Decizia civilă nr. 590/2013. Obligatie de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 590/2013
Ședința publică din data de 7 Noiembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: B. L. T. JUDECĂTOR: M. A. P. JUDECĂTOR: L. D. E. GREFIER: M. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta SC V. R. SA B., împotriva Sentinței civile nr. 7801/2011 pronunțată de Judecătoria Iași în dosar nr._ și în contradictoriu cu intimații T. V. și T. D., având ca obiect obligația de a face, constatare nulitate absolută clauze abuzive - Lg. 193/2000.
Recursul a fost reținut în pronunțare la data de 24 octombrie 2013, concluziile reprezentanților părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 31 octombrie 2013 și 7 noiembrie 2013, pentru când,
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 7801/2011 pronunțată de Judecătoria Iași în dosar nr._ a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă.
S-a admis în parte excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă.
S-a constatat prescris dreptul la acțiune pentru suma de 174,80 CHF reprezentând comisionul de risc aferent datei scadente la_ .
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții T. V. și Tudu D. în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. SA, s-a constatat nulitatea absolută a clauzei ce formează obiectul art.5 lit. a din convenția de credit nr. 0128676/_ semnată de părți și art. 3 pct.5 din condițiile generale ale convenției de credit referitoare la perceperea comisionului de risc și a fost obligă pârâta să elimine aceste clauze din contract și condițiile generale ale convenției. S-a constatat că reclamanții au achitat pârâtei cu titlu de comision de risc suma de 5830,11 CHF ce constituie o plată nedatorată. S-a dispus compensarea sumei de 5830,11 CHF cu restul debitului, până la concurența acestei sume. A fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 1363 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamanții au comunicat pârâtei, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire notificare însoțită de convocare la conciliere directă ( filele 21-27), excepția inadmisibilității acțiunii fiind neîntemeiată și a fost respinsă.
Convenția de credit încheiată de părți trebuia executată potrivit planului de rambursare aflat la fila 20, începând cu data de_ .
Reclamanții au înregistrat acțiunea la data de_, astfel că suma de 174,80 CHF, reprezentând comisionul de risc scadent la data de_, este prescris, excepția prescripției dreptului la acțiune operând parțial pentru suma mai sus menționată.
Convenția încheiată de părți, stabilește în art. 5 lit. a plata unui comision de risc de 0,19% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar, în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit, însă creditul este garantat în art.7 lit. a cu imobilul situat în I., A. T. N. nr. 93, bl. 989B, sc. A, etaj 4 cu nr. cadastral 2032 - CV 17l-intabulat în cartea funciară nr. 66580 a
municipiului I., prin valorificarea căruia pârâta are posibilitatea de a se îndestula pe calea procedurii executării silite, în situația în care beneficiarii împrumutului nu achită ratele la scadență.
Imobilul constituit garanție, este asigurat la un asigurător agreat de bancă. Clauza privind perceperea comisionului de risc este abuzivă și în temeiul art. 4 din Legea nr.193/2000, s-a constatat nulitatea absolută a acesteia, respectiv a art. 5 lit. a din Convenția de credit nr. 0128676/2007 și a art. 3 pct.5 din Condițiile generale ale contractului de credit, instanța a dispus obligarea pârâtei la eliminarea acestor clauze din convenție( contract) și condițiile generale ale acesteia.
Instanța a constatat că reclamanții au achitat pârâtei cu titlu de comision de risc, suma de 5830,11 CHF ca și plată nedatorată și în temeiul art. 1143 -l145 C. civ. s-a dispus compensarea acestei sume cu restul debitului, până la concurența acestei sume.
Constatarea nulității absolute a clauzei privind plata comisionului de risc are consecințe asupra întregii perioade de derulare a contractului, excepția inadmisibilității capetelor de cerere referitoare la restituirea prestațiilor contractului, fiind de asemenea neîntemeiată și a fost respinsă.
