Decizia civilă nr. 10665/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 10665/2013
Ședința publică de la 07 Noiembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R. -R. D. Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta SC A. R. A. VIG, împotriva deciziei civile nr. 48/_, pronunțată în dosarul nr._ al
T. ului Specializat C., în contradictoriu cu reclamantul V. A. V. și intervenientul T. L. I., având ca obiect pretenții despăgubiri din asigurare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantul intimat V. A., avocat Tudor O., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezentul recurs este scutiti de la plata taxelor judiciare de timbru, iar la dosar s- a depus întâmpinare, de către reclamantul intimat.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantului intimat arată că susține întâmpinarea depusă la dosar, depune la dosar jurisprudență de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la T. ul Specializat C., solicitând respingerea recursului ca netemeinic, nelegal și nefondat, și obligarea la plata cheltuielilor de judecată, conform dovezii pe care o depune la dosar. În conformitate cu prevederile art. 37 din Ordinul CSA nr. 5/2010, asigurătorul este obligat la plata penalităților de întârziere, de la data avizării.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin decizia civilă nr. 48 din_, pronunțată în dosarul nr._ al
T. ului Specializat C., a fost respinsă ca nefondat apelul formulat de catre apelanta SC A. V. I. G. SA, împotriva sentintei civile nr. 5.230/_, pronuntata de catre Judecatoria Turda în dosar nr._ .
A fost admis apelul declarat de catre apelantul V. A. V. împotriva sentintei civile nr. 5.230/_, pronuntata de catre Judecatoria Turda în dosar nr._ pe care a schimbat-o în parte, în ceea ce priveste data de la care curg penalitatile de intarziere și în consecinta:
A fost obligată parata SC A. V. I. G. SA sa plateasca reclamantului V. A. V. penalitatile de intarziere de 0.1% pe zi, începand cu data avizării_ și pana la plata efectiva a creantei.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
A fost obligată intimata SC A. V. I. G. SA sa plateasca apelantului V. A. V. suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata în apel.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul apelant intimat
V. A. V. a solicitat obligarea pârâtei intimate apelante SC A. V. I.
G. SA la plata sumei de 2.776,88 lei cu titlul de daune materiale, 35.000 euro cu titlul de daune morale, precum și obligarea acestei pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de această procedură.
Potrivit art. 6 alin. 5 Noul Cod Civil, dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate, sau după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare, dispoziție reluată și de art. 5 din Legea nr. 71/2011, ori potrivit art. 220 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, Noul cod civil a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011, astfel că raportul juridic delictual dintre părți este guvernat de dispozițiile Codului civil din 1864.
Prin art. 219 pct. 1 din Legea nr. 71/2011, la data intrării în vigoare a acestei legi s-a abrogat dispoziția art. 2 pct. 1 lit. a) Cod procedură civilă, iar Legea nr. 71/2011 a intrat în vigoare la data de 13 iunie 2011. Având în vedere faptul că potrivit art. 725 Cod procedură civilă, normele de procedură sunt de imediată aplicare, la data de 18 iunie 2012, data la care reclamantul a sesizat instanța de fond, competența judecătoriei, așa cum reiese din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 1 pct. 1 și art. 2 lit. b), potrivit căruia tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civila al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei, cu excepția cererilor de împărțeala judiciara, a cererilor în materia succesorala, a cererilor neevaluabile în bani și a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terții vătămați în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar, în cazul litigiilor (civile și comerciale) în care valoarea obiectului cererii este sub 500.000 lei, competența în primă instanță revine judecătoriei, ca instanță cu plenitudine de competență, ori cum valoarea cererii reclamantului este sub valoarea de 500.000 lei, în mod corect a reținut Judecătoria Turda că este competentă din punct de vedere material să soluționeze acest litigiu, critica formulată de apelanta SC A. V. I. G. SA sub acest aspect fiind neîntemeiată.
Potrivit art. 1201 Cod Civil "este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecata are același obiect, este întemeiata pe aceeași cauza și este între aceleași părți, făcuta de ele și în contra lor în aceeași calitate."; Așa cum în mod constant s-a arătat în literatura judiciară și doctrină, acest text de lege instituie o prezumție legală irefragabilă, iar potrivit textului legal, pentru a opera puterea de lucru judecat, trebuie să existe o triplă identitate: de părți, de obiect și cauză. De asemenea, potrivit art. 19 alin. 1 Cod procedură penală, persoana care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea pagubei materiale și a daunelor morale pricinuite de infracțiune.
Potrivit sentinței penale nr. 261/2012 pronunțate la 30 mai 2012 în dosarul penal nr._ al Judecătoriei Turda, reclamantul apelant intimat V.
