Decizia comercială nr. 8439/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
Nr. 8439/2012
Ședința din data de 24 O. 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : F. T. JUDECĂTOR : M. H. JUDECĂTOR : M. D. GREFIER : D. C.
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de intervenienții P. R., P. N. și pârâta SC F. SA prin președintele consiliului de administrație Bor E., împotriva sentinței civile nr. 782 din data de (...), pronunțată de T. S. C. în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu intimații C. M. și SC F. SA prin D. G., având ca obiect - C. în baza OUG 116/2009 cerere de interventie.
Componența prezentului complet de judecată a fost modificată prin H. C. de C. al C. de A. C. nr. 25 din data de 21 iunie 2012.
Pentru acest termen de judecată întregirea completului de judecată 3R se face prin participarea d-nei judecător M. D., aflată pe prima poziția în programarea de permanență în materia litigiilor între profesioniști și contencios administrativ din data de (...), ca urmare a admiterii declarației de abținere formulată de d-na judecător D. M..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurenții intervenienți prin avocat B. A. în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 13 din dosar, recurenta SC F. SA prin consilier juridic B. M., care depune la dosar delegație de reprezentare și intimata D. G. în reprezentarea intereselor SC F. SA personal, identificat cu CI seria KX nr. 5., lipsind celelalte părți litigante.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de intervenienți este legal timbrat, cu taxa judiciară de timbru de 20 lei, conform chitanței aflată la filele 14-15 din dosar și timbru judiciar de 0,3 lei.
Se constată că de la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferent recursului promovat de SC F. SA prin președintele consiliului de administrație Bor E.
Prin serviciul registratură, la data de (...) intervenienții au depus întâmpinare la recursul declarat de SC F. SA.
Reprezentanta recurentei SC F. SA prin președintele consiliului de administrație Bor E. depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei, timbru judiciar de 0,50 lei, copia deciziei nr. 3953/(...) pronunțată de C.ea de A. C. în dosarul nr. (...) și un extras Ecris privind soluția pronunțată în dosarul nr. (...) cu privire la cererile de intervenție, pe care le comunică și cu părțile adverse.
Instanța comunică d-lui D. G. un exemplar al întâmpinării depusă de recurenții-intervenienți.
Reprezentantul SC F. SA, d-l D. G. depune la dosar situația tuturor hotărârilor AGA adoptate după pronunțarea hotărârii 3608/ (...) de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Reprezentantul recurenților intimați solicită a se clarifica cadrul procesual având în vedere că la R. C. d-l D. G. a formula o cerere de înscriere a mențiunilor, în calitate de reprezentant al SC F. SA, iar parte în proces este această societate iar nu d-l D. G. ca persoană fizică.
C.ea constată că, potrivit înscrisului existent la fila 14 din dosarul de fond, d-l D. G. a solicitat efectuarea mențiunilor în R. comerțului, în calitate de reprezentant al SC F. SA, iar hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu privire la SC F. SA prin D. G.
Se solicită instanței de către SC F. SA prin D. G. ca în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. pr.civ. să se dispună suspendarea prezentei cauze până la soluționarea dosarului nr. (...) aflat pe rolul T. S. M., cu termen de judecată la data de (...) având ca obiect acțiune în anulare a hotărârii AGA nr. 1 și nr. 2.
Solicită suspendarea dat fiind faptul că și în recurs se face referire la ordonanța președințială nr. 6426/2011 a T. S. C. pronunțată în dosarul nr. (...) prin care se suspendă executarea respectivei hotărâri până la soluționarea pe fond.
Reprezentantul recurenților-intervenienți solicită a fi respinsă cererea de suspendare învederând instanței că nu sunt întrunite condițiile art. 244 al. 1 pct.
1 C. pr.civ. pentru a putea fi dispusă o atare măsură, instanța fiind învestită cu verificarea legalității sentinței pronunțată de către T. S. C. prin prisma actelor existente la data pronunțării hotărârii, iar nu prin prisma unor situații viitoare. Nu suntem în prezenta situației în care soluția din prezentul dosar să atârne în totul sau în parte de existența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.
Mai mult ordonanța președințială la care se face referire și-a produs efectele de la data pronunțării hotărârii, fiind în vigoare și la acest moment.
Reprezentanta recurentei SC F. SA prin Bor E. solicită respingerea cererii de suspendare pentru aceleași considerente evocate de către apărătorul recurenților-intervenienți.
