Decizia civilă nr. 186/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
TRIBUNALUL COMERCIAL CLUJ DOSAR NR. _
ROMÂNIA
Cod operator de date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 186/R/2013
Ședința publică din data de 25 martie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE - S. I.
JUDECĂTOR - C. G.
JUDECATOR - V. L. O. GREFIER - DP
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta SC DS împotriva sentinței civile nr. 23385/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în contradictoriu cu intimata SC C. A. SA și intervenientul I. N. O., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentei, d-l avocat A. A. Florin, în substituirea d-lui avocat H. D., cu delegație de substituire depusă la acest termen de judecată și reprezentanta intimatei, d-na avocat P. a A., cu împuternicire avocațială depusă la acest termen de judecată, lipsind intervenientul.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că s-au înregistrat următoarele înscrisuri: la data de_ întâmpinare din partea intimatei, la data de_ răspuns la întâmpinare, din partea recurentei, la care este atașată dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 348 lei și timbre judiciare de 3 lei.
Se comunică reprezentantei intimatei un exemplar al răspunsului la întâmpinare.
Ambii reprezentanți ai părților depun dovezile de achitare a onorariilor avocațiale și arată că nu au alte cereri de formulat în probațiune sau excepții de invocat.
Nefiind alte cereri sau excepții de invocat și constatând că prezenta cauză se află în stare de judecată, tribunalul acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul obligării intimatei la plata sumei de 9750 lei reprezentând daune pentru lipsa de folosință a autoturismului, pentru perioada_ -_, cu cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru, timbre judiciare și onorariul avocațial. În susținere, arată că instanța de fond a respins recurentei petitul privind acordarea sumei menționate, apreciind că există o contradicție între faptul că reparațiile autovehiculului au fost efectuate ulterior datei de_ fiind finalizate în data de_ și perioada pentru care a solicitat despăgubiri pentru lipsa de folosință a acestuia. Apreciază că această soluție este criticabilă, pe de o parte pentru faptul că înscrisurile depuse la dosar probează faptul că pentru a presta servicii contractate cu altă societate, recurenta a fost nevoită să închirieze alt autovehicul, contravaloarea chiriei fiind cuantumul despăgubirilor solicitate, iar pe de altă parte faptul că reparațiile autovehicului avariat s-au finalizat în_ datorită refuzului intimatei de a soluționa cererea recurentei de despăgubire.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, menținerea sentinței recurate, pentru motivele arătate în întâmpinare, obligarea
recurentei la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariul avocațial. În susținere, arată că instanța de fond în mod corect a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor interese pentru lipsa de folosință a autovehiculului, deoarece recurenta nu a dovedit perioada în care autoturismul a stat în reparație. De asemenea, faptul că recurenta a depus un contract de prestări servicii însoțit de acte adiționale, prin care au dorit că dovedească închirierea altui autoturism, nu dovedesc faptul că pe perioada respectivă autovehiculul avariat a stat efectiv în reparație și recurenta a fost lipsită de folosința lui. Mai mult se pun semne de întrebare cu privire la veridicitatea actelor depuse, în primul rând datorită faptului că avarierea mașinii a avut loc la ora 2 noaptea, iar actul adițional depus de recurentă este încheiat în aceeași zi, înainte de ora 6.30 dimineața.
În replică, reprezentantul recurentei arată că aceste afirmații nu sunt reale, întrucât avariile autoturismului au fost observate doar în dimineața zilei de_, când a contactat altă firmă pentru a-i pune la dispoziția recurentei un mijloc de transport pentru îndeplinirea obligațiilor contractuale, ocazie cu care a fost încheiat actul adițional menționat.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T. UL,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 23385/2012 pronunțate la data de_ de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. DSR.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. ASIG S.A prin S. Z. C. și intervenientul forțat I. N. O. și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 4.593,98 lei reprezentând despăgubiri și penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, calculate asupra sumei de 4.593,98 lei, începând cu data înregistrării acțiunii, respectiv de_ și până la plata efectivă. Totodată, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a restului de plată de 750 lei cu titlu de diferență onorariu expert către d-nul expert Moldan I., s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea lipsei de folosință a autovehiculului, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 3.033,52 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 383,52 lei reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar, suma de 1150 lei reprezentând onorariu expert și suma de 1500 lei reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că În fapt, din coroborarea constatării amiabile (f. 21) cu declarațiile celor doi conducători auto (f. 109-110) rezultă că la data de_ s-a produs un accident de circulație din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare_, condus de intervenientul forțat I. N. O., care în încercarea de a evita impactul cu un alt autoturism a lovit autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, proprietatea reclamantei. În urma acestui incident, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ fiind asigurat la societatea pârâtă s-a deschis la aceasta dosarul de daune nr. RA 0476CJ10, în cadrul căruia i s-a oferit reclamantei suma de 2.213,67 lei cu titlu de despăgubiri, pentru avariile produse, sumă refuzată de aceasta din urmă, care a efectuat reparațiile la S.C. Petrus Prestari Service S.R.L., unitate service autorizată, pentru suma de 4.593,98 lei.
