Sentința civilă nr. 5156/2013. Anulare licitatie

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

cod operator 4204

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5156

Ședința publică din 26 Septembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A.

S.

- Președintele secție

G. ier: A.

O.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulate de reclamanții: A. C. D.

, C. E. M., C. V. și C. M. C. , toți cu domiciliul procesual al es la Cabinet de avocat D. C., cu sediul în B. M., B-dul R. nr. 1/38, județul M., în contradictoriu cu pârâtele SC I. M. SA, cu sediul social în

B. M., B-dul București, nr. 39, prin lichidator S. Z. - C.I.I. cu sediul în B.

M., str. Tineretului, nr. 22/3, SC M. SA, cu sediul social în B. M., B-dul București, nr. 39, prin lichidator S. Z. - C.I.I. cu sediul în B. M., str. Tineretului, nr. 22/3, și SC M. G. G. S., cu sediul social în B. M., str. Victoriei, nr. 148E, județul M., intervenientul R. M. V. , domiciliat în M. nr. 9A, comuna Recea, având ca obiect anulare licitație.

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din_, concluziile și susținerile reprezentanților fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data de_ și respectiv la data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:

T.

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul T. ui M. la data de_, reclamanții A. C. D., C. E. M., C. V. și C. M. C., au solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC IUBD M. SA, SC M. SA, ambele prin lichidator judiciar S. Z., respectiv SC MSI G. G. S. următoarele:

  • constatarea nulității absolute a procesului verbal din data de_ prin care s-a redus cu 50% prețul de strigare la 5000 ron adjudecându-se provizoriu activele și constatarea nulității absolute a procesului - verbal de adjudecare definitivă nr. 125/_ întocmit în cadrul aceleiași proceduri de lichidare ca urmare a dizolvării SC IUBD M. SA, prin lichidator S. Z., privind adjudecarea definitivă a activelor - imobile amplasate în B. M., B-dul București nr. 39, aparținând patrimoniului SC IUBD M. SA B. M., față de nerespectarea prevederilor Legii nr. 31/1990 în materia lichidării.

  • constatarea nulității absolute a procesului verbal din data de_ prin care s-a redus cu 75% prețul de strigare la 6750 ron adjudecându-se provizoriu activele și constatarea nulității absolute a procesului - verbal de adjudecare definitivă nr. 125/_ întocmit în cadrul aceleași proceduri de lichidare ca urmare a dizolvării SC Mebeldo SA, prin lichidator S. Z., privind adjudecarea definitivă a activelor - imobile amplasate în B. M., B-dul București nr. 39, aparținând patrimoniului SC M. SA B. M., față de nerespectarea prevederilor Legii nr. 31/1990 în materia lichidării.

  • cu cheltuieli de judecată în caz de opunere la admiterea prezentei. În motivarea cererii reclamanții au arătat următoarele:

Lichidarea unei societăți se realizează în principal în interesul asociaților, interesele creditorilor fiind avute în vedere în mod secundar. În acest sens doctrina a statuat arătând că interesele asociaților imprimă lichidării o anumită specificitate care o deosebește de procedura falimentului, care este menită să ocrotească în mod exclusiv interesele creditorilor.

Pornind de la această diferențiere esențială între lichidare și faliment, precizăm că însăși transformarea bunurilor societății în bani este o operațiune ce se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990, respectiv prin vânzarea la licitație publică, legea interzicând vânzarea în bloc a bunurilor societății. Mai mult chiar, fiecare bun care se vinde la licitație trebuie evaluat în mod individual - a se vedea Tratatul de drept comercial român, Stanciu Cărpenaru pagina 289.

Pe cale de consecință, văzând rigorile legii în materia de realizare a lichidării societății, coroborat cu principiul potrivit căruia în procedura lichidării interesele acționarilor primează, procesul verbal de adjudecare întocmit prin reducerea prețului de strigare cu 50% în cadrul ședinței de_, vizând însăși evaluarea aleatorie descrisă la pct. III Conținut din cadrul procesului verbal -

"vânzarea s-a organizat …pornind de la prețurile de evaluare din anul 2008, corectate în minus cu coeficienți de corecție pentru diminuarea cererii locale imobiliare, urmare a noii conjuncturi economice generale"; - este lovită de nulitatea absolută, vânzarea la licitație presupunând raportarea la un preț de evaluare obiectiv, cu criterii tehnice de evaluare opozabile intereselor acționarilor, cu descrierea unor indici care influențează în sens negativ sau pozitiv valoarea bunurilor vândute.

