Decizia civilă nr. 20/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R.
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr. 20/2013
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2013 Completul este constituit din: PREȘEDINTE: D. M. D.
JUDECĂTOR: N. K. JUDECĂTOR: F. M. GREFIER: N. N.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurentul L. L. împotriva sentinței civile nr. 13222/_, pronunțate în dosarul nr._ al Judecătoriei C. - N., în contradictoriu cu intimații S.C. E. R. A. R., B. GL. OR și S.C. R. S.R.L., cauza având ca obiect în prima instanță, pretenții.
La apelul nominal, se prezintă în apărarea intereselor recurentului d-l avocat Luca M., cu împuternicire avocațială depusă la dosar la acest termen de judecată, f. 11, lipsind reprezentanții intimaților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul recurentului arată că nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, tribunalul acordă reprezentantului recurentului cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 300 lei, și nu 250 lei, astfel cum din eroare a arătat în cuprinsul recursului. În susținerea recursului, reprezentantul recurentului arată că, în opinia sa, instanța de fond nu a avut în vedere poziția procesuală a intimatei de rândul I, în sensul că nu se opune admiterii acțiunii. Mai mult, reprezentantul recurentului arată că, deși intimata de rândul I i-a făcut o ofertă recurentului prin care arăta că este de acord să îi achite acele sume ulterior, în faza procesuală, poziția acestei intimate a fost de respingere a acțiunii recurentului. Față de împrejurarea expusă, reprezentantul recurentului apreciază că intimata de rândul I se afla în culpă procesuală și astfel, căzând în pretenții, instanța de fond trebuia să stabilească în sarcina acesteia obligația de a achita onorariul avocațial în fața instanței de fond, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, justificate cu chitanțe.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T. UL,
Prin sentința civilă nr.13222/2012 pronunțată la data de 19 iunie 2012 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă în parte cererea precizată de reclamantul L. L. în contradictoriu cu pârâții SC E. R. A. - R. S.A., B. G. și S.C. R. S.R.L., fiind obligată pârâta SC E. R. A. - R.
S.A. la plata sumei de 11557 lei către reclamant, reprezentând contravaloare maximă de despăgubire și fiind respinse restul cererilor ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că din procesul verbal seria CC nr. 9619139 încheiat la data de_ rezultă că la data de_ ora 23,29 pârâtul B. G. a condus autoturismul marca Volkswagen cu nr. de
înmatriculare_, iar la intersecția străzilor Câmpina - Fabricii nu a respectat semnificația indicatorului STOP și a intrat în coliziune cu autoturismul marca Opel, cu nr. de înmatriculare_, care circula regulamentar pe str. Fabricii.
Conform înscrisului de la fila 35, autoturismul marca Volkswagen cu nr. de înmatriculare_ deținea poliță de asigurare RCA, încheiată cu pârâta SC E. R.
A. - R. S.A. a cărei valabilitate expira la data de_ .
Prin urmare, în baza contractului de asigurare pentru răspundere civilă, având în vedere dispoz. Art. 26, al.1 din Ordinul 5/2010, conform căruia asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă, rezultă că asigurătorul urmează să răspundă pentru faptele ilicite ale asiguratului său, B. G.
.
Conform Ordinului CSA 5/2010, valoarea maximă de despăgubire este diferența dintre valoarea reală și valoarea epavă rămasă. Din calculul efectuat în dosarul de daună, s-a stabilit că valoarea vehiculului la data accidentului era 3597 euro, iar valoarea epavă 899 euro, astfel că valoarea maximă de despăgubire este de 2698 euro. Având în vedere cursul euro la data producerii accidentului care era de 4,2838 lei, rezultă că valoarea maximă de despăgubire este în sumă de 11557 lei, aceasta fiind suma maximă pe care asigurătorul trebuie să o achite persoanei păgubite, reclamantul din prezenta cauză.
Astfel, instanța de fond a apreciat că este întemeiat în parte petitul 1 al cererii precizate formulate de către reclamant, astfel că dispus obligarea pârâtei SC E. R.
