Decizia civilă nr. 525/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M A N I A
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 525/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: E. B. JUDECĂTOR: I. P. JUDECĂTOR: C. C. GREFIER: A. -E. A.
Pe rol fiind examinarea recursului declarat de recurentele N. L., P.
C., N. C. și INTIMAȚII S.C. DE BE CO RO C. S. -PRIN L. HIDATOR
J. H&B I. S. și C. M. I., împotriva sentinței civile nr.20239/2012 pronunțată la data de_ de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._
, cauza având ca obiect în primă instanță acțiune în pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, în reprezentarea intereselor recurentelor, se prezintă d-l avocat M. Costin, în reprezentarea intereselor societății-intimate, se prezintă practician în insolvență, d-l Sterian O. I., iar în reprezentarea intereselor intimatului C. M. I., se prezintă d-l avocat Hutanu B. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezentul recurs, prin raportare la dispozițiile art.1591alin.2 coroborat cu art. 2 pct.3 Cod.proc.civ.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recurenții au achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 480 lei și timbru judiciar de 1,5 lei.
Reprezentantul intimatului C. M. I. depune la dosar întâmpinare, înscris care se comunică reprezentanților celorlalte părți litigante, acestea arătând că nu mai au alte înscrisuri de depus.
Nemaifiind alte cereri de formulat și înscrisuri de depus, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond părților.
Reprezentantul recurentelor arată că solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, precizând că sentința recurată este nelegală, atât sub aspectul modului de soluționare a cererii principale, cât și sub aspectul modului de soluționare a cererii reconvenționale.
Reprezentantul recurentelor menționează că, în ceea ce privește acțiunea principală, problema de drept care s-a pus la instanța de fond trebuia soluționată în mod corect de aceasta, această problemă privind persoana care suportă riscurile deprecierii monetare în condițiile în care se rezoluționează un contract de vânzare-cumpărare din culpa cumpărătorului.
In mod greșit instanța de fond a statuat că aceste riscuri aparțin vânzătorului, deși prin rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare care a fost pronunțată de instanță din culpa cumpărătorului, vânzătorul a avut de suferit și alte prejudicii, în sensul că, între timp, obiectul contractului de vânzare- cumpărare, s-a depreciat ca valoare, s-a depreciat ca preț și a pierdut vandabilitatea în condițiile actuale în care piața imobiliară a suferit o cădere puternică.
Reprezentantul recurentelor a arătat că în această situație se află recurentele. Ele au vândut un teren în vederea construirii unui bloc de către cumpărător, cumpărătorul asumându-și niște obligații din acel contract, a plătit un avans de preț, însă contractul s-a reziliat datorită faptului că proiectul imobiliar al cumpărătorului nu s-a mai realizat, iar acum după 5-6 ani de zile, sau chiar mai mult, cumpărătorul vine și cere restituirea avansului de preț calculat la valoarea leu-euro din momentul plății.
Reprezentantul recurentelor a arătat că prima instanță a admis cererea așa cum a fost formulată, în acest sens precizând că, în anul 2005, când s-a plătit avansul de preț, 1 euro era 3,6 lei, deci în contractul de vânzare cumpărare s-a stipulat că valoarea de 10.000 euro are echivalentul de 36.000 de lei. Totodată, prin sentința recurată s-a dispus obligarea vânzătoarei să restituie cei 10.000 de euro cumpărătorului, la paritatea oficială leu-euro, din ziua restituirii banilor. Instanța fondului nu avea dreptul să stabilească un alt curs euro-leu, decât cel prevăzut în contract, prin voința părților, părți care au înțeles să plafoneze cursul la cel existent la data semnării contractului.
Reprezentantul recurentelor a considerat că, riscurile deprecierii monetare, în condițiile în care se reziliază un contract de vânzare-cumpărare, cât privește obligația de restituire a prețului, trebuie suportate de partea în culpă de rezilierea contractului respectiv, nu de cealaltă parte.
Sentința recurată este nelegală și cu privire la cererea reconvențională. Prin această cerere, recurentele au solicitat despăgubiri pentru pagubele pricinuite ca urmare a deprecierii monetare, însă instanța de fond a respins ca inadmisibilă această acțiune, sub mai multe aspecte. În primul rând, în dispozitivul acestei sentințe nu s-a consemnat modul de soluționare a cererii reconvenționale. In al doilea rând, instanța de fond a considerat ca inadmisibilă cererea reconvențională și sub aspectul că, pârâtul C. M. I. nu era reclamant în procesul în care s-a promovat această acțiune. Pârâtul C.
M. I. nu a fost chemat în judecată numai în nume propriu, ci a fost chemat în judecată, în primul rând, ca reprezentant al societății DE BE CO RO C.
, în calitate de administrator statutar, potrivit art. 73 alin.2 din Legea 31/1990, acesta răspunzând pentru pagubele pricinuite terților și societății. În condițiile în care, în prima instanță s-a pus problema că nu există identitate între pârâtul din cererea reconvențională și reclamantul din cererea principală, instanța avea obligația să disjungă soluționarea cererii convenționale și să formeze un alt dosar, iar în cazul în care cele două dosare ar avea o legătură prea mare între ele, să dispună conexarea acestora.
Reprezentantul intimatei .C. DE BE CO RO C. S. solicită respingerea recursului și arată faptul că aspectele privind motivele de recurs invocate de recurenți țin de o eventuală nelegalitate și netemeinicie a sentinței, astfel, chiar și în măsura în care s-ar aprecia întemeiate, nu ar duce la casarea sentinței, ci doar la modificarea acesteia.
Cu privire la primul aspect invocat în motivarea recursului de către recurente, arătă că hotărârea atacată îndeplinește toate condițiile prevăzute de art. 261 Cpr.civ. Astfel, modul în care a fost redactată hotărârea primei
instanțe, nu a pricinuit nici o pagubă recurentelor și nu se impune casarea acesteia.
Cu privire la al doilea aspect invocat în motivarea recursului, apreciază că în mod just instanța de fond a respins cererea reconvențională ca fiind inadmisibilă, deoarece această cerere a fost formulată în contradictoriu cu un terț aflat în afara litigiului respectiv, respectiv cu d-l C. M. I., fostul administrator al societății debitoare. S-a constatat că recurenții invocă pretenții atât față de C. M. I., cât și față de societate, recurenții
înțelegând să formuleze cerere reconvențională în contradictoriu cu administratorul statutar, invocând în fond pretenții față de societatea debitoare. Textul de lege invocat de recurente, respectiv dispozițiile art. 73 din Legea 31/1990, nu mai este aplicabil, acest text de lege referindu-se la răspunderea administratorilor față de societate, față de asociații acesteia, iar creditorii putând să invoce plângeri în măsura în care administratorul nu mai își îndeplinește mandatul cu privire la acești asociați, pricinuiește daune societății, etc. Or, textul de lege nu poate fi invocat în situația de față când societatea însăși ar fi pricinuit unele prejudicii recurentelor. Astfel, în mod just prima instanță a respins cererea reconvențională ca inadmisibilă, atâta timp cât recurenții au înțeles să se judece cu administratorul statutar al societății debitoare și nu au invocat pretenții față de reclamantul din cererea principală.
