Decizia civilă nr. 681/2012. Acțiune în pretenții comerciale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr. 681/2012
Ședința publică din data de 16 decembrie 2012 Completul este constituit din:
PREȘEDINTE: D. D. JUDECĂTOR: F. M. JUDECĂTOR: E. B. GREFIER: A. VLAIC
Pe rol fiind contestația în anulare formulată de către contestatoarele SC S.
SS și SC P. SS împotriva deciziei civile nr. 388/10 iunie 2013 pronunțate de către Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații I. M. și I. V. .
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă, în reprezentarea intereselor contestatoarelor, d-na avocat P. O. și reprezentanta intimaților, d-na avocat A. Georgia Varga.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că intimații au depus întâmpinare la data de 9 decembrie 2013. Un exemplar al întâmpinării se comunică reprezentantei contestatoarelor.
Reprezentanții părților arată că nu au alte cereri în probațiune.
Tribunalul constată contestația în anulare în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentanților părților asupra contestației.
Reprezentanta contestatoarelor solicită admiterea contestației, în baza art. 317, alin. 1 pct. 1 și alin. 2 C.proc.civ., având în vedere că părțile pe care le reprezintă nu au fost legal citate, pentru motivele arătate în cuprinsul contestației.
Reprezentanta intimaților solicită respingerea contestației, pentru motivele arătate în cuprinsul întâmpinării, fără cheltuieli de judecată.
Tribunalul rămâne în pronunțare asupra contestației în anulare.
T R I B U N A L U L :
Deliberând asupra contestației în anulare de față:
Prin decizia civilă nr. 388/10 iunie 2013, pronunțată în dosarul nr. _
, Tribunalul Specializat C. a admis excepția nelegalei timbrări a recursului declarat de recurentele SC SS S. și SC P. SS și a anulat ca nelegal timbrat recursul declarat de recurentele SC SS S. și SC P. SS în contradictoriu cu intimații I. M. și I. VICENT împotriva sentinței civile nr. 2934/14 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care a menținut-o în întregime.
Pentru a dispune în acest sens, tribunalul a reținut faptul că recurentele au fost legal citate pentru termenul de judecată din data de 10 iunie 2013 cu mențiunea de a face dovada achitării timbrului judiciar de 0,15 lei, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la filele 9-10. Potrivit art. 9 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate dacă nu sunt timbrate corespunzător. În cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru. De
asemenea, potrivit art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 neîndeplinirea obligației de plată taxei judiciare de timbru la termen atrage sancțiunea anulării cererii.
Așadar, instanța de recurs a reținut că recurentele nu s-au conformat obligației legale de a achita timbrul judiciar, motiv pentru care, în temeiul art. 9 din OG nr. 32/1995 raportat la art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, a admis excepția nelegalei timbrări a recursului și, în consecință, a anulat ca nelegal timbrat recursul mai sus arătat.
Împotriva acestei hotărâri au formulat contestație în anulare contestatoarele SC SS S. și SC P. SS, solicitând anularea hotărârii atacate, întrucât procedura de citare pentru ziua când s-a judecat pricina, în ceea ce le privește, nu a fost îndeplinită conform dispozițiilor legale, iar cererea de recurs formulată a fost respinsă fără a fi judecată în fond.
În motivarea contestației, au arătat că s-a admis excepția nelegalei timbrări a recursului promovat cu toate că au aplicat timbrul judiciar de 0,30 lei corespunzător acțiunii introduse, timbru judiciar care se afla la dosar în momentul deliberării și pronunțării hotărării atacate. Au luat cunoștință de termen de pe lista de ședință din ziua de 10 iunie 2013 și nu prin citarea de la sediul societății.
Prin urmare, au solicitat admiterea contestației, rejudecarea recursului și citarea în mod legal a lor la adresa sediului nou indicat prin cererea din 10 iunie 2013, respectiv admiterea în întregime a acțiunii formulate.
Au mai arătat că decizia civilă atacată este nelegală întrucât instanța de recurs a pronunțat soluția reținută în dispozitivul acestei hotărâri fără a ține cont de faptul că procedura de citare a lor pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită conform prevederilor legale și fără a ține cont de faptul că cererea de recurs, astfel cum aceasta a fost formulată, a fost legal timbrată.
Au arătat că pe procesul verbal de citare de la adresa din str. Vrancea nr. 9 nu este aplicată ștampila societății, deși există o persoană care se află permanent la sediu care se ocupă cu preluarea corespondenței, iar datorită mutării de la acel sediu au indicat instanței noua adresă de citare.
Contestatoarele au mai arătat că nu au primit o citație cu mențiunea timbrării, dar din cunoștințele lor trebuie să aplice doar un timbru judiciar de 0,30 lei, ceea ce au și făcut prin adresa din data de 10 iunie 2013.
Totodată, contestatoarele au mai susținut că au înregistrat la dosarul cauzei la data de 10 iunie 2013 o cerere prin care au adus la cunoștința instanței schimbarea sediului societăților, respectiv din str. Vrancea, nr. 9, jud. C., în str.
D., nr. 14 -16, ap. 54, clădirea C. City Center, solicitând ca citarea și comunicarea actelor de procedură ulterioare să se efectueze la noua adresă.