Ca urmare a poziției diferite a părților raportat la contravaloarea reparațiilor necesare aducerii autovehiculului în stare anterioară producerii accidentului, în cauză a fost efectuată o expertiză tehnică auto, expertul concluzionând că suma
solicitată de reclamantă poate fi considerată drept suma necesară pentru repararea corespunzătoare a autovehiculului.
În drept, instanța a reținut că, în speță sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 136/1995, astfel cum erau în vigoare la data producerii accidentului, raportat la art. 3 din Legea nr. 71/2011. Astfel, potrivit art. 22 alin. 1 Legea nr. 136/1995 (preluat de altfel în art. 2210 C.civ.) "în limitele indemnizației plătite în asigurările de bunuri și de răspundere civilă, asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei."; Totodată conform art. 54 Legea nr. 136/1995, despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
În speță, instanța a apreciat că solicitarea reclamantei de obligarea a pârâtei la plata sumei de 4.593,98 lei cu titlu de despăgubiri pentru repararea autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ este întemeiată raportat la înscrisurile de la dosar coroborate cu raportul de expertiză. Astfel, instanța a arătat că, suma de 2.213,67 lei nu poate fi reținută ca fiind suma necesară pentru repararea avariilor produse autovehiculului cu nr. de înmatriculare_, în urma evenimentului rutier din data de_, cât timp această sumă apare nejustificat de redusă în comparație cu sumele stabilite de celelalte unități de service agreate de pârâtă, respectiv S.C. Schwartz Service S.R.L. și S.C. Autoservice S.C.M. (f. 129, 33), sume care se aproprie de suma la care S.C. Petrus Prestari Service S.R.L. a efectuat reparația în beneficiul reclamantei. Prin urmare, prin compararea ofertelor de preț ale celor două unități de service agreate de pârâtă cu suma plătită de reclamantei către S.C. Petrus Prestari Service S.R.L., expertul a concluzionat în mod corect că suma de 4.593,98 lei reprezintă valoarea reală a reparațiilor necesare, această sumă fiind mai apropiată de cele două oferte de preț.
Instanța a considerat că suma de 4.593,98 lei este de natură a respecta principiul reparării integrale a prejudiciului, fără a exista o îmbogățire fără justă cauză a reclamantei, suma fiind justificată prin prisma ofertelor de preț ale celor două unități de service agreate de pârâtă, de faptul că reclamanta nu era ținută de efectuarea reparațiilor la unitățile de service agreate de pârâtă, iar unitatea de service aleasă de reclamantă era autorizată și în condițiile pieței libere poate practica prețuri mai ridicate, cu toate că nu există o diferență notabilă între oferta de preț a S.C. Schwartz Service S.R.L. și S.C. Petrus Prestari Service S.R.L., ținând seama că prima a prezentat o posibilă sumă, în timp ce a doua a prezentat suma finală în urma efectuării în concret a reparațiilor.
În ceea ce privește susținerile pârâtei privind culpa comună, instanța a reținut că, așa cum în mod corect a subliniat reclamanta, acest aspect nu a fost invocat la deschiderea dosarului de daune ori mai târziu cu ocazia propunerii ofertei de 2.213,67 lei, iar pe de altă parte, această afirmație nu este susținută de modul în care s-a produs accidentul ori de vreo altă probă din dosar.
