Decizia civilă nr. 181/2013. Obligatie de a face
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.181/2013
Ședința publică din data de 25 martie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: D. M. D. JUDECĂTOR: N. K.
JUDECĂTOR: M. C. B. GREFIER: A. VLAIC
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii cu privire la recursul declarat de recurenta SC
M. I. I. SRL împotriva sentinței civile nr. 23520/_, pronunțată de Judecătoria
C. - N., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata SC K. SRL prin lichidator C. DE I. T. S., având ca obiect în primă instanță obligația de a face.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 18 martie 2013, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T. UL,
Prin sentința comercială nr.23520/2012 pronunțată la data de_ în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția prematurității acțiunii și a fost admisă acțiunea comercială formulată de reclamanta S. K. S. în faliment prin C. DE I. T. S., împotriva pârâtei S. M. I. I. S., având ca obiect obligație de a face și pretenții, fiind obligată pârâta la efectuarea recepției finale a lucrărilor de construcții executate în temeiul contractului nr.4890/2003, la plata către reclamantă a sumei de 57.766,77 lei cu titlu de garanție de bună execuție, precum și la plata către reclamantă a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că la data de _
, între părți a fost încheiat contractul de antrepriză nr. 4890 având ca obiect executarea de către reclamantă a unor lucrări de construcție, respectiv a sediului administrativ și a unei hale de producție pentru pârâtă.
Potrivit art.3.4. din contract, de comun acord părțile au stabilit ca suma de 5% reținută cu titlu de garanție pentru bună execuție, din valoarea totală a lucrărilor executate și recepționate respectiv lucrările suplimentare comandate de investitor, să fie facturabilă și exigibilă la expirarea termenului de garanție conform prevederilor contractuale, respectiv art.3.9.
Totodată, s-a reținut că în art.3.6 din contract se stabilește faptul că pârâta în calitate de investitor trebuie să plătească reclamantei în calitatea ei de antreprenor general garanția de bună execuție la termenul fixat, cel mai târziu la 5 zile
calendaristice de la expirarea duratei garanției, dacă beneficiarul nu a ridicat până la această dată pretenții asupra ei. În condițiile în care pretențiile ridicate în termen nu s-au rezolvat, investitorul poate reține o parte corespunzătoare garanției, în limita prejudiciului creat.
S-a mai reținut de către instanță faptul că în conformitate cu prevederile art.
3.9 din contractul intervenit între părți, perioada garanției de bună execuție pentru lucrările de construcții montaj este de 12 luni. Perioada de garanție începe cu data recepției la terminarea lucrărilor și se termină cu data recepției finale.
La data de_ între părți s-a semnat procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.22 fără nici o obiecție din partea beneficiarului, în speță pârâta, așa cum rezultă din scriptul depus la fila 17 din dosar.
Prin urmare, coroborând mențiunile procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor cu dispozițiile art.3.9, în opinia instanței, de la această dată - data semnării procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor -_, începe să curgă termenul de garanție contractuală de 12 luni.
Potrivit art.32 din Regulamentul de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora din_ aprobat prin HG nr.273/1994 și art. 21 lit. f din Legea nr.10/1995, la expirarea termenului de garanție pârâta în calitate de investitor avea obligația legală de a convoca în 15 zile recepția finală și ulterior de a achita garanția de bună execuție, obligații pe care pârâta nu și le-a îndeplinit.
La data de_, reclamata a emis factura fiscală seria TM VDY nr.9087706 pentru suma de 577.667.674 lei ROL ( 57.766,76 lei RON ) reprezentând garanția de bună execuție, fără ca în cuprinsul facturii să se menționeze data scadenței.
Referitor la această scadență, instanța a reținut faptul că deși nu este menționată în mod expres, este determinabilă, clauzele contractuale stabilite de comun acord de părți prevăd că pârâta, în calitate de investitor, trebuie să plătească reclamantei, în calitatea de antreprenor general, garanția de bună execuție la termenul fixat, cel mai târziu la 5 zile calendaristice de la expirarea duratei garanției, dacă beneficiarul nu a ridicat până la această dată pretenții asupra ei. Iar, durata garanției este stabilită în art. 3.9 din contract, respectiv perioada garanției de bună execuție pentru lucrările de construcții montaj este de 12 luni și începe cu data recepției la terminarea lucrărilor și se termină cu data recepției finale.
Astfel, cu referire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâtă, s-a reținut de către instanță că potrivit prevederile art.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar art.3 din același act normativ stabilește că termenul de prescripție este de 3 ani.
Referitor la data de la care a început să curgă termenul de prescripție trebuie subliniat faptul că acesta nu este data emiterii facturii fiscale de către reclamantă, ci unul ulterior, stabilit conform clauzelor contractului de antrepriză. Deși termenul de garanție era de 12 luni, creanța reclamantei devine exigibilă din momentul întocmiri recepției finale de către pârâtă, exigibilitatea ei fiind condiționată de această recepție care cade în obligația investitorului pentru motivele arătate mai sus. Ori, prin invocarea lipsei recepției finale care cădea în sarcina pârâtei, aceasta
nu face altceva decât să invoce propria culpă în nerespectarea termenelor contractuale.
Deci, în cauză, recepția finală de care depindea curgerea termenului de prescripție cu privire la garanția de bună execuție, nu a fost realizată, motiv pentru care instanța a apreciat că această excepție este neîntemeiată, astfel ca în baza art.137 C.proc.civ. cu aplicarea art.1 și 3 din Decretul nr.167/1958 a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Privitor la excepția prematurității privind petitul doi din acțiune prin care se solicită instanței obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 57.766,77 lei cu titlu de garanție de bună execuție, s-a reținut de către instanță faptul că într- adevăr în conformitate cu art.11.8 din contractul încheiat de părți garanția de bună execuție se va factura și se va plăti antreprenorului general, în speță reclamantei, pe baza procesului-verbal de recepție finală, deci după efectuarea recepției finale. Însă amintim că obligația de a convoca recepția finală revenea pârâtei în calitate de investitor ( vezi prevederile art.6.5 din contract ). Prin cererea introductivă de instanță, reclamanta a solicitat la primul petit obligarea pârâtei la efectuarea recepției finale, deci petitul doi privind obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 57.766,77 lei cu titlu de garanție de bună execuție apare ca un petit accesoriu primului petit din acțiune, prin urmare, instanța apreciază că nici această excepție nu este întemeiată, urmând ca în baza art.137 C.proc.civ. să respingă excepția prematurității .
