Decizia civilă nr. 1357/2013. Opozitie. Legea societatilor comerciale 31/1990
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1357/2013
Ședința publică de la 07 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.
Judecător L. U.
Judecător R. -R. D. Grefier M. T.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul formulat de reclamanta SC R. S., împotriva sentinței civile nr. 3659/_, pronunțată de Tribunalul Specializat C., în contradictoriu cu pârâta_ S., având ca obiect opoziție.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de_, respectiv_, ambele părți au depus la dosar concluzii scrise.
Se constată totodată faptul că prin încheierea de ședință din data de_ s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
C. EA
Prin sentința civilă nr. 3659/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. s-a admis exceptia insuficientei timbrari a cererii.
S-a anulat opozitia formulata de oponenta SC R. S. in contradictoriu cu intimata_ S. .
A fost obligată oponenta sa plateasca intimatei suma de 5536,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit prevederilor art.2 din Legea nr.146/1997, actiunile si cererile evaluabile in bani introduse la instantele judecatoresti se timbreaza la valoare, in functie de criteriile stabilite de art.2 lit.1-g.. In acelasi timp, potrivit art.3 al.1 si 2 din OG nr.32/1995, cererile de chemare in judecata adresate instantelor judecatoresti care au ca obiect o valoare mai mare de 10.000 lei, se timbreaza cu timbru judiciar in valoare de 5 lei. Aceste dispozitii sunt aplicabile si in cazul unei opozitii, cum este cazul de fata, intemeiate pe dispozitiile art.243 al.1 si 6 din Legea nr.31/1990, prin care s-a solicitat obligarea societatii care a intocmit si publicat un proiect de divizare la repararea unui prejudiciu cauzat societatii oponente, valoarea prejudiciului fiind in mod expres indicata in cuprinsul opozitiei.
Taxa aferenta actiunii avand un obiect evaluabil in bani se achita, potrivit prevederilor art.20 al.1 si 2 din acelasi act normativ, anticipat, sau daca taxa judiciara de timbru nu a fost platita in cuantumul legal in momentul inregistrarii actiunii sau cererii, instanta va pune in vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecata. Neindeplinirea obligatiei de plata pana la termenul stabilit se sanctioneaza cu anularea cererii, conform art.20 al.3 din acelasi act normative, dispozitii similare regasindu-se in art.9 din OG nr.32/1996.
In prezenta cauza, raportat la valoarea obiectului prezentului litigiu, asa cum a fost pretuita de oponenta, taxa judiciara de timbru datorata era in suma de
30.102 lei, iar timbrul judiciar datorat era de 5 lei. Intrucat cererea formulata de oponenta nu a fost legal timbrata, s-a pus in vedere acesteia, prin rezolutia aplicata
la primirea actiunii, sa depuna taxa judiciara de timbru si timbrul judiciar mai sus mentionate.
Intrucat oponenta nu a formulat cerere de reexaminare impotriva taxei judiciare stabilite, dar a achitat pana la termenul de judecata ce a fost acordat doar o taxa judiciara de timbru in valoare de 40 lei si a depus timbre judiciare mobile in valoare de 0,30 lei, instanta a admis exceptia insuficientei timbrari a opozitiei, invocata de intimata, aceasta exceptie avand caracter absolut si trebuind a fi solutionata cu precadere fata de alte cereri formulate de parti. Pe cale de consecinta, in temeiul art.20 al.3 din Legea nr.146/1997 si art.137 Cod procedura civila, a anulat ca insuficient timbrata opozitia formulata de oponenta SC R. S. .
In temeiul prevederilor art.274 Cod procedura civila, retinand culpa procesuala a oponentei, a obligat oponenta sa plateasca intimatei suma de 5536,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand de onorariul avocatial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC R. S.
solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța: să se admită recursul, să se casaze hotărârea atacată și să se trimită cauza spre rejudecare primei instante având În vedere-că instanta a solutionat procesul fără a intra În cercetarea fondului.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat recurenta că soluția primei instanțe are la bază o interpretare și aplicare greșită a dispozitiilor legale care reglementează institutia juridică a opozitiei la divizare/fuziune. Se referă În special la dispozițiile care reglementează natura juridică și obiectul opozitiei la divizare/fuziune.
În accepțiunea primei instanțe, opozitia este exclusiv un mijloc de realizare a creantei oponentei împotriva debitoarei supusă divizării. Prima instanță asimilează, așadar, formularea unei opoziții la divizare cu formularea unei acțiuni În realizarea unei creanței.
Consideră că doar printr-o astfel de interpretare prima instanța a putut ajunge la soluția de a stabili o taxă de timbru la valoare pentru opoziția formulată de reclamantă, iar ulterior la soluția de a anula În Întregime opoziția reclamantei.
O astfel de interpretare este Însă eronată și limitată și contravine Însuși scopului pentru care a fost reglementată opoziția la fuziune/divizare.