Mai mult, valoarea bunurilor societății stabilită prin raportul de evaluare din anul 2008 este net inferioară - aproximativ un sfert din prețul cu care se vânduse cu aproape patru luni înaintea evaluării, pachetul majoritar de acțiuni.

Precizăm că nu s-a comunicat acționarilor direct interesați în transformarea în mod optim a bunurilor în lichidități bănești, care au fost criteriile de corectate în minus cu coeficienți de corecție pentru diminuarea cererii locale imobiliare și cine și-a asumat modalitatea de calcul a acestei corectări. Nu s-a comunicat acestora nici criteriile sau cauzele care au determinat diminuarea prețului de

strigare a bunurilor de la data de_ până la data de_ cu 50% din prețul inițial.

Mai mult, așa cum am arătat anterior, legea interzice vânzarea în bloc a bunurilor societății în procedura de lichidare, iar alinatul 3 din pct. III Conținut din procesul verbal de adjudecare contestat, se arată că au fost supuse vânzării în bloc activele.

Apreciem că nulitatea absolută a actelor intitulate procese verbale de adjudecare din_ se impune a fi constatată din perspectiv ocrotirii intereselor acționarilor, în raport de conivența frauduloasă cu terțul adjudecatar ce tinde a se contura din însăși formularea ce se regăsește în cadrul procesului - verbal de adjudecare la fila doi, alinat 6, unde se arată că în esență prețul nu este cel la care s-a adjudecat, fiindcă acest preț ar fi afectat de o condiție viitoare, condiție ce se materializează sub forma unor ipotetice creanțe fiscale ce ar putea să apară în urma soluționării unor dosare de contencios fiscal în fața Curții de Apel C. . Or, în măsura în care nu este stabilită întinderea a ceea ce urmează a constitui pasivul societății în lichidare, în lipsa unui raport de evaluare a bunurilor la valoarea reală a acestora, apreciem că vânzarea în cadrul lichidării în scopul ocrotirii intereselor acționarilor și pentru plata pasivului, nu poate fi realizată în condiții caracterizate de subiectivism, așa cum reiese din procesul verbal de adjudecare. Precizăm că prețul de adjudecare în mod obligatoriu este un preț fix, în sensul că acesta nu pateu fi afectat de condiție. Dacă se are în vedere formularea de la fila doi aliniat 6 din procesul verbal, se poate concluziona în sensul că deși prețul este stabilit în aliniatele anterioare, totuși acesta poate să crească în funcție de creanțele ce ar putea să apară, însă nu se arată care ar fo nivelul până la care prețul ar putea să crească, care sunt limitele acestei creșteri acceptate de adjudecatar, care ar fi temeiul în baza căruia adjudecatarul ar putea fi obligat ulterior adjudecării la vreo diferență de preț.

Anularea actelor de adjudecare se impune și din perspectiva nerespectării formalităților de publicitate de natură să asigure participarea unui număr cât mai mare de ofertanți respectiv: intervalul de timp de la data publicării anunțului de vânzare la licitație și data ținerii licitației, intervalul de timp dintre termenele de licitație. Din câte știm termenele de licitație, au fost fixate la interval de o săptămână, situație în care este evident că nici publicitatea nu se putea face în timp util, iar scăderea prețului de strigare a avut loc în proporție de 50% într-un interval foarte scurt. În condițiile în care modalitatea de vânzare aleasă de către lichidator a fost prin licitație competitivă cu supraofertă de 20% se impunea ca să se asigure posibilitatea efectivă ca terții să ia la cunoștință de data desfășurării noii licitații cu supraoferte și de condițiile de ținere a acesteia.