Pe fondul cauzei, s-a reținut de către instanță potrivit art.6.5 alin. 2 din contract, pe baza documentelor de confirmare a execuției și a constatărilor efectuate pe teren, investitorul - pârâta din cauză, va aprecia dacă sunt întrunite condițiile pentru anunțarea comisiei de recepție. În cazul în care se constată că sunt lipsuri și deficiențe, acestea vor fi aduse la cunoștința antreprenorului general ( reclamanta ) stabilindu-se și termenele necesare pentru terminare sau remediere. După constatarea lichidării tuturor lipsurilor și deficiențelor, la o nouă solicitare a antreprenorului general, investitorul va convoca comisia de recepție.
Întrucât reclamanta se află în procedură de faliment, instanța a reținut că pe de o parte pretențiile proprii invocate de pârâtă privind valoarea defecțiunilor remediate pe cheltuiala sa, precum și o eventuală creanță a pârâtei împotriva reclamantei, trebuie discutată în cadrul procedurii de faliment, conform Legii 85/2006 și, în măsura în care ea se dovedește legitimă, trebuie înscrisă în tabelul de creanțe, pe baza unei cereri a creditoarei. Și tot în această procedură se poate discuta o eventuală compensare a creanței pârâtei cu datoria sa față de societatea în faliment în măsura în care ar fi îndeplinite condițiile legale la data deschiderii procedurii de insolvență - art. 52 din Legea 85/2006.
Pe de altă parte, referitor la defecțiunile invocate de către pârâtă, s-a reținut că pârâta nu a semnalat niciodată reclamantei, printr-o notificare, constatarea de defecțiuni la lucrarea executată.
Din înscrisurile depuse la dosar, s-a reținut că pe parcursul executării lucrărilor și după începerea lucrărilor de garanție, pârâta nu a semnalat reclamantei nici un fel de defecțiuni constatate, toate acestea fiind invocate după convocarea la conciliere expediată.
Conform art. 3.6 din contract, investitorul poate ridica pretenții asupra garanției de bună execuție până la trecerea unui termen de 5 zile de la expirarea perioadei de garanție. Ori până la momentul formulării prezentei acțiuni, pârâta nu a ridicat nici un fel de pretenții privind această garanție.
Referitor la procesul-verbal încheiat la data de_ depus de către pârâtă, instanța a apreciat că nu este relevant având în vedere faptul că nu indică dacă remedierea respectivă se referă la lucrările efectuate de reclamantă, nu indică un cuantum și o valoare a acestor lucrări. De altfel, acest proces-verbal a fost încheiat de către pârâtă cu S. Indy Go Construcții S.
Totodată, nici adresa emisă de pârâtă reclamantei prin lichidator - filele 33- 34, în care sunt enumerate defecțiunile constate, nu poate fi luată în considerare întrucât pe de o parte nu este datată, iar pe de altă parte nu există depusă la dosar dovada de comunicare către reclamantă.
De asemenea, în ce privește data de emitere a acestei adrese, instanța a apreciat că este emisă la mult timp după realizarea lucrării de către reclamantă întrucât este emisă către S. K. S. în faliment, iar reclamanta a intrat în procedură de faliment în baza dispozițiilor sentinței civile nr.19/F/_ pronunțată în dosar civil nr._ de către Tribunalul Satu Mare.
S-a mai reținut de către instanță că din probatoriul administrat în cauză, pârâta nu a notificat în scris reclamantei defecțiunile privind lucrarea realizată de către aceasta. Pe de altă parte, în cauză a fost efectuat un raport de expertiză în care expertul a identificat remedierile efectuate de către reclamantă, cele efectuate de către pârâtă, precum și unele deficiențe care nu au fost nici până în prezent reparate, însă nu trebuie ignorat faptul că din anul 2004 când s-a realizat lucrarea și până în prezent, respectiv anul 2012, unele deficiențe puteau apărea pe parcursul utilizării lucrării, iar expertul nu a indicat dacă aceste deficiențe nereparate în prezent datează de la data executării lucrării de către reclamantă.
Raportat la cele mai sus reținute, instanța a apreciat că acțiunea comercială este întemeiată, astfel că a admis-o.
Prin urmare, în temeiul art.969 și urm. C.civ. și art. 21 lit. f din Legea nr.10/1995 instanța a obligat pârâta la efectuarea recepției finale a lucrărilor de construcții executate în temeiul contractului nr.4890/2003.
Totodată, în temeiul art. 11.8 din contract combinat cu art.969 și urm. C.civ.
, instanța a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 57.766,77 lei cu titlu de garanție de bună execuție.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art.274-276 C.proc.civ. instanța a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu avocațial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurenta SC M.
I. I. SRL, solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, iar în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii parțiale a acțiunii introductive de instanță, respectiv admiterea primului petit referitor la efectuarea recepției finale a lucrărilor de construcții în baza contractului încheiat la data de_ și respingerea petitului 2 din cererea introductivă pe cale de excepție prin intervenția excepției prescripției și prematurității solicitării plății garanției de bună
execuție în valoare de 57.766,77 lei, iar pe fond ca fiind nefondată, cu cheltuieli de judecată în fond și în recurs.
În motivarea recursului recurenta a arătat că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală prin prisma elementelor de interpretare greșită de către instanța de fond a contractului nr.4890/2003 încheiat între părți, cât și prin prisma nelegală a aplicării legii, respectiv a normelor privind mențiunea că un contract între părți încheiat în mod corect reprezintă legea părților, instanța neavând posibilitatea să intervină sau să îl modifice.