Sub aspectul penalităților de întârziere, calculate asupra sumei de 4.593,98 lei, instanța a considerat întemeiată cererea reclamantei, având în vedere dispozițiile art. 37 din Ordinul nr. 5/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, potrivit cărora, "dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se
plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere";. Astfel, deși pârâta i-a propus reclamantei suma de 2.213,67 lei și avea totodată dreptul de a face propriile investigații, suma propusă a fost una nejustificat de redusă comparativ chiar și cu ofertele de preț ale celor două unități de service agreate de pârâtă, așa cum s-a reținut mai sus, iar acest fapt conduce la concluzia că reclamanta nu putea să-și repare în mod corespunzător paguba suferită, ceea ce echivalează cu o îndeplinire defectuoasă a obligațiilor, respectiv cu o diminuare nejustificată a despăgubirii.
În legătură cu suma de 9.750 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință și penalitățile de întârziere aplicate acestei sume, instanța a respins aceste petite ca neîntemeiate, reținând că obiecțiile pârâtei sunt pertinente în această privință. În acest sens, instanța a arătat că, deși dispozițiile legale în materie recunosc dreptul la acordarea despăgubirilor pentru lipsa de folosință a vehiculului avariat, totuși art. 45 din Ordinul nr. 5/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, citat de altfel și de reclamantă, stipulează acordarea acestora doar pentru durata necesară efectuării reparațiilor, sarcina probei revenind păgubitului. Or, în speță, reclamanta nu a făcut dovada timpului în care autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ s-a aflat indisponibil în unitatea de service, deoarece acte adiționale la contractul de prestări servicii, foile de parcurs și facturile fiscale nu atestă data la care autovehiculul a fost dus în service și data la care acesta a fost preluat din service. Reclamanta avea obligația legală de a depune la dosar un proces verbal de predare la unitatea de service ori de intrare în reparație, respectiv un contract de reparație și un alt înscris care să ateste luarea în primire a vehiculului după ce a fost reparat, acte care apoi puteau fi coroborate cu cele aflate în prezent la dosar. În cauză, înscrisurile depuse nu sunt concludente în sensul solicitat de prevederile legale, iar factura fiscală emisă de unitatea service care a efectuat reparația și chitanța (f. 23) sunt emise cu data de 0_, în timp ce perioada pentru care se solicită lipsa de folosință este_ -_, mai mult, afirmația reclamantei că, doar în urma primirii adresei nr. VII. 35632/_ emisă de Comisia de Supraveghere a A. lor a avut certitudinea că poate repara vehiculul, de vreme ce data până la care acest a fost indisponibil a fost_, vine să creeze discrepanțe în dovedirea pretențiilor sale privind lipsa de folosință.
Revenind, instanța a considerat că reclamanta avea obligația legală de a-și proba pretențiile, conform art. 129 alin. 1 teza finală C.pr.civ., în acest sens, respectiv de a depune la dosar înscrisuri, care să indice perioada în care vehiculul a fost efectiv în unitatea service și nu a putut fi utilizat, cu atât mai mult cu cât, acest lucru i s-a cerut atât cu ocazia ofertei făcute de pârâtă, cât și prin întâmpinare, indicându-se în mod concret de pârâtă ceea ce trebuie probat. În condițiile lipsei acestor probe, instanța nu poate discuta nici asupra temeiniciei susținerilor privind timpul în care autovehiculul a fost indisponibil ca urmare a informării reclamantei asupra posibilității de reparare la alte unități de service decât cele agreate de pârâtă.
Prin coroborarea stării de fapt cu cea de drept, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4.593,98 lei reprezentând despăgubiri și penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, calculate asupra sumei de 4.593,98 lei, începând cu data înregistrării acțiunii, respectiv de_ și până la plata efectivă. În temeiul art. 202 alin. 2 C.pr.civ. și 23 alin. 1 O.G. nr. 2/2000 a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a restului de 750 lei cu titlu de diferență onorariu expert către d-nul expert Moldan I. . Potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, partea care
cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Având în vedere, acest temei juridic precum și împrejurarea că, reclamanta pentru a promova prezenta cerere a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 972 lei (f. 4, 62), timbru judiciar în valoare de 5 lei (f. 6), onorariu expert de 400 lei (f. 116) plus obligația de a achita restul de 750 lei, conform celor dispuse mai sus, și onorariu avocat de 1.500 lei (f. 139), dar ținând seama și admiterea în parte a pretențiilor, respectiv doar pentru suma de 4.593,98 lei, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3.033,52 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 383,52 lei reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar, suma de 1150 lei reprezentând onorariu expert și suma de 1500 lei reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta SC DS, solicitând modificarea in parte a sentinței atacate, în sensul obligării intimatei C. SA la plata sumei de 9.750 lei reprezentând daune pentru lipsa de folosință a autovehiculului marca VW înmatriculat cu nr._ pentru perioada_ -_ .
