Sentința civilă nr. 3179/2013. Anulare incident plata

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.

Dosar nr. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINTA CIVILA Nr. 3179/2013

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE - D. M. D.

Grefier -A. Vlaic

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii cu privire la acțiunea formulată de către reclamanta SC C. C. S. împotriva pârâtelor U. T. B. SA, U. T. B. SA Sucursala Matei Corvin și B. N. R. - C. I. DE P., având ca obiect anulare incident de plată.

Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de_, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL :

Prin cererea înregistrată la data de 1 iulie 2013, S.C. C. C. S., în calitate de reclamantă, a depus cerere de chemare în judecată împotriva U. T.

B. S.A, U. T. B. S.A.- Sucursala "Matei Corvin"; C. -N. și împotriva B.

N. R. -C. I. DE P., solicitând anularea din C. I. de P. a incidentului de plata privind biletul la ordin seria BACX3AA, nr.1031693, emis la data de_, înscris la C. I. de P. (CIP) de către declaranta U. T. NANK SA, obligarea pârâtei U. T. B. S.A. să efectueze demersurile de anulare a incidentului de plată declarat la C. I. de P. (CIP), în caz contrar anularea să se poată face de pârâta de rând 2, respectiv de către U. T.

B. - Sucursala "Matei Corvin"; C. -N. .

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, pe numele acesteia a fost înscris la CIP incidentul de plată privind biletul la ordin seria BACX3AA, nr.1031693, emis în data de_ .

La data de_, reclamanta, în calitate de beneficiar a încheiat cu SC IMOBIL CONCRET S.R.L. în calitate de prestator, un contract ce a avut ca obiect realizarea lucrărilor de săpătură mecanizată la imobilul "Școala Internațională", situat în C. -N., Aleea Băișoara nr. 2A.

Potrivit contractului, reclamanta a predat prestatorului un instrument de plată în alb, drept garanție pentru plata lucrărilor ce urmează a fi efectuate.

Astfel, reclamanta a predat prestatorului SC IMOBIL CONCRET S., la data de_, biletul la ordin în alb, purtând seria BACX 3 AA, nr. 1031603.

Referitor la acest contract, reclamanta a arătat că acesta conținea o eroare cu privire la seria și numărul biletului la ordin predat, biletul la ordin predat fiind cel menționat anterior.

Potrivit înțelegerii dintre reclamantă și SC IMOBIL CONCRET S., s-a menționat faptul că, în cazul în reclamanta nu-și îndeplinea obligațiile de plată asumate prin contract, prestatorul putea depune instrumentul de plată la decontare, dar nu înainte de a o notifica în scris pe reclamantă, cu cel puțin 15 zile înainte de depunerea instrumentului de plată în bancă.

De asemenea s-a învederat că, pentru lucrările efectuate, prestatorul a emis la data de_ o factură către reclamantă, pentru suma de 42.742,80 lei,

reclamanta achitând, la data de_ o parte din suma facturată, urmând ca restul să fie achitată ulterior.

În acest sens, s-a menționat că, la data de_, S.C. IMOBIL CONCRET

S.R.L. a depus spre decontare, fără nici o notificare prealabilă în scris reclamantei, nici măcar una verbală, biletul la ordin fiind completat cu diferența de sumă rămasă de achitat din factura emisă către reclamantă.

Astfel, biletul la ordin a fost refuzat, din lipsă parțială de disponibil la acel moment în contul reclamantei, cont deschis la U. T. B. .

Așadar, din acest motiv reclamanta a fost înscrisă la data de_ în C.

I. de P. (CIP), persoana declarantă fiind pârâta U. T. B. SA.

La data de_, S.C. IMOBIL CONCRET S.R.L,, prin administratorul Berciu Ștefan, în calitate de reprezentant legal, a dat o declarație, în fața no tarului public M. E., declarație autentificată sub nr. 2625/_, în care s -a arătat că a introdus la plată biletul la ordin seria BACX 3 AA, nr. 1031693, în data de_, dintr-o eroare, solicitând radierea reclamantei din CIP.

În acest sens, reclamanta a arătat că, potrivit art. 13 alin. l din Regulamentul BNR nr.1/2012, privind organizarea și funcționarea la Banca Națională a României a Centralei I. de P., anularea înregistrărilor privind incidentele de plați din baza de date a CEP se poate face de către persoanele declarante, în baza unei hotărâri judecătorești executorii, prin care se dispune anularea acestora.