După cum se poate observa, instanța a dispus obligarea recurentei la efectuarea recepției finale, obligare cu care aceasta a fost de acord de la începutul procesului, dar a dispus și plata în întregime a garanției de bună execuție și aceasta în condițiile în care există dovezi, chiar parțiale, cu privire la calitatea acestor lucrări efectuate de intimată și cu privire la cerințele contractuale de reducere corelativă a garanției. Mai mult, ca urmare a realizării raportului de expertiză s-a dovedit existența unor lucrări necorespunzătoare, existența unor lucrări făcute de terți și existența unor lucrări făcute în regie proprie de noi. Cu toate că recurenta a susținut aceste stări de fapt, această situație a fost exprimată de către o persoană autorizată, doar cu ocazia expertizei, iar pentru lămurirea în întregime a cauzei a solicitat anumite precizări tocmai în scopul de a se evidenția care sunt acele valori, care sunt lucrările făcute de noi, dacă sunt cele ce trebuiau efectuate de către intimat. Instanța de fond a respins aceste cereri lasand necercetată o arie largă de judecată a acestei cauze fără a soluționa în totalitate cauza. Tocmai pentru aceste considerente se consideră că este necesară casarea cu trimitere tocmai a se administra aceste probe ce au rezultat din raportul de expertiză. Astfel că instanța de fond nu a dat dovadă de rolul activ în această cauză.
Elementul important în acest dosar îl reprezintă interpretarea și aplicarea prevederilor art. 3.4, 3.6 și 3.9 din acest contract care susțin următoarele: "Art. 3.4. De comun acord părțile stabilesc ca suma de 5% reținută cu titlu de garanție pentru buna execuție, din valoarea totală a lucrărilor executate și recepționate respectiv lucrările suplimentare comandate de investitor, să fie facturabilă, și exigibilă la expirarea termenului de garanție conform art. 3.9 din prezentul contract sau plătibilă conform unei scrisori de garanție bancară echivalentă cu valoarea respectivă. Art. 3.6. Investitorul trebuie să plătească antreprenorului general garanția la termenul fixat, cel mai târziu la cinci zile calendaristice de la expirarea duratei de garanție de bună execuție, dacă acesta nu a ridicat pană la aceea dată pretenții asupra ei. Atât timp însă cat pretențiile ridicate în termen nu s-au rezolvat, investitorul poate reține o parte corespunzătoare din valoarea garanției, în limita prejudiciului creat. Art. 3.9. Perioada garanției de bună execuție pentru lucrările de construcții-montaj este de 12 luni. Perioada de garanție începe cu data recepției la terminarea lucrărilor și se termină cu data recepției finale. "
În interpretarea corectă a acestor articole stă esența întregii spețe atât în ce privește excepțiile ridicate cat și fondul dosarului.
Astfel, art. 3.4 menționează că acea garanție pentru bună execuție este facturabilă și este exigibilă la expirarea termenului de garanție conform art. 3.9. Acest art. 3.9 ne spune că perioada garanției de bună execuție este de 12 luni și începe de la data recepției terminandu-se cu data recepției finale. în atare condiții
se observă că părțile au stabilit două termene identificabile diferit cu privire la această perioadă de bună execuție. Și anume — 12 luni începute de la data recepției (termenul de început este unic) terminadu-se la finalul celor 12 luni și/sau data recepției finale (două termene diferite). Se observă astfel că voința părților a instituit în fapt un termen de 12 luni pentru garanție de la data recepției terminării lucrărilor dar au menționat și că recepția finală este necesară a fi făcute tot la finalul celor 12 luni.
Mai mult, art. 3.4 ne spune că exigibilitatea solicitării garanției de bună execuție începe să curgă la expirarea termenului de 12 luni.
În virtutea acestor norme contractuale de o deosebită importanță, (iar această împrejurarea a scăpat instanție de fond), o reprezintă stabilirea datei recepției lucrărilor, respectiv stabilirea dacă această recepție a lucrărilor a fost legal realizată conform contractului. Această recepție a fost nelegal realizată din partea recurentei, neparticipand niciun reprezentant al acesteia, fiind astfel o recepție unilateral realizată fără a ne putea spune și noi părerea. Se poate observa faptul că la redactarea procesului verbal de recepție a lucrărilor și în mod evident la efectiva receptare a lor nu a participat nici un reprezentant al societății recurentei, neexistand nicio semnătură a reprezentantului legal al acesteia Rozor M., fiind astfel încălcate prevederile legale și contractuale (art. 12 din Regulament de recepție a lucrărilor de construcții și instalațiile aferente acestora) astfel că recurenta, pe lângă că nu a participat la recepție nici nu a avut nici posibilitatea de a-și exprima punctele de vedere privind calitatea lucrărilor cat și buna sau reaua execuție respectiv garanția în sine.
Ca urmare două sunt situațiile posibile și ambele situații îndreptățesc respingerea acțiunii cu privire la plata sumei respective. Astfel, dacă recepția de terminare a lucrărilor a fost corect realizată - termenul de garanție de 12 luni curge de la acea dată și se identifică cu cel necesar pentru realizarea recepției finale, așa cum reține și instanța de fond în hotărârea atacată. Pe de altă parte, exigibilitatea garanției curge de la terminarea acestui termen de 12 luni de garanție. In atare condiții prescripția dreptului de a cere această garanție este de 3 ani și curge de la data exigibilității, adică de la finalizarea termenului de 12 luni începând cu procesul verbal de recepție a lucrării. Prin urmare, prescripția ar fi trebuit admisă, interpretarea instanței fiind nelegală deoarece acest termen curge nu de la recepția finală care nu s-a făcut, ci curge de la sfârșitul perioadei de garanție de 12 luni care la rândul ei curge de la recepția pentru terminarea lucrărilor (momente diferite).
În condițiile în care recepția de terminare a lucrărilor (împrejurare neanalizată de către instanță chiar dacă este foarte valoroasă pentru judecarea cauzei) - nu a fost legal realizată. În mod normal nici termenul de garanție nu poate curge, moment la care se pune problema iar a exigibilității garanției, exigibilitate care poate curge doar de la data sfârșitului perioadei de garanție. în această situația nu trebuie uitate dispozițiile contractuale prevăzute de art. 3.6, dispoziții de altfel reținute chiar de către instanța de fond, dar care nu au fost reținute în totalitatea lor și aplicate conform voinței părților, dispoziții care arată faptul că recurenta în calitate de beneficiar are obligația de a achita garanția de bună execuție la termenul fixat dacă nu a ridicat pretenții asupra ei, mai mult, ultima teză reglementează situația în speță - nerezolvarea pretențiilor
duce la reținerea de către beneficiar a unei părți corespunzătoare în limita prejudiciului creat. Ori, cată vreme recurenta, prin probele administrate în prezenta cauză a arătat în mod clar că are pretenții cu privire la garanția de bună execuție și prin raportare la faptul că nu a fost efectuată pană în acest moment recepția finală nu poate fi admisă solicitarea reclamantei de a achita în întregime respectiva garanție. Mai mult, în condițiile în care această perioadă nu a curs ca urmare a nelegalității recepției în mod evident, condiția exigibilității nu este îndeplinită, iar acțiunea este prematură.