În motivare, recurenta a arătat că la data de_, pe raza Municipiului C. -
N., a avut loc un eveniment rutier in care au fost implicate autovehicule: autoturismul marca Seat, înmatriculat cu nr ._, condus de I. N. O., asigurat RCA la SC C. A. SA, autovehicul marca VW inmatriculat cu nr _
; aflat in proprietatea recurentei. În timp ce conducea autovehicul marca Seat înmatriculat cu nr._, numitul I. N. O. a acrosat autovehiculul marca VW i-înmatricuiat cu nr._, care era parcat regulamentar. În urma acestui eveniment rutier s-a deschis la SC C. -A., S. C., dosarul de dauna nr. RA 0476CJ10, având ca obiect cererea recurentei de despăgubire pentru prejudiciile suferite in urma acestui eveniment rutier. Aceste prejudicii sunt constituite din: contravaloarea reparațiilor autovehiculului_, lipsa de folosința a autovehiculului_ . O data cu deschiderea dosarului de dauna si încheierea procesului verbal de constatare a daunelor, prin adresa nr. 7493/_, SC C. A. a comunicat recurentei ca înțelege sa se prevaleze de prevederile art. 36 al 2 din Ordinul 5/2010 emis de Comisia de Supraveghere a A. lor, si va efectua cercetări privind evenimentul rutier consumat la data de_ . De asemenea, intimata a înmânat recurentei o lista cu unități service agreate si a cerut ca recurenta să solicite de la una din aceste unități un deviz de reparație a autovehiculului. Sunt incidente prevederile art. 36 (1) din Ordinul nr. 5/20.10 emis de CSA.
La începutul lunii octombrie 2010, intimata a comunicat recurentei faptul ca aproba cu titlu de despăgubire suma de 2.213,67 lei/deși devizele estimative eliberate de către doua din unitățile service care i-au fost recomandate de către aceasta indicau ca paguba produsa autovehiculului C3-23-DAD, depășește suma de
4.000 lei. In consecința, recurenta a solicitat reevaluarea despăgubirii propuse prin adresa înregistrata la secretariatul intimatei sub nr. 8299/_, iar intimata, prin adresa nr. 9098/_, a comunicat faptul că își menține poziția cu privire la despăgubirea solicitată de către recurentă, susținându-se ca ar exista un deviz de reparație in cuantum de 2.213,67 lei. comunicând recurentei ca devizele depuse de către aceasta nu pot fi luate in considerare deoarece cele doua unități service care le- au eliberat nu sânt autorizate sa execute reparații pentru autovehiculele marca Volkswagen. Întrucât prin adresa 9098/_ intimata a susținut ca la dosarul de dauna ar exista un deviz de reparație emis de o unitate service agreat de către intimata in cuantum de 2.213,67 lei, recurenta a solicitat sa i se comunice care este aceasta unitate service,însă nu a primit nici un un răspuns în acest sens.
Recurenta a mai arătat că, având in vedere că trecuse mai mult de o lună de zile de la producerea evenimentului rutier și nu putea face nici o reparație
autovehiculului datorită conduitei duplicitare a societății de asigurare întrucât Ordinul nr. 5/2010 emis de CSA prevede dreptul păgubitul de a-si repara autovehiculul la orice unitate service autorizată și nu doar la unități agreate de către societatea de asigurare, recurenta s-a adresat Comisiei de Supraveghere a A. lor care prin adresa nr. VII 35632/_, Comisia de Supraveghere a A. lor a comunicat faptul ca reparația autovehiculul se poate face la orice unitate service autorizata pentru executarea reparaților autovehiculelor marca VW, intimata urmând sa suporte integral aceste costuri. In consecință, recurenta a efectuat reparațiile autovehiculului conform procesului verbal de constatare a daunelor emis de intimată, la unitatea service SC Petrus Prestări Servicii S. . In urma acestor reparații SC Petrus Prestări Servicii S. a emis factura seria CJ WCI nr. 3721530/0_ in valoare de 4.593,98 iei. Recurenta achitând unității service aceasta suma eliberându-se chitanța nr. 67911206/0_ .