Se poate observa atât din procesele verbale de adjudecare definitivă cât și din cele două publicații întocmite pentru faza de supraofertă, că datele dintre termenele de licitație sunt extrem de scurte, iar publicațiile de vânzare pentru supraofertarea din data de_ sunt din_, astfel încât publicitatea lor nu

s-a putut face într-un interval de timp suficient de mare. Publicațiile de vânzare amintite conțin greșeli și în ceea ce privește datele de ținere a licitațiilor.

Aceste aspecte prezintă relevanță din perspectiva faptului că procedura lichidării așa cum este prevăzută de Legea nr. 31/1990 indică obligativitatea vânzării prin licitație publică de către lichidator a averii pentru că de esența lichidării reglementată de către Legea nr. 31/1990 este apărarea intereselor asociaților, fapt care presupune implicit asigurarea de către lichidator, prin modalitatea de ținere a licitațiilor, a posibilității înstrăinării imobilelor la un preț cât mai mare. Se poate observa diferența dintre prețul de pornire și prețul la care s-au adjudecat activele SC M. SA: de la 6.750 ron la 41.000 ron și că a existat o supraoferatare la un preț de 49.200 ron, care însă nu a fost acceptată datorită neplății avansului la supraofertare, în contextul în care publicația de vânzare este emisă în condițiile expuse anterior. În ceea ce privește SC IUBD M., acestea s-au înstrăinat la 7.000 ron și de asemenea nu a fost acceptată supraofertarea, pentru neplata avansului, în același context. Imobilele aparținând celor două societăți au aproximativ aceeași suprafață și aproximativ aceeași valoare, însă prețurile de înstrăinare au fost diferite, iar valoarea ce se putea obține prin lichidare, superioară.

În drept, s-au invocat prevederile Legii nr. 31/1990.

Pârâtele SC IUBD M. SA și SC M. SA prin lichidator S. Z. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii.

De asemenea, pârâta SC MSI G. G. S. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Pentru termenele din_ reclamanții și-au precizat acțiunea (f. 154 vol.

  1. în sensul că au indicat ca temei de drept al acțiunii (calificată de reclamanți drept opoziție) art. 268 din Legea nr. 31/1990.

    Reclamanții au justificat precizarea la acțiune în felul următor:

    Art. 268 al. 3 prevede că împotriva situației financiare finale se poate face opoziție în condițiile art. 62 din Legea nr. 31/1990. Art. 62 prevede un termen pentru formularea opoziției de 30 de zile de la publicarea în MO. Acest termen a fost respectat.

    Conform practicii și doctrinei, acționarii pot contesta în cadrul opoziției modul în care s-a desfășurat lichidarea, cât și modalitatea de repartizare a activelor rămase după lichidare, enumerându-se exemplificativ situațiile în care sunt favorizați creditori sau acționari în dauna altor creditori sau a acționarilor, situația în care valorificarea activelor se face la valori inferioare prețului de piață sau necorespunzător. În esență, pe calea opoziției acționarii pot contesta inclusiv modalitatea în care lichidatorul a înțeles să valorifice bunurile societății în lichidare. Prezenta acțiune reprezintă prin conținutul său o opoziție la modalitatea în care s-a desfășurat lichidarea.

    Prezenta acțiune a fost formulată, așa cum am arătat și raportat la încălcarea unui principiu de drept conform căruia lichidarea se desfășoară în principal în interesul asociaților, principiu consacrat, potrivit doctrinei efectuate

    în baza dispozițiilor Legii nr. 31/1990, spre deosebire de procedura de lichidare în baza Legii nr. 85/1996, lichidarea să se facă în scopul repartizării patrimoniului între asociați, deci în interesul asociaților și nu în interesul creditorilor, pentru acoperirea pasivului unei societăți aflate în incapacitate de plată, astfel încât este prioritar ca prin modalitatea concretă de desfășurare a lichidării să se asigure realizarea intereselor patrimoniale ale tuturor acționarilor, inclusiv cei minoritari.

    Așa cum puteți observa în situația de față desfășurarea lichidării s-a făcut prin consultarea și aducerea la cunoștință a aspectelor lichidării numai acționarilor majoritari. Acționarii minoritari nu au fost consultanți și nu li s-au comunicat aspectele legate de modalitatea de valorificare a bunurilor societății.