Totodată, s-a învederat că potrivit aceluiași articol, anularea înregistrărilor privind incidentele de plați din baza de date a CIP se efectuează de către persoana declarantă cel târziu în ziua următoare datei prezentării de către client a hotărârii judecătorești executorii, prin care se dispune anularea acestora.

Conform prevederilor art.1 alin. 1 și 2 din Regulamentul BNR nr.1/2012 privind organizarea și funcționarea la Banca Națională a României a Centralei I. de P., C. I. de P., denumită în continuare ";CIP";, gestionează informația specifică incidentelor de plăți, pentru interesul public, inclusiv pentru scopurile specifice utilizatorilor.

Astfel, reclamanta a chemat în judecată Sucursala "Matei Corvin" C. -N. a

U. T. B., dat fiind faptul că la această bancă a avut deschis cont.

La data de 15 iulie 2013, U. T. B. S.A, în calitate de pârâtă, în continuare "B. ";, a depus întâmpinare în contradictoriu cu SC C. C. S., denumita în continuare "Reclamanta" si B. N. A ROMÂNIEI - C. I. DE P., denumita în continuare " CIP", solicitând respingerea ca neîntemeiata a cererii principale, privind anularea incidentului de plată generat de instrumentul de plata - bilet la ordin BACX3AA nr. 1031693 emis la data de_ .

În motivare, pârâta a arătat că, prin cererea introductivă, reclamanta a învederat că a încheiat cu Imobil Concret S. un contract de prestări servicii, în baza căruia a predat prestatorului un biletul la ordin în alb, garanție pentru plata lucrărilor ce urmau a fi efectuate.

La data de_, Imobil Concret S. a emis o factura pentru reclamantă, pentru suma de 42.742,80 lei, factură achitată parțial de către reclamantă, la data de_ .

La data de_, Imobil Concret S. a depus spre decontare biletul la ordin completat cu diferența de suma rămasa de achitat, acesta fiind refuzat din lipsa parțiala de disponibil. Pentru acest motiv, la aceeași data B. a înscris incidentul de plata la C. I. de P. .

La data de_, reprezentantul legal al Imobil Concret S. a da t o declarație autentificată la Biroul Notarial Public M. E., sub nr. 2625/_, în care arata că biletul la ordin a fost introdus eronat la plata, solicitând radierea Reclamantei de la C. I. de P. .

Pârâta a învederat că obiectul cererii de chemare în judecata este obligarea pârâților la anularea unor înscrieri dintr-o bază de date, adică o obligație de a face

neevaluabilă în bani, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 94 pct. 1 lit. h din Noul Cod de Procedura Civila conform cărora "cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competenta altor instanțe."

Urmare a acestora, pârâta a solicitat admiterea excepției lipsei competentei materiale a Tribunalului C. și, în consecință declinarea cauzei la Judecătoria C.

N., această din urmă instanța fiind cea competenta material sa judece prezenta cauză.

Referitor la faptul că, cererea de chemare în judecata este neîntemeiata, pârâta a arătat că, obiectul prezentei cauze îl constituie anularea incidentului de plată, situație în care, instanța este învestită să analizeze daca B. - persoana declarantă a procedat nelegal sau abuziv în momentul declarării incidentului.

Singurele obligații care pot fi impuse persoanei declarante cu privire la incidentul de plată declarat, au fost acelea de a solicita CIP anularea sau modificarea incidentului de plată, acesta din urma constând în solicitarea efectuării unor corecții ale informației transmise pentru acest tip de solicitări existând și formulare tipizate cuprinse în anexele regulamentului,S-a menționat că, art. 5 din regulamentul nr. 1/2012 stabilește că, "Persoanele declarante sunt obligate să raporteze la CIP, la termenele și în condițiile prevăzute de prezentul regulament, informațiile privind incidentele de plați", fluxul informațional privind transmiterea, înregistrarea, organizarea si difuzarea informației privind incidentele de plați fiind prezentat în Anexa nr. 2 la Regulamentul nr. 1/2012.

