Decizia civilă nr. 1419/2013. Nulitate act juridic
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1419/R
Ședința publică din 13 Decembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE C. G.
J. ecător M. P.
J. ecător M. H.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă SC V.
R. SA B. împotriva sentinței civile nr. 5570 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul cu numărul de mai sus, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. C. R. și B. N. E. ambii domiciliați în B.
M., Bd. R. nr.76/12 având ca obiect nulitate act juridic.
Dezbaterea cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_, iar în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.
T.
Prin sentința civilă nr. 5570/0_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare s-a admis acțiunea cvilă formulată de reclamanții B. C. R., și soția B. N. E., în contradictoriu cu pârâta SC V. R. SA, și în consecință s-a constatat ca fiind abuzive și nule de drept clauzele prevăzute în convenția de credit nr.0156990/AB din_ intervenită între pârâta SC V.
R. SA în calitate de creditoare - împrumutătoare, pe de o parte, și reclamanții B. C. R., și soția B. N. E., în calitate de împrumutați, pe de altă parte, la punctul 3 lit. d. și punctul 5 lit. a din Condiții speciale și cele de punctul 35 pct. 8.1 lit c /și lit d precum și secțiunea 10 din Condițiile generale cu consecința constatării nulității absolute parțiale a convenției de credit în ceea ce privește clauzele nule de drept și a derulării convenției de credit în continuare fără incidența clauzelor constate a fi nule de drept. Totodată s-a dispus obligarea pârâtei SC V. R. SA să restituie reclamanților suma de 3.408,74 CHF sau contravaloarea în lei la paritatea leu/CHF din ziua plății reprezentând comision de risc cu dobânda legală aferentă sumei de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la restituirea integrală și efectivă. A mai fost obligată pârâta SC V. R. SA să emită un nou plan de rambursare a creditului prin eliminarea costurilor relative la comisionul de risc, în cuantum de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, fiind obligată și la plata
cheltuielilor de judecată în sumă de 1.795 lei reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar și onorar avocat.
Excepțiile invocate de pârâta SC V. R. SA au fost respinse.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin acțiunea civilă formulată și înregistrată sub nr. dosar_, reclamanții B.
C. R. și B. N. E. au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC V. R. SA ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se constate:
- ca fiind abuzive și nule de drept clauzele prevăzute în convenția de credit nr. 0156990/AB din_ intervenită între pârâta SC V. R. SA în calitate de creditoare-împrumutătoare, pe de o parte, și reclamanții B. C.
și soția B. N. E., în calitate de împrumutați, pe de altă parte, la punctul 3 lit. d și pct. 5 lit. a din Condiții speciale și cele de la pct. 3.5, pct. 8.1. lit. c) și d) precum și secțiunea 10 din Condiții generale, cu consecința constatării nulității absolute parțiale a convenției de credit în ceea ce privește clauzele nule de drept și a derulării convenției de credit în continuare fără incidența clauzelor constatate a fi nule de drept;
obligarea pârâtei SC V. R. SA să restituie reclamanților suma de 3.408,74 CHF sau contravaloarea în lei la paritate leu/CHF din ziua plății reprezentând comision de risc cu dobânda legală aferentă sumei de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la restituirea integrală și efectivă;
obligarea pârâtei SC V. R. SA să emită un nou plan de rambursare a creditului prin eliminarea costurilor relative la comisionul de risc și exonerând reclamanții de obligația plății pe viitor a comisionului de risc în cuantum de 0,22% aplicat la soldul creditorului, plătibil lunar în zile de scadență;
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar și onorar avocat.
În motivare se arată că în baza contractului de credit nr. 0156990 din_ intervenit între părțile prezentului proces, reclamanții au primit 68.800 CHF cu titlu de împrumut.
Durata creditului a fost stabilită la 300 luni, rata dobânzii curente fiind de 3,99% pe an, iar dobânda anuală efectivă de 6,92%.
Se reține că la pct. 5 din Condiții speciale sunt prevăzute comisioanele datorate creditoarei și anume:
- la lit. a - un comision de risc de 0,22 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență pe toată perioada de derulare a convenției de credit, un comision de analiză dosar credit de 60 CHF, comision de rambursare în avans și un comision de administrare garanții de 200 Euro.
Totodată la pct. 7 al condițiilor speciale este stipulată garanția reală imobiliară constând în instituirea unei ipoteci de rang II asupra imobilului situat în B. M. B-dul R. nr. 12/76 proprietatea împrumutaților garanți ipotecari.
Astfel că, atâta timp cât banca are posibilitatea de a-și recupera creanța în ipoteza neachitării ratelor lunare, fie prin poprirea veniturilor reclamanților, fie prin urmărirea silită imobiliară, aceștia nu înțeleg ce risc se acoperă prin comisionul de risc nerambursabil și nerestituibil la finalul creditului, motiv
pentru care le consideră abuzive solicitând admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept invocă dispozițiile art. 942, art. 966-art. 968 Cod civil, Legea nr.
193/2000, OUG 50/2010.
În probațiune s-a depus taxa de timbru în valoare de 785 lei, timbre judiciare în valoare de 5,6 lei, contractul de credit, planul de rambursare credit, notificarea adresată băncii înregistrată sub nr. 2210/_, răspunsul dat de bancă înregistrat sub nr. 1743 din_, împuternicire avocațială, chitanța privind plata onorariului de avocat.