A. - R. S.A. la plata sumei de 11.557 lei către reclamant, reprezentând contravaloare maximă de despăgubire.
În ceea ce privește petitul 1, teza a II a, având ca obiect suma de 7500 lei reprezentând diferența dintre devizul antecalcul în sumă de 19.057 lei și suma de
11.557 lei, valoarea maximă asigurată, instanța a apreciat că această cerere este neîntemeiată.Conform art. 50 din Ordinul 5/2010, Despăgubirile pentru vehicule nu pot depăși cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA.
Reclamantul a solicitat, pe lângă valoarea maximă de despăgubire și suma de 7500 lei, în dovedire, reclamantul depunând la dosarul cauzei un înscris intitulat
"Valoare de daună"; în care se arată că prețul final este de 19.057,66 lei, precum și un proces verbal de constatare a pagubelor și o ofertă de preț din care rezultă un preț total de 31.112 lei, care ar reprezenta reparația autoturismului. Reclamantul nu a făcut însă dovada achitării vreunei sume de bani pentru repararea autovehiculului său avariat. Prin urmare, câtă vreme nu s-a făcut dovada că s-a plătit o sumă de bani de către reclamant, care ar reprezenta cuantumul pagubei, rezultă că nu pot fi obligați pârâții să achite sumele de bani solicitate de către reclamant cu acest titlu.
Dacă aceste reparații nu au fost făcute, rezultă că reclamantul este în posesia vehiculului-epavă, pe care îl poate valorifica, astfel că obligarea pârâților la plata unei sume de bani ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a reclamantului.Pe de altă parte, având în vedere că autovehiculul a fost avariat în proporție mai mare de 75% din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului, rezultă că este vorba despre o daună totală, astfel cum este definită la art.50, al.13 din Ordinul 5 /2010 și că deci, nu se vor mai efectua reparații, neputând fi deci incident nici al.10 al art. 50 Ordinul 5 /2010.
Prin urmare, câtă vreme nu se vor efectua reparații ale autoturismului, sunt lipsite de importanță relațiile oferite de reclamant în ceea ce privește costurile privind înlocuirea-repararea părților avariate din autoturism.
În ceea ce privește petitul privind cheltuielile de judecată, instanța de fond a apreciat că acesta este neîntemeiat, procedând la respingerea acestuia. Astfel, așa cum rezultă din cuprinsul cererii reclamantului, acesta a refuzat oferta făcută de pârâta SC E. R. A. - R. S.A. și anume valoarea maximă de despăgubire, în sumă de 11557 lei. Prin urmare, nu se poate reține culpa pârâtei în ceea ce privește pornirea acțiunii civile de față, deci nu este incident art. 274 C.pr.civ., având în vedere și faptul că restul solicitărilor reclamantului au fost respinse de instanță, care le-a găsit ca fiind neîntemeiate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurentul L. L.
, solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării intimatei SC E. R. A. R. SA la plata cheltuielilor de judecată în fața instanței de fond în cuantum de 2.581 lei din care 2.000 lei onorariu avocațial, 551 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar, precum și la plata cheltuielilor de judecată în recurs în cuantum de 250 lei.
În motivarea recursului recurentul a arătat că potrivit art.274 alin.1 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată. în sensul textului de lege enunțat, partea care cade în pretenții este partea care a pierdut procesul. Recurentul consideră că partea care a pierdut procesul este intimata, având în vedere că aceasta a fost obligată la plata sumei de 11.557 lei către recurent.
De asemenea, s-a arătat că poziția procesuală a intimatei a fost de opunere în totalitate admiterii acțiunii recurentului, motiv pentru care prin admiterea acțiunii recurentului instanța de fond avea obligația să stabilească culpa procesuală a intimatei și să o oblige la plata cheltuielilor de judecată.