C.ea, în urma deliberării, respinge cererea de suspendare a prezentei cauze în considerarea faptului că soluția ce urmează a fi pronunțată nu depinde de soluțiile ce se vor da în celelalte dosare și că în ce privește analiza legalității hotărârii pronunțată de prima instanță se vor avea în vedere actele existente la dosar la data pronunțării și care au făcut obiectul controlului instanței de fond.
Reprezentantul recurenților-intervenienți relevă că nu mai susține cererea de suspendare a executării hotărârii judecătorești atacate până la soluționarea recursului.
Față de acest aspect apărătorul recurentei SC F. SA și intimatul D. G. apreciază că la acest moment cererea de suspendare a executării hotărârii judecătorești este lipsită de interes.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurenților-intervenienți solicită admiterea recursului promovat împotriva sentinței civile nr. 782 din data de (...), pronunțată de T. S.
C., modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii cererii de intervenție în interes propriu formulată de P. R. și P. N. și respingerea cererii de înscriere la O. formulată de d-l D. G. în numele și pentru SC F. SA.
Susține apărătorul recurenților relevă că nu se dispune înscrierea la O. și nu se asigură publicitatea unor hotărâri adoptate de adunarea generală atât timp cât pe rol există o acțiune formulată cu privire la anularea respectivei hotărâri.
Atât timp cât hotărârea ce se dorește a fi înscrisă este atacată cu o acțiune în anulare există incertitudinea legalității acesteia și nu este indicat a fi înscrisă în R. comerțului.
La filele 50-54 din dosarul de fond există ordonanța președințială nr.
6426/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) prin care s-a dispus suspendarea executării hotărârilor AGA nr. 1 și 2 din data de (...), respectiv acelor hotărâri cu privire la care s-a formulat cerere de înscriere la O.
În aceste condiții, din moment ce hotărârea a fost suspendată de către instanță iar ordonanța președințială a rămas irevocabilă, instanța de fond nu putea să dispună o măsură care să înlăture efectele suspendării, respectiv să dispună respingerea cererii de intervenție și admiterea cererii de înscriere la O. a hotărârii suspendate.
La acel moment reprezentantul SC F. SA era d-na Bor E., conform înscrierilor de la O. și a hotărârilor adunărilor generale ale acționarilor care consemnează acest aspect.
Apărătorul recurenților-intervenienți arată că susține celelalte motive de recurs, astfel cum acestea au fost detaliate în motivele de recurs.
În privința recursului declarat de către intervenienții P. R. și P. N. reprezentanta recurentei SC F. SA solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.
Față de recursul declarat de către SC F. SA prin președintele consiliului de administrație Bor E. solicită a fi admis și modificarea sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul admiterii cererilor de intervenție și a respingerii cererii de înregistrare la O. nr. 57793/(...) vizând hotărârea AGA nr. 2/(...), respectiv să se respingă cererea de intervenție în interesul SC F. SA formulată de către intervenienta C. M., pentru motivele evocate detaliate în cuprinsul recursului.
În privința cererii de intervenție formulată de către intervenienta C. M. în interesul SC F. SA instanța de fond în mod greșit a admis o atare cerere în condițiile în care nu erau întrunite dispozițiile art. 49 și următoarele C. pr.civ. respectiv cererea de intervenție nu era în interesul SC F. SA.
Privitor la capătul de cerere privind admiterea cererii de intervenție formulată de P. R. și P. N. arată că solicitarea de înscriere la O. a hotărârii nu aparține societății, respectiv d-l D. G. nu avea calitatea de reprezentant și nici nu avea împuternicire să reprezinte societatea pentru a formula o atare cerere.
Dosarul nr. (...) vizează o situație similară, prin care s-a solicitat înscrierea la O. a hotărârii AGA nr. 5/2011.
Pentru aceste argumente solicită admiterea recursului declarat de către SC
F. SA.
Reprezentantul SC F. SA d-l D. G. solicită respingerea recursurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 782 din data de (...), pronunțată de T. S. C. și menținerea hotărârii pronunțată de prima instanță.
Față de respingerea cererii de suspendare a prezentei cauzei relevă că în dosarul nr. (...) C.ea de A. C. a respins cererea de înregistrare a hotărârii AGA din (...) reținând în considerentele hotărârii că se putea solicita suspendarea respectivului dosar până la soluționarea cauzei pe fond.