A. V. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, astfel că pe de o parte acesta are posibilitatea reglementată de art. 19 alin. 1 Cod procedură civilă de a formula o acțiune civilă în fața jurisdicției civile, iar pe de altă parte, instanța penală neanalizând și latura civilă, nefiind sesizată cu o acțiune civilă în procesul penal, nu se poate reține existența autorității de lucru judecat, nefiind îndeplinite
niciuna din condițiile prevăzute de art. 1201 Cod civil, astfel că și acest motiv de apel invocat de apelanta SC A. V. I. G. SA este neîntemeiat.
Potrivit art. 998-999 Cod civil, orice fapta a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obliga pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudenta sa. Astfel, pentru a se antrena răspunderea pentru fapta proprie, în cauză trebuie să fie dovediră existența unei fapte ilicite, a vinovăției, a prejudiciului și a raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
În mod unanim în literatura juridică și practica judiciară s-a reținut că unul din principiile care guvernează răspunderea civilă delictuală este acela al reparării integrale a prejudiciului, respectiv, înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit, în scopul repunerii victimei în situația anterioară.
Apelanta SC A. V. I. G. SA a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul sumei de 150 euro reprezentând avans excursie, ori în mod temeinic a reținut instanța de fond faptul că datorită accidentului suferit, reclamantul apelant intimat V. A. V. a fost nevoit sa renunțe la excursia contractată pentru perioada_ -_ în Grecia, insula Thassos, cu agenția de turism Europa Travel (contract de comercializare a pachetelor de servicii turistice nr. 009790/_ ) și cu toate ca agenția de turism a fost informata despre cele întâmplate și deci de necesitatea renunțării la contractul astfel încheiat cu consecința pierderii sumei achitate cu titlu de avans, astfel că această sumă achitată și nerecuperată se înscrie în noțiunea de prejudiciu suferit, acesta trebuind să fie acoperit de către pârâta apelantă intimată, ori enumerarea prevăzută de art. 49 pct. 1 din Ordinul CSA nr. 5/2010 nu este o normă imperativă, ci una de recomandare care instituie criterii de cuantificare a prejudiciului, norme inferioare ca putere dispozițiilor codului civil care prevăd o recuperare integrală a prejudiciului, astfel că în mod legal instanța de fond a obligat pârâta intimată apelantă și la plata acestei sume cu titlul de despăgubiri, astfel că și această critică formulată de apelantă este neîntemeiată.
În ceea ce privește prejudiciul moral, atât reclamantul apelant V. A.
V. cât și pârâta apelantă SC A. V. I. G. SA au criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul întinderii acestora. T. ul reține că daunele morale nu pot fi evaluate în bani, deci nu au o valoare patrimonială, ele nu sunt
destinate să înlocuiască o valoare economică cu o altă valoare economică, ci aceste sume au destinația de a atenua sau alina suferințele fizice sau psihice ale victimelor, având un efect compensatoriu. De asemenea mai trebuie subliniat că nu există criterii legale sau jurisprudențiale de cuantificare a prejudiciului moral, însă trebuie reținut faptul că asemenea sume trebuie să aibă un efect stric compensatoriu, fără a se transforma în amenzi excesive pentru autorul daunei sau persoanele răspunzătoare și nici în venituri nejustificate pentru victime, astfel că în stabilirea lor trebuie avut în vedere criteriul importanței și gravității prejudiciului moral precum și criteriul echității. Astfel, criteriul numărului zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru refacere nu constituie în sine un element de calcul al prejudiciului moral, căci alături de acest element trebuie avute în vedere și suferințele suferite de persoana vătămată, de constrângerile impuse de refacerea sa raportat la modul său de viată avut anterior producerii faptei ilicite, de modul în care aceasta s-a refăcut și dacă aceasta continuă să aibă infirmități permanente sau temporare.
Ori, în cauză, instanța de fond a stabilit cuantumul daunelor morale raportat la circumstanțele cauzei, numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare refacerii, proporția în care viața normală a d-lui V. A. V. a fost afectată, gradul de indisponibilitate, de privațiune în derularea activităților sale zilnice,
precum și traumele psihice la care a fost supus pe timpul spitalizării dar și ulterior prin suportarea unor aparate pentru îngrijirea și tratarea leziunilor.
Astfel, o despăgubire în cuantum de 10.000 euro, echivalent în lei, reprezintă o compensație echitabilă pentru suferințele suferite de către reclamantul apelant, având în vedere declarațiile martorilor audiați în fața instanței de fond și raportat inclusiv la faptul că acesta s-a refăcut complet în urma accidentului. Astfel, faptul că reclamantul apelant a purtat corset gipsat (tip Minerva), timp de 2 luni, înlocuit ulterior cu un guler cervical tip Philadelphia, purtat timp de 6 săptămâni, că acesta nu s-a putut deplasa și că a depins de membrii familiei, coroborat cu faptul că mare parte din această perioadă cât a fost imobilizat a fost vara, fapt care a potențat starea de disconfort a acestuia, precum și durerea fizică și traumele psihologice suferite sunt compensate pe deplin prin despăgubirea acordată de instanța de fond. De asemenea, mai reține tribunalul faptul că deși reclamantul apelant a invocat existența unor consecințe vătămătoare care persistă și după însănătoșirea sa ( dureri de gât, dureri de cap, mobilitate redusă a gâtului, frica de a se deplasa cu autoturismul) acestea nu au un corespondent în materialul probator administrat atât în fața instanței de fond cât și în apel, ori având în vedere că idem est non esse et non probari, având în vedere și faptul că potrivit art. 1169 Cod civil reclamantului apelant V. A. V. îi revenea obligația de a face dovada acestor elemente invocate prin cererea sa de apel, elemente care ar fi fost de natură a schimba criteriile care au stat la baza stabilirii întinderii prejudiciului moral.