Cu privire la suma de 9.750 lei reprezentând daune pentru lipsa de folosința a autovehiculului, recurenta a arătat faptul că în temeiul contractului de prestări servicii nr. 39/_ si ulterior a contractului nr. 17/_, recurenta asigura transportul de persoane in favoarea beneficiarului SC Impresa Pizzarotti & C SPA Italia S. C. . Acest contract s-a derulat pana în data de_ . În perioadele în care unul din autovehiculului recurentei se afla in reparații, transportul persoanelor se efectua si cu autovehiculul_, aparținând societății Dea Trans S. in baza contractului nr. 7 /_ si a actelor adiționale ulterioare încheiate intre recurentă si SC Dea Trans S. . Datorita avarierii autovehiculului_, in perioada_ -_, in baza actului adițional nr. 2/20.09.010, al Contractului nr. 7/_, SC Dea Trans S. a asigurat cu autovehiculul_, transporturile pe care ar fi trebuit sa le efectueze autovehiculul_ . Pentru aceste servicii societatea recurentă a achitat prestatorului SC Dea Trans S. suma de 9.750 lei, reprezentând contravaloarea facturilor CJ VGM nr. 4343988/0_ si OVGM nr.4343989/06.0L2011. Toate aceste înscrisuri au fost depuse la dosarul cauzei. Acordarea despăgubirilor pentru lipsa de folosința a autovehiculului avariat, sunt reglementate prin art. 26 si 45 din Ordinul 5/2010 emis de CSA.
Soluție primei instante este criticabilă întrucât, pe de o parte, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei s-a dovedit faptul că pentru a efectua prestațiile contractate cu beneficiarul SC Impresa Pizzarotti & C SPA Italia S. C., recurenta a fost nevoită sa închirieze pe perioada_ -_, autovehiculul_, aparținând societății Dea Trans S. . Costul de închiriere al acestui autovehicul reprezintă cuantumul despăgubirilor solicitate pentru lipsa de folosința a autovehiculului avariat. Reparațiile autovehiculului_, s-au finalizat la data de 0_, datorita refuzului intimatei de a soluționa cererea de despăgubire formulată de recurentă. De altfel instanța de fond a sancționat atitudinea, culpabila a intimatei obligând-o la plata penalităților de întârziere aplicate la valoarea de reparație a autovehiculului.
Raportat la probele administrate, recurenta a solicitat instanței de recurs să constate că pretențiile sale, privind obligarea intimatei la plata sumei de 9.750 lei reprezentând daune pentru lipsa de folosință a autovehiculului marca VW înmatriculat cu nr._, pentru perioada_ -_ sunt întemeiate și în consecință a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Intimata C. A. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea în intregime a sentinței civile nr.23385/2012 pe care o consideră temeinică și legală în ceea ce privește respingerea capătului de cerere privind acordarea sumei de 9750 lei reprezentând daune interese pentru lipsa de
folosință a autovehiculului marca VW nr. de înmatriculare_, pentru perioada de_ -_ .
În apărare, intimata a arătat că la instanța de fond, în mod corect, a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea daunelor interese pentru lipsa de folosința a autovehiculului deoarece parata nu a dovedit perioada in care autoturismul a stat in reparație. Faptul ca a depus la dosar un contract de prestări servicii însoțit de acte adiționale prin care ne arata ca pe perioada_ -_ a închiriat un alt autovehicul pentru care au achitat suma de 9750 lei, nu dovedește faptul ca pe perioada respectiva autovehiculul avariat a stat efectiv in reparație si au fost lipsiți de folosința lui.