Referitor la aspectul privind disjungerea cererii reconvenționale, aspect susținut de către recurente, reprezentantul societății intimate apreciază că, cererea reconvențională poate fi disjunsă și să se formeze un nou dosar către
instanța de fond, dar cererea principală a societății intimate să nu fie trimisă spre rejudecare. Referitor la ultimul aspect învederat de către recurente în motivarea recursului, arată că suma de 10.000 de euro, sumă pe care societatea intimată a fost obligată să o plătească, susținerile recurenților sunt nefondate. Părțile au înțeles să-și cuantifice prețul în moneda euro, iar faptul că s-a plătit doar 36.055 lei, a fost doar consecința cursului euro din data plății efective. În cazul în care s-ar aprecia că apărarea recurenților este întemeiată sub acest aspect, în subsidiar, s-ar impune modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii societății intimate și obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 36.055 lei, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului C. M. I. solicită respingerea recursului si arătă că la momentul rezoluțiunii contractului, în dosarul nr._ al T. ului C., s-a reținut culpa SC DE BE CO C. S., fiind o culpă administrativă pentru că societatea intimată, deși timp de 2 ani și jumătate, a depus toate eforturile pentru a obține autorizația de construire pe acel teren, a fost în imposibilitate de a o obține de la Primăria Cluj-Napoca -Direcția tehnică, deoarece acel teren fiind în PUZ trecut ca și spațiu verde, această destinație specială nu putea fi schimbată. La data semnării contractului, recurentele au ascuns acest aspect în măsură să producă cheltuieli inutile societății, nu acestora, timp de 3 ani dosarul de obtinere a autorizației de construire fiind respins consecvent de comisia tehnică a Primăriei C. -N. . În prezent, terenul are aceeași destinație, respectiv "spațiu verde";, fiind utilizabil cel mult de plantat roșii și varză, astfel că referirile la "boom-ul imobiliar"; și eventualele prețuri de vânzare sunt superflue și ilare pentru orice eventual investitor.
Reprezentantul intimatului arătă că solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, recursul nefiind bazat pe cazurile expres prevăzute de lege pentru casare. Astfel, referitor la punctul 1, prevăzut în motivarea recursului, reprezentantul intimatului a precizat că, hotărârea atacată îndeplinește condițiile prevăzute de art. 261 din vechiul Cpr.civ., modalitatea de soluționare fiind prevăzută în considerentele hotărârii, iar motivele fiind expuse pe larg în hotărâre.
Privitor la punctele 2 și 3 din motivarea recursului, reprezentantul intimatului a arătat că instanța de fond, în mod corect a respins cererea reconvențională ca inadmisibilă fiind formulată în contradictoriu cu C. M.
I., terț față de litigiu. Ori cererea reconvențională poate fi introdusă de către pârât doar împotriva reclamantului, dacă pârâtul are pretenții de la acesta, și, nu împotriva unui terț. Recurentele nu au înțeles să clarifice nici la termenul
din_ cadrul procesual, aceștia neprecizând dacă este împotriva SC DE BE CO RO C. S. sau a unui terț. În acest sens, invocarea propriei culpe de către recurente, neputând fi reținută ca atare de către instanță, aceasta admițând că, prin neprecizarea cadrului procesual, instanța este îndreptățită la respingerea acțiunii pentru acest motiv. Astfel, s-a precizat că nu poate fi îndeplinită condiția de admisibilitate referitoare la legătura de cauzalitate cu cererea principală, cererea reconvențională fiind formulată față de o persoană străină de litigiul principal, respectiv un terț.
Referitor la critica de la punctul 4, din recurs, arată că, părțile au înțeles să "înghețe"; obligațiile contractuale reciproce la suma exprimată în euro, ca monedă stabilă, reciproc acceptată.
Privitor la punctul nr. 5 inserat în motivarea recursului, arată că, motivele invocate de către recurente sunt neîntemeiate, acestea au înțeles să formuleze o cerere reconvențională față de o persoană străină pricinii, motiv pentru care inadmisibilitatea acestei cereri este evidentă, la fel cum este și faptul că în calea de atac nu se poate schimba calitatea părților sau să se formuleze cereri noi.
În ceea ce privește pretențiile recurentelor, arată că despăgubirile solicitate nu au fost stabilite de către nimeni, deci nu există o creanță certă,
lichidă și exigibilă referitoare la despăgubirile invocate de către recurente. Precizează că susține cele prezentate de către reprezentantul societății intimate, respectiv de către lichidatorul judiciar, referitoare la răspunderea administratorului statutar al societății și la dispozițiile legale ale legii 31/1990 privind răspunderea față de asociații societății și față de terți. De altfel, a precizat că, în procedura insolvenței, respectiv în dosarul de insolvență, lichidatorul judiciar a înțeles să nu antreneze răspunderea administratorului statutar pentru starea de insolvență a societății, deoarece nu a fost culpa acestuia. Referitor la susținerea recurentelor cu privire la disjungerea cererii reconvenționale, reprezentantul intimatului arată că nu este de acord cu aceasta, deoarece consideră că, în continuare cererea reconvențională este inadmisibilă, precizând că solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
În replică, reprezentantul recurentelor arată că ambii reprezentanți ai intimaților sunt în eroare, atunci când solicită respingerea recursului pe considerentul că au fost invocate și motive de netemeinicie. Aflându-se în domeniul de incidență ale art. 3041C.pr.civ., instanța de control judiciar are posibilitatea să cerceteze cauza sub toate aspectele. În ceea ce privește opoziția la casarea cu trimitere, reprezentantul recurentelor arată că nu s-ar putea soluționa pe fond, de către instanța de recurs, cererea reconvențională, în condițiile în care aceasta nu a fost discutată pe fond de către prima instanță, și nici măcar nu există în dispozitiv vreo mențiune în legătură cu soluția dată în această privință. S-a arătat că, din moment ce 36.000 de lei au fost primiți în
urmă cu 10 ani, sau mai mult de 10 ani, și în momentul de față paritatea leu- euro este alta, înseamnă că recurentele au obligația să suporte această depreciere monetară, ceea ce înseamnă că, practic, se solicită, indirect ca recurentele să facă "un cadou"; societății DE BE CO RO C. S., pentru că aceasta nu a respectat contractul, "cadou"; care ar fi mai substanțial decât ar fi fost valoarea dobânzii pe care ar fi perceput-o de la bancă pentru suma respectivă, ca și cum ar fi fost un depozit bancar, aceasta fiind o apărare și o susținere lipsită de logică.
ul reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr. 20239/2012 pronunțată în ședința publică din data de_ în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. s-a admis cererea reclamantei S.C. DE BE CO RO C. S.R.L., prin lichidator judiciar H&B I. S., în contradictoriu cu pârâtele N. L., P. C. și N.
