Sentința civilă nr. 2264/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 2264/2013
Ședința publică din 04 Decembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. P. GREFIER L. C. A.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulate de creditoarea S. E. F. SA prin A. de F. a E. E. B. împotriva debitorului C. N. DE C. F. C. SA B., prin
S. C. R. de E., Î. și R. CF C., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ș.u. .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prezenta cauză se află la primul termen de judecată.
Se reține că la_ debitoarea C. N. DE C. F. C. SA B. prin S. C.
R. de E., Î. și R. CF C., a depus la dosar completare la întâmpinare prin care reiterează excepția necompetenței teritoriale a instanței.
La_ creditoarea a depus la dosar răspuns la întâmpinare, 2 exemplare.
Instanța, ia în discuție excepția necompetenței teritoriale invocată de debitoare prin întâmpinare, pe care o unește cu fondul. Totodată constatând că nu sunt alte cereri de formulat, declară închisă faza probatorie și reține cauza în pronunțare.
Deliberând constată că:
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus, creditoarea S. E. F. SA, succesoare a SC E. SA - Filiala de F. a E. E. B. a chemat în judecată pe debitorului C. N. DE C. F. C. SA B., prin S. C. R. de E., Î. și
R. CF C., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună emiterea unei ordonanțe de plată, în care să se precizeze sumele și termene corespunzătoare de plată pentru creanța sa, în cuantum de 4.337.063,54 lei, compusă din suma de 3.948.208,24 lei reprezentând c/v energiei electrice datorată debitoare conform facturilor anexate; suma de 388.855,30 lei reprezentând dobânzi datorate de debitor pentru întârziere în plată, care se regăsesc detaliat în anexele facturilor sub aspectul facturilor asupra cărora se aplică penalitățile, perioada de calcul a acestora, valoarea și procentul; plata în continuare a majorărilor de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare conform reglementărilor legale în vigoare, aplicate la cuantumul energiei electrice consumate și neachitate de la data depunerii cererii și până la achitarea integrală a debitului; să fie obligată pârâta debitoare la plata cheltuielilor de judecată .
In motivarea acțiunii s-a arătat că între creditoarea SC E. F. SA - Filiala de F. a E. E., E. F. Transilvania Nord SA și pârâta C. N. de C. F. C. SA prin S. "C. R. de E. ,Î. și R. CF " C. s-a încheiat contracte de furnizare a energiei electrice ce prevăd furnizarea energiei electrice la locurile de consum din localitățile Mărișelu, B., Beclean, Ilva Mică, Șieu Măgheruș, Năsăud, Șieu, Șieuț, Coșbuc, Telciu, Romuli, Nimigea, Rebrișoara, Petru Rareș, Feldru, sat Nepos, Salva, Șintereag sat Cociu, Șieu Odorhei, Uriu sat Cristeștii Ciceului.
Conform prevederilor contractelor de furnizare a energiei electrice încheiate între părți, contracte care au la bază Decizia ANRE nr.57/1999 pentru aprobarea contractelor cadru de furnizare a energiei electrice, publicată în MOf.623/1999, așa cum a fost modificată prin Ordinul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul energiei nr.5/_ privind modificarea
contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice, publicat în M.Of nr.130/_, termenul de scadență al facturii emisă pentru plata contravalorii energiei electrice, în cazul consumatorilor persoane juridice, este de 10 zile de la data emiterii facturii și termenul de scadență fiind înscrise pe factură.
Neachitarea facturii de către consumator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități pentru fiecare zi de întârziere. Penalitățile de întârziere sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilit conform reglementărilor legale în vigoare, acestea datorându-se începând cu prima zi după data scadentei. Dacă factura și penalitățile nu au fost achitate, după 45 de zile de la data scadenței facturii, furnizorul poate întrerupe furnizarea energiei electrice pentru ca ulterior, în situația în care în termen de 15 de zile de la data întreruperii furnizării energiei electrice consumatorul nu efectuează plata integrală a facturii și a penalităților datorate, să rezilieze contractul de furnizare a energiei electrice, urmând să recupereze sumele datorate conform dispozițiilor legale în vigoare.
Potrivit Legii 210/_ publicată în M.Of. 580/_, nivelul majorării de întârziere este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere. Prin OUG nr.39/2010, procentul de dobândă aferent obligațiilor bugetare se modifică de la 01% la 0,05% începând cu_, pentru ca prin OUG 88/_, începând cu_, să se modifice la 0,04%.
În baza contractelor anexate prezentei, creditoarea a emis facturile fiscale anexate prezentei, însă debitoarea nu a înțeles să le achite integral și la termenele stabilite prin clauzele contractuale.
Conform art.61 alin. (6) din Legea nr. 123/2012-legea energiei electrice și a gazelor naturale
, lege care modifică Legea nr. 13/2007, și în conformitate cu prevederile contractuale, consumatorul este obligat să plătească contravaloarea energiei electrice consumate.
În continuare, art. 61 alin. (1) și alin (2) din Legea nr. 123/2012-legea energiei electrice și a gazelor naturale, lege care modifică Legea nr.13/2007, stipulează că, consumatorul de energie electrică răspunde pentru daunele cauzate furnizorului din culpa sa, în condițiile stabilite prin contractul de furnizare a energiei electrice, iar nerespectarea de către consumatorul de energie electrică a contractului de furnizare a energiei electrice poate atrage suportarea următoarelor consecințe, dupa caz: penalități - sistarea temporara a furnizării energiei electrice - rezilierea contractului de furnizare a energiei electrice.
Forța obligatorie a contractelor, consacrată de art. 969 (1270) Cod civil, corelată cu obligația debitorului de executare a propriilor obligații cu bună-credință (art. 970(1272) Cod civil) dă dreptul creditorului de a cere îndeplinirea exactă a obligațiilor asumate contractual.
Învederează instanței faptul că somația înregistrată sub nr. 20343/_, pârâta-debitor a fost notificată cu privire la executarea pretențiilor reclamantei-creditor.
Pe data de_, pârâta-debitoare semnează confirmarea de primire a SOMAȚIEI, la care au fost atașate și facturile restante, așa cum rezultă din însăși conținutul Notei de inventar ; potrivit prevederilor art.17 alin(1) din contract, refuzul total sau parțial al consumatorului de a plăti o factură emisă de furnizor se va aduce la cunoștința acestuia în termen de 15 zile de la data primirii ei; în continuare, art.156 alin.(1) din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori aprobat prin HG 1007/2004, conferă consumatorului dreptul de a contesta în termen de 15 zile de la primire orice factură emisă de furnizor; prin urmare, în termen de 15 zile de la data semnării confirmării de primire a SOMAȚIEI, pârâta avea o nouă posibilitate să conteste aceste facturi, drept pe care însă nu a înțeles să-l valorifice. În același timp, semnarea confirmării de primire a SOMAȚIEI echivalează cu o acceptare expresă a facturilor care stau la baza pretențiilor noastre, o însușire prin semnătură de către pârâtă .
Pârâta-debitoare, face parte din categoria consumatorilor nedeconectabili, abuzând de prevederile art.200 alin.(3) din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori aprobat prin HG 1007/2004, potrivit cărora spitalele, sanatoriile, stațiile desalvare, căminele de bătrâni, creșele, școlile, serviciile de trafic aerian, navală și feroviar care concură la siguranța circulației, nu pot fi deconectate de la alimentarea cu energie electrică, pentru motiv de neplată.
În data de_, în urma inițiativei noastre, s-a efectuat un punctaj comun privind situația debitelor neachitate, situația fiind constatată și consemnată de reprezentanții legali ai celor două părți în Procesul verbal de punctaj înregistrat la debitoare sub nr. 45/D/628/_, respectiv la societatea noastră sub nr.14294/_, și care confirmă soldul in valoare de 8.380.218,73 lei existent la data de_, pentru zona B. -Năsăud, compus din suma de 4.337.063,54 lei
reprezentând contravaloarea facturilor ce constituie obiectul prezentei cereri și diferența până la concurența sumei de 8.380.218,73 lei, reprezentând debite anterioare, neachitate dar consfințite prin hotărâri judecătorești pronunțate în favoarea societății .
Facturile fiscale reprezintă un element accesoriu al contractului/elor încheiat/e și însușit/e de părți prin semnătură, având rolul de a condiționa exigibilitatea și nu nașterea obligației de plată a contravalorii energiei electrice furnizate ; pe cale de consecință, nu se impune acceptarea acestora la plată de către debitoare, în condițiile în care cuantumul debitului se calculează în raport de criteriile și elementele determinate în mod expres în cuprinsul clauzelor contractuale.
