Decizia civilă nr. 22/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR.22/2013
Ședința publică din data de 11 februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: A. M. C. GREFIER: V. D.
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, apelurile declarate de reclamanta S. N. DE T. F. DE C. "C. C. " SA și pârâta SC V. T. SS, împotriva sentinței civile nr. 6171 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., având ca obiect pretenții și cerere de suspendare.
În data de_, s-au înregistrat la dosar din partea apelantei pârâte note de concluzii, trimise prin fax.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6171 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, pentru suma de 294.119 lei, cu dobânda legală corespunzătoare, aferentă perioadei mai-noiembrie 2007.
A fost admisă, în parte, acțiunea formulată de către reclamanta S. N. de T. F. de C. "CFR C. "; SA, împotriva pârâtei SC V. T. S.
S. .
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 451.064 lei, despăgubiri și 83.733 lei, dobânda comercială legală calculată până în data de 31 decembrie 2010.
A fost obligată pârâtă la plata sumei de 9.463,97 lei, cheltuieli de judecată parțiale, către reclamantă.
Au fost compensate onorariile avocațiale.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Excepțiile necompetenței materiale de soluționare a cauzei și a inadmisibilității introducerii acțiunii, pe motiv că nu a fost realizată procedura prealabilă, conform prevederilor art. 7, al. 6 din Legea nr. 554/2004 au fost soluționate în ședința publică din data de 14 martie 2011, în sensul respingerii lor.
În ceea ce privește excepția netimbrării acțiunii, aceasta nu a mai fost susținută, având în vedere faptul că în data de 9 mai 2011, reclamanta a făcut dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în valoare de 13.023,03 lei.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, aceasta a fost admisă pentru suma de 294.119 lei, cu dobânda legală aferentă, reprezentând despăgubirile pretinse pentru neutilizarea, conform dispozițiilor contractuale a prevederilor legale a locomotivei închiriate de către pârâtă, pentru perioada mai- noiembrie 2007, conform art. 3 din Decretul-Lege nr. 167/1958. Acțiunea a fost trimisă prin poștă în data de 11 ianuarie 2011, valoarea facturilor cuprinse în centralizatorul aflat la fila 5 din dosar, pentru lunile mai 2007-noiembrie 2007, nemaiputând fi obținută pe calea unei acțiuni în justiție. Dacă acel vagon închiriat de către pârâtă a fost folosit și pentru tractarea vagoanelor de marfă și nu numai de călători, așa cum s-a prevăzut în contract, acest lucru putea fi observat și descoperit de la data săvârșirii faptei. T. ul s-a făcut pe o cale ferată, în mod public, angajații reclamantei observând sau trebuind să observe modul cum este folosită locomotiva. Faptul că de abia în datele de 29 ianuarie 2009 și respectiv 23 februarie 2009 Serviciul Exploatare, Reparații Material Rulant a comunicat reclamantei modul cum a fost folosită acea locomotivă, este o chestiune internă care o privește doar pe aceasta. Nimeni nu l-a împiedicat pe acel Serviciu să facă această comunicare mai repede, în termenul legal de prescripție extinctivă, pentru că datele statistice, în mod evident existau de mult. Starea în pasivitate este imputabilă exclusiv reclamantei și angajaților săi, ea neputând pretinde că momentul curgerii prescripției extinctive trebuie să curgă de la data emiterii unui act pe care tot ea trebuia să-l îndeplinească. Art. 8 din Decretul-Lege nr. 167/1958 prevede că termenul de prescripție extinctivă curge din momentul în care cel păgubit trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea. Or, aceste lucruri puteau fi cunoscute în chiar zilele în care transporturile de marfă erau executate, fapt ce s-a și întâmplat, în anexele adreselor menționate existând o statistică exactă cuprinzând datele și distanțele parcurse de către locomotiva închiriată pentru a efectua acele transporturi. Deci, faptele erau cunoscute, doar că angajații reclamantei au întârziat prea mult centralizarea și comunicarea lor celor care trebuiau să ia o decizie.
