Decizia civilă nr. 126/2013. Obligatie de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 126/2013
Ședința publică din data de 23 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. | G. | ||
JUDECĂTOR: S. | L. R. | ||
G. : | M. | V. | -G. |
S-a luat în examinare apelul formulat de apelantul- reclamant K. B. împotriva sentinței civle sentinței civile nr.5010 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș, în contradictoriu cu intimații-pârâți SC F. DE D. A E. E. E. D. T. N. SA - S. B. M. și
C. L., având ca obiect obligatia de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul apelantului- reclamant K. B., avocat Lutas H. din Baroul Maramureș, cu delegație la dosar și reprezentantul intimatei-pârâte SC F. de D. a E.
E. E. D. T. N. SA - S. B. M., consilier juridic A. ca
V., cu delegație la dosar, lipsă fiind apelantul-reclamant K. B. și intimata-pârâtă C. Lenunța.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, în apel. Procedura de citare este îndeplinită.
Cauza a fost trimisă de către Înalta Curte de Casație și Justiție spre rejudecare.
Curtea în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.3 C.pr. civilă și art.10 din Legea nr.554/2004 constată că este competentă general, material și teritorial să judece apelul.
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul apelantului- reclamant K. B., avocat Lutas H. susține pe larg motivele expuse în cererea de apel și solicită ca în urma analizării acestora să se dispună admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și rejudecând cauza să se dispună anularea avizului tehnic de racordare nr.60301000938 din_ emis de intimata-pârâtă SC F. de D. a E.
E. E. D. T. N. SA - S. B. M. și admiterea petitului de debranșare. Fără cheltuieli de judecată.
Solicită respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă prin întâmpinare raportat la faptul că din probele administrate în cauză rezultă că apelantul-reclamant este proprietarul rețelei de distribuție a energiei electrice și nu există nicun act de transmitere a proprietății.
Invocă practica judiciară, respectiv cauza Burghelea contra României. Reprezentantul intimatei-pârâte SC F. de D. a E. E. E.
D. T. N. SA - S. B. M., consilier juridic A. ca V. dezvoltă pe larg motivele expuse în întâmpinare și solicită ca în urma analizării acestora să se dispună respingerea ca nefondat a apelului, cu consecința menținerii întru totul a sentinței apelate ca temeinică și legală. Fără cheltuieli de judecată.
Susține că apelantul-reclamant nu este proprietarul unei rețele electrice de interes public în sensul art. 3 pct.53 din Legea nr.13/2007, societatea pe care o reprezintă a asigurat întreținerea rețelei electrice din 2008, comportându-se ca un proprietar.
SC F. de D. a E. E. E. D. T. N. SA în
mod legal a emis aviz tehnic de racordare la rețeaua electrică a intimatei C. L.
.
Solicită amânarea pronunțării hotărârii pentru a depune concluzii scrise. Curtea respinge cererea de amânare a pronunțării hotărârii.
C U R T E A :
Prin decizia nr. 343 din 31 ianuarie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Înaltei Curți de C. și Justiție, s-au admis recursurile declarate de reclamantul K. B. și de pârâta S.C. F. DE D. A E. E. E.
T. N. S.A. - S. B. M. împotriva deciziei civile nr. 41/2012 din 29 februarie 2012 a Curții de Apel C. - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.
S-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a hotărî astfel, Î. Curte a reținut în esență că prin decizia civilă nr. 41/2012 din 29 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal s-a admis apelul declarat de reclamantul K. B. împotriva sentinței civile nr. 5010 din 21 septembrie 2011, pe care a schimbat-o în sensul că: s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul K. B. în contradictoriu cu S.C. F. de D. a
E. - E. Distrbuție T. N. S.A. - S. de D. a E.
E. B. -M. și C. L. ; și dispus anularea avizul tehnic de racordare nr. 60301000938 din 21 iulie 2010 emis în favoarea pârâtei C. L., respingând petitul privind debranșarea pârâtei, C. L., sub sancțiunea daunelor cominatorii.
Instanța de recurs a considerat că, problema juridică care trebuie rezolvată este aceea dacă soluția de anulare a avizului tehnic de racordare nr. 60301000938 este convergentă cu soluția de respingere a petitului privind debranșarea pârâtei.
Din această perspectivă Î. Curte a apreciat că decizia instanței de apel este nemotivată aceasta arătând generic că intimatei C. L. nu i se poate reține vreo culpă, însă fără a arăta textul de lege aplicabil care o îndreptățește să fie branșată la rețeaua electrică în lipsa unui aviz tehnic de racordare.
Î. Curte, plecând de la realitatea că motivarea unei hotărâri presupune stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt, precum și încadrarea acesteia în prevederile generale și abstracte a unei dispoziții legale, a apreciat că simpla afirmație a unui fapt constituie o nemotivare și în consecință o necercetare a fondului.
În temeiul art. 315 alin. (3) Cod procedură civilă s-a dispus ca după casare, instanța va judeca din nou ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de apel C. spre rejudecarea apelului declarat de reclamantul K. B. cu domiciliul în T. M. str.3, nr.27 D jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 5010 din_, la dosarul cauzei existând documentele depuse de părți anterior casării deciziei Curții de Apel C., în rejudecare, părțile ne mai depunând alte înscrisuri relevante.
