Decizia civilă nr. 599/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R.
UL SPECIALIZAT C. DOSAR nr. _Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr. 599/2013
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: F. M. JUDECĂTOR: D. D. JUDECĂTOR: I. P. GREFIER: C. P.
Pe rol fiind recursul formulat de recurenta SC E. R. A. R. SA, în contradictoriu cu intimata SC S. I. S., împotriva sentinței civile nr. 1006/21 ianuarie 2013 și a încheierii din 8 octombrie 2012, pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, cauza având ca obiect, în primă instanță pretenții - acțiune în regres.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul intimatei, d-l avocat T. Miron, cu împuternicirea avocațială depusă la dosar, lipsind reprezentantul recurentei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se următoarele:
în data de 14 noiembrie 2013 intimata a depus întâmpinare, având atașată împuternicirea avocațială dată în favoarea d-lui avocat T. Miron;
tot în data de 14 noiembrie 2013, recurenta a înaintat la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50,18 lei și timbre judiciare în valoare de 1,5 lei; de asemenea, a adus la cunoștință faptul că a decis retragerea mandatelor acordate S. C. & Asociații pentru dosarele în care are calitatea de reclamant/pârât/chemat în garanție sau o altă calitate, aflate pe rolul instanțelor de judecată, potrivit notificării atașate, menționând noul sediu ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură: totodată, recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său la dezbateri.
Instanța constată că s-a făcut de către recurentă dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar și că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său la dezbateri.
Instanța solicită reprezentantului intimatei să precizeze dacă are înscrisuri de depus la dosar, respectiv dacă are de formulat alte cereri.
Reprezentantul intimatei arată că nu are alte înscrisuri de depus la dosar și nici alte cereri de formulat.
Instanța acordă reprezentantului intimatei cuvântul asupra recursului. Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat.
Consideră că, astfel cum recursul a fost formulat, raportat la motivul de recurs invocat, nu se poate casa hotărârea și trimite cauza spre rejudecare întrucât este evident că este un motiv de modificare a hotărârii prin decizia instanței de recurs. De asemenea, arată că recurenta nu a adus absolut niciun argument nou față de cele invocate în fața instanței de fond. Partea pe care o reprezintă a fost invitată la conciliere, așa cum rezultă și din înscrisurile depuse la dosar, pentru o răspundere civilă delictuală și pentru un anumit cuantum, apoi a fost chemată în judecată și, pe lângă aceste pretenții, prin petitul 4 din cererea de chemare în judecată formulată de recurentă, aceasta a solicitat sume de 10 ori mai mari, sume care, practic, au un alt temei și anume o răspundere contractuală. Consideră că instanța de fond a admis excepția prematurității
formulată de partea pe care o reprezintă judecând în mod obiectiv această cauză, deoarece este evident că nu este vorba de o procedură viciată, ci despre o procedură inexistentă raportat la pretențiile solicitate în petitul patru. Pentru considerentele expuse, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca legală, de asemenea și încheierea atacată. Solicită cheltuieli de judecată în recurs potrivit dovezilor pe care le depune la dosar.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
T. UL: Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin sentința civilă nr. 1006/21 ianuarie 2013 pronunțată în dosarul nr.
_, Judecătoria Cluj-Napoca a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta SC E. R. A. R. SA (cu fosta denumire SC ASITRANS SA) în contradictoriu cu pârâta SC S. I. S., pârâta fiind obligată la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.021,66 lei, cu titlu de despăgubire, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, în cuantum de 95,34 lei, calculată pentru perioada 15 martie 2010 - 12 august 2011, și în continuare, până la data plății efective și la plata în favoarea reclamantei a sumei de 132 lei, reprezentând contravaloarea ultimei rate din prima de asigurare. De asemenea, a respins pentru rest acțiunea civilă, admițând excepția prematurității, pârâta fiind obligată la plata în favoarea reclamantei a sumei de 108 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut faptul că la data de 19 noiembrie 2008 s-a încheiat polița de asigurare de răspundere civilă auto RCA seria RO/16/H16/DV nr. 000109188 pentru autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe numele proprietarei pârâte SC S. I. S., în calitate de asigurată, polița de asigurare fiind valabilă în perioada 22 noiembrie 2008 - 21 mai 2009 (f.8 dosar judecătorie). La aceeași dată, contrar susținerilor pârâtei, s- a încheiat actul adițional la polița de asigurare, (f.9 dosar judecătorie), prin care s-a stabilit că prima de asigurare este în sumă totală de 265 lei, urmând să fie achitată în două rate, prima rată, în sumă de 133 lei, fiind achitată la data încheierii contractului, iar scadența pentru următoarea rată fiind la data de 22 februarie 2009, aceasta fiind în cuantum de 132 lei.
