Sentința civilă nr. 2219/2013. Obligatie de a face
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2219/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: C. C. GREFIER: T. B.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulate de către reclamanții L. L. și L. I. în contradictoriu cu pârâta SC C. A. SA, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, la prima strigare, se prezintă reclamanții L. L. și
L. I. și reprezentantul pârâtei, d-l avocat Chirilă L., cu împuternicire avocațială existentă la dosarul cauzei, lipsind reclamanții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-a depus la dosar, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla, la data de 22 august 2013, dosarul penal nr.417/P/2012, în cadrul căruia a fost demarată și instrumentată urmărirea penală împotriva învinuitului Mustea Teodor, ce se făcea vinovat de producerea accidentului din data de 6 aprilie 2012, ce a avut ca rezultat decesul antecesorului reclamanților L. L. și L. I. .
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea apărătorului reclamanților să se prezinte la dezbateri.
La apelul nominal, la a doua strigare, se prezintă reclamanții L. L. și L. I., asistați de către d-l avocat Luca Marius, cu împuternicire avocațială existentă la dosarul cauzei și reprezentantul pârâtei, d-l avocat Chirilă L., cu împuternicire avocațială existentă la dosarul cauzei, lipsind reclamanții.
Se procedează la administrarea probei cu interogatoriul reclamantului L.
L., răspunsurile acestuia fiind consemnate la filele 37-39.
În continuare, se procedează la administrarea probei cu interogatoriul reclamantului L. I., răspunsurile acestuia fiind consemnate la filele 40- 42.
Apărătorul reclamanților depune la dosar dovada achitării onorariului avocațial de către reclamanți.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Apărătorul reclamanților solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului L. L. a sumei de 4.000.000 lei reprezentând daune morale și suma de 30.000 de lei reprezentând daune materiale și la plata în favoarea reclamantului L. I. a sumei de 4.000.000 lei reprezentând daune morale, raportat la faptul că din probele administrate la dosar rezultă în mod clar faptul că de moartea tatălui reclamanților se face vinovat exclusiv numitul Mustea Teodor, acesta conducând autoturismul ce a cauzat moartea numitului L. Ianos, autoturismul fiind asigurat de către societatea pârâtă SC C. A. SA. În continuare, consideră că vinovăția exclusivă a conducătorului auto rezultă din declarațiile martorilor luate în prezentul dosar și din probele administrate în cadrul dosarului de urmărire penală, acesta pierzând controlul autoturismului, lovind pe tatăl reclamanților ce se afla pe acostament, în afara carosabilului,
motiv pentru care numitul L. Ianos nu se face vinovat în nici un fel de producerea accidentul rutier. De asemenea, în ceea ce privește stabilirea cuantumului daunelor morale, consideră că trebuie avută în vedere strânsa legătură dintre reclamanți și tatăl acestora, reclamantul L. L. arătând că acesta era spiritul familiei, cu toate că acesta era relativ în vârstă, lucra în continuare, primea pensie și locuia cu familia reclamantului L. L., fiind un adevărat sprijin, iar din declarațiile martorilor, arată că rezultă în mod clar faptul că între reclamanți și tatăl lor nu a existat niciodată certuri și se înțelegeau foarte. În continuare, învederează faptul că, astfel cum au relatat și martorii audiați la termenul anterior, reclamantul L. I. a suferit foarte mult în urma decesului tatălui său, ulterior suferind de o boală de inimă și de diabet. De asemenea, în ceea ce privește daunele materiale, solicită să se aibă în vedere de către instanță chitanțele depuse în probațiune, precum și aspectele ce rezultă din declarațiile martorilor, întrucât, astfel cum este bine cunoscut, la evenimente precum înmormântări și parastase, există servicii pentru care nu au fost eliberate bonuri fiscale, respectiv serviciul groparului, a preotului, a alimentelor cumpărate de la producătorii locali, apreciind că aceste cheltuieli au fost dovedite pe deplin. În continuare, consideră că împrejurarea că reclamanții nu știu să evalueze suferințele cauzate de moartea părintelui lor sau că nu cunosc matematică și nu cunosc sumele stabilite prin lege, nu poate constitui un element prin care să nu poată beneficia de contravaloarea daunelor morale suferite prin decesul tatălui lor, cu atât mai mult cu cât acesta a decedat în fața lor, șocul fiind cu atât mai mare. De asemenea, solicită acordarea de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, conform chitanței depuse la acest termen de judecată.