Raportat la aceste considerente, atât criticile formulate de reclamantul apelant V. A. V. cât și de pârâta apelantă SC A. V. I. G. SA au fost neîntemeiate, prejudiciul moral stabilit la suma de 10.000 euro, echivalente în lei, fiind stabilit în mod legal și temeinic de către instanța de fond.
Potrivit art. 36 din Ordinul CSA nr. 5/2010, despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, iar potrivit art. 37 din același act normativ, dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.
Reclamantul apelant a solicitat pârâtei apelante plata despăgubirilor în calitatea sa de asigurător RCA la data de 21 mai 2012 (filele 13-16 dosar fond), anexând documentele necesare stabilirii prejudiciului și a persoanei responsabile, iar raportat la faptul că pârâta apelantă SC A. V. I. G. SA nu a făcut dovada solicitării altor documente în completare, tribunalul reține că începând cu data de 21 mai 2012 aceasta datorează reclamantului, în temeiul art. 37 din Ordinul CSA nr. 5/2010, penalități de 0,1% /zi de întârziere calculate la valoarea despăgubirilor materiale și morale, astfel că sub acest aspect în mod nelegal instanța de fond a acordat aceste penalități doar de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, astfel că acest motiv de apel invocat de apelantul V.
A. V. fiind întemeiat, urmează a fi admis.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată la care a fost obligată apelanta pârâtă SC A. V. I. G. SA, tribunalul reține că acestea au fost acordate în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, raportat la culpa sa procesuală, iar nu cu titlul de despăgubiri, despăgubiri care ar fi intrat sub incidența dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 136/1995 și art. 27 din Ordinul CSA nr. 5/2010, apelanta fiind într-o confuzie evidentă cu privire la natura juridică a acestora, astfel că și acest motiv de apel a fost neîntemeiat.
Raportat la toate aceste considerente, având în vedere și dispozițiile art. 295-296 Cod procedură civilă, tribunalul a respins ca nefondat apelul formulat de către apelanta SC A. V. I. G. SA împotriva sentinței civile nr. 5.230/_, pronunțata de către Judecătoria Turda în dosar nr._ și a admis apelul declarat de către apelantul V. A. V. împotriva aceleiași hotărâri pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat parata SC A. V.
G. SA să plătească reclamantului V. A. V. penalitățile de
întârziere de 0.1% pe zi, începând cu data avizării_ și pana la plata efectiva a creanței și va menține celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
În temeiul art. 298 raportat la dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, apelanta intimată SC A. V. I. G. SA căzând în pretenții, a fost obligată să plătească apelantului V. A. V. suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata în apel, constând în onorariu avocațial (fila 28 prim).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A. R. A. VIG
, solicitând admiterea recursului, modificarea în sensul acordării penalităților de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești.
În motivare recursului critică modul de stabilire și de acordare a penalităților de întârziere de 0,1% pe zi începând cu data de_ despăgubirii la care sunt obligați, în temeiul poliței de asigurare de răspundere civilă auto, pe care îl consideră netemeinic și nelegal.
Conform Ordinului 5/2010 Art. 45. — Despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătoreasca, în cazul în care:
3. nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, la cauzele și împrejurările producerii accidentului, precum și la cuantumul prejudiciilor produse;
Art. 36. — (1) Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătoreasca definitiva și irevocabila cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat sa o plătească.. Art. 37. — Daca asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv daca diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenita, care se plătește de asigurător, se aplica o penalizare de 0,1%, calculata pentru fiecare zi de întârziere În speța, dispozițiile art. 36 și 37 din Ordinul RCA 5/2010, SE APUCA doar
în situația în care, asigurătorul refuza sa achite în termen de 10 zile, de la data când hotărârea judecătoreasca a rămas definitive.
Ori, nu sunt în prezenta unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, astfel ca penalitățile nu pot sa curgă decât de la aceea data și nu de la data Sentinței penale.
În drept, invocă prevederile art. 304 pct. 9 Cod Prooc. Civila, Ordinul 5/2010 și Legea 136/1995.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 24 octombrie 2013, V. A. V. , a solicitat ca în temeiul art. 312[4], alin. 1 Cpc respingerea recursului formulat în prezenta cauză de către Societatea de asigurări SA V. I. G. SA B.
