Decizia civilă nr. 438/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ N r. 438/2013
Ședința publică din data de 27 iunie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: D. E. L. JUDECĂTOR: L. T. B. JUDECĂTOR: A. P. M. GREFIER: M. DP
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta SC A. SA împotriva încheierii de ședința din data de_ și a încheierii de ședință din data de_, precum și a Sentinței civile nr. 2584/_, pronunțate de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata SC E. P. S. , având ca obiect pretenții.
Recursul s-a dezbătut la data de 20 iunie 2013, concluziile reprezentantului intimatei fiind cosemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Deliberând constată;
T R I B U N A L U L
Prin încheierea de ședință din data de_ pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru lipsa procedurii prealabile prev. de art. 7201Cod procedură civilă,instanța de fond reținând că la data de_, reclamanta SC E. P. S. a promovat în contradictoriu cu pârâta SC A. SA o cerere de chemare în judecată pentru emiterea unei somații de plată prin care să fie obligată
pârâta debitoare la plata sumei de 22.545,38 lei reprezentând contravaloare facturi, formându-se dosarul nr. _
Deoarece s-a contestat creanța de către debitoare, prin Sentința civilă nr.383/2010 s-a respins cererea reclamantei ca nefondată, având desigur posibilitatea promovării unei alte acțiuni pe calea dreptului comun.
Ulterior, la data de_ s-a format prezentul dosar cu nr. de înregistrare_ având ca obiect pretenții, prin care reclamanta SC E. P. S. a chemat în judecată pârâta SC A. SA solicitând instanței obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 22.545,38 lei.
nea concilierii prealabile prevăzute de art. 720 ind.1 C. proc.civ. este aceea de a simplifica și degreva judecățile având ca obiect pretenții de natură bănească, pretenții ce pot fi soluționate pe cale amiabilă și într-un termen scurt. Această rațiune este practic realizată și atunci când încercarea de conciliere a reclamantei cu cealaltă parte a avut loc în cadrul unei alte proceduri, cum este cea a somației de plată, deoarece esențial este ca părțile, prin voința lor, exprimată neechivoc, să stăruie pentru a rezolva litigiul. În cauză, pretențiile reclamantei-creditoare, temeiul lor juridic și actele doveditoare pe care se sprijină au fost aduse la cunoștința pârâtei-debitoare prin cererea de somație de plată adresată Judecătoriei Năsăud la data de_ (anterior formulării acțiunii în pretenții pe baza dreptului comun), dându-i-se astfel posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere. Prin urmare, în cauză, scopul și finalitatea prevederilor art.720 ind.1 C. proc. civ. au fost aduse la îndeplinire, stabilindu-se că voința părților a fost și este de a rezolva litigiul pe cale judecătorească și nu pe cale amiabilă. Așadar, scopul concilierii s-a realizat implicit prin declanșarea procedurii somației de plată, astfel că nu mai este necesară convocarea pârâtei la conciliere, pentru considerentele invocate mai sus.
Prin încheierea de ședință din data de_ pronunțată de Judecătoria Năsăud în același dosar a fost respinsă ca neîntemeiată excepția ridicată de reclamantă privind tardivitatea invocării de către pârâtă a excepției de necompetență teritorială și a fost respinsă ca neîntemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Năsăud, invocată de către pârâtă prin mandatar.
Cu privire la cele două excepții, instanța a reținut următoarele aspecte:
Reclamanta SC E. P. S. cu sediul în loc. L. I., str. V. L., nr. 996, jud. Bistrița Năsăud, a desfășurat relații comerciale cu pârâta SC A. SA, cu sediul în loc. Chiajna, str. A. B. -P., km. 11-12.
Mai exact, reclamanta livra pârâtei anumite bunuri de consum, bunuri care erau facturate și expediate cu aviz de însoțire a mărfii.
În cererile privitoare la obligații comerciale - cum este cazul acțiunii de față - art.10 pct.4 Cod procedură civilă stabilește o competență alternativă, reclamantul putând alege între instanța locului unde obligația a luat naștere și aceea a locului plății, pe lângă instanța sediului principal al debitoarei.
