Sentința civilă nr. 3524/2013. Acțiune în pretenții comerciale

Decizii comerciale (litigii cu profesioniști) - CA Cluj (2013)

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINTA CIVILA NR. 3524 / _

Ședința publică din data de 17 decembrie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE - D. M. D.

GREFIER - A. VLAIC

Pe rol fiind acțiunea formulată de către reclamanta SC T. G. S. împotriva pârâtei SC O. G.

, având ca obiect pretenții.
Concluziile pe fond ale partilor au fost consemnate in cuprinsul incheierii de sedinta publica din data de 10 decembrie 2013, incheiere civila care face parte din prezenta hotarare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta SC T. G. S. a chemat-o în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei totale de 1.936.616 lei, reprezentând penalități de întârziere datorate ca urmare a neachitării în termenul contractual a contravalorii facturilor emise în perioada 31 martie 2009 - 31 octombrie 2009, calculate de la data de 1 decembrie 2009 până la data de 20 mai 2013, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că în baza Contractului de vânzare - cumpărare gaze naturale nr. 110 din 18 martie 2008 și a contractului de vânzare - cumpărare gaze naturale nr. 18 din 18 martie 2009, i-a livrat pârâtei gaze naturale, în cantitățile specificate în Anexa nr. 3 la fiecare din aceste contracte și la prețurile calculate conform formulelor matematice prevăzute în Anexa nr. 2 la fiecare din contracte. Obligațiile asumate de către reclamantă au fost îndeplinite întocmai, conform prevederilor contractuale, după cum s-a stabilit prin sentința civilă nr. 260/2013 pronunțată de către Tribunalul București în dosarul nr._ . S-a precizat faptul că apelul promovat de pârâta din prezenta cauză împotriva sentinței de mai sus a fost anulat ca netimbrat de către C. ea de Apel B., iar decizia nr. 176/2013 acestei instanțe nu a mai fost atacată cu recurs în termenul prevăzut de lege. Pe cale de consecință, la data promovării prezentei cereri, cele două hotărâri judecătorești sunt irevocabile.
Prin sentința civilă nr. 260/2013, Tribunalul București a admis cererea de chemare în judecată precizată, privind obligarea O. G. S. la achitarea sumei de 1.966.012,06 lei, reprezentând sold restant - contravaloarea gazelor naturale neachitate, penalități de neconsum și penalități de întârziere facturate, precum și penalități de întârziere nefacturate.
Această sumă este datorată în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. 68/2007, dar și a contractelor de vânzare nr. 110/2008 și nr. 18/2009, în temeiul cărora s-a promovat prezenta cerere de chemare în judecată. Însă, în prezentul dosar reclamanta urmărește strict recuperarea penalităților de întârziere care au curs începând cu data de 1 decembrie 2009 si până la data de 20 mai 2013, ziua recuperării prin executare silită a debitelor de mai sus.
S-a arătat că Tribunalul București a dezlegat cu putere de lucru judecat prin pronunțarea sentinței nr. 260/2013. rămasă irevocabilă, următoarele probleme juridice esențiale pentru soluționarea cauzei de față, conform principiului "A. orium sequitur principale";, statuând următoarele: "Reclamanta - pârâtă (T. G. ) și-a onorat la timp și în mod complet obligațiile asumate prin contractele menționate mai sus față de pârâta - reclamantă, în sensul că a livrat întreaga cantitate de gaz la calitatea prevăzută în contracte.";, "Din concluziile raportului de expertiză în specialitatea petrol și gaze întocmit [...] rezultă că prețul gazelor naturale din
producția internă și din import calculat și facturat este corect, iar facturile pe care sunt întemeiate pretențiile reclamantei - pârâte au fost emise având la bază formulele din contractele încheiate de părți si cu respectarea legislației în vigoare din perioada de derulare a contractelor";. "Facturile au fost acceptate la plată, fiind transmise în mod corect pe fax și nefiind contestate în termenul de 5 zile de la primire conform clauzelor contractuale."; "In aceste condiții, văzând dispozițiile art. 969 din Codul Civil de la 1864, potrivit cărora convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante și art. 1073 din Codul civil de la 1864, aplicabile în speța față de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 71/2011, tribunalul apreciază ca este intemeiat capătul de cerere privind obligarea paratei-reclamante la plata sumei de 1.730.573,31 lei, reprezentând sold restant format din contravaloarea gazelor naturale neachitate, penalități de neconsum si de intarziere facturate";. " In conformitate cu prevederile art. 969 si art. 1066 din Codul civil de la 1864, față de cuprinsul clauzei penale din contracte (art. 9 lit. a), tribunalul apreciază ca este întemeiata si cererea reclamantei-parate privind obligarea paratei-reclamante la plata penalităților de intarziere nefacturate in cuantum de 245.439,06 lei, calculate pentru perioada 01 mai 2008 - 30 noiembrie 2009.";
Sentința civilă nr. 260/2013 a fost pusă în executare în dosarul execuțional nr. 79/OR/2013 al BEJA OPRAN ȘI ROȘOAGĂ, la data de 20 mai 2013 fiind recuperate și virate integral sumele acordate mai sus explicitate.
La data de 7 mai 2013, C. ea de Apel B. a anulat ca netimbrat apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 260/2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ . Decizia Curții de Apel B. nr. 176/7 mai 2013 pronunțată în dosarul nr._ a rămas irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a recursului în termenul prevăzut de lege.
Deoarece societatea pârâtă nu și-a respectat obligația principală de plată a prețului datorat reclamantei, pentru livrarea de gaze naturale, și care urma a se face în conturile societății noastre deschise la instituțiile bancare din C. - N., reclamanta solicită, în temeiul celor două contracte, penalități de întârziere în cuantum total de 1.936.616 lei, calculate și pentru intervalul 1 decembrie 2009 până la data de 20 mai 2013, data recuperării sumelor datorate cu titlu de debit principal de către pârâtă.
S-a arătat că potrivit art. 9 lit. a din Contractul nr. 110 din 18 martie 2008, în condițiile în care Cumpărătorul nu-și îndeplinește obligația de plată în termen de 25 zile calendaristice de la data scadenței facturii de regularizare, se obligă să plătească Vânzătorului penalități de întârziere în cotă de 0,10% pentru fiecare zi de întârziere pentru suma rămasă neachitată. Penalitățile se vor calcula începând cu prima zi după data scadenta, inclusiv ziua plății, respectiv ziua în care suma plătită a fost înregistrată în contul Vânzătorului. În baza Contractului de vânzare - cumpărare nr. 110 din 18 martie 2008 a fost emisă factura fiscală nr. AMF 1716/_, în sumă de 1.010.957,93 lei, aferentă livrărilor de gaze din luna martie 2009, din care diferența de 251,657.92 lei a fost acordată reclamantei prin sentința nr. 260/2013 a Tribunalului B. și a fost recuperată abia în data de 20 mai 2013, prin punerea în executare a acesteia în dosarul executional nr. 79/OR/2O13 aflat pe rolul BEJA Opran și Roșoagă. Pe cale de consecință, diferența neachitată de 251.657,92 lei a generat obligația de plată a penalităților de întârziere, de la scadența plății acesteia, mai exact de la sfârșitul perioadei de grație 30 aprilie 2009 - și până la achitarea sa efectivă.
Factura fiscală seria AMF nr. 2026/31 august 2009, evidențiată în tabelul anexat prezentei cereri, a fost achitată la data de 9 octombrie 2009. Având în vedere toate cele mai sus prezentate, având în vedere atitudinea pârâtei debitoare, care deși aflată de drept în întârziere privind plata debitului principal, în ciuda litigiului deja purtat, în ciuda demarării executării silite pentru recuperarea debitelor, nu a procedat la îndeplinirea integrală și voluntară a obligațiilor sale nici la data formulării cererii, aceasta datorează penalitățile de întârziere mai sus indicate și pentru intervalul 1 decembrie 2009 - 20 mai 2013 -1265 zile.
Reclamanta a arătat că formularea prezentei cereri este singura modalitate realistă de recuperarea integrală a prejudiciilor cauzate societății. Aceste daune - interese moratorii sunt datorate în temeiul contractelor de vânzare - cumpărare gaze naturale, cu respectarea prevederilor art. 969 vechiul cod civil și art. 1066 Cod civil.
De asemenea, în speță este pe deplin aplicabil principiul de drept "A. orium sequitur principale", altfel spus pârâta odată fiind obligată la plata debitului principal, datorează și accesoriile acestuia (penalitățile de întârziere), calculate până la stingerea integrală debitului principal.
Penalitățile de întârziere constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care reclamanta este îndreptățită să o recupereze, prin promovarea prezentei cereri de chemare în judecată.
Cu privire la competența teritorială și materială a Tribunalului Specializat C. reclamanta a
arătat că potrivit art. 113 pct. 3 C. Pr. civ., în afara instanței competente să soluționeze litigiul conform art. 107 C. Pr. civ. (instanța de la sediul debitorului - Tribunalul București), este competentă și instanța judecătorească de la locul prevăzut în contract pentru executarea fie chiar în parte a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract. Dând eficiență normei juridice de mai sus, având în vedere valoarea litigiului - peste 500.000 lei, Tribunalul Specializat C. este instanța competentă să soluționeze cererea, fiind cea a locului plății. Așa cum s-a învederat deja, toate plățile s-au făcut în conturile societății noastre deschise la instituțiile bancare de la sediul nostru din C. - N. . Obligația pârâtei de a achita prețul este una din obligațiile esențiale stipulate în contractul încheiat, în considerarea căreia, de altfel, reclamanta a contractat și ne-am și îndeplinit obligațiile asumate.
In drept, au fost invocate prevederile art. 969 C. civ, art. 1295 C. civ., art. 1066 Cod civil.
Prin întâmpinare, pârâta SC O. G. S.R.L. a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței învestite cu soluționarea cauzei, excepția prescripției extinctive, excepția neexecutării, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată.
În susținerea excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Specializat C. pârâta a arătat că, competența de drept comun înscrisă în Art. 107 alin. 1 Cod Procedură Civilă, prevede că
"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție ... își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."; În raport de aceste prevederi invocate, s-a arătat că sediul pârâtei SC O. G. S.R.L. este în B., așa încât, în aplicarea regulii de drept prevăzuta de Art. 107 alin. 1 Cod Procedură Civilă, trebuie reținut că Tribunalului B. îi revine, de principiu, competența de soluționare a prezentului litigiu.
Cu incidență în speța de față, Articolul 113 alin. 1 pct. 3 Cod Procedură Civilă, invocat de reclamanta T. G. S.R.L., stabilește că, în afară de instanța în a cărei circumscripție își are sediul pârâtului, mai este competentă "instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea ... unui contract";. Este real că dispozițiile Articolul 113 alin. X Cod Procedură Civilă dau dreptul reclamantului să aleagă între mai multe instanțe deopotrivă competente.
Pentru a examina justețea opțiunii reclamantei, instanța urmează însă să verifice, în primul rând, dacă în speță mai multe instanțe sunt deopotrivă competente să soluționeze prezentul litigiu și, în măsură în care răspunsul la această chestiune ar fi afirmativ, dacă vreuna dintre acestea este Tribunalul Specializat C. . Mai departe, examinând posibila competență alternativă a altor instanțe, în funcție de dispozițiile Art. 113 alin. 1 pct. 3 Cod Procedură Civilă, instanța trebuie să stabilească locul unde obligația a luat naștere, respectiv cea a locului plății.
Locul, unde obligația a luat naștere, este cel al încheierii contractului dintre părți, din care izvorăsc pretențiile care generează conflictul dedus judecății.
Cu toate că în cuprinsul celor 2 contracte nu s-a indicat, în mod expres, locul încheierii acestora, susținem că părțile au încheiat aceste contracte, dovedit în ceea ce privește cel puțin Contractul nr. 018/_ (în baza căruia s-au emis 7 din cele 8 facturi identificate în prezenta cauză) la sediul pârâtei SC O. G. S.R.L., respectiv în B. . O asemenea concluzie se desprinde și din faptul că data ștampilei de registratură a reclamantei AMG. FURNIZARE
S.R.L. (denumirea anterioară a T. G. S.R.L.), aplicată pe prima pagină a contractului este ulterioară -_ -este ulterioară datei încheierii contractului între părți -_ (contractul este depus la dosar de T. G. S.R.L).
De altfel, reclamanta nici nu invocă încheierea contractelor la sediul său, ci, doar a susținut că a ales să supună litigiul Tribunalului C., ca instanță a locului plății.
Obligația esențială a pârâtei a luat naștere în B. - locul încheierii contractului, așa încât, în aplicarea regulii de drept prevăzută de Art. 113 alin. 1 pct. 3 Cod Procedură Civilă, trebuie reținut că Tribunalului B. îi revine, alternativ, competența de soluționare a prezentului litigiu.