D. C., dispunându-se obligarea pârâtele, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 10.000 euro, în echivalent în lei la data plății, reprezentând avans încasat în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3243/_ de B.N.P. I. Repede.
Pentru a se pronunța în acest sens prima instanță a reținut că, între pârâta N. L. și defunctul N. V. e, antecesorul pârâtelor, în calitate de vânzători și reclamantă, în calitate de cumpărătoare, a intervenit la 27 octombrie 2005 contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3243 de BNP I. Repede (filele 10 - 14), prin care pârâta N. L. și defunctul N.
V. e, antecesorul pârâtelor, au transmis reclamantei dreptul de proprietate asupra imobilului teren situat în intravilanul municipiului C. -N., Col. B.
, actuala str. M. R., în suprafață de 3000 mp, cu nr. top. 13032/1/7/3/1 și cu nr. top. 13032/1/1/1/1/1/1/2/1, înscris în CF 1.
C. -N. . Prețul a fost convenit de părți la 1. euro, din care reclamanta, în calitate de cumpărătoare, a achitat vânzătorilor suma de 10000 euro în numerar la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, iar diferența de 1. euro urma să o achite sub forma unei dări în plată, constând în transmiterea dreptului de proprietate asupra a 6 apartamente a câte 4 camere fiecare, în suprafață totală de 407 mp.
La data de_ pârâtele au introdus pe rolul T. ului Comercial C. o acțiune în rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare mai sus menționat, acțiune ce a fost admisă prin sentința comercială nr.616/_ pronunțată în dosarul nr._, dispunându-se repunerea pârâtelor în situația anterioară încheierii contractului, respectiv radierea înscrierii în CF 1.
-N. a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului cu nr. top 13032/1/7/3/1 și cu nr. top. 13032/1/1/1/1/1/1/2/1, în suprafață de 3000 mp, precum și înscrierea dreptului de proprietate al pârâtelor asupra imobilului cu nr. top 13032/1/7/3/1 și cu nr. top. 13032/1/1/1/1/1/1/2/1, în suprafață de 3000 mp; de asemenea, s-a dispus obligarea reclamantei să predea pârâtelor în posesie și folosință întreaga suprafață de 3000 mp ce constituie imobilul cu nr. top 13032/1/7/3/1 și cu nr. top. 13032/1/1/1/1/1/1/2/1.
Cât privește avansul de preț în cuantum de 10000 euro achitat de către reclamantă pârâtelor la data încheierii contractului, s-a reținut că în absența unei cereri reconvenționale din partea reclamantei în acel litigiu instanța nu va dispune asupra sumei respective (filele 15 - 23).
Examinând pretențiile reclamantei instanța le-a apreciat ca fiind pe deplin întemeiate, pentru următoarele considerente:
Ca efect al rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părțile în speță s-a născut dreptul acestora de a fi repuse în situația anterioară încheierii contractului, prin obligarea la restituirea reciprocă a prestațiile efectuate în temeiul contractului respectiv.
Apărările invocate de către pârâte în cuprinsul întâmpinării pentru a obține respingerea cererii de chemare în judecatăau fost înlăturate, întrucât împrejurarea că reclamanta nu a dedus judecății în litigiul în care s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare o cerere reconvențională prin care să solicite restituirea avansului din preț achitat vânzătorilor nu
poate echivala cu o renunțare a acesteia la dreptul de a solicita restituirea sumei de bani respective, știut fiind faptul că renunțarea la un drept nu poate fi tacită, ci trebuie exprimată în mod expres de către titularul dreptului respectiv; pe de altă parte, formularea unui cereri reconvenționale de către pârât are, cu excepția anumitor cazuri expres prevăzute de lege, caracter facultativ, ceea ce înseamnă că pârâtul are posibilitatea să aleagă între valorificarea pretențiilor proprii pe calea incidentală a cererii reconvenționale sau pe calea unei cereri principale care să declanșeze un alt proces.
Cât despre eventualele daune-interese pe care reclamanta le-ar datora pârâtelor ca urmare a desființării contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți determinată de neexecutarea de către reclamantă a obligațiilor asumate, în condițiile în care pârâtele nu au învestit instanța cu o cerere reconvențională prin care să solicite obligarea reclamantei la plata unor astfel de daune-interese, în lipsa unei hotărâri judecătorești în acest sens, instanța a considerat că o astfel de creanță nu poate fi considerată ca fiind una certă, lichidă și exigibilă care să conducă la o compensație cu suma pe care pârâtele o datorează reclamatei cu titlu de restituire avans din prețul de vânzare-cumpărare, apreciind că aceste susțineri ale pârâtelor nu pot face obiectul analizei în cadrul prezentului litigiu.
Ca atare, pentru motivele mai sus expuse, ținând cont, totodată și de prezumția de solidaritate a codebitorilor în raporturile de drept comercial, instituită de disp. art.42 alin.1 C. com., instanța a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și, pe cale de consecință, a obligat pârâtele, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 10.000 euro, în echivalent în lei la data plății, reprezentând avans încasat, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3243/_ de B.N.P.
Repede.
Împotriva aceste hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâtele- reclamante N. L., în nume propriu și în calitate de moștenitoare a defunctului soț N. V. e, P. C. și N. D. C., ambele în calitate de moștenitoare (fiice) ale aceluiași defunct, în contradictoriu cu SC DE BE CO RO C. S., prin lichidator judiciar H&B I. S., în calitate de reclamantă-intimată, și cu C. M. I., in calitate de administrator statutar al SC DE BE CO RO C. S., solicitând casarea în totalitate a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, precum și obligarea
intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, recurentele au arătat că, în baza art.3041Cod proc. civ. au invocat mai multe motive de nelegalitate si de netemeinicie ale sentinței recurate.
Referitor la un prim aspect de nelegalitate al sentinței recurate s-a considerat că, judecătorul fondului, nu a menționat in dispozitivul sentinței, modul de soluționare a cererii reconventionale formulată de recurente.
Astfel, s-a arătat că, hotărârea atacată este lovită de nulitate, fiind încălcate dispozițiile imperative ale Codului de procedură civilă, care cer ca instanța să se pronunțe asupra tuturor cererilor formulate de părți, în cuprinsul dispozitivului trebuind să se regăsească, alături de alte elemente, modul de soluționare a fiecărui capăt de cerere, a excepțiilor, a cererilor incidentale, cereri reconventionale etc.
Un alt aspect de nelegalitate al sentinței recurate, s-a învederat că ar consta în aprecierea greșită a judecătorul fondului, din considerentele sentinței, potrivit căreia cererea reconvențională a fost inadmisibilă și s-a respins ca atare, argumentându-se că raportat la dispozițiile art. 119 C. proc.,
in speță, cererea reconvențională nu a fost formulată in contradictoriu cu reclamanta, ci exclusiv cu C. M. loan.