Fată de art. 45 din Ordinul 5/2010, recurenta trebuia sa dovedească cu înscrisuri perioada in care a stat autovehiculul în reparație la o unitate specializata și nu perioada în care s-a folosit de un alt autovehicul. De asemenea, avarierea autovehiculului s-a produs la ora 2 noaptea, iar actul adițional nr.2 din_, după cum este formulat se deduce ca a fost încheiat în aceeași zi înainte de ora 6.30 dimineața. Sunt slabe șanse ca actul adițional sa se fi încheiat chiar in data de_ intre orele 2 si 6.30 dimineața si deci exista semne de întrebare cu privire la veridicitatea conținutului actului. De asemenea, in ceea ce privește actul adițional nr.3, deși la început se menționează faptul ca a fost încheiat in data de_, la final scrie ca s-a încheiat in data de 0_ . Mai mult, contravaloarea lipsei de folosința a unui autovehicul care este folosit pentru transportul persoanelor se calculează in funcție de tariful practicat la data producerii accidentului, in baza art.45 mai sus citat. Or, aceștia au mărit tariful practicat pentru transportul persoanelor, în aceeași zi, după producerea accidentului pentru a putea solicita o suma mai mare. Astfel, au mărit tariful de la 1 RON/Km cu combustibil inclus in preț la 1,3 RON/Km fără combustibil inclus in preț cu obligația de achitare a facturii la o data stabilita de comun acord. Astfel, în baza art.45 din Ordinul 5/2010, apreciază intimata că nu poate fi obligată la achitarea tarifului de 1,3 ron/km.
Data ieșirii din reparație a autovehiculului coincide cu data emiterii facturii pentru plata reparației. Or, data emiterii facturii este 0_, iar perioada pentru care se solicita despăgubiri pentru lipsa de folosința a autovehiculului este_ -_ . Cele doua date nu coincid, si mai mult chiar daca ar coincide nu s-a dovedit perioada in care s-a aflat in reparație autovehiculul, iar potrivit art.45 din Ordinul 5/2010 prevede expres faptul ca aceste despăgubiri se acorda "numai pentru timpul normat necesar efectuării reparației pagubelor produse Ia mijloacele de transport". Astfel, in mod corect a susținut instanța de fond faptul nu s-a depus nici o proba din care sa rezulte perioada in care a stat in reparație autovehiculului si mai mult chiar recurenta a recunoscut faptul ca, doar după ce a primit adresa nr.VII nr.35632/_ din partea Comisiei de Supraveghere a A. lor prin care li s-a comunicat faptul ca-si pot repara autovehiculul la orice unitate specializata, au dus autovehiculul la reparație. Din moment ce pana la data de_ s-au solicitat despăgubiri pentru lipsa de folosința exista o discrepanța între susținerile recurentei. In cazul in care s-ar admite pretențiile recurentei ne-am afla in cazul unei îmbogățiri fără justa cauza a acestora. Intimata apreciază că, prin nedovedirea perioadei în care autovehiculul_ a stat efectiv in reparație, pretențiile recurentei sunt neîntemeiate si drept urmare solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecata.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304, 3041și 312 Cod proc.civ., tribunalul reține următoarele:
Conform dispozitiilor art. 26 alin. 1 lit. c din Ordinul CSA nr. 5/2010, asigurătorul RCA are obligatia de a despăgubi partea prejudiciată în urma
accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, si pentru pagubele consecintă a lipsei de folosintă a vehiculului avariat.
În cazul în care se formulează pretentii de despăgubiri pentru lipsa de folosintă a bunului avariat, despăgubirile pentru lipsa de folosintă a mijlocului de transport cu care persoana prejudiciată îsi realizează obiectul de activitate si pentru care detine licentă si autorizatie în acest sens, se stabilesc prin hotărâre judecătorească în conditiile art. 45 pct. 1 din Ordinul CSA nr. 5/2010, respectiv doar pentru timpul normat necesar efectuării reparatiei pagubelor produse la mijlocul de transport respectiv, partea de despăgubire aferentă lipsei de folosintă determinându- se cu luarea în calcul a tarifelor pentru transporturi de mărfuri sau de persoane, practicate de păgubit la data producerii pagubei, sarcina probei apartinându-i păgubitului si făcându-se cu înscrisuri doveditoare.