Curtea în rejudecarea apelului a stabilit următoarele.
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Maramureș și înregistrată sub nr._ și precizată la fila 32, reclamantul K. B. a chemat în judecată pe pârâtele SC F. de D. a E. E. "E. D. T. N. "; SA S. B. M. și C. L. solicitând anularea avizului tehnic de racordare
emis de pârâtă în 2010 prin care pârâta a aprobat, fără acordul reclamantului, racordarea la rețeaua de distribuție a energiei electrice a imobilului situat în T. Măgheruș, str. 3, nr. 27 B și obligarea pârâtei de rândul.1 la desființarea branșamentului efectuat în perioada iulie - august 2010, ca urmare a avizului tehnic de racordare arătat la petitul nr. 1, din rețeaua proprietatea reclamantului, sub sancțiunea unor daune cominatorii de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că este proprietarul imobilului casă de locuit situată în T. M. str. 3 nr. 81, care a fost construită în anul 2007, iar pârâta este operator de distribuție a energiei electrice în T. M., iar în anul 2007, reclamantul construind o rețea de distribuție a energiei electrice formată din 10 stâlpi de susținere și cablu monofazat de distribuție a energiei electrice, imobilul fiind racordat la SC Scipomar SA B. M., devenind sub-consumator al acestei societăți, pârâta 1 nedeținând în zonă o astfel de rețea.
Se mai arată că la sfârșitul anului 2007 și începutul anului 2008, motivat de faptul că pârâta a montat în zonă un transformator de energie electrică ce permitea distribuția energiei electrice de joasă tensiune, reclamantul a solicitat acestei pârâte să îi racordeze la rețeaua de distribuție a acesteia, imobilul situat în T. M., str. 3, nr. 8 L.
În vederea racordării, reprezentanții pârâtei au solicitat reclamantului să achite o compensație bănească unei persoane fizice care a achiziționat și montat postul de transformare a energiei electrice aflat în zonă, de asemenea, reprezentanții pârâtei i-au cerut reclamantului să monteze pe stâlpii de susținere existenți, încă un cablu trifazic de distribuție a energiei electrice și să mai monteze un stâlp de susținere a liniei.
Reclamantul mai arată că, după efectuarea tuturor lucrărilor menționate mai sus, imobilul acestuia a fost racordat la rețeaua de distribuție a energiei electrice a pârâtei F. de D. a E. E. E. D. T. N. SA S. B. M. .
Reclamantul a mai susține că la sfârșitul anului 2010, a constatat că se efectuează lucrări de racordare a unui alt imobil la rețeaua de distribuție a energiei electrice construită de acesta, astfel că la_ a formulat o sesizare la pârâta S. de D. a E. E. B. M. care a fost înregistrată sub nr. 25590/_, prin care a reclamat faptul că din rețeaua de distribuție a energiei electrice construită de el se racordează fără acceptul lui un alt imobil, respectiv cel situat în T. M., str. 3, nr. 27 B.
Reclamantul a susținut că se impune anularea avizului acordat pârâtei C.
L. dat fiind faptul că nu i s-a solicitat acordul în calitate de proprietar al rețelei de distribuție a energiei electrice, reclamantul a învederat instanței că nu dorește compensații bănești de la consumatorii racordați de pârâta de rang 1..
Reclamantul a invocat dispozițiile art. 6 al. 2 din H.G. nr. 90/2008, arătând că deține o rețea electrică de interes public așa cum este definită de art. 3 pct. 53 din Legea nr. 13/2007 iar pârâta nu deține rețeaua de distribuție a energiei electrice la care a fost racordată pârâta C. L. .
Reclamantul susține că branșamentul a fost realizat în temeiul unui aviz tehnic de racordare emis în afara condițiilor impuse de regulamentul de racordare, situație în care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la desființarea acestuia.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. a din Codul de procedură civilă, Legea nr. 13/2007, H.G. 90/_ .
Prin întâmpinare, pârâta SC F. de D. a E. E. "E. D.
T. N. "; SA S. B. M. s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală arătând că reclamantul nu a realizat din surse proprii
nici o extindere în localitatea T. M., pe str. nr. 3, reclamantul primind avizul nr. B 15612 din_ pentru racordarea la rețeaua de interes public a locului de consum situat în T. M. str. Apa Sărată (Dura) f.n., soluția de alimentare acceptată de reclamant fiind branșament. BMP-Td (bloc măsură de protecție) 16 A cu CA-43 la limita de proprietate cu priza de pământ de 4 ohmi.
