Decizia civilă nr. 1446/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.1446/R
Ședința publică din 20 Decembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE S. O.
J. ecător A. C. O.
J. ecător A. S.
G. ier C. M. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă S.
DE R. împotriva sentinței civile nr.8630 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în contradictoriu cu intimata-pârâtă F. T. S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimata- pârâtă avocat Motoc Andrada C., lipsă fiind recuranta-reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Reprezentanta intimatei-pârâtă nu are de formulat cereri în probațiune,
solicită cuvântul asupra recursului de față.
Instanța, văzând actele și lucrările dosarului, constatând că alte chestiuni prealabile nu mai sunt de formulat, trece la dezbaterea cauzei și dă cuvântul asupra recursului de față, reprezentantei intimatei-pârâtă.
Reprezentanta intimatei-pârâtă solicită respingerea recursul ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală susținând că instanța de fond a concluzionat în mod corect pe baza înscrisurilor depuse la dosar, că intimata-pârâtă nu beneficiază de serviciile recurentei-reclamantă, cu cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 8630 din 0_, Judecătoria Baia Mare a respins ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de reclamanta S. A R.
DE R.
, cu sediul în B., str. G. B., nr. 60-64, sector 1, în contradictoriu cu pârâta S.C. F.M.F T. S.R.L.
, cu sediul în sat T., com. Fărcașa, str. Someșului, nr.59, județul M., având ca obiect pretenții a respins ca neîntemeiată,
cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În considerente s-a reținut că reclamanta S. a R. de R. B. este, conform legii de organizare și funcționare, serviciu public autonom de interes național, independent editorial, rezultat prin reorganizarea Radioteleviziunii Române.
a R. de R. are obligația să asigure, prin întreaga sa activitate, pluralismul, libera exprimare a ideilor și opiniilor, libera comunicare a informațiilor, precum și informarea corectă a opiniei publice.
În îndeplinirea atribuțiilor pe care le are, S. a R. de R. trebuie să respecte principiile ordinii constituționale din România.
Potrivit art. 40 alin. 1 și 3-5 din Legea nr. 41/1994:
"Veniturile proprii ale Societății Române de R. provin, după caz,
din:
sume încasate din realizarea obiectului de activitate;
taxe pentru serviciul public de radiodifuziune, respectiv pentru serviciul public de televiziune;
penalități de întârziere pentru neachitarea la termen a taxelor datorate;
sume încasate din publicitate;
sume încasate din amenzi și despăgubiri civile;
donații și sponsorizări;
alte venituri realizate potrivit legii.
Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Cuantumul taxelor prevăzute la alin. (1) lit. b), pe categorii de plătitori, modalitatea de încasare și scutire de la plata acestora, penalitățile de întârziere, precum și sancțiunile care se aplică în cazul completării în mod eronat a declarației de exceptare de la plata taxelor de către deținătorii de receptoare de radio, respectiv de televiziune, care, potrivit legii, sunt plătitori ai taxei pentru serviciul public de radiodifuziune și ai taxei pentru serviciul public de televiziune, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Procedura privind efectuarea controlului, constatarea contravențiilor, aplicarea sancțiunilor și penalităților de întârziere în cazul sustragerii de la plata taxelor prevăzute la alin. (1) lit. b) de către deținătorii de receptoare de radio, respectiv de televiziune, se stabilește prin hotărâre a Guvernului";.
În baza textului legal precitat, a solicitat reclamanta ca pârâta să fie obligată la plata taxei pentru serviciul de radiodifuziune, dar din cuprinsul
acestei reglementări rezultă fără echivoc că obligația achitării taxei pentru serviciul public de radiodifuziune revine persoanelor juridice "în calitate de beneficiari"; ai acestui serviciu.
Noțiunea de "beneficiar"; a fost definită ca fiind: persoană, colectivitate sau instituție care are folos din ceva; destinatar al unor bunuri materiale sau al unor servicii; persoană fizică sau juridică în folosul căreia se realizează o acțiune; cel care beneficiază de ceva; persoană, instituție etc. pentru care se face o lucrare; persoană, întreprindere, instituție pentru care se execută o lucrare, se prestează diferite servicii.
Norma juridică trebuie interpretată în sensul aplicării ei și acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Interpretarea gramaticală a noțiunii de beneficiar, include persoanele fizice sau juridice în folosul cărora se prestează efectiv serviciul public de radiodifuziune.
Dreptul la informare al acestor entități nu poate fi transformat într-o obligație de a susține serviciile publice prin instituirea de taxe ce ar trebui plătite indiferent dacă acțiunea de informare ajunge sau nu la contribuabil. Particularul în favoarea căruia s-a instituit dreptul nu poate fi obligat să susțină prin contribuția personală activitatea unui serviciu public și nu este admisibil ca dreptul său constituțional la informare să fie transformat indirect
într-o obligație de plată a unei taxe aferente exercitării acestui drept.
