Decizia civilă nr. 307/2013. Somație de plată
| Comentarii |
|
R O M A N I A
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator de date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr. 307/R/2013
Ședința publică din data de 13 mai 2013 Instanța este constituită din :
PREȘEDINTE - V. -LAURA OROS JUDECĂTOR - S. I. JUDECATOR - C. G.
GREFIER -S. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenta S.C. C. F. I. S.R.L., în contradictoriu cu intimații S.C. F. S.R.L., C. DE A. DE S. A J.
C. și T. C. -N., împotriva încheierii civile nr. 8427/2012 pronunțată la_ în dosarul nr._ de către Judecătoria Cluj-Napoca, cauza având ca obiect în primă instanță, somație de plată.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta recurentei, d-na avocat Lucaciu D. F.
, cu împuternicire avocațială depusă la dosar și reprezentantul intimatei, d-l avocat C.
A. în substituirea d-nei avocat Labo Livia Florina, cu împuternicire de substituire depusă la dosar, lipsind terții popriți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat în probațiune sau excepții de invocat.
Nefiind alte cereri sau excepții de invocat și constatând că prezenta cauză se află în stare de judecată, tribunalul acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea în principal admiterea recursului, modificare încheierii atacate în sensul desființării cererii de poprire asiguratorie dispusă asupra sumelor de bani pe care terții popriți, C. A. lor de S. a J. C. și T.
C. -N. le datorează recurentei sau le vor datora in viitor, pana la concurenta sumei de 75.165,18 lei și în subsidiar admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, in vederea calificării temeiului de drept al cererii de poprire. Apreciază hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală si netemeinică, criticabilă pentru următoarele considerente: prima critică vizează disp. art. 304 pct.5 C. Pr. Civ., în sensul că apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegala cu încălcarea principiilor disponibilității și al contradictorialității procesului civil, precum și cel al rolului activ, prevăzut de art. 129 al. 4 C.Pr. Civ., constând în aceea că: raportat la cererea reclamantei, motivata în drept doar pe dispozițiile art. 597 C.Proc.Civ., instanța de fond, fără a pune în discuția părților, respectiv a reclamantei, temeiul de drept al acțiunii sale, în baza căruia a fost formulată cererea creditoarei respectiv art.591 al. 1, al.2 sau al.3 (dispozițiile art. 597 C.Proc.Civ. fac trimitere la îndeplinirea condițiilor art. 591 C.Proc.Civ., care prevede 3 ipoteze, reglementate distinct in alin. 1, 2 si 3), a calificat acțiunea reclamantei ca fiind întemeiată pe disp. art. 597 al. 1, raportat la art. 591, al.l C.Proc.Civ., depășindu-și în acest sens limitele in care a fost investita, situație care se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. Civ. Instanța de fond putea și avea obligația, în virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 al.4 C.Proc.Civ., să pună in discuția părților acest motiv de drept, pentru a verifica daca acesta subzista sau nu. În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, arată că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile referitoare la instituția popririi asigurătorii,
apreciind cererea petentei ca fiind întemeiată pe dispozițiile art. 591 al.l. C.Proc. Civ., respectiv motivând hotărârea atacata la pag.2 al. penultim:"creanța este constatata printr- un înscris, respectiv contractul cadru de vânzare cumpărare de bunuri nr. FCJ97 din _