Prin întâmpinarea formulată pârâta solicită respingerea acțiunii reclamanților, iar în temeiul dispozițiilor art. 137, art. 7201Cod procedură civilă, art. 109 Cod procedură civilă formulează următoarele excepții: Excepția inadmisibilității acțiunii față de neefectuarea de către reclamanți a procedurii prealabile a concilierii directe prevăzute de art. 7201Cod procedură civilă. Excepția inadmisibilității capătului de cerere privind restituirea prestațiilor.Inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa temeiului de drept.
Trecând la soluționarea prezentei cauze, judecătoria a reținut următoarele:
Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanții au solicitat constatarea ca fiind abuzive și nule de drept clauzele prevăzute în convenția de credit nr. 0156990/AB din_ intervenită între pârâtă și reclamanți.
Ca temei de drept în susținerile reclamanților au fost invocate dispozițiile art. 1 alin.3 din Legea 193 din 6 noiembrie 2000 care spune "se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii";.
Totodată, art. 4 alin.1 din Legea 193/2000 "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiilor părților";.
În aliniatul 2 al aceluiași articol se arată că "o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv";, iar în aliniatul 3 al aceluiași articol se stipulează "faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens";.
Aceste dispoziții se regăsesc și în Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive din contractele încheiate cu consumatorii.
În speță convenția de credit mai sus amintită intră sub incidența Legii 193/2000 întrucât împrumutatul are calitatea de consumator iar banca pe aceea de comercial.
Astfel că în speță OUG 50/2010 nu este aplicabilă, întrucât la acea dată se aplicau prevederile actului normativ și la contractele de credit încheiate anterior intrării în vigoare a OUG 50/2010. Însă, ulterior, prin Legea 288/2010 s-a statuat că OUG 50/2010 se aplică numai contractelor încheiate anterior datei intrării în vigoare a dispozițiilor OUG 50/2010.
Prin întâmpinarea formulată pârâta a invocat trei excepții de respingere a acțiunii, după cum urmează:
Excepția inadmisibilității acțiunii față de neefectuarea de către reclamant a procedurii prealabile de conciliere directe prevăzute de art. 7201Cod procedură civilă, excepție neîntemeiată, acest fapt rezultând din probele anexate de reclamanți, prin care se face dovada îndeplinirii procedurii prevăzute de art. 7201Cod procedură civilă, respectiv adresa înregistrată la pârâtă sub nr. 2210 din_ prin care reclamantul solicită pârâtei eliminarea pct. 5a din convenția de credit și restituirea sumei reținute cu titlul de comision de risc până la acea dată. În cuprinsul adresei, reclamantul comunică pârâtei pretențiile sale și temeiul lor legal conform prevederilor art. 7201Cod procedură civilă.
Reclamantul mai solicită faptul că data concilierii să fie data de_ .
Față de acest înscris apreciem ca neîntemeiată excepția invocată de către pârâtă urmând să fie respinsă.
A doua excepție invocată - lipsa temeiului de drept, de asemenea este inadmisibilă întrucât nici o dispoziție legală nu prevede sancțiunea inadmisibilității acțiunii pentru lipsa temeiului de drept. Pe de altă parte în acțiunea introductivă de instanță la rubrica temeiul de drept sunt indicate dispozițiile legale incidente.
În ceea ce privește a treia excepție: excepția inadmisibilității petitului privind restituirea prestațiilor executate de reclamanți, respectiv restituirea comisionului de risc încasat de către pârâtă de la data încheierii contractului de credit și până în prezent, având în vedere principiul retroactivității, nulitatea absolută are ca principal efect retroactivitatea astfel încât produce efecte pentru trecut din momentul încheierii contractului.
Principiul retroactivității decurge din principiul legalității în sensul că restabilirea legalității încălcată la încheierea actului juridic impune înlăturarea efectelor produse în temeiul actului respectiv.
Având în vedere fondul cauzei, apreciem că și această excepție este neîntemeiată fiind respinsă de către instanță.
Pe fondul cauzei reclamanții au solicitat a se constata ca fiind abuzive și nule de drept clauzele cuprinse în contractul de credit nr. 0156990/AB din _
- punctul 3 lit. d din Condiții speciale sub titlul "Data ajustării dobânzii ";, unde se prevede că: "banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii; Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării";.
Dar atâta timp cât una din părțile contractului bilateral și sinalagmatic, oneros și comutativ, își rezervă dreptul de a modifica unilateral una din clauzele esențiale ale contractului de credit și anume cuantumul prestației celeilalte părți fără ca în acest sens să existe acordul celui care se obligă, această clauză este abuzivă.
Astfel, ne aflăm în prezența unei clauze potestative pure ceea ce implicit atrage ilicitarea cauzei juridice în sensul dispozițiilor art. 966 Cod civil.
Sintagma "schimbare semnificativă pe piața monetară"; este susceptibilă de interpretare pe care o face doar una dintre părțile contractului și anume comerciantul (în speță banca-pârâtă) fără ca debitorul obligației să-și poată exprima acordul de voință sau, dimpotrivă, să paralizeze încercarea de a-i fi îngreunate obligațiile pecuniare față de momentul încheierii contractului.
În acest sens sunt prevederile Legii 193/2000 și Directiva 93/13/CEE, unde se arată că o atare modificare a ratei dobânzii plătibilă de consumator, poate avea loc numai dacă există motivație întemeiată și numai în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celeilalte părți contractante și aceasta din urmă are libertatea de a rezilia imediat contractul.
