Decizia civilă nr. 354/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr. 354/2013
Ședința publică din data de 27 mai 2013 Instanța este compusă din: PREȘEDINTE: D. D.
JUDECĂTOR: N. K. JUDECĂTOR: F. M. GREFIER: A. VLAIC
Pe rol fiind recursul formulat de recurenta SC T. C. SA împotriva sentinței civile nr. 24213/6 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria CLUJ- NAPOCA în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata SC E. C. SA S. E. C., cauza având ca obiect în primă instanță pretenții.
La ambele apeluri nominale efectuate în cauză se constată lipsa reprezentanților părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-a solicitat de către recurentă, în temeiul art. 242 din C.proc.civ., judecarea recursului și în lipsa reprezentantului său la dezbateri.
Totodată, se constată că intimata a depus întâmpinare la data de 16 mai
2013.
T. ul constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru
soluționare pe baza probelor existente la dosar.
T R I B U N A L U L :
Deliberând asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 24213/6 decembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare și a respins acțiunea formulată de reclamanta SC T. C. SA în contradictoriu cu pârâta SC E. C. -
S. E. C., ca prescrisă, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta a emis pe numele pârâtei, în cursul anului 2008, șase facturi fiscale: nr. 200840077, 200840154, 200840236, 200840315, 200840407, 200840495,
în valoare de 50492,31 lei. Din cuprinsul acestor facturi nu a rezultat că pârâta avea un termen de plată, altul decât data emiterii facturii fiscale. În aceste condiții, coroborând prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011 cu art. 3 alin. 1 si art. 7 alin. 1 din Decretul Lege nr. 167/1958, prima instanță a reținut că acțiunea trebuia formulată într-un termen de prescripție de 3 ani, termen care a început să curgă la data nașterii dreptului material la acțiune. Acest termen a început să curgă începând cu ziua imediat următoare datei emiterii facturilor fiscale. Constatând că în cauză termenul de prescripție s-a împlinit în anul 2011, iar acțiunea a fost introdusă la data de 4 octombrie 2012, cu depășirea termenului de prescripție de trei ani, iar în cauză nu s-a făcut dovada că au avut loc întreruperi ale termenului de prescripție, prima instanță a admis excepția invocată și a respins acțiunea ca prescrisă.
În soluționarea cauzei, prima instanță nu a reținut susținerile reclamantei în sensul că debitul pretins prin acțiune a fost confirmat de pârâtă prin extrasul
de cont nr. 214/31 decembrie 2010, având în vedere că în cuprinsul acestui înscris aflat la dosar la fila 19 nu a fost menționată niciuna dintre facturile fiscale în litigiu.
În baza art. 274 C.proc.civ. din 1865, prima instanță a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, la data de 24 ianuarie 2013, reclamanta SC T. C. SA, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței civile recurate, cu trimiterea spre rejudecare la aceeași instanță.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că între ea și debitoarea SC E.
C. SA a fost încheiat contractul nr. TCI/3c/4/_, modificat prin actul adițional nr. 1 din data de_, în baza căruia SC T. C. SA a furnizat servicii de telefonie precum și alte servicii de telecomunicații pentru care a perceput abonament lunar, în anexa contractului fiind prevăzute serviciile și tarifele aplicate fiecărui serviciu.
De asemenea, a arătat că anexa cu serviciile furnizate lunar s-a întocmit la nivelul fiecărei sucursale regionale de tlecomunicații pentru fiecare sucursală de electrificare. Potrivit art. 6.1 din contract, valoarea lunară maximă a contractului este determinată de volumul serviciilor de telecomunicații utilizate de beneficiar (sucursalele regionale de electrificare) conform anexei concentratoare/lună a contractului, care face parte integrantă din contract, iar art. 6.4 din același contract statua că facturile lunare vor fi emise în primele 5 zile ale lunii, pe baza anexelor 1-9 / lună cu serviciile furnizate în luna precedentă, termenul scadent pentru achitarea facturii fiind ultima zi lucrătoare a lunii în care a fost emisă factura.