Potrivit art. 59 alin. 1 Cod comercial (aplicabile în speță, având în vedere data încheierii celor 2 contracte), "Orice obligațiune comercială trebuie să fie executată în locul arătat prin contract, sau în locul care ar rezulta din natura operațiunii, ori din mențiunea părților contractante";. Contractul părților nu prevede însă locul plății și, în^acest caz, devin incidente prevederile
alineatului 2 al art. 59 Cod Comercial, potrivit cărora "în lipsă de o clauză expresă, contractul trebuie să fie executat în locul unde cel ce s-a obligat își avea stabilimentul său comercial, sau cel puțin domiciliul ori reședința, la formarea contractului";. Prevederile comerciale sunt în concordanță cu prevederile vechiului Cod Civil. Potrivit art. 1104 al. 1 și 3 Cod Civil, "Plata trebuie a se face în locul arătat în convenție";... "în orice alt caz, plata se face la domiciliul debitorului";.
În mod evident trebuie înlăturate susținerile reclamantei, potrivit cărora locul plății s-ar afla în C., de vreme ce plata se efectua prin virament bancar, iar conturile sale sunt deschise la bănci comerciale din raza teritoriala a Tribunalului C. .
Dincolo de faptul că în contract părțile nu au stabilit modalitatea efectivă în care plata urma a fi făcută, respectiv să se indice expres un cont/o bancă ce are sediul social în C., indicându-se expres la art. 7 din contracte "conturile vânzătorului";, indicarea conturilor reclamantei nu impune concluzia că locul plății ar fi cel în care își au sediile băncile la care aceste conturi sunt deschise.
Faptul că, de regulă, plata se consideră efectuată la data creditării contului creditorului obligație de încasare, nu are relevanță asupra stabilirii locului plății, ci doar în ceea ce privește data - cu alte cuvinte, momentul - plății.
Însă, nu momentul în care plata este considerată efectuată este criteriul în funcție de care poate fi aleasă instanța competentă, ci locul plații, care, potrivit regulilor expuse mai sus, este situat în B. . Trebuie precizat că nici natura operațiunii, nici o eventuală intenție a părților nu sunt de natură să creeze măcar o presupunere în sensul că locul plății s-ar situa în raza teritorială a Tribunalului C. .
Mai mult decât atât, reclamanta arată că, debitul generator al penalităților pretinse în prezenta cerere, a fost încasat urmare a executării silite efectuate în Dosarul execuțional nr. 79/OR/2013 al BEJA OPRAN ȘI ROȘOAGĂ, cu sediul în B., care, îa rândul său a redirecționat din contul său, din B., sumele executate în conturile T. G. S.R.L. Prin urmare, pe raționamentul reclamantei, contul în care a fost încasat debitul este unul corespondent unei bănci din B., unde era deschis contul de executare al BEJA OPRAN și ROȘOAGĂ, cu sediul în B. (sediul BEJA Roșoagă și contul din care au fost virate sumele executate, rezultă din cererea de executare silită și extrasul de cont, acte depuse la dosar de T. G. S.R.L.).
S-a arătat că locul plății este în B., respectiv cel al sediului celui care "s-a obligat"; sau care
"a executat obligația de plată";, respectiv al sediului O. G. S.R.L., așa încât, în aplicarea regulii de drept prevăzută de Art. 113 alin. 1 pct. 3 Cod Procedură Civilă, trebuie reținut că, din nou, tot Tribunalului B. îi revine, alternativ, competența de soluționare a prezentului litigiu.
În concluzie, pârâta a apreciat că în speța de fată nu sunt mai multe instanțe deopotrivă competente sa judece cererea reclamantei T. G. S.R.L.. Tribunalul București, fiind singura instanța competenta teritorial să soluționeze litigiul de față.
În susținerea excepției prescripției extinctive a dreptului la acțiune pârâta a arătat că acțiunea reclamantei T. G. S.R.L. trebuie analizată în raport de temeiul juridic invocat de aceasta, și anume art. 969 Cod Civil, art. 1295 Cod Civil și art. 1066 Cod Civil, astfel că, dreptul valorificat prin această acțiune, fiind un drept patrimonial, este supus prescripției extinctive.
Referitor la data la care începe să curgă prescripția pârâta a apreciat că această dată se va stabili în raport de prevederile Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, respectiv ale art. 7 alin. 1 și 3, potrivit cărora "Prescripția începe să curgă de la data cînd se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită"; și "Dacă dreptul este... cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când ... a expirat termenul";.
Întrucât premisa aplicării efectului sancționator al prescripției constă tocmai în existența posibilității de a acționa pentru ocrotirea unui drept sau pentru realizarea unui interes legitim, regula generală privind începutul prescripției extinctive, având ca obiect dreptul material la acțiune, este aceea că prescripția începe să curgă la data nașterii dreptului la acțiune, regulă reglementată prin art. 7 alin. 1 din Decretul nr.167/1958.
Data nașterii dreptului la acțiune este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat ori contestat. In aplicarea acestor reguli, prescripția dreptului la acțiune, prin care creditorul
solicită plata penalităților de întârziere, pentru neefectuarea plății debitelor la termenele convenite, începe să curgă din momentul în care debitorul nu și-a onorat obligația principală de plată la data scadenței.
Creanța ajunsă la scadentă are caracter exigibil, a devenit exigibilă, adică poate fi pretinsă din prima zi după expirarea termenului legal de plată, generează obligatii accesorii, în speță penalități pentru întârziere la plată și marchează începutul nașterii dreptului la acțiune și al prescripției.
In cuprinsul acțiunii, reclamanta arată că penalitățile solicitate sunt calculate pentru un debit principal aferent unui număr de 7 facturi, emise în perioada_ -_ (respectiv_ . _
._ ._ ,_ ,_ ,_ ), exigibile (scadente) în perioada_ -_ (respectiv
_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ).
Mai arată reclamanta în anexa de calcul a penalităților că. la data de_, debitul principal neachitat (scadent/exigibil), aferent celor 7 facturi pentru care se pretins penalități, era de 1.530.921,83 lei.
Prin urmare, este evident că dreptul reclamantei de a pretinde, penalități s-a născut la data întârzierii la plată a acestor 7 facturi, cel mai târziu la data de_ - prima zi de întârziere a ultimei facturi emise către O. G. S.R.L. (fată de cele menționate ulterior, se apreciază că deși termenele exacte ale începerii prescripției sunt_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_, _
, nu se mai impune identificarea fiecărui termen, ci doar a celui final, aspect care în mod evident este în favoarea reclamantei).
În raport de prevederile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, respectiv ale Art. 3 alin. 1, potrivită căruia "Termenul de prescripție este de 3 ani"; cel mai târziu la data de_, respectiv_ - data de la care începe să curgă termenul + 3 ani - termenul de prescripție instituit de Decretul 168/1958. Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, prevede în art. 201 că "Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit."; Rezultă că prescripția împlinită cel mai târziu în data de_, deci la aproape un an după intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (în vigoare din_ ), este reglementata de dispozițiile art. 2.500 si următoarele Noul Cod Civil.
La data înregistrării prezentei acțiuni, respectiv_ erau în vigoare dispozițiile art. 2.500 și următoarele Noul Cod Civil.
Prin urmare, în apărarea O. G. S.R.L. înțelegem să invocăm incidența dispozițiilor legale prevăzute de NOUL cod Civil, respectiv:
Potrivit art. 2.500, dreptul material la acțiune, denumit în continuare drept la acțiune, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art. 2.506, prescripția nu operează de plin drept; După împlinirea termenului de prescripție, cel obligat poate să refuze executarea prestației.
Potrivit art. 2.512, prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, și fără a fi ținut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună- credință, iar potrivit art. 2.513, prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare Raportând aceste considerații teoretice la situația de fapt, se observă că excepția prescripției este întemeiată, întrucât data scadenței/exigibilității penalităților de întârziere este maxim data de_, dată la care se naște dreptul la acțiune cu privire la aceste penalități. întrucât data intentării acțiunii de față este_, se observă că termenul de prescripție de 3 ani a expirat, el fiind împlinit în data de_ .
Referitor la excepția de neexecutare a prestației, constând în plata de penalități solicitate prin prezenta acțiune, pârâta a arătat că potrivit art. 2.506 alin. 2 Cod Civil Nou "După împlinirea termenului de prescripție, cel obligat poate să refuze executarea prestației";. Fiind împlinit termenul de prescripție în data de_, pârâta a arătat că înțelege sa refuze executarea obligației de plata a penalităților, opusă prin acțiunea introdusa în data de_, în afara terenului de prescripție.
Cel de-al doilea motiv al excepției de neexecutare invocate, este întemeiat pe dispozițiile contractului nr. 018/_, care a încetat în data de_, în acord cu prevederile
contractuale, dată care, împlinită fiind, are ca efect stingerea obligației accesorie a penalităților.
Față de temeiul de drept al cererii reclamantei, dispozițiile art. 969 Cod Civil, rezultă că în cazul de față răspunderea civilă este o răspundere contractuală, în acțiune făcându-se trimitere directă la nerespectarea unei obligații născute din contractele încheiate între părți.
Pentru a putea vorbi de răspundere civilă contractuală trebuie mai întâi ca între cel chemat să răspundă și cel față de care se răspunde să existe un contract, o legătură contractuală. Aceasta este premisa angajării răspunderii civile contractuale. Dacă o asemenea legătură nu există și se pune o problemă de răspundere, aceasta va fi extracontractuală, delictuală.
Cât privește condițiile care fac să se nască răspunderea civilă contractuală, ele sunt următoarele: a) existența unei fapte ilicite care constă în nerespectarea unei obligații contractuale, aducându-se prin aceasta o atingere unui drept subiectiv patrimonial al creditorului; b) existența unui prejudiciu patrimonial în care se concretizează această atingere;
c) raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu; d) vinovăția (vina) celui ce săvârșește fapta ilicită. Rezultă că în esență sunt aceleași condiții care duc și la nașterea răspunderii civile delictuale.
Din momentul în care sunt întrunite condițiile răspunderii civile contractuale, se naște dreptul subiectiv al creditorului de a pretinde despăgubiri de la debitorul său. Creanța sa inițială este înlocuită cu altă creanță, care constă în suma de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit. Desigur, despăgubirile se datorează în virtutea obligatei inițiale, care insă nu a fost executată.
Dar, pentru acordarea despăgubirilor, pe lângă întrunirea condicilor răspunderii civile contractuale mai este necesar, pe de o parte, ca debitorul să fie pus în întârziere, iar, pe de altă parte, să nu existe o clauză de neresponsabilitate.
Unul din modurile de evaluare a despăgubirilor (daunelor-interese) este evaluarea făcută prin convenția părților.
Clauza penală este definită de Codul civil (art. 1066) ca fiind "aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unor obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i".
In doctrină, clauza penală a fost definită ca fiind acea convenție accesorie (urmează a îndeplini condițiile de validitate ale oricărei convenții) prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare obligației de către debitorul său.
Clauza penală, fiind o convenție accesorie, urmează soarta juridică a obligației principale, potrivit principiului accesorium sequitur principale. daca obligația principale se stinge si clauza penala se va stinge. Dovada celor menționate anterior o fac inclusiv dispozițiile legale ale codului civil, potrivit cărora, în caz de executare parțială, cuantumul clauzei penale poate fi micșorat de instanță proporțional cu ce s-a executat (art. 1070 C. civ.).Pentru acordarea penalităților prevăzute de clauza penală este necesar să fie îndeplinite toate condițiile care atrag răspunderea contractuală, și anume: să existe un contract valabil, neexecutarea obligației să fie culpabilă și să aibă ca efect producerea unui prejudiciu în patrimoniul creditorului, între neexecutare și prejudiciu să existe legătură de cauzalitate.
Potrivit jurisprudenței, termenul se definește ca fiind un eveniment, viitor și sigur ca realizare, până la care este amânată fie începerea, fie încetarea exercițiului drepturilor subiective și executării obligațiilor civile.
Potrivit dispozițiilor art. 1024 din Codul Civil, "Termenul este presupus întotdeauna că s-a stipulat în favoarea debitorului, dacă nu rezultă din stipulație sau din circumstanțe că este primit și în favoarea creditorului";.
Prin adresa nr. 830/_ emisă de O. G. S.R.L. către T. G. S.R.L., i se comunică acestei societăți că "data de reziliere a Contractului de vânzare-cumpărare a gazelor naturale nr. 018/_ este_, în acord cu prevederile contractuale";.
G. S.R.L. nu a ridicat nici o obiecție cu privire la data rezilierii contractului și, începând cu data de_ a considerat încetat acest contract.

