Decizia civilă nr. 576/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
DOSAR NR. _
R O M A N I A
T. UL SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 576/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: C. C. JUDECĂTOR: D. H. JUDECĂTOR: M. C. B. GREFIER: T. B.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de către recurenta-pârâtă SC M.
P. S. în contradictoriu cu reclamanta-intimată SC M. R. S. prin lichidator judiciar R. I. SS, împotriva sentinței civile nr.4810/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, având ca obiect în primă instanță pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentei, d-l avocat Răzvan Neamțu, cu împuternicire avocațială existentă la dosarul cauzei, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța, prin raportare la dispozițiile art. 2821alin. 1 Cod.pr.civ. coroborat cu prevederile art. 1591alin. 2 Cod.proc.civ., apreciază că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezentul recurs.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-a depus la dosar la data de 13 septembrie 2013, din partea recurentei, note de ședință, însoțite de acte anexă.
Reprezentantul recurentei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.336 lei și timbru judiciar în cuantum de 2,55 lei.
Nemaifiind excepții de invocat, cereri prealabile sau cereri în probațiune de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra fondului recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului formulat, casarea sentinței civile nr.4810/12.03.13 pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru toate motivele expuse pe larg în cuprinsul cererii de recurs. În continuare, arată faptul că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile referitoare la necesitatea formulării unei cereri de reexaminare a taxei judiciare de timbru, în situația în care debitorul acestei obligații de plată este nemulțumit de cuantumul taxei judiciare de timbru ce i-a fost pus în vedere de către instanță, arătând faptul că reclamanta-intimată a fost citată în fața instanței de fond cu mențiunea de a face dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 2.652,60 lei, pe care însă nu a achitat-o, motivat de faptul că societatea se află în procedura insolvenței și este scutită de plata taxei judiciare de timbru. De asemenea, arată că intimata nu a înțeles să formuleze o cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, întemeiată pe dispozițiile art.18 alin. 2 din Legea nr.146/1997, motiv pentru care la termenul din data de 1 martie 2013 recurenta a invocat excepția nelegalei netimbrări a acțiunii, solicitând anularea acesteia, apreciind că în mod greșit instanța de fond a revenit asupra dispoziției de plată a taxei judiciare de timbru și a respins excepția netimbrării invocate, ignorând faptul că singura modalitate procedurală în care reclamanta putea contesta aspectele referitoare la timbraj era formularea unei cereri de reexaminare. În continuare, arată că instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității dezbaterilor, pronunțându-se asupra excepției de neexecutare a contractului, deși această excepție nu a fost invocată de către recurenta-pârâtă și nici nu a fost pusă în discuția părților din oficiu de către instanță, învederând faptul că prin Decizia nr.2508/_, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că instanța are obligația de a pune în discuția părților toate aspectele de fapt și de drept pe baza cărora va soluționa litigiul. De asemenea, arată că obligația recurentei-pârâte nu era corelativă unei obligații ale reclamantei-intimate de a deschide un anumit număr de magazine, întrucât contractul încheiat între părți nu
impunea în sarcina reclamantei-inimate o asemenea obligație, obligația recurentei- pârâte de plată a taxei de deschidere de magazine fiind una afectată de o condiție suspensivă, în sensul că nașterea și, implicit, caracterul ei cert, lichid și exigibil depind de un eveniment viitor, și anume, deschiderea de magazine de către reclamantă, sarcina probei revenindu-i acesteia, iar singurele înscrisuri de care a înțeles să se folosească reclamanta au fost o serie de facturi fiscale care nu fac dovada acestor împrejurări, conform dispozițiilor art. 1169 Cod.civ., din care să rezulte deschiderea efectivă a acelor magazine, considerând că recurenta-intimată nu putea face dovada faptului negativ că reclamanta-intimată nu ar fi deschis acele magazine. De asemenea, arată faptul că instanța de fond a acordat cheltuieli de judecată ce nu au fost solicitate sau dovedite de către partea reclamantă, astfel că obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată este nefondată.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra recursului formulat.