A mai arătat că, întrucât facturile au fost achitate cu întârziere de către beneficiara intimată, au fost calculate penalități de întârziere, potrivit art. 6.6 din contract, emițându-se următoarele facturi, respectiv factura nr. 200840077/31 ianuarie 2008, în valoare de 8.607,34 lei, factura nr. 200840154/29 februarie 2008, în valoare de 8.087,58 lei, ca urmare a facturii nr. 200840156/29 februarie 2008, de stornare a sumei de 12.92 lei, factura nr. 200840236/31 martie 2008, în valoare de 8.752,00lei, factura nr. 200840315/30 aprilie 2008, în valoare de 8.252,92 lei, factura nr. 200840407 din data de 30 mai 2008, în valoare de 8510.41 lei și factura nr. 2008404956/2008, în valoare de 8.282,06 lei.
Recurenta a mai învederat instanței că, potrivit art. 1073 C.civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, iar facturile sunt confirmate potrivit art. 46 C.com. și fac dovada deplină a existenței și certitudinii debitului pretins. În data de 23 august 2012, pârâta a fost convocată la sediul reclamantei în vederea concilierii directe cu privire la suma de 50.492,31 lei, încheindu-se un proces verbal de neprezentare.
A mai arătat că caracterul lichid al creanței sale, respectiv cuantumul acesteia a fost determinat în cuprinsul facturilor precizate și emise în conformitate cu prevederile art. 6 din contractul nr. TCI/3c/4/28 martie 2007, modificat prin actul adițional nr. 1/25 iulie 2007, aceasta fiind și exigibilă, conform art. 263 și art. 382 C.proc.civ., termenul de plată prevăzut în contract și facturi expirând.
A mai învederat că sumele menționate în facturile ce fac obiectul acțiunii au fost confirmate prin extrasul de cont nr. 214/31 decembrie 2010, cu toate că prima instanță a reținut că facturile ce fac obiectul acțiunii nu se regăsesc în extrasul de cont nr. 214/31 decembrie 2010.
Recurenta a menționat că facturile pe care și-a întemeiat acțiunea se regăsesc începând cu poziția nr. 13, până la poziția 18, în extrasul de cont
depus la dosar. Din acest extras rezultă nr. facturii, data facturii și cuantumul sumei, care sunt identice cu facturile depuse la dosarul cauzei. Astfel, a arătat că în conformitate cu prevederile art. 16, lit. a din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe: "a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția";, iar potrivit art. 17, alin. 1 și alin. 2 din același act normativ "întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se ivit împrejurarea care a întrerupt-o. După întrerupere începe să curgă o noua prescripție";.
În acest sens, a precizat că, în speță, a intervenit întreruperea prescripției la data de 31 decembrie 2010, prin recunoașterea facturilor în litigiu de către pârâtă, astfel cum a rezultat din extrasul de cont nr. 214/31 decembrie 2010, la data de 31 decembrie 2010 începând să curgă o nouă prescripție de 3 ani, până la data de 31 decembrie 2013, termen care nu era împlinit la 4 octombrie 2012, când a formulat acțiunea, contrar celor reținute de prima instanță.
A mai arătat că, în condițiile în care prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 16, lit. a din Decretul nr. 167/1958 și a art. 17, alin. 1 și alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, se impune ca, în baza art. 304, pct. 9 raportat la art. 304, pct. 5, întrucât instanța nu s-a pronunțat pe fondul cauzei, să se admită recursul său astfel cum a fost formulat, să se caseze sentința civilă recurată, cu trimiterea spre rejudecare la aceeași instanță.
A solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său la dezbateri. În drept, a invocat art. 3041, art. 304 pct. 5 și pct. 9, art. 242 C.proc.civ. Recursul a fost legal timbrat.
Pentru dovedirea recursului, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, redepunând facturile și extrasul de cont la care s-a referit în cuprinsul recursului.
La data de 16 mai 2013, intimata SC E. C. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat de SC T. C. SA, ca netemeinic și, pe cale de consecință, menținerea întrutotul, ca legală si temeinică, a sentinței civile nr. 24213/6 decembrie 2012 a Judecătoriei C. -N.