S-a mai arătat că valoarea tarifului de racordare a fost de 2.506,79 lei iar punctul de delimitare a instalațiilor a fost stabilit la bornele de ieșire din contorul electric, lucrarea executată fiind de un branșament trifazat din rețeaua publică existentă în zonă, situație în care nu era necesar acordul reclamantului pentru eliberarea avizului de racordare a pârâtei C. L., reclamantul nedeținând rețea electrică în zonă și nerealizând nici o extindere de rețea în varianta calculării unor compensații bănești, conform art. 26 alin. 7 din H.G. nr. 90/2008. Pârâta a mai susținut că între ea, în calitate de operator de distribuție și reclamant, în calitate de utilizator, s-a încheiat Contract de racordare nr. 5676/_ având ca obiect racordarea instalației de utilizare a utilizatorului la rețeaua electrică a operatorului prin realizarea instalației de racordare stabilită în Avizul tehnic de racordare nr. B-15612/2008 emis de către societatea pârâtă. La cererea expresă, exprimată în scris de către reclamant (Convenție de atribuire lucrări conform HG 90/2008) proiectantul și totodată executantul lucrării a fost
SC Tri Em Serv SRL Seini - firmă atestată ANRE.
În probațiune s-au depus avizul de racordare a reclamantului la RED a micilor consumatori, contractul de racordare, autorizația de construire nr. 84 din_, convenția de atribuire lucrări conform H.G. 867/2003 precum și avizul de racordare a pârâtei C. L. și a cărui anulare se solicită.
Prin întâmpinarea depusă la 14 martie 2011, pârâta C. L. a solicitat respingerea acțiunii, menținerea avizului emis de pârâta de rang 1 ca fiind temeinic și legal, arătând că în urma cererii depuse de către aceasta pentru a-i racorda imobilul la rețeaua de electricitate, în cursul lunii iulie - august 2010, a fost branșată la rețeaua de energie electrică.
Pârâta mai arată că, pentru această racordare, i-a solicitat achitarea sumei de 52,08 lei reprezentând taxa de emitere a avizului de racordare precum și suma de 3.883,23 lei reprezentând lucrări efective de racordare, contravaloare grup de măsură, montare grup de măsură, recepție lucrare, compensație utilizator, contribuție casa socială a constructorilor, contribuție Inspectoratul în Construcții și taxa ITC. Aceste sume i-au fost facturate cu facturile MMFTN 9310036148 și respectiv MMFTN 93100036149, ambele din_ pe care le-a achitat cu chitanțele MMCTN 9300033011 și respectiv MMCTN 9300033012, ambele din _
.
În subsidiar, pârâta C. L. a arătat că, în cazul în care instanța va da curs cererii introduse de reclamant, solicită obligarea pârâtei de rang I de a-i emite un nou aviz tehnic de racordare precum și de a-i branșa imobilul din oricare altă rețea de distribuție a acesteia, fără alte taxe suplimentare.
Pârâta a depus chitanțele nr. 8659/500020566 și 8660/500020576 din_, facturile fiscale seria MMFTN nr. 9310036143 și MMFTN nr. 9310036149.
Prin notele de ședință depuse la 15 martie 2011, pârâta SC F. de D. a E. E. "E. D. T. N. "; SA S. B. M. a invocat
excepția necompetenței materiale a tribunalului, arătând că în realitate acțiunea reclamantului are un capăt de cerere principal - constatarea dreptului de proprietate asupra rețelei electrice și capăt de cerere accesoriu - obligație de a face, valoarea capătului de cerere principal fiind sub 100.000 lei, fapt ce atrage competența materială a Judecătoriei B. M. .
Această excepție a fost respinsă ca nefondată, instanța de fond apreciind că acțiunea formulată și precizată ulterior este neevaluabilă, situație în care
competența materială de soluționare a acesteia în primă instanță aparține tribunalului (f.50).
Cât privește excepția lipsei de interes a reclamantului,, aceasta nu a fost primită atâta vreme cât pârâta care a invocat-o nu a probat susținerile sale conform cărora reclamantului este cel care a montat stâlpii și cablul trifazat de 300 m, aspecte ce ar putea justifica interesul acestuia
Prin sentința civilă nr. 5010 pronunțată la data de 21 septembrie 2011 în dosar nr._ al T. ui Maramureș s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată și precizată de reclamantul K. B. în contradictoriu cu pârâtele C. (Kovaci) L. și S.C. F. de D. a E. E. - E. D. T.
N. S.A. - S. de D. a E. E. B. -M., reținându-se în esență faptul că, din cererea formulată de reclamant la_ și adresată SC Pomfruct SA B. M., reiese că acesta a solicitat racordarea la rețeaua electrică, în calitate de posesor al terenului situat la Dura (f.55).
Cu toate că cererea nu a fost înregistrată la societate, aceasta poartă ștampila acesteia și o rezoluție fără număr din care reiese că a fost aprobată, în cauză nefiind depuse alte acte cu privire la finalitatea cererii.
Prin actul administrativ unilateral nr. 84 din_ emis de Primăria orașului T. M., reclamantul a fost autorizat să execute lucrări de construire pentru o casă de locuit P + M pe str. Apa Sărată (f.23 dos) iar la 14 iulie 2008, între reclamant și pârâta S.D.F.E.E. B. M., în prezent SC F. de
D. a E. E. "E. D. T. N. "; SA S. B. M. s-a încheiat contractul de racordare la rețeaua electrică de distribuire (f. 26 - 28).