În completarea celor menționate, pârâta a mai menționat dispozițiile art. 7 alin. 1 din regulamentul nr. 1/2012, acestea stabilind că: "În scopul îndeplinirii obligației prevăzute la art. 5, persoana declaranta trebuie sa transpită la CIP, în format electronic, prin Rețeaua de comunicații interbancară, informația privind incidentele de plați", prin urmare B. era obligată să acționeze de aceasta manieră pentru a respecta dispozițiile citate.Mai mult decât atât, obligația respectată, de altfel, de către pârâtă a reieșit și din prevederile art. 7 alin. 2 din regulamentul nr. 1/2012, conform cărora "În cazul în care instituția de credit trasă, a trasului acceptant sau a subscriitorului a decis refuzul la plată al cec-ului, cambiei ori biletului la ordin, persoana declarantă are obligația ca cel târziu în ziua bancară următoare zilei refuzului, să transmită la CIP refuzurile de plată pentru cecuri, cambii si bilete la ordin.

S-a arătat că, transmiterea acestor informații se realizează prin utilizarea

"formularului de raportare a refuzurilor bancare cu cambii (F3B)"; sau a

"formularului de raportare a refuzurilor bancare cu bilete la ordin(F3C)";, după caz, conținutul acestor formulare și modul de completare fiind prezenta te în anexa nr. 3.

Prin urmare, s-a învederat că, pârâta a respectat întocmai procedura reglementata de regulamentul nr.1/2012, neavând nici un fel de relevanță faptul că, din cauza unei neînțelegeri prestatorul ar fi introdus la plată biletul la ordin și că, ulterior prestatorul a dat o declarație notarială prin care a recunoscut introducerea eronată la plată a biletului la ordin, aceasta situației neavând cum sa fie imputabila pârâtei.

În altă ordine de idei, pârâta a arătat că nu are nici un fel de relev anță faptul că, refuzul produs la decontarea instrumentului de plată nu s -ar datora unei rele- credințe din partea reclamantei, întrucât dispozițiile regulamentului nr.1/2012 nu condiționează raportarea la CIP de dovedirea sau nu a relei-credințe a reclamantei.

Odată ce au fost introduse în circuitul bancar, biletele la ordin au un statut corespunzător oricărui instrument de plată, neinteresând scopul pentru care a fost emis, acesta reprezentând un titlu de credit negociabil si un instrument de plată, care constată obligația asumată de către debitor de a plați la vedere sau la o scadența fixată, beneficiarului sau la ordinul acestuia, o sumă de bani determinată, așa cum prevăd dispozițiile 1 pct.2 din Normele Cadru BNR nr. 6/1994.

Potrivit art. 2 pct. 1 din regulamentul nr.1/2012, incidentul de plată, a fost definit ca reprezentând "neîndeplinirea întocmai și la timp a obligațiilor participanților, înaintea sau în timpul procesului de decontare a instrumentului, obligații rezultate prin efectul legii si/sau al contractului care le reglementează, a căror neîndeplinire este adusa la cunoștința CIP de către persoanele declarante, pentru apărarea interesului public.

În cele din urmă, pârâta a menționat că, prin raportare la dispozițiile art. 2 din regulamentul nr.1/2012, incidentul de plată se produce în mod iminent prin imposibilitatea emitentului unui instrument de plată de a asigura decontarea acestuia în situația în care este introdus la plată, neexistând nici o posibilitate de stopare a producerii acestuia, art. 7 prevăzând în mod expres obligația băncilor de a declara la CIP orice incident de plata constatat, capitolul IV din regulamentul nr. 1/2012 reglementând sancțiunile pentru declararea cu întârziere sau nedeclararea incidentelor de plați către CIP.În acest sens, s-a precizat că, înscrierea în CIP a incidentului de plata ce formează obiectul litigiului este nu numai obligatorie dar și benefică circuitului economic.

De asemenea, la data de 31 iulie 2013, Banca Națională a României, în calitate de pârât, a formulat întâmpinare la acțiunea formulată de reclamanta C.

C. S., solicitând respingerea acțiunii formulate împotriva sa, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, ca neîntemeiată.

În motivare, pârâta a invocat, pe cale de excepție, lipsa calității procesuale.

În acest sens, pârâta a arătat că, Banca Națională a României, potrivit atribuțiilor și competențelor stabilite prin Legea 312/2004, lege care reglementează Statutul Băncii Naționale a României, nu este abilitată să intervină în relațiile dintre băncile comerciale și clienții acestora.