Reprezentantul pârâtei solicită admiterea în parte a acțiunii, considerând că la momentul stabilirii valorii despăgubirilor trebuie avută în vedere existența unei culpe comune a victimei, generată de prezența acestuia în deplasare, pe sensul de deplasare a autovehiculului, contrar prevederilor art. 72 din O.U.G. nr. 195/2002, care statuează că deplasarea pietonului trebuie să se realizeze pe partea stângă a carosabilului. În continuare, învederează faptul că, contrar susținerilor martorilor și a reclamanților, există trotuar la locul accidentului, fiind o suprafață situată între regimul granițelor caselor marcate prin garduri și porțiunea carosabilului momentul de oprire al victimei trebuia să se desfășoare în altă zonă decât acostamentul drumului, cu spatele la sensul de deplasare a autovehiculelor, contrar normelor în vigoare și mai mult, apreciind că un alt element care trebuie avut în vedere este cel al stării de ebrietate a victimei, confirmată de actele medico-legale aflate la dosarul cauzei. În continuare, cu privire la elementele vizând acordarea de daune materiale, solicită acordarea de daune materiale doar în limita sumelor probate cu acte, raportat la faptul că alte mijloace probatorii nu se regăsesc la dosar, decât simple afirmații ale reclamanților ce nu constituie probe, în depozițiile martorilor nefiind indicate valori ale cheltuielilor funerare, astfel că nu există un suport probator într-o valoare nominală a acestor cheltuieli, existând doar o chitanță pentru masă în valoare de 2.600 de lei, pentru care solicită să se aplice procentul de culpă comună a victimei în condițiile expuse și să se reducă corespunzător. În continuare, cu privire la acordarea de daune morale, raportat la solicitările reclamanților de acordare a daunelor morale în cuantum de 4.000.000 de lei fiecare, arată că acel plafon maxim de despăgubire nu se poate solicita într-o astfel de speță, ce are ca obiect un accident produs împotriva unei victime aflat în stare de ebrietate și care nu circula pe sensul de mers prevăzut de normele legale, astfel că reclamanții nu sunt îndreptățiți să solicite asemenea sume. De asemenea, solicită să se aibă în vedere de către
instanță, la momentul stabilirii cuantumului daunelor morale, aprecierea Înaltei Curți de Casație și Justiție Secția a-II-a civilă, într-o speță publicată în Buletinul Casațiilor nr.10/2012, în care menține soluția instanței de apel, subliniind că trebuie avută în vedere o apreciere multilaterală a tuturor evenimentelor negative ale prejudiciului și implicația acestuia, pe toate planurile sociale ale reclamanților, considerând că nu se pot acorda daune morale în considerația afirmației reclamantului L. I., conform căreia solicită daune morale pentru că locuiește în chirie și pentru că nu lucrează și afirmației reclamantului L. L., conform căreia solicită daune morale în cuantum de 80.000 de euro pentru că pensia tatălui era o sursă de venit, o asemenea pretenție fiind obiectul unor daune materiale și nu se justifică. În continuare, cu privire la reclamantul L. I., raportat la faptul că nu cunoaște cuantumul care este solicitat prin cererea de chemare în judecată, solicită respingerea acțiunii, considerând că este inadmisibilă, instanța neputând să se pronunțe asupra unor pretenții neindividualizate, apreciind că în momentul în care reclamantul a făcut această depoziție în fața instanței renunță la pretențiile din acțiunea principală, iar referitor la suma de 80.000 de euro solicitată de către reclamantul L. L., solicită diminuarea acesteia la suma de 5.000 de lei, învederând faptul că, în cuprinsul aceleași decizii amintite anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut faptul că această compensație materială față de prejudiciul moral suferit nu trebuie să ducă la o îmbogățire fără justă cauză, nefiind justificate daunele morale. De asemenea, arată că la nivelul Fondului de Protecție al Victimelor Străzii, bazându-se pe întreg sistemul Juridex ce consemnează întreaga practică judiciară din țară în materia daunelor produse de victime, s-a făcut un studiu complex cu elemente jurisprudențiale de drept european, arătând că în țări precum Austria, Belgia sau Luxemburg, cuantumul despăgubirilor se situează între 10.000 de euro și
15.000 de euro, raportat la salarul mediu din aceste țări, fiind stabilită o modalitate de calculare a cuantumului pe care o consideră acceptabilă și anume, pentru copilul major descendent de gradul I, nivelul daunelor morale ar trebui să se rezume la nivelul a 2 salarii medii pe economie. De asemenea, solicită reducerea cheltuielilor de judecată pretinse de către reclamanți, proporțional cu reducerea solicitărilor privind daunele morale.
Apărătorul reclamanților, raportat la susținerile reprezentantului pârâtei conform cărora defunctul se afla pe carosabil, învederează faptul că în urma declarațiilor martorilor rezultă că acesta nu se afla pe carosabil, iar cu privire la starea de ebrietate a victimei, consideră că acest aspect este irelevant în speța de față, defunctul fiind în afara carosabilului, iar factorul cauzator al morții a fost impactul cu autoturismul asigurat de către societatea pârâtă și nu cantitatea de alcool pe care o avea victima în sânge.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Prin cererea înregistrată la data de 6 decembrie 2012 în dosarul nr._ al Tribunalului C., reclamanții L. L. și LAKTOS I. au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta SC C. asigurare SA ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata de daune materiale și morale în cuantum de 4.030.000 lei în favoarea reclamantului L. L., din care suma de 30.000 lei reprezintă daunele materiale și a sumei în cuantum de 4.000.000 lei reprezentând daune morale în favoarea reclamantului L. I. .
S-a solicitat, totodată, obligarea pârâtei la plata unor penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi calculate asupra debitului, începând cu
cea de a 11-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorului și până la achitarea efectivă a sumelor.
În plus, s-a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii reclamanții au arătat că sunt fiii lui L. Ianos, decedat la data de 6 aprilie 2012 în urma unui accident rutier provocat de numitul Mustea Teodor, care se afla la volanul autoturismului marca Logan înmatriculat sub nr._, ce se deplasa din direcția Gherla spre Diviciorii Mici, accidentul provocându-se în dreptul imobilului nr. 106, defunctul fiind pieton ce se deplasa în aceeași direcție de mers cu autovehiculul, însă pe
acostamentul din partea dreaptă a drumului.
