Sentința civilă nr. 2506/2013. Obligatie de a face

cod operator 4204

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR.2506

Ședința publică din 16 aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. O. - judecător

GREFIER: A. H.

Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii formulată de reclamanții B. M. și B. V., ambii cu domiciliul în V. I., nr. 30, județul M., intervenienți în nume propriu B. A. și B. I., ambii domiciliați în S. M., str. Eroilor, nr. 30, județul M. împotriva pârâtelor B. C. R., cu sediul în B., b-dul R. E., nr. 5, sector 3 și B. C. R. - SS M.

, cu sediul în S. M., str. I. M., nr. 32, județul M., având ca obiect obligația de a face.

Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 02 aprilie 2013, concluziile și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință, încheiere care face parte integrantă din prezenta și prin care s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de 09 aprilie 2013, apoi pentru data de azi, când în urma deliberării instanța a pronunțat hotărârea de mai jos..

T.

Asupra acțiunii de față,

Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr. 1907/307/3 iunie 2010, reclamanții B. M. și B. V. au chemat în judecată pe pârâtele B. C.

R. B., și banca C. R. SS M. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să le oblige pe acestea la deblocarea conturilor cu nr. :

-2532.A_ 388. 0185. ROL. 2( deschis pe numele reclamantei B.

M. )

V. )

-2532.A_ 388. 0185. ROL. 5( deschis pe numele reclamantului B.

-2532.A_ 388. 0786. ROL. 1( deschis pe numele reclamantei B.

  1. ) și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea acțiunii se arată următoarele:

    La data de_ reclamanta s-a deplasat la sediul BCR SS M. la solicitarea numitului B. S. pentru ca în baza procurii speciale autentice nr. 273/_ să efectueze toate operațiunile în conturile acestuia.

    Funcționarul băncii i-a adus la cunoștință acesteia că nu are neapărat nevoie de procură fiind suficient ca titularul contului să semneze formularele bancare astfel că în această manieră s-a procedat la lichidarea conturilor personale ale numitului B. S. respectiv 2511.A_ 3553. 0786. ROL 1, nr. 2532. A_ 353.0786 ROL 2 și 2532.A_ 353. 0786 ROL 3,

    deschizându-se concomitent două conturi pe numele reclamanților și transferându-se sumele de bani în aceste conturi.

    Ulterior B. S. a decedat, iar reclamanții dorind să ridice niște sume de bani din aceste conturi, au constatat că acestea au fost blocate.

    În drept au fost invocate disp. art_ c.civ.

    Acțiunea a fost timbrată cu 30 lei taxă judiciară de timbru și 1 leu timbru judiciar.

    Prin cererea de intervenție în interes propriu formulată la data de_, intervenienții B. A. și B. I. au solicitat instanței:

    1. nulitatea absolută(pe cale de excepție) a convenției de depozit la termen pentru persoane fizice nr. 1 din_ încheiată între reclamanți și BCR

      SS M. privind contul nr. 2532. A_ 88. 0185 ROL 2 deschis pe numele reclamantei și nr. 2532. A_ 387. 0185 ROL 5 deschis pe numele reclamantului.

    2. să constate că suma de bani consemnată în cele două conturi constituie proprietatea comună a intervenientei și a fostului soț B. S. în cote de câte 1/2 parte.

În susținerea acestei cereri intervenienții arată că lichidarea conturilor defunctului și respectiv transferarea sumelor de bani în conturile reclamanților s-a făcut cu încălcarea mandatului dat de defunct, acesta împuternicind-o doar pe reclamantă ca în numele său și pentru el să încaseze suma de 20.000 lei.

De asemenea, intervenienții arată că, una din condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții este cauza licită, condiție încălcată cu ocazia deschiderii conturilor pe numele reclamanților.

În drept au fost invocate disp. art 49 al. 2, 50 și 111 c.pr.civ., 948, 966 și

968 c.civ.

Reclamanții s-au opus admiterii cererii de intervenție solicitând disjungerea acesteia, cerere respinsă de instanță care a considerat că cererea de intervenție este intim legată de acțiunea principală și astfel trebuie judecat împreună.

Pârâta BCR SA B. prin cererea formulată la data de 7 iulie 2010, a chemat în judecată pe B. A. și B. I. (intervenienții) arătând că aceștia, în

calitate de moștenitori ai defunctului B. S., sunt singurii beneficiari ai sumelor aflate în conturile defunctului, reclamanta B. M. depășind limitele mandatului conferit de defunct în momentul în care a închis depozitul constituit de acesta și a transferat sumele de bani într-un cont personal și în cel al reclamantului.(fila 24).

Prin întâmpinarea formulată cu aceeași ocazie, pârâta a solicitat pentru aceleași considerente respingerea acțiunii reclamanților(fila 25).