În fine, reclamanta nu a putut indica nici un text de lege în care să se prevadă că ar fi întrerupt sau suspendat cursul prescripției extinctive pe perioada de timp în care pricina s-ar fi aflat în fața organului de urmărire penală sau al instanței de judecată penale. Nimeni nu a împiedicat-o pe reclamantă, dacă ea ar fi dorit cu adevărat și ar fi dat dovadă de minime diligențe pentru apărarea propriilor interese, să ceară repararea pagubei pe calea unei acțiuni
judecătorești civile care ea ar fi putut fi suspendată până la lămurirea laturii penale a cauzei. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, vina pentru starea de pasivitate în care a stat reclamanta, aparținându-i, din nou.
Pe fondul cauzei, pentru facturile emise în perioada martie 2008-mai 2009, acțiunea a fost apreciată ca fiind întemeiată, fiind admisă. Art. 969 C.civ. prevede faptul că un contract legal încheiat reprezintă legea părților, el trebuind fi respectat întocmai (art. 15 din contract).
În data de 4 septembrie 2006, reclamanta a închiriat pârâtei, printre altele, o locomotivă LDE 2100 CP, în scopul efectuării transportului de persoane pe ruta Ciumeghiu-Holod-Vașcău. Din anexele cererii de chemare în judecată, fapt necontestat de către pârâtă, rezultă că acea locomotivă a fost folosită și pentru transport de marfă, fără ca părțile să fi convenit prealabil astfel sau să existe un acord, chiar ulterior în acest sens, din partea reclamantei. Din moment ce tarifele pe care le percepe reclamanta pentru închirierea unei locomotive de transport marfă sunt mai mari decât cele percepute pentru închirierea unei locomotive în vederea transportului de persoane, este evident faptul că aceasta a suferit un prejudiciu, ca urmare a faptei ilicite a pârâtei. Acest prejudiciu trebuie reparat, astfel că pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de
451.064 lei, despăgubiri, reprezentând tocmai diferența de tarif și 83.733 lei, dobânda comercială legală calculată până în data de 31 decembrie 2010.
Nu are nicio relevanță faptul că pârâta și-a îndeplinit obligația asumată de a asigura, cu acea locomotivă, transportul de persoane și că doar în afara acelui program a transporta și vagoane de marfă. Din moment ce locomotiva a fost folosită și pentru altceva decât s-a contractat, este evident că pe lângă prejudiciul suferit de către reclamantă, ca urmare a neîncasării contravalorii tarifului pentru aceste operațiuni și pârâta a beneficiat, în mod gratuit de acea locomotivă pentru a-și rotunji veniturile. Aceasta, fără a ține seama și de uzura suferită de către locomotivă și nepreconizată de către reclamantă, care mai
devreme sau mai târziu va ieși în evidență. Tot fără relevanță este și afirmația pârâtei că prejudiciul nu este cert, reclamanta neavând nicodată opțiunea de a
închiria acea locomotivă altcuiva. Dacă cineva închiriază un bun de la altcineva, aceasta nu înseamnă că bunul poate fi utilizat în mod discreționar, în afara perioadei de timp și în alt scop decât cel convenit de comun acord, pe motiv că locatorul oricum nu ar fi putut beneficia de el în tot acest timp. Tocmai de aceea există diferențe de tarife pentru folosirea locomotivei pentru transportul de persoane sau în cel de marfă, reclamanta apreciind că în acest din urmă caz, beneficiul obținut de către utilizator justifică perceperea unui tarif mai mare, ținând seama nu numai de uzura suferită ci și de alte criterii poate doar de ea știute. Prejudiciul nu se poate susține că nu ar fi fost previzibil. În mod evident, dacă locomotiva a fost folosită și pentru transportul de marfă, prejudiciul era previzibil, el constând în diferența de tarif pe care reclamanta ar fi fost
îndreptățită să o perceapă. Contractele trebuind să fie executate cu bună- credință, este limpede că orice încălcare a lor, trebuie sancționată. Reclamanta nu avea de unde să știe cum va fi utilizată acea locomotivă și în ce va consta atitudinea pârâtei după ce contractul va fi fost încheiat. Pârâta nu poate susține că prejudiciul nu ar fi fost previzibil, din moment ce acesta rezultă tocmai din fapta sa, de asemenea neprevizibilă. În fine, la dosar nu există nici un act din care să rezulte că reclamanta ar fi fost de acord cu utilizarea acelei locomotive și în scopul executării de transport de marfă, cum a susținut pârâta. Faptul că știa reclamanta de efectuarea acelor transporturi nu înseamnă că ar fi fost de acord cu ele sau că ar fi acceptat situația, dovada contrară fiind tocmai introducerea acestei acțiuni. De aceea există un termen legal de prescripție, în care reclamanta poate pretinde repararea prejudiciului suferit, acesta fiind de trei ani.