Mai arată că prin motivele de recurs nu se critică sentința primei instanțe ci se face o analiză a dosarului pe fond deși obiectul îl reprezintă o cerere de menționare a unei hotărâri AGA în R. comerțului.
Solicită a fi respinse susținerile conform cărora d-na Bor E. ar reprezenta societatea SC F. SA având în vedere că, deși la R. comerțului aceasta figurează ca reprezentant al societății, ca urmare a hotărârii AGA din (...), hotărârea este suspendată prin ordonanța președințială nr. 1933/2011 rămasă irevocabilă până la soluționarea dosarului nr. (...). Cum hotărârea AGA din (...) a fost anulată, prin urmare d-na Bor E. nu reprezintă societatea, iar drept urmare nu are calitate procesuală.
Totodată solicită menținerea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii cererii de înscriere la O. a hotărârilor AGA nr. 1 și nr. 2/2011.
De asemenea arată că nu solicită acordarea cheltuielilor judiciare.
Reprezentantul recurenților-intervenienți relevă că raportat la cadrul procesual inițial clarificat, în care d-l D. G. nu figurează ca parte în proces ca persoană fizică ci ca reprezentant al SC F. SA, se constată că există două puncte de vedere cu privire la recursul declarat de SC F. SA.
În privința recursului declarat de SC F. SA solicită a fi admis, având în vedere că, așa cum rezultă din cuprinsul recursului formulat, cererea nu este formulată de persoana care reprezintă societatea, aceasta nu este reprezentată de persoana care potrivit altor hotărâri AGA (respectiv hotărârea nr. 5/(...)) este reprezentanta societății, iar nu în ultimul rând se susține că actul nu emană de la SC F. SA, fiind creat de anumite persoane cu interese contrare.
Mai mult respectiva hotărâre a fost suspendată prin ordonanța președințială 6426/(...) în timp ce hotărârea prin care s-a dispus suspendarea este din ianuarie 2012.
În privința interesului, reprezentanta recurentei SC F. SA relevă că în condițiile în care s-a arătat că la data de (...) s-a adoptat hotărârea AGA nr. 5, aceasta este hotărârea adoptată iar nu hotărârea nr. 2/2011.
Dacă s-ar accepta ideea că d-l D. G. reprezintă societatea s-ar deduce că orice persoană ar putea reprezenta societatea și să solicite înscrierea la O. a oricărui act referitor la societate.
C.ea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
C.EA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.782 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...), a fost respinsă ca neîntemaiată cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții P. R., P. N. în contradictoriu cu pârâta S. F. S. admisă cererea de înregistrarea mențiunii a S. F. S.A prin D. G. și dispusă efectuarea mențiunilor corespunzătoarea în registrul comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, admisă cererea de intervenție în interesul S. Floora S.A formulată de intervenienta C. M.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că formularea cererii de intervenție în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 7 indice 1 din OUG. nr.
116/2009 coroborate cu dispozițiile art.22 alin 2 din L. nr. 26/1990 este lăsată de legiuitor la îndemâna persoanelor interesate, legiuitorul conferind calitate procesuală activă acelor persoane care justifică un interes în promovarea cererii, fără însă a limita categoria persoanelor interesate la cele care au calitatea de acționar.
Și este firesc să fie astfel întrucât, cu ocazia soluționării cererii de intervenție formulată împotriva cererii de menționare în registrul a unor acte care modifică înregistrările anterior efectuate, instanța nu este chemată să se pronunțe cu privire la legalitatea hotărârii a cărei menționare se solicită a se efectua, controlul de legalitate fiind supus cenzurii instanței la momentul la care împotriva acestei hotărâri se formulează, în condițiile prevăzute de L. nr. 3., cerere prin care se solicită anularea sau constatarea nulității absolute a acesteia.
Soluționarea cererii de intervenție impune verificarea unor aspecte care țin de scopul efectuării mențiuni contestate și efectele pe care această menționare le produce, în condițiile transformării procedurii necontencioase prevăzute de art.