, încheiat între părți. Pretinsul contract pe care îl invoca în motivare instanța de fond, la momentul pronunțării hotărârii nu exista și nu putea produce efecte juridice și nici nu putea constitui temei de drept al admiterii cererii de poprire în sensul disp. art. 591 al.l C. Proc. Civ. Deoarece pretinsa creanța a reclamantei nu este constatata printr-un act scris, cererea petentei putea fi luata în discuție cel mult în condițiile art, 591 al.2 C.Proc.Civ., situație in care pentru admisibilitatea cererii, petenta trebuia sa facă dovada consemnării unei cauțiuni stabilita de legiuitor in cuantum de 50% din valoarea creanței pretinse și nu de 10% din valoare cum s-a dispus, cauțiune care trebuia consemnata odată cu cererea. În mod greșit a reținut instanța de fond că exista un înscris care constata creanța, deoarece la momentul pronunțării hotărârii atacate contractul cadru de vânzare cumpărare la care face referire nu exista și nu putea produce efecte juridice, respectiv nu putea constitui temei al admiterii cererii de poprire. Ori examinarea legalității și temeiniciei soluției instanței de fond trebuie făcuta în raport cu momentul înființării popririi asigurătorii, deoarece în temeiul hotărârii judecătorești definitive și executorii reclamanta are la îndemână alte căi pentru a conserva patrimoniul debitoarei în vederea executării creanței sale. Cu privire la modificarea în totalitate a încheierii civile 8427/2012, în sensul desființării popririi asigurătorii și cu privire la criticile care vizează fondul cauzei, solicită instanței să aibă în vedere următoarele aspecte: reclamanta nu are o creanța contra recurentei pentru admiterea cererii de înființare a popririi asiguratorii sunt necesare a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existenta unei creanțe constatată prin act scris; existenta unei creanțe exigibile și dovada intentării unei acțiuni in vederea recuperării creanței. Cu privire la prima condiție de admisibilitate, susține că la momentul pronunțării hotărârii, creanța nu era constatata printr-un act scris. Cu privire la condiția a doua, existenta unei creanțe exigibile, arată că sumele pretinse de către reclamanta intimata nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege întrucât nu sunt certe, lichide și cu atât mai mult nu sunt exigibile. Exigibilitatea decurge din caracterul unei creanțe determinate și certe care a ajuns la scadenta, ceea ce în mod evident nu este cazul în speța de față. Depune la dosar concluzii scrise și ca practică judiciară decizia nr. 2031/R/2009 pronunțată de C. ea de Apel C. și decizia civilă nr. 486/R/_ pronunțată de Tribunalul Mureș. Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat, conform motivelor invocate în întâmpinare. Cererea intimatei a fost motivată în drept, indicându- se art. 597 C.pr.civ., iar prin motivarea în fapt a fost susținută îndeplinirea cumulativă a condițiilor cuprinse în art. 591 al.1 C.pr.civ. Intimata a arătat și a a dovedit că are o creanță constatată prin act scris și că aceasta este certă, lichidă și exigibilă. Între părțile litigante au existat raporturi comerciale guvernate de contractul cadru din_ și ulterior de contractul cadru din_ . Comparând cele două acte juridice se poate observa că toate clauzele esențiale sunt identice. Înscrisurile constatatoare ale creanței intimatei sunt toate facturile însușite de către recurentă prin semnătură și ștampilă, nu numai contractul cadru pe baza căruia au fost calculate penalitățile de întârziere. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Tribunalul reține cauza spre soluționare.
T R I B U N A L U L,
Prin încheierea civilă nr.8427/2012 pronunțată la data de_ în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost Admite cererea formulată de petenta S.C. F.
S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea: S.C. C. F. I. S.R.L. și cu terții popriți C. DE
A. DE S. C. și T. C. -N. și în consecință s-a dispus înființarea unei popriri asigurătorii asupra sumelor de bani pe care terții popriți le datorează în prezent sau le vor datora în viitor debitoarei, în limita sumei de 75.165,18 lei, fiind obligată petenta la plata unei cauțiuni în cuantum de 7516 lei, în termen de 5 zile de la comunicarea prezentei încheieri civile. Prin aceeași hotărâre i s-a pus în vedere petentei că potrivit dispoz. Art. 592, alin. 4 C.pr. civilă nedepunerea cauțiunii în termenul fixat de instanță atrage desființarea de drept a popririi, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că potrivit dispoz. art. 597 C.pr.civilă poprirea asiguratorie se poate înființa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, în condițiile stabilite de art. 591.