După încheierea poliței de asigurare, în data de 4 mai 2009, a avut loc un eveniment rutier de care s-a făcut vinovat angajatul pârâtei, care, conducând autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, asigurat RCA prin polița 000109188, a avariat autoturismul_ . În baza poliței RCA 000109188 s-a deschis dosarul de dauna EJ 50000, depus la dosarul judecătoriei, în cadrul căruia reclamanta a despăgubit păgubitul din accidentul amintit cu suma de 1.021,66 lei.
A mai reținut că, așa cum rezultă fără echivoc din înscrisurile anexate cauzei, evenimentul asigurat s-a produs după data de 22 februarie 2009, scadența celei de a doua rate din prima de asigurare, respectiv la data de 4 mai 2013, în perioada de valabilitate a poliței de asigurare, însă rata a II-a nu a fost achitată de pârâtă până la momentul pronunțării hotărârii primei instanțe.
A mai reținut că potrivit art. 5 din actul adițional la contractul de asigurare, asiguratorul urma să recupereze de la asigurat contravaloarea despăgubirilor plătite terților păgubiți, în caz de neplată la scadență a unei rate de primă, dacă evenimentul asigurat s-a produs după scadența acesteia.
Prima instanță a mai reținut faptul că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 5 din actul adițional, evenimentul asigurat fiind produs după data scadenței celei de a doua rate, astfel că asiguratorul se putea îndrepta cu o
acțiune în despăgubire împotriva asiguratului. Obligația de a încheia contractul de asigurare revenea proprietarului vehiculului, în temeiul art. 48 din Legea nr. 136/1995, respectiv pârâtei, care a și procedat la încheierea contractului de asigurare, asumându-și toate obligațiile ce decurg din executarea acestuia, inclusiv aceea de a achita ratele de primă de asigurare și de a suporta consecințele neplății acestora la scadenta.
A reținut că afirmațiile pârâtei pe fond avansate prin întâmpinare sunt neîntemeiate și lipsite de orice argument juridic. Astfel, susținerile sale privind achitarea celei de a doua rate - care nu rezultă din borderoul de depunere, suma de 265 lei de la poziția doi fiind depusă de o altă persoană juridică - în lipsa oricărui suport probator, respectiv anexarea de către pârâtă a chitanței doveditoare, au rămas la nivelul unor simple afirmații, ce nu au produs niciun fel de consecințe juridice.
A mai reținut că potrivit art. 146 și art. 102 din Legea nr. 71/2011, contractul de asigurare este supus legii în vigoare la data încheierii poliței de asigurare. Așa fiind, în temeiul art. 969 C.civ. - dispoziție preluată în art. 1270 din Legea 287/2009, prima instanță a admis în parte ca întemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantă, și, în consecință, a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.021,66 lei, cu titlu de despăgubire achitată, la care a adăugat suma de 95,34 lei, dobânda legală aferentă perioadei 15 martie 2010 ( data acordării despăgubirii) - 12 august 2011, stabilită potrivit OG nr. 9/2000, în vigoare la data încheierii poliței și, în continuare, până la data plății efective. De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 969 C.civ., a obligat-o pe pârâtă la plata în favoarea reclamantei a sumei de 132 lei, reprezentând contravaloarea ultimei rate din prima de asigurare, neachitată de pârâta asigurată.