S-a mai arătat că învinuitul nu a oprit la locul producerii accidentului și că numitul L. Ianos a decedat în momentul impactului, conducătorul auto continuându-și deplasarea, ieșind de pe partea carosabilă, răsturnându-se pe un teren arabil și decedând în urma accidentului la data de 17 mai 2012 la Clinica Chirurgie I.
În urma decesului persoanei învinuite, prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla dată în dosar nr. 417/P/2012 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de Mustea Teodor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, ca urmare a decesului făptuitorului.
Autoturismul condus de persoana vinovată era asigurat la data producerii accidentului la SC C. A. SA, aspect prin raportare la care reclamanții consideră că, obligația de reparare a prejudiciului suferit ca urmare a decesului tatălui revine societății de asigurare emitentă a poliței RCA.
Această calitate procesuală pasivă a asiguratului este reglementată de disp. art. 54 din Legea nr. 136/1995, reclamanții invocând și disp. art. 49 și 50 din Legea nr. 136/1995, precum și prev. art. 26 alin. 1 din Norma CSA din
25 mai 2010 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de circulație.
S-a mai arătat că s-a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, pârâta fiind invitată la conciliere prin adresa nr. 204/_ pentru data de 8 august 2012, orele 12,00, fără însă ca aceasta să răspundă invitației.
Totodată, reclamanții au arătat că avizarea daunei s-a efectuat către asigurător în luna aprilie 2012, în conformitate cu disp. art. 35 și 38 din Norma CSA/25 mai 2010.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare la data de 16 ianuarie 2013, solicitând respingerea acțiunii și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, prin raportare la disp. art. 2223 NCC și Ordinul CSA nr. 14/2011, în conformitate cu care pentru angajarea răspunderii asigurătorului persoana prejudiciată trebuie să facă dovada producerii evenimentului rutier din culpa asiguratului RCA.
În cauză a fost invocată rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din cuprinsul căreia se reține faptul că deplasarea defunctului L. Ianos s-a făcut pe acostamentul din partea dreaptă a drumului, pe aceeași direcție de mers cu conducătorul auto pretins vinovat de producerea evenimentului rutier, reținându-se, totodată, faptul că defunctul avea o alcoolemie de 0,8 gr./l.
Se invocă, deci, culpa pietonului în producerea accidentului rutier și se susține că este confirmată și de disp. art. 72 din OUG nr. 195/2002, în conformitate cu care pietonii sunt obligați să se deplaseze doar pe trotuar și, în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stângă a drumului în direcția lor de mers.
Din descrierea stării de fapt menționate în cadrul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale se apreciază că nu reiese încălcarea de către asigurătorul RCA a normelor privind circulația pe drumurile publice, singura trimitere
făcându-se la disp. art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și se referă la părăsirea locului accidentului.
Dinamica producerii accidentului, astfel cum este descrisă de către reclamanți, se apreciază că nu atribuie nici o culpă asiguratului RCA în producerea accidentului.
Or, pârâta apreciază că în cauză sunt incidente disp. art. 27 din Ordinul CSA nr. 14/2011, dispoziții care exonerează asigurătorul de plata despăgubirilor pentru situația în care accidentul a fost produs din culpa exclusivă a persoanei prejudiciate.
În ceea ce privește daunele morale solicitate de reclamanți, în condițiile în care cuantificarea prejudiciului moral nu este supus unor criterii legale, determinarea se impune a se face prin aprecierea consecințelor negative suferite de cel în cauză, atât fizic, cât și psihic, a valorilor lezate, a măsurii în care acestea au fost lezate și a intensității cu care victima le-a perceput.
Operațiunea de estimare a despăgubirilor, deși este lăsată la aprecierea judecătorului, nu se poate face arbitrar, impunându-se a fi analizate în mod temeinic criteriile ce pot forma convingerea instanței asupra compensației cuvenite.
Pârâta consideră că în speță sumele solicitate cu titlu de daune morale nu întrunesc condiția rezonabilității, în scopul preîntâmpinării incidenței îmbogățirii fără justă cauză, invocându-se în acest sens și practica Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia suferința morală a persoanei prejudiciate nu trebuie să devină obiect oneros de tranzacție pur comercială și nici să transforme procesul obiectiv de desdăunare într-o afacere fără just temei, strict subiectivă, oportunistă și eminamente profitabilă pentru cel păgubit.
În ceea ce privește cuantumul daunelor materiale solicitate de reclamanți pârâta a susținut că acestea sunt nejustificate, neexistând înscrisuri doveditoare din care să rezulte proveniența sumei în cuantum de 30.000 lei solicitate și temeiul pentru care instanța ar trebui să dispună acordarea lor.
Prin sentința civilă nr. 43/22 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii formulate de reclamanți în favoarea Tribunalului Specializat C., ca urmare a admiterii excepției necompetenței materiale a instanței, reținându-se în speță disp. art.
36 alin. 3 și 37 din Legea nr. 304/2004 și faptul că litigiul are o natură comercială rezultând din raporturi cu profesioniști.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Specializat C. la data de 12 februarie 2013 sub nr._ .
