Decizia civilă nr. 669/2013. Acțiune în pretenții comerciale
Comentarii |
|
R.
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.669/2013
Ședința publică din data de 16 decembrie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: D. M. D.
JUDECĂTOR: F. -IANCU M. JUDECĂTOR: E. B. GREFIER: A. VLAIC
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de către recurentul S. C. J. DE U. O. împotriva sentinței civile nr.9876/_, pronunțate de către Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. T. și SC G.
R. A. R. SA, având ca obiect în primă instanță pretenții.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă reprezentantul intimatului B. TIBERIU, d-nul avocat Stefan N., în substituirea d-lui avocat R. Călin, cu delegație de substituire depusă la termenul de azi, lipsind reprezentanții celorlalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-a înregistrat la dosar, la data de 13 decembrie 2013, din partea intimatei SC G. R. A. RESIGURARE SA, concluzii scrise, prin care se invocă excepția perimării recursului.
Reprezentanta intimatului B. Tiberiu învederează că a luat la cunoștință despre conținutul concluziilor scrise depuse la dosar de către intimata SC G. R. A.
R. SA.
T. ul pune în discuție excepția perimării recursului, invocată de către intimată. Reprezentantul intimatului B. Tiberiu solicită admiterea excepției.
T. ul, în urma deliberării, respinge excepția perimării recursului, având în vedere faptul că la data la care s-a dispus suspendarea cauzei, norma inserată în cuprinsul art.248 alin.3 din C.pr.civ. era abrogată implicit prin intrarea în vigoare a noului cod de procedură civilă.
Reprezentantul intimatului B. Tiberiu arată că nu are alte cereri în probațiune.
T. ul, în urma deliberării, apreciind cauza în stare de judecată, acordă cuvântul părții prezente asupra recursului formulat.
Reprezentanta intimatului B. Tiberiu solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată, iar în ipoteza admiterii recursului, solicită a se dispune în sarcina chematei în garanție solicitările recurentei.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T. UL,
Prin sentința civilă nr. 9876/2012 pronunțată la data de 0_ în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă în parte acțiunea civilă
formulată de reclamantul S. C. J. de U. O. în contradictoriu cu paratul B. T. și în consecință a fost obligat pârâtul B. T. la plata în favoarea reclamantului a sumei de 7973.53, cu titlu de despăgubiri, cu dobânda legală aferentă acestei sume calculată de la data de_, ziua chemării în judecată și pana la data plații efective. Prin aceeași hotărâre a fost admisă în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul B. T. în contradictoriu cu SC G.
A. R. SA și în consecință a fost obligată chemata în garanție la plata în favoarea pârâtului B. T. a sumei de 7973.53, cu titlu de despăgubiri, cu dobânda legală aferentă acestei sume calculată de la data de_, ziua chemării în judecată și pana la data plații efective. Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că așa cum rezultă fără nici o urmă de echivoc din înscrisurile anexate cauzei numita SZEKELY A. -G., în urma un accident rutier, a suferit vătămări corporale care au necesitat îngrijiri medicale in cadrul reclamantului S. C. J. de U.
O., secția CHIRURGIE II in perioada_ -_, contravaloarea prestațiilor medicale fiind in suma totala de 7973.53 lei, conform decontului de cheltuieli, anexat cauzei și calculat în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.
Potrivit dispoz. art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune altei persoane, răspund potrivit legii si sunt obligate sa suporte cheltuielile ocazionate de asistenta medicala acordata.
În prezenta cauză vinovat de producerea accidentului rutier din data de_ se face pârâtul B. T., care conducând autoturismul VW Golf, cu nr. de înmatriculare_, proprietate personală, pe str. Ogorului, cu direcția de mers spre str. Nufărului, în dreptul Complexului Real a efectuat manevra de viraj stânga, fără a acorda prioritate de trecere autotractor Volvo cu semiremorcă, cu nr. de înmatriculare_ și s-a tamponat cu acesta.
Deși, prin Rezoluția din data de_ pronunțată în Dosar penal cu nr. 3539/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea - anexat cauzei - s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva pârâtului B. T. întrucât numita Szekely A. G. nu a înțeles să formuleze plângere penală împotriva acestuia, vinovăția pârâtului B. T. în producerea accidentului rutier din data de_ și implicit a leziunilor suferite de numita Szekely A. G. rezultă fără putere de tăgadă tocmai din recunoașterile și declarațiile date de pârât atât în dosarul de daună cât și în dosarul penal anterior menționat.
Dispoz. art. 998 C. civil invocat de reclamant ca temei al pretențiilor sale, prevăd că "Orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara"; iar conform prevederilor art. 313 din Legea 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune altei persoane, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate cu asistența medicală acordată.