Avizul tehnic de racordare nr. 60301000938 din_ a fost emis de pârâta SC F. de D. a E. E. "E. D. T. N. "; SA S.
B. M., în favoarea pârâtei C. L. și privește locuința din T. M. str. 3 nr. 27 B aparținând utilizatorului.
Din acest aviz rezultă că se vor acorda despăgubiri lui Simu H. ca prim utilizator de rețea.
Este real faptul că reclamantul a depus la dosar o sesizare din_ prin care aducea la cunoștință că pe rețeaua de electricitate realizată din surse proprii se mai racordează un imobil fără acceptul său însă aceasta poartă o dată ulterioară emiterii avizului de racordare contestat (f.6).
Prin adresa nr. 27.915 din_, pârâta i-a comunicat reclamantului că în baza A.T.R.D. 15.612 din_ prin realizarea alimentării cu energie electrică a locului de consum situat în T. M. str. 3 nr. 8 L, s-a constatat că reclamantul nu a realizat din surse proprii nici o extindere de rețea electrică, prin urmare nu este îndreptățit să primească compensații bănești de la consumatorii care se racordează la rețeaua electrică în cauză.
Din răspunsul la întrebarea nr. 5 a interogatoriului luat reclamantului reiese că acesta nu a întocmit proiectul tehnic care să fie avizat de Comisia Tehnico-Economică din cadrul S.D.E.E. B. M. iar la întrebarea nr. 8 a răspuns că nu este greșită delimitarea patrimonială a instalațiilor stabilită prin Avizul Tehnic de Racordare B - 15.612/_ la bornele de ieșire din contorul electric trifazat însă aceasta vizează doar întreținerea rețelei și nu dreptul de proprietate (f.66 - 68).
Instanța de fond a mai reținut că din depoziția martorului M. I., administratorul SC Tri Em Serv SRL Seini, reiese că a executat o rețea monofazată în favoarea reclamantului pornind de la un transformator ce a aparținut SC Scipomar SA B. M., deoarece pârâta SC F. de D. a E.
E. "E. D. T. N. "; SA S. B. M. nu avea transformator în zona respectivă, mai exact nu avea rețea de distribuție electrică.
Reclamantul a învederat instanței de fond că în actele normative care reglementează activitatea de distribuție a energiei electrice nu există o prevedere
care să interzică expres operatorului de distribuție de a racorda consumatori prin rețeaua de distribuție proprietatea altor persoane, fără acceptul acestora din urmă, susținând că această interdicție rezultă fără dubii din interpretarea logică- gramaticală a textelor din actele normative care au relevanță în domeniu.
Invocarea de către reclamant a dispoziților art. 6 al. 2 din H.G. nr. 90/2008 nu a putut fi luată în considerare de instanța de fond, având în vedere că reclamantul nu este persoană care deține o rețea electrică de interes public în sensul art. 3 pct. 53 din Legea nr. 13/2007, cu modificările și completările ulterioare.
În contextul celor de mai sus și ținând seama de împrejurarea că reclamantul a încheiat contractul de racordare nr. 5676 din_ având ca obiect racordarea instalației de utilizare la rețeaua electrică a operatorului SC
S.D.F.E.E B. M. (f.27 - 28), instanța de fond nu a primit apărarea reclamantului cu privire la nelegalitatea acordării avizului de racordare de către aceeași pârâtă unei alte persoane fizice, în speță pârâta C. L. .
Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, instanța de fond a constatat că acțiunea formulată de reclamant este neîntemeiată, astfel că a respins-o.
Împotriva sentinței civile nr. 5010 din 21 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș a declarat apel K. B., care a solicitat admiterea acestuia, modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii reclamantului.
În motivarea apelului se arată că, din probele administrate în fața instanței de fond, respectiv interogatoriile părților și declarația martorului M. I. audiat în cauză, rezultă fără îndoială faptul că pârâta S.C. F. de Furnizare a E. E. "E. D. T. N. " SA. S. de D. a Enenrgiei E. B. M., nu a construit rețeaua de distribuție a energiei electrice amplasată pe str. nr. 3 din localitatea T. M., la care a fost racordată pârâta C. L. pentru care s-a emis avizul de racordare 60301000938/_ a cărei anulare a solicitat-o reclamantul.
Chiar dacă reclamantul a încheiat contractul de racordare 5676/_ care a avut ca obiect racordarea la instalațiile pârâtei S.C. E. S.A. aceasta nu înseamnă că proprietatea asupra instalației de distribuție construită de reclamant ar aparține pârâtei S. C. E. S.A.
Apelantul, susține că în mod greșit instanța de fond a apreciat că apărările reclamantului nu pot fi primite având în vedere contractul de racordare deoarece din probele existente la dosarul cauzei nu rezultă că proprietatea asupra rețelei de distribuție executată de reclamant ar fi trecut vreodată de la reclamant la pârâta S.C. E. S.A.