Astfel, potrivit dispoz. art. 591 alin. l Cod proc.civ., creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată prin act scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat acțiune, acesta putând fi obligat la plata unei cauțiuni.
Instanța a constatat că în cauză sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de înființare a popririi asigurătorii formulată de creditoarea S.C. F. S.R.L., potrivit art. 597 alin. 1 raportat la art. 591 alin. 1 Cod pro.civ.
Astfel creditoarea a dovedit că a intentat acțiune pe cale principală în contradictoriu cu debitoarea, prin care urmărește realizarea creanței, la dosarul cauzei aflându-se acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei C. -N. la data de_ sub nr. de dosar_, și având ca obiect obligarea debitoarei la plata sumei de 75.165,18 lei constând în: 50.473,27 lei - reprezentând prețul produselor achiziționate de la reclamantă și care nu au fost încă achitate; - 24.691,91 lei - reprezentând penalități calculate pe zile de întârziere, conform contractului încheiat între părți, de la scadență și până la data de_, raportat la sumele reprezentând preț neachitat.
Totodată, instanța a reținut că creanța a cărei executare creditoarea urmărește să o garanteze prin prezenta cerere, este constatată printr-un înscris, respectiv Contractul cadru de vânzare-cumpărare de bunuri nr. FCJ 97 din_ încheiat între părți, în temeiul căruia petenta a livrat debitoarei produse farmaceutice, însoțite de facturile corespunzătoare, care au fost acceptate de către pârâtă, însă aceasta nu a achitat prețul mărfii livrate. Creanța este și exigibilă, fiind scadentă la data arătată în cuprinsul facturilor fiscale, și în conformitate cu dispoz. art. 10 din contractul cadru de vânzare-cumpărare de bunuri nr. FCJ 97 din_ și în ceea ce privesc penalitățile de întârziere.
De reținut că, din înscrisurile comunicate la dosarul cauzei de terții popriți, rezultă fără nici o urmă de echivoc faptul că pârâta C. Județeană de A. de S. C. plătește periodic debitoarei sume de bani în temeiul Contractului nr. 44/_, încheiat între ele iar aceste sume de bani sunt virate în contul debitoarei, deschis la T. C. .
Față de cele reținute instanța a constatat că în cauză sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de înființare a popririi asigurătorii formulată de creditoarea S.C. F. S.R.L., potrivit art. 597 alin. 1 raportat la art. 591 alin. 1 Cod pro.civ., motiv pentru care va admite ca întemeiată cererea formulată de petentă, și în consecință a dispus înființarea popririi asigurătorii asupra sumelor de bani pe care terții popriți le datorează în prezent sau le vor datora în viitor debitoarei, în limita sumei de 75.165,18 lei.
În prezenta cauză, stabilirea unei cauțiuni în sarcina creditoarei este obligatorie întrucât raporturile contractuale dintre părți care au generat pretinsa creanță sunt comerciale prin raportare la art. 3 Cod comercial, iar art. 908 al. 1 C. Comercial prevede că poprirea, în litigiile comerciale, nu se va putea înființa decât cu dare de cauțiune cu
excepția cazurilor în care cererea de poprire se face în temeiul unei cambii sau a altui efect comercial la ordin sau la purtător.
Astfel, instanța a obligat petenta la plata unei cauțiuni în cuantum de 7516 lei în termen de 5 zile de la comunicarea prezentei încheieri civile.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurenta SC C. F.