În realitate Însă, astfel cum rezultă din prevederile art. 243 alin. 1 din Lg. 31/1990 (LSC), ceea ce a avut În vedere legiuitorul prin reglementarea opozitiei la divizare/fuziune a fost oferirea unui mijloc de protectie pentru creditorii unei societăti comerciale supusă fuziunii și divizării, de a-și satisface În viitor creantele, prin obligarea debitoarei (supusă divizării) să constituie garantii adecvate În favoarea acestor creditori.
Cu alte cuvinte, prin formularea unei opoziții creditorul nu urmărește realizarea creantei sale (care oricum nu este Încă scadentă) ci doar obtinerea de la debitoare a unor garantii adecvate, garanții care În viitor Îi vor asigura satisfacerea creanței.
Textul art. 243 alin 1 din LSC nu Iasă loc la interpretări din acest punct de vedere, fiind deosebit de clar:
"Creditorii societatilor care iau parte la fuziune sau la divizare au dreptul la o protectie adecvata a intereselor lor. În vederea obtinerii de garantii adecvate,orice creditor care detine o creanta certa, lichida si anterioara datei publicarii proiectului de fuziune sau de divizare ...., nescadenta la data publicarii, a cărei satisfacere este pusă În pericol prin realizarea fuziunii/divizării, poate face opoziție ... "
De altfel, aceste aspecte rezultă și din nota de fundamentare a OUG 90/_
, act normativ care a remodelat instituția opoziției la fuziune/divizare În jurul a două principii: 1."obținerea de garanții adecvate pentru creditori" și 2. "eliminarea caracterului suspensiv al opoziției" (cel de-al doilea principiu decurgând tocmai din primul principiu, Întrucât, câtă vreme obiectul opoziției este obținerea unor garanții adecvate nu se mai justifică suspendarea procedurii de divizare/fuziune).
Se arată de către realizatorii acestei "remodelări" a opoziției la fuziune/divizare următoarele:
"S-a mers pe ideea conservării (s.n. iar nu a realizării) dreptului creditorului, În sensul că În mod obligatoriu societatea debitoare, care urmează să fuzioneze sau să se dividă, trebuie să constituie garantii adecvate pentru creditor astfel Încât acesta să fie satisfăcut În drepturile sale și să aibă garantia că pe viitor Își va recupera creanta de la viitoarea societate. Doar În situatia În care societatea debitoare refuză să constituie asemenea garanții, atunci judecătorul, de Îndată și cu precădere, va declara creanța creditorului care nu este Încă exigibilă ca fiind una exigibilă și se merge pe procedura executării silite", (A. Bica, secretar de stat În Ministerul Justiției.)
Același scop primordial de garantare a creanței este lăsat să se Întrevadă și din soluțiile pe care art. 243 din LSC le oferă pentru opoziția la divizare/fuziune.
Astfel, potrivit art. 243 alin. 4 din LSC instanta va respinge opozitia dacă din examinarea situației financiare și operațional-comerciale a debitoarei sau a societății succesoare În drepturi rezultă că nu este necesară acordarea de garantii adecvate ori, după caz, de noi garantii În situatia În care există deja garantii adecvate, sau dacă debitoarea a făcut dovada plătii datoriilor sau părtiie au încheiat un acord pentru plata datoriilor.
În situația În care, după examinarea situației financiare și operațional- comerciale a debitoarei sau a societății succesoare În drepturi, instanța va aprecia necesară constituirii de garanții adecvate În favoarea oponentei, va acorda prin încheiere un termen debitoarei pentru constituirea acestor garantii.
Doar În situația În care debitoarea refuză să ofere garantii adecvate, sau chiar dacă le oferă, refuză să le constituie În termenul stabilit de instanță prin Încheiere, instanta va pronunta o hotărâre prin care va obliga debitoarea la plata de îndată a creantei. (art. 243 alin 6)
Având în vedere toate considerentele expuse mai sus apreciază că rezultă, fără urmă de îndoială, că opozitia la divizare are natura juridică a unui mijloc de garantare a creantei iar nu de realizare a acesteia, și că obiectul său principal îl constituie obtinerea de garantii de către societatea creditoare (oponenta) iar nu executarea creantei.
Doar În mod secundar, dacă debitoarea refuză constituirea garanțiilor, opoziția va avea ca finalitate obligarea debitoarei la plata de îndată a creanței, transformându-se așadar Într-un mijloc de realizare a creanței.
Rezultă În consecință, două finalități ale opoziției la divizare:
- finalitatea principală - obținerea garanțiilor
- finalitatea secundară - plata creanței
Pe planul obligațiilor fiscale de plată a taxei de timbru este cert că finalitatea principală a opoziției la divizare - de obținere a garanțiilor - nu implică un timbraj la valoare, taxa de timbru fiind cea generală În materia cererilor de Î. mențiuni la registrul comerțului, respectiv 39 lei. Tocmai de aceea, opoziția reclamantei la divizare a fost taxată cu 39 lei (mai exact 40 lei).