În materie comercială fiind, la valoarea despăgubirilor principale, a fost adăugată, conform art. 43 C.com. și dobânda comercială legală, ce curge de drept din momentul scadenței (filele 5-7).
Fiind căzută în pretenții, în temeiul art. 274 C.p.civ., pârâta a fost obligată să plătească reclamantei cheltuielile de judecată dovedite ca fiind făcute, proporțional celor încuviințate, constând în suma de 9.463,97 lei, taxă de timbru și timbru judiciar.
Împotriva sentinței a formulat apel SC V. T. SS,
solicitând admiterea apelului, respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta intimată și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în apel și în fond.
De asemenea, a mai solicitat suspendarea executării sentinței apelate, motivând pe larg această din urmă solicitare.
În ședința publică din data de_, apelanta SC V. T. SS a depus și memoriul cuprinzând motivele de apel, prin care a arătat următoarele:
Hotararea primei instante este neintemeiata intrucat din probele administrate in speta nu rezulta indeplinirea cumulativa a conditiilor antrenarii raspunderii civile contractuale.
Prima instanta a retinut in mod gresit ca exista o fapta culpabila a recurentei. Utilizarea de catre aceasta a locomotivei inchiriate si la transportul de marfa s-a facut cu acordul tacit al reclamantei, aceasta cunoscand de altfel realitatea din propriile-i evidente.
Pe parcursul executarii Contractului de inchiriere aceasta nu a obiectat cu privire la acest aspect tocmai pentru ca exista acordul său (tacit) pentru folosirea locomotivei si in alte scopuri decat pentru transportul de persoane.
In realitate a existat o acceptare tacita din partea cocontractantului in acest sens.
Oricum reclamantei îi revenea, potrivit Contractului de inchiriere 1 a sectiei din discutie, obligatia sa verifice periodic respectarea obligatiile contractuale, inclusiv daca folosesc bunurile potrivit destinatiei lor. Cum efectuarea transportului de catre recurentă reprezinta o activitate publica, fiind evidentiata in registre specifice, cuprinzand toate detaliile (nr trenuri remorcate, distanta parcursa etc), nu se poate sustine cu succes ca reclamanta-intimata nu cunostea modul de utilizare al locomotivei de catre recurentă.
A existat o acceptare tacita din partea intimatei reclamante pentru folosirea locomotivei si la transportul de marfa. Prin urmare nu se poate retine atitudinea culpabila a recurentei in legatura cu utilizarea locomotivei la transport marfa.
Prima instanta a retinut in mod gresit ca exista un prejudiciu in patrimoniul reclamantei. Prima instanta a retinut ca reclamanta a suferit un prejudiciu din moment ce tarifele pe care le percepe reclamanta pentru transportul de marfa sunt mai mari decat cele percepute pentru inchirierea unei locomotive in vederea transportului de persoane.
Apelanta a considerat ca prima instanta a stabilit in mod gresit obligatia recurentei de a repara pretinsul"prejudiciu" in conditiile in care aceasta nu era un prejudiciu cert.
Prima instanta a apreciat ca fiind nerelevante apararile acsteia potrivit carora Hotararea nr. 27 din 15 ianuarie 20042 obliga reclamanta sa predea pe baza de Contract de inchiriere parcul de material rulant necesar desfasurarii activitatilor asumate (transportul de calatori). Totusi, prima instanta nu motiveaza aceasta aparare.