Cauza a fost soluționată de Judecătoria Sighetu Marmației prin sentința civilă nr.3820/_ în sensul: admiterii în parte a acțiunii formulate de reclamanții B. M. și B. V. domiciliați în comuna V. I. nr. 30 jud.

M. împotriva pârâtelor B. C. R. cu sediul în B. Bd R. E. nr. 5 sector 3 și B. C. R. SS M. cu sediul în S. M. str I. M. nr. 32 jud. M. ; admiterii în parte a cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții B. A. și B. I. dom. în S.

M. str Eroilor nr. 30 jud. M. și în consecință pârâtele au fost obligate la deblocarea contului cu nr. 2532. A_ 388. 0786. ROL 1 deschis pe numele reclamantei la data de_ .

Au fost respinse cererile reclamanților privind obligarea pârâtelor la deblocarea conturilor nr. 2532. A_ 388. 0185 ROL 2 deschis pe numele

reclamantei și nr. 2532. A_ 387. 0185 ROL 5 deschis pe numele reclamantului. S-a constatat nulitatea absolută a convenției de depozit la termen pentru persoane fizice nr. 1/_ încheiată între reclamanți și pârâta BCR SS M. privind conturile nr. 2532. A_ 88. 0185 ROL 2 deschis pe numele reclamantei și nr. 2532. A_ 387. 0185 ROL 5 deschis pe numele reclamantului. S-a respins cererea intervenienților privind constatarea că sumele depuse în aceste conturi constituie proprietatea comună a intervenientei și defunctului său soț și s-a obligat pârâta B. C. R. B. să plătească reclamanților suma de 6667 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât reclamanții B. M. și

B. V. cât și pârâta B. C. R. SA, apelul fiind inițial înregistrat pe rolul T. ui M., Secția I Civilă, care prin Încheierea din_ a transpus cauza spre competentă soluționare Secției a II-a Civilă de contencios Administrativ și Fiscal.

Prin Decizia civilă nr.11/A din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal s-a admis apelurile declarate împotriva sentinței civile nr.3820/_ a Judecătoriei S.

M. dispunându-se anularea acesteia, cauza fiind păstrată spre competentă soluționare, în primă instanță de tribunal.

Cauza a fost reînregistrată sub dosar nr._ .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Numitul B. S. prin procura autentificată sub nr.273/3 februarie 2010 emisă de Biroul notar Grigor Carmen Lenuța, a împuternicit-o pe reclamanta

B. M. (soția neportului B. V. ) ca în numele său și pentru el să încaseze

suma de 20.000 lei din cele două conturi de depozit pe care le avea deschise la

  1. C. R. - un depozit în cuantum de 5.000 lei cont bancar nr. 2532A_ 353.0786ROL2 din_ și un depozit în cuantum de 109.200 lei cont bancar nr. 2532A_ 353.0786ROL3 din_ .

    La câteva zile de la semnătura acestei procuri (semnată în Spitalul Municipal S. M. ) B. S. a decedat (_ ).

    Reclamanta B. M. în ziua semnăturii procurii 3 februarie 2010 s-a deplasat la sediul BCR SA SS M. unde a efectuat o serie de operațiuni bancare succesive:

    • lichidează ambele depozite ale defunctului B. S.

    • transferă pe contul dânsei de card suma de 51.000 lei;

    • transferă suma de 63.241,64 lei în contul reclamantului B. V.

      La aceeași dată de 0_ este constituit depozitul la termen pentru persoane fizice pe numele B. V. în cuantum de 63.240 lei, cont bancar 2532.A_ 387.0185ROL5.

      Ulterior, în aceeași zi, reclamanta B. M. mai efectuează operațiuni bancare succesive din suma pe care și-a transferat-o în contul de card:

    • constituie pe numele ei un depozit bancar în cuantum de 30.000 lei, cont bancar nr.2532.A0.1137387.0185ROL2;

    • retrage suma de 16.000 lei în numerar, 1.000 lei și apoi suma de

15.000 lei în transe de câte 1.500 lei în intervalul 16:53 -17:32.

A doua zi,_, reclamanta B. M. ridică resatul banilor de 5.000 lei, tot în numerar și tot de la bancomat, în trei tranșe de câte 1.500 lei și o transă de 500 lei.

La data de_, reclamanta B. M. închide depozitul constituit la data de 0_ pe numele său, retrage în numerar de la ATM suma de 4.500 lei, în 2 tranșe de câte 20.000 lei și o tranță de 500 lei și constituie un nou depozit pe numle său ân sumă de 25.00 lei, cont bancar 2532.A02.01137387.0185 ROL3.