Totodată o condiție contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind inechitabilă dacă, în contradicție cu cerința de bună credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
Față de faptul că nici o cerință legală impusă de legiutor nu este respectată în clauza aflată în discuție, aceasta este abuzivă.
Totodată, în sprijinul acestor constatări vine și prevederea legală potrivit căreia se interzic în mod categoric clauzele contractuale ce dau dreptul creditorului să modifice unilateral clauzele contractuale fără încheierea unui act adițional acceptat de către consumator întrucât pentru modificarea ratei dobânzii aferente creditului sunt necesare întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: - modificarea ratei dobânzii aferente creditului este determinată de o modificare a ratei de referință; - noua rată de referință este făcută publică prin mijloace corespunzătoare; - informațiile privind noua rată de referință sunt puse la dispoziție și la locul în care creditorul își desfășoară activitatea (art. 51 din OUG 50/2010).
O a doua clauză considerată abuzivă este aceea prevăzută la pct. 5 din Condiții speciale lit. a) comisionul de risc de 22% aprobat soldului creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toată durata de derulare a convenției de credit.
Dacă se pornește de la definiția legală a comisionului reținem că este vorba de existența unei sume de bani ce o încasează prestatorul unui anume serviciu pentru serviciul prestat.
În speță nu se prestează nici un serviciu legat de un așa - zis risc pe care banca și-l asumă prin încheierea contractului de credit.
Riscul nerambursării creditului la termenele scadente și convenite de către părți este acoperit prin constituirea unor garanții de natură materială și anume instituirea unei ipoteci asupra unui imobil a cărui valoare ce a fost
stabilită de un expert evaluator autorizat și agreat de bancă, iar valoarea acestui imobil este cu mult mai mare decât creditul angajat de către reclamant.
Totodată, la cererea băncii s-a încheiat și o poliță de asigurare pentru ipoteza pieirii bunului în cursul derulării contractului de credit.
Astfel ne aflăm în prezența unei practici abuzive a băncii-pârâte, practică ce a fost sancționată în mod expres de Directiva 2008/48/CEE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului, transpusă prin OUG nr. 50 care stipulează în mod expres la art. 36 că pentru creditul acordat creditorul poate percepe numai comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor după caz, penalități, precum și un comision unic pentru serviciile prestate la cererea consumatorilor..
O altă clauză apreciată ca fiind abuzivă este cea prevăzută în secțiunea 8 din Condițiile speciale, intitulată Scadența anticipată și anume: "în orice moment banca va avea dreptul pe baza unei notificări transmise împrumutatului și codebitorului/garantului să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda cumulată și toate celelalte costuri datorate băncii conform convenției; în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform convenției, precum și în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia băncii, creditul nu mai este garantat corespunzător";.
Astfel că ne aflăm în ipoteza prevăzută expres ca fiind clauză abuzivă în Anexa 1, la Legea nr. 193/2000 și anume la lit. a), conform cărora caracterul abuziv este dat de situația în care dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.
Și actuala reglementare a regimului contractelor de credit este categorică în sensul interzicerii unor atari practici incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii ca, în art. 40 al OUG nr. 50/2010 stipulează inechivoc că sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul creditorului să modifice unilateral clauzele contractuale fără încheierea unui act adițional, acceptat de consummator.
În mod judicios s-a arătat în practica judiciară: sentința civilă nr. 2033 din 5 martie 2009 a Judecătoriei Sectorului 2 B., a expus în considerentele prin care a constatat existența acestor clauze ca fiind abuzive prin admiterea unei sesizări făcute de ANPC-IRPC B. -Ilfov în contradictoriu cu SC V.
R. SA că "formulările cuprinse în clauzele analizate, respectiv situație neprevăzută, în opinia băncii, să devină improbabil, garantat corespunzător sunt departe de a oferi posibilitatea reală a unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv. În realitate - apreciază redactorul sentinței citate - aceste clauze oferă băncii dreptul exclusiv și discreționar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fără ca instanța învestită cu verificarea legalității unei astfel de măsuri să se poată pronunța într-un sens sau altul";.
O altă clauză considerată abuzivă este aceea cuprinsă în secțiunea 10 intitulată Costuri suplimentare, clauză strecurată în Condițiile generale ale Convenției, deși în Condițiile speciale s-au prevăzut în mod detaliat care sunt costurile și în considerarea cărora persoana împrumutată a achiesat la încheierea Convenției de credit.
Și în această situație clauza nu a fost negociată direct și a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei fiind vorba de un contract standard, preformulat, fiind categoric prestabilită unilateral de către comerciant.
O condiție contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind inechitabilă dacă, în contradicție cu cerința de buna credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului
Această clauză este abuzivă din perspectiva art. 4 din Legea 193/2000, respectiv în loc ca eventuala creștere a costurilor băncii cu creditul acordat să fie suportată de aceasta sau cel mult riscul să fie împărțit între bancă și client, acesta din urmă este obligat să acopere toată suma.
În speță sunt incidente dispozițiile art. 968 cod civil aflându-ne în prezența unei obligații fondate pe o cauză ilicită, întrucât este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice.
Prin înserarea acestor clauze constatate abuzive în convenția de credit, încă de la momentul încheierii contractului de credit s-au încălcat anumite prevederi legale (Legea 193/2000) astfel că sancțiunea consacrată în dreptul civil român în ipoteza încheierii unui act juridic cu nerespectarea normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă este nulitatea absolută.