S-a arătat că în mod eronat a reținut instanța de fond faptul că datorită refuzului recurentului de acceptare a ofertei intimatei, acesta nu este îndreptățit la cheltuielile de judecată, vând în vedere că poziția procesuală a intimatei a fost de respingere în totalitate a acțiunii recurentului, refuzând practic să mai achite și oferta inițial efectuată.
Intimata, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare la dosar.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cu luarea în considerare a prevederilor art.304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:
Textul art. 274 din Codul de procedură civilă, instituie prezumția de culpă procesuală a celui ce cade în pretenții, pentru că dacă debitorul din raportul juridic ce face obiectul judecății și-ar fi respectat obligația, creditorul obligației nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale unui proces.
T. ul retine ca partea cazuta în pretentii, în sensul art.274 alin.1 Cod proc.civ, este aceea care poarta culpa pentru declansarea procesului.
Astfel, in opinia tribunalului, trebuie determinat care este partea din cauza a carei conduite se datoreaza, în principal, ivirea acestui proces pe rolul instantei, pentru a se putea emite o concluzie asupra partii cazuta în pretentii în sensul art.274 Cod proc.civ.
In speta, pretentiile reclamantului recurent au fost admise doar in parte si exact in limita valorica a despagubirilor pe care, conform dovezilor, parata intimata a fost de acord sa le plateasca anterior formularii actiunii.
Din aceasta perspectiva, tribunalul apreciaza ca este indubitabil ca un caracter determinant pentru nasterea acestui litigiu l-a avut conduita reclamantului recurent . Reclamantul-recurent a promovat actiunea în justitie, dupa ce, anterior declansarii litigiului, parata a fost de acord sa-i plateasca despagubiri exact in limita
valorica a sumei pentru care ulterior instanta a si admis actiunea.
Faptul ca reclamantul a refuzat aceasta suma si a solicitat in fata instantei o suma mai mare a despagubirilor, peste cea ofertata de catre parata, despagubiri pe care nu le-a obtinut decat in limita ofertei facute anterior de catre parata, nu poate sa constituie o culpa procesuala a paratei intimate in sensul prev. art. 274 c.pr.civ., iar pozitia procesuala exprimata prin intampinare isi pierde relevanta invocata de recurent.
T. ul retine in acest sens ca, de fapt, din cuprinsul intampinarii depuse in fata primei instante, reiese cu claritate faptul ca parata nu a fost de acord doar cu o valoare a despagubirilor peste limita valorica pe care ea deja o ofertase, ceea ce echivaleaza cu o pozitie procesuala de admitere in parte a pretentiilor deduse judecatii, aceasta fiind de fapt vointa exprimata a paratei, in fata primei instante .
În raport de aceste considerente, tribunalul a apreciat ca partea cazuta în pretentii, în sensul art.274 alin.1 Cod proc.civ, si care poarta culpa pentru declansarea acestui proces este reclamantul recurent, in contextul in care acesta nu este indreptatit si practic i s-au respins pretentiile constand in despagubirile solicitate peste valoarea pe care parata a fost de acord sa o plateasca anterior formularii actiunii.
In concluzie, tribunalul apreciaza ca prezumția de culpă procesuală a celui ce cade în pretenții, instituita de art. 274 c.pr.civ., este in speta rasturnata, dupa cum in mod corect argumentat a retinut si prima instanta, iar criticile aduse de catre recurent nu sunt intemeiate.
In baza tuturor considerentelor deja expuse, tribunalul va respinge ca nefondat recursul formulat de către recurentul L. L. împotriva sentinței civile nr.13222/2012, pronunțată la data de_ de către Judecătoria Cluj-Napoca, în dosar nr._, pe care o va menține în totalitate.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul formulat de către recurentul L. L. împotriva sentinței civile nr.13222/2012, pronunțată la data de_ de către Judecătoria Cluj- Napoca, în dosar nr._, pe care o menține în totalitate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |
D. M. D. N. | K. F. | -IANCU M. N. N. |
Red.DMD/MM/2 ex./_ Judecător fond: P. a V. P., Judecătoria Cluj-Napoca.
| ← Decizia civilă nr. 192/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 191/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