T R I B U N A L U L,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4810/2013 pronunțată la data de 12 martie 2013 Judecătoria Cluj-Napoca a admis cererea formulată de reclamanta SC M. R. S., prin lichidator judiciar R. I. SS împotriva pârâtei SC M. P. S., fiind obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 52.080 lei, reprezentând debit restant și suma de 698 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut faptul că, având în vedere natura comercială a litigiului, în raport de art. 56 C.com., potrivit prevederilor art. 720¹ C.pr.civ., în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte, sens în care va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea. În conformitate cu acest text de lege, reclamanta a invitat pârâtul la conciliere fiind depusă la dosar dovada de îndeplinire a acestei proceduri (f. 28-31).
În fapt, în data de_ între MiniMax Discount S. în calitate de beneficiar, Mic.Ro R. S. în calitate de beneficiar și SC M. P. S. în calitate de furnizor, au fost încheiate Cadru Comercial General nr. 3/_, Condițiile Comerciale Anuale din data de_ și Condiții Logistice de recepție marfă furnizori pentru perioada _
-_, Actul Adițional nr. 89 la Condițiile Comerciale anuale/_ din data de _
, prin care s-au stabilit acțiunile punctuale ce vor fi desfășurate de MiniMax Discount S. si/sau Mic.Ro R. S. pe parcursul anului 2011.
Potrivit art. 8.1 din Condițiile Comerciale anuale/_ părțile au convenit că furnizorul deja listat a plăti pentru fiecare magazin nou inaugurat în rețeaua Mic.Ro Fix o sumă de 100 lei, iar potrivit art. 9 din Condițiile Comerciale anuale/_ părțile au convenit că furnizorul va plăti către MiniMax Discount S. /Mic. Ro R. S. pentru activități de marketing desfășurate de acesta în scopul susținerii și promovării produselor și serviciilor furnizorului în cadrul rețelelor de magazine o sumă ce va fi detaliată la nivel de activitate și/sau departament.
În derularea raporturilor comerciale au fost emise facturile fiscale nr. 120/_
, nr. 139/_, nr. 223/_ și nr. 921/_, în cuantum total de 52080 lei.
Instanța de fond a reținut că în situația în care una dintre părțile unui contract nu-și execută obligația, cealaltă parte are mai multe posibilități, printre care și aceea de a solicita instanței obligarea celeilalte părți la executarea obligației asumate, conform art. 1073 C.civ.
Instanța a mai arătat că în materia răspunderii civile contractuale debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii propriilor obligații - iar pârâta în speță nu a făcut nici o probă în acest sens, astfel cum prevăd disp. art. 129 alin.1 teza finală C. proc. civ.
Mai mult, pârâta a invocat în propria apărare faptul că sarcina probei ar reveni reclamantei ce nu a făcut dovada deschiderii magazinelor. Instanța a apreciat că apărarea pârâtei reprezintă invocarea unei veritabile excepții de neexecutare.
Instanța de fond a mai reținut că față de această apreciere, în speță, nu poate fi vorba de inversarea sarcinii probei, pentru simplul motiv că, invocând excepția de neexecutare, societatea pârâtă este obligată să facă dovada pretinsei neexecutări a obligațiilor de către reclamantă, în sensul că nu au fost deschise magazinele, apărarea acesteia încetând a mai fi o negare pură și simplă a pretențiilor adversarului, devenind o "apărare activă";, sarcina probei revenindu-i, potrivit principiului reus in excipiendo fit actor.
Astfel, instanța a reținut că pârâta a beneficiat de serviciile de marketing - deschidere magazine, astfel că era obligată, conform convențiilor încheiate între părți la achitarea facturilor fiscale emise.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta S.C. M. P. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, întrucât aceasta a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul anulării ca netimbrată a cererii sau a respingerii acesteia ca nefondată și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea în fond și în recurs.
În motivare, recurenta a arătat că apreciază incidente în cauză prevederile art. 312 alin. (5) și ale art. 304 pct. 6, 7, 9 din Codul de procedura civila - instanța pe de o parte nu a intrat in cercetarea fondului, omițând sa analizeze toate apărările sale, pe de alta parte, a acordat ceea ce nu s-a cerut, iar hotărârea este pronunțată cu greșita aplicare a legii și cu încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil, respectiv principiul contradictorialității dezbaterilor, principiul respectării dreptului la apărare si principiul aflării adevărului.