Ca atare în speță, constatăm caracterul abuziv al introducerii elementului de risc constând în comisionul de risc implică întocmirea unui nou grafic de rambursare cu omiterea costurilor generate de comisionul de risc și implicit reclamanții vor fi exonerați de a mai achita pe viitor vreo sumă cu acest titlu.
Întrucât părțile efectuate până în prezent cu titlu de comision de risc s-au întemeiat pe o clauză abuzivă se impune ca toate sumele achitate până în prezent cu acest titlu să fie restituite către reclamanți.
Ca temei de drept reținem și art. 969-970 Cod civil potrivit cărora doar convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar convențiile trebuie executate cu bună credință.
În speță, ilicitatea cauzei juridice a actului ce leagă părțile este de natură a face toate plățile efectuate în baza acestor clauze nule de drept să fie restituite întrucât plata nu era legal datorată.
Față de aceste considerente, ținând seama și de dispozițiile art. 4 alin. final din Legea nr. 193/2000 coroborat cu art. 1169 Cod civil potrivit cărora pârâtei îi revenea sarcina probațiunii de a dovedi că a negociat direct cu reclamanții clauzele din convenția de credit ce fac obiectul procesului ceea ce nu a probat.
Urmând și practica judiciară prin care instanțele din țară s-au pronunțat în spețe similare în sensul constatării ca fiind nule și abuzive clauzele inserate în contractul de credit ce fac obiectul prezentului litigiu, respectiv Sentința
civilă nr. 779/2010 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, Sentința civilă nr. 5684/2010 a Judecătoriei Suceava, etc.
În ceea ce privește cererea formulată de pârâtă, aflată la dosar intitulată
"cerere de înaintare a întrebărilor preliminare"; către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, apreciem că nu este utilă prezentei cauze având în vedere următoarele: Curtea de Justiție a Uniunii Europene și-a exprimat deja în mod clar poziția față de orice posibile probleme apărute cu privire la interpretarea art. 4 aliniatul 2 din Directiva nr. 93/13 prin Hotărârea din 03 iunie 2010 dată în cauza C - 484/08, iar prin Legea 193/2000 au fost transpuse și implementate prevederile Directivei nr. 93/13 din 05 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta SC V. R. SA solicitând, în temeiul art. 304 ind.1 coroborat cu art.312 cod pr.civ. modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii promovate de reclamantă.
În motivarea cererii de recurs se arată că în mod greșit s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa concilierii prealabile prevăzută de art.7201C. proc. Civ, în condițiile în care adresa reclamanților nr. 2210/_
, care se referă doar la comisionul de risc, nu poate fi interpretată ca fiind o convocare la conciliere. In același mod greșit s-a respins excepția inadmisibilității petitului privind restituirea de către bancă a sumelor încasate cu titlu de comision de risc, în condițiile în care anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesivă, nu poate produce efecte retroactive, în acest sens fiind și dispozițiile art.13 alin.1 din Legea nr. 193/2000, iar pe de altă parte acest fapt nu constituie o plată nedatorată, reclamanții obligându-se contractual la plata comisionului. Apoi, dacă s-ar aprecia ca fiind o clauză abuzivă, nulitatea care ar interveni ar fi una relativă, interesul ocrotit de Legea nr. 193/2000, fiind unul privat, aparținând consumatorilor, iar în speță nulitatea a fost confirmată tacit de către reclamanți prin plata lunară a comisionului timp de 2 ani.
Potrivit art. 3 lit.d din contract, banca și-a rezervat dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piata monetară, obligația reclamanților și dreptul băncii depinzând atât de voința recurentei cât și de un element exterior acesteia- apariția unor schimbări semnificative pe piata monetară, fiind în prezența unei condiții potestative simple permisă de lege, iar nu una pur potestativă. Nu sunt incidente prevederile art.1006 cod civil, nefiind o obligație condiționată.
S-a arătat că această clauză este permisă de pctul 1 lit.a din anexa Legii nr. 193/2000, clauza stipulată în condițiile speciale nu prevede vreun abuz, ea a fost negociată(nefiind vorba de condițiile generale) și acceptată de reclamanți care de altfel pot cere rezilierea contractului dacă intervenea modificarea dobânzii. Clauza se referă la prețul contractului, deci la obiectul principal, fiind incidente prevederile art. 4 par.1 al Directivei nr.93/13/CEE și art. 4 alin.6 din Legea nr. 193/2000. Reclamanții nu au probat existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Clauza privind comisionul de risc este clară și fără echivoc, fiind obligatorie în sensul art.969 cod civ.. Comisionul de risc constituie un element al prețului, această clauză fiind însușită de consumator prin semnarea
contractului și a planului de rambursare care face parte integrantă din contract, devenind potrivit art. 969 Cod civil, lege între părți. În speță consumatorul nu a fost obligat să se supună unor condiții contractuale, pe care nu le știa la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor acestuia. Se menționează că acest comision nu este echivalent al garanției reale imobiliare-ipoteca, comisionul de risc fiind perceput pentru administrarea și a altor riscuri decât neplata, respectiv: riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției, riscul de depreciere a garanției, de neîncasare a valorii asigurării etc.
Nu sunt incidente prevederile OUG nr. 50/2010 în temeiul art.I pct.39 din Legea nr.288/2010. Reclamanții nu au probat existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților
Clauza privind comisionul de risc este negociată fiind inserată în condițiile speciale, în timp ce în condițiile generale se arată doar vocația băncii de a percepe acest comision. Prima instanță a respins audierea ca martor a ofițerului de credite al băncii, probă care era pertinentă în dovedirea negocierii realizate. Clauza se referă la prețul contractului, deci la obiectul principal, fiind incidente prevederile art. 4 par.1 al Directivei nr.93/13/CEE și art. 4 alin.6 din Legea nr. 193/2000.
