Decizia civilă nr. 15/2013. Asigurare dovezi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr. 15/2013
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2013 Completul este constituit din:
PREȘEDINTE: D. D. JUDECĂTOR: N. K. JUDECĂTOR: F. M. GREFIER: N. N.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenta O.
V. I. G. S.A. împotriva sentinței civile nr. 17653/_, pronunțate în dosarul nr._ al Judecătoriei C. - N., privind și pe intimații C.
R. și M. L. I., cauza având ca obiect în prima instanță, asigurare dovezi.
La ambele apeluri nominale, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
T. ul, din oficiu, ridică excepția inadmisibilității prezentului recurs și reține cauza în pronunțare asupra excepției.
T R I B U N A L U L,
Prin Sentința civilă nr.17653/2012 pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosar civil nr._ s-a respins ca neîntemeiată cererea de asigurare a dovezilor formulată de reclamanta S.C. O. V. I. G.
S.A. împotriva pârâților C. R. și M. L. I. .
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Vătășelu E., raportat la prevederile sentinței civile nr.1241/2010 pronunțată de Judecătoria Sinaia în dosar civil nr._ cu aplicarea art.137 C.proc.civ., la termenul de judecată din data de_ instanța a admis această excepție.
La data de_, orele 18:10 s-a semnat o declarație aferentă unui formulat de "constatare amiabilă de accident"; de către pârâții C. R. și M.
L. I. din care rezultă că pârâtul C. R. conducea autovehiculul marca Renault Vel Satis cu nr. de înmatriculare CJ - 0. pe str. - Drumul Sfântul I. pe sensul de mers spre cartierul Mănăștur, moment în care a surprins autovehiculul marca Volvo model V40 cu nr. de înmatriculare PH - 61 - EMY la bordul căreia se afla pârâtul M. L. I., trecut de axul drumului în încercarea de a întoarce autovehiculul, lovindu-l în partea dreaptă față.
Cu privire la expertiza tehnică solicitată de către reclamantă, prima instanța a constatat din reținerile expertului Varga B. O. desemnat în cauză, faptul că pentru efectuarea expertizei a avut în vedere doar fotografiile furnizate de către părți, acesta nevizualizând autovehiculele implicate în accident.
Or, în aceste condiții, reclamanta nu a fost în măsură să justifice cererea de asigurare de dovezi, întrucât planșele fotografice în baza cărora s- a realizat raportul de expertiză nu se pierd și nu își schimbă conținutul în timp.
Potrivit art.235 C.proc.civ. oricine are interes să constate de urgență mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor lucruri, mișcătoare sau nemișcătoare sau să dobândească recunoașterea unui înscris, a unui fapt drept, va putea cere administrarea acestor dovezi dacă este primejdie ca ele să dispară sau să fie greu de administrat în viitor.
În speță, instanța a apreciat că nu s-a făcut dovada faptului că expertiza tehnică auto trebuia administrată de urgență în condițiile în care a avut la bază doar planșe fotografice.
Împotriva Sentinței civile nr.17653/2012 a formulat recurs SC O.
I. G. S.A solicitând admiterea recursului și admiterea cererii de asigurare dovezi.
În motivarea recursului recurenta a arătat că prin cererea de asigurare de dovezi înregistrată la Judecătoria Cluj-Napoca a solicitat, în temeiul art. 235 Cod Pr. Civ., efectuarea unei expertize tehnice judiciare în specialitatea autovehicule rutiere în vederea elucidării circumstanțelor producerii evenimentului rutier, din data de_, precum și a urmărilor acestuia raportat la autoturismele implicate, autoturismul marca Renault Vel Satis cu număr de înmatriculare provizorie CJ-0. și autoturismul marca Volvo cu număr de înmatriculare _
Se mai arată că acest eveniment rutier a făcut obiectul constatării amiabile de accident din_ dintre domnii C. R. și VĂTĂSELU E. . La sesizarea lui Vătăselu E., proprietarul autoturismului cu nr._, condus la momentul producerii accidentului de către dl. M. L. I., asigurat la recurentă în baza poliței de asigurare de răspundere civilă auto RCA cu seria RO/1O/U4/CA, nr. 008152828, a procedat la deschiderea dosarului de daună nr. RA018/CJ/20187908.
Având în vedere circumstanțele evenimentului rutier, a considerat că se impune a se efectua expertiza tehnică în specialitatea auto, prin procedura specială a asigurării de dovezi, deoarece starea de fapt se poate cu rapiditate modifica până la un (eventual) viitor litigiu în pretenții, dat fiind că autoturismele implicate ar fi putut suferi reparații sau pot fi valorificate în stare de epavă, în cazul în care s-ar constata starea de daună totală. Aceste aspecte ar fi împiedicat într-o măsură semnificativă atât posibilitatea de a se fi derulat o expertiză tehnică judiciară, cât și acuratețea concluziilor acesteia. Recurenta a mai arătat că în conformitate cu prevederile art. 235 (1) C.