Ca urmare a admiterii excepției prematurității pretențiilor formulate de reclamantă prin petitul 4 din cererea de chemare în judecată, instanța de fond a respins în rest acțiunea civilă, cu privire la acest capăt de cerere, în temeiul excepției.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta SC E. R. A.
R. SA solicitând casarea sentinței recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată în fond și recurs.
În motivarea recursului, recurenta a reiterat petitele cererii sale introductive de instanță și a arătat că prin sentința recurată instanța de fond a admis în parte acțiunea sa, conform celor arătate mai sus.
Recurenta a arătat că soluția pronunțată de către instanța de fond este nelegală și netemeinică față de dispozițiile art 304 pct. 9 C.proc.civ., fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 7201C.proc.civ.
Astfel, a considerat că prima instanță a admis excepția prematurității fără a face o interpretare a art. 7201C.proc.civ. în spiritul legii, ci strict în litera ei, interpretând eronat dispoziția legală, contrar intenției legiuitorului de a evita ajungerea în instanță a litigiilor ce se pot rezolva pe cale amiabilă.
A arătat că la dosarul cauzei au fost depuse dovezile notificării adresate intimatei pârâte, cu numărul de ieșire de la recurentă 10351/30 decembrie 2010. Prin notificarea menționată a adus la cunoștința intimatei pârâte împrejurarea că a achitat în urma evenimentului rutier de la data de 4 septembrie 2009 despăgubirea în cuantum de 1021,66 lei, în baza poliței seria DV nr. 000109188 încheiate pentru autoturismul cu nr. de înmatriculare_, precum și faptul că ultima rată din prima de asigurare nu a fost depusă la ea, solicitând și contravaloarea acesteia.
Recurenta a mai arătat că solicitarea sa de obligare a intimatei pârâte la plata penalităților de întârziere de 5% purtând asupra sumei de 225 lei,
calculate de la data scadenței ultimei rate, 22 septembrie 2009, până la data plății efective a debitului, este o cerere accesorie capătului de cerere privind obligarea SC S. I. S. la plata sumei de 132 lei reprezentând contravaloarea ultimei rate de primă și este întemeiată pe dispozițiile cuprinse în actul adițional la polița RCA menționată mai sus.
A arătat că instanța de fond nu a avut în vedere finalitatea dispozițiilor art. 7201C.proc.civ. și nu a reținut faptul că pârâta nu a manifestat disponibilitate în ceea ce privește soluționarea litigiului pe cale amiabilă, înțelegând să conteste pretențiile solicitate prin cererea de chemare în judecată. Intimata pârâtă nu a susținut niciun moment posibilitatea unei rezolvări amiabile a litigiului. Nimic din conduita intimatei pârâte nu a lăsat să se înțeleagă dorința de desfășurare a unei proceduri prealabile de conciliere.
A mai arătat că dacă aceasta era de bună credință avea posibilitatea, după primirea citației însoțite de cererea de chemare în judecată și de înscrisurile aferente acesteia să solicite printr-o adresa recurentei o întâlnire în vederea concilierii, care să conducă la o eventuală rezolvare amiabilă a litigiului până la primul termen de judecată.
Referitor la admisibilitatea excepției prematurității, a arătat că secția comercială a Î., prin decizia nr. 348/2005 a statuat: "...nerespectarea unora dintre prevederile art. 7201C.proc.civ. nu atrage automat nulitatea concilierii, ci numai dacă partea dovedește o vătămare";. A arătat că, în speță, pârâta nu a făcut dovada vreunei vătămări, condiție esențială a fi dovedită pentru a conduce la nulitatea concilierii sau la a considera procedura prealabilă neîndeplinită. O explicație detaliată asupra acestui aspect oferă tot Î. prin decizia nr. 3184/30 septembrie 2004: "Rațiunea concilierii prealabile prevăzute de art. 7201C.proc.civ. este aceea de a simplifica și degreva judecățile având ca obiect pretenții de natură bănească, pretenții ce pot fi soluționate pe cale amiabilă și într-un termen scurt. Aceasta rațiune este practic realizată și atunci când încercarea de conciliere a reclamantei cu cealaltă parte a avut loc în cadrul unei alte proceduri, cum este cea a somației de plată sau când procedura concilierii a fost îndeplinită după introducerea cererii de chemare în judecată, deoarece esențial este ca părțile, prin voința lor, exprimată neechivoc, să stăruie pentru a rezolva litigiul";.
