Încheierea comercială nr. 910/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

ÎNCHEIERE CIVILĂ Nr. 910/2012

Ședința camerei de consiliu din data de 21 N. 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. M.

GREFIER D. C.

S-a luat în examinare cererea de suspendare provizorie formulată de petenta SC C. SRL PRIN ADMINISTRATOR S. C. D. D. privind Sentința civilă nr.

4., pronunțată de T. S. C., în dosarul nr. (...), până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul dosarului nr. (...) al Curții de A. C.

Soluționarea cererii a avut loc în Camera de C., fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cererea formulată este legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 10 lei, conform chitanței aflată la filele 2 din dosar și timbru judiciar de 0,3 lei.

Se constată că petenta a depus la dosar copia dovezii care atestă consemnarea cauțiunii în cuantum de 500 lei, aferentă cererii de suspendare provizorie, conform recipisei de consemnare nr. 7. emisă de CEC B.

După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

C U R T E A :

Prin cererea înregistrată în data de 20 noiembrie 2012, petentul C. D. D., în calitate de administrator special, a solicitat suspendare provizorie a sentinței civile nr. (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. C., până la soluționare cererii de suspendare formulată în cadrul recursului.

În motivare cererii, petentul arată că sunt întrunite cerințele legale pentru a se dispune suspendare provizorie.

În privința urgenței, petentul arată că prin sentința recurată s-a deschis procedura de faliment față de debitoarea S. C. S., împrejurare care prin consecințele pe care le produce ar compromite din start orice posibilitate de reorganizare a activității debitoarei.

Se mai arată că urgența măsurii este justificată și de faptul că debitoare nu va mai putea dispune de disponibilitățile bănești aflate în contul bancar unic, fiind deteriorată credibilitatea în raporturile cu partenerii contractuali și paralizată activitatea.

Din actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4.004/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S.

C. s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes, excepție invocată de către debitoare.

S-au admis cererile de trecere în faliment a debitoarei SC C. SRL formulate de creditoarele SC B. M. SA și M. C.-N. și, în consecință, s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei SC C. SRL, CUI 2896692, J(...) și s-a desemnat în calitate de lichidator judiciar S. „. & P. S., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006, dispunându-se dizolvarea societății debitoare SC C. S.

S-a fixat termenul maxim de predare a gestiunii averii de la debitoare către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii pentru data de 14 noiembrie 2012.

S-a stabilit termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei în vederea întocmirii tabelului suplimentar al creanțelor la data de 12 decembrie 2012, termenul de verificare, întocmire, afișare și comunicare a tabelului suplimentar al creanțelor, la data de 26 decembrie 2012, termenul pentru depunerea contestațiilor cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de lichidatorului judiciar în tabelul preliminar fiind de 5 zile de la publicarea tabelului preliminar in Buletinul Procedurilor de I. și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 9 ianuarie 2013.

S-a dispus notificarea de către lichidatorul judiciar provizoriu a intrării în faliment în condițiile art. 108 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 debitoarei și O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii.

S-a dispus sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare și s-a dispus în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligația de a depune rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii.

În final, s-a stabilit termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 9 ianuarie 2013, sala 249, ora 11.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul C. D. D. (f.7), iar în cadrul recursului a formulat și o cerere de suspendare.

Pentru soluționare prezentei cereri de suspendare provizorie, petentul a depus o cauțiune de 500 lei cu recipisa CEC seria TA nr. 2459535/(...) (f.3).

Curtea reține că sunt îndeplinite cerințele procedurale specifice prev. de art. 300 alin. 3 rap. la art. 403 alin. 4 C.pr.civ.

Curtea reține în același timp că sunt îndeplinite și cerințele specifice menționate în art. 8 din Legea nr. 85/2006 în sensul că hotărârea judecătorului sindic fiind o hotărâre de deschidere a procedurii de faliment este susceptibilă de suspendare.

Cu privire la fondul cererii, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată. Astfel, așa cum s-a arătat anterior, petentul a justificat urgența prin indicarea consecințelor apreciate de către acesta ca fiind negative asupra activității debitoarei ca urmare a deschiderii procedurii de faliment.

Curtea reține că sunt invocate în principal interese ale unor terți, ocupanții aprtamentelor (promitenți-cumpărători), care ar putea fi prejudiciati de consecințele falimentului debitoarei.

Se apreciază că această susținere nu prezintă relevanță în cauză, raporturile promitenților cu B. creditoare nefiind obiectul prezentei cauze.

Intrarea în faliment produce consecințe juridice legale, ce trebuie asumate, și nu au fost relevate aspecte speciale, suplimentare, de natură a conduce la concluzia admisibilității cererii.

În consecință, față de cele menționate, se va respinge recursul și se va păstra în întregime hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E:

Respinge cererea de suspendare provizorie formulată de petentul C. D. D., cu domiciliul procesual ales la S. civilă de avocați din mun. C.-N., str. Artelor, nr.

42, jud. C., administrator special al debitoarei S. C. S., privind sentința civilă nr.

4., pronunțată de T. S. C., în dosarul nr. (...).

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din 21 noiembrie 2012.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. M. D. C.

Red.M.D./(...). Dact.H.C./4 ex.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea comercială nr. 910/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii