Decizia civilă nr. 2361/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007
Comentarii |
|
DOSAR NR. _
ROMÂNIA TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr. 2361/2013
Ședința publică din data de 23 septembrie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: D. H. GREFIER: N. N.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de către creditoarea S.C. T. I. S.A. în contradictoriu cu debitoarea S.C. E. S.R.L., având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată.
La ambele apeluri nominale, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că prezenta cauză este suspendată din data de_ ; în data de 5 septembrie 2013, creditoarea a înregistrat cerere de repunere pe rol, legal timbrată și la care a anexat înscrisurile aferente cererii de emitere a ordonanței de plată, certificate pentru conformitate.
De asemenea, se constată că, potrivit art. 233 alin. 3 N.C.proc.civ., creditoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Tribunalul, deliberând asupra cererii de repunere pe rol, constată că a fost legal timbrată și că au fost îndeplinite de către creditoare obligațiile stabilite în sarcina, astfel că nu mai subzistă motivele pentru care s-a dispus suspendarea prezentei pricini, împrejurare față de care, în temeiul dispozițiilor art. 415 N.C.proc.civ., admite cererea de repunere pe rol, repune cauza pe rol și o reține în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând, reține că prin cererea înregistrată la data de 9 august 2013 sub nr._ pe rolul Tribunalului Specializat C. creditoarea T. I. S.A. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu debitoarea S.C. E. S.R.L., prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea debitoarei la plata sumei de 973.783,20 lei, reprezentând creanța certa, lichida si exigibila, rezultata din contractul de vânzare energie electrica nr. 66/_ si din acordul de încetare a contractului de vânzare cumpărare energie electrica nr. 66/_, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, creditoarea a arătat că la data de_, intre aceasta, în calitate de cumpărător și E., în calitate de vânzător, s-a încheiat contractul de vânzare energie electrica nr. 66 ("Contractul"). Conform Contractului, vânzătorul s-a obligat să vândă către cumpărător energie electrică la punctul de livrare si la preturile convenite în contract. La doar două luni de la data încheierii contractului, în mod surprinzător și de o manieră contrară obligațiilor asumate, E. a solicitat prin Adresa nr. 238/_, denunțarea unilaterala a Contractului incepand cu data de_, motivat de faptul ca nu a fost in măsura sa respecte obligația principala de a livra cantitatea ferma de energie electrica menționata in Contract. Denunțarea a fost întemeiata pe dispozițiile contractuale stabilite la secțiunea Rezilierea contractului, alin. 2, care prevede ca in caz de reziliere unilaterala a contractului (denunțare unilaterala - n.n.) din inițiativa Vânzătorului, acesta are obligația de a plați Cumpărătorului o Compensație pentru prejudiciul cauzat prin nerealizarea tranzacției, care se calculează ca produsul dintre: cantitatea de energie nelivrata de Vânzător si diferența - daca aceasta este negativa - dintre prețul din prezentul contract si prețul la care Cumpărătorul, acționând intr-o maniera comerciala rezonabila, cumpăra sau ar putea cumpăra energia electrica achiziționată, dar nelivrata de Vânzător.
Prin aceeași adresa, E. solicita o întâlnire "in vederea discutării aspectelor contractuale ce se impun a fi respectate in acest sens "
Creditoarea a mai arătat că la data de_, intre părți s-a încheiat Acordul de încetare a contractului de vânzare energie electrica nr. 66/_, prin care părțile au stabilit următoarele: prejudiciul suferit de T. I., ca urmare a denunțării Contractului si calculat conform dispozițiilor acestuia, este in suma de 1.382.016 lei; plata sumei de 1.382.016 lei urma sa fie achitata de E. astfel: suma de 408.232,80 lei, in termen de 5 zile de la data denunțării unilaterale a Contractului; suma de 973.783,20 lei, pana la data de_ .
Conform acordului de încetare a Contractului, "S.C E. S.R.L., prin reprezentatul sau legal recunoaște în mod irevocabil și necondiționat, valoarea prejudiciului cauzat S.C T. I. S.A., urmare a nerespectării obligației de furnizare a cantității ferme de energie electrică, în valoare de 1.382.016 lei.
Creditoarea mai arată că în baza acordului de încetare a contractului, E. achită suma de 408.232,80 lei, însă înțelege să nu-ți mai onoreze obligația de a plăti diferența de 973.783,20 lei, conform obligațiilor asumate.
În aceste condiții, în data de_, a formulat notificare de plată, prin care a pus in vedere debitoarei să achite suma de 973.783,20 lei, reprezentând prejudiciul încercat ca urmare a nerespectării obligațiilor sumate de E. .
Prin Adresa din data de_, E. reconfirmă creanța și solicită o nouă reeșalonare a datoriei, până la data de_ .
Până la data prezentei somații, E. nu și-a respectat obligațiile de plata, neachitând debitul in suma de 973.783,20 lei, deși termenul de plata asumat, a expirat de mai bine de un an si trei luni.
În speță, obligația debitoarei E. de a achita debitul este stabilita la secțiunea rezilierea contractului, alin. 2, care prevede ca "in caz de reziliere unilaterala a contractului (denunțare unilaterala - n.n.) din inițiativa vânzătorului, acesta are obligația de a plăti cumpărătorului o compensație pentru prejudiciul cauzat prin nerealizarea tranzacției, care se calculează ca produsul dintre: cantitatea de energie nelivrată de vânzător și diferența - dacă aceasta este negativă - dintre prețul din prezentul contract si prețul la care cumpărătorul, acționând într-o manieră comercială rezonabilă, cumpără sau ar putea cumpăra energia electrica achiziționată, dar nelivrată de vânzător.