Astfel, s-a învederat că, în mod eronat a reținut instanța fondului că cererea reconvențională a fost formulată in contradictoriu exclusiv cu C. M. loan, lăsând să se înțelegă că acesta este o simplă persoană fizică față de care recurentele au emis pretenții, omițând un fapt esențial, respectiv calitatea acestuia de administrator statutar al societății reclamante-intimate, calitate in care, de altfel, a și fost chemat in judecată prin cererea reconvențională. Or, dată fiind procedura insolvenței in care se afla reclamanta-intimată, la data formulării acțiunii reconventionale, raportat la art. 36 din Legea nr.85/2006, recurentele-pârâte au înțeles să formuleze acțiunea împotriva administratorilor acestei societăți, întemeiată pe dispozițiile art. 72, art. 73 din Legea nr.31/1990.
S-a precizat faptul că, prin acțiunea reconvențională formulată, recurentele-pârâte au urmărit valorificarea unui drept propriu a cărui legătură de cauzalitate cu cererea principală nu poate fi pusă la îndoială, fiind îndeplinită cerința art. 119 C.proc. civ.
Raportat la aceste aspecte, instanța, in baza rolului activ și a dispozițiilor art. 129 alin. 4, 5 C.proc.civ. avea obligația, să ceară părților explicații, să pună in discuția acestora corecta constituire a cadrului procesual, necesitatea introducerii unor terțe persoane și deci a extinderii acțiunii față de acele persoane. În mod regretabil o asemenea problemă nu a fost invocată in timpul dezbaterilor și nici nu a fost pusă in discuția contradictorie a părților.
Recurentele-pârâte au arătat că, instanța nu poate introduce din oficiu alte persoane in proces, insa in situația in care reclamantul nu se conformează dispoziției instanței referitoare la constituirea cadrului procesual, instanța este îndreptățită să respingă acțiunea pentru acest motiv, putând invoca o atare excepție in orice fază a judecății, conform dispozițiilor art. 136 Cod proc. civ., ceea ce in cazul dat nu s-a regăsit de vreme ce o atare problemă nu fost pusă in dezbaterea contradictorie a părților, iar instanța nu a instituit o atare obligație.
S-a precizat că, sentința recurată este nelegală și netemeinică, și sub aspectul aprecierii judecătorului fondului, exprimată în cuprinsul considerentelor hotărârii, potrivit căreia cererea reconvențională a fost inadmisibilă pentru lipsa identității dintre reclamantul din cererea principală si pârâtul reconvențional.
Astfel, s-a învederat că, această lipsă de identitate nu putea avea drept consecință respingerea ca inadmisibilă a cererii reconvenționale deoarece, in esența ei, această cerere a fost o cerere de chemare in judecată. Ca urmare instanța avea facultatea să procedeze la disjungerea cererii reconvenționale care, îndeplinind toate condițiile unei cereri de chemare in judecată, urma să formeze obiectul unui alt dosar.
Așa fiind, s-a menționat că, respingerea cererii reconvenționale ca inadmisibilă pe acest considerent, a fost total nelegală.
Totodată, s-a arătat că, obligarea recurentelor-pârâte, prin sentința recurată, la plata sumei de 10.000 euro, echivalentul in lei, de la data plății, reprezentând avans încasat, a fost nelegală si netemeinică.
În acest sens, s-a menționat faptul că, prin contractul de vânzare cumpărare, ce reprezintă legea părților, acestea au convenit că prețul total stabilit de comun acord intre părțile contractante este 135.000 euro, echivalent cu 486.742,5 lei, stabilit la cursul BNR de 3,605 lei/1 euro din data de_ (alin.5 din contract). La acest curs s-a achitat, la data semnării contractului, avansul de preț, echivalent a 36.055 lei.
In aceste condiții instanța fondului nu avea dreptul să stabilească un alt curs euro-leu decât cel prevăzut in contract, prin voința părților, părți care au înțeles să plafoneze cursul la cel existent la data mai sus menționată.
În condițiile, in care recurentele-pârâte ar fi fost obligate la plata echivalentului in lei a sumei de 10.000 euro, la data plății așa cum a stabilit prima instanță, raportat la evoluția cursului euro-leu, se putea anticipa lesne că acestea s-ar afla in situația absurdă in care ar trebui să achite in mod nejustificat o sumă considerabil mai mare decât aceea pe care au primit-o efectiv și care nu reprezintă o actualizare a avansului de preț.
Pe de o parte, s-a învederat că, aceasta soluție a fost inechitabilă și absurdă întrucât, recurentele-pârâte deși nu s-au aflat in culpă contractuală pentru rezoluțiunea contractului, așa cum s-a prin sentința comercială. nr. 616/_ a T. ului C., dosar nr._, totuși ar fi trebuit să restituie vânzătorului, care era in culpă contractuală, o sumă mai mare decât cea primită efectiv de la acesta.
Pe de altă parte, s-a arătat că, soluția instanței de fond a creat o
îmbogățire fără justă cauză în patrimoniul reclamantului-intimat, motiv pentru care nici din această perspectivă nu poate fi admisă o restituire a prestațiilor, concret a avansului raportat la valoarea euro-leu de la data plătii, ci la valoarea de la momentul încasării de către reclamante a acestui avans, așa cum de altfel au convenit părțile prin contractul menționat.
În ultimul rând s-a menționat faptul că, sentința recurată este nelegală și sub aspectul a ceea ce a reținut instanța de fond in pasajul final al considerentelor acesteia.
Astfel, s-a reținut că, recurentele-pârâte nu au învestit instanța cu o cerere reconvențională prin care să solicite obligarea reclamantei la plata de daune-interese și, ca urmare, o astfel de creanță nu putea fi considerata certă, lichidă și exigibilă de vreme ce nu a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească, nu s-a pus problema compensării sumei pe care pârâtele o datorau reclamantei cu titlu de restituire cu suma reprezentând eventuale daune-interese datorate de reclamantă acestora.
S-a arătat că, recurente-pârâtele au învestit instanța cu o cerere reconvențională, dar judecătorul fondului a considerat-o inadmisibilă fără a o cerceta sub aspectul obiectului ei. S-a creat astfel situația că, eroarea de judecată astfel comisă să fie invocată de către prima instanță pentru a justifica o altă eroare de judecată anume aceea a necompensării celor două creanțe reciproce pe motiv că creanța recurentelor-pârâte nu ar fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind constatată printr-o hotărâre judecătorească.
La data de 13 septembrie 2013, SC DE BE CO RO C. S., prin lichidator judiciar H&B I. S., a formulat întâmpinare față de recursul formulat de către recurenții N. L., P. C. și N. D. împotriva sentinței civile nr. 20239/_ pronunțată de Judecătoria C. -N. în dosarul nr._, solicitând, în principal, respingerea recursului ca fiind neîntemeiat, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii excepției inadmisibilității cererii reconvenționale, precum și reținerea spre judecată și admiterea cererii principale astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii principale și obligarea recurentelor, în solidar, la plata sumei de 36.055 lei, echivalentul sumei de 10.000 de euro, la cursul 3,605 ron/1 euro, din data de_ .