Respingerea cererii reclamantei privind plata penalităților de întârziere este justificată și prin

luarea în considerare a principiului accesorium sequitur principale", întrucât stingerea creanței principală, impune stingerea pretențiilor cu privire la penalitățile de întârziere solicitate.

Prin urmare, pârâta consideră că aceste pretenții ale reclamantei, respectiv de obligare la plata penalităților de întârziere, puteau fi exercitate exclusiv pe perioada de valabilitate a contractului în baza cărora era îndreptățită să pretindă penalități, nu după ce acesta a încetat prin reziliere necontestată.Totodată, pârâta a invocat lipsa caracterului cert si exigibil al obligației de plată a penalităților pretinse și prematuritatea cererii de chemare în judecată, având în vedere nefacturarea în prealabil a penalităților pretinse. Prin raportare la dispozițiile speciale legale în materie financiar contabilă cât și a celor contractuale, reclamanta nu poate să solicite achitarea penalităților de întârziere în lipsa facturării acestora în prealabil.

Reclamanta, care pretinde neexecutarea unei obligații, trebuie să facă dovada existenței obligației și a temeiului juridic al acesteia.Potrivit Art. 155 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, "Persoana impozabilă ..., trebuie să emită o factură către fiecare beneficiar, cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care ia naștere faptul generator al taxei, cu excepția cazului în care factura a fost deja emisă."

Prin Reglementările contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin OMFP nr. 3055/2009, Anexa Reglementare contabilă conformă cu Directiva a IV-a a C.E.E. și cu Directiva a Vil-a a C.E.E., SECȚIUNEA 8 REGULI DE EVALUARE - pct. 8.4. TERȚI se arată următoarele:

"179 - Contabilitatea terților asigură evidența ... creanțelor entității în relațiile acesteia cu ... clienții, .... 180 - (2) în baza contabilității de angajamente, entitățile trebuie să evidențieze în contabilitate toate veniturile ...u respectiv creanțele ... rezultate ca urmare a unor prevederi legale sau contractuale. (3) în conturile de ... clienți se evidențiază distinct... creanțele din penalități stabilite conform clauzelor contractuale ..."

Potrivit Normelor Metodologice ale Codului fiscal (HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal), art. 19 Cod fiscal, profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor de aplicare."; Potrivit pct. 12 din Norme, veniturile și cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea profitului impozabil sunt cele înregistrate în contabilitate potrivit reglementărilor contabile date în baza Legii contabilității nr. 82/1991, republicată/cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor, din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile nedeductibile conform prevederilor art. 21 din Codul fiscal.

Ordinul nr. 3055/2009 completează în SECȚIUNEA 8 - REGULI DE EVALUARE -pct. 8.10. VENITURI ȘI CHELTUIELI, pct. 256 alin. 1 lit. e, conform cărora veniturile din exploatare cuprind alte venituri din exploatarea curentă, cuprinzând veniturile din creanțe recuperate, penalități contractuale,

Prin urmare, pentru a putea legal obliga pârâta la plata penalităților de întârziere, fața de dispozițiile legale mai sus menționate, reclamanta T. G. S.R.L. trebuia să emită anterior, către

O. G. S.R.L., factura de penalități. Obligativitatea emiterii facturii de penalități este de altfel impusă și contractual, în cuprinsul art. 9 alin, b din contractele nr. 110/_ si 018/_, confrom cărora "PENALITĂȚILE DE ÎNTÂRZIERE calculate se vor transmite cumpărătorului";, "FACTURA DE PENALITĂȚI se va emite în caz de neplată a contravalorii penalităților FACTURATE ... în termen de 5 zile de la comunicarea FACTURII …";.

În cazul de față nu ne aflam într-o astfel de situație, SC T. G. S.R.L. neînțelegând să emită o factură pentru aceste penalități, deși obligativitatea emiterii este atât legală cât și contractuală, și pe cale de consecință pârâta nu datorează aceste penalități aceste penalități, acestea nefiind exigibile, fiind pretinsă plata direct prin cererea de chemare în judecată.