În esență, interpretarea instanței în sensul că prescripția sau prematuritatea sunt legate de recepția finală, uitând că acestea sunt legate de fapt de termenul de
12 luni de la data recepției pentru terminarea lucrărilor (care într-adevăr coincide cu data recepției finale) reprezintă o interpretare greșită a actului dedus judecății schimbând în mod real voința părților aplicând greșit legea care cere ca instanța să nu intervină, să nu modifice sau să nu adauge la o convenție între părți care reprezintă legea acestora.
Pe de altă parte, este de observat și faptul că în aceleași condiții de nelegalitate instanța a admis atât petitul 1 cat și petitul 2 înlăturând toate probele administrate, care tindeau să dovedească faptul că între perioada de recepție a lucrărilor chiar nelegal realizate și finalizarea termenului de garanție de 12 luni, data la care trebuia făcută recepția finală au intervenit atât notificări verbale cat și scrise prin care s-a cerut antreprenorului general intimat să remedieze și să execute anumite lucrări care trebuiau făcute de acesta.
Conform normelor procedurale în materie, obligația instanței este de a avea în vedere toate probele administrate și de a le interpreta coroborat înlăturând doar motivat pe cele pe care le considera nerelevante. În esență instanța de fond nu a făcut o astfel de interpretare a probelor, limitandu-se la înlăturarea celor care dovedeau că pe perioada de garanție recurenta ar fi adus la cunoștința intimatei existența unor deficiențe ba mai mult că s-au executat de către terți sau în regie proprie lucrări care stăteau în sarcina intimatei. Probele respective constau în scripte, în situații de lucrări efectuate cu terți, interogatoriu, martori, care toate conduceau la această idee. Mai mult, chiar dacă parțial (și aici revenind, instanța în mod nelegal a respins continuarea probațiunii) expertiza realizată în cauză a dovedit deficiențele fără a le evalua efectiv și aceasta probă nu a fost luată în calcul.
Pe de altă parte, conform art. 7.2 din contract instanța nu a observat că în situația în care există pretenții ale recurentei cu privire la deficiențele construcției, deficiențe care nu sunt pană la finalizarea termenului de garanție, cu ocazia recepției finale recurenta are posibilitatea de a reține din garanția de execuție valoarea acelor lucrări. Ori o anumită valoare a fost precizată de către expertul desemnat, chiar dacă mai era nevoie de anumite precizări suplimentare în expertiză, solicitări care au fost respinse.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut în mod nelegal faptul că de la dosar nu rezultă faptul că recurenta a notificat reclamanta cu privire la defecțiunile apărute, iar pretențiile au apărut doar după convocarea la conciliere directă, ceea ce nu este adevărat.
Din lecturarea hotărârii atacate rezultă în mod clar faptul că instanța a îmbrățișat în întregime și punctual susținerile reclamantei-intimate fără însă a avea în vedere probele ce au fost administrate în cauză. Dar din coroborarea susținerilor din cererea introductivă, răspunsul la întâmpinare și răspunsul la interogatoriu, rezultă faptul că reclamanta-intimată nu a făcut corespondența între actele eliberate de către SC K. și dispozițiile contractuale.
Aceasta pe de-o parte susține faptul că părțile au stabilit că perioada de garanție este de 12 luni. Acest termen începe să curgă de la data întocmirii procesului de recepție la terminarea lucrărilor, mai exact de la data de 0_, aspect reținut și de către instanța de fond prin sentința atacată. Toate aceste termene sunt clar stabilite în contractul amintit. Mai mult, este stabilit și faptul că factura fiscală ce reprezintă garanția de bună execuție se va factura și se va achita de către beneficiar după expirarea perioadei de garanție. Prin urmare, în acest moment se află încă în perioada de garanție, în condițiile în care se apreciază că procesul verbal de recepție a lucrărilor este nelegal, în caz contrar termenul a fost de 12 luni (prin raportare la inexistența procesului verbal de recepție finală), perioadă în care aceasta are obligația legală și contractuală de a remedia defecțiunile și degradările constatate de către experții desemnați în prezenta cauză la punctul C, fila 5. Și doar după acest moment se va putea încheia procesul verbal de recepție finală a lucrării, urmând un nou termen în care recurenta are posibilitatea de a emite pretenții cu privire la garanție în discuție și doar ulterior rezolvării acestui aspect se va putea achita în totalitate sau parte din garanția de bună execuție.
În opinia recurentei, este total nelegală susținerea instanței de fond cu privire la inexistența notificărilor formulate către SC K. pentru deficiențele ce au apărut după terminare a lucrărilor. Probele ce au fost administrate în prezenta cauză, probe ce nu au fost avute în vedere de către instanța de fond, instanță care nu s-a ghidat și nu a aplicat principiul rolului activ care guvernează dreptul romanesc. Astfel au fost administrate proba cu interogatoriu, proba testimonială, proba cu lucrarea de specialitate și proba cu înscrisuri. Din absolut toate probele a rezultat culpa exclusivă a reclamantei-intimate, culpă ce constă în faptul că lucrarea nu a fost executată corespunzător și că în urma acesteia au apărut o serie de deficiențe, care o parte nici pană la acesta oră nu au fost remediate, respectiv proces verbal încheiat de către SC IndyGo Construcții SRL din care rezultă că a fost refăcută gresia la scările principale, înlăturat de către instanță; contract cu SC Palprest SRL prin care a fost refăcută hidroizolația terasei la sediul administrativ; contract cu SC Prompt SRL prin care au fost efectuate o serie de reparații la ușa de la intrare; planșe fotografice din care rezultă defecțiunile care o parte au fost remediate iar o altă parte încă mai subzistă la fața locului și mărturia dlui. M. Cristian L. care a arătat faptul că au fost formulate nenumărate notificări și somații către reprezentanții reclamantei pentru remedierea defecțiunilor constatate. Mai mult acesta a arătat faptul că societatea își desfășoară activitatea în respectivul imobil cu destul de multe probleme (în special în timpul ploilor și al anotimpului iarna), în sensul în care există birouri de personal și un depozit de materiale specifice activității autorizate. În acest sens trebuie observat faptul că recurenta își desfășoară activitatea în domeniul instalațiilor sanitare, termice și deține o cantitate
mare de materiale specifice care din păcate sunt de multe ori afectate de umezeala ce se datorează infiltrațiilor de apă: centrale termice, pompe, ciler, aeroterme, baterii, etc..