De asemenea, obligația debitoarei reiese si din acordul de încetare a contractului, prin care părțile au stabilit ca prejudiciul suferit de T. I., ca urmare a denunțării Contractului și calculat conform dispozițiilor acestuia, este în sumă de
1.382.016 lei.
În concluzie, obligația debitoarei E. de a plăti debitul menționat este stabilită prin contract, care este obligatoriu pentru aceasta, creanța subscrisei având astfel caracter cert. Conform art. 662 alin. (3) din NCPC, creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui". In speța, asa cum a arătat mai sus, creanța T. rezulta din prevederile Contractului si Acordului de incetare a Contractului, cuantumul acesteia fiind determinat si acceptat de debitoare.
Prin urmare, creanța T. este lichida, cuantumul ei fiind determinat in baza dispozițiilor contractuale. Conform art. 662 alin. (4) din NCPC, creanța este exigibila daca obligația debitorului este ajunsa la scadenta sau acesta este decăzut din termenul de plata.
Conform Acordului de încetare a Contractului, debitul in suma de 1.382.016 lei urma sa fie achitat de E. astfel: suma de 408.232,80 lei, in termen de 5 zile de la data denunțării unilaterale a Contractului, suma de 973.783,20 lei, pana la data de _
. În baza acordului de încetare a contractului, E. a achitat suma de 408.232,80 lei, însă înțelege să nu-și mai onoreze obligația de a plăti diferența de 973.783,20 lei, conform obligațiilor asumate, termenul de plată asumat expirând de mai bine de un an și trei luni.
Prin urmare, creanța T. împotriva E. este exigibilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele
:
În drept, potrivit art. 1013 C.p.c. prevederile Titlului IX privind procedura ordonanței de plată din noul Cod de procedură civilă se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură sau în alt mod admis de lege.
În fapt, între debitoarea SC E. S., în calitate de furnizor și creditoarea SC T.
-I. SA, în calitate de cumpărător s-a încheiat la data de 01 iunie 2011 acordul de încetare a contractului de vânzare energie electrică nr. 66 din_, prin care debitoarea SC E. S. recunoaște ˝în mod irevocabil și necondiționat valoarea prejudiciului cauzat SC T. I. SA, ca urmare a nerespectării obligației de furnizare a cantității de energie electrică, în valoare de 1.382.016 lei și solicită reeșalonarea plății prejudiciului după cum urmează: plata sumei de 408.232,8 lei în termen de 5 zile de la data denunțării unilaterale a contractului de vânzare energie electrică nr. 66/_, iar pentru plata diferenței în sumă de 973.783,20 de lei până la data de_ ˝.
Debitoarea, deși a fost legal citată, nu a înțeles să depună întâmpinare ori să conteste în alt fel creanța pretinsă.
Or, față de înscrisul semnat de debitoare, denumit acord de încetare a contractului de vânzare energie electrică nr. 66/2011, în care debitoarea își asumă expres obligația de a plăti suma de 973.783,20 de lei cu titlu de prejudiciu până la data de_ coroborat cu adresa emisă de aceeași debitoare la data de_ prin care solicită o reeșalonare a plății sumei de 973.783,20 de lei până la data de_ ( fila 17) și cu tăcerea părții în cadrul procesual actual, judecătorul urmează a aprecia nedepunerea întâmpinării de către debitoare ca pe o recunoaștere tacită a datoriei.
Astfel, creditoarea a probat, în temeiul art. 249 C.p.c., faptul că deține o creanță certă, existența acesteia rezultând fără dubiu din înscrisurile asumate expres de debitoare, înscrisuri care probează neîndoielnic și caracterul lichid al creanței, în cuantum de 973.783,20 de lei al prejudiciului, iar scadența acestuia,_, a fost depășită de debitoare.
Față de considerentele de mai sus, în temeiul art. 1021 alin. 1 C.p.c. va admite cererea formulată de creditoarea S.C. T. I. S.A. în contradictoriu cu debitoarea S.C.
E. S.R.L și, în consecință va ordona debitoarei ca în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei să plătească creditoarei suma de 973.783,20 de lei cu titlu de despăgubiri.
În temeiul art. 453 C.p.c. va obliga debitoarea la plata în favoarea creditoarei a sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de creditoarea S.C. T. I. S.A., cu sediul în B., C.
V. nr. 155 bl. D1 sc. 6 et. 7 sector 1, având J_ și CUI RO 14085295 în contradictoriu cu debitoarea S.C. E. S.R.L., cu sediul în C. -N., C. D. nr. 14-16, sc. A, et. 4, ap. 10, jud. C., având J_ și CUI 27074603 și, în consecință:
Ordonă debitoarei ca în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei să plătească creditoarei suma de 973.783,20 de lei cu titlu de despăgubiri .
Obligă debitoarea la plata în favoarea creditoarei a sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare, cererea în anulare urmând a fi înregistrată la Tribunalul Specializat C. .
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. H. N. N.
Red. DH/tehnored LU 4 ex/_
← Sentința civilă nr. 2264/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007 | Sentința civilă nr. 1810/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007 → |
---|