Art. 8.1 lit. c si d din Conditiile generale prevăd ca în cazul apariției unei situații neprevăzute care face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate, Banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise Împrumutatului să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreuna cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate Băncii conform Conventiei. Clauza este justificată, în speță judecătoria a interpretat greșit pctul 1 lit.a para.1din anexa Legii nr. 193/2000, banca având interesul să insereze clauza pentru a-și recupera suma împrumutată în cazul în care, de ex. debitorul are un grad de îndatorare de peste 100%.
Și clauzele stipulate la Secțiunea 10 din Condițiile generale ale Convenției de credit sunt valabile și justificate de durata de timp mare de rambursare a creditului, astfel că în situațiile în care, din diferite motive, costurile Bancii cresc, aceasta creștere este suportata exclusiv de client.
Intimații, prin întâmpinare, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în mod legal și justificat a respins prima instanță excepțiile invocate de pârâtă. Totodată invocă prevederile art. 4 al.2 al Directivei nr.93/13/CEE și art. 4 alin.6 din Legea nr. 193/2000, dar și hotarârea C - 484/08, C- 76/10, C-241/98 a Curtii de Justiție a Comunitatilor Europene. Se arată că prin Hotărârea din data de_, dată în cauza C-484/08, privind cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de T. Suprem din Spania, Curtea (Camera I) a decis că Articolul 4 alineatul (2) și articolul 8 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale, precum cea în cauză în acțiunea principală, care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile
sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.
Se arată că sancțiunea civilă a nulității absolute decurge din interesul de ordine publică ocrotit, respectiv protecția consumatorilor.
Se invocă aceleași apărări, respectiv clauza stipulate la art. 3 lit. d ("Data ajustării dobânzii ";) din Condițiile speciale, permit modificarea discrețională și unilaterală de către bancă a ratei dobânzii, respective a cuantumului prestației reclamanților. Prin necircumstantierea in nici un mod a elementelor care-i permit bancii modificarea unilaterala a dobanzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care sa-i dea bancii acest drept, lasand la libera sa apreciere majorarea dobanzii, aceasta clauza incalca prevederile legale incidente in materie, fiind de natura sa il prejudicieze pe consumator. Clauza stipulată la pct. 5 lit. a ("Comision de risc ";) din Condițiile speciale care prevăd perceperea comisionului de risc a fost aplicat, fără sa se arate în funcție de ce a fost stabilit, de ce totusi s-a impus aplicarea lui din moment ce existau garanțiile imobiliare, reclamanții fiind ținuți solidar la rambursarea creditului, fiind astfel nejustificat. În concluzie, consideră faptul că nu există nici un risc pentru instituția bancară, clauza privind comisionul de risc fiind abuzivă, ceea ce impune restituirea tuturor sumelor de bani încasate de către pârâtă, cu titlu de comision de risc. Clauzele stipulate la Secțiunea 8, respectiv clauzele stipulate la pct. 8.1 lit. c și lit. d din Condițiile generale ale Convenției de credit dă dreptul discreționar al băncii de a rezilia contractul fără culpa reclamantilor, nefiind inserate nici măcar enunțiativ situațiile neprevăzute la care se referă clauza ori criteriul după care pot fi încadrate anumite stări de fapt din această sintagmă, fiind incidente prvederile art.1 lit.a și c din anexa 1 a Legii nr. 193/2000. Clauza stipulată la Secțiunea 10 sunt abuzive întrucât eventuala creștere a costurilor Bancii cu creditul acordat este suportata exclusiv de client, conducând, în detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile partilor.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs și sub toate aspectele, în condițiile art. 304 ind.1 Cod Procedură Civilă, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele care urmează a fi expuse mai jos.
Prevederile art.7201C.proc.civ. privind efectuarea concilierii prealabile,
în litigiile comerciale evaluabile în bani, sunt obligatorii, în schimb termenele, condițiile, locul, mijloacele și modalitățile de manifestare a voinței părților, cât și conținutul concret al înscrisurilor sunt recomandate în articolul menționat începând cu alineatul 2, dar nu reprezintă condiții cerute imperios de lege, astfel că nerespectarea unora dintre acestea nu atrage automat nulitatea concilierii prealabile ci numai dacă partea dovedește o vătămare.
Este adevărat că adresa reclamantei nr.2210/_ (f.36 dosar de fond) trimisă recurentei, prin care se solicită eliminarea comisionului de risc, nu îndeplinește toate condițiile prevăzute de art.7201C. proc. civ., lipsind o invitație formală, expresă la conciliere. Însă, nerespectarea unora din prevederile art.7201C.proc. civ. nu atrage automat nulitatea concilierii ci
numai dacă partea dovedește o vătămare. Dacă pârâta ar fi invocat și dovedit o vătămare, s-ar fi putut pune cu temei problema neîndeplinirii procedurii prealabile, ori pârâta -recurentă nu invocă vreo vătămare.
Având în vedere demersurile ambelor părți precum și relațiile dintre ele, inclusiv refuzul categoric al băncii adresat reclamanților sub nr.1743/_, ar fi excesiv de rigidă o interpretare în sensul că nu s-a realizat încercarea de conciliere prevăzută de art.7201C. proc. civ. pentru a se putea promova acțiunea în fața instanțelor judecătorești. Astfel, în mod corect prima instanță a respins excepția prematurității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile.
Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE, or, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, dispozițiile acestei directive sunt de ordine publică (cauza Mostaza Claro).
Tot în acest sens, în cauza C-76/10 Pohotovost’ s.r.o. Vs Iveta Corčkovská, în considerentul nr.50 s-a precizat că "dată fiind natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția pe care Directiva nr.93/13/CEE o asigură consumatorilor, art.6 din acesta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică.
În același sens, în cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract"; arătând totodată că această putere "se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele";.
Este greșită susținerea recurentei-pârâte, în sensul că regimul juridic aplicabil nulității clauzelor de împrumut bancar ar fi unul specific nulității relative, și nu celei absolute.
După cum s-a arătat mai sus, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care, potrivit dispozițiilor constituționale și ale Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, este obligatorie pentru instanțele românești, există un interes public ca aceste clauze, constatate ca fiind abuzive pentru consumator, să nu-și producă efectele, recunoscând judecătorului național puterea de a le declara nule, chiar din oficiu.
Și excepția inadmisibilității petitului privind restituirea prestațiilor executate de reclamanți, respectiv restituirea comisionului de risc încasat de către pârâtă de la data încheierii contractului de credit, a fost în mod corect respinsă de judecătorie, în condițiile în care nulitatea absolută are ca principal efect retroactivitatea, astfel încât produce efecte pentru trecut din momentul încheierii contractului. Principiul retroactivității decurge din principiul legalității în sensul că restabilirea legalității încălcată la încheierea actului juridic impune înlăturarea efectelor produse în temeiul actului respectiv.
Între recurenta-pârâtă în calitate de bancă împrumutătoare, și intimații- reclamanți în calitate de împrumutați, s-a încheiat Convenția de credit
nr.0156990/AB/_, în temeiul căreia pârâta a acordat reclamanților un credit în valoare de 68800 CHF, pe o durată de 300 de luni de la data încheierii convenției.
În partea intitulată "Condiții speciale ale convenției";, la pct. 5 lit. a, a fost stipulată clauza potrivit căreia împrumutata datorează băncii un comision de risc de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a convenției.
Creditul acordat reclamanților urma a fi rambursat potrivit planului de rambursare anexă la contract, în care este prevăzut, pentru fiecare lună, alături de valoarea lunară a creditului rambursat și dobânda aferentă, și valoarea comisionului de risc la care face referire pct. 5 lit. a din convenție.
Executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor aferente, a fost garantată prin constituirea, de către reclamanți, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang II asupra imobilului apartament, proprietatea acesteia, situat in B. M. str. R. nr. 76/12 jud.
M. o atare mențiune fiind prevăzută la art.7 lit. a din contract .
Conform art.3 lit.d din același contract, "Banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii. Rata dobânzii, astfel modificată, se va aplica de la data comunicării";.
Critica recurentei prin care se susține aplicarea greșită de către prima instanță a Legii nr. 193/2000 și a Directivei nr. 93/13/CEE este nefondată.
Prima instanță a interpretat clauzele acestei convenții de credit în concordanță cu legislația națională și în scopul principiilor consacrate prin Directiva 93/13/CEE.
Recurenta consideră că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu poate fi asociată prețului ca parte a obiectului contractului, comisionul de risc făcând parte din acesta.
În ce privește acest aspect, acela al prețului ca și componentă a obiectului contractului - ce constă în contravaloarea achiziționării unui bun sau prestării unui serviciu - se constată că, atât în legea națională (art.4 alin.6 din Legea nr. 193/2000) cât și în cea comunitară ( art. 4 alin.2 din Directiva nr. 93/13/CEE) expresia "preț"; este utilizată prin raportare la sintagma "raport calitate preț";, precum și la produsele și serviciile oferite în schimb. Pe de altă parte, raportat la același art. 4 alin. (6) este evident că acesta nu exclude "ab initio"; controlului unui eventual caracter abuziv al clauzelor referitoare la obiectul principal al contractelor prin raportare la preț ca parte a obiectului contractului, în condițiile în care acea clauză care le determină este clară, neechivocă și exprimată într-un limbaj inteligibil.
Același text prevede posibilitatea exercitării unui asemenea control - cu titlu de excepție - doar în situația în care clauzele respective nu sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
In cauza dedusă judecății suntem în prezența unui contract de credit ale cărei clauze sunt standardizate, situație dificilă pentru un consumator deoarece acesta nu are posibilitatea să influențeze natura lor, indiferent de gradul de pregătire.
Legea nr. 363 din 21 decembrie 2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorul la art. IV a modificat Legea nr. 193/2000 introducând la articolul 4 după aliniatul 4 două noi aliniatele 5 și 6, iar aliniatul 6 prevede că "evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de altă parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil";.
Trebuie arătat că sintagma "…exprimate într-un limbaj ușor inteligibil"; folosită de legiuitorul național cât și cea folosită în norma comunitară
"…exprimate în mod clar și inteligibil"; nu pot fi reduse la o exprimare clară și ușor inteligibilă din punct de vedere gramatical sau literal pentru că altfel ar fi fost de prisos a se face această mențiune în cuprinsul unui act normativ, ci la situația în care clauza să fie clar definită astfel încât consumatorul să aibă reprezentarea clară a rațiunilor și fundamentelor relative la conținutul clauzelor și efectelor acestora asupra contractului în ansamblu.