În temeiul art. 274 C.pr. civ., a fost obligată pârâtă să plătească reclamanților si suma de 1363 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Capetele de cerere privind data ajustării dobânzii ( art. 3 lit.d din convenție) a declarării soldului ca anticipat, al apariției unor situații neprevăzute și de imposibilitate a garantării creditului ( art. 8.1 lit.a, liniuța a doua și a treia, art. 8 lit.c și d din Condițiile generale) a apariției unor costuri suplimentare ori a modificării acestora ( art. 10.1 și 2 din Condițiile generale) sunt neevaluabile în bani, iar competența de soluționare aparține Tribunalului I. - Secția Comercială, potrivit art. 2alin. 1 pct.l lit.a C.pr. civ. în favoarea căruia a fost declinată competenței de soluționare potrivit art. 158 al.3 C.pr. civ.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal recurenta SC Vollsbank R. SA
, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, în raport de clauzele referitoare la comisionul de risc, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că lipsa oricărui argument din sentința atacată denotă o atenție deosebită acordată rezultatului scontat de către reclamanți prin introducerea cererii de chemare în judecată, fără însă a urmări prevederile legale aplicabile sau vreun raționament juridic.
Instanța de fond nu analizează niciuna dintre condițiile pe care Legea 193/ 2000 le consideră a fi determinante pentru a stabili caracterul abuziv al unei clauze, deși îndeplinirea acestora este cumulativă și obligatorie.
Instanța de fond nu stabilește în ce constă caracterului nenegociat al clauzei referitoare la comisionul de risc, sau dezechilibrul creat de respectiva clauză, ori presupusa rea-credință cu care aceasta a fost introdusă, precum și dacă acea clauză face sau nu parte din obiectul principal al contractului.
Argumentele instanței de fond înfierează ca fiind abuzive acele clauze menite tocmai la menținerea echilibrul contractual, fără a argumenta în vreun fel această decizie.
Pentru fiecare dintre clauzele invocate de către reclamați, instanța de fond ar fi trebuit să procedeze la verificarea condițiilor referitoare la i) aplicarea Legii 193/2000 din punctul de vedere al calității de consumatori a Reclamanților și la ii) condițiile calificării ca abuzive a clauzelor invocate.
Prima instanță a soluționat cu nerespectarea legii cererea reclamanților.
În analizarea caracterului abuziv al clauzelor stipulate în contractul nr. 0128676/_, instanța de fond pleacă de la premisa că în momentul încheierii contractului de credit consumatorul a acționat de pe o poziție inegală, care își asumă toate riscurile unui contract prin plata unui comision de risc. Instanța de fond refuză să dea substanță rațiunii economice a comisionului de risc, un element al costului creditului, și să observe că după încheierea contractului și virarea sumelor împrumutate singura care mai este supusă vreunui risc este recurenta.
Obligația de a nu stipula clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii este prevăzută în art. 1 și art. 4 din Legea nr. 193/2000. Aceste două texte stabilesc în mod cumulativ condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o clauză pentru ca aceasta să fie considerată abuzivă. Aceste condiții sunt următoarele: să nu se refere la obiectul principal al contractului (art. 4 pct. 6 din Legea 193/2000), să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Acest dezechilibru să fie contrar bunei credințe.
Rezultă că pentru aprecierea caracterului abuziv al unor clauze și pentru sancționarea comercianților pentru stipularea de astfel de clauze în contractele încheiate cu sumatorii, instanța de judecată trebuie să constate îndeplinirea cumulativă a condițiilor menționate.
Constatarea de către instanța de judecată a caracterului abuziv al unei clauze fără analizarea îndeplinirii uneia dintre condiții sau în lipsa îndeplinirii uneia dintre condiții reprezintă o aplicare greșită a legii și trebuie să atragă desființarea hotărârii judecătorești nelegale.