    Pornirea licitației de la valoarea bunurilor societății stabilită prin raportul de evaluare din 2008, nu a fost adus la cunoștința asociaților minoritari și valoarea este net inferioară prețului cu care s-a vândut pachetul majoritar de acțiuni - a se observa actul de cesiune depus la dosarul cauzei.

    În cadrul lichidării, lichidatorul este cel care hotărăște în limitele legii, cu respectarea intereselor tuturor acționarilor, asupra lichidării - modalitate de lichidare, compensări, tranzacții etc. -, iar nu acționarii, lichidarea realizându-se în interesul acționarilor, dar a tuturor acționarilor nu doar a celor majoritari, cum este situația în speță.

    La data de_ s-a depus de către R. M. V. (în calitate de acționar al SC IUBD M. SA și SC M. SA) cerere de intervenție în nume propriu (f. 161

    - 164 vol. I) precizată ulterior în cerere de intervenție accesorie în favoarea acestor pârâte (f. 365 vol. I).

    Prin încheierea de ședință din 9 decembrie 2010 T. a respins excepția necompetenței materiale întrucât cererea de opoziție este de competența tribunalului (art. 266 din Legea societăților comerciale completat cu art. 62 din același act normativ).

    De asemenea, la termenul din_, T. a respins excepția tardivității cererii de opoziție, invocată de pârâta SC MSI G. G. S. deoarece art. 268 din Legea nr. 31/1990 trimite la dispozițiile art. 62 din același act normativ care prevede un termen de 30 de zile pentru formularea opoziției.

    La același termen de judecată, T. a mai respins și excepția lipsei calității procesuale a reclamanților, invocată de aceeași pârâtă, întrucât art. 268 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 dă dreptul oricărui acționar să facă opoziție.

    În cauză au fost efectuate două expertize evaluatoare a bunurilor imobile - una efectuată de expert Bodea Zefica (f. 75 - 98 vol. II), cu o completare (f. 128 - 129 vol. II), iar cealaltă, o contraexpertiză efectuată de expert Pintilie Florin (f. 144 - 178 vol. II).

    Analizând actele și lucrările dosarului T. reține următoarele: I.

    1. În Monitorul Oficial al României, partea a IV - a, nr. 2607/15.VI.2010 au fost publicate Situația financiară și Raportul final privind lichidator SC IUBD M. SA (f. 83 - 84 vol. I).

    2. Conform procesului - verbal nr. 125/_ întocmit de lichidatorul judiciar S. Z., s-a adjudecat definitiv în cadrul procedurii de lichidare de către SC MSI G. la prețul de 7.000 lei următoarele bunuri: pătul mare de porumb în suprafață construită de 411 mp din CF 17468, număr topografic 2737/1294/3/22; Pătul de porumb în suprafață construită de 155 mp, CF 17468; cota de 200 mp din platforma betonată din CF 17468 și cota comună și indiviză din utilități de deservire a societăților existente.

    3. În procesul - verbal de adjudecare s-a reținut în esență că în cadrul procedurii de lichidare, pe baza prevederilor Legii nr. 31/1990, a SC IUBD M. SA B. M., societate dizolvată prin Decizia Curții de Apel C. nr. 471/_, pronunțată în dosarul nr._, în conformitate cu Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor din aprilie 2008, lichidatorul desemnat prin Încheierea Judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș nr. 6843/_ a organizat vânzarea activelor imobile ale acestei societăți preluate prin divizare în anul 2002 a patrimoniului SC Comcereal SA.

      A mai arătat lichidatorul că vânzarea s-a organizat prin licitații publice deschise cu strigare, pornind de la prețurile de evaluare din anul 2008, corectate în minus cu coeficienți de corectare pentru diminuarea cererii locale imobiliare, urmare a noii conjuncturi economice generale; astfel, s-au organizat licitații publice deschise cu strigare, pornind de la prețul de strigare de 10.000 lei în ziua de_, care s-au redus la ședința din_ la 50% din prețul inițial respectiv

      5.000 lei.