.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că între ea și SC T. C. SA a fost încheiat contractul nr. TC1/3c/4/28 martie 2007, modificat prin actul adițional nr. 1 din data de 25 iulie 2007, potrivit căruia SC T. C. SA a
furnizat servicii de telefonie și alte servicii de telecomunicații pentru SC E.
C. SA - S. C., pentru care s-a perceput abonament lunar, în anexa la contractul menționat fiind prevăzute serviciile și tarifele aplicate fiecărui serviciu, pentru care s-au emis facturi lunare în primele 5 zile ale lunii, iar termenul scadent pentru achitarea facturilor fiind ultima zi lucrătoare a lunii în care a fost emisă factura.
A precizat faptul că, întrucât facturile au fost achitate cu întârziere de către SC E. C. SA - S. C., au fost calculate penalități de întârziere, conform art. 6.6 din contract, SC T. C. SA emițând următoarele facturi de penalități, în valoare de 50.492,31 lei: factura STCJ200840077/_ pentru suma de 8.607,34 lei; factura STCJ200840154/_ pentru suma de 8.087,58 lei; factura STCJ200840236/_ pentru suma de 8.752,00 lei; factura STCJ200840315/_ pentru suma de 8.252,92 lei; factura STCJ200840407/_ pentru suma de 8.510,41 lei și factura STCJ200840495/_ pentru suma de 8.282,06 lei.
A invocat prescripția dreptului reclamantei recurente la acțiune în sens material pentru recuperarea acestor creanțe potrivit art. 2517 C.civ., lucru constatat și de către instanța de fond.
A mai arătat că, mai mult decât atât, și T. ul Specializat C. a considerat ca fiind prescrise facturile mai sus menționate, învederând că a mai fost acționată în judecată de către SC T. C. SA pentru emiterea unei ordonanțe de piață în care erau cuprinse și facturile mai sus menționate, iar T. ul Specializat C., prin ordonanța civilă nr. 690/2012 a respins ca prescrisă cererea de emitere a ordonanței de plată pentru suma de 50.492,31 lei.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cu luarea în considerare a susținerilor din cuprinsul întâmpinării și a prevederilor art. 304, art. 3041și art. 312 C.proc.civ., tribunalul reține următoarele:
Cu titlu preliminar, tribunalul are în vedere faptul că cererea introductivă de instanță a fost introdusă la data de 4 octombrie 2011 și are ca obiect pretenții derivate din raporturi juridice desfășurate între părți în temeiul contractului nr. TC1/3c/4/28 martie 2007, modificat prin actul adițional nr. 1 din data de 25 iulie 2007.
Prin raportare la data nașterii raporturilor juridice dintre părți și la prevederile art. 6, alin. 2 și alin. 6 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, respectiv prin raportare la prevederile art. 3 și art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, tribunalul reține că raporturile juridice dintre părți s-au născut înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil, iar efectele lor în curs de desfășurare nu se încadrează în excepțiile prevăzute de art. 6 alin. 6 din Legea nr. 287/2009 și de art. 5 din Legea nr. 71/2011, pentru a le fi aplicabile dispozițiile Noului Cod civil. În consecință, legislația aplicabilă raporturilor juridice dintre părți este reprezentată de Codul comercial din 1887, ca lege specială și de Codul civil din 1864, ca lege generală. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 201 din Legea nr. 71/2011, în condițiile în care prescripția dreptului la acțiune al reclamantei recurente pentru recuperarea debitelor evidențiate în facturile
fiscale mai sus menționate a început înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil, această prescripție rămâne supusă dispozițiilor legale care au instituit-o, respectiv Decretul nr. 167/1958.
