Decizia civilă nr. 102/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M A N I A
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr. 102/R/2013
Ședința publică din data de_ Completul este compus din:
PREȘEDINTE - D. H. JUDECATOR - M. C. B. JUDECĂTOR - C. C. GREFIER - S. M.
Pe rol fiind examinarea recursului declarat de recurenta S. SUCORS S. în contradictoriu cu intimata S. ANDO I. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1090/24 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Dej în dosarul nr._, cauza având ca obiect în primă instanță pretenții.
La apelul nominal se prezintă în reprezentarea intereselor intimatei, d-l. avocat Dumitru Cristian -Ioan, cu împuternicire avocațială depusă la fila 7 dosar, lipsind reprezentantul recurentei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că intimata a înregistrat la dosar în data de 29 ianuarie 2013, întâmpinare.
T. ul, în conformitate cu dispozițiile art. 159 ind. 1 alin. 2 Cod procedură civilă, constată că este competent material, teritorial și general să soluționeze prezentul recurs.
Se constată de asemenea că recurenta a fost citată cu mențiunea de a face dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în sumă de 701,01 lei și timbru judiciar de 5 lei, obligație care nu a fost îndeplinită de către recurentă.
Reprezentantul intimatei invocă excepția nelegalei timbrări a recursului și pe cale de consecință solicită anularea recursului ca netimbrat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
T. ul reține cauza în pronunțare pe excepție.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr.1090/2012 pronunțată la data de 24 septembrie 2012 în dosarul nr._ al Judecătoriei D., a fost admisă acțiunea formulată de creditoarea S. ANDO I. S.R.L., împotriva debitoarei S. SUCORS - S. și în consecință a fost somată debitoarea să achite creditoarei 21.517,11 lei produse
livrate și neachitate, cu dobânda legală aferentă și 740 lei cheltuieli de judecată - în 15 zile de la comunicare.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că între părți, au avut loc relații comerciale, în baza unei convenții încheiate între acestea, având natura juridică a unei vânzări - cumpărări între profesioniști comercianți, creditoarea livrând produsele înscrise în facturile fiscale seria ANDO nr. 9777/_ și seria ANDO nr. 9782/_, către debitoare. Cu toate că au fost îndeplinite obligațiile ce-i reveneau și a predat marfa contractată cumpărătoarei, debitoarea
nu a mai achitat prețul datorat. Drept urmare, debitoarea a fost convocată la data de_ la o conciliere, însă aceasta nu a dat curs invitației la conciliere directă.
Analizând condițiile speciale de admisibilitate ale cererii prin prisma înscrisurilor depuse la dosar și în raport de dispozițiile art. 969, 970 Cod civil, art. 720 ind.1 Cod proc. civilă, art. 1361 și urm. Cod civil, instanța de fond a admis cererea creditoarei împotriva debitoarei având ca obiect pretenții, așa cum a fost formulată în scris.
În temeiul art. 274 Cod proc. Civilă, debitoarea a fost obligată la plata sumei de 740 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurenta SC SUCORS SA, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
În motivarea recursului recurenta a arătat că deși a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni în pretenții întemeiată pe dreptul comun (art.969, 970 și 1361 C.civ.), în mod nelegal instanța de fond a soluționat cererea pe calea procedurii speciale a somației de plată, condiții în care hotărârea recurată este lovită de nulitate, fiind pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute de art.105 alin.2 C.pr.civ. sub sancțiunea nulității.
În ceea ce privește calea de atac, recurenta a arătat că aceasta este stabilită de lege în funcție de natura cererii dedusă judecății și nu de către judecătorul învestit cu soluționarea cererii, condiții în care se solicită judecarea căii de atac a recursului și nu a cererii în anulare.
În ceea ce privește reținerea instanței de fond în sensul că la termenul din data de_ recurenta nu a depus întâmpinare, s-a precizat faptul că această reținere este greșită, întrucât recurenta a expediat prin e-mail întâmpinarea pe adresa de poștă electronică a instanței, adresă publicată pe portalul instanței.
Prin întâmpinare, intimata SC ANDO I. S. a invocat excepția netimbrării recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond.