Clauza cuprinsă în contractul de credit încheiat între recurentă și reclamanți, reglementând perceperea comisionului de risc, nu îndeplinește niciuna dintre cele trei condiții cumulative ale unei clauze abuzive
În primul rând, comisionul de risc face parte din prețul contractului de credit, contraprestația consumatorilor neputând face obiectul analizei eventualului caracter abuziv. În subsidiar, dacă instanța ar considera că prețul contractului poate fi analizat din punct de vedere al caracterului abuziv al stabilirii lui, se va observa că această cauză a fost negociată și nu creează un dezechilibru semnificativ contrar bunei-credințe.
Prin sentința civilă nr. 7801/_, prima instanță a considerat că existența unei garanții este suficientă pentru a transforma comisionul de risc într-o clauză abuzivă, pentru a indica care din condițiile abuzului din Legea 193/2000 ar fi îndeplinite.
Instanța ar fi trebuit să verifice dacă clauzele referitoare la comisionul de risc nu pot fi încadrate în prețul contractului. Apoi, în situația unui răspuns negativ, ar fi trebuit să verifice caracterul negociat, apoi în ce constă dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților, și dacă acesta este sau nu contrar bunei-credințe.
Clauza prevăzută la art. 5 lit. a nu este o clauză abuzivă.
Instanța de judecată va observa că art. 5 lit. a din Contractele de Credit ce reglementează perceperea comisionului de risc, nu îndeplinește niciuna dintre cele trei condiții cumulative enumerate. În primul rând, comisionul de risc face parte din prețul contractului de credit, contraprestația consumatorilor neputând face obiectul analizei eventualului caracter abuziv. În subsidiar, dacă instanța ar considera că prețul contractului poate fi analizat din punct de vedere al caracterului abuziv al stabilirii lui, se poate observa că această clauză a fost negociată și nu creează un dezechilibru semnificativ contrar bunei-credințe.
Comisionului de risc este parte a prețului contractului
Prima instanță nu analizează îndeplinirea acestei condiții de către clauza privind perceperea comisionului de risc, sentința recurată fiind nelegală din acest punct de vedere.
Ca și alte comisioane, și comisionul de risc este un element al prețului creditului acordat de către Bancă. Acesta se regăsește identificat în mod expres în graficul de rambursare, alături de celelalte elemente ale prețului creditului. Riscul bancar este un element de care Banca este obligată să țină cont și să încerce să îl acopere. Costul ce cuprinde administrarea riscului bancar, se regăsește în preț în comisionul de risc, comision ce revine parte importantă a prețului contractului.
O clauză abuzivă este aceea care modifică echilibrul contractual, de cele mai multe ori, în mod imperceptibil, sau greu perceptibil pentru consumator. Or, în situația art. 5 lit. a nu ne aflăm într-o astfel de situație, deoarece clauza face parte din chiar miezul obiectului convenției de credit încheiate, identificat în mod expres în graficul de rambursare, alături de celelalte elemente ale prețului creditului.
Tocmai de aceea, preluându-se dispozițiile art. 4 par. 1 al Directivei nr. 93/13/CEE și de art. 4 alin. 6 al Legii 193/2000, instanța va trebui să excludă analiza acestei clauze în sfera posibilului caracter abuziv.
Clauza prevăzută la art. 5 lit. a, a fost negociată.
Instanța de fond nu cuprinde nici un argument referitor la caracterul negociat sau nenegociat al clauzelor.
Condițiile Generale, preformulate, nu se stabilește niciun cuantum pentru comisionul de risc acesta fiind stabilit individual în fiecare contract. O analiză comparativă a cuantumului comisionului de risc din diferite contracte de credit ar fi fost suficientă pentru a releva aceste diferențe, care atestă faptul că diferiții clienți ai recurentei au diferite cuantumuri pentru comisionul de risc.
Or, instanță nu trebuie să facă aceeași confuzie care i-a determinat pe reclamanți să formuleze cererea de chemare în judecată preformulat nu este echivalent cu lipsă negociere.
