Decizia civilă nr. 461/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA cod operator 4204
TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 461/R
Ședința publică din 26 aprilie 2013 Completul constituit din :
PREȘEDINTE: N. B. -
J. ecător
JUDECĂTORI: V. F.
V. P.
GREFIER: D. H.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de către reclamanta
S. R. de R., cu sediul în B., str. G. Berthelot, nr. 60-64, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 596 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în dosarul cu numărul mai sus menționat, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC G. P. S., cu sediul în B. M., str. D. V., bl. 2, ap. 127,având ca obiect pretenții.
Se constată că dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din data de_, când s-a constatat lipsa părților de la dezbateri, aspect care a fost consemnat în încheierea ședinței publice din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când pronunțarea soluției a fost amânată inițial pentru data de_, iar ulterior pentru data_ și pentru de azi.
În urma deliberării tribunalul a pronunțat hotărârea de mai jos.
T.
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 596/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei B. M. s-a respins cererea având ca obiect plata taxei pentru serviciul de radiodifuziune, introdusă de reclamanta S. R. de R.
în contradictoriu cu pârâta S.C. G. P. S.R.L. B. M. . Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta S. R. de R. B. este, conform legii de organizare si funcționare, serviciu public autonom de interes național, independent editorial, rezultat prin reorganizarea Radioteleviziunii Române.
S. R. de R. are obligația să asigure, prin întreaga sa activitate, pluralismul, libera exprimare a ideilor și opiniilor, libera comunicare a informațiilor, precum și informarea corectă a opiniei publice.
În îndeplinirea atribuțiilor pe care le are, S. R. de R. trebuie să respecte principiile ordinii constituționale din România.
Potrivit art. 40 alin. 1 și 3-5 din Legea nr. 41/1994:
"Veniturile proprii ale Societății Române de R. provin, după caz,
din:
sume încasate din realizarea obiectului de activitate;
taxe pentru serviciul public de radiodifuziune, respectiv pentru serviciul public de televiziune;
penalități de întârziere pentru neachitarea la termen a taxelor datorate;
sume încasate din publicitate;
sume încasate din amenzi și despăgubiri civile;
donații și sponsorizări;
alte venituri realizate potrivit legii.
Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Cuantumul taxelor prevăzute la alin. (1) lit. b), pe categorii de plătitori, modalitatea de încasare și scutire de la plata acestora, penalitățile de întârziere, precum și sancțiunile care se aplică în cazul completării în mod eronat a declarației de exceptare de la plata taxelor de către deținătorii de receptoare de radio, respectiv de televiziune, care, potrivit legii, sunt plătitori ai taxei pentru serviciul public de radiodifuziune și ai taxei pentru serviciul public de televiziune, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Procedura privind efectuarea controlului, constatarea contravențiilor, aplicarea sancțiunilor și penalităților de întârziere în cazul sustragerii de la plata taxelor prevăzute la alin. (1) lit. b) de către deținătorii de receptoare de radio, respectiv de televiziune, se stabilește prin hotărâre a Guvernului";.
În baza textului legal precitat, a solicitat S. R. de R. a fi obligată societatea pârâtă la plata taxei pentru serviciul de radiodifuziune, dar din cuprinsul acestei reglementări rezultă fără echivoc că obligația achitării taxei pentru serviciul public de radiodifuziune revine persoanelor juridice "în calitate de beneficiari"; ai acestui serviciu.
Reclamanta nu a făcut dovada că societatea pârâtă este beneficiar al serviciului de radiodifuziune și prin aceasta nu a dovedit nici creanța pretinsă, deși sarcina probei îi revine, conform art. 1169 C.civ.
A invocat reclamanta disp. art. 5 alin 1 din H.G. nr. 977/2003, al căror cuprins este:
"Taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune se va încasa de la plătitorii acesteia, prevăzuți la art. 1 și 3, de către S. Comercială de Distribuție și Furnizare a E. rgiei Electrice "Electrica" - S.A. prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, o dată cu plata energiei electrice consumate.
Persoanele juridice prevăzute la art. 3 alin. (1), precum și persoanele juridice prevăzute la art. 3 alin. (2), care își asigură pe cont propriu energia electrică și nu au contract de furnizare a energiei electrice, vor plăti taxa direct Societății Române de R. .
Condițiile de prestare a serviciilor prevăzute la alin. (1) vor fi stabilite prin contractul de mandat";.
Împrejurarea că taxa de radiodifuziune, conform acestui text legal, se va încasa de la "plătitorii"; acesteia de către S. Comercială de Distribuție și Furnizare a E. rgiei Electrice "Electrica"; - SA, prin filialele sale și în baza unui contract de mandat, nu este în măsură a conduce la o concluzie contrară celei reținute.