Verificând facturile fiscale și avizele de însoțire a mărfii de la dosar, instanța constată că obligația pârâtei a luat naștere la sediul reclamantei, unde a fost ridicată marfa printr-o persoană delegată de societatea pârâtă, iar plata urma să se facă în contul societății reclamante, respectiv BCR Filiala Năsăud. Se mai reține și că pe facturile fiscale și avizele de însoțire a mărfii emise de reclamantă este specificat și contul bancar în care urmează să se efectueze plata, cont bancar deschis în raza sediului reclamantei.
Așadar, reclamanta se afla în prezența unei competențe alternative, astfel că era îndreptățită să introducă acțiunea la Judecătoria Năsăud, fiind instanța locului unde obligația a luat naștere și aceea a locului plății.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 137, coroborat cu art. 5 și art. 10, pct.4 Cod procedură civilă, instanța a respins ca neîntemeiată excepția ridicată de pârâtă privind necompetența teritorială a Judecătoriei Năsăud în judecarea acestei pricini.
Referitor la excepția ridicată de reclamantă privind tardivitatea formulării de către pârâtă a excepției de necompetență teritorială a acestei instanțe, instanța a respins-o ca neîntemeiată, deoarece prima zi de înfățișare este aceea în care părțile legal citate pot pune concluzii, or, în această cauză nu s-a ajuns la administrarea de probatorii și la judecarea cauzei pe fondul ei, astfel că pârâta a invocat în termen legal excepții de procedură.
Prin sentința civilă nr.2584/_, pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. _
a fost admisă acțiunea comercială astfel cum a fost formulată și precizată de reclamanta SC E. P.
, în contradictoriu cu pârâta SC A. SA și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 22.322,22 lei cu titlu preț neachitat, precum și dobânda legală aferentă acestei sume care curge de la data scadenței și până la data plății efective a debitului. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 3999 lei. A fost respinsă cererea pârâtei privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată și a fost obligată reclamanta să achite în contul Biroului Local de Expertize Contabile și Tehnice din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud suma de 1000 lei cu titlu diferență onorariu expert.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în perioada anilor 2006- 2008, părțile au desfășurat relații comerciale, reclamanta livrând pârâtei produse lactate constând în cașcaval, telemea, smântână, brânză de burduf, etc. Pentru serviciul prestat, creditoarea reclamantă a emis facturile fiscale nr. 25636/_ pentru suma de 6959,65 lei, nr. 25648/_ pentru suma de 2808,34 lei, nr.25649/_ pentru suma de 3264,07 lei, nr. 25654/_ pentru 2094,13 lei, nr. 25655/_ pentru suma de 2508,62 lei, nr. 25656/_ pentru suma de 4406,74 lei și nr. 25657/_ pentru suma de 2013,06 lei.
S-a menționat că emiterea comenzii de către pârâtă urmată de executarea acesteia de către reclamantă îmbracă natura unui contract comercial încheiat între părți. În acest sens dovada se face și prin emiterea avizelor de însoțire a mărfii comandată de pârâtă, aceasta din urmă ridicând marfa prin intermediul unor persoane delegate din cadrul societății.
Potrivit dispozițiilor art. 43, art. 46 Cod comercial (text legal aplicabil în speță prin raportare la momentul stabilirii relațiilor comerciale dintre părți), obligațiile comerciale se probează și cu facturi acceptate (expres sau tacit) astfel încât, prin raportare la facturile emise de către reclamantă și acceptate de către pârâtă prin semnare în momentul predării-primirii produselor la rubrica aferentă, instanța apreciază că în speță s-a dovedit raportul contractual comercial stabilit între părți.