Recurenta a mai arătat că instanța a aplicat greșit dispozițiile referitoare la posibilitatea/necesitatea formulării unei cereri de reexaminare a taxei judiciare de timbru, in situația in care debitorul acestei obligații de plată este nemulțumit de cuantumul taxei judiciare de timbru ce i-a fost pus în vedere de către instanța.
Reclamanta a fost citata cu mențiunea de a achita taxa judiciara de timbru in cuantum de 2.652,60 RON, pe care, insa, nu a achitat-o, motivat de faptul ca este societate in insolventa si beneficiază de scutire de la plata taxei.
Cu toate acestea, nu a înțeles să formuleze cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, drept pentru care la termenul din data de_, recurenta arată că a invocat excepția netimbrării acțiunii, solicitând anularea acesteia.
În mod greșit instanța a revenit asupra dispoziției inițial instituite în sarcina reclamantei (de plată a taxei judiciare de timbru) și a respins excepția netimbrării, ignorând faptul că singura modalitate procedurală în care reclamanta putea contesta aspecte referitoare la timbraj era cererea de reexaminare.
Recurenta mai arată că instanța a încălcat principiul dreptului la apărare, principiul aflării adevărului si principiul contradictorialitatii dezbaterilor, pronunțându-se asupra excepției de neexecutare a contractului deși aceasta nu a fost invocată de recurentă și nici nu a fost pusă în discuția părților din inițiativa instanței, situație de natură să atragă nulitatea hotărârii pronunțate.
Admițând acțiunea reclamantei, instanța de fond a reținut că apărările recurentei referitoare la nedovedirea deschiderii magazinelor de către reclamantă constituie în realitate o invocare a excepției de neexecutare a contractului, situație în care îi revenea recurentei sarcina să dovedească neexecutarea obligației, ceea ce nu a făcut.
În realitate și în acord cu conținutul poziției scrise depuse la dosar, pe de o parte nu a invocat niciodată excepția de neexecutare a contractului în privința deschiderii de magazine, iar pe de altă arte, instanța, deși în cuprinsul hotărârii recurate a apreciat ca incidentă această excepție nu i-a solicitat vreo lămurire referitoare la apărările sale și nici nu a pus in discuția părților necesitatea recalificării lor ca fiind o excepție de neexecutare.
Recurenta a mai arătat că în măsura in care necesitatea unor lămuriri privind apărările sale s-ar fi ivit după includerea dezbaterilor, instanța putea sa dispună repunerea pe rol a cauzei si redeschiderea dezbaterilor, lucru pe care nu l-a făcut.
În aceste condiții, reținând ca esențială în pronunțarea soluției o împrejurare cu privire la care ea nu a avut posibilitatea să își exprime părerea, instanța a încălcat art. 129 alin. (4), (5) si (6) din Codul de procedura civila precum și principiul dreptului la apărare, principul aflării adevărului si principiul contradictorialității dezbaterilor.
Legat de o atare situație, atât literatura juridica de specialitate cat si practica instanțelor de judecata apreciază constant faptul ca "exigenta fundamentala a contradictorialității impune cerința ca nici o măsură să nu fie dispusa de instanță înainte ca aceasta să fie pusă în discuția părților, precum și faptul că "principiul contradictorialității presupune ca toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților [...] iar o decizie pronunțată cu încălcarea principiului contradictorialității este lovită de nulitate.
În mod sugestiv, practica judiciară a valorizat principiul contradictorialității dezbaterilor arătând ca, "in realitate, principiul este un set de drepturi si obligații, pentru instanța si pentru parti, gândite astfel incat, in desfășurare, sa confere dialogului judiciar echilibrul de dorit pentru reușita judecații. In jurisprudenta instanței supreme chiar a fost identificata o situație identica cu cea din prezenta cauza in care instanța, după ce ia concluziile părtilor pe fondul cauzei, cu ocazia deliberării, invoca din oficiu o excepție, soluționând procesul in baza acesteia. Prin simplul fapt al neacordarii posibilității părtii de a pune concluzii asupra unei excepții se incalca principiul contradictorialitatii, dreptul la apărare si la un proces echitabil.