Pe fondul cererii, pârâta a arătat că dreptul creditorului de a solicita penalități nu poate sa depășească orice limită rezonabilă, fiind contrar "bunelor moravuri" prevăzute de art. 5 din Codul civil vechi, iar contractul nu poate fi transformat, prin solicitări abuzive, într-un

instrument de îmbogățire fără justă cauză.

În prezent, noul Cod Civil, cuprinde dispoziții speciale în susținerea afirmațiilor argumentate pe art. 5 din Codul civil vechi în sensul arătat anterior.Din_, potrivit Art. 11 din Codul Civil, CAPITOLUL III Interpretarea și efectele legii civile - Respectarea ordinii publice și a bunelor moravuri, "Nu se poate deroga prin convenții sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publica sau de la bunele moravuri".

Față de data introducerii prezentei acțiuni -_ și dispozițiile în vigoare din_ ale Noului Cod Civil, pârâta consideră că sunt incidente judecării cauzei prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, Cartea a V-a "Despre obligații";, Titlul V Executarea obligațiilor, Cap. II Executarea silită a obligațiilor, Secțiunea a 4-a Executarea prin echivalent: 2. Prejudiciul - II. Clauza penală și arvuna, REDUCEREA CUANTUMULUI PENALITĂȚII. Astfel, conform prev. art. 1.541. - "(1) Instanța nu poate reduce penalitatea decât atunci când obligația principală a fost executată în parte și această executare a profitat creditorului; penalitatea este vădit excesivă față de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părți la încheierea contractului";.

In măsura în care instanța va aprecia că nu sunt incidente în cauză dispozițiile noului Cod Civil, pârâta a arătat că înțelege să invoce și dispozițiile similare ale vechiului Cod Civil, respectiv ale art. 1.070, potrivit cărora "penalitatea poate fi împuținată de judecător când obligația principala a fost executata în parte";.

Așa cum arată și reclamanta, debitul principal a fost achitat în întregime (și nu în parte, așa cum permit dispozițiile legale invocate în susținerea cererii). Pentru un debit de 1.530.921,83 lei, achitat în întregime anterior introducerii prezentei acțiuni, reclamanta pretinde în prezent penalități în sumă de 1.936.616 tei, rezultând un cuantum actual al penalităților de 126,5% mai mare decât debitul însuși, în condițiile în care, pentru aceeași pretinsă întârziere, a încasat deja penalități (pe perioada derulării contractului și în executarea Sentinței nr. 260/2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă, în Dosarul nr._ ).Prin urmare, reținând executarea integrala a obligației principale și cuantumul excesiv al penalităților, care în cauza de față se pretind pentru a treia data pentru același debit, de 126,5% mai mare decât debitul însusi, în temeiul art. 1.541 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, art. 1.070 Cod Civil, se solicită respingerea cererii de plata a penalităților sau reducerea penalității de întârziere solicitate, la nivelul dobânzii legale corespunzătoare perioadei de raportare.

Pentru debitul de 1.530.921,83 lei, reclamanta T. G. S.R.L, a încasat deja penalități în sumă totală de 415.289,35 lei (identificate ca "sold de achitat ... penalități de întârziere"; și "penalități nefacturate"; la fila 21 a Sentinței nr. 260/2013, act depuse la dosar de T. G. S.R.L.) în executarea Sentinței nr. 260/2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-A Civilă, în Dosarul nr._, în cadrul Dosarului execuțional nr. 79/OR/2013 al BEJA OPRAN și ROȘOAGA.

Reclamanta își întemeiază pretențiile în cauza de față, constând în penalități de întârziere, pe dispozițiile contractelor de vânzare - cumpărare gaze naturale nr. 110/_ și nr. 018/_ .

Inexistența unei clauze derogatorii, care să îndreptățească reclamanta să solicite penalități peste cuantumul debitului asupra cărora se calculează.

În măsura în care instanța va trece peste argumentele anterioare și va decide că pârâta datorează penalități de întârziere, se solicită să se constate că acestea nu pot fi acordate peste cuantumul debitului asupra cărora sunt calculate. Aceasta deoarece potrivit art.968 Cod civil cauza este nelicită când este prohibită de lege, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.

Astfel, cauza obligației ca element component al voinței juridice de a se obliga prin consimțământ este ilicită atunci când scopul urmărit contravine dispozițiilor legale imperative. Art. 4 alin. 3 din Legea nr. 469/2002 (în vigoare la data încheierii contractelor de vânzare - cumpărare gaze naturale nr. 110/_ și nr. 018/_ ) prevede că totalul penalităților pentru întârziere în decontare prevăzute la alin. (1) și (2) nu poate depăși cuantumul sumei

asupra căreia sunt calculate, cu excepția cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul.

Din interpretarea logică a textului legal enunțat, rezultă că legiuitorul a avut în vedere existența unei clauze expresă, prin care părțile să stipuleze faptul că penalitățile pot depăși

debitul principal.

Regula instituită de art. 4 din Legea nr. 469/2002 este aceea că penalitățile nu pot depăși cuantumul sumei asupra cărora sunt aplicabile și se circumscrie măsurilor adoptate pentru asigurarea disciplinei contractuale. Prin urmare, excepțiile de la această regulă, permise de lege, trebuie să fie expres prevăzute de părțile, contractante.

Față de faptul că părțile din prezentul litigiu nu au prevăzut expres în contract că penalitățile pot depăși suma asupra căreia sunt calculate, rezultă că solicitarea lor, cu depășirea cuantumului debitului asupra cărora sunt aplicate, încalcă dispozițiile legale ale art. 4 alin. 3 din Legea nr. 469/2002.

Așa cum s-a mai arătat, pentru debitul de 1.530.921f83 lei reclamanta T. G. S.R.L. a încasat deja penalități în sumă de 415.289.23 lei, prin minare, penalitățile ce pot fi acordate în prezenta cauză, reținând eventual o acțiune neprescrisă și înlăturând cerea de reducere, nu pot depasi suma de 1.115.632,60 lei.

Prin răspunsul la întâmpinare reclamanta SC T. G. S. a solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârâtă și a apărărilor pe fond invocate de aceasta, arătând că articole relevante din cele două contracte de vânzare - cumpărare cu nr. 110 din 18 martie 2008 și nr. 18 din 18 martie 2009, în soluționarea cauzei sun art. 7 conform căruia cumpărătorul va plăti Vânzătorului contravaloarea gazelor natural contractate, la prețul convenit în condițiile stabilite în anexa nr. 2 la prezentul contract; regularizarea diferențelor dintre cantitățile contractate și cele efectiv consummate, este admisă în cazul reviziilor și/sau al reparațiilor asumate în termen util, de 15 zile de către Vânzător, Cumpărător, Transportator sau Distribuitor; pe baza procesului - verbal de predare - primire întocmit între Transportator și Cumpărător, Vânzătorul va emite factura care va fi transmisă prin fax Cumpărătorului până în ziua de 12 a lunii care urmează celei în care s-a efectuat livrarea. Facturarea se va face la cantitățile efectiv consumate. Plata în plus se va considera avans pentru livrările de gaze aferente lunii imediat următoare. Termenul de refuz al facturii este de maxim 5 zile de la primirea facturii, în caz contrar se consideră că factura a fost acceptată, tacit în întregime. Plata contravalorii gazelor naturale achiziționate prin prezentul contract se face lunar, în lei, prin ordin de plată, astfel: 10% din contravaloarea gazelor se va plăti până în data de 15 a lunii de livrare. Plata se face pe baza eșalonării comunicate de Vânzător iar în termen de 5 zile de la

încasarea sumelor în cont, Vânzătorul va emite facturi care urmează a fi stornate odată cu emiterea facturii definitive. Calculul avansului se face în baza prețurilor realizate în ultima lună facturată. Factura definitivă este scadentă la plată în data de 15 a lunii care urmează livrării. Plățile se vor considera efectuate la data înregistrării sumelor în conturile Vânzătorului. Cu acordul Părților plățile pot fi efectuate și prin compensare. În caz de neplată la scadență a contravalorii gazelor livrate, Vânzătorul este în drept să sisteze furnizarea gazelor după cel puțin 3 zile de la data transmiterii prin fax a notificării. Dacă Cumpărătorul nu specifică pe documentele de plată destinația plății, respectiv număr factură, tranșa de plată în avans, tranșa eșalonare, etc, Vânzătorul va deconta plățile în ordinea scadenței facturilor emise. Conform prev. art. 9, în condițiile în care Cumpărătorul nu-și îndeplinește obligația de plată în termen de 15 zile calendaristice de la data scadenței facturii de regularizare, se obligă să plătească Vânzătorului penalități de întârziere în cota de 0,10% pentru fiecare zi de întârziere pentru suma rămasă neachitată. Penalitățile se vor calcula începând cu prima zi după data scadentă, inclusiv ziua plății, respectiv ziua în care suma plătită a fost înregistrată în contul Vânzătorului. Penalitățile de întârziere calculate se vor transmite spre acceptare Cumpărătorului. în cazul în care Cumpărătorul a refuzat în mod expres la plată, în tot sau în parte penalitățile calculate, părțile se vor întâlni la sediul Vânzătorului pentru concilierea pretențiilor, în termen de 15 zile de la împlinirea termenului de acceptare. Factura de penalități se va emite de către Vânzător după acceptarea la plată a penalităților sau după caz, după emiterea unei hotărâri judecătorești executorii. În caz de neplată a contravalorii penalităților facturate conform prevederilor contractului, Vânzătorul este îndreptățit, după o perioadă de 5 zile de la comunicarea facturii, să sisteze în totalitate livrarea gazelor naturale către Cumpărător. Conform art. 10, la expirarea termenului scadenței la plată, partea obligată la

plata penalităților în condițiile alin.(1) este de drept în întârziere, fără a mai fi necesară notificarea- în conformitate cu prevederile art. 1079 alin. 2 din Codul civil.