21 și 22 din L. nr. 26/1990 într-o procedură contencioasă. Înregistrarea în registru comerțului a tuturor mențiunilor prevăzute de art. 21 lit. a -h are scopul de a face opozabile respectivele mențiuni față de terți, chiar și în situația în care se solicită menționarea în registru a unor hotărâri adoptate de adunările generale ordinare sau extraordinare ale acționarilor persoanei juridice. Ca argument în acest sens, se impun a fi invocate dispozițiile art. 132 alin 1 din L. nr. 3. actualizată și republicată în conformitate cu care hotărârile adoptate de adunările generale sunt obligatorii față de toți acționarii chiar și față de cei care nu au luat parte la adunare ori au votat împotrivă și au cerut consemnarea votului negativ în procesul verbal, atâta timp cât hotărâre nu a fost desființată de instanță.
Ceea ce se impune a fi analizat de instanță la momentul soluționării cererilor de intervenție este doar verificarea aparenței de legalitate a respectivei mențiuni, a împrejurării dacă aceasta vizează persoana juridică pentru care se solicită efectuarea înscrierii, a calității persoanei mandatate să solicite menționarea la registrul comerțului, etc.
Soluționarea cererii de intervenție nu poate lămuri împrejurarea dacă actul a cărui menționare se solicită a se dispune întrunește cerințele prevăzute de lege, în sensul că a fost adoptat cu cvorumul cerut de lege, reprezentând pe cale de consecință voința societară, de persoane care dețineau calitate de acționar sau asociat al acesteia, cu respectarea condițiilor de publicitate.
La dosar a fost depus de către intervenientă un registru al acționarilor susținându-se că acesta a fost reactualizat prin înscrierea cesiunilor de acțiuni în ordine cronologică și înregistrarea acționarilor care ar fi dobândit în mod legal dreptul de proprietate asupra acestora, cu referire la doamna P. R., alături de acesta mai existând un registru al acționarilor cu o componență total diferită.
Prin H. nr. 2/(...) a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor SC F. SA s-a aprobat menținerea consiliului de administrație compus din nouă membrii, în vechea compunere, precum și a comisiei de cenzori și a cenzorilor supleanți, fiind desemnat dl. D. G., președinte al Consiliului de A. să înregistreze hotărârea la oficiul registrului comerțului, cerere înregistrată la O. C. sub nr. 57793/(...).
Împotriva cererii de înregistrare a acestei hotărâri la registrul comerțului au formulat cerere de intervenție, în condițiile reglementate de disp. art.7 și 71din OUG nr.116/2009, intervenienții P. R. și P. N. În urma înregistrării cererii de intervenție, dat fiind faptul că soluționarea cererii de înregistrare a hotărârii a devenit contencioasă, dosarul a fost înaintat T. S. C. în vederea soluționării. În conformitate cu disp. art.22 alin.1 din legea nr.26/1990, comerciantul are obligația să solicite înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor prevăzute la art.21 în cel mult 15 zile de la data actelor și faptelor supuse obligației de înregistrare, înregistrarea acestor mențiuni fiind posibilă, conform alineatului 2, și la cererea persoanelor interesate, pentru această ipoteză legiuitorul stabilind termenul de cel mult 30 de zile de la data la care acestea au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării. Dispozițiile art.21 din L. nr.26/1990 statuează asupra faptului că în registrul comerțului se impun a fi înregistrate anumite modificări pe care legiuitorul le-a reglementat ca fiind necesar a fi menționate, scopul acestei menționări fiind asigurarea opozabilității actelor respective față de terți, această opozabilitate fiind, de altfel, reglementată și prin disp. art. 7 din L. nr.359/2004. Înregistrarea ce se intenționa a fi menționată la registrul comerțului, constând în hotărârea nr.2 adoptată de adunarea generală ordinară a acționarilor SC F. SA poate fi încadrată, din perspectiva prev. art.21 din L. nr.26/1990, în categoria acelor mențiuni prevăzute de actul normativ la alineatul 1 lit. a,reprezentând, în esență, un act prin care se aduceau modificări înregistrărilor in registrul comerțului, înregistrări ce vizau societatea comercială F. SA. Adoptarea hotărârii ce se solicita a fi menționată în registrul comerțului în dosarul nr. 57793/(...) a fost realizată de acționarii ce se susține că dețineau un număr de 176.416 acțiuni reprezentând 65,0585% din capitalul social al persoanei juridice, prin această hotărâre urmărindu-se înregistrarea în scopul de a fi opozabilă terților noul act constitutiv al SC F. SA. Aceasta în condițiile în care intervenienții