Față de cele reținute și în temeiul dispoz. art. 998 și urm., art. 1088 C. civil și art. 313 din Legea 95/2006 instanța a admis doar în parte ca întemeiată acțiunea civilă formulată de reclamant și în consecință, l-a obligat pe pârâtul B. T. la plata în favoarea reclamantului a sumei de 7973.53, cu titlu de despăgubiri, cu
dobânda legală aferentă acestei sume calculată de la data de_, ziua chemării în judecată și pana la data plații efective.
Instanța a respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtului la plata majorărilor de întârziere în sumă de 8619.38 lei calculate pe perioada_ - _
, admițând doar în parte acțiunea civilă, pentru considerentul că, daunele-interese constând în dobânda legală sunt datorate, de regulă, din ziua chemării în judecată, simpla notificare prin intermediul executorilor judecătorești nefiind suficientă pentru datorarea și acordarea lor.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârât în contradictoriu cu chemata în garanție SC G. A. R. SA, instanța a reținut că potrivit dispoz. art. 60 C. pr. civilă partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții.
În cauză autoturismul condus de pârâtul B. T., în momentul producerii accidentului era asigurat cu Poliță de asigurare obligatorie de R.C.A. la chemata în garanție SC G. A. R. SA.
În consecință, instanța a reținut ca întemeiată cererea de chemare în garanție, chemata în garanție fiind ținută să-i plătească pârâtului, în baza contractului de asigurare, cheltuielile de spitalizare pe care acesta le datorează reclamantului, astfel că a admis cererea de chemare în garanție în parte, în măsura admiterii acțiunii principale. Astfel, a obligat chemata în garanție la plata în favoarea pârâtului B. T. a sumei de 7973.53, cu titlu de despăgubiri, cu dobânda legală aferentă acestei sume calculată de la data de_, ziua chemării în judecată și pana la data plații efective.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurentul S.
C. J. DE U. O., solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării intimatului pârât și la plata dobânzilor de întârziere calculate de la data scadenței, respectiv de la data de_, până la data de_ .
În motivarea recursului recurentul a arătat că în mod netemeinic și nefondat instanța de fond nu a acordat majorările de întârziere solicitate, interpretând greșit actul dedus judecății deoarece atât debitul principal cat si majorările de întârziere sunt obligații fiscale potrivit Codului de Procedura Fiscala și chiar daca majorările de intarziere sunt asimilate daunelor-interese ca si instituție, temeiul si regimul lor juridic este reglementat distinct, astfel ca daunele-interese sunt reglementate de Codul Civil, in timp ce majorările de intarziere sunt reglementate de Codul de Procedura Civila, care in speța de fata reprezintă dreptul special, ce deroga de la dreptul comun.
S-a arătat că art.119 alin.l la data promovării acțiunii avea următorul cuprins
"pentru neachitarea la termenul de scadenta de către debitor a obligațiilor de plata se datorează după acest termen majorări de intarziere";, iar conform art. 120 alin.l
"majorările de intarziere se calculează pentru fiecare zi de intarziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenta si pana la data stingerii sumei datorate, inclusiv";.
Potrivit art. 188 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății
"spitalele publice sunt instituții publice finanțate integral din venituri proprii si
funcționează pe principiul autonomie financiare. Veniturile proprii ale spitalelor provin din sumele încasate pentru servicii si funcționează pe principiul autonomiei financiare. Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele incasate pentru servicii medicale, alte prestații pe baza de contract si din alte surse, conform legii.";
Conform art. 189 din legea nr. 95/2006 "Contractul de furnizare de servicii medicale ale spitalului public cu casa de asigurări sociale de sănătate reprezintă sursa principala a veniturilor, venituri care se completează, potrivit art. 190 cu sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, care vor fi utilizate numai pentru destinațiile care au fost alocate";.
Potrivit art. 262 alin. l, lit. a) din legea nr. 95/2006 cu privire la utilizarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare si dispozitivelor medicale, inclusiv a celor acordate in baza documentelor internaționale cu prevederi in domeniul sănătății la care R. este parte, stabilite in contractul-cadru. Totodată alin. 2 prevede faptul ca, cheltuielile prevăzute la alin. 1 se suporta de la bugetul de stat. Astfel "prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata"; la care face referire art. 313 din legea nr. 95/2006 face parte din categoria "altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat" definit de art.21 din Codul de Procedura Fiscala cu privire atât la conținutul cat si cuantumul creanțelor fiscale";.
In același timp obligațiile fiscale sunt definite de art.22 al Codului de procedura Fiscala, respectiv obligația de a plati la termenele legale, impozitele, taxele, contribuțiile si alte sume datorate bugetului general consolidat; obligația de a plati majorări de intarziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor, si altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plata accesorii.