Din expertiza de specialitate rezultă fără niciun dubiu faptul că toate aceste defecțiuni se datorează culpei exclusive a reclamantei-intimate care nu a realizat o lucrare de specialitate conformă cu obligațiile calitative și cantitative pe care și le-a asumat. Astfel că la punctul C din lucrare s-au identificat o serie de 6 defecțiuni pe care experții le-au descris cu suficiente amănunte pentru a ne da seama despre gravitatea lor și implicațiile acestora asupra structurii de rezistență, corelații între lucrările efectuate de către reclamanta-intimată și defecțiunile apărute au fost prezentate pe larg în cadrul concluziilor scrise ce se află la dosarul cauzei. încă o dată instanța de judecată a judecat superficial, rolul activ lipsind cu desăvârșire.
Din toate probele administrate rezultă faptul că recurenta a emis pretenții față de garanția în discuție începând cu anul 2004 și pană în prezent pentru unele lucrări ce nu au fost remediate.
Conform dispozițiilor art. 977 C.civil, interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților, însă prima instanță nu a avut în vedere la stabilirea voinței reale a părților clauzele contractuale astfel cum au fost ele menționate în contractul dedus judecății. În acest sens, în situația adoptată de către în fond instanța nu a avut în vedere dispozițiile art. 3.6 din contract care în mod clar arată faptul că garanția de bună execuție se va achita la termenul fixat cel mai târziu la cinci zile calendaristice de la expirarea duratei garanției de bună execuție, dacă pană la acea data recurenta nu a ridicat pretenții cu privire la aceasta. Așa cum rezultă din probele administrate pretenții cu privire la aceasta au fost ridicate încă din anul 2004 și pană în prezent, prin urmare susținerea instanței de fond față de momentul nașterii pretențiilor noastre (doar odată cu prezenta acțiune) nu este fondat. În concluzie, prin raportare la dispozițiile art. 969 C.civil, instanța trebuia să dea eficiență clauzelor contractuale care au forță obligatorie între părțile contractante. Este de reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 983 C.civil, atunci când există un dubiu cu privire la obligațiile debitorului, convenția se interpretează în favoarea celui care se obligă. Prin urmare trebuie avute în vedere dispozițiile contractuale prin coroborarea lor dar și prin coroborarea cu probele administrate - la art. 7 - remedieri în perioada de garanție - arată faptul că antreprenorul are obligația de a înlătura toate defecțiunile care au ca și cauză nerespectarea clauzelor contractuale, situație în care investitorul va achita din garanția de bună execuție (ceea ce s-a și întâmplat), art. 6.5 - în cazul în care există lipsuri și deficiențe constatate de investitor acestea vor fi aduse la cunoștința antreprenorului care avea obligația de remediere (ceea ce s-a și întâmplat), art. 3.6.
În concluzie, prin raportare la cele menționate mai sus și prin raportare la dispozițiile contractuale ale art. 3.6, petitul 2 nu putea fi admis, atâta timp cat părțile au prevăzut un termen de 5 zile calendaristice (un termen mic) de la expirarea duratei garanției pentru a putea fi ridicate pretenții cu privire la aceasta. Ba mai mult părțile prin voința lor au stabilit în ultima teză a acestui articol faptul că în situația în care aceste pretenții nu s-au rezolvat recurenta poate să rețină din această garanție cota corespunzătoare prejudiciului creat, ce a fost dovedit în mod clar prin probele administrate.
Un alt motiv de nelegalitate îl reprezintă acordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată solicitate de către reclamanta-intimată, bazandu-se pe dispozițiilor art. 275 C.p.civilă. In opinia recurentei acestea trebuiau acordate parțial, având în vedere faptul că poziția acesteia de admitere parțială a acțiunii a fost încă de la bun început exprimată. Ba mai mult această poziție a fost adoptată și în cadrul etapei concilierii directe.
Prin întâmpinare, intimata prin lichidatorul judiciar C. de I. T.
S., a solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului formulat și menținerea în intregime a sentinței recurate.
În susținerea poziției procesuale intimata a arătat că acțiunea introductivă a fost înregistrată la Judecătoria C. N. la data de_ și a fost soluționată, prin admiterea acțiunii la data de_ . În acest răstimp, instanța de judecată, după cum afirmă și recurenta, a încuviințat o paletă largă de probe (înscrisuri, interogatoriu, martori, expertiză) care au fost administrate, în conformitate cu dispozițiile procedurale în vigoare, respectându-se înnoitorul principiul contradictorialității dezbaterilor.
In aceste condiții, este greu de acceptat afirmația recurentei în sensul că judecătorul cauzei nu a dat dovadă de rol activ în soluționarea dosarului. Interpretarea probelor este atributul suveran al instanței de judecată, iar soluția nu poate fi corectă decât dacă acestea sunt evaluate coroborat, așa cum s-a întâmplat practic și în prezentul litigiu.
Pe de altă parte, regulile de interpretare la care face trimitere recurenta își găsesc aplicarea atunci când există discrepanță între voința reală și cea declarată a părților, atunci când clauzele contractuale sunt echivoce, confuze sau contradictorii, precum și atunci când contractual este incomplet.
Or, în speță voința părților este clar exprimată în cuprinsul textelor contractuale, asumate de către părțile contractante prin semnătură.
Prima instanță în mod corect a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de SC M. I. I. SRL (excepția a fost unită cu fondul). Aceasta deoarece, potrivit art. 11.8 din contractul de antrepriză nr. 4890/2003, garanția de bună execuție, devine exigibilă la momentul efectuării recepției finale, care însă nu s-a efectuat. Neefectuarea recepției finală a fost confirmată expres atât de SC M. I. I. SRL cât și de Primăria Municipiului C.