În susținerea poziției procesuale intimata a arătat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența motivelor de casare ori modificare a hotărârii atacate, nefiind incidente nici cazurile de nulitate reglementate în materia procesual civilă. Deși recurenta face trimitere la disp. art.105 alin.2 c.pr.civ., indicarea inexactă a căii de atac și a termenului menționat în sentința recurată, respectiv cerere în anulare în 10 zile de la comunicare în loc de recurs în 15 zile de la comunicare nu poate constitui motiv fondat de recurs și nu se încadrează în prev. art.304 alin.5 C.pr.civ. deoarece recurenta a declarat in mod corect si in termen legal recursul, astfel incat acesteia nu i s-a adus nicio vătămare prin modalitatea in care a fost indicata calea de atac, context in care nu poate fi adusa in discuție incalcarea dreptului la apărare. In cazul in care calea de atac nu a fost corect indicata, nu suntem in prezenta unui caz de nulitate expresa, intrucat nu este astfel prevăzuta de lege, or potrivit prevederilor art.105 alin.2 teza a II-a din Codul de procedura civila, doar "In cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune pana la dovada contrarie";. Calea de atac este data de lege, iar nu de către instanța, astfel ca indicarea greșita a acesteia in dispozitiv nu deschide pârtii un alt drept decât cel pe care legea ii prevede.
In accepțiunea prevederilor art.304 din Codul de procedura civila, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele expres si limitativ prevăzute de lege, fiind o cale extraordinara de atac, nedevolutiva, nemaifiind posibila rejudecarea stării de fapt si statuarea asupra fondului procesului. Afirmația se raportează la faptul ca cererea de recurs nu a fost intemeiata in drept pe dispozițiile art.3041 din Codul de procedura civila, calea de atac nefiind fundamentata si pe acest din urma text de lege.
Cu toate ca recursul se impune a fi introdus pentru motive de nelegalitate, in sensul dispozițiilor art. 3021 alin. 1 lit. c ) din Codul de procedura civila, recursul declarat in cauza vizează netemeinicia, chestiuni total diferite, intrucat caracterul nelegal privește nerespectarea unor norme imperative, in timp ce netemeinicia face referire la reținerea unei situații de fapt ce nu este conforma cu realitatea. Hotărârea data in cauza este insa temeinica si legala, deoarece, prin probatoriul administrat in prima instanța, s-a demonstrat ca recurenta nu si-a indeplinit obligațiile asumate prin contractul comercial, condiții in care, prin sentința civila nr. 1090/_, a fost in mod corect obligata la plata sumelor datorate si a dobânzii legale aferente.
De la regula de principiu exista excepția instituita prin dispozițiile art. 3041din Codul de procedura civila, potrivit cărora: "Recursul declarat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacata cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța putând examina cauza sub toate aspectele";. Chiar daca recurenta ar fi invocat temeiul de drept mai sus menționat prin cererea sa, ceea ce nu s-a intamplat, calificare caii de atac nu constituie un motiv pentru casarea sentinței date de instanța de fond si nu poate fi de natura a-i deschide acesteia accesul spre o a doua judecata.
Intimata considera ca nu trebuie trecut neobservat faptul ca recursul declarat nici nu este motivat in drept, prin raportare la textele legale.
In privința argumentelor infatisate prin recursul formulat si inregistrat de către S. SUCORS S., intimata a arătat că acestea sunt nefondate. Aceasta deoarece potrivit dispozițiilor art.118 alin. 1 din Codul de procedura civila, aplicabile in cauza, intampinarea este obligatorie. Chiar daca dispozițiile art.118 alin.2 din Codul de procedura civila au fost abrogate, consideram ca, pentru a fi luate in seama apărările formulate si pentru a se respecta dreptul la apărare al pârtilor, intampinarea trebuie depusa inainte de închiderea dezbaterilor si mai cu seama inainte de redactarea minutei hotărârii si pronunțarea soluției.
În procedura somației de plata, la care face referire recurenta, nerespectarea formelor procedurala este sancționată cu si mai multa strictețe, intrucat la art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 119/2007 privind masurile pentru combaterea întârzierii obligațiilor de plata rezultate din contracte comerciale, se menționează ca: "In citație se va preciza ca pana cel mai târziu in ziua fixata pentru înfățișare, debitorul este obligat sa depună întâmpinare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe si de a invoca excepții, in afara celor de ordine publica. In cazul nedepunerii intampinarii, instanța poate considera aceasta ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului";.