Recurenta a mai arătat că instanța a apreciat in mod greșit ca prin apărările aduse in cauza a invocat o excepție de neexecutare a contractului de către reclamanta, situație in care sarcina probei îi revenea. Excepția de neexecutare a contractului presupune ca obligațiile părților să fie reciproce și interdependente, condiție care în speța de față nu este întrunită.
Astfel, obligația recurentei de a achita taxa de deschidere magazin nu este corelativă unei obligații a reclamantei de a deschide magazine sau de a deschide un anumit număr de magazine, întrucât contractul încheiat între părți nu impune în sarcina reclamantei o asemenea obligație.
În realitate, obligația sa de plata a taxei de deschidere de magazine este una afectată de o condiție suspensiva, în sensul ca nașterea și implicit caracterul ei cert, lichid și exigibil depind de un eveniment viitor, și anume, deschiderea de magazine de către reclamanta.
În aceste condiții, cu referire la acest aspect în cauză nu poate fi incidentă excepția neexecutarii contractului (adică neexecutarea de către reclamanta a obligației de deschidere magazine), motiv pentru care instanța in mod greșit a calificat apărările de aceasta maniera. De altfel, instanța nici nu arata în concret care este obligația din contract a cărei neexecutare a invocat-o.
Fiind vorba despre o obligație condițională, sarcina probei privind realizarea condiției și, ca atare, a nașterii obligației de plată, îi aparținea reclamantei. Or, aceasta nu a dovedit prin nici o proba deschiderea vreunui magazin, data deschiderii, numărul de magazine deschis, împrejurări în absența cărora nu poate fi stabilit însuși caracterul cert, lichid și exigibil al creanței pretinse de reclamantă.
Singurele înscrisuri de care a înțeles să se folosească reclamanta - facturi fiscale - nu fac dovada nici uneia dintre imprejurarile de mai sus. Mai mult decât atât, instanța se rezuma la a retine in finalul considerentelor ca recurenta ar fi beneficiat de servicii de marketing- deschidere magazine, fara sa arate care sunt dovezile care i-au format aceasta convingere.
Recurenta mai arată că instanța nu s-a pronunțat asupra apărărilor sale referitoare la inexistenta obligației de plata a unor servicii de marketing potrivit art. 9 din Condițiile comerciale anuale 2011. Reclamanta a solicitat obligarea sa pe de o parte la plata taxei de deschidere magazine potrivit art. 8.1. din Condiții (conform Facturii nr. 120/_ in valoare de 67332 RON), iar pe de alta parte, la plata serviciilor de marketing potrivit art. 9 din Condiții (conform Facturii nr. 139/_ in valoare de 3.224 RON si Facturii nr. 223/_ in valoare de 8.804 RON- in total suma de 12.028 RON).
Raportat la acestea, apărările recurentei in fata instanței de fond au fost ca reclamanta nu a dovedit deschiderea numărului de magazine pretinse, astfel ca nu datorează suma pretinsa cu titlu de taxa deschidere magazine, respectiv ca nu avea obligația de a achita servicii de marketing conform art. 9 coroborat cu art. 18 din Condiții., situație in care nu datorează suma pretinsa cu titlu de servicii de marketing.
Cu toate acestea, nicăieri in cuprinsul hotărârii instanța de fond nu analizează nici pretențiile reclamantei si nici apărările recurentei, în ce privește obligația de plată a serviciilor de marketing, rezumându-se să trateze exclusiv pretențiile referitoare la taxa de deschidere magazin si considerând, in mod nejustificat ca suma totala solicitata de parata in valoare de 52.080 RON reprezintă, citam, ˝..debit restant"
De asemenea, recurenta arată că instanța s-a pronunțat plus petita, acordând cheltuieli de judecata, deși acestea nu au fost solicitate. La unicul termen de judecata ce a avut loc in fata instanței de fond reclamanta, care nu a fost reprezentata nu a solicitat si nici nu a dovedit efectuarea de cheltuieli de judecata. Mai mult, reclamanta nu a achitat nicio suma cu titlu de taxa judiciara de timbru.