Prin urmare, nu poate fi susținută ideea conform căreia o clauză reglementată în cuprinsul Condițiilor Speciale nu ar fi fost negociată. Singurele clauze cu privire la care legiuitorul prezumă lipsa negocierii, răsturnând în acest sens sarcina probei sunt cele cuprinse în secțiunea contractului ce are natura unui contract standard preformulat, respectiv Condițiile Generale ale Contractelor de Credit.
Având în vedere că clienții recurentei au semnat contractul de credit și au stabilit împreună cu reprezentantul Băncii Condițiile Speciale aferente fiecărui contract în parte, se poate considera că aceste clauze nu au fost negociate, fiind obligatorii pentru părți.
Ca urmare, adeziunea vizează exclusiv condițiile generale ale contractului. Odată cu agrearea acestora, clientul recurentei a negociat cu societatea noastră elementele individuale consacrate în Condițiile speciale ca elemente esențiale ale contractului.
"Concomitent cu adeziunea la condițiile generale, părțile configurează elementele individuale ale contractului, unele indicate sau alese de client și acceptate de bancă (tipul de depozit sau de credit, suma de bani depozitată sau împrumutată, perioada de depunere sau de creditare ere.)
În ceea ce privește susținerile Reclamanților, referitoare la explicațiile pe care recurenta a trebuit să le acorde cu privire la rațiunea economică a comisionului de risc, se arată că textul art. 1 alin. 1 din Legea 193/2000 obligă la utilizarea unui limbaj clar, pentru înțelegerea căruia nu este nevoie de cunoștințe de specialitate". Astfel cum se poate observa din cuprinsul apărărilor formulate, cunoștințele de care este nevoie pentru alegerea mecanismelor juridice și economice care stau în spatele comisionului de risc sunt la îndemâna persoanelor care nu au o pregătire specială.
Astfel cum, în situația în care se achită un aparat electrocasnic care incorporează o componentă care permite funcționarea în ansamblu a aparatului, se achită și costul respectivei componente fără a se cunoaște expres care este exact rolul și mecanismul pe care ea îl utilizează, tot astfel și comisionul de risc este o componentă esențială a prețului creditului.
Clauza prevăzută în art. 5 lit. a nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților
Pentru a putea fi considerată abuzivă, o clauză trebuie să creeze un dezechilibru semnificativ contrar bunei-credințe, între drepturile și obligațiile părților.
Reclamanții, care sunt beneficiarii unor sume importante ce urmează a fi rambursate în 23 de ani, nu au făcut dovada modului în care se manifestă acest dezechilibru semnificativ și a modului în care acesta ar fi contrar bunei-credințe.
În viziunea primei instanțe, comisionul de risc reprezintă o măsură suplimentară, un surplus, luată de Bancă, pentru a preîntâmpina riscul neplății creditului de către debitor, mai mult, instanța de fond consideră că dezechilibrul provine exclusiv din faptul că pentru a-și acoperi riscurile Banca a instituit o garanție reală asupra unui imobil aflat în proprietatea reclamanților și i-a fost cesionată o poliță de asigurare referitoare la acel imobil.
Or, această concepție a primei instanțe nu poate decât să releve o neînțelegere a rațiunii existenței comisionului de risc. Simpla existență a unor garanții nu este în măsură să sigure recuperarea sumelor acordate de către Bancă și eliminarea tuturor riscurilor aferente Contractelor de Credit. "în procesul de analiză, trebuie avut în vedere că garanțiile reprezintă ultima sursă de rambursare a unui credit", băncile neavând ca obiectiv acumularea unor proprietăți imobiliare în contul creanțelor. Garanția, de ele mai multe ori, este menită să acopere exclusiv valoarea sumei împrumutate, din aceasta scăzându-se costurile pe care Banca le înregistrează cu executarea acesteia.
Criza pieței imobiliare din aceste zile este cel mai grăitor exemplu, în acest sens, deoarece garanțiile oferite în urmă cu doi ani nu mai sunt în măsură să acopere în acest moment creditele acordate în acea perioadă.