Faptul că reclamantul a încheiat contractul care a avut ca obiect racordarea la instalațiile pârâtei S.C. E. S.A. nu conduce în mod automat la concluzia că S.C. E. S.A. este proprietara rețelei de distribuție amplasată pe str. nr. 3 din localitatea T. M. deoarece pârâta S. C. E. S.A. deține licență de distribuție a energiei electrice în zonă și deține proprietatea celorlaltor rețele de distribuție a energiei electrice, dar nu și a celei situate pe strada nr. 3 din localitatea T. M. .
Se susține că, din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul este proprietarul rețelei de distribuție a energiei electrice care alimentează imobilele situate pe str. nr. 3 din localitatea T. M., astfel că susținerile
instanței de fond sunt contrare concluziilor ce se desprind din probele administrate.
Astfel, numai răspunsul la interogatoriul pârâtei S. C. E. S.A., rezultă că nu a construit rețeaua de distribuție a energiei electrice care alimentează
imobilele situate pe str. nr. 3 din localitatea T. M. ,este suficient pentru a dispune anularea avizului de racordare pentru pârâta C. L. .
Apelantul mai arată că, potrivit prevederilor art. 6 alin 2 din H.G. 90/_ M.Of. nr. 109 din 12 februarie 2008, pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public, "cererile de racordare a unor locuri de producere sau de consum cu puteri de până la 50 MVA inclusiv, în funcție de amplasarea acestora, se adresează de către solicitanți, după caz:a) operatorului de distribuție care deține contract de concesiune a serviciului public privind distribuția energiei electrice în zona respectivă; b) altor persoane care dețin o rețea electrică de interes public sau care era existentă la data intrării în vigoare a Legii energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările și completările ulterioare."
Potrivit art. 3 pct.53 din Legea energiei electrice nr. 13/2007, rețeaua electrica de interes public - rețeaua electrica la care sunt racordați cel puțin 2 utilizatori.
În speță rețeaua de distribuție a energiei electrice care alimentează imobilele situate pe str. nr. 3 din localitatea T. M. construită de reclamant îndeplinește condițiile art. 3 pct. 53 din Legea energiei electrice nr. 13/2007, deoarece este singura rețea de distribuție a energiei electrice din zonă iar la această rețea sunt racordați 2 utilizatori cel ce-al treilea fiind pârâta C. L. .
Sub acest aspect solicită instanței de apel ca în probațiune să ceară furnizorului de energie electrică să comunice instanței care este numărul consumatorilor de energie electrică racordați la rețeaua de distribuție a energiei electrice care alimentează imobilele situate pe str. nr. 3 din localitatea T. M.
.
Apelantul mai susține că, hotărârea instanței de fond încalcă dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, conform căruia"orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
In acest sens se invocă Hotărârea CEDO Burghelea contra României din_ publicată în Monitorul Oficial Nr. 736 din 29 octombrie 2009, prin care s- a arătat că ort. 1 din Protocolul nr. 1 presupune, mai întâi și cu precădere, ca o ingerință a autorității publice în exercițiul dreptului la respectarea bunurilor să fie legală: cea de-a doua teză a primului alineat din acest articol nu autorizează privarea de proprietate decât "în condițiile prevăzute de lege". De asemenea s-a stabilit că în absența unui act formal de expropriere, situația reclamantei nu poate fi considerată "previzibilă" și corespunzătoare cerinței "principiului securității juridice".
Se susține că în mod identic rețeaua de distribuție a energiei electrice construită de reclamantul apelant nu poate fi folosită în mod discreționar de către pârâta S.C E. S.A. fără a existat un acord al proprietarului cu privire la transmiterea dreptului de folosință sau la transmiterea proprietății.
Intimatul pârât S.C. F. de D. a E. E. "E. D.
T. N. " S.A., S. de D. a E. E. B. M.
, a depus întâmpinare la dosarul cauzei la fila 29 prin care solicită respingerea ca nefondat a apelului, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii atacate.
În dezvoltarea motivelor întâmpinării se arată că, prin Sentința Civila nr.5010 pronunțata la data de_ de către Tribunalul Maramureș in dosar nr._, a fost respinsa ca neîntemeiata acțiunea formulata si precizata de către reclamantul-apelant K. B. . Pentru a pronunța aceasta sentința, instanța de fond a reținut in mod corect starea de fapt si de drept incidente in speța.
Avizul tehnic de racordare a cărei anulare se solicita, a fost eliberat cu respectarea cerințelor prevăzute in HG nr.90/2008 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public, nefiind incident niciun motiv de nulitate a acestuia.
In data de_, societatea respectivă a emis apelantului-reclamant K.
B., Aviz Tehnic de Racordare(ATR) B-15612 pentru racordarea la rețeaua electrica de interes public a locului de consum situat in T. M., str. Apa Sarata(Dura), având destinația de locuința.
Potrivit art.18 din HG nr.90/2008, avizul tehnic de racordare constituie oferta operatorului de rețea la cererea de racordare a solicitantului, iar acest aviz a fost emis in urma depunerii de către reclamant a cererii de racordare la rețeaua electrica însoțita de documentația aferenta acesteia si in baza Fisei de soluție nr. 19598/_ întocmita de operatorul de distribuție, respectiv societatea de distribuție.
