Decizia civilă nr. 1002/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
cod operator 4204
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1002/R
Ședința publică din 25 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. C. O.
J. ecător V. I.
J. ecător S. O.
G. ier C. M. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă S.
R. DE R. cu sediul în B., str.G. B. nr.60-64 sector 1, împotriva sentinței civile nr. 4701 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC B A. S. ,cu sediul în S. M.
, str.P. nr.16A județul M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Instanța, verificând actele de la dosar, constatând că recurenta-
reclamantă a solicitat în baza art.242 alin.2 Cod procedură civilă, judecata în lipsă, reține cauza în pronunțare.
T.
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4701 din_, Judecătoria Baia Mare a respins cererea reclamantei S. R. de R. B. de obligare a pârâtei SC B
A. SS M. la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune.
În considerente s-a reținut că reclamanta pretinde contravaloarea taxei radio de la pârâtă în temeiul art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994 și art. 5 din H.G. 977/2003.
Este de menționat că prevederile art. 3 alin. 2 din H.G. 977/2003 au fost anulate prin sentințele Curții de Apel C. nr. 185/2010 și nr. 471/2010.
Art. 3 alin. 2 din H.G. 977/2003 instituie obligația pentru persoanele juridice cu sediul în România de a achita lunar o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune.
Potrivit art. 23 din Legea 554/2004, "hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat, în tot sau în parte, un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Așadar, întrucât s-au anulat, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prevederile cu caracter normativ care instituiau obligația în sarcina persoanelor juridice de a plăti taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, instanța de fond a respins cererea reclamantei.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta S. R. de R. solicitând casarea acesteia și admiterea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
Recurenta a susținut că plata taxei radio de către persoanele juridice reprezintă în fapt o aplicare a dispozițiilor constituționale care guvernează dreptul la informare al cetățenilor prin asigurarea resurselor de finanțare a principalelor mijloace de informare art. 31 din Constituție. Dreptul la informare al cetățenilor se corelează cu obligația statului de a-i informa corect, atât dreptul cetățenesc cât și obligația corelativă a statului fiind prevăzute constituțional.
Dispozițiile art. 40 alin.3 din Legea 41/1994 prevăd în mod legal faptul că "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii";. Prin conținutul art. 40 alin.3 legiuitorul a instituit o prezumție absolută cu privire la calitatea de beneficiar a tuturor persoanelor juridice, indiferent dacă acestea dețin sau nu receptoare radio.
Prin prezumția absolută prevăzută expres în dispoziția legală se stabilește astfel un fapt recunoscut, un fapt pe care legea însăși îl consideră că există și cu privire la care nu se admite și nici nu se cer probe. In acest sens, literatura de specialitate statuează faptul că existența unei prezumții legale dispensează de necesitatea de a se administra vreo probă în stabilirea situației de fapt pe care legea o presupune.
Prin urmare, toate persoanele juridice, inclusiv microîntreprinderile au prezumată calitatea de beneficiar în accepțiunea Legii nr. 41/1994 art. 40 alin.3, iar în cazul de față nu se poate da o altă interpretare termenului de beneficiar, față de cea pe care a avut-o în vedere legiuitorul la momentul adoptării legii, precum și Curtea Constituțională la momentul când a stabilit prin Decizia nr. 297/2004 că textul de lege este constituțional.
Având în vedere cele prezentate, recurenta a susținut că obligativitatea plății taxei radio rezultă din lege și nu este necesară încheierea unui contract pentru furnizare servicii în acest sens cu societatea pârâtă și că, potrivit legislației în vigoare, taxa de la plătitorii acesteia de către S. Comercială de Distribuție și Furnizare a E. rgiei Electrice Electrica SA prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice consumate.
In drept a invocat art. 299, 304 pct.9 și art. 304 ind.1 C.pr.civilă.
Examinând sentința prin prisma criticilor invocate prin recursul ce a fost declarat în termenul prevăzut de art. 301 C. pr. civilă și în conformitate cu art. 304 ind.1 C.pr.civilă, tribunalul reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 40 al.3 din Legea nr. 41/1994, modificată și completată, persoanele juridice cu sediul în România, filialele, sucursalele și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Față de textul de lege enunțat, prima instanță a reținut riguros că rațiunea pretinderii contravalorii unui astfel de serviciu este reprezentată de calitatea de beneficiar ce se impune a fi dovedită.
Având în vedere că în cauză nu s-a dovedit calitatea de beneficiar a societății intimate SC B A. SS M. în sensul deciziei nr. 297/2004 a Curții Constituționale, judecătoria a stabilit corect că societatea nu are calitatea de beneficiar al serviciului public de radiodifuziune.
In considerarea celor arătate, hotărârea pronunțată de judecătorie este temeinică și legală, astfel că în speță nu pot fi reținute motive de nelegalitate în sensul art. 304 pct.9, invocat expres de recurentă și cum nici tribunalul n-a constatat prezența unor astfel de motive pe care să le invoce din oficiu, în temeiul art. 304 indice 1, recursul este nefondat și va fi respins în temeiul art. 312 ind.1 C.pr.civilă, cu consecința păstrării hotărârii pronunțate de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. R. de R. (SRR) cu sediul în B., str.G. B. nr.60-64 sector 1, împotriva sentinței
civile nr.4701 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, județul M., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi 25 Octombrie 2013.
Președinte, A. C. O. | J. ecător, V. I. | J. ecător, S. O. |
G. ier, C. M. C. |
Red. / I.V.-_
Tred. C.C. / 19 Noiembrie 2013 - 2 ex
J. ecător la fond:D. D. R.
| ← Decizia civilă nr. 184/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 438/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