Intimata reclamanta nu avea optiunea de a inchiria materialul rulant recurentei sau unei terte societati pentru efectuarea transportului de marfa. In aceste conditii, aceasta locomotiva nu putea fi inchiriata recurentei ori unei terte persoane pentru transport de marfa, deci nu putea obtine venituri pentru reclamanta din folosinta acesteia pentru acest scop (de transport marfa).
Principiul repararii integrale a prejudiciului potrivit art. 1084 cod civil, cuprinde, in general pierderea efectiv suferita (damnum emergens) si beneficiul ori castigul nerealizat (lucrum cessans).
In mod cert, utilizarea locomotivei la transportul de marfa nu a generat o pierdere in patrimoniul reclamantei. Apreciază ca o eventuala "pierdere" suferita de reclamanta din aceasta perspectiva ar fi putut fi reprezentata de "uzura" locomotivei datorata folosirii pentru transport marfa, uzura care ar fi necesitat eventual anumite reparatii asupra acesteia, ceea ce nu a fost cazul in speta. Exista la dosarul cauzei dovada ca predarea primirea locomotivei s-a facut fara obiectiuni din partea reclamantei si nici ulterior acestui moment nu am fost sesizati de catre reclamanta.
Considerentele sentintei privitoare la eventuala uzura a locomotivei sunt pure speculatii, aspectele retinute nefacand obiect al dezbaterilor, nefiind niciodata reclamata.
In ceea ce priveste beneficiul sau castigul, in doctrina de specialitate s-a apreciat ca reprezinta sporul patrimonial pe care l-ar fi obtinut creditorul in conditii obisnuite ale circuitului civil, daca debitorul ar fi executat intocmai, in natura si la timp obligatiile la care s-a indatorat prin vointa sa.
In speta, "sporul" patrimonial pretins de reclamanta (tariful majorat pentru transport marfa) nu l-ar fi putut obtine nici daca recurenta ar fi folosit locomotiva numai pentru transportul calatorilor. A argumentat deja ca reclamanta nu avea optiunea de a inchiria catre recurentă ori terti aceasta locomotiva.
Chiar daca s-ar accepta ca prejudiciul reclamantei exista, in ceea ce priveste intinderea lui, considera ca aceasta putea fi limitat la eventuala uzura a locomotivei datorata utilizarii in alte scopuri decat pentru transportul de calatori.
Legat de tariful intern pretins ca fiind perceput de reclamanta, aceasta nu a dovedit in dosar ca acesta i-ar fi fost efectiv platit de vreun operator. Simplul fapt ca reclamanta ofera locomotive pentru transport marfa la acel tarif nu inseamna ca aceasta l-a si incasat.
Sentinta este nelegala in ceea ce priveste obligarea la plata dobanzii legale de la datele pretinse de reclamanta.
Legea stabileste ca dobanda legala curge de la data exigibilitatii si nu de la un alt moment. Raportat la obiectul dedus judecatii, antrenarea raspunderii civile contractuale, considera ca momentul pronuntarii hotararii este cel care determina momentul exigibilitatii sumelor.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel și S. N. DE T. F. DE C. "C. C. " - S.A.,
solicitând admiterea apelului și schimbarea hotărârii în sensul admiterii în totalitate a acțiunii.
În motivarea apelului, a arătat că premisa pasivității titularului dreptului la acțiune, luată în considerare de către instanța de fond, în înțelegerea fundamentului întreruperii prescripției dreptului la acțiune, nu se confirmă în speță, deoarece în cauză subscrisa s-a constituit parte civilă în procesul penal) aceasta neputând părăsi calea astfel aleasă, fără a aduce prejudicii principiului electa una via non datur recursus ad alteram, decât după data pronunțării sentinței penale de către Tribunalului C. - Secția penală, respectiv data de _
, prin care acțiunea civilă nu și-a găsit soluționare.
Ulterior, în vederea apărării propriilor interese, respectiv repararea pagubei produse prin folosirea materialului rulant la remorcarea trenurilor de marfă și nu la cele de călători, la data de_, apelanta a uzat de dreptul acesteia de a obține despăgubirile pretinse prin singura cale rămasă, formulând o acțiune în răspundere civilă.