, împotriva Deciziei civile nr. 48 din 10 iunie 2013 a T. ului Specializat C., pronunțată în Dosarul civil nr._, pe care îl consideră nelegal, netemeinic și nefondat.
Prin Decizia civilă nr. 48 din 10 iunie 2013 a T. ului Specializat C., s-a admis apelul declarat de apelantul V. A. sub aspectul penalităților de întârziere, în sensul că a fost obligat asigurătorul la plata acestor penalități de la data de_ și până la plata efectivă a creanței. Din acest punct de vedere considerăm Decizia ca fiind temeinică și legală în conformitate cu dispozițiile
legale în vigoare la data producerii accidentului de circulație. în esență, instanța de apel constatând că asigurătorul nu și-a îndeplinit obligațiile legale impuse de art. 36 din Ordinul CSA nr. 5/2010 cu toate că apelantul a îndeplinit, în prealabil, toate formalitățile legale, respectiv a solicitat asigurătorului plata despăgubirilor la data de 21 mai 2012. Astfel, asigurătorul nu a comunicat apelantului, cum avea obligația să o facă, în termen de 3 luni de la avizare, o ofertă proprie de despăgubire și nici nu a notificat în scris și motivat refuzul. Pe cale de consecință, conform art. 37 din Ordinul CSA nr. 5/2010, pentru neîndeplinirea obligațiilor asigurătorul RCA a fost obligat, pe bună dreptate, la plata penalităților din momentul avizării daunei, adică_ .
Recursul Societății de asigurări SA V. I. G. SA, pleacă de la ideea, greșită din punctul nostru de vedere, că penalitățile de întârziere de 0,1% curg după trecerea a 10 zile de la data când asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă, iar înlăuntrul acestui termen nu a plătit despăgubirile la care a fost obligată. în sprijinul acestor aserțiuni sunt invocate dispozițiile art. 36 alin. 1 și art. 37 din Ordinul arătat. Numai că în prezenta speță sunt incidente dispozițiile art. 36 alin. 4 din Ordinul amintit, deoarece apelantul a avizat de daună asigurătorul și pe cale de consecință, acesta din urmă, avea obligațiile alternative stabilite de art. 36. alin. 4 lit. a) și b). Recursul asigurătorului ar fi fost fondat dacă, prin ipoteză, intimatul - reclamant V. A. nu ar fi avizat societatea de producerea evenimentului rutier. De abia atunci ar fi fost incidente în cauză dispozițiile art. 36 alin. 1.
Arată în continuare care sunt argumentele în susținerea cererii de respingere a recursului. Sediul materiei este Ordinul 5/2010 emis de CSA, în vigoare la data producerii accidentului, referitoare la normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, fiind relevante și incidente în cauză, art. 35, 36, 37 și 38 alin. 1 și 2, pe care le reproducem:
Art. 35. - Persoana prejudiciată are dreptul să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul RCA, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea obligatorie RCA, potrivit prezentelor norme, sau către Asociația "Fondul de protecție a victimelor străzii", în cazul producerii unui risc acoperit din acest fond, potrivit art 25A1 din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, ori către BAAR, în calitatea sa de birou gestionar.
Art. 36. - (1) Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.
Asigurătorul RCA poate desfășura investigații privind producerea accidentului, în termen de cel mult 3 luni de la data avizării producerii evenimentului asigurat, în condițiile în care respectivul accident nu face obiectul unor cercetări efectuate de autoritățile publice.
Asigurătorul RCA are obligația să comunice în scris asiguratului și păgubitului intenția de a desfășura investigații privind producerea accidentului, în termen de maximum 10 zile de la data avizării daunei.
în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat:
fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând oferta de despăgubire potrivit propriilor investigații cu privire la producerea evenimentului asigurat, în cazul în care se dovedește îndeplinirea condițiilor de asigurare și producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA;
fie să notifice părții prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire.
Asigurătorul RCA este obligat să elibereze asiguratului/utilizatorului, în termen de 15 zile de la înregistrarea solicitării acestuia, un certificat privind daunele înregistrate, pe parcursul ultimilor 5 ani de relații contractuale, sau absența acestor daune.
Art. 37. Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.
Art. 38. - (1) Pentru acoperirea prejudiciilor suferite în urma producerii unor accidente de vehicule, persoanele prejudiciate depun o cerere de despăgubire la asigurătorul RCA cu care proprietarul sau utilizatorul vehiculului, răspunzător de producerea accidentului, a încheiat asigurarea obligatorie RCA, la reprezentanța de despăgubiri, la Asociația "Fondul de protecție a victimelor străzii" ori la BAAR, în calitatea sa de birou gestionar.
