Decizia civilă nr. 4231/2013. Acțiune în pretenții comerciale
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4231/2013
Ședința publică de la 12 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. B.
Judecător S. Al H. Judecător M. H. Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de C. T. B., împotriva sentinței civile nr. 868/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud, privind și pe intimat SC C. P. S., intimat SC C. P. S. PRIN ADMINISTRATOR J. V. C. I. ,
având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Someșan I. în substituirea avocatului titular Vlad C. în reprezentarea intereselor apelantei și consilier juridic Trăistaru Ion pentru intimată prin administrator judiciar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este legal timbrat.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 86411 reprezentând debit și respingerea capătului de cerere privind plata penalităților de întârziere, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, conform motivelor evocate prin întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr.868 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta SC C. P. S., în insolvență, prin administrator judiciar, V. i C. I., în contradictoriu cu pârâta C. T. B., prin primar, și în consecință: a fost obligată pârâta să plătească reclamantei
suma de 86.4ll lei reprezentând c/v lucrărilor de reabilitare, extindere și supraetajare imobil aferente facturii nr. 409/20l0 și atestate de situațiile de lucrări însușite de debitoare.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 233.23l lei penalități de întârziere contractuale, precum și suma de 32.006 lei reprezentând actualizarea debitului principal cu indicele de inflație.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că între părți s-a încheiat contractul de execuție de lucrări nr. 5l/27.l2.2006 între pârâtă în calitate de achizitor și reclamantă în calitate de executant, la obiectivul de investiții
"Reabilitare, extindere și supraetajare școală";, clasele I - IX, loc.Tureac, etapa a II-a ,arhitectură și amenajare exterioară, C. T. B. ";, pentru suma de 709.972 lei cu TVA (art.2 din contract).
Acest contract a fost modificat prin mai multe acte adiționale, care vizau supraetajarea imobilului școală și extinderea acestuia, fiind modificate prețul și durata contractului.
Au fost efectuate plăți parțiale iar la l5.04.20l0 executantul a emis factura nr. 409 pentru suma de 572.092 lei cu TVA ,reprezentând c/v situațiilor de lucrări executare până la acel moment (f.54).
Potrivit procesului verbal de conciliere încheiat de părți la l_, , debitoarea a recunoscut debitul reprezentând diferență de plată aferentă facturii nr. 409/20l0 în cuantum de 374.5ll,l2 lei și s-a obligat să-l achite în funcție de alocările de la Guvern ca urmare a rectificărilor bugetare.
La dosarul cauzei au fost depus situațiile de lucrări întocmite de executant la obiectivul școală, clasele I - IX Tureac (f.55 - l38), situații de lucrări însușite de către beneficiari Primăria T. B. și vizate de către dirigintele de șantier M. I. .
Ulterior reclamantul a micșorat pretențiile deduse judecății la suma de 86.411 lei întrucât, în cursul procedurii, pârâta a realizat plăți în contul debitului restant aferent facturii fiscale nr. nr. 409/2010.
Pârâta a recunoscut datoria pe care o are față de reclamantă din derularea contractului de execuție de lucrări dar a contestat penalitățile de întârziere și dobânzile pretinse prin acțiunea introductivă.
Prin prisma probatoriului ce s-a administrat instanța a reținut ca în temeiul contractului de execuție de lucrări nr. 5l/2006, reclamanta a efectuat, în calitate de executat, lucrări de construcții reabilitare, extindere și supraetajare școala din loc.Tureac, conform situațiilor de lucrări întocmite și depuse la dosarul cauzei (f.6l-l38), semnate atât de beneficiar, pârâta Primăria T. -B. cât și de dirigintele de șantier.
In temeiul acestor lucrări efectuate, reclamanta a emis factura nr. 409 din l5.04.20l0, pentru suma totală de 572.092 lei, din care: pârâta a efectuat mai multe plăți, astfel că la data pronunțării prezentei hotărâri, a rămas neachitat un rest de plată de 86.4ll lei.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în art.l8 din Contractul de execuție de lucrări încheiat de părți, achizitorul are obligația de a efectua plata către executant în termen de 5 zile de la data emiterii facturii, după acceptarea situațiilor de lucrări, conform art.l8 pct.4 din același contract, astfel că potrivit art.969 C.civ, a fost admis capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 86.4ll lei, rest de plată din factura nr.409/l5.04.20l0 emisă de către reclamantă și a situațiilor de lucrări.
A fost admis și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 233.235 lei reprezentând penalități de întârziere contractuale calculate potrivit art.2l pct.l din contract, precum și la plata sumei de
32.006 lei, reprezentând actualizarea sumei datorate cu indicele de inflație.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. T. B. prin
P. solicitând reformarea hotărârii atacate hotararii atacate, in sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 86.411 lei reprezentand debit
, ca ramasa fara obiect, respingerea petitului privind plata sumei de 233.231 lei reprezentând penalitati de intarziere precum si a celui privitor plata sumei de 32.006 lei reprezentând actualizarea sumei datorate cu indicele de inflatie cu cheltuieli de judecata .