      A mai menționat lichidatorul că s-a asigurat publicitatea prin presa locală, la locul de amplasament a bunurilor, la Primăria Baia Mare și la locul de desfășurare a licitațiilor în localul Federalcoop B. M., str. A. I. nr. 16.

      S-a adjudecat provizoriu, prin licitație publică deschisă cu strigare în sistem competitiv cu posibilitatea de supraofertă de + 20% din prețul de adjudecare provizoriu 7.000 lei, în favoarea adjudecătorului SC MSI G. G. S. B. M. ; adjudecarea s-a făcut în mod definitiv de către această societate întrucât SC Molmir S. a fost exclusă pentru nejustificarea prețului minim.

    4. Reclamanții, acționari minoritari ai pârâtei IUBD, au contestat modul în care s-a desfășurat lichidarea sub aspectul vânzării activelor, invocând în acest sens dispozițiile art. 268 alin. 3 din Legea nr. 31/1990.

    5. Criticile acestora sunt neîntemeiate.

    6. Este adevărat că unul din principiile ce se degajă din economia art. 252 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale (în continuare LSC) și 256 din același act normativ este acela potrivit căruia lichidarea se desfășoară, în principiu, în interesul asociaților.

    7. Tradus în viață acest principiu înseamnă că operațiunile lichidării au ca scop principal împărțirea activului societății între asociați, după plata pasivului.

    8. Calea procesuală prin care se valorifică acest principiu, în caz de nesocotire a lui este opoziția prevăzută de art. 268 alin. 3 LSC, în condițiile art.

      62 LSC; astfel, asociații sunt îndreptățiți să se opună la modul în care lichidatorii întocmesc bilanțul de lichidare și proiectul de repartizare a activelor.

    9. Or, în speță, reclamanții nu au invocat și dovedit vreo împrejurare care să fie de natură să le afecteze în concret drepturile lor decurgând din lichidarea SC IUBD M. SA.

    10. Așa cum s-a arătat în cererea de intervenție formulată de acționarul R.

      M. V. (f. 161 vol. I) - aspect necontestat în cauză - reclamanții dețin în total o pondere de circa 0,0676% din capitalul social al pârâtei.

    11. Din această perspectivă, T. reține incidența art. 136 indice 1 LSC potrivit cu care acționarii trebuie să își exercite drepturile cu bună-credință, cu respectarea drepturilor și a intereselor legitime ale societății și ale celorlalți acționari.

    12. Or, T. observă, pe de o parte, pasivitatea manifestată de reclamanți până la adjudecarea imobilelor, iar, pe de altă parte, atacarea doar a proceselor - verbale de adjudecare fără a se plânge și de bilanțul de lichidare cu privire la care ar fi trebuit să deducă critici din care să rezulte un prejudiciu concret.

    13. Regulamentul de organizare a licitațiilor nr. 600/_ stabilește vânzarea individuală a bunurilor conform art. 255 alin. 1 lit. c) LSC, cu precizarea că la acea dată textul interzicea în mod expres vânzarea în bloc a bunurilor societății, interdicție înlăturată prin O.U.G. nr. 82/2007 care a permis vânzarea în bloc.

    14. T. apreciază că, în condițiile în care procedura de lichidare a activelor a început în anul 2007, la prețul stabilit de către evaluator (f. 118 - 122 vol. I) - necontestat de către niciunul dintre reclamanți-, iar vânzarea la acest preț (9.000 lei) nu s-a făcut până în anul 2010, deci la un interval de circa 3 ani, coroborat cu scăderea generalizată a valorii de tranzacționare a imobilelor datorită crizei economice, accentuată în anii 2009 - 2010, demersul acționarilor majoritari pentru a facilita vânzarea imobilelor și a finaliza lichidarea este legal, constituind o formă de exercitare a drepturilor recunoscute de Legea nr. 31/1990.

    15. Este adevărat că potrivit expertizei efectuată de Bodea Zefica valoarea de înlocuire a activelor supuse evaluării era la finele lunii noiembrie 2007 în cuantum de 23.167 lei (f.76, f. 85 vol. II).