Tribunalul București a dezlegat cu putere de lucru judecat, prin pronunțarea sentinței nr. 260/2013. rămasă irevocabilă, următoarele probleme juridice esențiale pentru soluționarea cauzei de față, conform principiului "A. orium sequitur principale", statuând următoarele: "Reclamanta - pârâtă (T. G. ) și-a onorat la timp și în mod complet obligațiile asumate prin contractele menționate mai sus față de pârâta - reclamantă, în sensul că a livrat întreaga cantitate de gaz la calitatea prevăzută în contracte." "Din concluziile raportului de expertiză în specialitatea petrol și gaze întocmit [...]

rezultă că prețul gazelor naturale din producția internă si din import calculat si facturat este corect, iar facturile pe care sunt întemeiate pretențiile reclamantei - pârâte au fost emise având la bază formulele din contractele încheiate de părți si cu respectarea legislației în vigoare din perioada d e derulare a contractelor";. "Facturile au fost acceptate la plată, fiind transmise în mod corect pe fax și nefiind contestate în termenul de 5 zile de la primire conform clauzelor contractuale." "In aceste condiții, văzând dispozițiile art. 969 din Codul Civil de la 1864, potrivit cărora convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante și art. 1073 din Codul civil de la 1864, aplicabile în speța față de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 71/2011, tribunalul apreciază ca este intemeiat capătul de cerere privind obligarea paratei - reclamante la plata sumei de 1.720.573,31 lei, reprezentând sold restant format din contravaloarea gazelor naturale neachitate, penalități de neconsum si de intarziere facturate. " In conformitate cu prevederile art. 969 si art. 1066 din Codul civil de la 1864, față de cuprinsul clauzei penale din contracte (art. 9 lit. a), tribunalul apreciază ca este întemeiata si cererea reclamantei-parate privind obligarea paratei-reclamante la plata penalităților de intarziere nefacturate in cuantum de 245.439,06 lei, calculate pentru perioada 01 mai 2008 - 30 noiembrie 2009."

Cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Specializat C., reclamanta a arătat că acesta este instanța competentă teritorial să judece cauza înregistrată în dosarul cu număr mai sus rubricat, în conformitate cu prevederile art. 113 al. 1 pct. 3 C. pr. Civ. Conform art. 7 al. 4 din cele două contracte de vânzare - cumpărare deduse judecății, "plata contravalorii gazelor naturale achiziționate prin prezentul contract de vânzare se face lunar, în lei, prin ordin de plată, astfel: b) plățile se vor considera efectuate la data înregistrării sumelor în conturile Vânzătorului."

În acest sens, pe lângă prevederea contractuală de mai sus, în art. I din ambele contracte de vânzare - cumpărare, s-au indicat conturile bancare ale ambelorâ părți, în ceea ce ne privește fiind indicat contul nostru deschis la ALPHA BANK S.A. sucursala C. - N. .

În conformitate cu prevederile art. 5 din O.G. nr. 15/1996 privind întărirea disciplinei financiar-valutare, în vigoare, în aceeași formă la datele de 18 martie 2008 și 18 martie 2009 (respectiv 1 aprilie 2009, data semnării de către reclamantă a celui deal doilea contract), art. 5 - "Pentru întărirea disciplinei financiare și evitarea evaziunii fiscale, operațiunile de încasări și plați între persoanele juridice se vor efectua numai prin instrumente de plata fără numerar. Prin excepție de la prevederile alineatului precedent, persoanele juridice pot efectua plați în numerar în următoarele cazuri: a) plata salariilor și a altor drepturi de personal; b) alte operațiuni de plați ale persoanelor juridice cu persoane fizice; c) plăți către persoane juridice în limita unui plafon zilnic maxim de 100.000.000 lei, plățile către o singură persoană juridică fiind admise în limita unui plafon zilnic în sumă de 50.000.000 lei. Sunt interzise plățile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri și servicii, pentru facturile a căror valoare este mai mare de 50.000.000 lei. Se admit plăți către o singură persoană juridică în limita unui plafon zilnic în numerar în sumă de 100.000.000 lei, în cazul plăților către rețelele de magazine de tipul Cash&Carry, care sunt organizate și funcționează în baza legislației în vigoare. Sunt interzise plățile fragmentate în numerar către astfel de magazine, pentru facturile a căror valoare este mai mare de 100.000.000 lei."Pe cale de consecință, având în vedere regula înscrisă în art. 5 al. 1 din OG nr. 15/1996, normă imperativă de la care erau permise doar derogările menționate expres în al. 2, rezultă cu evidență că reclamanta și pârâta nu puteam obiectiv, chiar în lipsa unei prevederi contractuale exprese, să își asumăm decât faptul că toate plățile se vor

face prin virament bancar, iar momentul plății și locul plății, indisolubil legate în această situație concretă, este cel de la sediul nostru.

De altfel, în concret, toate plățile voluntare s-au și efectuat strict prin viramente bancare.

Potrivit Regulamentului BNR privind ordinul de plată utilizat în operațiuni de transfer-credit cu nr. 2 din 23 februarie 2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, cu nr. 26531 martie 2005, în vigoare din 8 apr 2005, art. 2 pct. 1. - ordin de plată - o instrucțiune necondiționată, dată în orice formă de emitent instituției receptoare, în mod direct sau prin intermediul unui sistem de plăți, în scopul punerii la dispoziția unui beneficiar a sumei de plată indicate în ordinul de plată, prin creditarea unui cont al acestuia deschis la instituția destinatară

Art. 2 pct. 4. - plătitor - prima persoană care emite, în nume și pe cont propriu, ordinul de plată în cadrul unui transfer-credit; plătitorul poate fi un client al instituției inițiatoare sau instituția inițiatoare;

Art. 2 pct. 5. - beneficiar - persoana desemnată prin ordinul de plată de către plătitor să primească o anumită sumă de bani; beneficiarul poate fi un client al instituției destinatare sau instituția destinatară;

Art. 2 pct. 7 - instituție destinatară - instituția care recepționează și acceptă un ordin de plată, fie în nume propriu, fie pentru a pune la dispoziția beneficiarului o anumită sumă de bani, prin creditarea contului beneficiarului

sau prin eliberarea sumei respective în numerar, în cadrul unui transfer-credit.

Art. 19. - Un ordin de plată se consideră acceptat de către instituția destinatară în oricare dintre următoarele situații: d) în momentul în care a creditat contul beneficiarului sau a pus, în alt mod, fondurile bănești la dispoziția acestuia.

Art. 34 al. 1 - "în cazul în care un ordin de plată a fost emis în scopul stingerii unei obligații a plătitorului față de beneficiar, această obligație este stinsă în momentul în care instituția destinatară acceptă ordinul de plată în favoarea beneficiarului."

Altfel spus, locul, respectiv momentul plății este acela unde, respectiv când instituția destinatară acceptă ordinul de plată în favoarea beneficiarului, respectiv al creditorului plății, în speță reclamanta.Pe cale de consecință, având în vedere caracterul imperativ și neechivoc al normelor legale incidente, mai sus redate, oricât de inedite ar fi susținerile pârâtei cu privire la locul plății, locul încheierii contractului etc, nu pot fi primite, urmând a fi înlăturate ca neîntemeiate.

In mod eronat, pârâta enunță faptul că locul unde obligația a luat naștere ar fi cel al încheierii contractului dintre părți. Nu doar la nivel teoretic, ci, în concret în relațiile dintre părți, contractele de vânzare - cumpărare au dat naștere mai multor obligații specifice, dintre care unele s-au executat la C. - N. - sediul reclamantei, iar altele în B. - Otopeni -livrarea efectivă de gaze.

De altfel, s-a învederat că oricând este disponibilă perfectarea unui contract de vânzare - cumpărare la C. - N., însă obligațiile ce izvorăsc din acesta se pot executa în orice altă locație din țară, în funcție de cele agreate de părți sau chiar în funcție de stipulație, raportat la drepturile și obligațiile prevăzute.

Reclamanta a arătat că poate fi de acord cu argumentația pârâtei cum că ar fi dovedit, în ceea ce privește contractul semnat la data de 18 martie 2009, că acesta ar fi fost încheiat la B., sediul O. G. S., deoarece data aplicată pe prima pagină a contractului este ulterioară datei menționate pe prima pagină.

Este mai mult decât evident faptul că acest contract a fost încheiat prin corespondență, caz în care data încheierii contractului este cea a acordului de voințe, respectiv data la care se aplică și ultima semnătură pe contract, și nu data la care una din părți a semnat contractul, pe care, ulterior, 1-a expediat spre semnare celeilalte părți.Se mai susține prin întâmpinare că reclamanta nu ar fi invocat ca argument în sprijinul alegerii Tribunalului Specializat C. ca instanță competentă faptul că încheierea contractelor a avut loc la sediul acesteia, ci doar a indicat această instanță ca instanță a locului plății.

S-a arătat că prevederile art. 113 al. 1 pct. 3 NCPC stabilesc că este competentă instanța de la locul executării chiar în parte a obligației. Noua reglementare nu este similară art. 10 pct. 4 C.

Pr. civ., care stabilea competența și în favoarea instanței de la locul încheierii contractului sau a locului plății.

Pe cale de consecință, argumentul de mai sus al pârâtei este superfluu, neavând acoperire în actuala reglementare legală.

Pârâta se mai prevalează în susținerea punctului său de vedere de art. 59 al. 1 Cod comercial, care prevede că "Orice obligație comercială trebuie să fie executată în locul arătat prin contract sau în locul care ar rezulta din natura operațiunii, ori din intenția părților contractante", mai exact de teza I a acestui text de lege.

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 7 din cele două Contracte, precum și din prevederile art. 34 din Regulamentul BNR nr. 2/2005, reiese, dincolo de orice dubiu, faptul că instanța locului plății este cea de la sediul Creditorului plății, adică al reclamantei.