Procesul de comparare și corelare a clauzelor contractuale cu mențiunile înserate în cuprinsul facturilor fiscale, antrenează concluzia exigibilității, certitudinii și lichidității creanței pretinse.
Pentru cele de mai sus, solicită în temeiul Legea 72/2013, respectiv de art.1013 și urm. Cod procedură civilă, să se procedeze la emiterea ordonanței de plata împotriva debitoarei C. N. de C. F. C. SA, cu sediul social în localitatea B., B-dul D. G. nr.38, sector 1, Cod unic de înregistrare fiscală: 11054529, număr de ordine în Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul București:J_ prin S. "C. R. de E., întreținere și R. CF"C., cu sediul în C.
-N., P-ța A. I. nr. 17, jud.C., Cod unic de înregistrare fiscală: 15586731, număr de ordine în Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj :J_ pentru suma de 4.337.063,54 lei reprezentând c/val. energie electrice și penalități, la care se adaugă penalitățile de întârziere solicitate și cheltuielile de judecată avansate de societatea noastră.
In drept, creditoarea a invocat prevederile Legii 72/2013, art.1013 si urm. Cod procedură civilă, respectiv prevederile art. 113 alin.(1) pct 3.
Prin întâmpinarea depusă la termenul de judecată din 3l.l0.20l3 (f.l084-l085) solicită să se respingă cererea de ordonanță de plată ca inadmisibilă, invocând excepția necompetentei teritoriale a Tribunalului B. Năsăud in judecarea prezentei cauze.
Conform art.107 NCpc, cererea de chemare in judecata se introduce la instanța in a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul paratul, daca legea nu prevede altfel.
Conform art.121 Ncpc, cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot
fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului.
Solicită să se constate faptul ca CNCF"C. "-SA are calitate de consumator de energie electrica
potrivit Reglementărilor ANRE si p
revederilor din contractele depuse in probațiune de către creditoare.
Față de calitatea de consumator a CNCF C. SA, calitate precizată în reglementările ANRE si in raport de dispozițiile art. 107 coroborate cu cele ale art.121 NCPC, solicită admiterea excepției ridicate si înaintarea cauzei spre soluționare instanței competente potrivit prevederilor legale.
Pe fond
, solicită respingerea cererii ca inadmisibila, întrucât în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1013 CPC pentru admisibilitatea unei acțiuni promovate pe calea acestei proceduri speciale, pretențiile creditoarei, respectiv creanța acesteia nefiind certa, lichida si exigibila.
Astfel, cu privire la c aracterul ce rt, lichid și exigibil al creanței menționează Creanța nu este certă, în sensul în care existența și întinderea sa nu sunt neîndoielnice, fiind contestate de societatea noastră, după cum urmează:
Creditoarea, pe de o parte, nu a depus la dosarul cauzei modalitatea de calcul cu privire la penalități,
respectiv perioada pentru care solicită penalități si pe de alta parte, solicita acordarea de penalități calculate de la data de_ si, in continuare pana la plata efectiva.
De asemenea, nu se indică în calculul prezentat modul de calcul al penalității si cuantificarea acesteia, procentul de penalitate aplicat si nici perioada pentru care se calculează, astfel încât lipsește un element esențial pentru verificarea corectitudinii calculului.
Ori, neprezentând un mod de calcul care sa poată fi verificat de societatea noastră, s-a încălcat dreptul subscrisei la un proces echitabil.
Raportat la cele mai sus arătate, in ceea ce privește plata penalităților solicitam respingerea acestor pretenții ale creditoarei, din motiv de neîndeplinire a condițiilor prevăzute de art. 1013 NCPC, respectiv acestea nu sunt certe, lichide si exigibile.
De asemenea,solicită să se respingă acordare a cheltuielilor de judecata ca fiind nedatorate ( având in vedere ca prezenta cerere este inadmisibila ).
În drept: art .205 si urm., art. 107, art. 121 si 1013 NCPC.
La termenul de judecată din data de 4.l2.20l3 SC E. SA - S. B. a formulat răspuns la întâmpinare, a solicitat să se admită acțiunea așa cum a fost formulată și să se respingă apărările formulate de către debitoare.