Recurenta a solicitat cu titlu de despăgubiri pentru pagubele constând în lipsa de folosintă a autovehiculului avariat, suma de 9750 lei, reprezentând costul de închiriere al unui alt autovehicul pentru perioada_ -_ . Recurenta era îndreptătită însă la acordarea cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosintă a autovehiculului avariat doar a sumelor determinate în conditiile art. 45 pct. 1 din Ordinul CSA nr. 5/2010, respectiv pentru timpul normat necesar efectuării reparatiei pagubelor produse la mijlocul de transport respectiv, determinate cu luarea în calcul a tarifelor pentru transporturi de mărfuri sau de persoane, practicate de păgubit, adică de recurentă, la data producerii pagubei, iar nu a sumei pe care recurenta a fost nevoită să o plătească pentru a-si asigura în timpul în care autovehiculul avariat nu a putut fi folosit, folosinta unui alt autovehicul.
Totodată, atât fată de prevederile exprese în acest sens ale art. 45 pct. 1 din Ordinul CSA nr. 5/2010, cât si fată de dispozitiile art. 1169 Cod civ., sarcina probei timpului necesar efectuării reparatiei autovehiculului si a tarifelor de transport practicate de recurentă la data producerii accidentului, revenea recurentei. Or, recurenta nu a probat care a fost durata de timp necesară efectuării reparatiei autovehicului, aceasta invocând în fata primei instante faptul că doar după primirea adresei nr. VII nr. 35632/_ din partea Comisiei de Supreveghere a A. lor a dus autovehiculul la reparatie, fără însă a face dovada datei efective la care a procedat în acest din urmă sens, si astfel a duratei efective de realizare a reparatiei autovehiculului. Nu prezintă relevantă sub acest aspect refuzul intimatei de solutionare pe cale amiabilă a cererii de despăgubire a recurentei, deoarece acesta a fost sanctionat de prima instantă în conditiile legii prin obligarea acesteia la plata penalitătilor de întârziere, si întrucât dispozitiile art. 45 pct. 1 din Ordinul CSA nr. 5/2010 nu reglementează această împrejurare ca si criteriu distinct de stabilire a despăgubirilor pentru lipsa de folosintă a autoturismului care era afectat realizării obiectului de activitate al recurentei. Dimpotrivă, criteriul legal de stabilire a despăgubirilor pentru lipsa de folosintă a autovehiculului afectat realizării obiectului de activitate al persoanei păgubite, este clar si limitativ stabilit de prevederile art. 45 pct. 1 din Ordinul CSA nr. 5/2010, acest text stabilind de asemenea că sarcina probei cu privire la aspectele necesare aplicării criteriului legal, revine persoanei păgubite.
Pentru aceste motive, tribunalul retine că în mod judicios a observat prima instantă că recurenta nu a făcut proba timpului efectiv afectat realizării reparatiei autovehiculului, nefiind relevant în acest sens timpul scurs între producerea accidentului si emiterea facturii fiscale pentru repararea autovehiculului, nu timpul cât a stat nereparat autovehiculul fiind criteriul stabilit de lege pentru calcularea despăgubirilor, ci timpul care a fost necesare reparării acestuia. Or, timpul în care recurenta nu a folosit autovehiculul pentru că nu l-a înaintat spre efectuarae
reparatiilor nu poate fi considerat ca timp normat necesar efectuării reparatiei pagubelor produse la mijlocul de transport respectiv, în sensul cerintelor art. 45 pct. 1 din Ordinul CSA nr. 5/2010.
Pentru considerentele arătate, tribunalul, în temeiul art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod proc.civ., va respinge recursul declarat de recurenta SC DS în contradictoriu cu intimata SC C. A. SA împotriva sentinței civile nr. 23385/2012 pronunțate la data de_ de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o va menține în întregime. Față de prevederile art. 274 alin.1 Cod proc.civ., potrivit cărora "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată";, întrucât recurenta nu a avut câștig de cauză, acesteia nu îi vor fi acordate nici cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta SC DS în contradictoriu cu intimata SC C. A. SA împotriva sentinței civile nr. 23385/2012 pronunțate la data de_ de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
S. I. C. G. V. L. O. DP
În concediu de odihnă În concediu de odihnă În concediu de odihnă
semnează loctiitor presedinte semnează loctiitor presedinte semnează grefier sef
Red./O.V.L./Dact./U.L.;O.V.L. 2ex./_
Judecător fond: S. -B. T. an Judecătoria Cluj-Napoca
| ← Decizia civilă nr. 171/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 211/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
