Sentința civilă nr. 844/2013. Opozitie. Legea societatilor comerciale 31/1990
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 844/2013
Ședința camerei de consiliu din 12 Aprilie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. U.
GREFIER L. C. A.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulate de reclamant A. F.
P. B. împotriva pârâtei S.C. C. 7 S., având ca obiect opoziție.
La apelul nominal făcut în ședința nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, constatând că nu sunt alte cereri de formulat și probe de administrat precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, declară închisă faza probatorie și reține cauza în pronunțare
Deliberând constată că:
T R I B U N A L U L
Prin cererea de opoziție formulată de A.F.P. B. transmisă prin ORC și înregistrată la tribunal cu nr. de mai sus, reclamanta a solicitat instanței admiterea opoziției în sensul obligării asociaților S.C. C. 7 S. B. la repararea prejudiciului cauzat bugetului de stat, respectiv la achitarea debitelor restante în cuantum de 1.962 lei.
În motivarea acțiunii se arată că S.C. C. 7 S. B. datorează bugetului de stat, conform datelor furnizate de către Serviciul Colectare Venituri Persoane Juridice din cadrul reclamantei, obligații în cuantum de 1.962 lei, obligații ce se impun a fi executate de către organele fiscale.
Reclamanta consideră că prin hotărârea atacată se aduc prejudicii bugetului de stat, iar cedarea părților sociale este doar o încercare a asociaților firmei debitoare de a se sustrage de la plata impozitelor și taxelor.
De asemenea, în opinia sa, cesionarea părților sociale de către asociații Dorloti Marton Tibor și Muha Dimitrie Leonard este un abuz în legătură cu exercitarea dreptului de dispoziție asupra bunurilor mobile necorporale ce sunt reprezentate de părțile sociale deținute, în sensul că, prevalându-se de dreptul de înstrăinare asociatul unic nu urmărește altceva decât zădărnicia oricăror acțiuni prezente ori viitoare, întreprinse de organele fiscale competente în vederea realizării creanțelor deținute față de respectivele societăți comerciale, inclusiv asupra propriului patrimoniu, în eventualitatea uni angajări a răspunderii solidare.
Pârâta legal citată a depus întâmpinare.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea cererii de opoziție ca fiind neîntemeiată, motivat de faptul că Hotărârea adunării generale a asociaților din data de_ privind cesiunea părților sociale, împotriva căreia s-a formulat opoziție, a
1
fost revocată prin hotărârea adunării generale a asociaților din data de_ privind majorarea capitalului social, retragere administratori și modificare act constitutiv.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată că prin Hotărârea din_, asociații Dorloti Marton Tibor și Muha Dimitrie Leonard, au hotărât cesionarea integrală a părților sociale către asociatul Stejeran Voicu Flaviu și schimbarea sediului social al societății în București .
Această hotărâre, a fost depusă la Of. Registrului Comerțului, fiind înregistrată sub nr. 521674/_ .
Împotriva acestei hotărâri a formulat opoziție, în termenul legal, petenta
A.F.P. B., care a fost înregistrată prin Rezoluția directorului nr.507131/_ și apoi trimisă acestui tribunal pentru soluționare, în baza prev.art.62 din L.3l/l990, rep., privind societățile comerciale.
Analizând cererea de opoziție prin prisma motivelor invocate de reclamantă instanța constată că opoziția este neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi redate în continuare.
Pentru a fi întemeiată o astfel de cerere, este necesar în primul rând ca prin hotărârea contestată să i se producă un prejudiciu creditorului social, or în speță reclamantei nu i se produce nici un prejudiciu prin emiterea hotărârii, datoria fiscală existând la data adoptării acesteia, mai mult hotărârea nu vizează această creanță iar prin emiterea ei nu se diminuează patrimoniul societății.
În al doilea rând prejudiciul la care face referire reclamanta a putut și poate fi recuperat și în continuare prin emiterea unui titlu executoriu și executarea silită a acestuia potrivit prev. OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală fără a fi necesară intervenția instanței.
Pentru considerentele menționate, văzând că în cauză nu sunt aplicabile disp. art. 202 al. 23din Legea nr. 31/1990, instanța urmează să respingă cererea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de opoziție formulată de petenta A.
F. P. A MUNICIPIULUI B.
, cu sediul în B., str. 1 D., nr. 6-8, jud. B. -Năsăud, împotriva deciziei nr.2/l2.05.20l2 de cesiune părți sociale, a asociaților SC C. 7 S.
, cu sediul în B., str. A., nr. 20, sc. B, ap. 29, jud.
B. Năsăud, nr. de înregistrare ORC J_, CUI 16507019. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din data de 12 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
U. I. | A. | L. C. |
Red/dact:UI/ALC/_ ,5 ex
2
← Decizia civilă nr. 1357/2013. Opozitie. Legea societatilor... | Sentința civilă nr. 2753/2013. Opozitie. Legea societatilor... → |
---|