I. S., solicitând admiterea recursului și, în principal, modificarea hotărârii atacate în sensul desființării cererii de poprire asigurătorie și, în subsidiar, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
În motivarea recursului recurenta a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegala si netemeinica. Prima critica adusă hotărârii atacate se refera la motivul de casare prevăzut de disp. art. 304 pct.5 C. Pr. Civ., in sensul in care se susține ca instanța de fond a pronuntat o hotărâre nelegala, cu incalcarea principiilor disponibilitatii si al contradictorialitatii procesului civil, precum si cel al rolului activ, prevăzut de art. 129 al. 4 C.Pr. Civ., constând in aceea ca raportat la cererea reclamantei, motivata in drept doar pe dispozițiile art. 597 C.Proc.Civ., instanța de fond, fara a pune in discuția partilor, respectiv a reclamantei, temeiul de drept al acțiunii sale, in baza căruia a fost formulata cererea creditoarei respectiv art.591 al. 1, al.2 sau al.3 (dispozițiile art. 597 C.Proc.Civ. fac trimitere la indeplinirea condițiilor art. 591 C.Proc.Civ., care prevede 3 ipoteze, reglementate distinct in alin. 1, 2 si 3), a calificat acțiunea reclamantei ca fiind intemeiata pe disp. art. 597 al. 1, raportat la art. 591, al.l C.Proc.Civ., depasindu-si in acest sens limitele in care a fost investita, situație care se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. Civ.
Instanța de fond putea si avea obligația, in virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 al.4 C.Proc.Civ., sa pună in discuția partilor acest motiv de drept, pentru a verifica daca acesta subzista sau nu.
In același sens, a fost invocată si jurisprudenta, respectiv Decizia 2031/R/2009 pronunțata de C. ea de Apel C., Decizia Civila nr. 486/R/9 iulie 2003 pronunțata de Tribunalul Mureș, instanța de recurs reținând ca: "Fara ca reclamantul sa-si precizeze acțiunea, instanța de fond a admis-o si a dispus infiintarea sechestrului judiciar, pronuntandu-se astfel asupra a ceea ce nu s-a cerut de către reclamant...Procedând in acest mod, instanța a soluționat procesul fara a intra in cercetarea fondului, pronunțând o hotărâre care este supusa casării";.
Cel de-al doilea motiv de recurs, privește faptul ca instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile referitoare la instituția popririi asigurătorii, apreciind cererea petentei ca fiind intemeiata pe dispozițiile art. 591 al.l C.Proc. Civ., respectiv motivând în hotărârea atacata că "creanța este constatata printr-un inscris, respectiv contractul cadru de vânzare cumpărare de bunuri nr. FCJ97 din_, încheiat intre parti";. In realitate, pretinsul contract pe care il invoca in motivare instanța de fond, la momentul pronunțării hotărârii nu exista si nu putea produce efecte juridice si nici nu putea constitui temei de drept al admiterii cererii de poprire in sensul disp. art. 591 al.l C. Proc. Civ. (condiția de admisibilitate a cererii de infiintare a popririi este ca respectiva creanța sa rezulte dintr-un contract scris).
Prin urmare, deoarece pretinsa creanța a reclamantei nu este constatata printr-un act scris, cererea petentei putea fi luata in discuție cel mult in condițiile art. 591 al.2 C.Proc.Civ., situație in care pentru admisibilitatea cererii, petenta trebuia sa facă dovada consemnării unei cauțiuni stabilita de legiuitor in cuantum de 50% din valoarea creanței pretinse si nu de 10% din valoare cum s-a dispus, cauțiune care trebuia consemnata odată cu cererea, (in acest sens a fost invocată Decizia nr. 65/C/2005 pronunțata de CA Oradea Secția Comerciala si de contencios Administrativ si Fiscal).
Prin urmare in mod greșit a reținut instanța de fond ca exista un inscris care constata creanța, deoarece la momentul pronunțării hotărârii atacate contractul cadru de vânzare cumpărare la care face referire nu exista si nu putea produce efecte juridice, respectiv nu putea constitui temei al admiterii cererii de poprire. Ori examinarea legalității si temeiniciei soluției instanței de fond trebuie făcuta in raport cu momentul înființării popririi asigurătorii, deoarece in temeiul hotărârii judecătorești definitive si executorii reclamanta are Ia indemana alte cai pentru a conserva patrimoniul debitoarei in vederea executării creanței sale.