R. nea economică a comisionului de risc nu este una care reflectă un dezechilibru între obligațiile părților, ci, mai degrabă, o modalitate de asigurare a echilibrului contractual la evoluția stării financiare a Reclamanților.
Recurenta a achitat o sumă pe care speră să o recupereze într-un interval îndelungat timp. Din partea reclamanților nu mai există vreun risc de a nu obține plata sumelor împrumutate, din partea recurentei însă subzistă riscul de a nu mai primi sumele acordate și costurile sau profitul preconizat de această prestație.
Prin urmare, clauza referitoare la comisionul de risc nu este o clauză care ar putea crea un dezechilibru între prestațiile părților, ea reprezentând exclusiv un cost administrare a creditului. Acoperirea unui cost nu poate fi considerată ca generând dezechilibru între drepturile părților, ea fiind, din contră, un instrument de stabilire a echilibrului contractual.
Eventualul dezechilibru cerut de Legea 193 nu poate proveni nici dintr-o comparație între suma împrumutată și suma preconizată a fi returnată nu ține cont de factorul timp. Dacă s-ar închiria un apartament pentru o perioadă de 21 de ani (în situația față și sumele de bani au fost împrumutate pentru 21 de ani), suma chiriilor primite în fiecare lună ar putea ajunge sau chiar depăși valoarea apartamentului, în funcție de momentul la care s-ar determina această valoare. Tot astfel și un credit, o sumă de bani acordată spre folosire, ar putea fi echivalată de totalul sumelor ce s-ar achita ca preț pentru această folosire, mai ales având în vedere termenul extrem de îndelungat în care această sumă urmează a fi restituită.
În aceste condiții, comparația dintre suma împrumutată și prețul final al creditului nu poate reflecta existența vreunui dezechilibru. Reclamanții pot invoca faptul că vor achita aproape dublu sumei, însă recurenta arată că este privată de o sumă bani pentru 25 de ani, și își asumă riscurile recuperării sau nerecuperării ei. În plus, nu trebuie uitat că, în momentul în care se acordă un credit, banca - ca orice alt agent comercial, urmărește obținerea unui profit.
Comisionul de risc nu este contrar bunei-credințe
În ceea ce privește buna-credință, instanța de fond nu detaliază în ce ar putea consta încălcarea acesteia. Lipsa acestei analize este continuarea lipsei identificării unui dezechilibru semnificativ, însă, cel puțin pentru păstrarea aparenței continuității raționamentului juridic, instanța de fond ar fi trebuit să o menționeze.
Comisionul de risc, sau de administrare nu este stipulat separat de dobândă cu rea-credință, ci pentru a respecta reglementările prudențiale ale BNR.
R. nea economică care justifică solicitarea acestui comision este existența riscului de credit care este un element de care Banca este obligată să țină cont și să încerce să îl opereze. Prin dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. g) din Normele Băncii naționale Române NR) nr. 17 din 18 decembrie 2003, riscul de credit este definit ca fiind "riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor preconizate, ca urmare a neîndeplinirii de către clienți a obligațiilor contractuale constând în rambursarea creditului și a costurilor aferente acestuia".
Riscul de credit este asumat în urma analizei economico-financiare a solicitantului de credit și a solidității garanțiilor - reale sau personale.
În momentul în care se acordă un credit, o bancă este nevoită să analizeze riscurile pe care le poate avea prin acordarea acestuia. Astfel, principala activitate pe care o are încă, în momentul și ulterior acordării unui credit este aceea de a administra posibilele riscuri pe care le-ar putea întâlni până la recuperarea sumelor acordate.