S-a menționat că deși pârâta în apărarea sa a invocat faptul că ar fi achitat în întregime cu OP nr.16/_, nr.17/_ și nr.3/_ emise de Banca Comercială Română suma cerută în speță de reclamantă, verificând aceste ordine de plată coroborat cu mențiunile expertului contabil
Ganea G. în cuprinsul expertizei contabile cu privire la acest aspect, se apreciază că pârâta nu a făcut în concret dovada că a achitat datoria cu aceste ordine de plată. De altfel nici în actele contabile ale societății pârâte nu se găsesc detaliile plății datoriei cu cele trei ordine de plată enumerate mai sus. Mai mul decât atât, ordinele de plată au o rubrică în care era obligatoriu să fie trecute detaliile pentru plăți (cu indicarea eventual a facturilor care se achită), ori aceste mențiuni lipsesc cu desăvârșire de pe ordinele de plată menționate de debitoare.
S-a mai reținut așadar din concluziile expertizei contabile efectuate în cauză că suma de plată pentru facturile fiscale invocate de reclamantă la care ar putea fi obligată pârâta se ridică la suma totală de 22.322,22 lei, astfel că toate facturile emise de reclamanta SC E. P. S. reprezintă obligație de plată pentru pârâta SC A. SA. În speță se apreciază că pârâta nu s-a conformat obligațiilor ce-i reveneau în calitatea sa de beneficiară a produselor livrate de către reclamantă și nu a achitat integral contravaloarea facturilor emise.
Prin urmare, instanța a constatat că acțiunea comercială formulată și precizată de reclamantă a fost pe deplin dovedită, astfel că a apreciat-o ca fiind întemeiată, iar în baza art. 4 Cod comercial, raportat la art. 969 și urm. vechiul cod civil (temei legal raportat la momentul introducerii acțiunii în instanță), a admis-o și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 22.322,22 lei reprezentând preț neachitat. În baza art. 43 Cod comercial, a fost obligată pârâta și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, care va curge de la data scadenței până la data plății efective a debitului.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, fiind în culpă procesuală pârâta, instanța a admis cererea reclamantei și a obligat pârâta să plătească acesteia cheltuieli de judecată în cuantum total de 3999 lei, cuantum ce reprezintă taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu expert, conform chitanțelor justificative atașate la dosar.
Prin prisma soluției adoptată de instanță, s-a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantumul de 4949,48 lei. (f.250-251)
Nu în ultimul rând, s-a constatat că întregul onorariu expert solicitat de expertul contabil Ganea G. s-a ridicat la suma de 2530 lei conform decontului existent la dosar privind justificarea cheltuielilor ocazionate cu efectuarea expertizei (ce cuprinde două suplimente de expertiză) și văzând că reclamanta a achitat parțial acest onorariu respectiv doar suma de 1530 lei conform chitanțelor de la filele 158, 260 și 284, a fost obligată să achite în contul Biroului local de Expertize Contabile și tehnice din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud diferența onorariu expert în cuantum de 1000 lei.
Împotriva acestei hotărâri și a încherilor de ședință din_ și_ a formulat recurs, în termen legal, recurenta SC A. SA.
Cu privire la încheierea de ședință din_ prin care instanța a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei, s-a arătat că instanța a aplicat greșit legea, deoarece procedura prevăzută de Capitolul XIV al Codului de procedură civilă, intitulat "Dispoziții privind soluționarea litigiilor în materie comercială, reglementată în concret prin articolul 720 indice (1) -
(10) inclusiv", este obligatorie având caracter imperativ.
Codul de procedură civilă nu reglementează derogări de la această procedură, astfel că instanța, în mod eronat, cu vădită încălcare a legii, a respins excepția formulată de către recurenta- pârâtă privind inadmisibilitatea acțiunii reclamantei pentru lipsa procedurii concilierii prealabile prevăzută de art.720 indice (1) Cod Procedură Civilă, motivând că: "în concret, a apreciat că rațiunea concilierii prealabile prevăzută de art.720 indice (1) CPC este aceea de a simplifica și degreva judecățile având ca obiect pretenții de natură bănească, iar această rațiune practic poate fi realizată și atunci când încercarea de conciliere a reclamantei cu pârâta a avut loc în cadrul unei alte proceduri, cum este cea a somației de plată, pretențiile fiindu-i inițial comunicate pârâtei în cadrul dosarului nr._ al Judecătoriei Năsăud".