In ceea ce privește criticile care vizează fondul cauzei, recurenta a arătat că intimata nu deține o creanța împotriva acesteia. In realitate, atât cu ocazia judecării pe fond a cererii de emitere a ordonanței de plata, cat acum cu ocazia recursului, am arătat ca reclamanta nu deține o creanța impotriva recurentei, ori pentru admiterea cererii de înființare a popririi asigurătorii sunt necesare a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existenta unei creanțe constatata prin act scris, existenta unei creanțe exigibile, dovada intentării unei acțiuni in vederea recuperării creanței.
Cu privire la prima condiție de admisibilitate, recurenta a susținut că la momentul pronunțării hotărârii, creanța nu era constatata printr-un act scris. Mai mult decât atât, intimata reclamanta nu deține nicio creanța impotriva recurentei. Prin acțiunea civila inregistrata pe rolul Judecătoriei C. -N. sub nr. 26._ la data de_, cu al doilea termen de judecata la data de 29 aprilie 2013, recurenta a contestat in intregime pretinsa creanța solicitata, atacând însuși temeiul pretențiilor formulate de către reclamantă, respectiv art.4 din contract, prețul contractului si obligația de ridicare a unei cantități din marfa, in baza art. 14 si 15 din contractul cadru. Fiind o acțiune in realizare de drepturi si cată vreme reclamanta si parata invoca pretenții una impotriva celeilalte se susține ca aceasta creanța are o situatie juridica contestata, fapt care pune sub semnul intrebarii intrunirea condițiilor legale pentru admisibilitatea infiintarii popririi asigurătorii. Prin acțiunea civila formulata de către C. F. I. S., in contradictoriu cu Faramanord S. recurenta a contestat pretinsa creanța a reclamantei sub următoarele aspecte: a arătat ca nu datorează pretul reprezentând contravaloarea medicamentelor livrate de către intimata recurenta, urmare a intervenției pe parcursul derulării contractului a Ordinul Ministrului Sănătății nr. 75 din 30 ianuarie 2009, ordin care a impus aplicarea unor preturi stabilite prin acest act normativ, tuturor operatorilor din sistem: producători, distribuitori, farmacii, preturi aplicabile inclusiv stocurilor de marfă, situație in raport de care reclamanta intimata era obligata in temeiul art. 4 si art. 15 sa isi adapteze preturile la aceste cerințe imperative. Al doilea aspect al acțiunii vizează obligarea reclamantei de a-si ridica o cantitate din marfa, solicitare care a ost formulată inca din luna mai 2012, dar pe care aceasta nu si-a executat-o, obligație prevăzuta de art. 14 din contract si care operează in favoarea recurentei, nefiind condiționată de conduita intimatei, fiind un drept câștigat in favoarea recurentei. Ori, atâta vreme cat recurenta a atacat insusi temeiul pretențiilor formulate de către reclamanta, care, cu rea credința, nu si-a executat obligațiile contractuale de ridicare a mărfii, respectiv de ajustare a preturilor la cele impuse de OMS 75/2009, recurenta fiind obligata sa vanda la aceste preturi, se susține ca nu poate fi obligată recurenta la plata contravalorii acestei mărfi. S-a arătat că ordonanța de plata a fost atacată cu cererea in anulare înregistrata sub nr._ cu termen de judecata la _
.
Cu privire la condiția a doua, existenta unei creanțe exigibile recurenta a arătat că sumele pretinse de către reclamanta intimata nu indeplinesc condițiile prevăzute de lege intrucat nu sunt certe, lichide si cu atât mai mult nu sunt exigibile. Exigibilitatea decurge din caracterul unei creanțe determinate si certe care a ajuns la scadenta, ceea ce in mod evident nu este cazul in speța de fata. In același context, s-a arătat ca facturile nu au fost
asumate de către societate si nu au fost insusite de către reprezentantul legal al societății, fiind semnate de persoane care nu aveau mandat sa reprezinte societatea, semnaturile de pe facturi consemnând doar livrarea mărfii.