În motivare, intimata a arătat că, recurentele au criticat hotărârea judecătorească sub cinci aspecte, toate vizând o eventuală netemeinicie a hotărârii atacate, astfel că s-a apreciat că, o eventuală admitere a recursului pentru netemeinicie nu poate duce decât la modificarea hotărârii atacate și nu
la casarea acesteia, deoarece nici unul din motivele invocate nu a fost unul dintre cele expres prevăzute de vechiul cod de procedură civilă pentru care se dispune casare hotărârii atacate.
În ceea ce privește criticile invocate de către recurenți, s-a apreciat că acestea au fost neîntemeiate.
Astfel, cu privire la critica formulată la punctul 1 din motivarea recursului, intimata a arătat că hotărârea atacată îndeplinește condițiile prevăzute de art. 261 din vechiul cod de procedură civilă nefiind astfel lovită de nulitatea prevăzută de art. 105 al. 2) din vechiul cod de procedură civilă.
Modalitatea de soluționare a cererii reconvenționale a fost reținută în considerentele hotărârii și motivele pentru care s-a luat această hotărârea au fost prevăzute pe larg în practicaua sentinței, astfel că nu s-a putut susține că instanța nu s-a pronunțat asupra unei cereri cu care a fost învestită.
Cu atât mai puțin s-a putut susține că este îndeplinită condiția prevăzută la art. 105 al. 2) privind pricinuirea unei vătămării părții ce nu se poate înlătura decât prin anularea hotărârii, atâta timp cât au avut posibilitatea și chiar au atacat, în temeiul art. 3041din vechiul cod de procedură civilă, respingerea ca inadmisibilă a cererii reconvenționale formulate, aspect care face obiectul punctului 2) din motivele invocate în cererea de recurs.
Referitor la critica formulată la punctul 2 din motivarea recursului, s-a apreciat că instanța în mod just a respins ca inadmisibilă cererea reconvențională care a fost formulată în contradictoriu cu o persoană terță de prezentul litigiu, respectiv numitul C. M. I. .
Faptul că acesta a avut calitatea de administrator statutar al societății SC DE BE CO RO C. S. nu a atras chemarea în judecată a societății atâta timp cât nu s-a solicitat expres chemare acesteia în judecată.
Mai mult decât atât, dispozițiile legale arătate în recurs ca fiind temeiul de drept pentru care a fost chemat în judecată numitul C. M. I., respectiv art. 72 și art. 73 din Legea nr. 31/1990 au fost greșit invocate.
S-a menționat că, aceste texte de lege care s-au indicat, reglementează cazurile de răspundere a administratorului față de societate, iar alin. 2 al art.
73 din Legea societăților comerciale care, probabil a fost avut în vedere de recurenți, conferă calitatea de a formula acțiune în răspunderea administratorilor și creditorilor doar în ipoteza deschiderii procedurii reglementate de Legea nr.64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, lege care a fost abrogată prin Legea nr. 85/2006.
În prezent, această reglementare a devenit inaplicabilă, ea fiind implicit abrogată.
S-a apreciat că indicarea acestor dispoziții legale relevă, fără nici un dubiu faptul că cererea reconvențională a fost formulată în contradictoriu cu
C. M. I., în nume propriu.
Reclamantele nu au putut invoca în apărarea lor propria culpă procesuală în modalitatea în care, în temeiul principiului disponibilității, au înțeles să stabilească cadrul procesual doar cu terțul C. M. I. și nu cu SC DE BE CO RO C. S. .
S-a precizat faptul că, a fost eronată susținerea recurenților că, instanța nu și-a îndeplinit rolul activ în temeiul art. 129 din vechiul cod de procedură civilă raportat la faptul că la sedința de judecată din data de_ i s-a solicitat expres reprezentantei recurenților să clarifice dacă cererea reconvențională este în contradictoriu cu C. M. I. în nume propriu sau cu societatea SC DE BE CO RO C. S. .
Astfel, s-a învederat că, instanța și-a îndeplinit rolul activ, însă reprezentanta reclamanților nu a precizat că, cererea a fost formulată în contradictoriu cu societatea SC DE BE CO RO C. S. .
Cu privire la critica formulată la punctul 3 din motivele de recurs, s-a apreciat, de asemenea, ca fiind justă respingerea ca inadmisibilă a cererii reconvenționale atâta timp cât recurenții au înțeles să invoce pretenții față de o persoană terță de prezentul litigiu, nefiind astfel îndeplinită condiția de admisibilitate privind legătura de cauzalitate cu cererea principală.
În subsidiar, s-a arătat faptul că, în situația în care instanța apreciază că nu se impune respingerea ca inadmisibilă a cererii reconvenționale, ci disjungerea acesteia și judecarea într-un dosar separat, s-ar impune modificarea sentinței atacate în sensul respingerii excepției inadmisibilității cererii reconvenționale și disjungerea cererii reconvenționale într-un nou dosar și trimiterea spre judecată instanței competente, precum și reținerea spre judecată și admiterea cererii principale astfel cum a fost formulată.
Referitor la critica formulată la punctul 4 din recurs, s-a învederat că aceasta este neîntemeiată, raportat la următoarele aspecte:
Astfel, prețul contractului care a fost rezoluționat a fost stabilit la suma de 135.000 euro echivalent cu 486.742,5 ron. la cursul BNR de 3,605 ron/1 euro din data de_ , aceasta fiind data semnării, fiind plătit avansul în sumă de 10.000 euro echivalent cu 36.055 ron. la cursul din aceeași zi, respectiv la data de_ .
Astfel, raportat la faptul că părțile au înțeles să exprime cuantumul în moneda euro, s-a arătat că acest fapt relevă clar intenția părților de a cuantifica în această monedă prețul, iar faptul că s-a achitat ca avans suma de
36.055 lei a fost doar consecința că faptului că s-a achitat în ziua de_ când cursul era de 3,605 ron/1 euro.
În subsidiar, în măsura în care instanța apreciază pertinentă critica recurenților, intimata a considerat că se impune modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii și obligării recurenților, în solidar, la plata sumei de 36.055 lei, echivalentul sumei de 10.000 euro la cursul 3,605 ron/1 euro din data de_ .
În ceea ce privește criticile formulate la punctul 5 din recurs, intimata le- a apreciat ca fiind eronate și neîntemeiate.
S-a argumentat că recurentele nu au înțeles să formuleze o cerere reconvențională în contradictoriu cu societatea SC DE BE CO RO C. S. și astfel să învestească instanța cu o cerere reconvențională prin care să solicite obligarea reclamantei la plata de daune interese, ci au învestit instanța cu o cerere reconvențională împotriva unui terț.
S-a învederat faptul că, atâta timp cât recurenții au înțeles să formuleze în primă instanță cererea împotriva acestui terț, nu au posibilitatea ca, în calea de atac să schimbe calitatea părților sau să facă cereri noi.