Verificând incidența prescripției dreptului reclamantei la acțiune în sens material pentru recuperarea debitelor evidențiate în: factura
STCJ200840077/_ | emisă | pentru | suma | de | 8.607,34 | lei; | factura |
STCJ200840154/_ | emisă | pentru | suma | de | 8.087,58 | lei; | factura |
STCJ200840236/_ | emisă | pentru | suma | de | 8.752,00 | lei; | factura |
STCJ200840315/_ | emisă | pentru | suma | de | 8.252,92 | lei; | factura |
STCJ200840407/_ emisă pentru suma de 8.510,41 lei și factura STCJ200840495/_ emisă pentru suma de 8.282,06 lei, tribunalul are în vedere că, într-adevăr, prin raportare la datele emiterii facturilor mai sus arătate și la dispozițiile art. 3 și art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul reclamantei recurente la acțiune în sens material apare ca fiind prescris, dreptul la acțiune fiind născut în ziua următoare scadenței (identică cu data emiterii) fiecărei facturi, astfel încât expirarea fiecărui termen de prescripție de 3 ani ar fi avut loc înainte de data sesizării instanței, 4 octombrie 2012.
Cu toate acestea, în speță a avut loc o recunoaștere din partea pârâtei intimate a drepturilor de creanță ale reclamantei recurente prin confirmarea prin semnare și acceptare a extrasului de cont nr. 214/31 decembrie 2010, în
cuprinsul căruia se regăsesc facturile mai sus arătate la pozițiile 13-18 (f.16 dosar recurs). Această recunoaștere din partea pârâtei intimate a drepturilor de creanță ale reclamantei recurente atrage consecința juridică a întreruperii termenelor de prescripție de 3 ani care au început să curgă în ziua următoare scadenței (identică cu data emiterii) fiecărei facturi, precum și începerea curgerii
unui nou termen de prescripție de 3 ani la data de 1 ianuarie 2011, termen care nu era împlinit la data de 4 octombrie 2012.
În acest context, soluția primei instanțe de a admite excepția prescripției dreptului reclamantei la acțiune în sens material și de a înlătura extrasul de cont nr. 214/31 decembrie 2010 din categoria probelor relevante în speță apare ca fiind eronată, în speță fiind incidente dispozițiile art. 3041C.proc.civ., prima instanță efectuând o analiză eronată a probelor.
În consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 și alin. 5 teza I C.proc.civ. din 1865, coroborat cu art. 3041C.proc.civ., tribunalul, reținând și faptul că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în analiza fondului, va admite recursul declarat de către recurenta SC T. C. SA împotriva sentinței civile nr. 24213/6 decembrie 2012 a Judecătoriei C. -N., pronunțată în dosarul nr._, pe care o va modifica în totalitate în sensul respingerii excepției prescripției extinctive a dreptului material la acțiune și va trimite cauza pentru judecarea ei pe fond aceleiași instanțe de fond.
Desigur, tribunalul are în vedere și faptul că sentința nu este semnată de vreun judecător (ci doar de către grefierul de ședință), însă apreciază că în speță este vorba despre o simplă omisiune, datorată, cel mai probabil, volumului ridicat de activitate, fapt care a și condus la pronunțarea unei decizii întemeiate pe argumente de legalitate și temeinicie și nu pe argumente de ordin pur formal. În acest context, tribunalul apreciază că simpla mențiune în cuprinsul deciziei a acestei carențe a sentinței casate este suficientă pentru nerepetarea unei asemenea omisiuni, care, desigur, pusă în discuția părților ca motiv de recurs de ordine publică, în condițiile art. 306 alin. 2 C.proc.civ., ar fi putut atrage, singură, nulitatea hotărârii atacate.
În fine, la judecarea cauzei pe fond, Judecătoria Cluj-Napoca va avea în vedere și pozițiile procesuale ale părților în recurs în legătură cu cheltuielile de judecată, conform principiului disponibilității în procesul civil.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de către recurenta SC T. C. SA împotriva sentinței civile nr. 24213/6 decembrie 2012, pronunțată de
Judecătoria CLUJ-NAPOCA în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata SC E. C. SA S. E. C., pe care o modifică în totalitate în sensul respingerii excepției prescripției extinctive a dreptului material la acțiune și trimite cauza pentru judecarea pe fond, la aceeași instanță de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică în data de 27 mai 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
D. D. N. | K. | F. M. A. | VLAIC |
În concediu de maternitate semnează președintele instanței
Thred./AA/FIM/2 ex./06.12.13 Judecător fond: d-na R. C. V. e Judecătoria Cluj-Napoca
| ← Decizia civilă nr. 10665/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 33/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