Pr. Civ. oricine are interes să constate de urgență mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor lucruri, mobile sau imobile, sau să dobândească recunoașterea unui înscris, a unui fapt ori a unui drept, va putea cere administrarea acestor dovezi dacă este primejdie ca ele să dispară sau să fie greu de administrat in viitor. Din aceste considerente este indubitabil că cererea sa a fost perfect temeinică, contrar hotărârii pronunțate de către instanță.
De asemenea, recurenta mai arată că asigurătorul era îndrituit, în conformitate cu Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, din toate punctele de vedere, a depune diligentele necesare pentru aflarea circumstanțelor exacte în care sa produs evenimentul rutier și dacă avariile constatate asupra autoturismelor în cauză au rezultat din acel eveniment rutier. Urmare a efectuării expertizei în specialitatea tehnică auto la un înalt nivel, utilizându-se aplicații dintre cele folosite în state precum
Germania, Italia, Belgia, Ungaria, după cum a evidențiat expertul desemnat în cauză, conform obiectivelor încuviințate de instanță sa ajuns la concluzia că evenimentul rutier menționat nu a produs deformațiile existente pe cele două autovehicule. Forma și sensul deformațiilor existente pe autovehicule nu sunt conforme cu dinamica evenimentului rutier descris de conducătorii auto. Acestea provin din alte evenimente rutiere, distincte, care nu fac obiectul prezentei expertize!
De asemenea s-a concluzionat că nu există avarii care să derive din evenimentul rutier menționat. Constatând că raportul de expertiză îi este nefavorabil, pârâtul M. și-a amintit subit că ar mai fi existat niște fotografii efectuate la 3 zile de la producerea evenimentului, precum și un martor la fața locului, deși până la efectuarea și depunerea raportului de expertiză nu a semnalat lipsa niciunui document din cuprinsul dosarului de daună depus
la dosarul instanței.
Mai mult, pârâtul M. a semnat el însuși în cuprinsul documentului ce conține raportul de expertiză, că este de acord cu probele din dosar, iar pârâtul C. a fost de acord ca expertiza să se efectueze după planșele foto existente la dosar. Evident că expertul urma a realiza expertiza, în baza documentelor de la dosarul cauzei.
În mod complet eronat și netemeinic, după depunerea expertizei, instanța a admis proba privind fotografiile menționate și declarația martorului la fața locului, deși recurenta a învederat instanței de judecată faptul că la dosarul cauzei a fost depus întreg dosarul de daună și că nu există alte documente.
Recurenta mai susține că nu putea face proba unui fapt negativ, încălcându-se astfel principiul înscris în art. 1169 Cod civil, conform căruia, cel ce face o propunere înaintea judecații trebuie să o dovedească ori partea care pretindea existența acelor fotografii și declarația martorilor ar fi trebuit să dovedească existența acestora, astfel că sa ajuns la situația paradoxala în care instanța solicita respectivele documentele de la recurentă, iar ea repeta că acele fotografii nu există în arhiva sa și că a fost depus întreg dosarul de daună.
S-a mai arătat că instanța a dispus amânarea cauzei de 3 ori, deși obiectul cauzei îl constituia "asigurarea de dovezi"- ce constituție o procedură specială, ce are un caracter de urgență, pentru ca recurenta să depună întreg dosarul de daune, deși reprezentanții săi au învederat în repetate rânduri că sa depus întreg dosarul de daună și că nu există în arhiva sa alte documente de depus.
Recurenta mai susține și faptul că, în cuprinsul obiecțiunilor la raportul de expertiză, pârâtul-intimat M. combate declarațiile și schițele din cuprinsul constatării amiabile de accident și a celor date în fața reprezentanților O., unde pârâtul C. menționa expres că "ieșind dintr-o curbă l-a surprins pe conducătorul auto cu nr._, virând la stânga fără să se asigure care, bineînțeles, împreună cu celelalte documente din cuprinsul dosarului de daună, au stat la baza realizării expertizei. Lipsa de coerență în declarații și afirmații ale pârâtului intimat M., denotă, lucru pe care l-ar reține orice instanță, o atitudine nesinceră a acestuia, un motiv în plus pentru a nu da curs alegațiilor pârâtului intimat conform cărora ar mai fi existat unele fotografii de depus la dosar precum și declarația unui martor.
Prin decizia civilă nr. 1199/R/2012 Tribunalul Cluj a dispus declinarea competenței de soluționare a recursului în favoarea T. ului Specializat C. .