De altfel și practica judiciară și literatura de specialitate au statuat că, dacă o faptă care constituie infracțiune a făcut obiectul unei urmăriri sau acțiuni penale și, ulterior, se constată că fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, (care este și cazul nostru) cursul termenului de prescripție a acțiunii în răspundere civilă delictuală trebuie socotit dacă nu întrerupt, cel puțin oprit, pe tot timpul cât pricina s-a aflat în fața organului de urmărire penală sau a instanței penale de judecată.
A fortiori, formularea plângerii penale de către S.N.r.F.C. "C. C. " -
S.A. și constituirea de parte civilă în cadrul procesului penal, chiar dacă s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau incetarea urmăririi penale, poate fi
socotită o cauză de întrerupere a prescripției dreptului la acțiunea în răspundere civilă delictuală, cu atât mai mult cu cât apelanta nu a acționat în fața instanței civile, așteptând soluționarea cauzei penale, instanța penală precizând chiar în subsidiar, prin rezoluția din data de_ a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj în dosarul nr. 651/P/2009, că litigiul rezultat din modul de folosire a materialului rulant închiriat are mai degrabă natură civilă.
Afirmația instanței de fond din considerentele sentinței civile apelate, că subscrisa nu a indicat nici un text de lege în care să se prevadă că ar fi întrerupt sau suspendat cursul prescripției extinctive pe perioada de timp în care pricina s-ar fi aflat în fața organului de urmărire penală sau al instanței de judecată penale, este eronată. Prin notele de ședință depuse de apelantă la termenul din data de_, a menționat că, în conformitate cu prevederile art.17 din Decretul Lege nr.l67/1958 privind prescripția extinctivă, întreruperea stinge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o, după întrerupere începând să curgă o nouă prescripție. Astfel, conform art.17 din Decretul nr.167/1958, a început să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani de la data de 07 ianuarie 2011, în raport de care acțiunea formulată de subscrisa la data de 10 ianuarie 2011 a fost promovată în termen.
Din cele prezentare mai sus și luând in considerare prevederile legale enunțate, rezultă faptul că a fost întrerupt cursul prescripției extinctive in perioada aprilie 2009 - ianuarie 2011, acesta continuând să curgă după data sentinței penale nr.7/_ rămasă definitivă, in consecință, dreptul de a pretinde obligarea pârâtei la plata de daune interese in intervalul mai 2007 - noiembrie 2007 nu era prescris.
În ceea ce privește obligarea intimatei - pârâte la acordarea pentru perioada martie 2008 - mai 2009 a sumei de 83.733 lei, reprezentând dobândă comercială legală, prin prezenta cale de atac, arată că suma corectă de plată a dobânzii legale aferenta perioadei martie 2008 - mai 2009 este de 84.1361ei și nu de 83.733 lei.
S.N.T.F.C."C. C. " -S.A a solicitat dobânda legală aferentă neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligațiilor de către S.C. V. T. SSR.L. C. -N., ținând cont atât de faptul că, în cuprinsul contractului de închiriere material rulant nu a fost prevăzută o sancțiune contractuală prestabilită ce implică răspunderea locatarului vinovat de neexecutarea obligației asumate prin contract cât și de practica judiciară în materie care a statuat faptul că, în absența unor reglementări contractuale privind determinarea anticipată a echivalentului prejudiciului suferit de locator ca urmare a neexecutării obligației contractuale, dobânda datorată de locatar fiind dobânda pieței, raportată la dobânda aplicată de Banca Națională a României.
Prin întâmpinare, S. N. DE T. F. DE C. "CFR C. " S.A.
a solicitat respingerea apelului declarat de S.C. V. T. SSR.L.
Arată că urmare controlului efectuat de Regionala de T. F. de C.
C., în perioada 2007-2009 și a adreselor nr.423/054/_ și nr.421/V/123/_ ale acesteia, s-a constatat că locomotiva închiriată: LDE 2100 CP nr. 6014039 nu a efectuat serviciul pentru care a fost închiriată, conform contractului de închiriere material rulant încheiat între S.N.r.F.C. "C.