Corespunde adevărului că în cauză se aplică art. 59 Cod comercial, după cum susține, cu aproximație, și pârâta.

Conform art. 59 teza 1 Cod Comercial, orice obligație comercială trebuie executată în locul arătat prin contract. Așa cum am arătat, în Contractele noastre există prevedere expresă în acest sens - art. 7 - locul de creditare ale conturilor Vânzătorului.Chiar dacă nu am avea această prevedere în contracte, ar fi incidente ultimele două teze ale acestui articol, respectiv - locul ce ar rezulta din natura operațiunii sau din intenția părților contractante.

Avându-se în vedere calitatea de comercianți a celor doi contractanți - și se are în vedere toate rigorile impuse prin legislația ce reglementează activitatea acestora, ținând cont de faptul că cele două contracte de vânzare - cumpărare au fost perfectate în scopul desfășurării activităților comerciale specifice, rezultă cu evidență faptul că obligația de plată trebuie executată la sediul creditorului. Firește, trebuie luată în considerare natura operațiunii de plată prin virament bancar, precum și intenția părților contractante. în acest sens, subliniem faptul că plățile s-au efectuat, în lumina OG nr. 15/1996, prin transfer bancar, ordinele de plată emanând toate de la pârâtă.

Pârâta a ignorat prevederile art. 59 al. 1 Cod Comercial, care sunt incidente în speță fără niciun fel de echivoc, învederând faptul că în cauza s-ar aplica în realitate al. 2 al acestui articol, care face trimitere, într-adevăr, la sediul debitorului obligației.

Nu este suficientă simpla afirmație a pârâtei că cele două situații -natura operațiunii sau intenția părților este per se suficientă pentru a îndepărta de la aplicare norma indicată mai sus.

Mai departe, pârâta face trimitere și la art. 1104 al. 3 Cod civil 1864, care prevede că plata se face la sediul debitorului. Vechiul Cod civil a instituit regula potrivit căreia plata se face la sediul debitorului, deoarece "în raport cu locul plății se determină cheltuielile de transport ocazionate de transportarea obiectului plății în acel loc". Conform art. 1105 vechiul Cod civil, cheltuielile privind efectuarea plății sunt în sarcina debitorului plății.Or, în speță, în condițiile în care părțile au convenit prin contract faptul că plata se face prin virament bancar și că se consideră efectuată la momentul creditării contului nostru deschis în C. - N., este în lipsă de orice dubiu că nu s-au făcut plăți în numerar, pentru a se discuta despre cheltuieli ocazionate cu transportarea fizică a banilor.

Mai mult, transferurile bancare s-au făcut cu plata unor comisioane, de notorietate mult sub costurile de suportat în cazul unor plăți în numerar.Pe cale de consecință, nu poate fi primită susținerea pârâtei cu privire la cele mai sus dezvoltate.

În ceea ce privește susținerea pârâtei în sensul că deoarece sumele restante s-au recuperat prin executor judecătoresc din B., iar apoi s-au virat în conturile acestuia din B., considerent pentru care, cu atât mai mult ar fi competente teritorial instanțele din B., sunt cel puțin hilare.

La momentul semnării Contractelor mai sus reiterate, reclamanta nu a avut reprezentarea că va fi pusă în situația de a ne recupera contravaloarea gazelor naturale vândute prin proceduri judiciare, inclusiv de executare silită. Dacă, cumva pârâta a avut reprezentarea faptului că nu va plăti voluntar contravaloarea gazelor naturale livrate, ci că reclkamanta își va recupera creanțele prin executor judecătoresc, atunci conduita sa trebuie sancționată ca atare. În niciun caz nu este admisibilă atitudinea pârâtei care își invocă astfel propria culpă, contrar

principiului "Nemo auditur propriam turpitudinem allegans".

Cu privire la excepția prescripției extinctive a acțiunii, reclamanta a arătat că prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 28 aprilie 2011 și înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._, a solicitat obligarea O. G. S.R.L. la plata contravalorii debitului restant din perioada 1 oct. 2007 - 30 noiembrie 2009 în sumă totală de 2.077.550,28 lei, în care este inclusă contravaloarea gazelor naturale conform facturilor fiscale depuse ca anexă la cererea de chemare în judecată din prezenta cauză. Acțiunea civilă a fost admisă de către Tribunalul București, iar soluția acestei instanțe a fost menținută în apel de către C. ea de Apel B. prin decizia nr. 176/2013.

Împotriva deciziei civile nr. 176/2013 pronunțate în apel, pârâta nu a promovat în termenul legal calea de atac a recursului.Pe cale de consecință, la data de 28 aprilie 2011, conform art. 16 lit. b din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție a fost întrerupt, moment de la care a început să curgă un alt termen de prescripție de3 ani.În temeiul textelor de lege invocate, întreruperea termenului de prescripție a operat de plin drept, atât în ceea ce privește debitul principal, cât și dobânzile.

În speță, întrucât cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu aceeași pârâtă

O. G. S., a fost admisă cu titlu irevocabil, întreruperea termenului de prescripție este una definitivă, iar nu provizorie. Pe cale de consecință, având în vedere cazul de întrerupere al cursului prescripției incident, este superfluă orice altă discuție sau argumentare, cum că termenul de prescripție pentru penalitățile datorate nouă s-ar fi împlinit la data de 16 noiembrie 2012.S-a învederat că Decretul nr. 167/1958 guvernează prescripția extinctivă în cauză - termene, cauze de întrerupere etc, în conformitate cu textul citat și de către pârâtă -art. 201 din legea nr. 71/2011. În acest context, a fost reiterată reaua-credință a pârâtei, care deși citează corect texte de lege, trage concluzii complet eronate raportat la neechivocul acestora. Or, aici nu poate fi vorba despre simple erori de interpretare etc, ci de o manifestă rea - credință și de o manipulare destul de vicleană a normelor legale.

Cu privire la excepția de neexecutare a prestației invocate reclamanta consideră că această excepție ca fiind o apărare pe fondul cauzei, prin care pârâta își exprimă intenția de a nu achita pe cale voluntară sumele datorate. Nu se poate reține incidența art. 2506 al. 2 Cod civil în speță, conform art. 201 din legea nr. 71/2011.

Mai departe, pentru aceeași rațiune pentru care nu se poate considera demersul reclamantei ca intrând sub incidența prescripției extinctive, soluția ce se impune este de respingere a acestor susțineri.

Cu privire la al doilea motiv pentru care se invocă excepția de neexecutare a prestației pretinse de reclamantă, anume că cel de-al doilea contract de vânzare - cumpărare de care se prevalează, acela din data de 18 martie 2009 ar fi încetat prin ajungere la termen, acesta este lipsit de cea mai elementară logică, urmând ca instanța să procedeze în consecință.

Potrivit prevederilor contractuale și a normelor legale incidente, deja menționate, creditorul are la îndemână toate mijloace juridice pentru satisfacerea integrală a pretențiilor sale, în speță preț contractual datorat și neîncasat, precum și daune - interese, inclusiv moratorii.Odată ce, cu rea-credință, plățile nu s-au făcut voluntar de către pârâtă, așa cum aceasta și-a asumat prin contract, demersul reclamantei în instanța de judecată pentru recuperarea tuturor sumelor de bani datorate - cu orice titlu în limitele stabilite deja, nu poate fi paralizat pentru simplul considerent că, contractele au fost încheiate pentru o perioadă determinată. Din nou pârâta își invocă în apărare propria culpă și propria sa neexecutare a obligațiilor contractuale, ceea ce este inadmisibil.

Raportat la îndeplinirea condițiilor pentru activarea clauzei penale din contracte, după cum s-a subliniat și în cererea de chemare în judecată, această problemă de drept a fost dezlegată cu putere de lucru judecat în dosarul nr._ .

Cu toate acestea, s-a arătat că față de solicitarea de reducere a cuantumului penalităților datorat nouă, conform art. 1070 Cod civil, prin contract s-a stipulat obligația pârâtei de a achita și penalități de întârziere, adică daune - interese moratorii, iar nu compensatorii. Pe cale de consecință, daunele - interese moratorii ce fac obiectul prezentei cauze se cumulează cu debitul

principal, deja recuperat pe cale de executare silită, urmare soluționării irevocabile a acțiunii în pretenții privind celelalte sume - debit principal, penalități de neconsum, penalități de întârziere facturate și nefacturate.

Altfel spus, atât pârâta, cât și instanța de judecată, sunt ținute de respectarea clauzei penale - convenție accesorie prin care părțile au înțeles să evalueze anticipat prejudiciul cauzat prin neexecutare la termen a obligației de plată asumată prin contract.

Față de ultima susținere din întâmpinare de la acest punct în sensul că pârâta a notificat-o pe reclamantă cu privire la rezilierea contractului începând cu data de 10 ianuarie 2010, dată la care s-ar fi stins toate drepturile de creanță din contract, s-a arătat că se solicităm a se achita penalitățile de întârziere datorate pentru sumele facturate în intervalul 30 aprilie 2009 - 31 oct. 2009. Pe cale de consecință, susținerea că reclamanta ar putea pretinde doar penalități aferente perioadei contractuale, afirmative până la 10 ian. 2010, sfidează din nou cea mai elementară logică juridică.

Cu privire la excepția prematurității cererii de chemare în judecată, datorită faptului că reclamanta nu ar fi facturat penalitățile solicitate, s-a arătat că și această problemă juridică a fost dezlegată cu putere de lucru judecat de către Tribunalul București și apoi de către C. ea de Apel B. în dosarul civil nr._ .

Prin sentința civilă nr. 260/2013 pronunțată de Tribunal, rămasă definitivă și irevocabilă, i s-a acordat reclamantei suma de 1.966.012,37 lei, reprezentând 1.720.573,31 lei sold restant format din contravaloarea gazelor naturale neachitate, penalități de neconsum și de întârziere facturate și 245.439,06 lei penalități de întârziere nefacturate.