Prin urmare, o Bancă este obligată să administreze de-a lungul derulării contractului de credit toate elementele de risc care au fost luate în calcul la momentul acordării creditului. Acestea pot conduce la diminuarea semnificativă a posibilității de recuperare creditului acordat și de obținere a profitului scontat. De exemplu, un anumit consumator poate decide să înceteze efectuarea oricărei plăți, să părăsească locul de muncă, și eventual chiar țara, lăsând în urmă întreaga creanță a Băncii neacoperită. În această situație, singura posibilitate a băncii este executarea garanției, care însă nu este suficientă pentru a acoperi întreaga creanță, și de multe ori se întâmplă să nu mai opereze nici sumă de bani împrumutată.
Astfel, activitatea de monitorizare și gestionare a riscurilor unui credit este principala activitate a băncii, după acordarea unui credit. Deși inițial s-a considerat contrariul, OUG 50/2010 nu putea să elimine costul de administrare al riscului din categoriile costuri care ar trebui suportate de beneficiarul creditului,
Ulterior, Legea 288/2010, prin definiția comisionului de administrare din art. 36 n. 3 al OUG 50/2010, întărește această concluzie, legând acest comision de operațiunile întreprinse de Bancă de-a lungul desfășurării creditului pentru monitorizarea utilizării și rambursării creditului:
"(3) Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. în cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului."
Această normă reprezintă o definiție a comisionului de administrare, definiție ce cuprinde elementele pe care le poate lua în calcul o bancă la determinarea acestuia, la fel cum se poate lesne observa, aceste elemente reprezintă întocmai componentele avute în vedere de recurentă la determinarea comisionului de risc.
Deoarece norma cuprinsă în art. 36 alin. 3, o definiție a comisionului de administrare, este normă interpretativă, prin care se clarifică conținutul instituției juridice a comisionului de administrare, aceasta are efecte retroactive.
În drept s-au invocat disp. art. 304 și 3041, Legea nr. 193/2000.
Intimații T. V. și T. D. au depus la dosar concluzii scrise,
prin care au arătat următoarele:
Instanța de fond, in urma analizei capetelor de cerere cu care a fost investita, având in vedere si dispozițiile procesual civile aplicabile in materia "competentei materiale", a disjuns si a declinat in favoarea Tribunalului I. judecarea capetelor de cerere neevaluabile in bani.
Prin urmare, au rămas spre soluționare doar solicitările vizând clauzele prev. de art. 5 lit. a si art. 3 pct. 5 din "convenția de credit" (condițiile generale si condițiile speciale ale convenției), referitoare la comisionul de risc.
In urma analizei probelor administrate, precum si a situației faptice concrete, prin raportare la temeiul juridic al cererii noastre introductive - Legea nr. 193/2000, instanța de fond a admis in parte cererea introductiva, in sensul in care pentru suma de 174,80 CHF a constatat prescris dreptul la acțiune.
Prin maniera in care aceste clauze au fost impuse contractorilor persoane fizice, dar si prin sarcinile deosebit de oneroase ce decurg din semnarea acestui contract de credit, clauzele contestate prin prezenta cerere de chemare in judecata reprezintă clauze abuzive, in sensul dispozițiilor Legii nr. 193/2000 si a Directivei nr. 93/13/CEE a Consiliului din 05 aprilie 1993, sens in care va solicitam constatarea nulității absolute a acestora.
Prevederile incidente din Legea nr. 193/2000 sunt: art. 1 al. 3 - se interzice comercianților stimularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii), art. 4 al. 1 - o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; art. 4 al. 2 - o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv; art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive - sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Se solicită a se constata ca niciuna din prevederile contractuale ce vor fi analizate nu a fost negociată direct cu consumatorii, în sensul dispozițiilor legale de mai sus, având în vedere că, așa cum afirmă însăși Banca, acestea fiind simple "tipizate" ale băncii. Ori, din textele sus-amintite reiese faptul că, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Sub aspectul temeiniciei susținerilor privind caracterul abuziv al clauzelor contestate, se arată că art. 5 lit. a) din Condiții speciale ale Convenției - Comision de risc "aplicat la soldul creditului, credit plătibil lunar, in zile de scadenta, pe toata perioada de derulare a prezentei Convenții de credit" si Art. 3 pct. 5 din Condiții Generale ale Convenției - Comision de risc "Pentru Punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toata perioada creditului; modul de calcul si scadenta/scadentele plații acestuia se stabilesc in Condițiile Speciale."
Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea înseși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Pe de alta parte, in temeiul literei i) din anexă, este considerată clauză abuzivă clauza care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant.
Aceasta ipoteză se aplică și în cauza de față, având în vedere faptul că rata lunară a comisionului de risc este foarte ridicată, tinde spre rata lunară a creditului și de dobânda aferentă acestei rate, în condițiile în care în favoarea băncii s-a constituit o ipoteca de rang 1 asupra unui imobil evaluat de banca, in limita acestei evaluări. Nu se poate susține nici împrejurarea ca acest risc solicitat a fi acoperit de banca reprezintă acoperirea unui eventual prejudiciu datorat modificării valorii de referința a monedei de acordare a creditului, odată pentru ca acesta se achita in franci elvețieni, adică in moneda in care a fost aprobat, pe de alta parte pentru că rata francului elvețian s-a dublat de la momentul contractării creditului și până în prezent.
Tocmai de aici rezultă văditul dezechilibru creat prin clauzele contractuale care instituie obligația de plată a comisionului de risc, dezechilibru existent în beneficiul societății pârâte.
Ori, în cazul în speță, contrar oricărei practici bancare și mai apropiată de practicile cămătărești, percepe o garanție dublă fără a justifica nevoia suplimentară de garantare a sumei împrumutate față de garanțiile imobiliare deja constituite.
Se mai observă că prin aplicarea respectivei dispoziții contractuale impusă se află într-o disproporție vădită cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus.
Pe de altă parte, în conținutul convenției de credit nu sunt menționate destinația comisionului de risc și nici justificarea perceperii acestuia, astfel încât, pentru acordarea creditului, împrumutătorul percepe dobânda si comision fără evidențierea distincției dintre acestea, fiind astfel încălcate disp. art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 ce impun exprimarea clauzelor într-un limbaj ușor inteligibil.
Desfășurarea activității comerciale are ca obiectiv obținerea unui profit, însă implică și suportarea unor riscuri, pierderi. Ori, din drepturile și obligațiile generate de convenția de credit, se observă faptul că toate riscurile acestui contract au fost stabilite în sarcina reclamanților, în calitate de împrumutați.
Tribunalul, examinând în baza prevederilor art.304 și art.3041Cod procedură civilă hotărârea atacată,
atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, constată că
aceasta este temeinică și legală nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare:
Conform art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000, "O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.";
Contrar susținerilor recurentei, corect a apreciat prima instanță că, clauzele prevăzute la art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției de credit ( "comision de risc: 0,19%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar, în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit";) si la art. 3 pct. 5 din condițiile generale ale convenției de credit ( " Pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicabil la soldul creditului, care se plătește lunar pe toată perioada creditului ), referitoare la comisionul de risc, sunt abuzive și intră sub incidența Legii nr. 193/2000, astfel sunt nule absolut.
Astfel, critica referitoare la împrejurarea că respectivele clauze nu puteau fi considerate ca abuzive din moment ce se refereau la obiectul principal al contractului sau la prețul datorat pentru prestarea serviciului, deoarece acestea erau clar definite, comisionul de risc făcând parte din prețul contractului, este nefondată, prețul contractului fiind acela prevăzut la art.1 din Convenția de credit -
condițiile speciale, și anume valoarea creditului ce urmează a fi restituit, or, clauzele declarate abuzive se referă la perceperea comisionului de risc care face parte din costul total al contractului.
Potrivit considerentelor de la pct. 44 al hotărârii CJUE - C - 484/08-Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid Piedad, "dispozițiile art.4 alin.2 și art.8 din Directiva nr.93/13/CEE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări... care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale, privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului, sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil";, jurisprudența CJUE fiind obligatorie pentru instanțele românești, astfel că acestea au posibilitatea să analizeze caracterul abuziv al acestor clauze.