Motivarea instanței mai sus citată este dată cu încălcarea legii deoarece procedura concilierii directe, prealabilă formulării unei acțiuni în justiție având ca obiect cererile în materie comercială evaluabile în bani este expres reglementată de art.720 indice (1) și următoarele Cod Procedură Civilă, codul de procedură civilă nereglementând situații de excepție sau de echivalență a acestei proceduri cu alte proceduri legal reglementate.
Art.720 indice (1) punctul (5) Cod Procedură Civilă prevede că "înscrisul despre rezultatul concilierii ori, în cazul în care pârâtul nu a dat curs convocării prevăzute la alin.(2), dovada că de la data primii acestei convocări au trecut 30 de zile, se anexează la cererea de chemare în judecată".
Conform prevederilor art.109 punct (2) Cod Procedură Civilă "sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată."
Din coroborarea prevederilor art.720 indice (1) punctul (5) cu prevederile art.109 punct (2) Cod Procedură Civilă rezultă că cererea introductivă de instanță formulată de către reclamanta- intimată nu îndeplinea condițiile de admisibilitate deoarece aceasta nu a depus la dosarul cauzei procesul-verbal de conciliere prevăzut de art.720 indice (1) punctul (4) Cod Procedură Civilă și nici nu a făcut dovada că de la data convocării pentru conciliere, respectiv data primirii acestei convocări de către pârâta-recurentă, au trecut 30 de zile până la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Lipsa acestor documente obligatorii prevăzute de art.720 indice (1) punctul (5) Cod Procedură Civilă si art.109 punctul (2) Cod Procedură Civilă nu poate fi "suplinită" de interpretarea făptuită de instanța fondului conform căreia procedura unei somații de plată derulate într-un alt dosar (dosar nr._ al Judecătoriei Năsăud) de către reclamantă împotriva pârâtei reprezintă încercarea de conciliere a reclamantei cu pârâta în cauza ce face obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Năsăud.
Pe cale de consecință, rezultă că instanța fondului a aplicat greșit legea respingând excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta-intimată și a pronunțat o încheiere de ședință cu încălcarea legii.
Cu privire la încheierea de ședință din_ prin care instanța a respins ca neîntemeiată și excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Năsăud, apreciind că în speță sunt întrunite condițiile competenței teritoriale alternative, astfel că reclamanta este îndreptățită să introducă acțiunea la Judecătoria Năsăud, aceasta fiind instanța locului unde obligația a luat naștere, precum și aceea a locului plății.
Deși avea obligația de a indica temeiul de drept și de fapt al motivării sale, instanța nu a indicat temeiul de drept și de fapt al motivării sale.
Procedural temeiul de drept ce a stat la baza deciziei instanței fondului de a respinge excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Năsăud este art.10 punct (4) Cod procedură civilă.
Respingând excepția necompetenței teritoriale, formulate în temeiul art.5 Cod procedură civilă, prin invocarea competenței alternative, nemotivată legal de către instanță, dar prevăzute în speță de art.10 punct (4) Cod Procedură Civilă, instanța a aplicat greșit legea și a pronunțat o încheiere cu încălcarea legii deoarece:
În lipsa unui contract comercial între reclamanta-intimată și pârâta-recurentă instanța a reținut, în temeiul art.43 și art.46 Cod Comercial, că raportul contractual comercial stabilit între părți s-a dovedit prin raportare la facturile emise de către reclamantă și acceptate de către pârâtă prin semnare în momentul predării-primii produselor la rubrica aferentă.
De asemenea, instanța a mai reținut că obligația a luat naștere la sediul reclamantei și că locul plății este tot sediul reclamantei.
Susținerile instanței nu au fost motivate în drept sau în fapt, instanța încălcând obligația ce îi revine în temeiul art.261 punctul (5) Cod procedură civilă.