(2) Depunerea cererii de despăgubire cu privire la producerea evenimentului asigurat prin polița de asigurare RCA reprezintă avizare de daună și obligă asigurătorul RCA răspunzător să deschidă dosarul de daună, să efectueze constatarea pagubelor, să comunice în scris părții prejudiciate cu privire la documentele ce trebuie depuse pentru soluționarea cererii de despăgubire și să soluționeze cererea de despăgubire în termenul legal.
Din punctul nostru de vedere, în practică conform celor prezentate mai sus și funcție de comportamentul persoanei prejudiciate raportat la normele juridice relevate, pot apărea următoarele trei situații, ultima dintre acestea fiind incidență în prezenta cauză:
Penalitățile de întârziere curg după expirarea termenului de 10 zile prevăzut de art. 36 alin. 1, așa cum susține și asigurătorul din prezenta cauză, în următoarele circumstanțe:
Persoana prejudiciată nu uzează de dreptul conferit de legislația în vigoare, art. 35 din normele CSA, și anume nu înaintează o cerere de despăgubire către asigurătorul RCA și nici nu solicită penalități de întârziere, atunci când formulează cerere de chemare în judecată pentru plata despăgubirilor.
În această situație instanța chemată să acorde despăgubiri nu poate decide și asupra penalităților de întârziere deoarece nu a fost sesizată sub acest aspect. în acest caz, persoana prejudiciată poate beneficia de penalități de întârziere doar dacă, și aici se activează termenul de 10 zile de la art. 36, în termen de 10 zile de la primirea unei hotărâri definitive, asigurătorul nu face plata despăgubirilor. Evident plata despăgubirilor curge de la expirarea celor 10 zile, și pot fi solicitate, eventual, în cadrul procedurii de executare silită.
Soluția este aceeași și în cazul rezolvării laturii civile a unui proces penal având drept obiect despăgubiri civile rezultate ca urmare prejudiciilor suferite de diverse persoane, victime directe sau indirecte ale accidentelor de circulație. Este așa, întrucât nu se pot solicita penalități de întârziere asigurătorului, deoarece obligația de plată a despăgubirilor revine inculpatului, asigurătorul având doar calitatea, impusă de - Decizia nr. I din 28 martie 2005 a ÎCCJ, de "asigurător de răspundere civilă". Astfel, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, victima accidentului comunică asigurătorului hotărârea, acesta având termen de 10 zile, de la primirea ei, conform art. 36 din Norme, să plătească despăgubirea, în caz contrar vor curge penalitățile prevăzute de legislația în vigoare.
Persoana prejudiciată formulează cerere de despăgubire anterior cererii de chemare în judecată, iar asigurătorul răspunde cererii în una din formele stipulate de art. 36 alin. 4, înlăuntrul termenului legal.
În această ipoteză, când asigurătorul formulează o ofertă de despăgubire (art. 36 alin. 4, lit. a) sau notifică persoanei prejudiciate, motivat, refuzul de a de a soluționa în tot sau în parte pretențiile de despăgubire (art. 36 alin. 4, lit. b), acțiunea acestuia « paralizează » dreptul de a solicita penalități de întârziere, prin
ipoteză, de la data avizării sau de la data cererii de chemare în judecată, până în momentul trecerii celor 10 zile de la primirea de către asigurător a unei hotărâri definitive.
Conchide și arată că termenul de 10 zile prevăzut de art. 36 din Norme, curge de la data primirii de către asigurător a unei hotărâri judecătorești definitive cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească, dar numai atunci când:
partea prejudiciată nu a formulat cerere de despăgubire direct asigurătorului sau prin cererea de chemare în judecată nu a solicitat plata de despăgubiri;
este rezolvată latura civilă în procesul penal
asigurătorul și~a îndeplinit obligațiile legale impuse de art. 36 alin. 4
Penalitățile de întârziere curg de la data cererii de chemare în judecată în următoarea ipoteză:
Persoana, prejudiciată nu uzează de dreptul conferit de legislația în vigoare, art. 35 din normele CSA, și nu înaintează o cerere de despăgubire către asigurătorul RCA dar solicită, penalități de întârziere atunci când formulează cerere de chemare în judecată pentru plata despăgubirilor.
În concordanță cu jurisprudența în materie (a se vedea Decizia civilă nr. 258/2011 a Curții de apel C., Secția a ii civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr._ precum și Decizia civilă nr. 16 din_, a Curții de apel B., Secția a V-a civilă), penalitățile de întârziere curg de la data introducerii cererii de chemare în judecată, deoarece anterior acesteia pârâta
(asigurătorul) era în posesia tuturor datelor care probau atât antrenarea răspunderii civile în sarcina autorului accidentului cât și întinderea pretențiilor.
Penalitățile de întârziere curg de la data avizării daunei, atunci când:
Partea prejudiciată uzează de dreptul său conferit de art. 35 din Norme și introduce cerere de despăgubire către asigurătorul RCA.