Art. 40 din Legea nr. 41/1994 instituie aparent excepții de la plata acestor taxe numai în ceea ce privește persoanele fizice, însă această normă trebuie interpretată coroborat, ținându-se cont de înțelesul termenilor utilizați, de legătura dintre acești termeni și de construcția frazei. Este evident că sfera de aplicare a scutirii lor trebuie să acopere toate persoanele fizice său juridice care nu au calitatea de beneficiari în sensul
gramatical al acestui termen.
De altfel prin Decizia nr. 297 din 6 iulie 2004 a Curții Constituționale s-a reținut că nu sunt contrare Legii fundamentale prevederile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, care dispun cu privire la obligația persoanelor juridice române sau străine cu sediul în România de a plăti, în calitate de beneficiari, o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, iar pentru a se decide astfel, s-a statuat ce respectivele prevederi nu contravin principiului instituit de Legea fundamentală privind ocrotirea în mod egal a proprietății, câtă vreme textul în discuție se interpretează în sensul că obligația de suportare a acestor taxe revine tuturor persoanelor fizice sau juridice care beneficiază de aceste servicii.
Așadar, instanța de control de constituționalitate a statuat la rândul ei că obligația prevăzută de textul legal mai sus menționat este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective și, în consecință, niciuna dintre criticile formulate nu a fost reținută.
Inițial demersuriile de același gen ale reclamantei pentru recuperarea sumelor datorate de persoanele juridice cu titlu de taxă radio, se bazau pe dispozițiile de favoare ale art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 977/2003, text legal care a fost însă anulat, ca urmare a exercitării unei acțiuni în contencios administrativ de către o societatea juridică, prin Sentința civilă nr. 767/2008, pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția comerciala, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 2103 din data de 9 aprilie 2009, a I.C.C.J. pronunțată în dosarul nr._, motiv pentru care prin prezenta cerere aceasta a înțeles să invoce dispozițiile art. 5 alin 1 din
H.G. nr. 977/2003, care stabilesc că:
"Taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune se va încasa de la plătitorii acesteia, prevăzuți la art. 1 și 3, de către S. a Comercială de Distribuție și Furnizare a E. rgiei Electrice "Electrica" - S.A. prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, o dată cu plata energiei electrice consumate.
Persoanele juridice prevăzute la art. 3 alin. (1), precum și persoanele juridice prevăzute la art. 3 alin. (2), care își asigură pe cont propriu energia electrică și nu au contract de furnizare a energiei electrice, vor plăti taxa direct Societății Române de R. .
Condițiile de prestare a serviciilor prevăzute la alin. (1) vor fi stabilite prin contractul de mandat";.
Împrejurarea că taxa de radiodifuziune, conform acestui text legal, se va încasa de la "plătitorii"; acesteia de către S. a Comercială de Distribuție și Furnizare a E. rgiei Electrice "Electrica"; - SA, prin filialele sale și în baza unui contract de mandat, nu este în măsură a conduce la o concluzie contrară celei reținute.
Astfel, prin înscrierea automată a taxei de radiodifuziune în facturile emise cu scopul de a se încasa prețul datorat de destinatarul facturii pentru serviciile de furnizare a energiei electrice, nu se face dovada calității de beneficiar al serviciului de radiodifuziune, fiind dovedită numai pretinderea acestei taxe de la cel care, conform interpretărilor reclamantei, este obligat la plata ei.
Instanța nu a primit această interpretare extensivă a dispozițiilor art. 40 alin 3 din Legea nr. 41/1994, în însuși cuprinsul textului legal fiind cuprinsă condiția de exercitare a dreptului afirmat de reclamantă, anume cea constând în calitatea pretinsului obligat corelativ, de a fi beneficiar al serviciului pentru care se pretinde plata taxei, orice persoană fizică sau juridică putându-și manifesta liber dreptul de opțiune între a beneficia sau nu de serviciile publice de radiodifuziune și televiziune.
Acest drept nu poate fi transformat într-o obligație, deci, cu atât mai puțin vor putea fi instituite taxe obligatorii pentru serviciile de radiodifuziune, cu ignorarea împrejurării dacă se beneficiază sau nu de aceste servicii.
Cu privire la dispozițiile art. 5 din HG nr. 977/2003, instanța a reținut în plus că acestea nu vor putea primi o altă interpretare, întrucât Hotărârile
Guvernului dau expresie unei competențe originare a Guvernului, strict limitată și decurgând din însăși natura funcției pe care acesta o îndeplinește, legile fiind adoptate de către Parlament, Guvernului, ca organ suprem executiv, revenindu- i doar dreptul și obligația corelativă de organizare a executării legilor, scop în care va emite hotărâri tocmai pentru a face o lege cât mai clară și a o aplica cât mai corect.
O hotărâre a Guvernului nu poate, deci, decât să precizeze și să asigure corecta aplicare a legilor, iar nu să creeze drept.
Reclamanta nu a făcut dovada că societatea pârâtă este beneficiar al serviciului de radiodifuziune și prin aceasta nu a dovedit nici creanța pretinsă, deși sarcina probei îi revine, conform art. 1169 C.civ.