-N. (prin Adresa de răspuns nr. 209011/_, această instituție a arătat că s-a încheiat doar un proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor).
În contractul de antrepriză nr. 4890/2003, s-a prevăzut în mod expres faptul că termenul de garanție este de 12 luni de la data procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor (art. 3.9 din contract) și că factura emisă de antreprenor pentru plata garanției va fi exigibilă "la expirarea termenului de garanție conform art. 3.9". în același sens, este și art. 11.8 din contractul de antrepriză: "Garanția de bună execuție se va factura și se va plăti antreprenorului general, pe baza procesului-verbal de recepție finală".
Faptul că factura nr. 9087706/0_, pentru plata garanției, a fost emisă înainte de efectuarea recepției finale, nu schimbă din acest punct de vedere datele problemei, deoarece nu a devenit încă exigibilă. Aceasta înseamnă în mod evident, că nici termenul de prescripție nu a început să curgă. Mai mult, factura nu a devenit
exigibilă din culpa beneficiarei care nu a efectuat demersurile necesare pentru efectuarea recepției finale.
Rezultă faptul că invocând neefectuarea recepției finale, pârâta își invocă propria culpă, or, nimeni nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria sa vină (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).
Conform art. 32 din Regulamentul de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, din_ (aprobat prin HG 273/1994): "Recepția finală este convocată de investitor în cel mult 15 zile după expirarea perioadei de garanție. Perioada de garanție este cea prevăzută în contract".
Potrivit art. 39 din același Regulament: "Data recepției finale este data notificării de către investitor a hotărârii sale". Hotărârea trebuia adusă la cunoștința executantului în termen de 3 zile de la data propunerilor Comisiei de recepție finală; lucru care nu s-a întâmplat.
În conformitate cu art. 21 lit. f din Legea nr. 10/1995 (privind calitatea în construcții) investitorului îi revenea obligația de a asigura recepția lucrărilor de construcții la expirarea perioadei de garanție, convocând recepția finală în termen de 15 zile de la expirarea acestui termen. Așadar, atâta timp cât recepția finală nu s-a efectuat, obligația de plată a garanției nu a devenit exigibilă.
Susținerile SC M. I. I. SRL conform cărora, termenul de prescripție ar curge de la data emiterii facturii de garanție (respectiv, data de 0_ ), nu au niciun fundament contractual.
Este de domeniul evidenței că exigibilitatea unui creanțe nu este în mod necesar și invariabil dată de data emiterii unei facturi. Astfel, deși momentul emiterii facturii poate coincide cu momentul scadenței acesteia, la fel de posibil este și ca părțile contractante să prevadă în mod expres un alt termen pentru scadență.
În concluzie, termenul de prescripție a dreptului material la acțiune nici nu a început să curgă.
Pe de altă parte, chiar dacă am admite că, termenul de prescripție ar fi început să curgă la data de data de_ (la expirarea termenului de garanție) acesta a fost întrerupt prin promovarea de către intimată a unei cereri de emitere a unei somații de plată, care a făcut obiectul Dosarului nr._, soluționat de Judecătoria Cluj-Napoca la data de_ (somația a fost respinsă ca inadmisibilă, apreciindu-se că pentru lămurirea raporturilor juridice dintre părți se impune administrarea de probe inadmisibile în cadrul procedurii prevăzute de OG 5/2001).
Prima instanță în mod corect a respins excepția prematurității acțiunii invocată de SC M. I. I. SRL (și această excepție a fost unită cu fondul de către prima instanță). S-a arătat deja și în primul ciclu procesual că excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția prematurității acțiunii, sunt contradictorii și se exclud reciproc.
Cererea de obligare a SC M. I. I. SRL la plata garanției de bună execuție a fost formulată ca un petit accesoriu capătului de cerere privind obligarea la efectuarea recepției finale.
Prin urmare, nu se poate invoca cu temei prematuritatea acțiunii introductive de instanță, atâta timp cât datorită conduitei contractuale culpabile a pârâtei
(concretizată în neefectuarea demersurilor privind recepția finală), lichidatorul judiciar a fost nevoit să solicite acest lucru pe calea justiției.
Obligația de a convoca recepția finală nu poate fi privită ca o obligație pur potestativă a investitorului (de altfel, potrivit art. 1010 vechiul C. civ., o astfel de obligație era în mod neechivoc declarată nulă). Dacă obligația de efectuare a recepției finale ar fi una pur potestativă, consecința ar fi că și obligația de plată a garanției de bună execuție (care depinde de această recepție finală) ar dobândi același caracter și s-ar naște în sarcina investitorului la libera sa alegere. Or, această concluzie nu poate fi acceptată !
Pe fondul cauzei, intimata a arătat că în mod just, Judecătoria Cluj-Napoca a admis acțiunea introductivă. Ideea de la care trebuie pornit pentru a aprecia asupra justeții solicitărilor intimatei este aceea că SC M. I. I. SRL nu și-a îndeplinit o serie de obligații asumate contractual: obligația contractuală (art. 6.5) și legală, de a convoca comisia de recepție și de a asigura efectuarea recepției finale; obligația, ca în perioada de garanție să convoace anual o comisie de verificare a stării construcției, corelată cu obligația de a pune în vedere SC K. SRL, prin notificare scrisă, ca în termenul stabilit de aceasta să remedieze defecțiunile constatate de comisie (art. 7.2 din contract); obligația (corelativă dreptului) de a ridica pretenții asupra garanției de bună execuție, până la trecerea unui termen de 5 zile de la expirarea perioadei de garanție (art. 3.6 din contract).
Pe de altă parte, societatea pârâtă avea dreptul ca pe parcursul executării lucrării, să dispună în scris îndepărtarea sau refacerea oricărei părți sau părți de lucrare necorespunzătoare din punct de vedere calitativ.
Hotărâtoare din perspectiva intimatei în ceea ce privește faptul că SC K. SRL și-a executat în totalitate și cu bună credință obligațiile contractuale sunt și următoarele argumente exprimate -în acest context- sintetic: factura de garanții, a fost înregistrată în contabilitatea pârâtei (a se vedea răspunsul pârâtei la întrebarea 11 de la interogatoriu; Fișa analitică a partenerului SC K. SRL pentru perioada ianuarie-decembrie 2010, depusă de pârâtă; Nota contabilă 18/0_ ); factura de garanții poartă semnătura reprezentantului SC M. I. I. Srl pârâta nu a făcut dovada că factura de garanții a fost refuzată la plată; pârâta nu a făcut dovada că a trimis, în cuprinsul termenului de garanție de 1 an, vreo notificare prin care să aducă la cunoștință SC K. SRL eventualele deficiențe constatate în acest termen; pe procesul verbal la terminarea lucrărilor apare numele reprezentantului SC M. I.