Pretinsa întâmpinare invocata in cauza a fost expediata prin e-mail, insa legea nu recunoaște valabilitatea unei astfel de proceduri, singura admisa fiind cea prin posta prin scrisoare recomandata sau cu confirmare de primire, după cum este prevăzut prin dispozițiile art. 104 din Codul de procedura civila: "Actele de procedura trimise prin posta instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite in
termen daca au fost predate la oficiul postai inainte de împlinirea lui" Chiar daca s-ar pune problema luării in calcul a acestei modalități de expediere si inregistrare a documentelor, întâmpinarea a fost făcuta după închiderea dezbaterilor (expediata prin e-mail in data de_ ), fiind aplicabile dispozițiile art. 103 alin. 1 Cod proc. Civila conform cărora "Neexercitarea oricărei cai de atac si neindeplinirea oricărui alt act de procedura in termenul legal atrage decăderea, afara de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește ca a fost impiedicata printr-o împrejurare mai presus de voința ei"; și ale art. 115 si urm. Codul de procedura civila.
In ce privește excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei D., intimata a precizat ca invocarea acesteia in fata instanței de recurs este inadmisibila, dat fiind ca întâmpinarea in cuprinsul căreia a fost ridicata excepția a fost "primita după dezbateri";, asa cum rezulta din mențiunea făcuta pe marginea actului. Aceasta afirmație este susținută pe baza dispozițiilor art.1591 alin.2 si 3 din Codul de procedura civila, conform cărora "Necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare in fața primei instanțe, dar nu mai târziu do începerea dezbaterilor asupra fondului. Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin Întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare";.
Totodată, excepția de necompetenta materiala a instanței sesizate cu judecarea fondului cauzei este neîntemeiata, fiindcă Judecătoria Dej este instanța competenta pentru judecarea litigiului, întrucât obligația de plata a prețului este portabila, si nu cherabila, iar potrivit dispozitilor art. 10 pct.1 din Codul de procedura civila "în afară de instanța domiciliului pârâtului, mai sunt competente următoarele instanțe: 1. în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligațiunii";. La data realizării acordului voinței pârtilor erau in ființa dispozițiile art.10 pct.4 din Codul de procedura civila, care stabilesc următoarea competenta alternativa: "4. în cererile privitoare la obligații comerciale, instanța locului unde obligația a luat naștere sau aceea a locului plății";.
Raportat la comercialitatea litigiului, s-ar putea de eficienta in prezenta speța si dispozițiilor art.10 pct.4 C.pr.civ., pentru ca deși regula de drept comun, general valabila, este aceea ca normele procedurale sunt de imediata aplicare, in cazul convențiilor exista un regim juridic derogator sub acest aspect. Astfel, convențiile civile sau comerciale trebuie supuse, in privința punerii lor in executare, aceleiași legislații care a stat la baza încheierii lor, fara a deosebi după cum executarea se face de buna voie sau silit, prin mijlocirea instanței. In caz contrar, ar fi lezat echilibrul contractual, întrucât cel puțin una din parti ar fi vătămata prin aplicarea altei legislații decât cea de la momentul asumării convenției, care trebuie in mod firesc sa fie guvernata in ce privește incheierea, producerea sau incetarea efectelor si punerea in executare, de aceleași norme juridice, avute in vedere de parti la exprimarea voinței contractuale.
Indiferent ca ne raportam la dispozițiile art. 10 pct.4 sau art. 10 pct.1 din Codul de procedura civila, Judecătoria Dej este competenta teritorial pentru soluționarea fondului litigiului, deoarece atât locul executării obligațiilor contractuale asumate de reurenta, cat si locul nașterii obligațiilor stabilite in
sarcina colitigantilor, ori locul plații se situează in sfera de competenta a acestei instanțe.
S-a relevat ca fiecare din conturile bancare ale intimatei sunt deschise la instituții bancare din municipiul D., iar plata se considera realizata si debitul stins doar in momentul indestularii conturilor creditoarei, respectiv numai atunci când suma stipulata cu titlu de preț al prestației executate este virata efectiv sau
"intra"; in contul bancar, operațiune care se realizează in circumscripția Judecătoriei D., corect investita prin cererea introductiva de instanța.
Astfel cum rezulta din considerentele hotărârii recurate, judecata fondului in fata primei instanțe s-a urmat in procedura de drept comun, cererea creditoarei fiind analizata sub aspectul prevederilor art. 969, 970 din Vechiul Cod civil, art.7201din Codul de procedura civila si art.1361 si urm. din Vechiul Cod civil.
Instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii deduse judecații, conform normelor de drept material, in sensul obligării societății debitoare la plata sumelor datorate, in urma analizării aspectelor si probatoriului susținute in cauza. In aceste imprejurari, nu este fondat recursul debitoarei, intrucat legal citata si acordandu-i-se un termen pentru pregătirea apărării, aceasta nu a depus întâmpinare decât după inchiderea dezbaterilor, intervenind decăderea instituita de art. 103 alin. 1 Cod proc. civila. Așadar, recurenta nu se poate prevala de insuficienta apărare din primul ciclu procesual, datorata propriei culpe, pentru a obține astfel o rejudecare a fondului procesului.
Intimata considera ca au fost respectate întrutotul prevederile legale impuse de legislația naționala in vigoare, precum si cele ale art. 6 cuprins in Convenția Europeana a Drepturilor Omului, ratificata de România prin Legea nr. 30/1994.
Având in vedere faptul ca soluția instanței de fond este fundamentata pe proba cu înscrisurile administrate, ce nu au fost contestate de recurenta, nu sunt aplicabile cauzei dispozițiile art. 312 alin. 5 si alin. 61(1) din Codul de procedura civila, care fac referire si la cazul in care instanța investita cu soluționarea recursului poate dispune casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Motivele invocate in recurs sunt lipsite de interes, atât fata de calificarea corecta a caii de atac si promovarea acesteia in termen legal de recurenta, cat si raportat la competenta teritoriala de soluționare a pricinii corect stabilita in favoarea Judecătoriei D., hotărârea primei instanțe fiind temeinica si legala. Această afirmație este susținuta si de faptul ca normele de drept au fost aplicate in mod corect la situația de fapt dedusa judecații, iar probele administrate au dus la stabilirea exacta a caracterului cert, lichid si exigibil al creanței pretinse.
Spre un sfârșit, intimata a relevat ca prin promovarea recursului, debitoarea S. SUCORS SA. face proba relei sale credințe, deoarece prin aceste demersuri urmărește doar tergiversarea procesului, pentru a amâna, in mod voit, achitarea datoriilor asupra cărora a statuat instanța de fond.
Analizând excepția netimbrării recursului invocată de intimată, tribunalul reține următoarele:
Pentru termenul de judecată din data de 18 februarie 2013 instanța i-a pus în vedere recurentei să facă dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 701,01 lei și a unui timbru judiciar în cuantum de 5 lei, sub sancțiunea anulării recursului ca nelegal timbrat (f.9).
Conform prev. art.20 din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se platesc anticipat. Daca taxa judiciara de timbru nu a fost platita in cuantumul legal, in momentul inregistrarii actiunii sau cererii, ori daca, in cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanta va pune in vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecata. Neindeplinirea obligatiei de plata pana la termenul stabilit se sanctioneaza cu anularea actiunii sau a cererii.
Art.11 statuează că cererile pentru exercitarea apelului sau recursului impotriva hotărârilor judecătorești se taxeaza cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanta ori din taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani.
Întrucât recurenta nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a achita taxa de timbru, în speță se va face aplicabilitatea disp. art.20 coroborat cu prev. art.11 din Legea nr.146/1997, astfel încât instanța va admite excepția nelegalei timbrări a recursului și va anula ca netimbrat recursul declarat de recurenta SC SUCORS SA în contradictoriu cu SC ANDO I. S. împotriva sentinței civile nr.1090/_ pronunțată de Judecătoria Dej în dosarul nr._, pe care o va menține în întregime.
În temeiul prev. art.274 C.pr.civ., fiind căzută în pretenții, recurenta va fi obligată să plătească în favoarea intimatei suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite excepția netimbrării recursului, invocată de intimată și, în consecință:
Anulează ca netimbrat recursul formulat de recurenta S. SUCORS S. în contradictoriu cu intimata S. ANDO I. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1090/24 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Dej în dosarul nr._, pe care o menține în întregime.
Obligă recurenta la plata în favoarea intimatei a sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
D. H. M. | C. | B. | C. | C. S. M. |
Red.CC/MM 2 ex./_
Judecător fond: R. S., Judecătoria Dej, județul C.
.
| ← Decizia civilă nr. 708/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Încheierea civilă nr. 3446/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