În drept, a invocat art. 304 pct. 9, art. 3041, art. 312 alin. 3 și alin. 5, art.
242 alin. 2 C.proc.civ.
Recursul a fost legal timbrat.
Pentru dovedirea recursului, recurenta a arătat că înțelege să se servească de probe scrise, fără a le preciza și fără a depune înscrisuri noi în recurs.
Prin întâmpinarea depusă la 14 noiembrie 2013, intimata SC S. I. S. a solicitat respingerea recursului, arătând că instanța de recurs nu poate să dispună casarea și trimiterea spre rejudecare, deoarece, astfel cum rezultă chiar din conținutul art. 312 alin. 3 C.proc.civ., instanța de recurs poate să rețină cauza spre rejudecare și să modifice hotărârea instanței de fond.
Având în vedere solicitările recurentei, raportat la prevederile legale în materie, intimata a considerat că se impune respingerea recursului ca nelegal.
În ceea ce privește caracterul nefondat al recursului, intimata a arătat că, din punctul său de vedere, instanța de fond a pronunțat o soluție corectă și legală în ceea ce privește admiterea excepției prematurității, invocată de intimată în ședința din data de 8 octombrie 2012.
A învederat că, așa cum a arătat și în cadrul dezbaterilor la instanța de fond, precum și în susținerea excepției invocate, consideră că lucrurile sunt extrem de clare, iar ca instanța de recurs să constate că recursul recurentei este nefondat se impune doar să analizeze strict înscrisurile existente deja la dosarul
cauzei. Mai mult decât atât, a arătat că, în susținerea recursului de față, recurenta nu aduce absolut niciun argument în plus.
În contextul în care recurenta a susținut faptul că instanța de fond a admis nelegal excepția prematurității, întrucât "nerespectarea unora dintre prevederile art. 7201C.proc.civ. nu atrage nulitatea concilierii decât dacă partea dovedește o vătămare";, a apreciat că cele susținute de recurentă sunt simple afirmații prin care aceasta intenționează să se disculpe în efectuarea actelor de procedură în efectuarea procedurii prevăzute de art. 7201C.proc.civ. privind procedura concilierii directe.
A arătat că recurenta nu înțelege nici acum, în ultimul ceas, faptul că procedura concilierii directe efectuată de aceasta nu este viciată, ci aceasta este inexistentă în ceea ce privește pretențiile existente la petitul 4 din cererea de chemare în judecata. Chiar dacă este vorba despre o cerere accesorie, intimata a considerat că se impunea ca recurenta să o timbreze la valoarea pretențiilor solicitate, ceea ce nu a făcut, și, în această situație, oricum, aceste pretenții trebuiau respinse. Cu alte cuvinte, recurenta a solicitat total altceva în invitația la conciliere față de cererea de chemare în judecată.
Intimata a considerat, de asemenea, că pretențiile solicitate la petitul 4 din cererea de chemare în judecată sunt neîntemeiate raportat și la suma la care recurenta le-a calculat. (225 lei în loc de 132 lei).