C. " - S.A. și S.C. V. T. SSR.L. C. -N., aceasta efectuând serviciu în compunerea unor trenuri de marfă aparținând unor operatori privați de marfă.
Față de cele prezentate mai sus, a fost prejudiciată de S.C. V. T. SSR.L., motiv pentru care a fost îndreptățită să solicite repararea prejudiciului
suferit prin obligarea intimatei - pârâte la plata de daune interese, precum și a dobânzii legale corespunzătoare debitului principal. Daunele interese s-au cuantificat de intimată, ca fiind diferența dintre tariful de închiriere a
locomotivelor practicat de C. C. pentru terți și tariful aprobat pentru închirierea locomotivei de către S.N.r.F.C. "C. C. "vâ.A. și preluată de către
S.C. V. T. SSR.L. C. -N., în vederea asigurării transportului public de călători pe secția de circulație Ciumegiu-Hclod-Vașcău, calculate corespunzător numărului de zile/lună în care locomotiva a fost utilizată pentru alte prestatii decât cele pentru care a fost Închiriată conform contractului, în cuantum de 745.183 lei, la care se adaugă TVA.
Totodată beneficiul nerealizat al CFR C. în sumă de 146.020 lei reprezintă dobânda legală corespunzătoare debitului principal, în conformitate cu prevederile art.43 Cod comercial și art.1088 Cod civil, dobândă care a fost calculată până la data de 31 decembrie 2010.
Prin sentința civilă nr.6171/_ pronunțată în dosarul nr._ de către Tribunalul Specializat C., Tribunalul Comercial Cluj a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, pentru suma de 294.119 lei, cu dobânda corespunzătoare, aferente perioadei mai - noiembrie 2007. De asemenea a admis, în parte, cererea de chemare in judecată formulată de S.N.T.F.C. "C. C. " S.A., prin care a obligat intimata-pârâtă la plata către intimată a sumei de
451.064 lei reprezentând despăgubiri) a sumei de 83.733 lei, reprezentând dobânda comercială legală calculată până în data de 31 decembrie 2010, precum și la plata cheltuielilor de judecată partiale în cuantum de 9.463, 97 lei, compensând onorariile avocațiale.
Cererea de suspendare vremelnică a sentinței civile nr. 6171/_ a Tribunalului Specializat C. formulată de S.C. V. T. SSR.L o consideră neîntemeiată și nefondată.
Prin întâmpinarea formulată
, S.C. V. T. SSR.L a solicitat respingerea apelului declarat de apelanta - reclamantă ca nefondat și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Prima instanță a reținut în mod corect că prescripția nu a fost întreruptă și că nimic nu a împiedicat-o pe reclamantă să se adreseze instanței pentru repararea pagubei, acțiune care ar fi fost suspendată până la soluționarea procesului penal. Pasivitatea reclamantei a dus la împlinirea termenului de prescripție.
În speță, nu este îndeplinită nici dea de-a doua condiție, plângerea penală formulată de reclamanta-apelantă a fost soluționată prin pronunțarea rezoluției din_, soluția fiind de neîncepere a urmăririi penale, iar prin Rezoluția prim-procurorului din_ și prin sentința penală din_, soluția a fost menținută.
Respingerea pentru un motiv de fond (lipsa unui element constitutiv al infracțiunii) dovedește neîndeplinirea condiției prevăzute la art. 16 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958.
În lipsa cerinței esențiale, cursul prescripției nu se consideră întrerupt. Constituirea de parte civilă în procesul penal este lipsită de relevanță din acest punct de vedere.
Astfel, termenul de prescripție a început să curgă începând cu zilele în care s-a utilizat locomotiva și pentru transportul de marfă, existând înscrisuri care cuprind cu exactitate aceste date.
Comunicarea cu întârziere a acestor adrese, cuprinzând anexele respective îi este imputabilă reclamantei, care nu a acționat cu diligență, astfel cum a reținut instanța de fond.