susțin că hotărârea adoptată nu reprezintă manifestarea de voință a unui consiliu de administrație ales în mod legal și că însăși cererea de înregistrare a acestei adunări la registru a fost formulată de o persoană împuternicită de consiliul de administrație ce nu respecta dispozițiile legii. Dispozițiile art. 22 din L. nr.26/1990 reglementează dreptul persoanelor interesate de a solicita efectuarea unor astfel de mențiuni, instanța reținând că nu se impune pentru formularea unor astfel de cereri, în mod obligatoriu, dovedirea calității de acționar sau asociat al persoanei juridice, fiind suficient ca partea care formulează cererea de înregistrare a mențiunilor să facă dovada interesului în efectuarea acestei mențiuni. Din această perspectivă, instanța consideră că solicitarea domnului D. G. de a se menționa la registrul comerțului hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor adoptată la data de (...) se circumscrie dispozițiilor prevăzute de norma legală mai sus menționată. Menționarea la registru a hotărârii are drept consecință aducerea la cunoștința tuturor terților a modificărilor survenite în ceea ce privește persoana juridică, în concret prin menționarea hotărârii nr.2/(...) intenționându-se înscrierea componenței consiliului de administrație, comisiei de cenzori și a cenzorilor supleanți al SC F. SA. Contestarea calității de acționar a persoanelor care au adoptat hotărârea în cauză și depunerea la dosar a două registre ale acționarilor în raport de care părțile își contestă drepturile ce decurg din această calitate, pot face obiectul unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 132 din L. nr. 3. neputând fi tranșate în condițiile formulării cererii de intervenție împotriva unei mențiuni de înregistrare la registrul comerțului. Instanța apreciază că hotărârea nr. 2/(...) a fost adoptată de persoane care își contestă reciproc calitatea de acționar și că mențiunile din cuprinsul proceselor verbale referitoare la procentul deținut din capitalul social de către acționarii care și-au exprimat votul și, implicit, cvorumul cu care s-au adoptat cele două hotărâri pun sub semnul îndoielii legalitatea acestora, dar în lipsa unei soluții irevocabile cu privire la care registru al acționarilor este valabil, în condițiile existenței paralele a două registre ale acționarilor, registre ținute prin grija a două consilii de administrație distincte care se contestă reciproc, și mai ales pe calea procedurală a intervenției la înscrierea în registrul comerțului, nu se poate analiza valabilitatea hotărârii în cauză și nici nu se poate statua cu privire la validitatea unuia sau altuia dintre registrele acționarilor depuse. Pornind de la obligativitatea înscrierii la registrul comerțului a mențiunilor prevăzute de art. 21 din L. nr. 26/1990, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții P. R. și P. N. în contradictoriu cu pârâta SC F. SA și în consecință va admite cererea de înregistrare de mențiuni a SC F. SA prin D. G. si dispune efectuarea mențiunilor corespunzătoare în R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj. În temeiul art. 54 și următoarele Cod procedură civilă, raportat la soluția menționată anterior, instanța va admite cererea de intervenție în interesul SC F. SA formulată de intervenienta C. M. Împotriva soluției arătate a declarat recurs S. F. S.A reprezentată prin Bor E. solicitând admiterea acestuia modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii de intervenție formulată Păcurar R., P. M. și respingerea cererii de înregistrare mențiuni, respingerea cererii de intervenție în interesul S. F. S. În susținerea celor solicitate se arată că nu s-a respectat obligația de a se verifica legalitatea cererii de înscriere mențiuni, nu s-a făcut aprecierea probelor depuse în cauză privitor la reprezentarea și la actele depuse pentru înscriere . Astfel în dezvoltarea argumentelor aduse se arată că în sistemul Legii nr.26/1990, al Legii nr.3. judecătorul care se pronunță asupra cererii de de înregistrare mențiuni va cerceta dacă sunt îndeplinite cerințele legale formele cerute respectiv dacă actele justificative sunt complete și în forma cerută de lege însoțite de toate documentele de care legea condiționează autorizarea. Coroborat celor două legi sunt normele metodologice , reglementările OUG nr.116/2009 în contextul cărora instanța verifică aparența. Din aceste norme reiese că se exercită controlul de legalitate al înscrierilor în scopul asigurării informațiilor continute în registrul comerțului ca principal instrument de publicitate, astfel