I. Srl, dl. ing. Rozor M., care avea și calitatea de administrator al societății (deși pârâta a invocat că la semnarea procesului-verbal la terminarea lucrărilor nu a fost prezent niciun reprezentant al său); dovada de luare în folosință (nr. 182/_
) emisă de Direcția de Urbanism a municipiului C. -N. (alături de procesul- verbal de terminare a lucrărilor din data de 0_ ) confirmă terminarea lucrărilor care au făcut obiectul contractului de antrepriză. Pe baza acestei declarații -după cum rezultă și din răspunsul pârâtei de la întrebarea nr. 5 la interogatoriu- a și fost înscris imobilul în Cartea Funciară.
Ulterior, pârâta a obținut și Autorizarea de funcționare pentru imobilul construit, conform obiectului său de activitate (clădire de birouri și hală de
depozitare). Or, dacă imobilul era în starea în care -nedovedit- susține pârâta că se afla, în mod cert nu obținea autorizarea de la organele în drept.
Din moment ce s-a folosit pentru întabulare, inclusiv de procesul-verbal de terminare a lucrărilor din data de 0_, este de neînțeles de ce ulterior, pârâta îi contestă acestuia efectele.
Deficiențele pe care le invocă pârâta, având în vedere intervalul de timp scurs de la data încheierii procesului-verbal de terminare a lucrărilor (0_ ) puteau avea drept cauză utilizarea neconformă a imobilului (de pildă, lipsa de încălzire necorespunzătoare a imobilului; intervenții necorespunzătoare efectuate de către beneficiar, de către terți etc.)
Fișele partener cu terții (depuse de pârâtă) nu sunt relevante, ele neatestând faptul că au fost efectuate lucrări aferente contractului cu intimata (cel mult dovedesc faptul că eventualele reparații s-au executat în baza unor relații contractuale directe-dictincte- cu acei subantreprenori).
Art. 30 din Regulamentul de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, prevede că după acceptarea recepției de către investitor (cu, sau fără obiecțiuni), acesta nu mai poate emite alte solicitări de remedieri de lucrări decât cele consemnate în procesul-verbal de recepție, cu excepția viciilor ascunse, descoperite în termenul stabilit conform legii.
Fotografiile depuse de pârâtă nu sunt concludente (acestea, de altfel, nu poartă nicio dată). Cum SC M. I. I. SRL nu a respectat procedura de semnalare în scris a eventualelor deficiențe, este de netăgăduit că nu poate emite pretenții privitoare la garanție.
Suma indicată prin expertiză (reprezentând evaluarea lucrărilor de reparații efectuate de către pârâtă în regie proprie sau cu terții) nu poate fi dedusă din suma privind garanția.
Aceasta deoarece, după cum s-a mai arătat, deficiențele constatate în anul 2012 puteau, în mod evident, avea altă cauză decât culpa contractuală a SC K. SRL, iar problema raporturilor contractuale ale pârâtei cu diverși terți nu putea fi rezolvată în prezentul cadru procesual, excedând acestuia.
De asemenea, pretențiile proprii ale SC M. I. I. SRL nu pot fi valorificate în prezentul cadru procesual, deoarece în conformitate cu art. 36 din Legea 85/2006, orice acțiune în justiție pentru realizarea creanțelor împotriva SC
K. SRL este suspendată de drept de la data deschiderii procedurii insolvenței împotriva acesteia.
Conform dispozițiilor procedurale în vigoare, în condiții normale, eventualele pretenții proprii ale SC M. I. I. SRL decurgând din contractul de antrepriză nr. 4890/_, ar fi trebuit formulate prin intermediul unei acțiuni reconvenționale.
Dar având în vedere faptul că SC K. SRL se află în procedura de faliment, orice creanță împotriva acesteia putea/poate fi discutată numai în cadrul acestei proceduri, în condițiile instituite de legea specială. Oricum, pretențiile corelative ale pârâtei nu au fost dovedite.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a susținerilor din cuprinsul întâmpinării, cu luarea în considerare a prevederilor art.304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:
Recursul critica hotararea primei instante doar in ceea ce priveste admiterea pretentiilor banesti si cuantumul cheltuielilor de judecata, la plata carora a fost obligata parata.
O prima critica adusa de catre recurenta vizeaza modul in care prima instanta a solutionat excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâta recurenta.
T. ul retine ca in data de_, între părți a fost încheiat contractul de antrepriză nr. 4890 având ca obiect executarea de către reclamantă a unor lucrări de construcție, iar la art.3.4. din contract, s-a stabilit ca suma de 5% reținută cu titlu de garanție pentru bună execuție, din valoarea totală a lucrărilor executate și recepționate/ facturabilă și exigibilă la expirarea termenului de garanție conform prevederilor contractuale, respectiv art.3.9.
Conform art. 3.9 din contractul intervenit între părți, perioada garanției de bună execuție pentru lucrările de construcții montaj este de 12 luni. Perioada de garanție începe cu data recepției la terminarea lucrărilor și se termină cu data recepției finale, iar la art.3.6 din contract se stabilește faptul că pârâta în calitate de investitor trebuie să plătească reclamantei în calitatea ei de antreprenor general garanția de bună execuție la termenul fixat, cel mai târziu la 5 zile calendaristice de la expirarea duratei garanției, dacă nu a ridicat până la această dată pretenții asupra ei.
Referitor la momentul la care incepe sa curga termenul general de prescriptie extinctiva, tribunalul observa in primul rand ca părțile au stabilit două termene identificabile diferit: acela de receptie la terminarea lucrarilor si acela de receptie finala la terminarea perioadei de garantie.
T. ul retine ca partile au convenit ca perioada garanției de bună execuție pentru lucrările de construcții montaj sa fie de 12 luni si sa inceapa cu data recepției la terminarea lucrărilor(art.3.9.) Termenul este deci unul cert si determinat expres ,, 12 luni"; si in speta el se implineste la data de_ .