Intimații - reclamanți, în calitate de consumatori, nu au acționat de pe o poziție egală cu cea a băncii, deoarece contractul ce face obiectul cauzei nu a fost negociat, fiind unul de adeziune, clauzele cuprinse în el fiind prestabilite de către bancă, fără să se fi dat posibilitatea reclamanților de a modifica sau înlătura vreuna dintre clauze. contrar cerințelor bunei-credințe
Nici critica referitoare la faptul că nu s-ar fi creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, prin existența clauzei referitoare la comisionul de risc, nu poate fi reținută, deoarece dezechilibrul pe care-l generează aceste clauze este dat de faptul ca acest comision nu reprezintă un cost actual al creditului ci, eventual reprezintă o asigurare pe care banca si-o ia împotriva riscului intrării consumatorului in incapacitate de plata.
Astfel, comisionul de risc a fost stabilit la 0,19%, aplicat la soldul creditului, ceea ce reprezintă un comision anual de 2,28%., în timp ce creditul este garantat în art.7 lit. a cu imobilul situat în I., A. T. N. nr. 93, bl. 989B, sc.A, etaj 4 cu nr. cadastral 2032 - CV 17l-intabulat în cartea funciară nr. 66580 a municipiului I., prin valorificarea căruia pârâta are posibilitatea de a se îndestula pe calea procedurii executării silite, în situația în care beneficiarii împrumutului nu achită ratele la scadență, imobilul constituit garanție, fiind asigurat la un asigurător agreat de bancă.
Prin urmare, deși acest cost este unul eventual si nu unul actual, cert, recurenta îl încasează lunar si nu îl returnează consumatorului bun-platnic după unul sau mai mulți ani de derulare a contractului fără incidente de plată, astfel că, consumatorii, cu toate că și-au îndeplinit obligațiile contractuale, au plătit lunar un comision de risc, fără ca riscul să se fi materializat, sumele percepute în final cu acest titlu fiind importante ca și cuantum.
Comportamentul contractual al împrumutatului nu este cunoscut de la început de către banca, astfel ca, a incasa un comision de la o persoana care, verificata fiind in evidentele incidentelor de plăți, nu ridică nici o suspiciune cu privire la seriozitatea si bonitatea sa, nici la încheierea, nici cu ocazia executării contractului, reprezintă un abuz din partea băncii.
Mai mult, riscul de piață trebuie sa fie asumat in egala măsura de ambele părți, atât de bancă, care este jucător profesionist, cât și de consumator, perceperea comisionului de risc nefăcând altceva decât să transfere toate riscurile in sarcina consumatorilor.
Pe de altă parte, sunt pertinente aprecierile intimaților în sensul că, în conținutul convenției de credit nu sunt menționate destinația comisionului de risc și nici justificarea perceperii acestuia, astfel încât, pentru acordarea creditului, împrumutătorul percepe dobânda si comision fără evidențierea distincției dintre acestea, fiind astfel încălcate disp. art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 ce impun exprimarea clauzelor într-un limbaj ușor inteligibil.
Pentru considerentele mai sus relevate, în baza disp.art.3l2 alin.l C.pr.civilă, tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
Având în vedere soluția pronunțată cu privire la recurs nu se vor acorda cheltuielile de judecată solicitate de recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta SC V. R. SA, cu sediul în B.
, sector 2, P., nr. 42, et. 3-8 și 10, împotriva sentinței civile nr._ pronunțată de Judecătoria Iași în dosar nr._ .
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurentă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi,_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
B. | L. T. M. | A. P. | L. | D. E. |
GREFIER
M. D.
concediu maternitate - semnează grefier șef secție A. L. C.
Red/dact: BLT/HVA
_ /2 ex
Jud. fond:Buliga.T
| ← Decizia civilă nr. 9482/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 718/2013. Obligatie de a face → |
|---|