Cu privire la chestiunile prealabile ridicate de debitoare, privitor la excepția de necompetență teritorială a Tribunalului B. -Năsăud, solicită respingerea acesteia raportat la prevederile art.113 pct.3Cod proc. civilă și Decizia 446/_ a înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Comercială, care stabilește o competență alternativă în cererile privitoare la obligațiile contractuale, reclamantul putând alege între instanța locului prevăzut în contract pentru executare, fie chiar în parte, a locului unde obligația a luat naștere, pe lângă instanța sediului principal al debitoarei, toate instanțele fiind deopotrivă competente.
In pricina de față, având în vedere că locul încheierii contractelor de furnizare a energiei electrice care stau la baza pretențiilor reclamantei au fost B., dând eficiență dispozițiilor art.113 Cod proc. civilă, subscrisa a înțeles să aleagă competența locului unde obligația a luat naștere
.respective locul prevăzut in contract pentru executare, respectiv competența Tribunalului B. - Năsăud
Creditoarea SC E. F. SA a încheiat contractele de furnizare a energiei electrice cu debitoarea, prin A. de F. a E. E. B., care este împuternicită în baza Deciziei nr. l0/ll.08.20ll a Directorului general al SC E. F. SA, pe care o depune în probațiune, să răspundă de organizarea și desfășurarea activităților de furnizare a energiei electrice în relațiile cu clienții, în cadrul agenției, și să reprezinte societatea cu terți.
Debitoarea este într-o confuzie totală cu privire la calitatea pe care o are ca parte a contractelor de furnizare a energiei electrice încheiate cu societatea sa. Susținerea acesteia cum că are calitatea de consumator nu are suport legal întrucât L.296/2004 privind Codul consumatorului a limitat sfera "consumatorilor"; la orice persoană fizică ori grup de persoane fizice constituite în asociații în scopuri din afara activității sale comerciale, ori debitoarea nu poate fi considerată un astfel de consumator.
Drept urmare, nu intră în sfera noțiunii de consumator, societățile comerciale, persoanele fizice autorizate, practicanții unei profesii liberale, chiar dacă, unii dintre aceștia nici măcar nu sunt comercianți.
Este adevărat că în contractele încheiate între debitoare și creditoare, debitoarea este numită
"consumator, însă această denumire este pur generică și ea este o cerință impusă de Decizia nr.57/l999 pentru aprobarea contractelor - cadru de furnizare a energiei electrice, emisă de Autoritatea N. de Reglementare în Domeniul E., publicată în MO al României nr. 623/2l.l2.l999 și de Legea nr. l3/2007 - legea energiei.
Raportat la argumentele enumerate mai sus, apreciază că nu contează titlul dat de părți unui contract, ci semnificația pe care o are actul, privind în integralitatea sa (c.f. art.982 și 977 Vechiul Cod civil), care în cazul contractului încheiat între creditoare și debitoare este aceea de furnizare a unui pachet de servicii.
In altă ordine de idei, pretențiile sale se întemeiază pe contracte de furnizare a energiei electrice la micii/marii consumatori finali, industriali și similari, la tarife reglementate, încheiate între debitoare și societatea sa, în baza contractului cadru aprobat prin Decizia nr.57 din ll.l0.l999 pentru aprobarea contractului - cadru de furnizare a energiei electrica a ANRE, publicat în MO al României nr.623/2l.l2.l999.
Legea nr. l3/2007 (incidentă raportat la momentul încheierii contractelor cu debitoarea) - Legea energiei electrice, art.3 pct.l4 definește consumatorul captiv ca fiind consumatorul de energie electrică care, din considerente tehnice, economice sau de reglementare nu poate alege furnizorul, precum și consumatorul eligibil care nu își exercită dreptul de a-și alege furnizorul.
Art.28 alin.3 din L.l3/2007 stipulează că furnizarea energiei electrice la clienții captivi se face pe bază de contracte reglementate, la tarife reglementate.
Ca o concluzie ce se desprinde este că, în relația cu consumatorul captiv-categorie din care face parte și debitoarea, societatea sa desfășoară o activitate reglementată și că tarifele sunt cele stabilite de autoritatea componentă ANRE.
Pe fondul cauzei, cu privire la penalitățile de întârziere.
Potrivit Art.II alin.2 din Ordinul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul energiei nr. 5/_, privind modificarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice, publicat în M.Of. 130/_, termenul de scadență al facturii este de 10 zile de la data emiterii facturii, data emiterii facturii și termenul de scadenta fiind înscrise pe factură. Neachitarea facturii de către consumator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități pentru fiecare zi de întârziere. Penalitățile de întârziere sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilit conform reglementărilor legale în vigoare, acestea datorându-se începând cu prima zi după data scadentei. Dacă factura și penalitățile nu au fost achitate, după 45 de zile de la data scadenței facturii, furnizorul poate întrerupe furnizarea energiei electrice pentru ca ulterior, în situația în care în termen de 15 de zile de la data întreruperii furnizării energiei electrice consumatorul nu efectuează plata integrală a facturii și a penalităților datorate, să rezilieze contractul de furnizare a energiei electrice, urmând să recupereze sumele datorate conform dispozițiilor legale în vigoare. Debitoarei, urmare faptului că face parte din categoria consumatorilor nedeconectabill (art.200 alin.(3) din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori aprobat prin HG 1007/2004), prevederile privind sistarea furnizării energiei electrice, urmată de rezilierea contractului nu i se aplică.
Potrivit Legii 210/_ publicată în M.Of. 580/_, nivelul majorării de întârziere până la_ a fost de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere. Prin OUG 39/2010, procentul de dobândă aferent obligațiilor bugetare se modifică de la 0,1% la 0,05% începând cu_, pentru ca începând cu data de_ în baza OUG 88/_ acesta să se modifice la 0,04%.
Analizând actele și lucrările dosarului
, instanța reține următoarele:
La dosarul cauzei au fost depuse contractele cadru de furnizare a energiei electrice cu marii și micii consumatori finali, industriali și similari, încheiate de furnizorul SC E. SA în calitate de furnizor și C. N. de C. F. C. SA prin S. C. ui R. de E. ,Î. și R. CF C., având obiect furnizarea energiei electrice către stațiile CF aparținând pârâtei, situate în l9 localități de pe raza Jud.B. -Năsăud.
Toate aceste contracte cadru de furnizare a energiei electrice, pentru fiecare punct de lucru, sunt însoțite de facturile fiscale emise de către furnizor și neachitate de către pârâtă.
La l2.06.20l3 s-a încheiat procesul verbal de punctaj nr.l4.295 din l2.06.20l3 înregistrat la pârâtă sub nr.45/D/628 din 25.06.20l3, în care părțile au stabilit că pârâta Centru R. de E. Î. și R. C. datorează reclamantei și se confirmă soldul de 8.380.2l8,73 lei, reprezentând debite anterioare, existente la 3l.05.20l3. O parte din aceste sume au fost achitate voluntar sau prin hotărâri ale instanțelor judecătorești, astfel că la data promovării prezentei acțiuni, reclamanta a făcut dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile, de 4.337.063,54 lei, sumă ce se compune din: l)suma de 3.948.208,24 lei reprezentând c/v energiei electrice livrată pârâtei, înscrisă în facturile anexate acțiunii și neachitate; și 2) suma de 388.855,30 lei reprez.dobânzi datorate pentru întârzierea în plată a sumelor scadente.
Nu pot fi reținute apărările invocate de către pârâtă cu privire la penalitățile de întârziere, mai precis cu privire la modul de calcul a acestora, deoarece reclamanta a făcut dovada că acestea au fost achitate potrivit art.II alin.2 din Ordinul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul energiei electrice nr.5/2003, potrivit cărora termenul de scadență a facturii este de l0 zile de la data emiterii, date ce se înscriu în cuprinsul facturii. Neachitarea facturii de către consumator în termen de 30 de zile de la scadență, atrage aplicarea de penalități pentru fiecare zi de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la scadență a obligațiilor bugetare stabilite conf. reglementărilor legale în vigoare. Penalitățile se datorează începând cu prima zi calendaristică de după data scadenței și nu pot depăși valoarea facturii.
Concluzionând asupra fondului cauzei, instanța reține din probatoriul ce s-a administrat că în temeiul raporturilor contractuale existente între părți, reclamanta a furnizat pârâtei energie electrică de 3.948.208,24 lei, emițând facturi ce nu au fost achitate la scadență, motiv pentru care, în
temeiul dispozițiilor mai sus invocate, reclamanta este îndreptățită să pretindă și să obțină obligarea pârâtei la plata unor penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzilor datorate, pentru neplata la scadență a obligațiilor bugetare, conform Ordinului ANRE nr.5/2003.