Se susține că soluția de alimentare cuprinsa in ATR B-15612 si acceptata de apelantul-reclamant prin semnarea contractului de racordare, este:
Branșament trifazat nou cu 20 m cablu ACYABY 4*16 mmp si descarc.
ZnO cu priza de pamant de 4 ohmi separata;
BMP-Td(bloc de măsura si protecție) 16 A cu CA-43 la limita de proprietate cu priza de pământ de 4 ohmi.
Punctul de delimitare a instalațiilor a fost stabilit la bornele de ieșire din contorul electric trifazat, de comun acord cu apelantul-reclamant, în condițiile prevederilor Anexei 1 HG nr.90/2008: care stipulează că, punctul de delimitare- locul in care instalațiile utilizatorului se delimitează ca proprietate de instalațiile operatorului de rețea.
Astfel, ca urmare a primirii ofertei de racordare, exprimata in scris de către societatea distribuitoare, prin avizul tehnic de racordare susmenționat, utilizatorul (apelantul) a încheiat cu societatea, Contract de racordare nr. 5676/_ având ca obiect racordarea instalației de utilizare a utilizatorului la rețeaua electrica a operatorului prin realizarea instalației de racordare* stabilita in Avizul tehnic de racordare nr.B-15612/2008 emis de către societatea de distribuție.
La cererea expresa, exprimata in scris de către reclamant (Convenție de atribuire lucrări conform HG 90/2008) proiectantul si totodată executantul lucrării a fost SC TRIEM SERV SRL-firma atestata ANRE.
Intimata susține că în mod corect instanța de fond, a reținut că, apelantul - reclamant nu a realizat nici o extindere de rețea electrica de distribuție si nu este proprietar al unei rețele electrice de interes public in sensul art.3 pct.53 din Legii nr.13/2001, punctul de racordare fiind la elemente de racord ale branșamentului la linia electrica de 0,4 k V existenta in zona. In conformitate cu art.40 din HG 90/2008, acest branșament trifazat a intrat in patrimoniul societarii, punctul de delimitare stabilit fiind la bornele de ieșire din contor. Punctul de delimitare a fost stabilit de comun acord intre societatea in calitate de operator de retea si reclamant in calitate de consumator, respectând art.26 alin. 1 si 2 din HG 90/2008.
In concluzie, se arată că, societatea a fost indreptatita sa emită la data de_ doamnei C. L., Aviz Tehnic de Racordare nr.60301000938 pentru racordarea locului de consum situat in T. M., str.3, nr.27B, jud. Maramureș, la rețeaua electrica de interes public, aviz a cărui anulare se solicita, iar pentru racordarea doamnei C. L. nu a fost necesar un acord din partea reclamantului, acesta nedeținând nici o retea electrica in zona, si nerealizând nici o extindere de retea in varianta calculării unor compensații bănești, conform art.26 alin. 7 din HG 90/2008.
Intimatul pârât S.C. F. | de D. | a E. | E. | "E. | D. | ||||
T. | N. " S.A., S. | de D. | a E. | E. | B. | M. | a depus |
concluzii scrise la dosarul cauzei, la fila 113.
Apelantul reclamant K. B. a depus concluzii scrise la dosarul cauzei, fila 123.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, având în vedere și îndrumarea cuprinsă în decizia de casare a Înaltei Curți, Curtea de Apel constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din întregul probatoriu administrat se constată că, prin actul administrativ unilaterial nr. 84 din_ emis de Primăria orașului T. M., reclamantul a fost autorizat să execute lucrări de construire pentru o casă de locuit P + M pe str. Apa Sărată (f.23 dos).
Dat fiind că în zona respectivă nu era efectuată rețeaua electrică și nu există transformator al S.C. E., transformatorul aflându-se în proprietatea Panfruct S.A (S.C. Scipomar S.A) după aprobarea acestei entități apelantul a contactat persoane specializate pentru efectuarea de lucrări. Acestea ,conform celor arătate de martorul audiat în primă instanță au constat în montarea a doi stâlpi SE 10 și 4 stâlpi E4 cu fire între ei iar la ultimul stâlp montarea unui contor. Branșarea potrivit celor relevate de martor s-a făcut la transformatorul existent în baza acordului pentru care s-a prezentat adeverința iar costul a fost achitat de apelant.
Ulterior în 2008 cum în zonă s-a amplasat un nou transformator și fiind achitată compensația celui ce a amplasat transformatorul pentru racordare trifazică, apelantul a solicitat intimatei SC E. - SDFEE avizul tehnic de racordare. Soluția propusă a constituit-o plecarea spre livadă (imobil proprietate apelant) pe o lungime de 0,4 km de la punctul de transformare.
De la acesta pentru asigurarea energiei/branșare apelantul a amplasat pe stâlpi montați anterior un cablu trifazic și a mai montat un stâlp de susținere sens în care a și contactat lucrări cu S.C. Triem Serv SRL In urma verificărilor raportat la soluția propusă intimata S.C.E. - SDFEE a avizat racordarea și a încheiat cu apelantul contractul de furnizare.