    16. Însă, potrivit aceleiași expertize, atât pătulul dublu pentru porumb cât și pătulul simplu necesită a fi demolate deoarece este imposibil a fi utilizați în această stare tehnică (f. 78 vol. II), iar platformele deși au o stare tehnică satisfăcătoare sunt porțiuni care sunt cu gropi ori deteriorate (f. 78, f. 89 - 93 vol. II,) gradul de uzură apreciat de expert fiind totuși de 75% (f. 79 vol. II).

    17. În plus, așa cum rezultă din CF 17468 B. M., SC IUBD M. SA nu este proprietară a terenului.

    18. Or, așa cum corect a sesizat expertul Bodea Zefica, această împrejurare diminuează valoarea unui activ într-o vânzare - cumpărare reală.

    19. Pe de altă parte, expertul Pintilie Florin a apreciat valoarea activelor la suma de 14.895 lei ( f. 153 vol. II), reținând totodată că cele două pătule trebuie dezafectate, și că platformele betonate au o stare tehnică satisfăcătoare, cu mențiunea că sunt porțiuni care prezintă fisuri străpunse până la stratul de bază (f. 148 vol. II). A concluzionat expertul că în funcție de numărul de licitații și de numărul participanților valoarea imobilelor din patrimoniul societăților pârâte în cauză poate crește sau se micșora până la adjudecarea de către un ofertant.

    20. Or, T. notează că prețul de adjudecare de 7.000 lei reprezintă aproximativ jumătate din valoarea stabilită de expertul Pintilie Florin, încadrându-se astfel în limitele prețurilor stabilite prin Regulamentul nr. 600/2007 care stabileau că dacă nu se obține prețul din raportul de evaluare nici la a treia ședință de licitație (ceea ce a fost cazul în speță) se organizează o altă ședință de licitație la preț de strigare redus cu 50% față de prețul inițial.

    21. Nu sunt întemeiate susținerile reclamanților nici cu privire la îndeplinirea formalităților de publicitate a ședințelor de licitație, fiind depuse în acest sens la dosar procese - verbale de afișare a publicațiilor de vânzare și ziarele locale în care s-au publicat (f. 96 - 103 vol. I, f. 108 - 117 vol. I).

De asemenea, faptul că prețul a fost achitat integral la data de_, după expirarea termenului de 30 de zile, așa cum susțin reclamanții în concluziile scrise, nu are relevanță juridică în cauză câtă vreme nulitatea presupune încheierea actului de adjudecare cu nerespectarea, unei condiții de validitate, iar nu nerespectarea unei obligații stabilite în sarcina adjudecatarului, ulterior adjudecării.

De altfel, T. nu decelează care ar fi vătămarea încercată de reclamanți câtă vreme prețul a fost achitat în întregime, iar reluarea procedurii de lichidare nu ar mai fi posibilă, în condițiile în care termenele impuse de art.260 LSC sunt depășite.

II)

  1. SC M. SA a fost dizolvată prin decizia civilă nr. 431/_ pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ (f. 24 - 26 vol. I).

  2. În Monitorul Oficial al României, Partea a IV - a, nr. 3140/_ au fost publicate situația financiară și raportul final de către lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență S. Z., desemnat să îndeplinească operațiunile specifice procedurii de lichidare în regimul Legii nr. 31/1990 pentru SC M. SA (f. 29 vol. I).

  3. Conform procesului - verbal nr. 225/_ s-a adjudecat de către SC MSI G. G. S. următoarele bunuri imobile: parte din magazia de cereale în suprafață construită de 42 mp și utilă de 40 mp, adnotată în CF 17648, număr topografic 2737/1294/3/2; pătul mic de porumb în suprafață construită de 151 mp, 145,8 mp utilă din CF 17468, top_ /3/23; cota de 240 mp din platforma betonată din CF 17468 și cota comună și indiviză din utilități de deservire a societăților existente la prețul definitiv de 41.000 lei.