Nu in ultimul rând, s-a solicitat a se avea în vedere și aspecte care tin de efectele economice negative pe care o asemenea măsura le-a produs prin blocarea circuitului economic si ingreunarea activității.
Intimata SC F. S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea încheierii civile nr. 8427/2012 pronunțată la_ în dosarul nr._ de către Judecătoria Cluj-Napoca ca fiind temeinică și legală.
Astfel, cererea de instituire a popririi asiguratorii a fost întemeiată în drept, fiind indicată dispoziția art. 597 Cod procedură civilă, iar în cauză au fost îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 591 alin. 1 Cod procedură civilă la care se face trimitere. A mai precizat intimata că între părți au existat raporturi comerciale guvernate atât de contractul cadru FCJ 97 din_ cât și ulterior de contractul FCJ 97 din_, iar menționarea din eroare a primului contract, identic de altfel în ceea ce privește clauzele esențiale nu este de natură să invalideze condiția existenței actului scris. Mai mult, recurenta debitoare și-a însușit toate facturile emise în sarcina sa prin semnătură și parafă.
De asemenea, potrivit art. 591 Cod procedură civilă, creditorul este ținut a face dovada fapului că a intentat o acțiune civilă, fără a fi esențial dacă această acțiune este întemeiată pe dreptul comun sau pe procedura ordonanței de plată, astfel că raportat la toate aceste motive se impune respingerea recursului ca neîntemeiat.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cu luarea în considerare a prevederilor art.304, 3041și 312 Cod procedură, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 597 Cod procedură civilă, poprirea asiguratorie se poate înființa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoana sau pe care aceasta i le va datora in viitor in temeiul unor raporturi juridice existente, in condițiile stabilite de art. 591, iar în conformitate cu dispozițiile art. 591 alin. 1 Cod procedură civilă, creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatata prin act scris si este exigibila, poate solicita înființarea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile si imobile ale debitorului, daca dovedește că a intentat acțiune, iar potrivit alin. 3, instanța poate încuviința sechestrul asigurator chiar daca creanța nu este exigibila, in cazurile in care debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul sa se sustragă de la urmărire sau sa-si ascundă ori sa-si risipească averea.
Recurenta S.C. C. F. I. S.R.L. a invocat în motivele de recurs și dispozițiile art. 304 pct. 4 și 5 Cod procedură civilă, dispoziții de natură a atrage casarea hotărârii, raportat la faptul că instanța de fond a depășit limitele investirii sale, instanța a calificat în mod eronat actul juridic dedus judecății și de asemenea în mod eronat a reținut îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de chemare în judecată.
Potrivit art. 304 pct. 4 și 5 Cod procedură civilă, "modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere in următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: … 4. când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești; 5. când, prin hotărârea data, instanța a încălcat formele de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2;…"; iar potrivit art. 312 alin.3 Cod procedură civilă, "modificarea hotărârii atacate se pronunța pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 si 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 si 5, precum si in toate cazurile in care instanța a cărei
hotărâre este reculata a soluționat procesul fără a intra in cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibila, fiind necesara administrarea de probe noi";.
După cum s-a reținut în doctrina juridică, prin sintagma";depășirea atribuțiilor puterii judecătorești"; se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească, subliniindu-se că depășirea atribuțiilor puterii judecătorești nu se poate identifica cu depășirea competenței. În motivele de recurs depuse recurenta nu a menționat în concret care ar fi aspectele cu privire la care instanța de fond ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești iar din dosarul cauzei nu se pot identifica încălcări ale competențelor altei autorități constituite în stat, astfel că acest motiv de recurs este neîntemeiat.