In aceste condiții, obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata este lipsita de fundament, prin hotărârea pronunțata instanța de fond acordând ceva ce nu s-a cerut. In plus, nici sub acest aspect, hotărârea nu este nici motivata, instanța omitand sa arate in considerente, motivele pentru care a dispus aceasta obligație in sarcina sa, sau ce reprezintă cheltuielile de judecata solicitate.
Recurenta mai arată că intimata este supusa in prezent procedurii falimentului, iar la masa credala sunt inscrise creanțe privilegiate in cuantum net superior sumei de 52.080 RON, creanța pe care ar avea-o împotriva intimatei in ipoteza admiterii recursului si a intoarcerii executării silite.
Ca atare, in ipoteza admiterii recursului, intoarcerea executării silite ar fi o procedura fara nicio finalitate in ceea ce o privește, fiind imposibila recuperarea efectiva de la S.C. MICRO R. S.R.L. a sumelor ce s-ar executa in baza sentinței pronunțata de instanța de fond, anterior soluționării prezentei cai de atac. In egala măsura, trebuie avuta in vedere si vădita nelegalitate a hotărârii pe care o recurează. Astfel, instanța s-a pronunțat asupra unei excepții de neexecutare a contractului care nu a fost niciodată invocata de recurentă si nici nu a fost pusa in discuția părtilor, al dreptului la apărare, al disponibilității si al aflării adevărului, nu a analizat toate apărările, incalcand exigenta motivării hotărârilor judecătorești, s-a pronunțat ultra petita (acordând cheltuieli de judecata deși nu au fost solicitate), toate acestea reprezentând motive temeinice in sensul art. 300 alin. (2) Din Codul de procedura civila.
Recurenta a mai arătat că suspendarea executării hotărârii va fi o măsura vremelnica, urmând sa dureze doar pana la soluționarea recursului, nu implica prejudecarea recursului, obligand-o totodată sa achitam si cauțiunea ce se va fi stabilit.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, T. ul reține următoarele
: Potrivit rezoluției stabilite de judecător la primirea dosarului în fața Judecătoriei
C. -N., reclamanta a fost citată la data de 22 februarie cu mențiunea de a achita 2652,6 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, pentru ca, ulterior, la termenul de judecată din data de 01 martie 2013 Judecătoria să revină asupra acestei măsuri, constatând faptul că reclamanta este în insolvență și, potrivit art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, aceasta este scutită de plata taxelor de timbru.
Prima instanță a procedat în mod nelegal atunci când a revenit asupra măsurii de obligare a reclamantei M. R. S.R.L. la plata taxei judiciare de timbru, după comunicarea acestei obligații părții, singura care putea să conteste această măsură fiind reclamanta, prin administrator judiciar R. I. SS . Întrucât nu a făcut-o, prima instanță avea obligația de a se pronunța asupra excepției netimbrării acțiunii invocate de recurenta pârâtă.
Întrucât în mod nelegal nu a pus în discuție excepția netimbrării acțiunii, devine incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5, fiind vorba despre o încălcare a dispozițiilor legale de procedură de către prima instanță, motiv pentru
care, T. ul urmează a dispune casarea sentinței civile nr. 4810/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ și, în temeiul art. 312 alin. 5
C.p.c. va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe în vederea punerii în discuție a excepției netimbrării invocată de recurenta-pârâtă.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul formulat de pârâta SC M. P. S. în contradictoriu cu reclamanta-intimată SC M. R. S. prin lichidator judiciar R. I. SS împotriva sentinței civile nr. 4810/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | pt. JUDECĂTOR, | GREFIER, | |||
C. C. D. | H. | M. C. | B. | T. | B. |
în CM, Preș. Tirb.Sp.C.
Red. DH/tehnored. LU 2 ex/_
Jud. fond C. S. N. Judecătoria Cluj-Napoca
| ← Decizia civilă nr. 659/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 6485/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