În conformitate cu prevederile art.36 din regulamentul nr. 1/2002, astfel cum a fost modificat prin regulamentul BNR nr. 13/2008 și regulamentul BNR nr. 19/2009 privind organizarea și funcționarea la Banca Națională a României a Centralei I. de P., aceasta nu poate anula, din proprie inițiativă, informațiile privind incidentele de plăți primite de la persoanele declarante și totodată, în conformitate cu prevederile art.4 ale aceluiași regulament, aceasta nu răspunde pentru veridicitatea și integritatea informației primite.

Astfel, s-a constatat că, potrivit art.36 din regulamentul nr. 1/2001, anularea informațiilor privind incidentele de plăți înregistrate în FNBO, se poate face numai de persoanele declarante, din proprie inițiativă sau din dispoziția instanțelor judecătorești, în baza unei cereri de anulare, conform formularului prezentat în anexa 8 C în care, la poziția 3 s-a înscris motivul anulării, care nu putea fi decât eroare sau omisiune a persoanei declarante, hotărâre judecătorească definitivă comunicată persoanei declarante, sau alte motive prevăzute de reglementări ale BNR.

Totodată, potrivit dispozițiilor prevăzute în art. 38 și art.39 din același regulament, s-a învederat că, calitatea legală de a anula informațiile existente în fișierele CIP, este recunoscută numai persoanelor declarante, motiv pentru care s -a considerat că, în speță, calitatea procesuală pasivă o are doar banca- persoana declarantă la CIP a acestor informații.

Raportat la dispozițiile legale menționate, reclamanta nu a justificat identitatea dintre pârâta B.N.R. și subiectul pasiv al raportului obligațional. Faptul că CIP funcționează în subordinea BNR, nu este suficient, întrucât instituția bancară nu este decât un operator de date ale căror atribuții sunt definite de regulamentul nr.1/2001, astfel cum a fost modificat prin regulamentul BNR nr. 13/2008 și regulamentul BNR nr. 19/2009 privind organizarea și funcționarea l a B.

N. a Centralei I. de P., iar o asemenea calitate nu o poate transforma în pârât în litigiile legale de corectarea, înlocuirea ori ștergerea informațiilor de risc

bancar raportate de persoanele declarante, obligația pârâtei, de a respecta dispozițiile instanței, prevăzută în hotărâre, fiind una legală.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că, banca declarantă a procedat potrivit prevederilor legale, pentru că dispozițiile exprese prevăzute în regulamentul nr.1/2001 se adresează, în special băncilor care, în înțelesul prezentului regulament sunt denumite persoane declarante si care au obligația de a aduce la cunoștința Centralei I. de P. orice neîndeplinire întocmai și la timp a obligațiilor participanților, înaintea sau în timpul procesului de decontare a instrumentelor de plată cu cec, cambie ori bilet la ordin, în vederea apărării interesului public.

Astfel că, pârâta a învederat că, în speța dedusă judecății, banca declarantă este singura în drept a prezenta situația de fapt care a generat declararea clientului sau ca persoană cu risc, fiind inclusă în FNBO, respectiv în FNPR.

Pârâta a considerat că, lipsa parțială de disponibil în cont era reală și refuzul la plată a filei biletului la ordin, datorat lipsei parțiale de disponibilități bănești a fost corect exprimat, astfel că în mod corect banca declarantă a procedat la notificarea clientului său în C. I. de P. .

La data de 24 septembrie 2013, SC C. C. S. a formulat răspuns la întâmpinarea depusa de pârâta BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI- C. I. DE P., solicitând respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Băncii Naționale a României, invocată de aceasta prin întâmpinarea formulată.

În motivarea răspunsului, reclamanta a arătat că, în speța dedusa judecății, persoana declarantă care poate fi obligată, prin hotărârea instanței, la anularea incidentului de plată este un U. T. B. SA, dar pentru opozabilitate, hotărârea trebuie să se pronunțe și în contradictoriu cu pârâta BNR.

Astfel potrivit art. 36 alin. 2 din regulamentul BNR nr.1/2002 "(1) CIP nu pot anula sau modifica din proprie inițiativă informațiile privind incidentele de plăți, odată primite de la persoanele declarante-bănci. (2) Anularea informațiilor privind incidentele de plăți înregistrate în FNIP și în FNPR se poate face numai de către persoanele declarante, din proprie inițiativa sau la solicitarea instanțelor judecătorești, în baza unei cereri de anulare";.

Astfel, s-a învederat faptul că, instanțele de judecată pot dispune, prin hotărâre, anularea informațiilor din CIP, și cum CIP este organizată și funcționează în cadrul BNR pentru a se putea aduce la îndeplinite dispozitivul hotărârii judecătorești care are putere numai între părțile litigante, sentința se pronunță în contradictoriu și cu BNR- CIP.