În ceea ce privește cel de al doilea motiv de casare reglementat de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, respectiv depășirea limitelor în care instanța de fond a fost investită, tribunalul reține că potrivit art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, " actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai daca prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. In cazul nulitatilor prevazute anume de lege, vatamarea se presupune pana la dovada contrarie"
În analiza acestui motiv de casare, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă potrivit căruia în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecații, text care consacră principiul disponibilității părților și potrivit căruia în procesul civil, legiuitorul a lăsat la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual și a limitelor cererii, dispoziție care în cazul de față trebuie interpretată prin prisma dispozițiilor art. 129 alin.5 Cod procedură civilă, potrivit căruia "judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale";, dispoziție care instituie principiul rolului activ al instanței. Astfel, spre deosebire de obiectul acțiunii care nu poate fi schimbat și nici depășit, temeiul ei juridic nu leagă instanța, care este îndreptățită și chiar obligată, în exercitarea rolului activ, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, chiar alta decât cea dată de reclamant prin cererea sa de chemare în judecată.
În cauză, soluționarea cererii de chemare în judecată s-a făcut în camera de consiliu, fără citarea părților, iar cererea formulată de creditoarea intimată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 597 Cod procedură civilă, dispoziție procedurală care face trimitere la dispozițiile art. 591 Cod procedură civilă, normă care reglementează trei situații distincte de instituire a unei măsuri asiguratorii. Faptul că prin cererea formulată creditoarea nu a indicat și dispozițiile incidente din cadrul art. 591 Cod procedură civilă, nu constituie o încălcare a normei de procedură edictate de art. 129 alin. 6 același act normativ, căci instanța de judecată este ținută potrivit rolului ei activ să procedeze la identificarea normei legale incidente în cauză pentru aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Raportat la cele de mai sus, tribunalul reține că nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă prin raportare la dispozițiile art. 129 alin. 6 același act normativ, căci prin aplicarea dispozițiilor art. 597 coroborat cu 591 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța fondului nu a făcut altceva decât să își îndeplinească obligația de a avea rol activ și de a stabili calificarea exactă a cererii care i-a fost dedusă spre soluționare.
Având în vedere considerentele expuse anterior, tribunalul reține că în cauză nu este incident motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, acest motiv de recurs invocat de către recurentă fiind neîntemeiat.
În ceea ce privește motivele de recurs invocate de către recurentă cu privire la greșita calificare a actului juridic dedus judecății și greșita aplicare a dispozițiilor legale, tribunalul reține că acestea se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, reprezentând motive care sunt de natură a atrage modificarea hotărârii iar nu casarea acesteia, astfel că acestea urmează a fi analizate în continuare.
De asemenea, mai reține tribunalul faptul că recurenta a indicat ca și motiv de recurs faptul că instanța de fond a stabilit în sarcina creditoarei intimate obligația de a consemna o cauțiune în cuantum de 10% din valoarea creanței în loc de jumătate din valoarea reclamată, motiv de recurs care în mod eronat a fost încadrat de aceasta la dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, calificarea corectă a motivului de recurs fiind dată de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, fiind o problemă legată de aplicarea corectă a dispozițiilor legale.
Raportat la dispozițiile art. 597 coroborat cu 591 alin. 1 Cod procedură civilă, creditoarea intimată trebuia să facă dovada îndeplinirii cumulative a patru condiții, respectiv sa nu aibă titlu executor, creanța sa să fie constatată în scris, creanța să fie exigibilă și să fi formulat acțiune civilă, respectiv dovada faptului că un terț datorează debitoarei recurente sume de bani.
Dintre aceste condiții, recurenta a contestat îndeplinirea condițiilor privitoare la constatarea creanței printr-un act scris, pe cea referitoare la intentarea unei acțiuni si caracterul cert al creanței.