Prin scriptul intitulat completare la întâmpinare, pârâta debitoare susține că debitul pe care îl are față de reclamantă este în sumă de 4.334.877,7l lei, urmare a faptului că în cursul lunii septembrie 20l3 au fost emise 3 facturi de stornare, datorită unor facturi eronate la punctul de consum nr.20644ll, fără a depune în copie aceste facturi, pentru a putea fi avute în vedere de către instanță în soluționarea cauzei.
In măsura în care, aceste facturi există și au fost însușite, contravaloarea lor va putea fi invocată cu succes în cursul executării silite.
Referitor la excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului B. -Năsăud, invocată de către pârâtă prin întâmpinare, instanța reține în fapt următoarele:
Excepția este întemeiată pe disp.art.l07 C.pr.civ, potrivit căruia, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Pârâta invocă și disp.art.l2l C.pr.civ, potrivit căruia, cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului, cu aplicarea corespunzătoare a disp.art.l26 alin.2 C.pr.civ.
Se invocă aceste dispoziții legale, susținându-se că, în raportul contractual cu reclamanta, pârâta are calitatea de "consumator";.
Această susținere a pârâtei cu privire la calitatea sa de " consumator"; nu are suport legal, întrucât potrivit dispozițiilor cuprinse în L.nr. 296/2004 privind codul consumatorului, prin consumator se înțelege, orice persoană fizică ori grup de persoane fizice constituite în asociații, din scopuri în afara activității economice.
Prin urmare, în noțiunea de consumator nu se includ societățile comerciale care participă la viața economică și care încheie contracte de furnizare a energiei electrice și în care consumatorul de energie electrică este desemnat consumator prin Decizia nr.59/l999 a ANRE, în care s-au aprobat contractele cadru de furnizare a energiei electrice. Neîntrunind calitatea de consumator cum aceasta este definită de L.nr.296/2004, instanța constată că nu sunt aplicabile prev.art.l2l C.pr.civ, care atrag competența exclusivă a instanței de la domiciliul consumatorului.
Dimpotrivă în prezenta cauză instanța constată că sunt incidente dispozițiile privind competența teritorială alternativă din art.ll3 C.pr.civ, care statuează că, în afară de instanțele prevăzute la art.l07 - ll2, sunt competente a soluționa, la pct.3 "instanța locului prevăzut în contract pentru executarea fie chiar și în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract";, dreptul la alegere între mai multe instanțe deopotrivă competente revenindu-i reclamantului în sensul disp.art.ll6 din același cod.
Prin prisma acestor considerente, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului B. -Năsăud în soluționarea prezentei cauze, și făcând aplicare Titlului IX - Procedura ordonanței de plată din Codul de procedură civilă, va admite acțiunea astfel cum a fost formulată.
In baza art.453 C.pr.civ, pârâta va fi obligată să plătească reclamantei suma de 200 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge excepția necompetenței teritoriale a instanțe invocată de debitoarea C. N. DE C. F. C. SA B., prin S. C. R. de E. Î. și R. C. C. .
Admite cererea privind emiterea ordonanței de plată formulată de reclamanta SC E. F. SA C. -N., prin A. de F. a E. E. B., cu sediul în B., str.V. C. nr.ll, jud.B. -Năsăud, împotriva pârâtei C. N. DE C. F. SA, cu sediul în B., B-dul D.
G. nr.38, sector l, prin S. "C. R. de E. ,Î. și R. CF";, C., cu sediul în C.
-N. ,P. A. I. nr.l7, jud.C., ORC C. Jl2/l92l/2003, CUI l558673l, ca fiind întemeiată și în consecință:
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 3.948.208,24 lei c/v energie electrică, suma de 388.855,30 lei dobânzi, și în continuare până la plata debitului.
Obligă pârâta la 200 lei cheltuieli de judecată. Termen de plată în 30 zile de la comunicare.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din _
PREȘEDINTE, | GREFIER, | ||
I. P. | L. | C. | A. |
Red/dact PI/CR/4 ex. 3l.0l.20l4
← Sentința civilă nr. 227/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007 | Decizia civilă nr. 2361/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007 → |
---|