De asemenea, intimata a mai arătat că instanța de fond a procedat corect prin admiterea excepției prematurității. Așa cum rezulta din convocarea la conciliere pe care a primit-o de la reclamantă, aceasta a solicitat suma de 1.153,66 lei, care se compunea din 1.021,66 lei reprezentând despăgubirea accidentului suferit de terț și 132 lei, reprezentând rata restantă din prima de asigurare la polița RCA. Din tot cuprinsul convocării la conciliere reiese în mod evident că reclamanta nu a solicitat sau nici măcar nu a menționat că are de gând să obțină de la intimată dobânzi sau penalități de întârziere. Așa cum se poate observa, în conținutul convocării la conciliere nu se regăsesc cuvinte de genul "penalități"; sau "dobânzi";. De asemenea, recurenta a menționat că temeiul pretențiilor îl reprezintă condițiile generale de asigurare RCA și câteva articole din C.civ., ce făceau trimitere la răspunderea civilă delictuală și nu la cea contractuală, nefăcând nicio referire la acel act adițional la care s-a referit în acțiune.
Totodată, intimata a considerat că se impunea în mod obligatoriu ca recurenta să facă vorbire în convocarea la conciliere despre penalități sau dobânzi, întrucât dobânda solicitată nu era una legala, ci, conform susținerilor recurentei, era o dobândă convențională.
Având în vedere aceste aspecte, intimata a considerat că între convocarea la conciliere și cererea de chemare în judecată există diferențe uriașe referitoare la pretențiile reclamantei, astfel că în mod elocvent intimata a fost chemată în judecată pentru total altceva decât a fost informată sau a fost invitată să rezolve amiabil.
A mai învederat că, așa cum a arătat și în fața instanței de fond, în susținerea afirmațiilor a invocat atât jurisprudență elocventă în materie, cât și doctrina, care arată în mod clar că dacă o persoană este invitată la conciliere pentru un motiv, nu poate fi chemată în judecată pentru un alt motiv, mai ales în speța de față în care diferența dintre sumele solicitate era una uriașă, abuzivă și vătămătoare.
A solicitat judecarea recursului și în lipsa reprezentantului său la dezbateri.
În drept, a invocat art. 115 și urm., art. 242 alin. 2 C.proc.civ., art. 247 C.proc.civ. și art. 312 alin. 1 C.proc.civ.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de recurentă și a apărărilor intimatei, în conformitate cu art. 304, art. 3041și art. 312 C.proc.civ., tribunalul reține următoarele:
Cu titlu preliminar, tribunalul are în vedere faptul că prezenta acțiune a fost introdusă la data de 26 septembrie 2011 și are ca obiect pretenții derivate din raporturi juridice desfășurate între părți în temeiul contractului de asigurare RCA seria RO/16/H16/DV nr. 000109188/19 noiembrie 2008, în urma accidentului rutier din data de 4 mai 2009.
Prin raportare la data nașterii raporturilor juridice dintre părți și la prevederile art. 6, alin. 2 și alin. 6 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, respectiv prin raportare la prevederile art. 3 și art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, tribunalul reține că raporturile juridice dintre părți s-au născut înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil, iar efectele lor în curs de desfășurare nu se încadrează în excepțiile prevăzute de art. 6 alin. 6 din Legea nr. 287/2009 și de art. 5 din Legea nr. 71/2011, pentru a le fi aplicabile dispozițiile Noului Cod civil. În consecință, legislația aplicabilă raporturilor juridice dintre părți este reprezentată de Legea nr. 136/1995, ca lege specială și de Codul civil din 1864, ca lege generală.
Din perspectivă procedurală, tribunalul reține că prezenta cerere a fost înregistrată înainte de intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), la 26 septembrie 2011, astfel încât normele procedurale aplicabile sunt cele ale Codului de procedură civilă din 1865.
Tot cu titlu preliminar, tribunalul reține că limitele sesizării sale sunt reprezentate de dispozițiile sentinței civile nr. 1006/21 ianuarie 2013 și ale încheierii din 8 octombrie 2012 referitoare la admiterea excepției prematurității în ceea ce privește pretențiile recurentei reclamante de obligare a intimatei pârâte la plata penalităților de 5% purtând asupra sumei de 225 lei, calculate de la "momentul plății scadenței ultimei rate,_ și până la data de 12 august 2011, în cuantum de 7.751,25 lei, precum și în continuare, până la data plății efective a debitului";.