Analizând cererea formulată de reclamanți, cu luarea în considerare a poziției procesuale exprimată și de pârâtă în prezenta cauză, ținând cont de ansamblul probelor existente la dosarul cauzei, tribunalul reține următoarele:
La data de 6 aprilie 2012, în jurul orelor 16,17, a avut loc un accident pe raza localității Fizeșul Gherlei la KM 6+300 m, în dreptul imobilului cu nr. 106, în accident fiind implicate autoturismul marca Dacia Logan cu nr. de inmatriculare_, autoturism condus de învinuitul Mustea Teodor si defunctul L. Ianos, acesta fiind accidentat mortal datorită vitezei excesive cu care circula conducătorul auto Mustea Teodor și neatenției în conducere, pietonul deplasându-se în aceeași direcție de deplasare ca și autoturismul, pe acostamentul din partea dreaptă a drumului.
În urma impactului, pietonul a decedat pe loc, iar conducătorul auto și-a continuat deplasarea cu o viteză foarte mare, parcurgând aproximativ 1 km și
400 m, pierzând controlul direcției și răsturnându-se în afara carosabilului,
suferind în cadrul accidentului leziuni corporale grave în urma cărora a decedat în data de 17 mai 2012.
Conform raportului de constatare medico-legală nr. 2425/III/155 din 9 mai 2012 eliberat de IML C. moartea numitului L. Ianos a fost violentă și s-a datorat stopului cardio-respirator prin edem bulbar consecutiv, fracturii luxație atlantooccipitală în cadrul unui politraumatism prin accident rutier. Leziunile traumatice s-au putut produce prin mecanism de lovire-basculare- proiectare în cadrul unui accident rutier, între leziuni și deces existând legătură directă de cauzalitate.
Pentru efectuarea cercetărilor determinate de producerea accidentului a fost constituit dosarul penal nr.417/P/2012 si, în data de_ Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla a dispus confirmarea rezoluției de începere a urmăririi penale față de Mustea Teodor pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art.178 alin.1 si 2 Cod penal, art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și art. 33 lit. a C.pen.
La data de 19 octombrie 2012 s-a propus încetarea urmăririi penale față de învinuitul Mustea Teodor cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului soldat cu victime, fără încuviințarea organelor de poliție, ca urmare a decesului făptuitorului.
Autoturismul marca Logan cu nr._ era asigurat la data producerii accidentului, posedând polița de asigurare RCA încheiată la SC C. A. SA, poliță având seria RO/17/G17/HR02736428 valabilă până la data de 29 aprilie 2012.
Reclamanții s-au constituit parte civilă în cauză în faza de cercetare penală, după cum rezultă din cererile de constituire aflate la dosarul penal la filele 111-112.
Din cuprinsul raportului de constatare medico-legală întocmit de Institutul de Medicină Legală C. -N., efectuat în urma solicitării Poliției Municipiului Gherla, instanța reține faptul că moartea numitului L. Ianos a fost violentă și s-a datorat stopului cardio-respirator cu edem bulbar consecutiv în cadrul unui politraumatism prin accident rutier (traumatism cranio-cerebral cu hemoragie subarahnoidiană, contuzii de trunchi cerebral, fractură luxație atlanto-occipitală, traumatis vertrebo-medular mielic cu fracturi de coloană cervicală și toracală, traumatism toraco-abdomino-pelvin, cu fracturi costale multiple, rupturi pluriviscerale-aortă, trahee, pericard, ficat, splină, hemotorace, hemoperitoneu, fractură disjuncție sacro-iliacă dreaptă).
Leziunile traumatice s-au putut produce prin mecanism de lovire- basculare-proiectare, între leziunile traumatice și deces existând legătură de cauzalitate.
Din cuprinsul aceluiași raport de constatare medico-legală rezultă și faptul că sângele recoltat de la cadavru conținea alcool etilic de 0,85 grame la mie, iar alcooluria era de 0,80 grame la mie.
Instanța reține că în conformitate cu mențiunile făcute în cuprinsul procesului-verbal de cercetare la fața locului încheiat de organele de poliție, existent în dosarul penal nr. 417/ P/2012, acvirat la dosarul instanței, cu ocazia cercetării efectuate de organele de poliție s-a constatat faptul că defunctul L. Ianos a fost identificat pe acostamentul din partea dreaptă a sensului de mers dinspre Gherla spre Țaga, cu capul spre Gherla, cu brațele
întinse pe lângă corp, măsurătorile metrice relevând existența unei distanțe de 1,35 m de partea carosabilă și 15,3 m de punctul de reper stâlp RENEL nr. 17 amplasat în dreptul imobilului nr. 106, la o distanță de 2,5 m de stâlpul metalic din partea stângă a porții de acces auto din curtea imobilului nr. 107.
Menționarea acestui aspect este apreciat ca fiind necesar de către instanță prin raportare la susținerile pârâtei din cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, conform cărora defunctul ar fi singurul vinovat de producerea accidentului, vinovăția acestuia constând în faptul că se deplasa pe partea dreaptă a drumului, în aceeași direcție de mers cu autovehiculul care l-a accidentat mortal, în condițiile în care inexistența trotuarului obligă pietonii să se deplaseze pe partea stângă a drumului aferentă direcției de mers. În plus, pârâta a invocat și faptul că în sângele cadavrului a fost identificată o alcoolemie de 0,85 grame la mie.
Aceste aprecieri ale pârâtei se impun a fi însă înlăturate, instanța considerând că starea de fapt invocată de pârâtă nu este cea reală, fapt rezultat din cercetările efectuate de poliție la fața locului, precum și din declarațiile martorilor aflate în dosarul penal.