Mai mult decât atât, o eventuală cerere reconvențională dacă ar fi fost formulată împotriva societății SC DE BE CO RO C. S., nu ar fi dus la compensarea creanțelor așa cum eronat au susținut recurentele, ci ar fi trebuit disjunsă și suspendată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Compensarea unor creanțe reciproce s-ar fi putut constata doar în temeiul art. 52 din Legea insolvenței, doar în cadrul dosarului de faliment, dacă recurentele ar fi formulat o declarație de creanță și condițiile compensării legale ar fi fost îndeplinite la data deschiderii procedurii insolvenței, respectiv recurentele dețineau o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Or, această pretinsă creanță nu are caracter cert, lichid și exigibil nici la data prezentei, cu atât mai puțin avea un astfel de caracter la data deschiderii procedurii.
La data de 13 septembrie 2013, a fost depus răspuns la întâmpinare de către recurentele N. L., în nume propriu și în calitate de moștenitoare a defunctului soț N. V. e, P. C. și N. D. COR1NA, ambele în calitate de moștenitoare (fiice) ale aceluiași defunct, solicitând înlăturarea apărărilor invocate de intimata și admiterea recursului astfel cum a fost
formulat și motivat, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentele au arătat că, potrivit art. 304 indice 1 C.proc.civ., text legal in baza caruia s-a motivat in drept recursul declarat împotriva sentinței civile pronunțata de judecătorie prevede că instanța de control judiciar poate examina cauza, chiar este obligata, in virtutea art. 129 C.proc.civ., sa o analizeze sub toate aspectele, deci atât din punct de vedere al legalității cât si din punct de vedere al temeiniciei sale, nefiind limitata la ipotezele reglementate prin art. 304 C.proc.civ.
Pe de alta parte, s-a precizat, conform art. 119 alin. final, din același cod, că în situația în care instanța constată că numai cererea principală este în stare de judecată, poate disjunge cererea reconvențională pentru ca aceasta să fie judecată deosebit.
Prima instanța a greșit când a respins ca inadmisibila cererea reconventionala desi aceasta întrunea cerințele unei cererii de chemare in judecata. Judecătorul fondului avea obligația sa constate ca cererea reconventionala, având un alt parat decât reclamantul din cererea principala, putea sa fie judecata separat, sau mai exact era procedural sa fie judecata separat si, ca urmare, sa dispună disjungerea ei, formarea unui nou dosar pentru corecta soluționare a acesteia. Pentru remedierea acestei greșeli, s-a arătat că se impune casarea sentinței recurate si trimiterea pricinii la instanța de fond in vederea disjungerii de către aceasta a cererii reconventionale si a rejudecarii cererii principale.
Cat privește susținerea intimatei potrivit căreia prima instanța nu avea obligația să se pronunțe prin dispozitivul sentinței recurate asupra cererii reconvenționale, de vreme ce referitor la aceasta cerere s-a pronunțat prin practicaua respectivei sentințe, recurentele au învederat ca nici aceasta susținere nu are suport in textele codului de procedura civila, deoarece soluția data de instanța trebuia, in mod obligatoriu, sa se regăsească in dispozitivul sentinței pronunțate, iar nu in partea introductiva a acesteia, fiind firesc să fie așa, de vreme ce atunci când o hotărâre judecătoreasca se pune in executare silita se aduce la îndeplinire ceea ce s-a stabilit prin dispozitivul sentinței, iar nu ceea ce s-a reținut prin partea ei introductiva.
S-a precizat că pârâtul-reconventional C. M. I. a fost chemat in judecată prin cererea reconventionala, nu în nume propriu si nu in calitate de terț fata de litigiul ce formează obiectul prezentului dosar, ci in calitatea lui de administrator statutar al intimatei, care aflându-se in procedura insolventei nu putea fi acționată in justiție in nume propriu de către creditorii acesteia, raportat la prevederile art. 36 din Legea nr.85/2006 care dispune că "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau masurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția acțiunilor exercitate în cadrul unui proces penal";.
Pe de alta parte, dreptul recurentelor de a-l acționa in justiție pe administratorul statutar a fost consacrat explicit prin art. 73, alin. 2 din Legea
nr. 31/1990, care dispune: "acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii… privind reorganizarea judiciara și a falimentului";.
S-a învederat faptul că susținerea intimatei că acest text legal nu a primit aplicare in cazul dat, deoarece el a făcut trimitere expresa la Legea nr.64/1995, care in prezent este abrogata, a fost total nejuridica.
S-a arătat că legiuitorul chiar daca menționează in cuprinsul textului legal la care s-a făcut referire Legea nr. 64/1995, acest text legal nu a fost abrogat prin efectul abrogării menționatei legii, el a rămas și se afla in vigoare si in prezent, iar referința lui la legea reorganizării si insolventei trebuia interpretata ca făcându-se la reglementarea legala in vigoare a acestei proceduri.
Referitor la solicitarea formulata de către intimata cu titlu subsidiar, in sensul ca pentru ipoteza admiterii recursului declarat de către recurente sa fie respinsa excepția de inadmisibilitate a cererii reconventionale si disjungerea acestei cereri in faza recursului cu trimitere la instanța de fond spre o noua judecare, urmând ca cererea principala sa fie rejudecata si admisa chiar de către instanța de recurs, s-a precizat că nu este posibila din punct de vedere procedural, pe de-o parte, deoarece o atare soluție ar presupune casarea in totalitate a sentinței recurate si ca urmare, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond cu îndrumarea de a proceda la disjungerea cererii reconventionale, iar pe de alta parte rejudecarea acțiunii principale trebuia făcuta de către aceeași instanța.
De asemenea s-a arătat faptul că, nu poate fi negata strânsa legatura intre pretențiile formulate prin cererea principala si cele formulate prin cererea reconventionala.
S-a menționat faptul că, datorita acestor împrejurari recurentele au suferit un prejudiciu pe care l-au cuantificat, din rațiuni legate de imposibilitatea financiara in care acestea se aflau pentru achitarea plații unei taxe judiciare de timbru la adevărata valoare a lui, la numai 20.000 lei. Aceasta suma au pretins-o prin cererea reconventionala.
Potrivit art. 1144 C.proc.civ., atunci când exista datorii reciproce intre doua persoane operează, in puterea legii, compensația intre acele datorii pana la concurenta valorica a sumei mai mici, chiar daca respectivele persoane nu au cunoștința despre aceasta compensație.
S-a arătat că, în cazul dat, suma de 20.000 lei, ce reprezintă daune- interese, se compensează în limita valorică a ei cu creanța pe care intimata o are fata de recurente si pe care prin întâmpinare o recunoaște ca având valoarea de 36.055 lei. In aceste circumstanțe nu poate fi luata in discuție nici paritatea actuala leu-euro si nici creanța de 10.000 euro, pretinsa de către intimata. Ca urmare a compensației intre cele doua creanțe, ținând seama de paritatea leu-euro, de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, rămâne in discuție doar diferența de circa 16.000 lei, astfel încât si din aceasta perspectivă, sentința recurata este nelegala si netemeinica, iar pretențiile intimatei sunt neîntemeiate.
La data de 14 octombrie 2013, C. M. I. a depus întâmpinare fata de recursul formulat de recurenții N. L., Preinstnrler C. si N. D. față de sentința civilă nr.20239/_ a Judecătoriei C. -N., pronunțata in dosar nr._, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
În motivare, intimatul a invocat cinci critici la cele cinci puncte invocate de recurente în motivarea recursului.