Subliniază, că solicitarea de acordare a penalităților face referire la data avizării și nu a cererii de despăgubire, cu toate că, în definitiv, este vorba de aceeași dată, pentru că în conformitate cu art. 38 alin. 2 din Norme, ,.depunerea cererii de despăgubire cu privire la producerea evenimentului asigurat prin polița de asigurare RCA reprezintă avizare de daună".
Exercitarea acestui drept de către partea prejudiciată, intimatul reclamant, dă naștere unor obligații corelative în sarcina asigurătorului, arătate expres prin Ordinul 5/2011 emis de CSA, art. 36 și 38. Așadar, asigurătorul RCA este obligat să deschidă dosarul de daună, să efectueze constatarea pagubelor, să comunice în scris părții prejudiciate cu privire la documentele ce trebuie depuse pentru soluționarea cererii de despăgubire și să soluționeze cererea de despăgubire în termenul legal. După cum se poate observa, asigurătorul este obligat să comunice cu partea prejudiciată pentru soluționarea dosarului de daună în termen legal. Dar, ne întrebăm, care este acest termen legal ? Răspunsul, opinăm noi, se regăsește în dispozițiile art. 36 alin. 4, ce nu lasă loc de interpretări, obligația legală a societății de asigurări fiind de a soluționa cererea de despăgubire în termenul legal de 3 luni.
În practică se pot avea în vedere următoarele două situații:
Asigurătorul ignoră dispozițiile art. 36 alin. 4 din Norme. (Este și situația speței dedusă judecății).
Conform art. 36 alin. 4 din Ordinul 5/2010 emis de CSA, înlăuntrul termenului de 3 luni, asigurătorul este obligat:
Să răspundă cererii părții vătămate, formulând o ofertă de despăgubire conform propriilor investigații;
Să notifice partea prejudiciată motivele pentru care nu a aprobat, în tot sau în parte, pretențiile de despăgubire.
În condițiile în care, niciuna dintre aceste obligații nu a fost îndeplinită în termenul legal, deși cererea de despăgubire a fost formulată anterior, în cazul nostru la data de_, concluzia care se desprinde nu poate fi decât aceea că, asigurătorul nu și-a îndeplinit obligațiile legale.
Asigurătorul răspunde cererii de despăgubire în una din formele stipulate de art. 36 alin. 4, dar nu înlăuntrul termenului legal.
Este evident că și această împrejurare este echivalentă cu neîndeplinirea obligaților legale deoarece normele în materie prevăd și un termen până la care asigurătorul poate răspunde cererii de despăgubire. Astfel, deși comunică poziția sa raportat la despăgubiri, asigurătorul va fi obligat la penalități nefiind respectat termenul legal în care își putea preciza poziția și, subsecvent, de a anula posibilitatea persoanei prejudiciate de a solicita penalități de întârziere de la data avizării daunei.
Este de netăgăduit că încălcarea acestor norme juridice, ce instituie obligații clare în sarcina asigurătorului, trebuie sancționată. Altfel, nu am mai discuta de norme juridice, ci de alte norme sociale. Or, tocmai că este vorba de norme juridice, trebuie să intervină forța de constrângere a statului în cazul unui comportament deviant. Deoarece, în sens contrar, asigurătorii încălcând obligațiile legale amintite, iar practica este în acest sens, nu ar fi pasibili de nicio sancțiune legală, or intenția CSA a fost cu totul alta, aceea de a aplica sancțiuni asigurătorilor înaintea oricărei hotărâri judecătorești, atunci când nu procedează în conformitate cu dispozițiile incidente în materie.
În acest sens, art. 37 din Ordinul CSA este cât se poate de clar, anume:
"dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere". Situația în care ne aflăm, raportat la comportamentul asigurătorului, este cea a neîndeplinirii obligațiilor stipulate de art. 36 din Ordinul citat anterior. Acest articol a fost introdus cu intenția manifestă de a sancționa conduita pasivă a societăților de asigurare care nu soluționează cererile de despăgubire sau le soluționează defectuos și, uneori, neserios, conform normelor legale, formulate de către persoanele prejudiciate, prin obligarea acestora la penalitățile amintite aplicate la sumele pe care le datorează cu titlu de despăgubire.
Obligația de plată a penalităților în cuantum de 0,1% pe zi la sumele solicitate după 10 zile de la data primirii unei hotărâri definitive, așa cum se solicită în prezentul recurs, nu este, în opinia noastră, incidență în cauză decât dacă, anterior, asigurătorul și-ar fi îndeplinit obligațiile legale, în speță cele de la art 36 alin. 4 din Anexa la Ordinul 5/2010 emis de CSA. Pentru că, procedând altfel, încălcarea dispozițiilor art. 36 alin. 4, așa cum a procedat și asigurătorul în acest caz, nu și-ar mai găsi sancțiunea stabilită de art. 37. Sau altfel spus, asigurătorii încălcând obligațiile legale amintite nu ar fi pasibili de nicio sancțiune legală, or intenția CSA a fost cu totul alta, aceea de a aplica sancțiuni asigurătorilor înaintea oricărei hotărâri judecătorești, atunci când nu procedează în conformitate cu dispozițiile incidente în materie.