Prin întâmpinare, în susținerea excepției prematurității și a faptului că sumele pretinse de noi nu ar avea caracter cert și exigibil, se face trimitere la o serie de norme fiscal - contabile, toate vizând înregistrarea veniturilor din penalități în contabilitate.

Reclamanta a arătat că urmează să procedeze la înregistrarea în contabilitate a acestor venituri, în temeiul documentului justificativ pe care îl voi obține în sensul art. 6 in legea nr. 82/1991, în speță hotărârea judecătorească de condamnare a pârâtei. Însă înregistrarea în contabilitate nu este condiționată de facturarea sumei de bani, ci se face în temeiul unui document justificativ, care în speță va fi hotărârea judecătorească.

În ceea ce privește caracterul cert și exigibil al creanței, reclamanta a arătat că prin neîndeplinirea obligației de plată la scadență, pârâta a fost pusă de drept în întârziere în temeiul art. 1079 al. 2 Cod civil și art. 46 Cod comercial. În acest context, s-a arătat că prin Contractul din 2008, art. 9 - "factura de penalități se va emite de către Vânzător după acceptarea la plată a penalităților sau după caz, după emiterea unei hotărâri judecătorești executorii". Oricum, prevederea contractuală nu a fost menținută în Contractul din 2009, deoarece sunt incidente normele contabile aplicabile într-o asemenea situație.

Ca atare, penalitățile datorate au caracter cert și exigibil, chestiune dezlegată de asemenea, cu putere de lucru judecat în dosarul nr._, soluționat irevocabil de C. ea de Apel B., urmând ca pârâta să fie obligată să ni le achite.

Pe fondul cauzei reclamanta a arătat că potrivit art. 1066 Cod civil 1864, părțile au convenit inserarea în cele două contracte de vânzare - cumpărare a unei clauze penale. Așa cum s-a arătat deja anterior, clauza penală este o convenție accesorie, obligatorie pentru părți și instanța de judecată în sensul art. 969 Cod civil, prin care evaluează anticipat prejudiciul ce s-ar produce prin neexecutare la timp a obligațiilor asumate.

Tribunalul București a reținut că în relația contractuală cu O. G. S.R.L. subscrisa reclamantă mi-am îndeplinit întocmai obligațiile asumate, livrând întreaga cantitate de gaz la calitatea prevăzută în contracte.

Pe cale de consecință, în conformitate cu prevederile art. 969 Cod civil și art. 1066 Cod civil, față de cuprinsul clauzei penale din contracte, tribunalul a apreciat ca întemeiată și cererea reclamantei privind obligarea O. G. S. la plata penalităților de întârziere nefacturate în cuantum de 245.439,06 lei, calculate pentru perioada 1 mai 2008 - 30 noiembrie 2009.

Raportat la cele de mai sus, nu pot fi primite în niciun caz apărările pârâtei privind caracterul imoral al clauzei penale, inserată în cele două contracte de vânzare -cumpărare încheiate

succesiv.

Aceasta deoarece, Tribunalul a statuat în motivarea sentinței deja iterate, că "în speța de față reclamanta - pârâtă prin înscrisurile depuse la dosar și rapoartele de expertiză, în specialitate contabilitate, resepctiv petrol și gaze, a făcut dovada existenței unor contracte valabile și executarea propriilor obligații afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către pârâta

- reclamantă, astfel că acesteia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi potrivit art. 1169 din vechiul Cod civil că în speță a executat propriile obligații."

Astfel, s-a stabilit deja cu putere de lucru judecat faptul că pretențiile noastre sunt fundamentate pe contracte valabil încheiate, față de care nu subzistă nicio cauză de anulare.

Firește, câtă vreme reclamanta nu face decât să ne valorificăm un drept de creanță născut din contracte, nu se poate discuta despre vreo îmbogățire fără justă cauză, așa cum eronat susține pârâta prin întâmpinare.

Justa cauză în speță o reprezintă contractul de vânzare - cumpărare, cu clauza penală inserată, semnat și asumat de ambele părți, și executat cu bună-credință doar de către reclamantă, după cum au confirmat deja instanțele de judecată.

În întâmpinare, pârâta insistă mai departe în a solicita reducerea cunatumului penalităților de întârziere datorat nouă, în temeiul art. 1070 Cod civil. După cum s-a arătat deja, reclamanta pretinde daune-interese moratorii, iar nu compensatorii. Pe cale de consecință, în temeiul clauzei penale în discuție, este posibilă cumularea daunelor - interese moratorii cu executarea în natură integrală a obligației de către debitoare.

Problema s-ar putea pune doar în cazul în care părțile convin obligația de plată a unor daune

- interese compensatorii și în cazul achitării parțiale voluntare a debitului.

Or, recuperarea sumelor de bani de către reclamantă s-a făcut după purtarea unor procese, pe cale de executare silită în temeiul hotărârilor judecătorești pronunțate.

Sub acest aspect, pârâta nu poate susține cu succes și cu bună - credință că a achitat integral debitul principal, culpa sa fiind mai mult decât evidentă, recuperarea sumelor de bani făcându- se prin executare silită.

Pârâta mai susține că în speță s-ar aplica prevederile legii nr. 469/2002, abrogată la data de 3 iulie 2009, odată cu intrarea în vigoare a legii nr. 246/2009. În concret, pârâta susține că penalitățile de întârziere ar trebui plafonate până la concurența sumei datorate cu titlul de debit principal, deoarece în contracte nu s-ar fi stipulat o clauză prin care cuantumul penalităților ar putea depăși contravaloarea prestației principale.

Această apărare a pârâtei contravine principiului aplicării imediate a legii civile, în speță a legii nr. 246/2009 prin care la data de 3 iulie 2009 s-a abrogat legea nr. 469/2002. Strict pentru perioada în care norma de care se prevalează pârâta era în vigoare, respectiv 1 aprilie 2009 - 3 iulie 2009, cuantumul penalităților de întârziere pretinse nu putea să depășească întinderea debitului principal.

Prin scriptul depus la dosar, intitulat "Precizarea petitului 1 din cererea de chemare în judecată";, reclamanta a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei totale de 1.939.675,64 lei, reprezentând penalități de întârziere datorate ca urmare a neachitării în termenul contractual a contravalorii facturilor emise în perioada 31 martie 2009 - 31 octombrie 2009, calculate de la data de 1 decembrie 2009 până la data de 20 mai 2013.

În susținerea precizării reclamanta a arătat că solicită penalități de întârziere pentru intervalul 1 decembrie 2009 - 20 mai 2013, data încasării efective a sumelor reprezentând debit principal, respectiv pentru un număr de 1267 zile, calculate astfel: 31 zile - luna decembrie 2009, 365 zile - anul 2010

365 zile - anul 2011, 366 zile - anul 2012, 140 zile -1 ianuarie 2013 - 20 mai 2013. Penalitățile de întârziere sunt determinate conform art. 9 din cele două contracte de vânzare - cumpărare, respectiv 0,10%/zi întârziere, raportat la debitul principal. Debitul principal la care s-au calculat penalitățile este în întindere de 1.530.921,82 lei, respectiv: 251.657,91 lei - rest de plată din suma totală de 1.010.957,93 lei, facturată conform facturii AMF nr. 1716/31 martie 2; 501.829,43 lei - rest de plată din debitul principal de 531.429,43 lei, facturată conform facturii AMF nr. 1749/30 aprilie 2009; 66.287,20 lei - debit principal (gaze si acciza), facturat conform

facturii AMF nr. 1870/31 mai 2009, prin aceeași factură a fost cuprinsă și suma de 5142,89 lei cu titlul de penalități, sumă care nu a intrat în calcul.; 1976,08 lei - debit principal conform facturii AMF nr. 1899/30 iunie 2009; în aceeași factură sunt incluse și penalități în sumă de 3405,55 lei, care de asemenea nu au fost luate în calcul; 76.452,51 lei - debit principal conform facturii AMF nr. 1964/31 iulie 2009; în această factură sunt evidențiate și penalități de 47.170,78 lei, care nu au fost luate în calcul în prezenta cauză; 116.079,35 lei - debit principal conform facturii AMF nr. 2097/30 sept. 2009, și în această factură sunt cuprinse penalități în sumă de 26.050,43 lei, care nu au fost luate în calcul la stabilirea sumei pretinse prin acțiune; 516.639,34 lei - debit principal conform facturii AMF nr. 2146/31 oct. 2009, prin factura de mai sus au fost înglobate și penalități în sumă de 24.205,13 lei, care nu au intrat în calcul. Debitul principal la care am calculat penalități a fost stabilit prin adunarea sumelor (debit principal), de mai sus: 251.657,91 lei + 501.829,43 lei + 66.287,20 lei + 1976,08 lei + 76.452,51 lei + 116.079,35 lei + 516.639,34 lei =

1.530.921,82 lei. Penalitatea de 0,10% per zi întârziere este de 1.530,92 lei. Penalitățile pentru cele 1267 zile întârziere sunt de: 1530,92 lei x 1267 = 1.939.675,64 lei.

În conformitate cu prevederile art. 204 al. 2 pct. 2 NCPC, reclamanta a arătat că procedează la mărirea obiectului cererii de chemare în judecată de la suma de 1.936.616 lei la 1.939.675,64 lei.

Instanta a respins exceptia necompetentei teritoriale, invocata de catre parata, in baza motivelor mentionate in incheierea civila pronuntata in data de_ (f. 282-284 vol. I) si a unit exceptia prescriptiei extinctive cu fondul cauzei.