Finalitatea secundară - plata creanței - implică un timbraj la valoare, Însă atingerea acestei finalități depinde de atitudinea debitoarei (care poate oferi sau poate refuza constituirea de garanții), astfel că, În aprecierea reclamantei, stabilirea unei taxe de timbru În acest sens s-ar impune doar după parcurgerea primei faze a opoziției, respectiv faza de obținere a garanțiilor, și după constatarea de către instanță a refuzului debitoarei de constituire a garanțiilor stabilite prin Încheiere.
Chiar dacă prin opoziție reclamanta a solicitat obligarea debitoarei la plata creanței ce o Înregistrează față de societatea reclamantă, instanța nu putea face abstracție de caracterul secundar al acestei finalități, prima fază a opoziției fiind evident constituirea garanțiilor, fază legal timbrată.
Dacă debitoarea constituia garanții adecvate pentru satisfacerea În viitor a creanței noastre, evident că nu se mai ajungea la pronunțarea unei hotărâri de obligare la plată și nici la necesitatea unui timbraj la valoare.
În drept s-au invocat prevederile: art. 243 Lg. 31/1990, art. 13 din Lg.
146/1997.
Pârâta intimată_ S. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat în principal respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat, cu consecința menținerii în întregime a sentinței civile atacate, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, C. ea constată următoarele:
Analizând cu prioritate, excepția inadmisibilității recursului, C. ea constată că aceasta este nefondată, din următoarele considerente:
Excepția inadmisibilității a fost invocată de către intimata_ S., prin prisma dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, apreciind că nu se poate contesta modalitatea de calcul a taxei judiciare de timbru decât pe calea specială prevăzută de Legea nr. 146/1997, respectiv prin intermediul formulării unei cereri de reexaminare, și nicidecum pe calea recursului.
În acest context, C. ea constată că, potrivit dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cererea de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate. Textul de lege invocat nu împiedică, însă, partea care nu a înțeles să uzeze de procedura reexaminării să supună controlului instanței investite cu soluționarea recursului problema modului de stabilire a taxei judiciare de timbru. O interpretare contrară ar conduce la concluzia că singurul aspect pe care trebuie să îl verifice instanța de recurs constă doar în depunerea sau nu a taxei judiciare de timbru, astfel cum a fost ea stabilită de instanța de fond, concluzie care, evident, nu poate fi primită.
Prin urmare, C. ea apreciază admisibil recursul declarat, motiv pentru care va respinge excepția de inadmisibilitate invocată de intimată.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, pe fondul cauzei,
C. ea constată că acesta este neîntemeiat, din următoarele considerente:
Consideră recurenta reclamantă că în mod nelegal a fost stabilită taxa judiciară de timbru la valoare, în realitate ea investind instanța de fond cu o opoziție la divizare. Pe de altă parte, arată recurenta că, în măsura în care instanța de fond considera că a fost investită atât cu o opoziție la divizare cât și cu o cerere în pretenții, aceasta era obligată să soluționeze pe fond cererea având ca obiect opoziția, care a fost timbrată legal, soluția neputând fi decât de anulare ca netimbrată a cererii de despăgubiri.
Contrar susținerilor recurentei, C. ea constată că aceasta a investit instanța de fond cu soluționarea unei cereri prin care a solicitat, în contradictoriu cu_ S., obligarea acesteia la "repararea integrală a prejudiciului cauzat la nivelul creanței în cuantum total de 2.599.100,36 lei, reprezentând marfă neachitată și penalități de întârziere de 0,15% pe zi";.
Prin urmare, chiar dacă cererea de chemare în judecată a fost intitulată de reclamantă ca fiind o cerere de opoziție, în realitate obiectul acesteia a fost exclusiv în pretenții, astfel că în mod corect a stabilit instanța de fond, în sarcina acesteia, obligația de plată a unei taxe judiciare de timbru calculate la valoarea pretențiilor solicitate.
În consecință, cererea recurentei având, în realitate, un singur petit, respectiv unul în pretenții, și raportat la faptul că aceasta a achitat doar o parte din taxa judiciară de timbru datorată, respectiv 40 lei și a depus un timbru
judiciar de 3 lei, deși a fost citată cu mențiunea achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 30.102 lei și a unui timbru judiciar de 5 lei (fila 25 dosar fond), în mod corect a făcut instanța de fond aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și a anulat cererea ca insuficient timbrată.
Prin urmare, pentru toate considerentele expuse anterior, C. ea constată că recursul formulat este nefondat, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge excepția inadmisibilității.
Respinge recursul declarat de SC R. S., împotriva sentinței civile nr. 3659/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., pe care o menține în întregime.
Respinge cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte, M. D. | Judecător, L. U. | Judecător, R. -R. D. |
Grefier, M. T. |
Red.M.D./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: M. C. Botiș
| ← Sentința civilă nr. 153/2013. Opozitie. Legea societatilor... | Sentința civilă nr. 844/2013. Opozitie. Legea societatilor... → |
|---|