În aceste limite, tribunalul reține că potrivit art. 7201alin. 1 și alin. 2 C.proc.civ., în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte. În scopul mai sus arătat, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire, prin telegramă, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Convocarea se poate face și prin înmânarea înscrisurilor sub semnătura de primire.
Dispozițiile art. 7201alin. 1 C.proc.civ. instituie o procedură prealabilă obligatorie, a cărei absență totală constituie, în conformitate cu dispozițiile art.
109 alin. 2 C.proc.civ., un fine de neprimire a cererii, cererea urmând a fi respinsă în această situație ca prematur formulată, ca urmare a admiterii excepției prematurității cererii de chemare în judecată. Fiind norme care reglementează desfășurarea procedurii de judecată, dispozițiile art. 7201C.proc.civ. referitoare la încercarea reclamantului de a soluționa litigiul prin conciliere directă cu cealaltă parte înainte de introducerea cererii de chemare în
judecată sunt imperative și de ordine publică, vizând activitatea jurisdicțională a instanțelor. În consecință, excepția prematurității, invocată de pârâtă, în măsura în care se referă la absența totală a încercării reclamantei de a soluționa litigiul
prin conciliere directă anterior sesizării instanței, are caracter de ordine publică și atrage nulitatea absolută (eventual parțială) a convocării la conciliere directă.
În ceea ce privește modalitatea concretă de formulare a propunerii de conciliere directă, temeiurile de fapt și de drept indicate, caracterul actual sau eventual al pretențiilor reclamantei și eventualele acte anexate propunerii de conciliere a litigiului, la care se referă art. 7201alin. 2 C.proc.civ., instanța reține că aceste aspecte procedurale vizează strict raportul juridic dintre părți, fiind astfel elemente de ordine privată ale litigiului, susceptibile să atragă doar o nulitate relativă a procedurii prealabile.
Distincția între caracterul absolut și caracterul relativ al nulităților care intervin în cazul încălcării diverselor dispoziții ale art. 7201C.proc.civ. a fost estompată prin modificarea art. 109 C.proc.civ. prin Legea nr. 202/2010, act normativ care a redus sfera persoanelor îndreptățite la invocarea acestei nulități la persoana pârâtului și a limitat perioada de timp înăuntrul căreia această excepție poate fi invocată, prevăzând expres că neîndeplinirea procedurii prealabile a concilierii directe trebuie invocată prin întâmpinare. Excepția a fost invocată de pârâta intimată cu respectarea art. 109 alin. 3 C.proc.civ., prin întâmpinare.
Oricum, în contextul art. 105 alin. 2 C.proc.civ., fiind o nulitate care vizează un act de procedură, nulitatea convocării la conciliere directă trebuie analizată din perspectiva caracterului său expres sau virtual; nefiind o nulitate expresă, pârâta era ținută să justifice o vătămare a drepturilor și/sau intereselor sale procesuale.
Astfel cum rezultă din "notificarea"; de la f. 11-12 din dosarul judecătoriei, înscris de care reclamanta recurentă s-a prevalat cu titlu de convocare la conciliere directă, reclamanta recurentă a solicitat pârâtei intimate plata sumei de 1.021,66 lei, reprezentând despăgubire plătită de ea pentru pagubele suferite de autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ în dosarul de daună EJ50000 și a sumei de 132 lei reprezentând contravaloarea ultimei rate din prima de asigurare. Nici în cuprinsul acestui înscris și nici în cuprinsul vreunui alt înscris depus de reclamanta recurentă la dosar în probațiune nu se regăsește pretenția reclamantei recurente de a îi fi plătită de către pârâta intimată vreo sumă de bani reprezentând penalitățile de întârziere prevăzute de art. 3 din actul adițional la contractul de asigurare RCA seria RO/16/H16/DV nr. 000109188/19 noiembrie 2008. Reclamanta recurentă nu a făcut nicio referire la vreo atare pretenție, nici în cuprinsul notificării de la f. 11-12 din dosarul judecătoriei și nici în cuprinsul vreunui alt înscris depus în probațiune, procedura concilierii directe pentru această pretenție fiind, astfel inexistentă.