Astfel, la data de_ între părți s-a semnat procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.22 fără nici o obiecție din partea beneficiarului, iar T. ul retine ca de la data semnării procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor - _, începe să curgă termenul de garanție contractuală de 12 luni, care se implineste la_ . Faptul ca partile au prevazut ca expirarea perioadei de garantie ar trebui sa fie si momentul receptiei finale, nu poate avea o relevanta, in opinia tribunalului, sub aspectul exigibilitatii obligatiei de plata.
Conform art.3.6 din contract pârâta trebuie să plătească reclamantei garanția de bună execuție cel mai târziu la 5 zile calendaristice de la expirarea duratei garanției, deci tribunalul observa ca momentul platii este direct si expres corelat cu expirarea duratei de garantie, iar aceasta nu este la momentul receptiei finale, ci dupa 12 luni de la receptie, fiindca altfel nici nu se justifica termenul fix stabilit expres de catre parti.
Scadenta de plata a garantiei este determinabila contractual cel mai târziu la 5 zile calendaristice de la expirarea duratei garanției, deci in speta tribunalul retine data de 8 mai 2005,ca fiind scadenta de plata a garantiei (pana la care beneficiarul nu a formulat pretentii asupra garantiei ), data de la care a inceput sa curga termenul general de prescriptie extinctiva a dreptului la actiune, acesta implinindu-se in 8 mai 2008.
In baza acestor considerente, tribunalul apreciaza ca aceasta critica a recurentei este intemeiata si ca prima instanta in mod neintemeiat a apreciat ca exigibilitatea creantei se naste doar din momentul întocmiri recepției finale si ca acest termen de prescriptie nici nu ar fi inceput sa curga.
Actiunea de fond a fost formulata la data de_ (f. 26 plic- dosar de fond), deci ulterior implinirii termenului de prescriptie extinctiva( 8 mai 2008).
T. ul va inlatura apararea subsidiara a intimatei reclamante, referitoare la intreruperea cursului prescriptiei extinctive ca urmare a cererii de emitere a unei somații de plată, care a făcut obiectul Dosarului nr._, soluționat de Judecătoria Cluj-Napoca la data de_, deoarece somația a fost respinsă ca inadmisibilă, iar potrivit art.16 alin.ultim in aceasta situatie nu intervine o intrerupere a cursului prescriptiei extinctive.
In baza considerentelor aratate, tribunalul apreciaza ca neintemeiata hotararea primei instante cu privire la modul in care a solutionat exceptia prescriptiei extinctive a dreptului material la actiune in ceea ce priveste pretentiile banesti, recursul fiind intemeiat sub acest aspect. Astfel, tribunalul retine ca nu se mai impune o analiza detailata a celorlalte critici aduse de recurenta, cu privire la solutia primei instante, in ceea ce priveste pretentiile materiale.
O alta critica adusa de recurenta vizeaza acordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată,sens in care recurenta invoca art. 275 C.p.civilă. si faptul ca aceste cheltuieli trebuiau acordate doar parțial, fiindca nu s-a opus admiterii in parte a actiunii, in ceea ce priveste efectuarea receptiei finale a lucrarilor.
T. ul apreciaza ca acest motiv de recurs nu este intemeiat, prin prisma faptului ca parata era de drept in intarziere si deci in culpa pentru neefectuarea receptiei finale, fiind si notificata anterior formularii actiunii, in vederea indeplinirii obligatiei sale contractuale( art. 1049 vechiul cod civil si art. 44 cod.com. in vigoare la data cererii).
In concluzie, tribunalul urmeaza sa admita recursul declarat de catre recurenta SC M. I. I. SRL impotriva sentintei comerciale nr._, pronuntata la data de_ de catre Judecatoria C. -N. in dosar nr. 22._, pe care o va modifica in parte, sub aspectul solutionarii exceptiei prescriptiei extinctive a dreptului material la actiune in ceea ce priveste pretentiile banesti .
In aceste limite, tribunalul va admite exceptia prescriptiei extinctive a dreptului material la actiune in ceea ce priveste pretentiile banesti si va admite doar in parte actiunea reclamantei SC KOZOL SRL in contradictoriu cu parata SC M.
I. I. SRL.
T. ul va respinge, ca fiind prescrise extinctiv, pretentiile banesti pentru restituirea garantiei, in baza exceptiei admise si va mentine celelalte dispozitii ale sentintei recurate.
In baza art. 111 c.pr.civ. tribunalul va constata ca intimata SC KOZOL SRL, aflata in procedura de faliment, prin lichidator judiciar C. de I. T. S., are obligatia sa plateasca recurentei SC M. I. I. SRL suma de 6348,16 lei cu titlu de cheltuieli de judecata in recurs, reprezentand taxa de timbru, timbrul judiciar si onorariul avocatial.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul formulat de către recurenta SC M. I. I. SRL impotriva sentintei comerciale nr._, pronuntata la data de_ de catre Judecatoria
C. -N. in dosar nr. 22._, pe care o modifica in parte, sub aspectul solutionarii exceptiei prescriptiei extinctive a dreptului material la actiune in ceea ce priveste pretentiile banesti si in consecinta:
Admite exceptia prescriptiei extinctive a dreptului material la actiune in ceea ce priveste pretentiile banesti.
Admite doar in parte actiunea reclamantei SC KOZOL SRL in contradictoriu cu parata SC M. I. I. SRL.
Respinge ca fiind prescrise extinctiv pretentiile banesti pentru restituirea garantiei.
Mentine celelalte dispozitii ale sentintei recurate.
Constata ca intimata SC KOZOL SRL, aflata in procedura de faliment, prin lichidator judiciar C. de I. T. S., are obligatia sa plateasca recurentei SC M. I. I. SRL suma de 6348,16 lei cu titlu de cheltuieli de judecata in recurs.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica din data de 25 martie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
D. M. D. N. K. | M. C. | B. | A. VLAIC |
Ambele aflate in concediu pt. ingrijirea copilului Semneaza presedintele instantei
Red.DMD/MM
2 ex./_
Judecător fond:R. E. G., Judecătoria Cluj-Napoca.
| ← Sentința civilă nr. 1660/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 158/2013. Obligatie de a face → |
|---|