Mai mult, prin răspunsurile la interogatoriu încuviințat în cauză, pârâta a arătat că nu este beneficiara serviciilor prestate de către reclamantă în sensul celor arătate mai sus,.
Raportat la considerentele expuse, în baza textelor legale precitate, apreciind neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă instanța a respins-o potrivit dispozitivului.
Potrivit prevederilor art. 274 Cod proc. civ., partea care cade în pretenții a fost obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, la baza obligației de restituire stând tocmai culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții.
Instanța a reținut că, în cauză, pârâta nu căzut în pretenții, astfel încât nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile legale de mai sus, cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca neîntemeiată, și, de asemenea, că pârâta nu solicitat cheltuieli de judecată, motiv pentru care a luat act de acest fapt prin dispozitiv.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta S. a R. de R. solicitând casarea acesteia și admiterea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
Recurenta a susținut că plata taxei radio de către persoanele juridice reprezintă în fapt o aplicare a dispozițiilor constituționale care guvernează dreptul la informare al cetățenilor prin asigurarea resurselor de finanțare a principalelor mijloace de informare art. 31 din Constituție. Dreptul la informare al cetățenilor se corelează cu obligația statului de a-i informa corect, atât dreptul cetățenesc cât și obligația corelativă a statului fiind prevăzute constituțional.
Dispozițiile art. 40 alin.3 din Legea 41/1994 prevăd în mod legal faptul că "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii";. Prin conținutul art. 40 alin.3 legiuitorul a instituit o prezumție
absolută cu privire la calitatea de beneficiar a tuturor persoanelor juridice, indiferent dacă acestea dețin sau nu receptoare radio.
Prin prezumția absolută prevăzută expres în dispoziția legală se stabilește astfel un fapt recunoscut, un fapt pe care legea însăși îl consideră că există și cu privire la care nu se admite și nici nu se cer probe. In acest sens, literatura de specialitate statuează faptul că existența unei prezumții legale dispensează de necesitatea de a se administra vreo probă în stabilirea situației de fapt pe care legea o presupune.
Prin urmare, toate persoanele juridice, inclusiv microîntreprinderile au prezumată calitatea de beneficiar în accepțiunea Legii nr. 41/1994 art. 40 alin.3, iar în cazul de față nu se poate da o altă interpretare termenului de beneficiar, față de cea pe care a avut-o în vedere legiuitorul la momentul adoptării legii, precum și Curtea Constituțională la momentul când a stabilit prin Decizia nr. 297/2004 că textul de lege este constituțional.
Având în vedere cele prezentate, recurenta a susținut că obligativitatea plății taxei radio rezultă din lege și nu este necesară încheierea unui contract pentru furnizare servicii în acest sens cu societatea pârâtă și că, potrivit legislației în vigoare, taxa de la plătitorii acesteia de către S. a Comercială de Distribuție și Furnizare a E. rgiei Electrice Electrica SA prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice consumate.
In drept a invocat art. 299, 304 pct.9 și art. 304 ind.1 C.pr.civilă.
Examinând sentința prin prisma criticilor invocate prin recursul ce a fost declarat în termenul prevăzut de art. 301 C. pr. civilă și în conformitate cu art. 304 ind.1 C.pr.civilă, tribunalul reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 40 al.3 din Legea nr. 41/1994, modificată și completată, persoanele juridice cu sediul în România, filialele, sucursalele și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Față de textul de lege enunțat, prima instanță a reținut riguros că rațiunea pretinderii contravalorii unui astfel de serviciu este reprezentată de calitatea de beneficiar ce se impune a fi dovedită.
Având în vedere că în cauză nu s-a dovedit calitatea de beneficiar a societății intimate F. T. S. T. în sensul deciziei nr. 297/2004 a Curții Constituționale, judecătoria a stabilit corect că societatea nu are calitatea de beneficiar al serviciului public de radiodifuziune.
In considerarea celor arătate, hotărârea pronunțată de judecătorie este temeinică și legală, astfel că în speță nu pot fi reținute motive de nelegalitate în sensul art. 304 pct.9, invocat expres de recurentă și cum nici tribunalul n-a constatat prezența unor astfel de motive pe care să le invoce din oficiu, în temeiul art. 304 indice 1, recursul este nefondat și va fi respins în temeiul art.
312 ind.1 C.pr.civilă, cu consecința păstrării hotărârii pronunțate de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de S. a R. de R. cu sediul în B., str.G. Bethelot nr.60-64 sector 1 împotriva sentinței civile nr.8630 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare județul M. .
Obligă pe recurentă să plătească intimatei SC FMF T. S. T., str.Someșului nr.59 comuna Fărcașa suma de 300 lei RON cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi 20 Decembrie 2013.
Președinte, S. O. | J. ecător, A. C. O. |
|
G. ier, C. M. C. |
Red. / S.O.-_
Tred. C.C. / 17 Ianuarie 2014 - 2 ex
J. ecător la fond:Dan Ș.
| ← Sentința civilă nr. 2485/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 101/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