În ședința publică din data de_, apelanta - pârâtă a învederat faptul că nu mai susține cererea de suspendare a executării sentinței apelate.
Analizând sentința apelată în limitele apelului declarat, în temeiul dispozițiilor art.295 și 296 C.proc.civ., instanța constată următoarele:
Situația de fapt, astfel cum a fost reținută de prima instanță și, în esență, necontestată de părți, poate fi rezumată astfel:
Între părți s-a încheiat contractul de închiriere a materialului rulant nr.13/2006, având ca obiect închirierea materialului rulant din Anexa 1, a unor părți din infrastructura feroviară neinteroperabilă, precum și de gestionare a acestora. Potrivit art.1 teza finală din contract, mijloacele închiriate erau destinate asigurării serviciului public de transport feroviar de călători la nivelul angajat. De asemenea, potrivit art.13, materialul rulant închiriat este proprietatea exclusivă a locatorului, iar locatarul nu poate gaja sau utiliza acest material rulant închiriat în alte scopuri decât cele stabilite prin prezentul contract, părțile fiind, totodată, obligate să execute prezentul contract întocmai și cu bună credință, conform art.15.
Anexele 1 - 4 la contract cuprind informații referitoare la materialul rulant închiriat și tarifele, personalul deservent, precum și modele de protocoale de încheiat între părți.
În cursul derulării contractului, în urma unui control efectuat de Regionala de T. F. de C. C., în perioada 2007 - 2009, s-a constatat că una din locomotivele închiriate de pârâtă a remorcat trenuri de marfă în perioada februarie 2008 - ianuarie 2009, și nu a fost folosită în scopul asigurării serviciului public de transport feroviar de călători la nivelul angajat.
În urma acestor constatări, reclamanta a notificat pârâtei rezilierea contractului și a facturat în sarcina acesteia diferența dintre tariful de închiriere pentru prestarea serviciului de transport călători și tariful de închiriere a aceluiași material rulant pentru prestarea serviciului de transport marfă, acesta din urmă fiind mai mare. S-au solicitat și daune interese constând în dobânda legală aferentă, modul de calcul fiind detaliat în înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată.
Pârâta a recunoscut, în esență, această stare de fapt, însă a susținut că folosirea materialului rulant la transportul de marfă s-a făcut cu acordul tacit al reclamantei, aceasta cunoscând realitatea din propriile evidențe, motiv pentru care a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada mai 2007 - noiembrie 2007, atât pentru debitul principal, cât și pentru dobânda aferentă.
Prima instanță a admis această excepție, critica formulată de reclamantă în apel constând în faptul că s-a constituit parte civilă în procesul penal, acesta finalizându-se, cu dispunerea neînceperii urmăririi penale în temeiul art.10 lit.d C.proc.pen. (fapta nu întrunește elementele constitutive al unei infracțiuni).
Indicarea, de către reclamantă, a prevederilor art.17 din Decretul 167/1958 este irelevantă, întrucât acest text legal prevede efectele pe care o cauză de întrerupere le produce asupra curgerii unui termen de prescripție. Ceea ce reclamanta nu a invocat este care anume cauză de suspendare/întrerupere din cele prevăzute de lege este incidentă în speță, prin referire la cele enumerate la art.13 lit.a - c sau 16 alin.1 lit.a - c, iar curtea, verificând această încadrare, apreciază, în acord cu prima instanță, că împrejurarea relevată de reclamantă nu constituie o cauză nici de suspendare și nici de întrerupere a prescripției extinctive, nefiind întrunită niciuna din ipotezele prevăzute de art.13 și 16.
Reclamanta avea, într-adevăr, mai multe posibilități oferite de prevederile Codului de procedură penală, opțiunea de a urma calea care, în final, a condus la prescripția dreptului la acțiune pentru perioada menționată fiindu-i imputabilă.
În ceea ce privește critica pârâtei referitoare la existența unui acord tacit la folosirea materialului rulant la transport feroviar de marfă, curtea apreciază că un asemenea acord nu rezultă din materialul probator și, mai mult, din prevederile contractuale asumate de ambele părți rezultă că modificarea contractului (de exemplu, sub aspectul utilizării materialului rulant și în alte scopuri decât cele convenite) nu se putea realiza decât în formă scrisă.