În fapt, obligația de plată nu putea lua naștere decât la sediul pârâtei când aceasta a recepționat marfa semnând facturile și avizele de expediție.
Simpla emitere a unei facturi sau a unui aviz de expediție nu reprezintă obligație de plată câtă vreme marfa nu a fost recepționată de către destinatar.
Numai în momentul recepționării mărfii de către destinatar, în speță la sediul acestuia din Județul Ilfov, ia naștere obligația de plată.
Drept urmare, instanța competentă conform principiului locului unde a luat naștere obligația de plată este instanța de la sediul social al pârâtei, respectiv Judecătoria Buftea - Județ Ilfov.
De asemenea, instanța, cu aplicarea greșită a legii și cu încălcarea legii, a socotit că locul judecății este sediul reclamantei, iar instanța competentă să judece cauza este cea competentă teritorial pentru sediul reclamantei, respectiv Judecătoria Năsăud, invocând principiul locului încasării plății.
Hotărând în acest fel instanța a încălcat legea considerând fără temei legal că locul încasării plății este unul și același cu locul plății.
Plata se efectuează de către debitorul obligației din contul și banca sa și de aceea locul plății nu poate fi decât locul de unde s-a efectuat plata.
Locul de unde s-a efectuat plata este sediul pârâtei situat în raza teritorială de competență a Judecătoriei Buftea - Județ Ilfov.
Rezultă deci că, chiar și în cazul unei competențe alternative, locul nașterii obligației de plată și locul plății este tot sediul social al pârâtei-recurente - instanța competentă fiind Judecătoria Buftea - Județ Ilfov - astfel că în cauză, în mod greșit și cu încălcarea legii instanța a respins excepția privind necompetența teritorială a Judecătoriei Năsăud, reținând cauza spre judecată.
Cu privire la sentința civilă nr.2584/_ se arată că instanța fondului a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii și încălcarea legii deoarece în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art.969 și următoarele Cod Civil (vechi) și art.4 Cod Comercial, care să determine obligarea pârâtei la contravaloarea sumei ce reprezintă pretențiile formulate de către reclamantă și a dobânzilor legale aferente acestei sume, pretenția reclamantei nefiind dovedită.
Reclamanta nu a prezentat contractul comercial în baza căruia a emis facturile fiscale invocate ca reprezentând titlul său privind pretenția invocată în justiție.
Reclamanta nu a putut proba afirmațiile sale privind imposibilitatea prezentării unor evidențe contabile și a contractului comercial în baza căruia au fost emise facturile fiscale invocate de către aceasta în cererea introductivă de instanță deoarece așa-zisa probă prezentată în susținerea acestei afirmații, respectiv procesul-verbal de intervenție cu nr.23 emis de ISU Bistrița la data de_ nu atestă distrugerea prin incendiere a unor arhive aparținând societății reclamante.
Instanța a admis o probă cu expertiză tehnică de specialitate contabilă la solicitarea reclamantei, stabilind obiective fixate de reclamantă și care trebuiau probate prin documente ce trebuiau prezentate de către pârâtă, încălcând prin aceasta sarcina probei ce revenea pârâtei în temeiul prevederilor art.112 punct (5) Cod Procedură Civilă.
Expertiza efectuată în cauză și validată de către instanță a concluzionat numai pe baza facturilor emise de către reclamantă, ignorând dovezile prezentate de către pârâtă privind achitarea integrală prin ordine de compensare a întregului debit solicitat de către reclamantă și întemeindu-si concluziile pe interpretări teoretice fără a fi stabilit dacă în evidențele contabile ale reclamantei sumele solicitate au fost sau nu înregistrate ca fiind compensate conform ordinelor de plată prezentate de către pârâtă.