Astfel, referitor la punctul 1 din recurs, s-a arătat că, hotărârea atacata îndeplinește condițiile prevăzute de art. 261 C.proc.civ., modalitatea de soluționare fiind prevăzuta in considerentele hotărârii, iar motivele fiind expuse pe larg in hotărâre.
Referitor la punctele 2 și 3 ale recursului, s-a precizat că, instanța în mod corect a respins cererea reconventionala ca inadmisibilă, fiind formulata in contradictoriu cu C. M. I., terț fata de litigiu, ori, cererea reconventionala putea fi introdusă de către pârât doar împotriva reclamantului daca pârâtul avea pretenții de la acesta si nu împotriva unui terț.
S-a menționat faptul că recurentele nu au înteles sa clarifice cadrul procesual nici la solicitarea expresa a instanței in ședința din data de_, recurenții neprecizând daca a fost formulata împotriva SC DE BE CO RO C.
S. sau a unui terț.
Invocarea propriei culpe de către recurente neputând fi reținuta ca atare de către instanța, aspect de altfel subliniat de recurente chiar si prin recurs, admițând ca prin neprecizarea cadrului procesual instanța este îndreptățită la respingerea acțiunii pentru acest motiv. Astfel nu poate fi îndeplinita condiția de admisibilitate referitoare la legătura de cauzalitate cu cererea principala, cererea reconventionala fiind formulata fata de o persoana străina de litigiul principal, respectiv un terț.
Referitor la critica adusă punctului 4 din recurs, intimatul a învederat ca părțile au înțeles sa "înghețe"; obligațiile contractuale reciproce la suma exprimata in euro, ca moneda stabila, reciproc acceptata.
In ceea ce privește motivele invocate de recurente la punctul 5 din recurs, intimatul le-a considerat neîntemeiate. Astfel, s-a arătat că, recurentele au înțeles sa formuleze o cerere reconventionala fata de o persoana străina pricinii, motiv pentru care inadmisibilitatea acestei cereri a fost evidenta, la fel cum a fost si faptul ca in calea de atac nu puteau schimba calitatea pârtilor sau nu puteau formula cereri noi.
Având in vedere faptul că recurentele au înteles sa invoce culpa contractuala a SC DE BE CO RO C. S., care a dus la rezolutinea contractului în dosar nr._ al T. ului C. a cărui acvirare au solicitat- o la fond, intimatul a arătat faptul că, la o simpla lectura a sentinței pronunțate in dosar, nu a fost vorba de așa ceva.
S-a învederat că este adevărat că societatea s-a aflat in culpa, dar în culpă administrativa, neputand să obtină autorizația de construire pe acel teren, din motive neimputabile acesteia, terenul respectiv fiind in PUZ trecut ca
"spațiu verde", destinație care nu a putut fi schimbata, conform legii. Faptul ca la data semnării contractului, respectiv august-septembrie 2005, antecesorul recurentelor 2 si 3 si recurenta N. L. au ascuns acest aspect a fost in măsura sa producă cheltuieli inutile societății, nu acestora, timp de peste 3 ani dosarul de autorizație de construire fiind respins consecvent de Comisia tehnica din primărie.
S-a menționat că, în prezent, terenul are aceeași destinație, respectiv
"spațiu verde", astfel ca referirile la "boom-ul imobiliar" si eventualele preturi de vânzare sunt superflue si ilare pentru orice eventual investitor,
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cu luarea în considerare a susținerilor din cuprinsul întâmpinării și a prevederilor 304, 3041și 312 C.proc.civ., tribunalul reține următoarele:
M. ivul de recurs invocat de pârâte în susținerea nelegalității sentinței pronunțate de prima instanță, referitor la faptul că judecătorul fondului nu a menționat în cuprinsul dispozitivului sentinței, modul de soluționare a cererii reconvenționale se impune a fi respins întrucât nu corespunde realității,
pronunțarea asupra acestei cereri făcându-se în cuprinsul practicalei, anterior închiderii dezbaterilor și acordării cuvântului asupra fondului pretențiilor deduse judecății întrucât s-a invocat excepția inadmisibilității cererii în condițiile în care fusese formulată împotriva unui terț și nu în contradictoriu cu reclamanta.
Prin raportare la dispozițiile art. 137 C.pr. civ. instanța de fond a pus în discuția părților prezente, în condițiile reglementate de prev. art. 137 alin. 1 C.pr.civ. excepția invocată de reclamantă prin întâmpinarea depusă la dosar, procedând în conformitate cu norma legală enunțată, luând în considerare și dispozițiile art. 119 C.pr.civ. conform cărora cererea reconvențională a fost reglementată de legiuitor ca fiind mijlocul procedural prin care pârâtul formulează pretenții proprii față de reclamant.
Din această perspectivă rezultă fără putință de tăgadă faptul că judecătoria a respins cererea reconvențională ca inadmisibilă, formularea pretențiilor de către pârât făcându-se împotriva unui terț și nu a reclamantului, în condițiile în care norma legală statuează fără posibilitate de a se interpreta partea în contradictoriu cu se pot formula pretenții prin intermediul acestui mijloc procedural.
Pe cale de consecință, motivul de recurs formulat de pârâte prin raportat la aceste susțineri se impune a fi respins ca nefondat neputându-se reține nelegalitatea hotărârii pronunțate de judecătorie și nici admisă solicitarea de a se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
De altfel, în cauză nu se poate reține incidența prevederilor art. 105 C.pr.civ. întrucât nu au fost încălcate norme de procedură care să atragă nulitatea hotărârii cu consecința anulării hotărârii.
T. ul apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală respingând cererea reconvențională ca inadmisibilă, impunându-se a fi înlăturat și motivul invocat în susținerea recursului conform căruia soluționarea cererii reconvenționale se impunea se face în contradictoriu cu pârâtul C. M. I. întrucât acesta a fost chemat în judecată în calitate de administrator statutar al reclamantei SC DE BE CO RO S., în condițiile art. 72 și 73 din Legea nr. 31/1990.
Aceasta întrucât calea procedurală prin care putea fi introdusă în cauză o terță persoană față de care pârâtele formulau pretenții proprii nu îl constituia formularea unei cereri reconvenționale în contradictoriu cu administratorul statutar al debitoarei chiar și în situația în care reclamanta se afla în procedura insolvenței, persoana juridică continuându-și existența până la momentul finalizării procedurii în urma lichidării, radierea acesteia fiind momentul la care își pierde capacitatea procesuală, aptitudinea de a avea drepturi și obligații persoana juridică.
Pârâtele au avut în vedere prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 conform cărora de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, încercând să evite suspendarea soluționării cererii reconvenționale în condițiile în care ar fi fost formulată prin raportare la dispozițiile art. 119 C.pr.civ. în contradictoriu cu reclamanta.