Potrivit principiului simetriei, cheltuielile efective fiind suportate din bugetul de stat, in momentul recuperării se reîntorc tot la bugetul de stat, acesta fiind singura sursa de finanțare a acestor cheltuieli, atât spitalul clinic județean de urgenta cat si casele de asigurări de sănătate fiind doar pârghiile prin care sunt asigurate atât sura finanțării asistenței medicale, cât și acordarea efectivă a acestei asistențe.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, chemata în garanție S.C. G. R.
A. R. S.A. a invocat excepția perimării recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca fiind neîntemeiat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
Referitor la excepția perimării recursului, chemata în garanție a arătat că raportat la data introducerii Acțiunii in pretenții (_ ), respectiv la data înregistrării Cererii de chemare in garanție (_ ), in soluționarea prezentei cauze se aplica dispozițiile C.proc.civ. de la acea data, in speța, dispozițiile art. 248 alin.3 C.proc.civ. conform cărora "in materie comerciala termenul de perimare este de 6 luni";.
Pe fondul cauzei chemata în garanție a arătat că majorările de întârziere solicitate pentru perioada_ -_ nu pot fi puse in sarcina acesteia intrucat nu a avut cunoștința de aceste pretenții decât la momentul in care a fost citata la
fond prin cererea introdusa de intimatul-parat T. B. la data de_ . In același timp, chemata în garanție nici nu a fost pusă în întârziere privind aceste obligații de plata.
S-a precizat faptul ca sancțiunea pentru chematul in garanție (asigurătorul RCA al intimat-paratului) in cazul nerespectarii termenului de plata a obligației de despăgubire este reglementata de o lege speciala, in speța de art. 49-50 din Ordinul CSA nr. 3116 /_, publicata in M.Of. 615/_ . Ori, in condițiile in care fata de chemata in garanție nu a fost formulata o cerere de despăgubire, nu au fost formulate pretenții ce ar rezulta dintr-o fapta a G. R. A. R. S.A. asiguratului sau ce atrage răspunderea materiala, pretențiile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate raportate la calitatea procesuala a chematei în garanție.
S-a arătat că recurentul avea obligația sa se adreseze chematei în garanție in faza prealabila cu o cerere de despăgubire ca asigurător RCA al intimatei, conform art. 27 din Normele CSA in materie si numai in condițiile in care nu ar fi răspuns la cererea de dezdaunare sau răspunsul ar fi fost nefavorabil acesta era îndreptățit sa investească instanța de judecata in soluționarea pretențiilor sale.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cu luarea în considerare a prevederilor art. 304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:
T. ul, în urma deliberării, a respins excepția perimării recursului, având în vedere faptul că la data la care s-a dispus suspendarea cauzei, norma inserată în cuprinsul art.248 alin.3 din C.pr.civ. era abrogată implicit prin intrarea în vigoare a noului cod de procedură civilă.
ul retine ca prima instanta a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtului la plata majorărilor de întârziere în sumă de 8619.38 lei calculate pe perioada_ -_, pentru considerentul că, daunele-interese constând în dobânda legală sunt datorate, de regulă, din ziua chemării în judecată, simpla notificare prin intermediul executorilor judecătorești nefiind suficientă pentru datorarea și acordarea lor.
Recurenta solicita si plata dobânzilor de întârziere calculate de la data scadenței, respectiv de la data de_, până la data de_, invocand faptul ca scadenta de plata ar fi pana in ziua de 15 a lunii urmatoare de la data externarii, in speta_ (externarea fiind in cursul lunii iunie 2007).
In sedinta publica din data de_ instanta de fond a revenit cu solicitarea de a se comunica baza legala de calcul a decontului si modalitatea de calcul, iar la aceasta solicitare recurenta reclamanta a depus doar copia Ordinului M. ului Sanatatii nr. 1100/2005 (f. 148-149) din cuprisul caruia nu rezulta o atare scadenta legala de plata, ca aceea invocata in prezenta cauza.
ul observa de asemenea ca nu s-a facut nici macar dovada comunicarii efective a notificarilor de plata, respectiv a adreselor nr. 14239/_ (f. 18) si nr. 2515/_ (f. 5).
In baza tuturor considerentelor mentionate deja, tribunalul apreciaza ca acest recurs este nefondat si il va respinge ca atare, urmand sa mentina in totalitate sentința civila nr. 9876/0_, pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul S. C. J. DE
O. împotriva sentinței civile nr. 9876/0_, pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o menține în întregime.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
D. M. D. | F. | -IANCU M. | E. B. A. VLAIC |
Red.DMD/MM
2 ex./_
Judecător fond: A. Moș, Judecătoria Cluj-Napoca.
← Decizia civilă nr. 491/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 525/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
---|