Vătămarea suferită de pârâta intimată ca urmare a neefectuării procedurii concilierii directe de către reclamantă cu privire la pretențiile reprezentând penalități de întârziere rezidă în faptul că nu a avut posibilitatea, recunoscută de lege, de a cunoaște aceste pretenții ale reclamantei înainte de chemarea sa în
judecată, cu consecința imposibilității pârâtei de a lua o decizie în legătură cu conduita sa procesuală față de aceste pretenții: achitarea lor sau purtarea unui proces. Faptul că aceste pretenții au natură accesorie față de pretenția cuprinsă în petitul al doilea nu prezintă nicio relevanță juridică, deoarece art. 7201C.proc.civ. nu distinge între pretențiile principale și cele accesorii, impunând doar ca acestea să fie evaluabile în bani, condiție îndeplinită în speță.
Cât privește pretinsa interpretare de către prima instanță a dispozițiilor art. 7201C.proc.civ. contra spiritului legii, invocată de reclamanta recurentă, tribunalul are în vedere faptul că alegația reclamantei recurente se bazează pe premisa lipsei de disponibilitate a pârâtei intimate de a participa la o conciliere directă, care ar fi atras inutilitatea parcurgerii acestei proceduri prealabile. T.
ul reține că reclamanta recurentă invocă un element intențional pe care nu l-a dovedit. La dosar nu există vreo probă care să justifice această presupunere, în contextul în care reclamanta recurentă nu a procedat efectiv la o convocare reală a pârâtei intimate, stabilind o dată și un loc concrete pentru o conciliere reală, efectivă, ci s-a limitat la a îi comunica pârâtei pretențiile sale, act care este echivalat în practica judiciară cu o convocare la conciliere directă, dar care nu respectă, formal cerințele art. 7201alin. 2 C.proc.civ.
În același sens, valoarea pretențiilor pentru care reclamanta recurentă nu a efectuat deloc procedura concilierii directe nu este lipsită de importanță, conduita pârâtei putând fi diferită în situația avansării de către reclamantă a unor pretenții de valoare net superioară.
Mai mult, pretinsa atitudine lipsită de flexibilitate a pârâtei intimate nu se regăsește în faza procesuală a recursului, în condițiile în care pârâta intimată nu a atacat hotărârea primei instanțe.
Prin urmare, tribunalul nu poate reține lipsa de finalitate a procedurii concilierii directe, pentru a înlătura aplicarea dispozițiilor art. 109 alin. 2 coroborate cu cele ale art. 7201C.proc.civ.
În consecință, tribunalul reține că singurul motiv de recurs invocat de recurenta reclamantă este nefondat, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin.
1 teza a II-a C.proc.civ., coroborat cu art. 169 C.civ. și art. 129 alin. 1 C.proc.civ., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta SC E. R.
A. R. SA, în contradictoriu cu intimata SC S. I. S. împotriva sentinței civile nr. 1006/21 ianuarie 2013 și a încheierii din 8 octombrie 2012, pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care le va menține în întregime.
Având în vedere dispozițiile art. 274 C.proc.civ. și culpa procesuală a recurentei reclamante, care a inițiat nefondat prezentul demers de control judiciar, tribunalul o va obligă recurenta SC E. R. A. R. SA, la plata către intimata SC S. I. S. a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de
judecată în recurs (f.22-23 dosar recurs).
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta SC E. R. A.
R. SA, în contradictoriu cu intimata SC S. I. S. împotriva sentinței civile nr. 1006/21 ianuarie 2013 și a încheierii din 8 octombrie 2012, pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care le menține în întregime.
Obligă recurenta SC E. R. A. R. SA, la plata către intimata SC S. I. S. a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | |
F. M. | D. | D. I. P. | C. P. În CO, semnează | În CO, semnează |
președintele instanței | prim-grefier |
Thred. FIM/LU/2 ex./_
| ← Decizia civilă nr. 496/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 657/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