Instanța nu a cenzurat proba cu expertiză tehnică de specialitate contabilă, nu a motivat înlăturarea probelor prezentate de către pârâtă, nu a motivat temeiurile faptice și de drept pe baza cărora a înlăturat probele pârâtei și a admis cererea reclamantei, concluzionând în mod neîntemeiat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.969 și următoarele Cod Civil vechi și ale art.4 Cod Comercial, pronunțând în acest fel o hotărâre nelegală.
Admițând capătul de cerere formulat de reclamantă privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei de 22.322, 22 lei, care va curge de la data scandenței până la data plății efective a debitului, instanța a încălcat din nou legea deoarece reclamanta nu a prezentat niciodată un calcul al dobânzii legale, indicând data scandenței de la care aceste dobânzi ar trebui să curgă.
Facturile prezentate de către reclamantă și însușite de către instanța ca reprezentând dovada unei datorii certe, exigibile și lichide nu menționează nici o dată de scadența a obligației de plată, astfel că instanța nu putea reține ca dată scadentă un fapt inexistent.
Instanța nu a prezentat nici o motivare în fapt sau în drept privind modalitatea de stabilire a datei scadenței în raport de care pârâta a fost obligată la plata dobânzii legale, astfel că obligația stabilită de instanță în sarcina pârâtei privind dobânda legală nu are temei legal, nu este probată și este stabilită cu încălcarea legii.
Având în vedere motivele invocate în temeiul prevederilor art.312 punctul (3) Cod Procedură Civilă, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepțiilor privind inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată și necompetenței teritoriale a Judecătoriei Năsăud, iar pe fondul cauzei respingerea cererii introductive de instanță ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Astfel, în raport de criticile formulate de recurentă, sub aspectul nelegalității încheierii de ședință din data de_, tribunalul constată că o primă problemă de drept dedusă judecății este aceea a stabilirii parcurgerii procedurii prealabile de către reclamanta-intimată față de pârâta recurentă, în condițiile în care instanța fondului a reținut, în esență, că pretențiile reclamantei au fost aduse la cunoștința părții adverse în cadrul unei alte proceduri, respectiv cea a somației de plată.
Art.7201Cod procedură civilă dispune că "în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă";.
Se impune a se sublinia că procedura prealabilă instituită prin dispozițiile art. 7201Cod procedură civilă se relevă ca un ansamblu de norme și reguli în baza cărora părțile interesate procedează la soluționarea litigiilor comerciale cu obiect patrimonial pe cale amiabilă, procedură a cărei rațiune este aceea de a simplifica și degreva judecățile având ca obiect pretenții de natura bănească, pretenții ce puteau fi soluționate pe cale amiabilă și într-un termen scurt, în urma
concesiilor reciproce pe care părțile pot să le facă cu ocazia discuțiilor purtate cu ocazia concilierii.
Însă, deși strict formal în litigiul de față nu s-a depus dovada efectuării concilierii, lipsind invitația formală, expresă, la conciliere, tribunalul apreciază că se impune interpretarea logică și realistă a acestor dispoziții legale, tocmai pentru ca ele să-și atingă scopul avut în vedere de legiuitor, fără a împiedica nejustificat părțile în realizarea drepturilor lor. Din această perspectivă, examinându-se actele dosarelor nr._ 2009 și nr._, rezultă că reclamanta a solicitat plata sumei de 22.545,38 lei - reprezentând contravaloarea acelorași facturi, fiind evident refuzul pății sumelor pretinse, astfel că finalitatea și sensul urmărite de legiuitor prin instituirea procedurii prealabile reglementată de art. 7201Cod procedură civilă, au fost pe deplin atinse, pe de o parte pentru că rezultă fără echivoc încercarea reclamantei de soluționare a litigiului apărut, cu mai bine de 1 an anterior înregistrării acțiunii de drept comun, iar pe de altă parte, cunoașterea de către
recurenta-pârâtă a pretențiilor bănești formulate, ca și a temeiului factual și de drept al acestora.