Astfel, identificarea cadavrului defunctului L. Ianos la distanță de 1,35 m de partea carosabilă confirmă susținerile pârâtei conform cărora deplasarea acestuia s-ar fi făcut pe partea dreaptă a drumului, însă în afara părții carosabile, în condițiile în care autovehiculul marca Dacia Logan condus de făptuitorul Mustea Teodor se deplasa pe aceeași parte, însă cu o viteză excesivă, impactul autovehiculului cu defunctul realizându-se în afara părții carosabile datorită neatenției în conducere a făptuitorului.
De altfel, acesta a și părăsit locul accidentului, răsturnându-se ulterior după o deplasare de circa un kilometru și jumătate, decedând ca urmare a traumatismelor provocate de accidentul pe care l-a produs.
Împrejurarea că defunctul L. Ianos se deplasa pe partea dreaptă a părții carosabile, în condițiile în care localitatea Fizeșul Gherlei nu dispune de trotuare, poate fi considerată ca o condiție care a favorizat producerea accidentului rutier, însă instanța apreciază că nu poate fi reținută doar în sarcina defunctului culpa în producerea accidentului și, implicit, moartea violentă rezultată în urma impactului cu autovehiculul condus neregulamentar de către făptuitorul Mustea Teodor.
În condițiile în care conducătorul auto ar fi condus preventiv și s-ar fi deplasat cu o viteză regulamentară evitarea accidentului și, implicit, deznodământul produs în urma accidentului nu ar fi avut loc, instanța considerând că ambii participanți la trafic pot fi considerați responsabili de producerea accidentului și urmărire acestuia.
De altfel, martorii audiați în cauză la solicitarea reclamanților C. A. (f.28), L. I. (f.29) și Itu I. C. (f.30), au arătat în cuprinsul declarațiilor lor faptul că tatăl reclamanților se afla pe marginea drumului și că intenționa să intre în imobilul proprietate personală situat la nr. 105 din localitatea Fizeșul Gherlei, moment la care a fost accidentat de un autoturism care rula cu mare viteză și în zigzag, defunctul fiind proiectat la aproximativ 5-10 metri distanță de locul impactului, pe podețul casei vecine, impactul determinând aruncarea corpului victimei în aer și rostogolirea acestuia de câteva ori, finalizându-se cu aruncarea acestuia pe podul casei unde se afla martorul Itu
I. C. .
De altfel, cei trei martori, de față la momentul impactului, au arătat că viteza cu care se deplasa autovehiculul era mare și că deplasarea acestuia era sinuoasă și nefirească, împrejurare care este confirmată, de altfel, și din măsurătorile efectuate de organele de poliție, existând o distanță de câțiva metri între locul impactului și locul unde a fost identificat ulterior cadavrul tatălui reclamanților.
În ceea ce privește faptul că defunctul L. Ianos avea în sânge o îmbibație alcoolică de 0,85 grame la mie nu are nici un fel de relevanță în
cauză, dat fiind faptul că nu s-a dovedit în speță că acest grad de alcoolemie ar fi generat o conduită din partea defunctului care ar fi cauzat în mod exclusiv, din culpa acestuia, producerea accidentului rutier.
Tribunalul apreciază că mențiunile făcute în cuprinsul raportului de constatare medico-legală fac dovada clară și indubitabilă a raportului de cauzalitate între moartea victimei și accidentul rutier produs și că vinovăția făptuitorului Mustea Teodor nu poate fi exclusă, astfel cum a susținut pârâta, astfel încât prin raportare la faptul că autoturismul condus de făptuitor era asigurat în baza Legii nr. 136/1995 la societatea pârâtă, răspunderea acesteia în condițiile răspunderii civile obligatorii prin raportare la prevederile art. 2.223 N.C.civ. se impune a fi reținută în cauză.
Reclamantul L. L., fiul defunctului L. Ianos, a solicitat instanței acordarea sumei de 4.030.000 lei, din care 4.000.000 lei reprezintă daune morale și 30.000 lei daune materiale, societatea de asigurare refuzând acordarea vreunei sume, motivat pe faptul că vinovat în exclusivitate de producerea accidentului era, în realitate, defunctul L. Ianos.
Reclamantul L. I. a solicitat instanței obligarea pârâtei, în calitate de asigurător, în baza răspunderii civile obligatorii, în condițiile reglementate de prevederile Legii nr.136/1995, la plata daunelor morale în cuantum de
4.000.000 lei.
Analizând cererile formulate de reclamanți, instanța reține faptul că este fără echivoc că in urma accidentului provocat de învinuitul Mustea Teodor in data de_, tatăl reclamanților L. Ianos si-a pierdut viata, iar fiii acestuia sunt îndreptățiți să formuleze o acțiune în pretenții întemeiata pe dispozițiile Legii nr.136/1995 si a Ordinului CSA nr. 14/2011.
In ceea ce privește pretențiile materiale formulate, instanța reține că reclamantul L. L. a solicitat obligarea pârâtei doar la plata cheltuielilor ocazionate de decesul si de înmormântarea tatălui acestuia numitul L. Ianos. In dovedirea pretențiilor formulate reclamantul a depus la dosar în fața Tribunalului C. la filele 16-21 și ulterior la dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Specializat C. la filele 10-14 și 32, copii ale chitanțelor eliberate de diverse servicii sau magazine.
Reclamantul a cuantificat despăgubirile materiale solicitate la suma de
30.000 lei, pârâta susținând însă că suma este nejustificată, întrucât nu există la dosar dovezi doveditoare din care să rezulte proveniența sumei solicitate și temeiul pentru care instanța ar trebui să dispună acordarea ei.