Astfel, prin înscrierea automată a taxei de radiodifuziune în facturile emise cu scopul de a se încasa prețul datorat de destinatarul facturii pentru serviciile de furnizare a energiei electrice, nu se face dovada calității de beneficiar al serviciului de radiodifuziune, fiind dovedită numai pretinderea acestei taxe de la cel care, conform interpretărilor reclamantei, este obligat la plata ei.
Instanța nu va primi această interpretare extensivă a dispozițiilor art. 40 alin 3 din Legea nr. 41/1994, în însuși cuprinsul textului legal fiind cuprinsă condiția de exercitare a dreptului afirmat de reclamantă, anume cea constând în calitatea pretinsului obligat corelativ, de a fi beneficiar al serviciului pentru care se pretinde plata taxei, orice persoană fizică sau juridică putându-și manifesta liber dreptul de opțiune între a beneficia sau nu de serviciile publice de radiodifuziune și televiziune.
Acest drept nu poate fi transformat într-o obligație, deci, cu atât mai puțin vor putea fi instituite taxe obligatorii pentru serviciile de radiodifuziune, cu ignorarea împrejurării dacă se beneficiază sau nu de aceste servicii.
Prin Decizia nr. 297 din 6 iulie 2004 a Curții Constituționale s-a reținut că nu sunt contrare Legii fundamentale prevederile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, care dispun cu privire la obligația persoanelor juridice române sau străine cu sediul în România de a plăti, în calitate de beneficiari, o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune. S-a relevat că disp. art. 40 din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că veniturile proprii ale Societății Române de R. și Societății Române de Televiziune provin, între altele, și din taxe pentru serviciul public de radiodifuziune, respectiv pentru serviciul public de televiziune, dar, așa cum prevede chiar alin. (3) al acestui articol, care face și obiectul excepției de neconstituționalitate, taxele sunt
datorate de către subiectele de drept acolo menționate, "în calitate de beneficiari ai acestor servicii";.
Pentru a se decide astfel, s-a examinat constituționalitatea acestor prevederi statuând că ele nu contravin principiului instituit de Legea fundamentală privind ocrotirea în mod egal a proprietății, câtă vreme textul în discuție se interpretează în sensul că obligația de suportare a acestor taxe revine tuturor persoanelor fizice sau juridice care beneficiază de aceste servicii.
Noțiunea de "beneficiar"; a fost definită ca fiind: persoană, colectivitate sau instituție care are folos din ceva; destinatar al unor bunuri materiale sau al unor servicii; persoană fizică sau juridică în folosul căreia se realizează o acțiune; cel care beneficiază de ceva; persoană, instituție etc. pentru care se face o lucrare; persoană, întreprindere, instituție pentru care se execută o lucrare, se prestează diferite servicii.
Așadar, obligația prevăzută de text este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective și, în consecință, niciuna dintre criticile formulate nu a fost reținută.
Cu privire la disp. art. 5 din HG nr. 977/2003, invocate de reclamantă, instanța reține că nu vor putea primi o altă interpretare, întrucât Hotărârile Guvernului dau expresie unei competențe originare a Guvernului, strict limitată și decurgând din însăși natura funcției pe care acesta o îndeplinește.
Legile sunt adoptate de către Parlament, iar Guvernului, ca organ suprem executiv, îi revine numai organizarea executării legilor, scop în care emite hotărâri tocmai pentru a face o lege cât mai clară și a o aplica cât mai corect.
O hotărâre a Guvernului nu poate, deci, decât să precizeze și să asigure corecta aplicare a legilor, iar nu să creeze drept.
Raportat la considerentele expuse, în baza textelor legale preciate, instanța a respins cererea reclamantei, urmând a se respinge, în baza art. 274 C.p.civ., și cererea având ca obiect cheltuieli de judecată
S-a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului se arată următoarele:
În ceea ce privește calitatea societății pârâte ca beneficiară a serviciului public de radiodifuziune, contrar celor reținute de judecătorul fondului solicită instanței de recurs să aibă în vedere următoarele:
Dovada calității pârâtei de beneficiar a serviciilor de taxă radio rezultă din conținutul art. 40 alin.3 din Legea 41/1994. Astfel, legiuitorul a instituit o prezumție absolută cu privire la calitatea de beneficiar a tuturor persoanelor juridice.
Prin prezumția absolută prevăzută expres în dispoziția legală s-a stabilit astfel un fapt recunoscut, un fapt pe care legea însăși l-a considerat că există și cu privire la care nu se admit și nici nu se cer probe.
In acest sens literatura de specialitate statuează că, existența unei prezumții legale dispensează de necesitatea de a se administra vreo probă în stabilirea situației de fapt pe care legea o presupune.
Rezultă din cele prezentate aplicabilitatea prev.art. 40 alin.3 din Legea 41/1994 care menționează faptul că "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune";.
Instituirea unei astfel de prezumții și stabilirea calității de beneficiar a tuturor persoanelor juridice, fără a fi condiționată de posesia receptoarelor s-a realizat prin modificarea textului art. 40 al Legii nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și a SRTV prin Legea nr. 533/2003.