Recursul a fost înregistrat pe rolul instanței specializate la data de 18 decembrie 2012.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate precum și a disp. art. 304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele :
Potrivit art. 237 C.pr.civ, administrarea dovezii va putea fi făcută de îndată sau la termenul ce se va fixa, iar conform art. 238 alin.1 C.pr.civ., încheierea instanței, prin care aceasta se pronunță asupra cererii de asigurare a dovezilor, este executorie și poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților și, de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.
Astfel, prin dispozițiile legale menționate, legiuitorul a recunoscut posibilitatea atacării cu recurs a încheierii prin care instanța de fond s-a pronunțat asupra încuviințării sau neîncuviințării probei solicitate pe calea asigurării de dovezi.
Încheierea prin care instanța a încuviințat administrarea probei cu expertiza a fost pronunțată la data de 18 ianuarie 2012, iar hotărârea a fost pronunțată cu citarea părților. Față de această împrejurare, termenul de recurs împotriva acestei hotărâri este de 5 zile de la pronunțare.
Împrejurarea că ulterior, contrar dispozițiilor legale citate, instanța a pronunțat o nouă hotărâre, în contradicție cu cea dintâi, nu este de natură să nască un drept al părții de a ataca cea de a doua hotărâre cu recurs.
În acest context, tribunalul reține că prima instanță putea să fixeze un termen pentru administrarea dovezii în acord cu disp. art. 237, însă în lipsa unei dispoziții legale nu era chemată să aprecieze asupra necesității și utilității probe, care urma a fi apreciată în dosarul de fond prin prisma susținerilor și apărărilor părților și a celorlalte probe administrate, ci doar asupra urgenței administrării acesteia.
Cu toate acestea însă calea de atac reglementată de legiuitor la îndemâna părții este doar împotriva încheierii prin care instanța se pronunță asupra probei, în speță încheierea ședinței publice din data de 18 ianuarie 2012, prin care instanța a încuviințat efectuarea în cauză a expertizei tehnice auto.
Așadar, cât privește admisibilitatea căii de atac declarate împotriva sentinței civile nr. 17563/2012 pronunțată ulterior încheierii prin care s-a încuviințat efectuarea expertizei pe calea asigurării de dovezi, tribunalul reține că, prin art.129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art.126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective
încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesului civil, prin care a fost reglementat dreptul examinării cauzei în două grade de jurisdicție.
Această reglementare are aptitudinea de a satisface exigențele noii perspective asupra justiției, generate de art.21 din Constituția României, art.13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.
Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că protecția drepturilor prevăzute de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale este condiționată de următoarele:";Litigiul trebuie să fie autentic și serios. El trebuie să se refere nu numai la existența reală a dreptului, dar și la scopul și modul de exercitare al acestuia. În plus, rezultatul procedurilor trebuie să fie în mod direct decisiv pentru dreptul civil în cauză";.
Prin urmare, formularea de cereri și exercitarea de căi de atac, în afara sistemului determinat de lege, constituie un abuz de drept, o exercitare a drepturilor procesuale în alte scopuri decât cele în considerarea cărora au fost edictate.
Așadar, cu referire la dispozițiile art.21 din Constituția României, instanțele de judecată se pot pronunța exclusiv în situația invocării de către partea interesată - sau cu legitimare procesuală legală, a unui drept protejat de lege și prevăzut cu acțiune în justiție, în limitele stabilite de legea procesuală.
Excede așadar funcției justiției și rațiunii de a fi a acesteia, tranșarea unor chestiuni, în afara condițiilor determinate de legea procesuală.
În cauză, recurenta a exercitat un recurs împotriva unei hotărâri judecătorești nesupusă acestei căi de atac.
Prin urmare, se constată a fi neîndeplinită una din condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea recursului, respectiv existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă de reformare pe această cale.
Ca atare, excepția de inadmisibilitate pusă în discuție se constată a fi întemeiată.
Desigur, soluția instanței de recurs nu conduce la concluzia că cele două hotărâri, vădit contradictorii, își pot produce efectele în același timp, însă calea aleasă de către recurentă nu este cea reglementată de legiuitor în acest scop.
În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, tribunalul va resping recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite excepția inadmisibilității, ridicată din oficiu și, în consecință: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta SC O. V.
SA în contradictoriu cu intimații C. R. și M. L. I. împotriva sentinței civile nr. 17653/_, pronunțată de către Judecătoria C. N. în dosarul nr._, pe care o menține în totalitate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | GREFIER, |
D. D. N. | K. F. M. | N. N. |
Red.2.ex. NK/LU/_
Judecător fond: R. E. G. Judecătoria C. N.
| ← Sentința civilă nr. 5156/2013. Anulare licitatie | Încheierea civilă nr. 325/2013. Asigurare dovezi → |
|---|