În acest sens, s-a precizat faptul că, s-a pronunțat și Î., în decizia nr. 2777 din 8 octombrie 2008, Secția comercială.

Conform prevederilor art.1 alin. l din regulamentul nr. 1/2001 privind organizarea și funcționarea la Banca Națională a României a Centralei I. de P.

, s-a precizat că, aceasta este un "centru de intermediere care gestionează informația specifica incidentelor de plăți, pentru interesul public, inclusiv pen tru scopurile utilizatorilor".

De asemenea, s-a menționat faptul că, potrivit dispozițiilor art. 2 lit.b din Regulament, incidentul de plată reprezintă "neîndeplinirea întocmai și la timp a obligațiilor participanților. înaintea sau în timpul procesului de decontare a instrumentului, obligații rezultate prin efectul legii și/sau al contractului care le reglementează, a căror neîndeplinire este adusă la cunoștința CIP de către persoanele declarante, pentru apărarea interesului public".

Instanta a respins exceptia necompetentei materiale, invocata de catre partea parata, apreciind ca nu sunt incidente prev. art.94 pct.1 lit. h NCPC.

Analizand in primul rand exceptia invocata de catre BNR cu privire la lipsa calitatii sale procesual pasive

, instanta o va respinge ca nefondata in baza considerentelor care urmeaza .

Conform art.36 din Regulamentul BNR nr. 1/2002, astfel cum a fost modificat prin regulamentul BNR nr. 13/2008 și regulamentul BNR nr. 19/2009 privind organizarea și funcționarea la Banca Națională a României a Centralei I. de P., aceasta nu poate anula, din proprie inițiativă, informațiile privind incidentele de plăți primite de la persoanele declarante și totodată, în conformitate cu prevederile art.4 ale aceluiași regulament, aceasta nu răspunde pentru veridicitatea și integritatea informației primite.

Conform art. 38 și art.39 din același Regulament, calitatea legală de a anula informațiile existente în fișierele CIP, este recunoscută numai persoanelor declarante.

Instanta apreciaza insa ca, tinand cont de aceea ca CIP este organizată și funcționează în cadrul BNR, pentru a se putea aduce la îndeplinite dispozitivul hotărârii judecătorești, care are putere numai între părțile litigante, sentința trebuie pronuntata în contradictoriu și cu BNR- CIP.

Analizand si exceptia invocata din oficiu,cu privire la lipsa calitatii procesual pasive

a paratei U. T. B. SA Sucursala ,,Matei Corvin,, instanta o va admite si va constata ca aceasta parata este lipsita de calitate procesuala in cauza, fiind doar un dezmembramant al societatii mama, lipsit de personalitate juridica, sens in care apreciaza ca este lipsit de relevanta faptul ca reclamanta are deschis cont la aceasta unitate bancara.In consecinta, instanta urmeaza sa respinga actiunea fata de aceasta parata, intemeiat pe exceptie.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanta reține pe fondul cauzei următoarele:

Reclamanta a fost înscrisă la data de_ în C. I. de P. (CIP), persoana declarantă fiind pârâta U. T. B. SA, cu incidentul de plată privind biletul la ordin seria BACX3AA, nr.1031693, emis în data de_ .

La data de_, reclamanta, în calitate de beneficiar a încheiat cu SC IMOBIL CONCRET

S.R.L. în calitate de prestator, un contract si i-a predat, drept garanție pentru plata lucrărilor

,biletul la ordin în alb, purtând seria BACX 3 AA, nr. 1031603.

Reclamanta a achitat doar o parte din suma facturată, iar la data de_, S.C. IMOBIL CONCRET S.R.L., fără nici o notificare prealabilă în scris reclamantei ,desi recunoaste acum ca aceasta era intelegerea contractuala, a depus spre decontare biletul la ordin, completat cu diferența de sumă rămasă de achitat din factura emisă către reclamantă, bilet la ordin care a fost refuzat, din lipsă de disponibil la acel moment în contul reclamantei

S.C. IMOBIL CONCRET S.R.L, prin administratorul Berciu Ștefan, în calitate de reprezentant legal, a dat o declarație, în fața notarului public M. E., declarație autentificată sub nr. 2625/_, în care s-a arătat că a introdus la plată biletul la ordin seria BACX 3 AA, nr. 1031693, în data de_, dintr -o eroare, solicitând radierea reclamantei din CIP.