rolul judecătorului în soluționarea cererilor depuse la registrul comerțului în temeiul OUG nr.116/2009 ar fi lipsit de rațiune împrejurare ce nu este dorită de legiuitor. În condițiile date instanța trebuie să analizeze dacă din perspectiva actelor normative menționate cererea și actul obiect al acestuia corespunde realității și ulterior dacă nu există impediment să analizeze aplicabilitatea art.132 alin.1 al Legii nr.3.. Impedimentul pentru care în cauză nu este incident articolul arătat este faptul că prin ordonanța nr.4626/2001 s-a admis cererea formulată de P. R. și P. N. și s-a dispus suspendarea executării hotărârilor 1 și 2 din (...) până la soluționarea cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr.(...). Efectul suspendării este echivalentul inexistenței hotărârii astfel încât instanța nu poate pune în executare hotărârea inexistentă fără încălcarea prevederilor art.133 al Legii nr.3. respectiv fără a lipsi de efecte o hotărâre judecătorească ce în cauză are purtere de lucru judecat. Scopul publicității este tocmai de a asigura publicitatea actelor unui comerciant spre a le face opozabilă terților. În situația în care hotărârea judecătorească face opozabilă terților o hotărâre nelegală chiar și provizoriu rațiunea pentru care legiuitorul prevăzut necesitatea înregistrării la registrul comerțului o modificare privind actele constitutive ale persoanei juridice nu se mai regăsește. Tot astfel se arată prevederile art.22 din L. nr.26/1990 nu au aplicabilitate decât față de reprezentanții legali ai comercianzului iar persoana ce a solicitat înscrierea nu are calitate de reprezentant al societății nu a fost delegat în acest sens de reprezentanții legali și ca atare nu putea solicita înregistrarea în numele societății. Cum cererea nu a fost formulată de vreo persoanpă este evident că aceasta nu a respectat dispozițiile legale. În toate momentele societatea era condusă și administrată de un consiliu al unui președinte era o altă persoană iar acesta este probată prin certificate eliberate de O., ordonanțe, hotărâri. În plus actul depus la oficiul registrului comerțului nu provine de la societate ori de la consiliul de administrație al societății nu a fost adoptat de către adunarea generală a acționarilor societății astfel că existau motive temeinice pentru admiterea cererii de intervenție în interes propriu formulată de P. R. și P. N. În acest sens trebuie avut în vedere că la (...) s-a întrunit în mod legal și statutar AGEA a acționarilor societății fiind prezenți acționarii reprezentând 76,36% din capital. În respectarea dispozițiilor legii s-a depus spre înregistrare și publicare cele două hotărâri 4 și 5 prin persoana mandatată. Ulterior se încearcă înregistrarea altor două scripte. Chiar dacă aspectul nelegalității acestor scripte depășește cadrul procesual al cererii de intervenție la nivel de aparenta trebuiasă se ia în considerare că s-a realizat convocarea de consiliu de administrație iar hotărârile au fost adoptate cu respectarea legii fiind imposibil ca în aceeași zi și în același loc să se întrunească alte adunări generale. Rezultă așadar că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune înregistrarea deoarece, actul nu aparține societății, solicitantul nu reprezintă societatea și există o hotărâre cu putere de lucru judecat. Referitor la cererea de intervenție se arată că aceasta nu a fost formulată în apărarea intereselor societății aspect ce rezultă din expunerea argumentelor aduse prin aceasta. Împotriva soluției arătate au declarat recurs și P. R. , P. N. solicitând admiterea acestuia , modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii de intervenție în interes propriu și respingerea cererii de înregistrare, cu cheltuieli de judecată. Astfel se arată că în mod greșit s-a respins cererea de intervenție în condițiile în care îndeplinea cerințele de formă, interes și conexitate cu cererea principală. Sub acest aspect în calitate de acționari și membrii ai Consiliului de administrație dețin în temeiul art.71 alin.1 al Legii nr.3. atribuția de a reprezenta societatea în raporturile cu terții, astfel că cererea de intervenție este pe deplin justificată. H. adoptată reprezintă un act prin care se aduc modificări înregistrate în registrul ce vizează o societate însă în condițiile în care hotărârea nu emană și nu exprimă voința societății, nu se poate impune obligația înregistrării și nici nu poate fi înregistrată la cererea vreunei alte persoane ca aparținând S. F. S. C. dispozițiilor Legii nr.26/1990 și Legii nr.3. comerciantul prin consiliul din obligația