Pe acest aspect, deși acest comision - denumit de risc - face parte din costul total al contractului, contrar susținerilor recurentei, clauza ce reglementează perceperea acestuia poate fi analizată pentru argumentele anterior expuse, în condițiile în care ea nu este exprimată în mod clar și inteligibil, lăsând loc la echivoc.
Astfel, în clauza a cărui nulitate s-a solicitat, se stabilește la valoarea de
"0,22%"; a comisionului de risc aplicat la soldul creditului, lunar, pe toată perioada de derulare a convenției, după ce în condițiile generale, la art. 3.5 este prevăzut dreptul băncii de a percepe un comision de risc pentru punerea la dispoziție a creditului.
Situația este aceeași în cazul clauzei reglementate la art. 3.1 din convenția de credit unde se prevede că pentru acordarea (punerea la dispoziție) a creditului se percepe dobânda curentă, ceea ce induce ideea perceperii a două costuri pentru același serviciu al băncii, fără ca distincția dintre acestea să fie exprimată în mod clar.
Or, scindarea prețului în aceste componente poate duce la ideea că, pentru aceeași prestație s-au avut în vedere rațiuni diferite de percepere a acestora, fundamentul perceperii acestora nefiind cunoscut - în lipsa unei exprimări clare și neechivoce - consumatorului la momentul perfectării convenției de credit.
În consecință, față de caracterul neclar și echivoc al clauzei în discuție, aceasta poate fi supusă analizei din perspectiva caracterului abuziv.
De altfel, nu poate fi neglijat faptul că sistemul de protecție pus în aplicare prin Legea 193/2000 prin care s-a transpus Directiva 93/13 se bazează pe aceea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor.
În plus, în jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a consfințit dreptul statelor de a aplica o protecție mai mare consumatorilor decât minimul stabilit de directivă și permite instanțelor naționale constatarea
caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau renumerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil (Hotărârea din 3 iunie 2010, cauza C484/2008, Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid împotriva Asociatiacion de Usuarios de Servicios Bancarios ( Ausbanc), paragrafele 28-29,40-44).
Cum jurisprudența CJUE este obligatorie pentru instanțele românești rezultă că, oricum, prima instanță avea posibilitatea să analizeze caracterul abuziv al acestor clauze, fapt ce s-a și petrecut.
În ce privește condițiile impuse de lege a fi îndeplinite pentru ca o clauză să poată fi apreciată ca fiind abuzivă, acestea se desprind din reglementarea art. 4 din Legea nr. 193/2000 .
Potrivit textului de lege o clauză poate fi calificată ca abuzivă dacă nu a fost negociată direct cu consumatorul, dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Așadar, câtă vreme funcția și destinația comisionului de risc nu au fost evidențiate în contract, orice consumator s-ar fi aflat într-o poziție dezavantajată față de bancă și într-o imposibilitate reală de a negocia acest comision. Mai mult, potrivit art. 4 alin. (3) dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens, ceea ce în cauză nu s-a probat, din răspunsul la interogatoriu nerezultând negocierea.
Instanța nu poate primi argumentele recurentei prin care se încearcă, ca de altfel pe tot parcursul derulării procedurii judiciare, să se lămurească considerentele ce au stat la baza perceperii unui asemenea comision, câtă vreme aceste elemente nu sunt evidențiate în convenția de credit.
Existența dezechilibrului între contraprestații și contrar bunei credințe, rezultă și din aceea că nu a fost reglementată situația restituirii, fie și în parte, la finele perioadei de rambursare a acestui comision, în situația în care acest risc nu se produce.
Aplicarea unei astfel de clauze și explicațiile recurentei transferă practic toate riscurile modificării pieței financiare către consumator, fără a rezulta din vreo clauză a contractului că banca suportă o parte din acest risc, creându-se un dezechilibru major între drepturile și obligațiile părților, contrar bunei credințe.
Nici susținerile ce țin de aplicarea principiului libertății contractuale nu pot fi primite, în condițiile în care art. 969 C. civ. invocate de recurentă prevăd că au putere de lege doar convențiile legal făcute iar Legea nr. 193/2000 reglementează chiar acele situații în care clauzele contractuale sunt considerate ca fiind abuzive.
Ori, motivarea recurentei în sensul căreia clauzele convenției de credit au fost negociate și acceptate de părți în cunoștință de cauză este lipsită de suport, câtă vreme, băncii îi incumba sarcina probării negocierii și nu a făcut-o.
În plus, în materia protecției consumatorilor s-a avut în vedere că, prin adoptarea Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, transpusă în legislația națională prin Legea nr. 193/2000, legiuitorul european și cel național au urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda, dând instanței de judecată posibilitatea de a anula acele clauze, în măsura în care se reține că acestea sunt abuzive și că o asemenea intervenție nu încalcă principiul forței obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin.
(1) C. civ., libertatea contractuală nefiind identică cu una absolută sau discreționară de a contracta.
Nici critica cu privire la faptul că nu s-ar fi creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, prin existența clauzei referitoare la posibilitatea băncii de a revizui rata dobânzii, nu poate fi reținută, deoarece, deși art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000 dă dreptul băncii de a modifica rata dobânzii în mod unilateral, însă această modificare trebuie să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul, însă, în speța de față motivul invocat de pârâtă pentru revizuirea ratei dobânzii a fost acela al evoluției pieței financiare sau politicii de creditarea a băncii, dar fără prezentarea unor elemente de identificare, această clauză nefiind clară, deci necorespunzător descrisă, neoferind clientului posibilitatea de a cunoaște, de la început, că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. De altfel, recurenta nu a dovedit că această clauză preformulată a fost negociată direct cu consumatorul.