În concluzie, conturile bancare deschise la acel moment pe numele reclamantei B. M. sunt următoarele:

2511.A_ 388.0318.ROL1 cont curent de card;

2532.A_ 388.0786.ROL1 cont de depozit în sumă de 1.898,05 constituit de B. M. la data de_, aceste conturi nefiind niciodată blocate de B. C. R. SA și contul nr. 2532.A_ 387.0185.ROL3 cont de depozit blocat de către bancă.

Faptul că, susținerile reclamantei B. M. cu privire la blocarea contului curent sunt eronate, rezultă și din extrasele contului 2511.A_ 388.0318.ROL1 în perioadele_ -_, respectiv_ -_, din cuprinsul se poate observa cu claritate că reclamanta a efectuat în toată această perioadă fără întrerupere retrageri repetate din cont, operațiuni care ar fi fost imposibil de realizat în prezența unei eventuale indisponibilizări a contului de către bancă.

Instanța apreciază că procura autentificată de Notar Grigor Carmen Lenuța sub nr.273/3 februarie 2010 este specială, B. M. fiind împuternicită de mandat să efectueze operațiuni doar în limita sumei de 20.000 lei, aliniatul al treilea al mandatului făcând trimitere în mod general și formal, la operațiunile (depuneri și ridicări de numerar, viramente, transferuri, inclusiv închiderea sau lichidarea acestora, să semneze extrase de cont, aă aibă specimentul întâi de semnătură) care ar fi posibile în îndeplinirea mandatului expres acordat, "ca în numele... și pentru... să încaseze în total suma de 20.000 lei";.

D-na notar în declarațiile date (fila 13 și 70) la solicitarea organelor de cercetare penală în dosarul de urmărire penală 1500/P/2010 deschis pe numele reclamantei, arată că mandatul B. S. și-a dat consimțământul pentru efectuarea operațiunilor bancare cu privire la suma de 20.000 lei și nu cu privire la întreaga sumă deținută în conturi.

De altfel, și interpretarea sistematică a acestor clauze ale procurii conduce la aceeași concluzie a unui mandat expres și limitat, nejustificându-se altfel la o anumită sumă de bani. În mod cert procura nu l-a vizat pe reclamantul B. V., astfel că contul deschis pe numele acestuia (cu ROL5) ca urmare a transferării în acest cont a unei sume de bani din contul defunctului este nelegală.

În concluzie, contractul încheiat de reclamantă la BCR SA - Sucursdala

S. M. nr.1/_ este fondat pe o clauză falsă sau nelicită ce contravine dispozițiilor legale, atâta timp cât mandatul nu a fost dat pe transferarea unor conturi personale. Astfel instanța constată nulitatea absolută a convenției de depozit la termen pe numele B. M. și cu ROL 5 pe numele B. V. și reține că contul curent de card al reclamantei (ROL1) nu a fost nicodată blocat. Prin urmare cererea reclamantei de deblocare a conturilor ROL 3 și ROL5 va fi respinsă potrivit art.1073 Cod civil, iar cea vizând contul curent de card (ROL1) ca fiind fără obiect.

Cererea de intervenție în interes propriu a intervenienților B. A. și B.

I. cu privire la constatarea că sumele de bani depuse în conturile deschise de reclamantă constituie proprietatea comună a intervenienților B. A. și a defunctului său soț B. S. în cotă de ½ parte, va fi respinsă, întrucât este deschisă calea acțiunii în realizare (masă succesorală și partaj). Prin urmare instanța apreciază întemeiată în parte cererea de intervenție formulată de B.

A. și fiul său B. I. .

Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, reclamanții vor fi obligați și la cheltuieli de judecată justificate cu înscrisurile de la dosar, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de către reclamanții B. M. și B. V. domiciliați în comuna V. I., nr.30 în contradictoriuz cu pârâtele B. C.

  1. , cu sediul în B., B-dul R. E. nr.5, sector 3 și B. C. R. -

  2. S. M., cu sediul în S. M., str.I. M., nr.3.

Admite în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții B. A. și B. I., ambii cu domiciliul procesual ales în S.

M., str.V.Alecsandri, nr.16, și în consecință:

Constată nulitatea absolută a convenției de depozit la termen pentru persoane fizice nr.1/_ încheiată între reclamanți și pârâta BCR - SS

M. privind conturile nr.2532.A_ 387.0185ROL3 deschis pe numele reclamantei B. M. și nr.2532. A_ 387.0185ROL5 deschis pe numele reclamantului B. V. .

Respinge cererea intervenienților privind constatarea că sumele depuse în aceste conturi constituie proprietatea comună a intervenienților și defunctului său soș B. S. .

Obligă reclamanții să plătească pârâtei B. C. R. SA B. suma de 1017,7 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, iar intervenienților, cu același titlu suma de 1500 lei.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința Publică, azi,_ .

Președinte, G. ier,

S. O. A. H.

Red.S.O. - _

Tehnored.A.H. -_ 8 ex.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2506/2013. Obligatie de a face