În ceea ce privește temeiul în baza căruia reclamanții sunt îndreptățiți să solicite obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor instanța va avea în vedere disp. art. 38 din Ordinul CSA nr. 14/2011, conform cărora pentru acoperirea prejudiciilor suferite în urma producerii unor accidente de vehicule, persoanele prejudiciate depun o cerere de despăgubire la asigurătorul RCA, cu care proprietarul sau utilizatorul autovehiculului, răspunzător de producerea accidentului, a încheiat asigurarea obligatorie RCA.
Depunerea cererii de despăgubire cu privire la producerea evenimentului asigurat prin polița de asigurare RCA reprezintă avizare de daună și obligă asigurătorul RCA răspunzător să deschidă dosarul de daună, să efectueze constatarea pagubelor, să comunice în scris părții prejudiciate solicitări cu privire la documentele ce trebuie depuse pentru soluționarea cererii de despăgubire și să soluționeze cererea de despăgubire în termenul legal.
Instanța reține faptul că reclamanții și-au îndeplinit această obligație și că au solicitat asigurătorului la data de 24 aprilie 2012 plata daunelor materiale și morale rezultate în urma decesului tatălui lor, aspect pe care, de altfel, pârâta nu l-a negat și despre care se face referire și în cadrul adresei
înregistrate sub nr. 204/_, prin intermediul căreia pârâta a fost convocată la negociere în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă.
În ceea ce privește daunele materiale solicitate de către reclamantul L.
L., instanța apreciază că se impune a fi analizat materialul probator depus la dosar, pentru a statua asupra cuantumului acestor despăgubiri ce urmează să fie acordate.
Prin raportare la disp. art. 49 alin. 1 pct. 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011, instanța reține faptul că în caz de deces despăgubirile ce se impun a fi acordate de către asigurator vizează cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative.
Se impune a se preciza faptul că reclamantul L. L. a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata acestor cheltuieli de înmormântare reglementate de norma legală mai sus enunțată la litera a, nefiind făcute referiri referitoare la celelalte despăgubiri pe care le prevede art. 49 pct. 2 lit. b și c, solicitându-se, în plus, și daune morale reglementate de litera d și care se acordă în baza normei legale, în conformitate cu legislația și jurisprudența în România.
Analizând dovezile depuse la dosar, instanța apreciază ca reclamantul este îndreptățit la acordarea sumei de 6.684,57 lei cu titlu de daune materiale, fiind avute în vedere chitanțele depuse la dosar care atestă plata tuturor serviciilor ocazionate de achiziționarea celor necesare înmormântării defunctului, inclusiv pentru privegherea, pomana de după înmormântare și parastasul care s-a organizat la un an de la deces, conform celor declarate de martorii audiați în cauză.
Instanța constată că, astfel cum rezultă din cuprinsul chitanțelor depuse la dosar, reclamantul a achiziționat cantități importante de alimente cu ocazia înmormântării tatălui și, ulterior, la aproximativ o lună de la înmormântare, la data de 25 mai 2012, fiind avute în vedere pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor materiale toate bonurile depuse la dosar datate 25 mai 2012 și 24 mai 2012, fiind înlăturate însă acele bonuri emise la data de 26 mai 2012 care, de altfel, poartă mențiunea "Anulat"; (f.14).
Instanța apreciază că reclamantul a făcut dovada faptului că a ocazionat cheltuielile în cuantumul ce urmează să fie acordat cu titlu de daune materiale prin raportare la data achiziționării bonurilor, precum și prin raportare la cantitățile de bunuri achiziționate și specificul acestora, fiind de notorietate faptul că alimente de natura celor achiziționate de reclamant sunt folosite pentru înmormântare și ulterior pentru pomenirea defuncților la anumite intervale de timp, conform obiceiului locului.
In aceste condiții si pentru motivele prezentate, instanța apreciază că prin raportare la disp. art. 38 coroborate cu disp. art. 49 alin.1 pct. 2 lit. a din Ordinul CSA nr. 14/2011, având în vedere și prevederile art. 2223 din N.C.civ. se impune obligarea paratei la plata daunelor materiale în favoarea reclamantului L. L., in cuantum de 6.684,57 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de înmormântarea tatălui acestuia.
Deși pretențiile formulate de reclamant vizau suma de 30.000 lei, instanța apreciază că nu poate fi acordată decât în parte suma solicitată, motivat pe faptul că, pe de o parte, se impune a fi reținută și culpa defunctului în cauză în considerarea disp. art. 28 alin. 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011, conform cărora în condițiile în care nu se poate stabili întinderea răspunderii fiecărei persoane, aceasta se va stabili în cote egale, în raport cu numărul părților implicate în accident, fiecare parte având dreptul la despăgubire în proporția în care nu s-a făcut răspunzătoare de producerea accidentului.
În plus, nu pot fi acordate daune materiale decât în măsura în care acestea sunt probate cu documente justificative, conform disp. art. 49 alin. 1 pct. 2 lit. a din același act normativ, astfel încât solicitarea reclamantului de a fi obligată pârâta și la plata contravalorii alimentelor achiziționate pentru parastas și înmormântare de la diverse persoane fizice, a prestațiilor pentru fanfara angajată la înmormântare, a contravalorii transportului defunctului, nu poate fi admisă, întrucât pretențiile nu au fost dovedite în condițiile legii.