Posibilitatea creditorului de a modifica unilateral nivelul dobânzii în cazul apariției unei schimbări majore pe piața monetară este de natură a crea un dezechilibru major între parțile contractului pentru că nu este prevăzut în contract nici un element de referință care să permită cuantificarea acestor schimbări si care astfel să permită debitorului să calculeze dacă majorarea este necesară si proporțională cu scopul urmărit de creditor.
Practic, opțiunea reclamantei de a contracta în aceste condiții nu a fost liberă, motivul nefiind clar nici din punct de vedere al posibilității de a realiza un control judiciar asupra lui, pentru a se determina dacă acesta poate constitui temei pentru majorarea dobânzii.
Art. 8.1 lit. c si d din Conditiile generale prevăd ca în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia Bancii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate, respectiv în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia Bancii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzator, Banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise Împrumutatului, Codebitorului si Garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreuna cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate Băncii conform Conventiei.
Aceste clauze, pentru a nu fi abuzive, ar trebui, de asemenea, să descrie un motiv întemeiat, în sensul arătat anterior.
Astfel cum s-a invocat în speță, formularile cuprinse în clauzele analizate, respectiv "situatie neprevazuta";, "în opinia Bancii";, "sa devina
improbabil";, "garantat corespunzator";, sunt departe de a oferi posibilitatea reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv. Întradevăr, în realitate, aceste clauze ofera Băncii dreptul exclusiv si discreționar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fără ca instanța învestita cu verificarea legalității unei astfel de măsuri să se poată pronunța într-un sens sau altul. Prin urmare, clauza analizată este abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde, reclamanții nefiind în posesia tuturor elementelor care pot avea un efect asupra conduitei lor în derularea contractului, în speță, la momentul convenției nu s-a cunoscut: "situatia neprevazută";, ori " opinia Bancii";, sau " improbabilitatea"; la care face referire clauza.
În privința clauzei stipulate la Secțiunea 10 ("Costuri suplimentare ";) din Condițiile generale ale Convenției de credit, art. 10.2 din Condițiile generale arata ca în oricare din cazurile în care, din diferite motive, arătate în art. 10.1, costurile Bancii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricarui credit cresc, Împrumutatul va plati acesteia, în termen de 15 zile de la data de la care a fost notificat în scris, sumele suplimentare, astfel încât să compenseze Banca pentru creșterea costurilor. Astfel, în situațiile în care, din diferite motive, costurile Bancii (în general, nu doar cele legate de împrumutul ce face obiectul contractului analizat) cresc, aceasta creștere este suportata exclusiv de client. O astfel de clauză creează, în detrimentul reclamanților si contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile partilor, astfel încât este abuzivă, din perspectiva art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000. În această situație devin aplicabile regulile de interpretare conform căreia obligația împrumutatului nu poate cuprinde decât ceea ce se poate presupune rezonabil că a acceptat la momentul încheierii contractului, adică obligațiile concrete stipulate în convenție. Cu aceeași incidență devine aplicabilă și regula interpretării obligației stipulate neclar, îndoielnic (sau prezentate părții în acest mod) în favoarea celui care se obligă, astfel că împrumutatului nu-i pot fi incluse consecințe, costuri ori elemente variabile despre care nu a știut la semnarea contractului.
Obligația împrumutatului poate rezulta legitim numai din contractul încheiat, iar riscurile pe care banca și le asumă prin încheierea altor contracte ori prin suportarea unor costuri eventuale și viitoare nu pot fi transferate, fără încălcarea principiului relativității convențiilor (art. 973 Cod civil), asupra împrumutatului; cu alte cuvinte, profitul băncii trebuie să fie raportat numai la convenția și la garanțiile pentru care a semnat împrumutatul, banca neputând transfera costurile externe convenției pe seama împrumutatului care nu a semnat și nici nu a garantat pentru acestea.
Pentru aceste considerente, constatând că sentința primei instanțe este legală și temeinică, în temeiul art. 312 alin. 2 Cod pr.civilă de la 1865 tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
În conformitate cu art. 316 coroborat cu art. 298 și art. 274 Cod pr. civilă de la 1865, recurenta-pârâtă SC V. R. SA aflată în culpă procesuală prin exercitarea nefondată a căii de atac va fi obligată să plătească cheltuielile de
judecată intimatei reclamante în sumă 2000 lei reprezentând onorariul avocațial achitat conform chitanței depuse la dosar .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefundat recursul declarat de SC V. R. SA cu sediul ales la SCA NESTOR NESTOR NICULESCU KINGSTON P. SEN din B. ,
Bucharest Business Park, Șos. B. -Ploiești, nr. 1A, Intrarea A, et. 4, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 5570 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare.
Obligă recurenta SC V. R. SA să plătească intimaților B. C.
și B. N. E. ambii domiciliați în B. M., Bd. R. nr.76/12, jud. M.
, suma de 2000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
Președinte,
J. ecător,
J. ecător,
C.
G.
M.
P.
M.
H.
G. ier,
H.
Red. C.G. / Tred. C.G.
_ / ex.2
J. ECĂTOR LA FOND V. U.
| ← Sentința civilă nr. 5606/2013. Nulitate act juridic | Decizia civilă nr. 105/2013. Nulitate act juridic → |
|---|