Astfel, din probele dosarului rezultă că apelantul a extins de la punctul de transformare până la imobilul deținut o rețea electrică care până în anul 2008 la avizarea racordării trifazice - a funcționat în sistem monofazic, ca ulterior a adăugat și alte elemente rețelei în condițiile existenței unui nou transformator, iar la data de 14 iulie 2008, între reclamant și pârâta S.D.F.E.E. B. M., în prezent SC F. de D. a E. E. "E. D. T. N. "; SA
B. M. s-a încheiat contractul de racordare la rețeaua electrică de distribuire (f. 26 - 28).
Curtea, reține că, actul normativ ce reglementează racordarea utilizatorilor la rețelele electrice, aplicabil la momentul avizării contestate, respectiv HG nr.90/2008 prin dispozițiile art.6, art.9 și art.10 prevede că utilizatorii au obligația solicitării avizului tehnic de racordare iar cererea și documentația se transmite și adresează operatorului, altor persoane care dețin o rețea electrică sau care existat la data intrării în vigoare a Legii nr.13/2007.
Același act normativ prin art.13 mai prevede că cererea de racordare trebuie să cuprindă cel puțin următoarele informații:
datele de identificare a locului de producere sau de consum, a utilizatorului și, dacă este cazul, a împuternicitului legal, a proiectantului de specialitate sau a furnizorului;
tipul instalațiilor de la locul de producere sau de consum, pentru care se solicită racordarea: generatoare, instalații de distribuție, instalații consumatoare etc.;
data estimată solicitată pentru punerea sub tensiune a instalației de utilizare de la locul de producere sau de consum, puterea prevăzută a fi evacuată sau consumată și evoluția acesteia;
eventuale indicații privind grupul de măsurare a energiei electrice sau informații pentru stabilirea acestuia;
declarația pe propria răspundere a solicitantului referitoare la autenticitatea datelor și la conformitatea cu originalul a documentelor prezentate în copie, anexate cererii;
lista documentelor care compun documentația anexată cererii, conform art. 12.
Totodata prin art 12 al aceluiasi act normativ se prevede ca ( 1) Pentru un loc de producere sau de consum nou, documentația anexată cererii de racordare are o structură ce depinde de categoria de utilizator din care face parte solicitantul. In funcție de categoria de utilizator, documentația va cuprinde, după caz:
avizul de amplasament in copie, dacă acesta este necesar conform reglementărilor, pentru obiectivul sau instalația ce se realizează pe locul de producere sau de consum respectiv;
studiul de soluție pentru racordarea la rețeaua electrică, dacă a fost elaborat;
datele tehnice si energetice caracteristice locului de producere sau de consum al utilizatorului, conform reglementărilor în vigoare la data depunerii cererii de racordare, aprobate de autoritatea competentă;
certificatul de urbanism în termen de valabilitate, în copie;
planul de situatie la scară, cu amplasarea în zonă a locului de producere/consum, vizat de emitentul certificatului de urbanism, ca anexă la acesta, pentru construcțiile noi sau pentru construcțiile existente care se modifică, în copie. Pentru construcțiile existente care nu se modifică este suficientă schița de amplasament, cu coordonate din care să rezulte precis poziția locului de producere/consum;
copia certificatului de înregistrare la registrul comerțului sau a altor autorizații legale de funcționare emise de autoritățile competente;
actul de proprietate sau orice alt înscris care atestă dreptul de folosință asupra terenului, incintei ori clădirii în care se constituie locul de producere sau de consum pentru care se solicită racordarea, în copie. În cazul spațiilor închiriate, este necesar și acordul notarial al proprietarului pentru executarea de lucrări în instalațiile electrice;
autorizația de construire a obiectivului, în termen de valabilitate, in copie, în situația în care se solicită racordarea unei organizări de șantier pentru realizarea acestuia.
Prin art 14 din acelasi act normativ se prevede ca 1 ) Soluția de racordare se stabilește de către operatorul de rețea prin fișă de soluție sau studiu de soluție, după caz, în conformitate cu prevederile reglementărilor emise de autoritățile competente,iar o soluție de racordare este valabilă numai dacă a fost confirmată printr-un aviz tehnic de racordare și acesta este valabil la rândul său în condițiile prezentului regulament.
În același act normativ prin art. 16 se prevede că, Pentru racordarea prin linie electrică directă a unui loc de producere sau de consum al unui utilizator la o rețea aparținând unei persoane fizice sau juridice diferite de operatorul de distribuție care deține contract de concesiune a serviciului public privind distribuția energiei electrice în zona geografică în care este amplasată rețeaua respectivă, este necesar acordul acestuia din urmă.
Tot astfel prin art.26 se prevede că locul și, după caz, numărul punctelor de delimitare se stabilesc de comun acord de către operatorul de rețea și utilizator, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
La stabilirea punctului de delimitare se vor avea în vedere:
tipul instalației: de transport, de distribuție sau de utilizare;
limita de proprietate asupra terenurilor, evitându-se cât mai mult posibil amplasarea instalațiilor operatorului de rețea pe proprietatea utilizatorului;
racordarea în perspectivă a noi utilizatori la instalația de racordare.