În motivarea cererii de recurs recurenta a relevat că prima instanță a realizat o greșită aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată
. La data soluționării litigiului, soldul de plata era in cuantum de 86.411 lei, sold care s-a achitat integral la data de_ astfel capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata acestei sume a rămas fara obiect.
Recurenta a acceptat prelungirea termenului de executie a lucrarilor cu peste 3 ani, iar reclamanta a consimțit la plata sumelor datorate pe masura primirii fondurilor de la guvern angajându-se să nu pretindă daune interese.
O dovadă a acestei intelegeri si a bunei-credinte a recurentei o constituie și faptul ca in anul 2010, dupa emiterea facturii si primirea de la
Educatiei si Cercetarii a sumei de 200.000 lei in doua transe, am virat integral aceasta suma reclamantei (a se vedea ordinele de plata din_ si_ ).
Sumele pretinse cu titlu de penalitati si reactualizare nu pot fi solicitate si obtinute prin alocari guvernamentale, astfel ca acestea ra trebui achitate din bugetul local al Comunei T. B., Cum aceasta unitate administrative-teritoriala deserveste un numar de peste 6500 locuitori si are un buget redus, recurenta nu are posibilitatea de a achita sumele pretinse, întrucat ar ajunge in situatia blocarii totale a activitatii sale.
Intimata-reclamantă, S.C C. P. S.R.L,B. prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea ca neintemeiat a recursului.
Deliberând asupra cererii de recurs curtea reține următoarele:
Între părți s-a încheiat contractul de execuție de lucrări nr. 5l/27.l2.2006 între pârâtă în calitate de achizitor și reclamantă în calitate de executant, la obiectivul de investiții "Reabilitare, extindere și supraetajare școală";, clasele I - IX, loc.Tureac, etapa a II-a ,arhitectură și amenajare exterioară, C. T. B. ";, pentru suma de 709.972 lei cu TVA (art.2 din contract).
Acest contract a fost modificat prin mai multe acte adiționale, care vizau supraetajarea imobilului școală și extinderea acestuia, fiind modificate prețul și durata contractului.
Au fost efectuate plăți parțiale iar la l5.04.20l0 executantul a emis factura nr. 409 pentru suma de 572.092 lei cu TVA ,reprezentând c/v situațiilor de lucrări executare până la acel moment (f.54).
Potrivit procesului verbal de conciliere încheiat de părți la l_, , debitoarea a recunoscut debitul reprezentând diferență de plată aferentă facturii nr. 409/20l0 în cuantum de 374.5ll,l2 lei și s-a obligat să-l achite în funcție de alocările de la Guvern ca urmare a rectificărilor bugetare.
La dosarul cauzei au fost depus situațiile de lucrări întocmite de executant la obiectivul școală, clasele I - IX Tureac (f.55 - l38), situații de lucrări însușite de către beneficiari Primăria T. B. și vizate de către dirigintele de șantier M. I. .
Ulterior reclamantul a micșorat pretențiile deduse judecății la suma de 86.411 lei întrucât, în cursul procedurii, pârâta a realizat plăți în contul debitului restant aferent facturii fiscale nr. nr. 409/2010.
Pârâta a recunoscut datoria pe care o are față de reclamantă din derularea contractului de execuție de lucrări dar a contestat penalitățile de întârziere și dobânzile pretinse prin acțiunea introductivă.
În temeiul contractului de execuție de lucrări nr. 5l/2006, reclamanta a efectuat, în calitate de executat, lucrări de construcții reabilitare, extindere și supraetajare școala din loc.Tureac, conform situațiilor de lucrări întocmite și depuse la dosarul cauzei (f.6l-l38), semnate atât de beneficiar, pârâta Primăria T. -B. cât și de dirigintele de șantier.
In temeiul acestor lucrări efectuate, reclamanta a emis factura nr. 409 din l5.04.20l0, pentru suma totală de 572.092 lei, din care: pârâta a efectuat mai multe plăți, astfel că la data pronunțării hotărârii recurate, a rămas neachitat un rest de plată de 86.4ll lei.
Până la data soluționării cererii de reformare, debitul principal a fost achitat integral .
Schimbarea intervenită în situația creanței principale, stingerea ei în modalitatea plății până la data soluționării cererii de reformare nu reprezintă altceva decât o achiesare la starea de drept consacrată de hotărârea primei
instanțe în ceea ce privește debitul principal.
Executarea de bună voie a acestei părți din hotărâre de către partea condamnată a avut drept consecință realizarea dreptului de creanță invocat de reclamanta creditoare, respectiv liberarea recurentei debitoare de datoria principală și implicit stingerea raportului juridic obligațional cu privire la acest aspect litigios..