În ceea ce privește existența actului scris, tribunalul reține că intimata creditoare a invocat în acest sens și a depus la dosarul instanței de fond contractul cadru de vânzare- cumpărare de bunuri nr. FCJ 97 din_ (filele 9-10 dosar fond), contract care duce la îndeplinirea condiției menționate anterior, fapt reținut și de către instanța de fond. Debitoarea recurentă a susținut că acest contract și-a încetat existența, între părți existând un alt raport juridic, raport generat de contractul FCJ 97 din_ (filele 268-269 dosar fond), ori ambele contracte au fost semnate de către părți, iar prevederile referitoare la obiectul contractului, plată și penalități de întârziere sunt identice, astfel că această condiție este îndeplinită, reținerea de către instanța fondului a contractului din 28 iulie 2008 în loc de cel din 24 noiembrie 2008 nu reprezintă un motiv de modificare, căci ceea ce este esențial este existența unui raport juridic între părți constatat în scris, neconstituind un motiv de modificare a hotărârii recurate. Mai mult, această condiție ar fi fost îndeplinită chiar și în lipsa acestui contract deoarece creanța pretinsă de către creditoare este consemnată în facturi fiscale emise de aceasta și însușite de către debitoare prin semnătură și parafă, aceste facturi îndeplinind la rândul lor condiția menționată anterior. Astfel, existența actului scris este de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 591 alin. 1 Cod procedură civilă, astfel că instanța de fond în mod corect a identificat și aplicat norma legală incidentă la starea de fapt reținută, criticile recurentei debitoare sub acest aspect fiind neîntemeiate.
De asemenea, creanța invocată de către intimata creditoare este certă, lichidă și exigibilă, căci art. 591 nu impune ca în actul scris constatator al raportului juridic să se precizeze cuantumul creanței, aceasta putând fi determinabilă, astfel că această susținere a recurentei excede normei legale și în consecință este excesivă și neîntemeiată.
De asemenea, în mod temeinic a reținut instanța de fond îndeplinirea în cauză și a condiției privitoare la intentarea unei acțiuni civile împotriva debitoarei, căci art. 591 alin. 1 Cod procedură impune condiția formulării unei acțiuni civilă, ori procedura ordonanței de plată reprezintă o acțiune civilă specială, derogatorie de la dreptul comun, dar această
derogare de la dreptul comun nu este de natură a-i înlătura totuși caracterul de acțiune civilă, căci și această procedură tinde spre obținerea unui titlu executoriu împotriva debitoarei.
Astfel, în mod temeinic și legal instanța de fond a reținut ca fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru instituirea popririi asiguratorii, a identificat corect și a aplicat norma legală incidentă raportată la starea de fapt desprinsă din mijloacele de probă administrate în dosarul cauzei, respectiv art. 597 raportat la 591 alin. 1 Cod procedură civilă, astfel că în cauză nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Față de cele de mai sus, având în vedere dispozițiile art. 304, 3041raportat la art. 312 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurenta S.C. C. F. I. S.R.L., în contradictoriu cu intimații S.C. F. S.R.L., C. DE A. DE S. A J. C. și T. C. -N., împotriva încheierii civile nr. 8427/2012 pronunțată la_ în dosarul nr._ de către Judecătoria Cluj-Napoca,
pe care o va menține în întregime.
De asemenea, tribunalul va lua act că intimata S.C. F. S.R.L. nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge, ca neîntemeiat, recursul declarat de recurenta S.C. C. F. I. S.R.L., în contradictoriu cu intimații S.C. F. S.R.L., C. DE A. DE S. A J. C. și
T. C. -N., împotriva încheierii civile nr. 8427/2012 pronunțată la_ în dosarul nr._ de către Judecătoria Cluj-Napoca, pe care o menține în întregime.
Ia act că intimata S.C. F. S.R.L. nu a solicitat cheltuieli de judecată. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 mai 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||
V. | LAURA OROS S. | I. | C. | G. | S. M. |
Red.CG/MM 2 ex./ _
Judecător fond: Anamaria Moș, Judecătoria Cluj-Napoca.
| ← Sentința civilă nr. 5310/2013. Somație de plată | Sentința civilă nr. 642/2013. Somație de plată → |
|---|