In ceea ce priveste daunele morale solicitate, instanța reține că pârâta contestă dreptul reclamanților de a solicita o suma de bani cu acest titlu de la societatea de asigurare, apreciindu-se, în principal, faptul că defunctul era singurul vinovat de producerea accidentului și, în subsidiar, motivat pe faptul că reclamanții nu ar avea reprezentarea a ceea ce reprezintă daunele morale solicitate prin cererea introductivă.
De altfel, pârâta a solicitat instanței administrarea probei cu
interogatoriul luat reclamanților, răspunsurile la interogatorii aflându-se la dosarul cauzei la filele 38-42.
Este real faptul că în răspunsul la întrebarea nr. 6 reclamantul L. L. a arătat că solicită cu titlu de daune morale suma de 80.000 euro, iar prin cererea de chemare în judecată a solicitat suma de 4.000.000 lei, însă instanța consideră că această diferență poate fi pusă pe seama parității leu/euro, a faptului că reclamantul este o persoană simplă care nu este familiarizat cu termenii juridici, împrejurări care însă nu sunt determinante în cauză și nu pot să aibă drept consecință respingerea cererii de obligare a pârâtei la plata daunelor morale.
Reclamantul a avut reprezentarea elementelor care stau la baza evaluării daunelor morale, fapt care rezultă și din răspunsul la întrebarea nr. 7, motivând solicitarea de plată a daunelor pe faptul că defunctul tată era un om sănătos, sprijin pentru familie, cu care, de altfel, și locuia, considerând că decesul tatălui justifică solicitarea de a se achita daune morale în cuantumul arătat.
În ceea ce-l privește pe reclamantul L. I., acesta a arătat în răspunsul la întrebarea nr. 7 din interogatoriul formulat de către pârâtă (f. 41) că nu poate să evalueze viața tatălui său și că lasă la aprecierea instanței suma solicitată cu titlu de daune morale, în condițiile în care în cuprinsul cererii introductive și acest reclamanta solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 4.000.000 lei cu titlu de daune morale.
Deși reprezentantul pârâtei a încercat să acrediteze ideea că cererea având ca obiect plata daunelor morale nu ar fi expresia voinței reclamanților, instanța consideră că din cuprinsul interogatoriilor și discuțiile avute cu aceștia la termenele de judecată la care aceștia au fost prezenți a reieșit în mod clar faptul că reclamanții erau conștienți că pârâta, în calitate de asigurător, are obligația de a-i despăgubi cu o sumă de bani pentru suferința cauzată de decesul tatălui.
Problema care se pune este aceea a cuantificării acestor daune morale in condițiile în care exista o diferență semnificativă între suma pretinsă de reclamanți de câte 4.000.000 lei și poziția exprimată de către pârâtă, în sensul respingerii pretențiilor reclamantului L. I. și admiterii în parte a acestor pretenții pentru suma de 5.000 lei în ceea ce-l privește pe reclamantul L. L.
.
Instanța de judecată nu are la îndemână nici o pârghie legislativă pentru stabilirea acestui cuantum, practica judiciara în materie fiind în sensul ca, prin acordarea daunelor morale trebuie sa se compenseze suferința pricinuită, prin raportare la consecințele negative suferite de cei implicați, de valorile
morale lezate si de măsura în care le-a fost afectata situația familială si profesională.
Se va avea în vedere faptul că defunctul L. Ianos era tatăl reclamanților, că acesta era pensionar și că locuia împreună cu reclamantul L.
L., gospodărindu-se ca și o familie, relațiile dintre părinți și copii fiind, astfel cum au declarat și martorii audiați, foarte bune.
Din această perspectivă, instanța consideră că decesul părintelui a avut, cum de altfel este și firesc, o influență asupra echilibrului familiei, în condițiile în care moartea unei persoane care face parte din familie generează consecințe negative, atât psihice, cât și emoționale, a căror comensurare este practic imposibilă.
Instanța consideră că nu are motive să conteste legătura ce a existat între reclamanți și tatăl acestora, fiind evident dureros sa îți pierzi părintele, considerând că nici o compensare bănească nu îl va readuce în mijlocul familiei.
Durerea reclamanților este reală și poate fi ușor percepută, în condițiile în care aceștia au asistat la decesul părintelui lor, ambii reclamanți fiind de față la momentul la care s-a produs accidentul, modalitatea de producere a acestuia fiind, de altfel, șocantă și pentru martorul Itu I. C., vecin al reclamanților, persoană care nu are nici un fel de legătură de rudenie cu reclamanții, având vârsta de 21 de ani, mult mai tânăr decât titularii cererii de chemare în judecată și care a fost, la rândul său, de față la momentul la care defunctul a fost proiectat de autovehiculul condus de învinuitul Mustea Teodor aproape de locul unde se afla.
Este real însă faptul că la stabilirea cuantumului daunelor morale prin raportare la practica instanțelor judecătorești, nu pot fi avute în vedere acele aspecte invocate de către reclamanți referitor la faptul că defunctul lor tată era singurul care avea o sursă de venit în familie și că la stabilirea daunelor morale nu se pot avea în vedere decât acele criterii la care instanța a făcut referire anterior, criterii care de altfel sunt pur subiective.
Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2617 din 9 iulie 2009 pronunțată în recurs, referitor la despăgubirile ce reprezintă daune morale, a statuat că acestea se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că nu se probează, ci se stabilesc de instanța de judecată prin evaluare. În acest scop, pentru ca evaluarea să nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, în cazul infracțiunilor contra persoanei este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită, precum și de toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate. Înalta C. e a mai apreciat că întinderea răspunderii civile delictuale nu este limitată de posibilitățile de plată ale părții, principiul aplicabil fiind cel al reparării integrale a prejudiciului material și moral cauzat prin fapta săvârșită.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, prin Decizia nr. 1179 din 11 februarie 2011, referitor la acordarea daunelor morale statuează principiul judecării în echitate. Astfel, atât instanțele naționale, cât și C. ea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit.
În conformitate cu art. 49 pct.2 lit. d) din Ordinul nr. 14/2011 de punere în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule este prevăzut că,
stabilirea despăgubirilor reprezentând daune morale în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, victime ale unui accident rutier, trebuie să fie: "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.";
Despăgubirile reprezentând daunele morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.
Din această perspectivă, instanța apreciază că suma de 130.000 lei acordată reclamantului L. L. și respectiv suma de 110.000 lei acordată reclamantului L. I. reprezintă despăgubiri morale în măsură să compenseze pierderea suferită prin decesul tatălui lor, diferențierea făcându-se de către instanță prin raportare la faptul că defunctul se gospodărea și viețuia
împreună cu primul dintre reclamanți, astfel încât lipsa prin trecerea în neființă a fost mai acută în cazul acestuia.
Instanța a avut în vedere și faptul că s-a reținut și în sarcina defunctului o culpă în producerea accidentului de circulație și că suma de 4.000.000 lei solicitată cu titlu de daune morale prin cererea de chemare în judecată ar fi fost de natură să conducă la o îmbogățire fără justă cauză a reclamanților, în condițiile în care aceștia au arătat că situația lor familială este una modestă.
Daunele morale trebuie sa aibă caracter reparatoriu, pentru a compensa lipsa tatălui din viața reclamanților, daunele având și un efect compensatoriu, fără a se putea transforma însă într-un izvor al îmbogățirii fără just temei.
Nu în ultimul rând, tribunalul are în vedere faptul că în urma evenimentului rutier a fost lezată cea mai înaltă valoare pe care orice societate înțelege să o ocrotească, respectiv viața.
Cu privire la penalitățile de întârziere solicitate, instanța apreciază că cererea formulată de reclamanți este întemeiată prin raportare la disp. art. 36 din Ordinul CSA nr. 14/2011, conform cărora în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată, asigurătorul RCA este obligat fie să notifice părții prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat pretențiile de despăgubiri, fie să răspundă cererii și să formuleze ofertă de despăgubire justificată.
Conform alineatului 5 al art. 36, despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maxim 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, alineatul 6 statuând și asupra faptului că despăgubirea, în situația în care dosarul conține toate elementele necesare stabilirii dreptului și cuantificării daunei, trebuie achitată de către asigurător în termen de 10 zile de la completarea dosarului, dar nu mai târziu de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat.
Instanța reține, prin raportare la norma legală enunțată, faptul că legiuitorul a statuat în sarcina asigurătorului obligația de plată a unor penalități de întârziere pentru situația în care acesta refuză plata despăgubirilor în mod nejustificat, stabilind și termenul de la care se impun a fi calculate aceste penalități.
În speță, însă, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la un cuantum al penalităților mai mic decât cel reglementat de Ordinul CSA nr. 14/2011 - 0,2% pe zi întârziere prevăzut de disp. art. 37 - solicitând ca plata penalităților să se facă doar începând cu cea de a 11-a zi de la rămânerea definitivă a sentinței și până la plata efectivă a întregului debit, prin raportare la teza finală a art. 36 alin. 5 din ordinul invocat.
Cu respectarea principiului disponibilității, ținând cont de solicitarea reclamanților, instanța va admite și acest capăt de cerere accesoriu și o va obliga pe pârâtă la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi aferente debitului principal, începând cu cea de a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la plata integrală a hotărârii.
În baza disp. art. 274 C.pr.civ., fiind în culpă procesuală, pârâta va fi obligată să le achite reclamanților și cheltuieli de judecată proporțional cu pretențiile admise, respectiv 39 lei către reclamantul L. L. și 34,2 lei în favoarea reclamantului L. I., sume ce reprezintă contravaloarea parțială a onorariului avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite, în parte, cererea formulată de reclamanții L. L. și L. I.
, ambii cu domiciliul procesual ales în C. -N., C. D. nr. 25, ap. 13 la Cabinet avocat Luca Marius, în contradictoriu cu pârâta SC C. A. SA, cu sediul în S., str. N. O., Turnul A, C. de A., nr. 2, et.3-6, jud. S. și în consecință:
Obligă pârâta, în calitate de asigurător, să-i achite reclamantului L. L. suma de 6.684,57 lei cu titlu de daune materiale și suma de 130.000 lei cu titlu de daune morale.
Obligă pârâta să-i achite reclamantului L. I. suma de 110.000 lei cu titlu de daune morale.
Obligă pârâta să le achite reclamanților penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi aferente debitului principal, începând cu cea de a 11-a zi de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la plata efectivă a întregului debit.
Obligă pârâta să-i achite reclamantului L. L. suma de 39 lei și reclamantului L. I. suma de 34,2 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Definitivă și executorie.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 12 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. C. T. B.
Red.CC/MM 5 ex./_
| ← Decizia civilă nr. 9755/2013. Obligatie de a face | Sentința civilă nr. 1607/2013. Obligatie de a face → |
|---|