de a solicita înscrierea de menținui. Prin urmare cererea formulată de o altă persoană ce nu are calitatea de a reprezenta societatea pentru înscriere mențiuni este inadmisibilă. În plus în speță nu își găsește aplicabilitatea art.22 alin.2 deoarece nu se acționează în calitate de o altă persoană ci în calitate de reprezentant al societății. La soluționarea cererilor de înscriere instanța analizează aspectul împlinirii condițiilor formale fără a analiza fondul deoarece o astfel de analiză se impune a fi făcută doar în cazul litigiului inițiat în temeiul art.132 din L. nr.3.. însă în cazul hotărârii a cărei înregistrare se solicită nu sunt îndeplinite nici formal condițiile prevăzute de lege în acest sens situație în care se justifică intervenția în calitate de acționari în scopul protejării intereselor societății. Cererea nu a fost formulată de o persoană care are dreptul de a reprezenta societatea conform hotărârilor judecătorești astfel că nu sunt îndeplinite cerințele cerute de lege. În plus se arată nu s-a ținut seama că hotărârea a cărei înregistrare se solicită se află suspendată. Prin ordonanța nr.6424 a fost dispusă suspendarea executării hotărârilor nr.1,2 iar aceasta a rămas irevocabilă prin respingerea recursului. Astfel înregistrarea unei hotărâri la O. pentru asigurarea opozabilității față de terțe persoane reprezintă o formă a executării prevederilor menționate în conținutul acesteia. Întrucât asigurarea publicității unui act al societății are ca scop imediat posibilitatea ca aceasta să producă efecte care să fie opozabilă terților soluția de admitere a cererii de înregistrare înlătură efectele suspendării dispuse anterior. Analizând recursurile declarate prin prisma actelor dosarului a normelor juridice incidente C.ea reține următoarele: Prin demersul inițiat s-a solicitat menționarea în registrul comerțului a hotărârii adunării generale a acționarilor S. F. S.A nr.2/(...). Pe parcursul procedurii s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care se solicită respingerea cererii de înregistrare în considerarea nelegalității reprezentării/adoptării hotărârii adunării generale și al suspendării executării acesteia prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă. Potrivit actelor normative în contextul cărora s-au evocat solicitările - L. nr.26/1990, OUG nr.116/2009 - menționarea în registrul comerțului are dreptconsecință opozabilitatea/publicitatea respectiv aducerea la cunoștința terților a modificărilor survenite în ceea ce privește persoana juridică. Cu alte cuvinte, doar în condițiile în care sunt modificări iar hotărârea adunării generale ce a adoptat aceasta nu este suspendată se poate recurge la înregistrare/menționare în registru, verificând aparența formală a înscrisurilor cerute de legiuitor. Cum hotărârea adunării generale a cărei înregistrare se solicită a fost suspendată prin hotărârea nr.6426 pronunțată în dosarul nr.(...) rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, nu se mai poate vorbi de o întrunire a cerinței legale de forma iar din această perspectivă cererea de intervenție în interes propriu vizând respingerea înregistrării este întemeiată și va fi admisă. În acest context raportat la neîntrunirea cerinței formale dat fiind că hotărârea adunării generale este suspendată irevocabil și nu produce efecte si implicit raportat la respingerea inscrierii ,cererea de intervenție formulată de intervenienta C. apare ca nefondată și va fi respinsă. Evident se poate obiecta în sensul că au fost evocate nelegalități de reprezentare, adoptare și lipsa calității sau interes. Obiectia nu poate fi primita deoarece atare analiză nu poate fi făcută în cadrul acestei proceduri ci poate fi făcută doar în cadrul unei acțiuni în anulare. Așadar față de cele arătate în baza art.312 C.pr.civ. C.ea va admite recursurile și va modifica hotărârea conform dispozitivului. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursurile declarate de SC F. SA prin BOR E., P. R., P. N. împotriva sentinței civile nr. 782 din 15 (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. S. C. pe care o modifică în sensul că admite cererea de intervenție în interes propriu formulată de P. R. și P. N. . cererea de înregistrare mențiuni a SC F. SA prin D. G. și cererea de intervenție în interesul acesteia formulată de C. M. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI F. T. M. H. M. D. GREFIER D. C. Red.F.T./S.M.D. 2 ex./(...)
← Decizia comercială nr. 6822/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 740/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|