Această modificare a făcut de altfel, obiectul controlului Curții Constituționale, care s-a pronunțat prin deciziile nr. 297/2004, nr. 331/2006, în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate.
Astfel, prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2004 care a soluționat excepția de neconstituționalitate a prev. art. 40 alin.3 din Legea 41/1994 privind organizarea și funcționarea SRR și a SRTV, cu modificările și completările ulterioare s-a arătat că obligația de plată a taxei radio în ceea ce privește persoanele juridice cade în sarcina celor care beneficiază în diferite modalități, de serviciile publice respective.
De asemenea, în ceea ce privește sintagma de beneficiar al serviciului public de radio se solicită a se avea în vedere motivările Curții Constituționale care au condus la luarea Deciziei nr. 297/2004, dar mai ales criticile invocate la textul de lege, critici înlăturate de Curtea Constituțională prin respingerea excepției de neconstituționalitate a art. 40 alin.3 din Legea 41/1994.
Potrivit Deciziei nr. 297/2004, Curtea Constituțională a menționat că nici una din criticile formulate nu poate fi reținută constatând de asemenea, că susținerile de neconstituționalitate sunt neîntemeiate și pe cale de consecință, a respins excepția. "...obligativitatea plății de către toate persoanele juridice române a taxei pentru serviciul public, independent de condiția deținerii de receptoare, este nejustificată, întrucât textul de lege criticat nu ia în considerare că unele dintre acestea să nu dețină receptoare...";.
Totuși pentru a nu se interpreta în mod eronat sintagma "... celor care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respectiv..."; se consideră că trebuie avute în vedere atât motivările Curții Constituționale care au condus la luarea deciziei, dar mai ales criticile invocate la textul de lege, critici înlăturate de Curtea Constituțională prin respingerea excepției de neconstituționalitate a art. 40 alin.3 din Legea 41/1994.
Curtea Constituțională sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prev.art. 40 a reținut prin deciziile nr. 159/2004, nr. 297/2004 și 331/2006, că
art. 31, 134 și 135 alin.1 din Constituția României nu sunt încălcate deoarece serviciile publice, definite ca activități desfășurate sau autorizate de administrația publică, prin care se realizează nevoi sociale de interes public, au regim specific de drept public, derogatoriu de la dreptul comun. S-a mai arătat că "în funcție de contextul economico-financiar și de strategia de dezvoltare a anumitor ramuri de activitate, statul poate interveni prin măsuri care să răspundă nevoilor de stimulare anumitor activități, fără ca opțiunea legiuitorului care stabilește destinatarii acestor măsuri să aibă caracter discriminatoriu.
De asemenea, Inalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1930/_ s-a pronunțat deja pe noțiunea de beneficiar de servicii radio a persoanelor juridice, având în vedere totodată Decizia Curții Constituționale nr. 297/2004.
Astfel, prin decizia amintită, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat următoarele: "În cazul persoanelor juridice, în mod evident, legiuitorul nu a înțeles să facă deosebire între cele care dețin și cele care nu dețin receptoare radio sau TV, instituindu-se așa cum rezultă în mod clar... obligativitatea plății acestor două taxe";. "De altfel, dacă în intenția legiuitorului ar fi fost să se facă o asemenea distincție acest lucru s-ar fi făcut în mod expres așa cum s-a procedat în cazul persoanelor fizice..."; "Sintagma - beneficiari ai acestor servicii - nu poate fi altfel interpretată decât în modul în care Curtea Constituțională și Curtea de Aepl C. au abordat-o";.
Analizând recursul prin prisma prevederilor art. 304 și art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994 "persoanele juridice cu sediul în România inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii";.
In ceea ce privește calitatea de beneficiar reținută în sarcina pârâtei, instanța apreciază că aceasta trebuie interpretată în sens larg, cu luarea în considerare a faptului că activitatea de informare a reclamantei este una de interes public, beneficiul informării generale existând implicit, prin această interpretare și în raport de pârâta din prezenta cauză.
Astfel, apreciind că obligația de plată a serviciului public revine și pârâtei, T., în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă rap. la art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
În baza art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
Admite recursul declarat de reclamanta S. R. de R., cu sediul în B., str. G. Berthelot, nr. 60-64, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 596/2013 pronunțată de Judecătoria Baia Mare, pe care o modifică în sensul că :
Admite plângerea formulată.
Obligă pârâta SC G. P. S. la plata către reclamanta S. R. de
R. B., a sumei de 798,20 RON. Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
Președinte | J. ecători | G. ier | |||
N. B. | V. F. | V. P. | D. | H. |
Red. V.F. - _
Tred. C.M.C.. -_ Ex. 2
J. ecător la fond: E. M. S.
| ← Decizia civilă nr. 2/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 80/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