Nu prezintă relevanță faptul că reclamanta nu s-a opus formal la utilizarea locomotivei în alte scopuri, deși cunoștea acest aspect, atâta timp cât existau prevederi contractuale care interziceau expres acest comportament din partea pârâtei (art.1, art.13, art.15 din contract). Luând la cunoștință despre încălcarea obligațiilor de către pârâtă, reclamanta putea proceda în două modalități: fie să solicite rezilierea contractului, fie să solicite daune interese pentru prejudiciul cauzat, ambele opțiuni putând fi exercitate într-un anumit termen de prescripție. Faptul că reclamanta nu a acționat ferm, în perioada imediat următoare constatării utilizării materialului rulant pentru transport marfă, nu îi poate fi opus acesteia sub forma unui acord tacit pe care aceasta să-l fi exprimat, în lipsa unei prevederi legale sau contractuale care să fi conferit
"tăcerii"; reclamantei o astfel de valoare.
Apelanta - pârâtă a mai contestat faptul că reclamantei i-a fost cauzat un prejudiciu prin utilizarea materialului rulant în alte scopuri decât cel contractat, susținând că acest prejudiciu este incert.
C. ea reține, chiar din prevederile legale invocate de pârâtă - art.1084 C.civ.1864, că se impun a fi acoperite atât pierderea efectiv suferită, cât și beneficiul nerealizat. Or, este cert că dacă pârâta i-ar fi comunicat reclamantei faptul că intenționează a efectua, cu materialul închiriat, transport de marfă (astfel cum a și efectuat, de altfel), reclamanta ar fi încheiat cu pârâta un contract de închiriere pentru transport de marfă, și nu de călători, la tarifele aferente transportului de marfă, mai ridicate decât cele aferente transportului de călători - prejudiciul suferit de locator fiind chiar diferența dintre cele două tarife,
împreună cu dobânda legală aferentă, cauzată de neplata la scadență a acestui tarif mai ridicat.
Nu poate fi reținută apărarea conform căreia nu s-a făcut dovada că vreun operator a plătit efectiv tariful pretins de reclamantă, întrucât acesta este impus, fiind stabilit prin anumite prevederi legale (hotărâri de guvern), neputând face obiectul negocierii dintre părți.
De asemenea, curtea reține, în acord cu instanța de fond, aplicabilitatea art.43 C.com., dobânda fiind calculată de la data exigibilității fiecărei obligații de plată a tarifului corespunzător, astfel cum este acesta stabilit de lege și nu negociat de părți, fără perioada supusă prescripției extinctive, deci începând din luna martie 2008 și până la data de_, astfel cum a solicitat reclamanta, conform principiului disponibilității.
Întrucât tribunalul a stabilit corect perioada pentru care urmează a se calcula și acorda dobânda legală aferentă debitului principal, eventuala neconcordanță dintre cuantumul solicitat și cel acordat (eroare de calcul sau de redactare) nu poate fi criticată pe calea apelului, potrivit art.281²ª C.proc.civ.
Având în vedere considerentele expuse, apreciind că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, în temeiul art.296 C.proc.civ., curtea va respinge ca neîntemeiate apelurile declarate împotriva sentinței civile nr.6171 din_ pronunțate în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., pe care o va menține în întregime.
Față de soluția de respingere a apelurilor declarate, în temeiul art.274 C.proc.civ., vor fi respinse ambele cereri de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge apelurile declarate de S. N. DE T. F. DE C. "C. C. " SA și pârâta SC V. T. SS împotriva sentinței civile nr. 6171 din_ pronunțate în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C.
, pe care o menține în întregime.
Respinge cererile de acordare a cheltuielilor de judecată. Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | GREFIER | ||||
C. P. | A. | M. | C. | V. | D. |
Red. C.P./Dact. GC 4 ex/_
Jud. primă instanță: I. Păcurar
| ← Decizia civilă nr. 475/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 2/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