Analizand in primul rand care este norma juridica care se aplica in prezenta cauza pentru solutionarea exceptiei prescriptiei extinctive, instanta retine ca potrivit art. 201 că "Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit";, iar in speta cursul prescriptiei extinctive a inceput sa curga sub imperiul Decretului nr. 167/1958 care este in speta incident. Astfel, instanta observa ca nu poate reține incidența art. 2506 al. 2 Cod civil( in vigoare doar de la_ ), invocat în speță de catre parata.

Analizand exceptia prescriptiei extinctive a dreptului material la actiune, instanta retine ca parata a invocat ca a intervenit prescriptia extinctiva a dreptului material la actiune, sens in care sustine ca data scadenței/exigibilității penalităților de întârziere este maxim data de _

, dată la care se naște dreptul la acțiune cu privire la aceste penalități, iar in raport de data intentării acțiunii care este_, termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit în data de _

Instanta va respinge insa ca nefondata aceasta exceptie, retinand ca a intervenit la data de 28 aprilie 2011 o intrerupere a cursului prescriptiei extinctive a dreptului material la actiune, atat in ceea ce priveste debitul principal cat si accesoriile, in baza art. 16 lit. b din Decretul nr. 167/1958,prin formularea cererii de chemare in judecata in dosarul nr._ al Tribunalului

B. . De la aceasta data a inceput sa curga un nou termen de prescriptie( aflat tot sub imperiul Decretului 167/1958) de 3 ani, inauntrul caruia s-a formulat si prezenta actiune.

Parata invoca, ca o aparare subsidiara de fond ,faptul ca, pentru a putea legal obliga pârâta la plata penalităților de întârziere, reclamanta T. G. S.R.L. trebuia să emită anterior, către O. G. S.R.L., factura de penalități. Referitor la aceasta aparare, instanta o va inlatura ca vadit nefondata, tinand cont de aceea ca parata a refuzat indeplinirea obligatiilor sale contractuale principale, a refuzat executarea de buna voie a obligatiilor stabilite prin sentința civilă nr. 260/2013 a Tribunalului B., hotarare care a stabilit si eficienta clauzelor penale, iar executarea debitelor a fost pe cale silita, astfel ca parata nu facae decat sa-si invoce propria culpa in sustinerea acestei cereri.In acest sens se retine ca penalitatile de intarziere sunt litigioase, iar aspectele de ordin fiscal-contabil devin irelevante.

Parata invoca de asemenea ca lege aplicabila, raportat la data introducerii acțiunii -_ Noul Cod Civil, în vigoare din_ ,respectiv art. 1.541, pentru a sustine apararea subsidiara de fond pentru reducerea cuantumului penalitatilor de intarziere: "(1) Instanța nu poate reduce penalitatea decât atunci când obligația principală a fost executată în parte și această executare a profitat creditorului; penalitatea este vădit excesivă față de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părți la încheierea contractului";.Instanta apreciaza insa ca ,pentru a stabili legea aplicabila,

prezinta relevanta doar data incheierii raporturilor juridice nu si data promovarii actiunii, astfel ca in opinia instantei in speta nu sunt incidente dispozițiile noului Cod Civil.

In ceea ce priveste cererea subsidiara a paratei pentru reducerea cuantumului penalitatilor de intarziere, instanta apreciaza ca dispozitiile art. 1.070 din vechiul Cod civil, invocate de catre parata, nu sunt incidente in speta. Instanta are in vedere natura raporturilor juridice si faptul ca doar in urma executarii silite a fost recuperat debitul principal si penalitatile, astfel ca retine ca parata invoca inadmisibil propria culpa in sustinerea acestei cereri, apararile reclamantei fiind intemeiate sub acest aspect . In acelasi sens se apreciaza ca instanța de judecată este tinuta de clauza penala, care reprezinta legea partilor prin care au evaluat anticipat prejudiciul cauzat prin neexecutare la termen a obligației de plată .

In ceea ce priveste apararea paratei in sensul că reclamanta ar putea pretinde doar penalități aferente perioadei contractuale, doar până la reziliere, instanta o va inlatura ca vadit nefondata, tinand cont de aceea ca penalitatile pretinse isi au temeiul in clauze penale care au primit eficienta pentru neplata unui debit principal nascut anterior intervenirii rezilierii.

Cu privire la pararea de fond subsidiara a paratei, in sensul ca debitul total al penalitatilor de intarziere nu poate depasi debitul principal, instanta retine in primul rand ca Legea nr. 469/2002 era în vigoare la data încheierii contractelor de vânzare - cumpărare gaze naturale nr. 110/_ și nr. 018/_, astfel ca, potrivit principiului tempus regit actum, este un act normativ care guverneaza aceste raporturi juridice, sens in care se vor inlatura ca nerelevante apararile reclamantei referitoare la aceea ca actul normativ este in prezent abrogat.

Conform art. 4 alin. 3 din Legea nr. 469/2002 prevedea că totalul penalităților pentru întârziere în decontare prevăzute la alin. (1) și (2) nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepția cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul.

In contractele incheiate de catre parti si deja mentionate nu s-a inserat o clauza expresa care sa permita ca acest cuantum al penalitatilor sa depaseasca cuantumul debitului principal.

Astfel, conform art. 9 lit. a) din Contractul nr. 18 semnat la data de 18 martie 2009, în condițiile în care Cumpărătorul nu-și îndeplinește obligația de plată în termen de 25 zile calendaristice de la data scadenței facturii de regularizare, se obligă să plătească Vânzătorului penalități de întârziere în cotă de 0,10% pentru fiecare zi de întârziere pentru suma rămasă neachitată. Penalitățile se vor calcula începând cu prima zi după data scadentă, inclusiv ziua plății, respectiv ziua în care suma

Potrivit art. 9 lit. a din Contractul nr. 110 din 18 martie 2008, în condițiile în care Cumpărătorul nu-și îndeplinește obligația de plată în termen de 25 zile calendaristice de la data scadenței facturii de regularizare, se obligă să plătească Vânzătorului penalități de întârziere în cotă de 0,10% pentru fiecare zi de întârziere pentru suma rămasă neachitată. Penalitățile se vor calcula începând cu prima zi după data scadenta, inclusiv ziua plății, respectiv ziua în care suma plătită a fost înregistrată în contul Vânzătorului.

In ceea ce priveste indeplinirea condițiilor pentru activarea clauzei penale din contracte, instanta retine ca această problemă de drept a fost dezlegată cu putere de lucru judecat în dosarul nr._, hotararea pronuntata in acel dosar concluzionand in sensul ca aceste clauze penale au primit eficienta juridica.In consecinta vor fi inlaturate ca nerelevante in speta toate apararile de fond ale paratei ,care vizeaza neeexecutarea prestatiei.

In concluzie, instanta retine ca apararea partii parate este intemeiata, iar cuantumul penalitatilor de intarziere solicitate in speta trebuie limitat la acela al debitului principal care le generreaza, tinand cont si de penalitatile de intarziere deja executate silit.

Instanta are in vedere faptul ca la data de_, debitul principal neachitat (scadent/exigibil), aferent celor 7 facturi pentru care se pretind penalități, era de 1.530.921,83 lei.

Prin sentința civilă nr. 260/2013, Tribunalul București a admis cererea de chemare în judecată precizată, privind obligarea O. G. S. la achitarea sumei de 1.966.012,06 lei, reprezentând sold restant - contravaloarea gazelor naturale neachitate, penalități de neconsum și penalități de întârziere facturate, precum și penalități de întârziere nefacturate. In ceea ce priveste obligarea la plata penalităților de intarziere nefacturate, acestea au fost in cuantum de 245.439,06 lei, calculate pentru perioada 01 mai 2008 - 30 noiembrie 2009.";

In prezentul litigiu reclamanta solicita doar penalități calculate pentru intervalul de timp 1 decembrie 2000 - 20 mai 2013 (1265 de zile întârziere), iar instanta retine ca celelalte penalități in cuantum de 245.439,06 lei ,pentru intervalul 30 aprilie 2009 - 30 noiembrie 2009, au fost recuperae la 20 mai 2013.Scazand suma recuperata din aceea care reprezinta debitul principal de 1.530.921,83 lei, rezulta ca pentru a nu depasi cuantumul debitului principal, reclamanta mai este indreptatita doar la plata sumei de 1.115.632,60 lei, sens in care instanta apreciaza ca actiunea precizata este admisibila doar in parte.

In baza considerentelor deja expuse Instanta va obliga parata sa plateasca reclamantei suma de 1.115.632,60 lei cu titlu de penalitati de intarziere ,calculate pana la limita debitului principal, iar in baza art. 453 NCPC la suma de 54681,726 lei lei cu titlu de cheltuieli partiale de judecata, reprezentand taxa judiciara de timbru raportat la cuantumul pretentiilor admise si cuantumul onorariului avocatial, conform dovezii existente(f.306-307 vol. I).

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII HOTARASTE :

Respinge exceptia prescriptiei extinctive, invocata de parata SC O. G. S. J40/11117/1998 CUI 11261162, cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat Pitei F. in B. Sos. M. B. nr. 510ª, B. C. et.2 sector 3.

Admite in parte actiunea precizata formulata de reclamanta SC T. G. S. J_ CUI 18680651,cu sediul in C. -N. Clea T. nr. 217 jud. C. impotriva paratei SC O. G. S. si in consecinta :

Obliga parata sa plateasca reclamantei suma de 1.115.632,60 lei cu titlu de penalitati de intarziere calculate pana la limita debitului principal si suma de 54681,726 lei lei cu titlu de cheltuieli partiale de judecata .

Cu drept de apel in 30 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica in data de_ .

PRESEDINTE GREFIER

D. M. D. A. VLAIC

Red.DMD/4ex./_

← Decizia civilă nr. 714/2013. Acțiune în pretenții comerciale		Sentința civilă nr. 1023/2013. Acțiune în pretenții comerciale →

Sentința civilă nr. 3524/2013. Acțiune în pretenții comerciale

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3524/2013. Acțiune în pretenții comerciale