Potrivit art. 13 alin. l din Regulamentul BNR nr.1/2012, privind organizarea și funcționarea la Banca Națională a României a Centralei I. de P., anularea înregistrărilor privind incidentele de plați din baza de date a CEP se poate face de către persoanele declarante, în baza unei hotărâri judecătorești executorii, prin care se dispune anularea acestora.

Conform prevederilor art.1 alin. 1 și 2 din Regulamentul BNR nr.1/2012 privind organizarea și funcționarea la Banca Națională a României a Centralei I. de P.

, C. I. de P., denumită în continuare ";CIP";, gestionează informația specifică incidentelor de plăți, pentru interesul public, inclusiv pentru scopurile specifice utilizatorilor.

Instanta observa ca pârâta U. T. B. SA a respectat întocmai procedura reglementata de Regulamentul nr.1/2012,

In opinia instantei, in cauza ,deoarece motivele pentru care a fost inițial înscris biletul la ordin nu mai subzistă, fiind un caz de eroare recunoscuta, nu mai subzistă nici motivele de înscrierea a incidentului de plata în CIP, iar cererea reclamantei se impune a fi admisa, in sensul ca instanta va dispune anularea incidentului de plata privind biletul la ordin seria

BACX3AA nr. 1031693/_

inscris ,pe numele SC C.

C.

S., in C.

I.

de P.

,de catre declaranta SC U.

T. B. SA.

In acest context, parata SC U. T. B. SA va fi obligata sa efectueze demersurile care se impun pentru anularea incidentului de plata declarat la CIP.

In ceea ce priveste insa cheltuielile de judecata pe care reclamanta le solicita de la parate, instanta apreciaza ca aceasta cerere este vadit nefondata si o va respinge ca atare, pentru ca partea parata nu este in culpa procesuala, in baza motivelor care urmeaza.In primul rand BNR-CIP este chemata in judecata doar pentru opozabilitate, iar Sucursala

,,Matei Corvin"; nu are calitate procesuala pasiva.

Reclamanta nu poate invoca cu succes o culpa procesuala a pârâtei U. T. B. SA pe motiv ca ar fi declarat nelegal incidentul de plata, in contextul in care biletul la ordin a fost refuzat la plată pentru lipsa de disponibil, ceea ce reprezintă un incident de plată major conform art. 2 alin. 2 lit. c teza a doua din Regulamentul nr. 1/2001 a BNR, iar parata avea obligatia legala de a declara acest incident de plata. Lipsa disponibilului în cont la data decontării este aceea care a condus la înscrierea incidentului în CIP, iar eroarea apartine S.C. IMOBIL CONCRET S.R.L.

In baza acestor considerente, instanta va respinge ca neintemeiata solicitarea reclamantei de a obliga partea parata la plata cheltuielilor de judecata.

In baza tuturor considerentelor deja mentionate, instanta va admite doar in parte actiunea reclamantei si doar in contradioctoriu cu paratele U. T. B. SA si B. N.

R. -C. I. de P. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei BNR.Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei U. T. B. SA Sucursala ,,Matei Corvin, exceptie invocata din oficiu si respinge actiunea fata de aceasta parata, intemeiat pe exceptie.

Admite in parte actiunea formulata de reclamanta SC C. C. S. J_ ,cu sediul social in C. -N. str.Prof. Nicoara M. nr. 14 parter ap.1 jud. C., doar in contradictoriu cu paratele U. T. B. SA cu sediul in B. B-dul Expozitiei nr. 1F sector 1 B. J_ CUI RO 3. si B. N. R. -C. I. de P. cu sediul in B., str. L. nr. 25 sector 3 si in consecinta :

Anuleaza incidentul de plata privind biletul la ordin seria BACX3AA nr. 1031693/_ inscris pe numele SC C. C. S. in C. I. de P. de catre declaranta SC U. T.

B. SA.

Obliga parata SC U. T. B. SA sa efectueze demersurile de anulare a incidentului de plata declarat la CIP.

Respinge cererea de obligare a paratelor la plata cheltuielilor de judecata. Cu drept de apel in 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Noiembrie 2013.

PRESEDINTE GREFIER

D. M. D. A. Vlaic

5ex.//2014

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3179/2013. Anulare incident plata