  4. Potrivit procesului - verbal, procedura de vânzare s-a desfășurat în felul următor: vânzarea s-a organizat prin licitații publice deschise cu strigare, pornind de la prețurile de evaluare din anul 2008, corectate în minus cu coeficienți de corecție pentru diminuarea cererii locale imobiliare, urmare a noii conjuncturi economice generale; s-a asigurat publicitatea licitațiilor prin presa locală, prin afișare la Primăria Baia Mare, la sediul de amplasament al bunurilor și la locul de organizare a licitațiilor la Federalcoop SA B. M. ;s-au organizat licitații publice deschise cu strigare, pornind de la prețul de strigare de 9.000 lei în ziua_, care s-au redus la ședința din_ la 75% din prețul inițial respectiv 6.750 lei; s-au efectuat strigări cu prag ascendent inițial de + 5%, iar apoi de + 1000 lei, cu participarea licitanților SC MSI G. G. S. B. M. și SC Giourette SRl B. M.

    ; s-a ajuns la prețul de adjudecare provizoriu de 41.000 lei în favoarea adjudecătorului provizoriu SC MSI G. G. S. B. M. cu condiția de licitație competitivă cu supraofertă de +20%, respectiv prețul de 49.200 lei; la licitație de supraofertă nu s-a prezentat licitantul cu plata avansului și cu solicitarea de participare la adjudecare prin contraofertă așa încât adjudecatar definitiv a devenit SC MSI G. G. S. B. M. .

  5. T. apreciază că și criticile împotriva modului de valorificare a activelor SC M. sunt neîntemeiate, câtă vreme reclamanții, acționari minoritari, tind să paralizeze o procedură de lichidare fără relevanță asupra drepturilor lor patrimoniale.

    Că este așa rezultă și din împrejurarea că valoarea de înlocuire a activelor supuse evaluării aparținând SC M. SA se ridică la suma de 19.626 lei conform expertizei efectuate de expert Bodea Zefica (f. 86 vol. II), apropiată de valoarea de piață stabilită de expertul Pintilie Florin la suma de 18.484 lei (f. 157 vol. II).

    Prin urmare, prețul de pornire al licitației de 9.000 lei este irelevant câtă vreme imobilele au fost adjudecate la un preț aproape dublu față de valoarea de piață.

  6. De asemenea, faptul că prețul a fost achitat integral la data de 1_, după expirarea termenului de 30 de zile, așa cum susțin reclamanții în concluziile scrise, nu are relevanță juridică în cauză câtă vreme nulitatea presupune încheierea actului de adjudecare cu nerespectarea unei condiții de validitate, iar nu nerespectarea unei obligații stabilite în sarcina adjudecatarului, ulterior adjudecării.

De altfel, T. nu decelează care ar fi vătămarea încercată de reclamanți câtă vreme prețul a fost achitat în întregime, iar reluarea procedurii de lichidare nu ar mai fi posibilă, în condițiile în care termenele impuse de art.260 LSC sunt depășite.

  1. În raport de aceste considerente, T. va respinge acțiunea astfel cum a fost precizată.

  2. Pe cale de consecință, va admite cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtelor, formulată de intervenientul R. M. V. prin mandatar, cu

    precizarea că va respinge cererea intervenientului de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată întrucât intervenția accesorie nu poate conduce la augmentarea cheltuielilor de judecată.

  3. În fine, T. pe temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă îi va obliga pe reclamanți să plătească pârâtei SC MSI G. G. S. suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea precizată formulată de reclamanții A. C. D., C.

E. M., C. V., C. M. C.

, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat D.

R. u, cu sediul în B. M., str. G. Coșbuc nr. 27/14, jud. M., în contradictoriu cu pârâtele SC M. SA, SC I. M. SA, prin lichidator S. Z. , cu sediul în B. M., str. Tineretului nr. 22/3, jud. M., și SC M. G. G. S. , cu sediul în B. M., str. Victoriei nr. 148 E, jud. M. .

Admite cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtelor a intervenientului R. M. V. prin mandatar Mandra I., cu domiciliul în M. nr. 9A, jud. M. .

Obligă pe reclamanți să plătească pârâtei SC MSI G. G. S. suma de

    1. lei cheltuieli de judecată.

      Respinge cererea intervenientului de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

      Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi,_ .

      PREȘEDINTE, GREFIER,

      1. SA O.

Red. AS/_

Tred. A.O. /_ - 11 ex

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 5156/2013. Anulare licitatie