Punctul de delimitare va fi stabilit astfel încât rețelele electrice amplasate pe domeniul public să fie deținute, de regulă, de către operatorul de rețea
(7) În situația prevăzută la alin. (2) lit. c), primul utilizator va primi din partea următorilor utilizatori racordați în primii 5 ani de la punerea în funcțiune a instalației de racordare o compensație bănească. Valoarea acestei compensații se stabilește de operatorul de rețea, în baza unei metodologii aprobate de autoritatea competentă.
Din normele enunțate reiese că avizul tehnic de racordare se emite doar în baza depunerii documentației corespunzătoare si a acordului persoanei fizice care a edificat rețeaua (existenta la data intrării în vigoare a Legii nr.13/2007).
Așa cum s-a menționat mai sus, în data de_, societatea de distribuție a energiei a emis apelantului-reclamant K. B., Aviz Tehnic de Racordare(ATR) B-15612 pentru racordarea la rețeaua electrica de interes public a locului de consum situat in T. M., str. Apa Sarata(Dura), având destinația de locuința.
Potrivit art.18 din HG nr.90/2008, avizul tehnic de racordare constituie oferta operatorului de rețea la cererea de racordare a solicitantului, iar acest aviz a fost emis in urma depunerii de către reclamant a cererii de racordare la rețeaua electrica însoțita de documentația aferenta acesteia si in baza Fisei de soluție nr. 19598/_ întocmita de operatorul de distribuție, respectiv societatea de distribuție.
Din documentele existente la dosar rezultă că, soluția de alimentare cuprinsa in ATR B-15612 si acceptata de apelantul-reclamant prin semnarea contractului de racordare, este:
Branșament trifazat nou cu 20 m cablu ACYABY 4*16 mmp si descarc.
ZnO cu priza de pamant de 4 ohmi separata;
BMP-Td(bloc de măsura si protecție) 16 A cu CA-43 la limita de proprietate cu priza de pământ de 4 ohmi.
Punctul de delimitare a instalațiilor a fost stabilit la bornele de ieșire din contorul electric trifazat, de comun acord cu apelantul-reclamant, în condițiile prevederilor Anexei 1 HG nr.90/2008: care stipulează că, punctul de delimitare- locul in care instalațiile utilizatorului se delimitează ca proprietate de instalațiile operatorului de rețea.
Curtea mai reține că, urmare a primirii ofertei de racordare, exprimata in scris de către societatea distribuitoare, prin avizul tehnic de racordare susmenționat, utilizatorul, reclamantul apelant, a încheiat cu societatea, Contract de racordare nr. 5676/_ având ca obiect racordarea instalației de utilizare a utilizatorului la rețeaua electrica a operatorului prin realizarea instalației de racordare* stabilita in Avizul tehnic de racordare nr.B-15612/2008 emis de către societatea de distribuție.
La cererea expresa, exprimata in scris de către reclamant și cuprinsă în Convenție de atribuire lucrări conform HG 90/2008, proiectantul si totodată executantul lucrării a fost SC TRIEM SERV SRL-firma atestata ANRE.
Față de cele arătate mai sus, Curtea constată că, în mod corect instanța de fond, a reținut că, apelantul - reclamant nu este proprietar al unei rețele electrice de interes public in sensul art.3 pct.53 din Legii nr.13/2001, punctul de racordare fiind la elemente de racord ale branșamentului la linia electrica de 0,4 k V existenta in zona.
Se reține că, în conformitate cu art.40 din HG 90/2008, acest branșament trifazat a intrat in patrimoniul societății furnizoare, punctul de delimitare stabilit fiind la bornele de ieșire din contor.
Acest punct de delimitare a fost stabilit de comun acord intre societatea in calitate de operator de retea si reclamant in calitate de consumator, respectând art.26 alin. 1 si 2 din HG 90/2008.
În aceste condiții, societatea a fost indreptățita sa emită la data de_ pârâtei C. L., Aviz Tehnic de Racordare nr.60301000938 pentru racordarea locului de consum situat in T. M., str.3, nr.27B, jud. Maramureș, la rețeaua electrica de interes public, aviz a cărui anulare se solicita, iar pentru racordarea lui C. L. nu a fost necesar un acord din partea reclamantului, acesta nedeținând nici o rețea electrica in zona, si nerealizând nici o extindere de rețea in varianta calculării unor compensații bănești, conform art.26 alin. 7 din HG 90/2008.
Cu argumentația prezentată, Curtea, constată temeinică și legală sentința civilă apelată, motiv pentru care în conformitate cu prevederile art.296 Cod pr.civilă, va respinge apelul declarat de reclamantul K. B. împotriva sentinței civile nr.5010 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș pe care o menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge apelul declarat de reclamantul K. B. împotriva sentinței civile nr.5010 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș pe care o menține în întregime.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
V. G.
Judecător,
S. L. R.
G. ,
M. V. -G.
← Decizia civilă nr. 15/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 11475/2013. Obligatie de a face → |
---|