În context, tocmai pentru că, se pare, cuantumul penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, este neîndestulător șt « nu sperie asigurătorii », aceștia perseverând în atitudinea lor de a nu-și îndeplini obligațiile legale prevăzute de art. 36, atunci când sunt avizați de daună, a fost ridicat la 0,2% pe zi de întârziere. A se vedea art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011 care stabilește că ,,Dacă asigurătorul RCA nu îsi îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere". (Vrem să mai arătăm că actuala Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF)1 efectuează controale la asigurători tocmai în ideea, printre altele, de a verifica modul în care societățile de asigurări înțeleg să îi despăgubească pe cei în drept în termenele legale. Datorită numeroaselor nereguli constate în acest sens au fost aplicate numeroase amenzi administrative ajungându-se până la suspendarea societăților de asigurare de a mai elibera polițe RCA. în acest sens, Decizia nr. 659/_ privind sancționarea Societății Euroins România Asigurare Reasigurare - S. . cu interzicerea temporară a practicării asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule RCA a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 566 din_ ).
Încă o constatare ce, apreciem noi, dovedește justețea demersului nostru. Art. 37 face vorbire de neîndeplinirea obligațiilor în termenele prevăzute la art. 36, fără a distinge între termenele stipulate la acest articol. Prin urmare, este introdus pluralul "termene"; tocmai pentru a se sublinia că se are în vedere nu numai termenul de 10 zile, ci și cel de 3 luni pentru îndeplinirea obligațiilor. Dacă referirea relativ la penalități ar fi fost exclusiv la termenul de 10 zile, atunci, de bună seamă, CSA prevedea în mod expres la art. 37 că, în cazul neîndeplinirii obligațiilor în termen de 10 zile duce la aplicarea penalităților de întârziere.
În concluzie, la această din urmă situație, respectiv a avizării daunei de către persoanele prejudiciate anterior cererii de chemare în judecată, penalitățile de întârziere curg de la data avizării și nu de la data trecerii celor 10 zile de Ia primirea de către asigurător a unei sentințe judecătorești definitive.
Cum speța dedusă judecății se circumscrie acestei din urmă situații (a se vedea și motivele de apel invocate) reiterează solicitarea ca, temeiul art. 312[4], alin.1 Cpc, să se respingă recursul formulat în prezenta cauză de către Societatea de asigurări SA V. I. G. S. ., împotriva Deciziei civile atacate, și să se mențină hotărârea recurată pe care o consideră legală, temeinică și fondată.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, în limitele deduse judecății în recurs, Curtea reține următoarele:
Sub unghiul de incidență al art. 304 pct. 9 din codul de procedură civilă de la 1865 aplicabil în speță prin prisma art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012, recurenta critica decizia atacată sub aspectul interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor art. 36 și 37 din Ordinul CSA nr. 5/2010 reținând că instanța de apel a greșit atunci când a statuat că reclamantului intimat i se cuvin penalității de la data_, data avizării daunei, și nu în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care sunt stabilite despăgubirile.
Instanța de apel a decis că în speță este aplicabil art. 37 din Ordinul CSA nr. 5/2010 deoarece reclamantul nu s-a adresat direct instanței judecătorești pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor ci a urmat procedura administrativă prevăzută de Ordinul precitat solicitând în acest sens plata despăgubirilor în calitatea de asigurător RCA la data de 21 mai 2012, anexând la cerere toate documentele aferente stabilirii prejudiciului și a persoanei responsabile, sens în care recurenta trebuie conform normelor legale de drept
secundar fie să solicite alte documente fie să procedeze deîndată la soluționarea cererii.
Prin urmare, nu suntem în ipoteza evidențiată de pârâta recurentă ci în ipoteza în care aceasta a refuzat tacit să soluționeze cererea de despăgubiri legal depusă de către solicitant.
Și este așa, deoarece conform art. 36 și 37 din Ordinul CSA nr. 5/2010, aplicabil speței conform principiului de drept consacrat în adagiul tempus regit actum:
Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.
Asigurătorul RCA poate desfășura investigații privind producerea accidentului, în termen de cel mult 3 luni de la data avizării producerii evenimentului asigurat, în condițiile în care respectivul accident nu face obiectul unor cercetări efectuate de autoritățile publice.
Asigurătorul RCA are obligația să comunice în scris asiguratului și păgubitului intenția de a desfășura investigații privind producerea accidentului, în termen de maximum 10 zile de la data avizării daunei.
În termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat:
fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând oferta de despăgubire potrivit propriilor investigații cu privire la producerea evenimentului asigurat, în cazul în care se dovedește îndeplinirea condițiilor de asigurare și producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA;
fie să notifice părții prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire.
Asigurătorul RCA este obligat să elibereze asiguratului/utilizatorului, în termen de 15 zile de la înregistrarea solicitării acestuia, un certificat privind daunele înregistrate, pe parcursul ultimilor 5 ani de relații contractuale, sau absența acestor daune.
ART. 37
Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.
Din cele ce precedă, rezultă că asigurătorul RCA are obligația ca în termen de cel mult trei luni de la avizarea producerii evenimentului să adopte una din următoarele conduite: fie să răspundă solicitantului, formulând oferta de despăgubire potrivit propriilor investigații cu privire la producerea evenimentului asigurat, fie să notifice persoanei prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în tot sau în parte, pretențiile solicitate cu titlu de despăgubire.
Așa cum rezultă din prevederile art. 37 evidențiate mai sus, dacă asigurătorul nu-și îndeplinește obligațiile prevăzute în termenele prevăzute de art. 36, sancțiunea este aceea a aplicării unei penalități de 0,1% pe fiecare zi
întârziere calculată la suma de despăgubire cuvenită.
În acest context, Curtea reține că în speță instanța de apel a reținut corect și legal că asigurătorul pârât nu și-a îndeplinit obligația impusă de textul art. 36 din Ordinul precitat, respectiv nu a notificat nici acordarea despăgubirilor și nici refuzul de a aproba parțial sau total despăgubirile solicitate.
Trebuie notat că într-o astfel de ipoteză data de la care obligația de plată a despăgubirilor a devenit exigibilă este data avizării de daună, recte data de 21
mai 2010, moment de la care începe să curgă și sancțiunea penalității pentru fiecare zi de întârziere de 0,1% stabilită de art. 37 din Ordin.
Susținerea recurentei conform căreia dispozițiile art. 36 și 37 din Ordinul RCA se aplică doar în situația în care asigurătorul refuză să achite în termen de 10 zile de la data când hotărârea judecătorească a rămas definitivă este esențial eronată.
Aceasta presupune,așa, cum s-a arătat în precedent, o situație distinctă decât cea prezentă în speță, și anume aceea când solicitantul păgubit se adresează direct instanței judecătorești. Și este așa, deoarece într-o atare ipoteză asigurătorul nu are și nici nu i se poate imputa vreo conduită ilicită și sancționabilă. În această situație asigurătorul poate fi sancționat cu aplicarea penalității doar dacă nu face plata despăgubirii stabilite de instanță în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești.
În situația în care însă solicitantul se adresează nu direct instanței ci direct asigurătorului, acestuia din urmă îi revin obligațiile menționate anterior iar în funcție de conduita sa va suporta și aplicarea sancțiunii penalității. Nu se poate admite cu temei că în toate cazurile penalitatea s-ar aplica doar de la 10 zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești deoarece pe de o parte s-ar ocoli nepermis textele legale analizate în precedent și pe de altă parte s-ar acorda o primă de încurajare nejustificată asigurătorului care în atare situație ar putea adopta un comportament ilicit, diluând prin aceasta durata rezonabilă de stabilire a despăgubirii și de îndemnizare efectivă a persoanei păgubite.
Or, sancțiunea penalității are funcția de a mobiliza debitorul să facă plata de îndată ce creditorul îi opune o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă sau de a-l mobiliza să stabilească despăgubirea cât mai grabnic dacă circumstanțele o impun ori să notifice solicitantul atunci când acesta uzează de dreptul conferit de art. 35 din Ordinul CSA.
Într-o atare ipoteză sancțiunea penalității de întârziere se impune plecând de la constatarea că asigurătorul nu și-a îndeplinit obligația de a reacționa în termenul legal de 3 luni de la înaintarea cererii de despăgubire, prin avizarea favorabilă sau nefavorabilă a pretențiilor, condiție care în speță nu a fost respectată de recurenta-pârâtă.
Față de cele ce precedă, Curtea constată că motivul de recurs invocat nu este întemeiat sens în care în temeiul art. 312 C.pr.civ. urmează a respinge recursul cu consecința menținerii deciziei atacate ca legală și temeinică în limitele abordate în recurs.
Ținând seama de soluția din recurs, conform art. 274 C.pr.civ. recurenta urmează să fie obligată și la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimat cu soluționarea recursului în sumă de 1.000 lei reprezentând onorariu avocațial (f. 42).
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de A. R. A. VIG împotriva deciziei civile nr. 48 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ului Specializat C., pe care o menține în întregime.
Obligă recurenta la plata, în favoarea intimatului V. A. V., a sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
L. U. | M. | D. | R. -R. D. |
GREFIER,
M. T.
Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./_
Jud.apel. D.M.DUDAȘ/C.GLIGAN
| ← Sentința civilă nr. 1023/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 354/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