Referitor la de criticile recurentei, sub aspectul nelegalității încheierii de ședință din data de_, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Năsăud, se impune a se releva că excepția de necompetență teritorială este o excepție de procedură de ordine privată care se poate invoca în condițiile art.159 ind.1 alin.3 C.pr.civ., doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare, moment cu mult depășit, nelegalitatea încheierii nefiind invocată însă cu privire la excepția ridicată de reclamantă privind tardivitatea invocării de către pârâtă a excepției de necompetență teritorială, context în care analiza motivelor de recurs se va realiza în limitele investirii instanței de control.
Corect s-a reținut de prima instanță că între reclamanta SC E. P. S., cu sediul în loc. L.
I. și pârâta SC A. SA, cu sediul în loc. Chiajna s-au desfășurat relații comerciale,
constând în livrarea către recurentă a anumite produse alimentare care erau facturate și expediate de la locul de producție - L. I., cu aviz de însoțire a mărfii, către diferitele filiale ale pârâtei, precum Câmpina, Râmnicu Vâlcea, etc., în cererile privitoare la obligații comerciale art.10 pct.4 Cod procedură civilă stabilind o competență alternativă, reclamanta putând alege între instanța locului unde obligația a luat naștere și aceea a locului plății, pe lângă instanța sediului principal al debitoarei, conform art.5 Cod procedură civilă, astfel că în lipsa unor prevederi contractuale locul unde obligația a luat naștere se determină tacit, pornind de la natura operațiunii - livrare bunuri, adică sediul reclamantei, potrivit art.59 C.com.
Așadar, corect a respins instanța de fond excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Năsăud.
În ceea ce privește soluția adoptată pe fondul cauzei, tribunalul apreciază că prima instanță a făcut o corectă interpretare și o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale în materie, facturile fiscale emise de reclamantă în perioada_ -_, precum și avizele de însoțire a mărfii purtând mențiunea recepționării mărfurilor livrate la comanda pârâtei, atestând indubitabil existența relațiilor comerciale dintre părți, în condițiile art. 46 Cod comercial, nefiind necesar a se fi depus un contract comercial așa cum a relevat recurenta.
Apoi, expertiza contabilă efectuată în cauză a pus în evidență și plățile realizate de societatea recurentă, însă a concluzionat că există un rest de preț neachitat în cuantum de 22.322,22 lei - aferent ultimelor livrări efectuate în anul 2008, după care relația comercială a încetat, analiza actelor contabile fiind realizată pe întreaga perioadă a derulării relațiilor comerciale 2006-2008, în lipsa detaliilor referitoare la datoria ce se dorea a fi stinsă din cuprinsul ordinelor de plată, în mod logic s- a procedat la totalizarea contravalorii facturilor emise din care s-au scăzut plățile efectuate.
În acest context, apreciind că instanța de fond în mod judicios a coroborat probatoriul administrat în cauză și a procedat la admiterea acțiunii, acordând și dobânda legală în aplicare art.43 Cod comercial care consacră regula curgerii de drept a dobânzii în obligațiile comerciale, chiar dacă nu a fost stabilită printr-un contract scris, tocmai datorită specificului activității comerciale, tribunalul, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursurile declarate de recurenta SC A. SA, deopotrivă împotriva sentinței civile nr.2584/2012, respectiv a încheierilor de ședință din data de_ și din_, pronunțate de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, ca nefondate.
În baza art.274 Cod procedură civilă, față de soluția adoptată, se va respinge și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursurile declarate de recurenta SC A. SA, cu sediul în loc. Chiajna, autostrada B. -P., km 11-12, Centrul Comercial Carrefour Militari, et.1, birou A, jud. Ilfov împotriva sentinței civile nr.2584/2012, a încheierilor de ședință din data de_ și din_ pronunțate de Judecătoria Năsăud în dosar nr._, ca nefondate.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de recurentă. Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
D. E. L. | L. | T. B. | A. P. M. |
GREFIER,
M. DP
Red/dact: DEL/VAH_ /2 ex.
Jud. fond:P.A.R.
| ← Decizia civilă nr. 1002/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Sentința civilă nr. 1661/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