Atingerea acestui scop nu poate constitui un motiv de reformare a hotărârii ci reprezintă voința recurentului de a achiesa la hotărâre sub aspectul celor statuate de instanță în privința debitului principal.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în art.l8 din Contractul de execuție de lucrări încheiat de părți, achizitorul avea obligația de a efectua plata către executant în termen de 5 zile de la data emiterii facturii, după acceptarea situațiilor de lucrări, conform art.l8 pct.4 din același contract.
Analizând clauza contractuală despre care reclamanta pretinde că are natura unei clauze penale, curtea reține că aceasta nu poate dobândi valențele evocate de reclamat.
Conform prevederilor contractuale inserate în art. 21.1.1 :";în cazul în care din vina sa exclusivă executantul nu reușește să își îndeplinească obligațiile asumate prin contract achizitorul are dreptul de a deduce din prețul contractului ca penalități o sumă echivalentă cu 0,15% pe zi de
întârziere din valoare lucrărilor rămase neexecutate";.
Prin voința părților contractuale, clauza penală citată a fost concepută doar ca o garanție indirectă a executării reale a obligațiilor asumate de reclamant, în calitatea sa de antreprenor.
Procedeul de constrângere la executare instituit de clauza penală, prin rolul său coercitiv, a urmărit să sancționeze numai încălcarea obligațiilor contractuale ce incumbau reclamantului intimat
.
Prin clauza penală se stabilesc anticipat pe cale convențională de către părțile contractante despăgubirile pe care debitorul este ținut să le plătească pentru a repara prejudiciul cauzat prin neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligațiilor sale.
Sensul unilateral al clauzei de răspundere rezultă din interpretarea contractului conform art. 977, 982 C.civ.
Voința reală a părților rezultă atât din factori intrinseci contractului cât și din împrejurări exterioare acordului părților,conduita ulterioară a părților după finalizarea contractului fiind edificatoare în acest sens.
Declarația de voință a părților se prezumă până la proba contrară că exprimă întocmai voința reală a părților,ea este singura realitate dovedită.
Intimata, deși a susținut contrariul, nu a dovedit faptul că voința reală a părților diferă de declarația de voință exprimată în cuprinsul art. 21 din contract.
Obligația contractuală neexecutată își are izvorul în contract, pe când îndatorirea de reparație generată de neexecutare își are sursa în lege atunci când nu există o convențiile de modificare a răspunderii civile.
Pentru a preîntâmpina procesul de devalorizare a capitalului și pentru menținerea echilibrului economic între debitor și creditor se impunea ca reclamanta să fie despăgubită în sensul actualizării acestei creanței principale în raport cu inflația pentru asigurarea recuperării ei la valoarea ei reală.
Actualizarea prin efectul indexării compensează deprecierea monetară între momentul în care creanța a fost evaluată și ziua plății. Indexarea este procedeul de reevaluare a cuantumului sumei care constituie obiectul obligației pecuniare în raport de variația unui indice de referință, pentru acoperirea deprecierii valorii monedei, în vederea menținerii în timp a valorii reale a obligațiilor.
Indexarea servește înainte de toate asigurării perenității valorii economice a unei creanțe, altfel spus, garantează puterea sa de cumpărare, sustrăgând-o de la fluctuațiile pe care le suferă banii.
Indexarea asigură conservarea valorii creanței. Ea vizează în principal obligațiile susceptibile de a fi afectate de deprecierea monetară, adică acele obligații a căror executare este îndepărtată de nașterea lor. Realismul exclude identitatea monetară de îndată ce valoarea reală a unității monetare a suferit alterări de fapt sau de drept. În acest mod indexarea tinde să integreze valoarea în interiorul obligației pecuniare.
Reactualizarea prețului servește la restabilirea echilibrului contractual prin estimarea valorii prestațiilor datorate la data plății efective .
Așa fiind în mod corect a acordat prima instanță suma de 32.006 lei reprezentând actualizarea debitului principal cu indicele de inflație, ținând cont și de împrejurarea că modul de individualizare a acestei creanțe nu a fost contestat de pârâtă.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 C.proc.civ curtea va
admite recursul declarat de C. T. B., împotriva sentinței civile nr. 868/_
, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud, pe care o va modifica în sensul că va respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în sumă de 233.235 lei. Totodată va menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C. T. B., împotriva sentinței civile nr. 868/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. - Năsăud, pe care o modifică în sensul că respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în sumă de 233.235 lei.
Menține restul dispozițiilor.
Obligă intimata să plătească recurentei suma de 3818,74 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 aprilie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
M. | B. S. | AL H. | M. | H. | A. B. |
red.S.Al H./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.P. I.
← Decizia civilă nr. 43/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 90/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
---|