Se impun a fi înlăturate și susținerile referitoare la faptul că judecătorul fondului nu și-a manifestat rolul activ în condițiile prev. de art. 129 alin. 4, 5 C.pr.civ. atâta timp cât la termenul de judecată din_ pârâtelor prin reprezentantul acestora le-a fost comunicat poziția procesuală formulată de reclamantă referitoare la cererea reconvențională, invocându-se
inadmisibilitatea acesteia, acordu-se un termen pentru a-și preciza apărarea față de excepția inadmisibilității invocată raportat la dispozițiile art. 119 C.pr.civ. De altfel, pârâtele au beneficiat de serviciile unei persoane de specialitate prin intermediul căreia au formulat și cererea reconvențională, astfel încât tribunalul apreciază că susținerea conform căreia instanța ar fi trebuit să pună în discuție necesitatea introducerii în litigiu a unor terțe persoane nu își găsește justificare și prin raportare la respectarea principiului disponibilității care guvernează derularea procesului în materie civilă.
Or, în cazul în speță nu se poate reține că ar fi fost necesară, ca și în alte situații în care legea impune, introducerea în cauză a unor persoane, formularea cererilor fiind lăsată la aprecierea părților cu atât mai mult cu cât acestea au beneficiat de serviciile unui avocat ales.
Soluția de disjungere a cererii reconvenționale formulate de pârâte avansată de aceste prin motivele de recurs nu-și găsea aplicabilitatea în cazul de față, disjungerea fiind o măsură pe care instanța poate să o dispună, din oficiu sau la cererea părților, în condițiile în care cererea principală se află în stare de judecată și soluționarea cererii reconvenționale ar presupune acordarea unor termene, fiind necesară administrarea unui probatoriu care ar avea consecință și amânarea soluționării cererii principale.
Respingerea cererii reconvenționale ca fiind inadmisibilă este legală în condițiile în care partea împotriva căreia s-au formulat pretenții proprii de către pârâte este distinctă de partea care era împrocesuată în calitate de reclamant în cauză.
Hotărârea pronunțată de prima instanță este legală și în ceea ce privește dispoziția de obligare a pârâtelor la plata echivalentului în lei a sumei în cuantum de 10.000 euro, de la data plății.
Aceasta întrucât suma reprezintă avansul achitat de reclamantă în baza unui contract a cărui rezoluțiune a fost dispusă de instanță, efectul principal al rezoluțiunii fiind repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului.
Rezoluțiunea a fost dispusă de instanță prin hotărârea nr. 616/_ pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr._, formularea cererii de repunere a părților în situația anterioară încheierii convenției făcând obiectul prezentului dosar, în considerentele hotărârii mai sus menționate arătându-se că lipsa unei cereri reconvenționale formulate, având ca obiect restituirea avansului achitat, împiedică instanța de a dispune asupra restituirii sumei de 10.000 euro încasată de pârâte cu ocazia încheierii contractului de vânzare cumpărare.
Or, repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului (restitutio in integrum) presupune recuperarea de către părți a prestațiilor efectuate precum și a eventualelor daune interese în situația în care au suferit un prejudiciu din cauza neexecutării obligației de către partea aflată în culpă.
Părțile au prevăzut obligația de plată a prețului aferent vânzării- cumpărării în euro tocmai pentru a se evita eventuala depreciere a monedei naționale, iar faptul că pârâtelor recurente le-a fost achitată suma de 10.000 euro în lei la data încheierii contractului nu justifică solicitarea recurentelor de a se dispune restituirea acelei sume cu luarea în considerare a parității leu- euro de la data respectivă, întrucât aceasta ar duce la prejudicierea reclamantei și la nerespectarea intenției părților de a face plata în moneda prevăzută contractual.
Faptul că în cuprinsul contractului a fost prevăzut cursul de schimb la data încheierii contractului nu reflectă intenția părților de a plafona prețul la paritatea leu/euro existentă la data de_, fapt ce rezultă în mod
neîndoielnic din precizarea obligației de plată a diferenței de preț în euro și nu în lei, menționarea cursului de schimb făcându-se pentru a da posibilitatea notarului să perceapă taxele aferente încheierii în formă autentică a convenției, știut fiind faptul că pe teritoriul țării plățile se impun a se face în lei și nu în euro.
De altfel, diferența de preț în cuantum de 125.000 euro s-a stabilit a se face în această monedă, respectiv cu luarea în considerarea parității leu/euro la data efectuării plății, urmând ca suportarea deprecierii monedei naționale să fie făcută de către cumpărător și nu de către vânzător.
Nu se pot reține nici susținerile recurentelor în sensul că obligarea lor la plata în lei a echivalentului sumei de 10.000 euro la data plății, stabilită de prima instanță, le-ar pune în situația de a achita în mod nejustificat o sumă considerabil mai mare decât cea primită efectiv, întrucât doar în modalitatea dispusă de instanță s-ar ajunge la recuperarea de către reclamantă a sumei achitate, în caz contrar aceasta ar fi cea prejudiciată, fiind nevoită să suporte deprecierea monedei naționale, cu toate că rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare are ca principal efect repunerea părților în situația anterioară.
Nu poate fi reținută nici susținerea recurentelor conform căreia soluția pronunțată de instanța de fond ar avea drept o consecință îmbogățirea fără justă cauză a patrimoniului reclamantei, din perspectiva motivelor mai sus invocate.
Este reală și susținerea primei instanțe în sensul că pârâtele nu au învestit-o cu soluționarea unei cereri reconvenționale formulate în contradictoriu cu reclamanta prin care să solicite plata de daune interese, astfel încât nu poate fi pusă problema compensării sumei cu cea pe care o datorează pârâtele reclamantei, astfel încât se impune a fi respins și acest motiv ce vizează nelegalitatea hotărârii pronunțate de judecătorie.
În cauză nu poate fi reținută existența a două creanțe certe, lichide și exigibile care să poată fi compensate printr-o hotărâre judecătorească, astfel încât tribunalul apreciază ca fiind temeinică și legală sentința civilă împotriva căreia pârâtele au formulat recurs, motivul de recurs invocat urmând a fi respins ca fiind nefondat.
Față de considerentele mai sus reținute, prin raportare la disp. art. 312 C.pr.civ., va fi respins recursul formulat de recurentele N. L., P. C. și N. D. C. în contradictoriu cu intimații SC DE BE CO RO C. S. prin lichidator judiciar H&B I. S. și C. M. I. împotriva sentinței civile nr. 20239/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. _
, cu consecința menținerii sentinței pronunțate de prima instanță ca fiind temeinică și legală.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat de către intimate, astfel încât acestea nu vor fi acordate.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentele N. L., P.
C. și N. D. C. în contradictoriu cu intimații SC DE BE CO RO C.
S. prin lichidator judiciar H&B I. S. și C. M. I., împotriva sentinței
civile nr. 20239/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
E. B. I. | P. | C. | C. | A. A. |
Red.CC/MM 2 ex./_
Judecător fond: D. -G. Roșu Judecătoria Cluj-Napoca
| ← Decizia civilă nr. 669/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 1213/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