Au mai arătat că instanța, prin hotărârea pronunțată, nu a ținut cont de cererea formulată la această adresă și nici de faptul că timbrul judiciar aferent recursului promovat se afla la dosarul cauzei, invocând din oficiu excepția nelegalei timbrări a recursului, pe care a admis-o și a anulat ca nelegal timbrat recursul promovat. Drept consecință a acestei situații, au suferit o vătămare ca urmare a faptului că am fost nelegal citate și au fost lipsite de posibilitatea de a își susține recursul.
În drept, au invocat art. 317 și urm. C.proc.civ. Contestația în anulare a fost legal timbrată.
Prin întâmpinarea depusă la 9 decembrie 2013, intimații I. M. și I.
V. au solicitat respingerea contestației în anulare, arătând în motivare faptul că cele două societăți invocă art. 317 C.proc.civ. și critică hotărârea instanței de recurs din dosarul nr._, arătând că nu au fost legal citate pentru termenul din 10 iunie 2013, apreciind că trebuiau să fie citate în alt loc, respectiv la noul sediu din C. -N., Calea D. nr. 14-16 ap. 54, jud. C. și că nu au
fost citate cu mențiunea achitării timbrului judiciar de 0,15 lei, apreciind că au aplicat timbrul judiciar de 0,30 lei aferent recursului, deci nu mai datorau încă 0,15 lei timbru judiciar.
Intimații au arătat că ambele contestatoare au declarat recurs în data de 28 februarie 2013, arătând că au sediul în C. -N., str. Vrancea nr. 9, jud. C., cererea de recurs nu a fost redactată prin avocat, la dosarul de recurs nefiind nicio împuternicire avocațială iar la recurs a fost anexată dovada achitării unei taxe judiciare de timbru de 5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei (nu 0,30 lei cum se afirmă).
Au mai arătat că citațiile emise de Tribunalul Specializat C. pentru judecarea recursului în data de 10 iunie 2013 au fost emise și apoi comunicate către cele două recurente (f. 9 și 10 dosar recurs) prin afișare în 13 mai 2013 la sediul indicat în cererea de recurs, str. Vrancea nr. 9.
Intimații au mai arătat că la f. 25 din dosarul de recurs se află minuta hotărârii, iar la f. 26, deci după deliberare și pronunțare, se află cererea celor două societăți recurente, în original, care are anexat timbru judiciar 0,30 lei, cererea prin care se aduce la cunoștință noul sediu și se solicită citarea la noul sediu din Calea D., nr. 14-16, ap. 54. Cererea a fost înregistrată în_ (ștampila registraturii) și poartă mențiunea olografă "la dosar după pronunțarea hotărârii, 10 iunie 2013, orele 14.40";. Au menționat că această cerere, în original, nu are mențiunea olografă ce se regăsește la f. 7 din dosarul de contestație în anulare "am aplicat t.jud 0.30 lei";, deci nu este o copie fidelă, deși este prezentată ca atare. Au mai arătat că la f. 27 din dosarul de recurs se regăsește aceeași cerere, care poartă mențiunea "primit la dosar_ ";.
Astfel, au arătat că recurentele au indicat în cererea de recurs sediul ca fiind str. Vrancea nr. 9, iar instanța a citat recurentele la sediul indicat, str. Vrancea nr. 9. La data emiterii citației, cât și ulterior, până în momentul rămânerii în pronunțare, chiar până în momentul redactării minutei hotărârii, instanța nu avea cunoștință de vreun alt sediu ori altă adresă de comunicare a actelor procedurale și nici nu putea ghici că recurentele și-au schimbat sediul.
În conformitate cu art. 90 alin. 1 C.proc.civ, înmânarea citației se face la sediul părții. Citarea s-a îndeplinit prin afișare în baza art. 901C.proc.civ.
Conform art. 302, alin. 1, lit. a C.proc.civ, recurentele au avut obligația, și și-au îndeplinit-o, de a indica în scris, în cererea de recurs, sediul. Citația pentru termenul din 10 iunie 2013 a fost afișată în 13 mai 2013, deci cu timp suficient înainte de termenul de judecată, termen de judecată care există și în sistem electronic, accesibil gratuit, deși este un sistem neprevăzut de lege.
Intimații au mai arătat că în speță sunt relevante dispozițiile art. 98 C.proc.civ - ,,schimbarea domiciliului uneia dintre părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții adverse prin scrisoare recomandată a cărei recipisă de predare se va depune la dosar o dată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului";. Față de aceste din urmă dispoziții,
intimații au arătat că lor nu le-a fost comunicată schimbarea sediului înainte de termenul de judecată din 10 iunie 2013, nici nu cunoșteau la termenul de judecată că recurentele și-au schimbat sediul; recurentele trebuiau să aducă la cunoștința instanței schimbarea sediului după ce acesta a fost schimbat. Trebuiau să dea dovadă de o minimă diligență, neputând invoca prin contestația în anulare propria culpă, aceea a necomunicării în timp a schimbării sediului. De asemenea, cererea din 10 iunie 2013 a fost înregistrată după închiderea dezbaterilor, după pronunțarea hotărârii, după redactarea minutei și a ajuns la dosar doar a doua zi, în 11 iunie 2013.
Văzând data înregistrării cererii, intimații au apreciat că recurentele cunoșteau termenul de judecată, altfel nu se explică de unde au știut că trebuiau să achite timbru judiciar, dacă nu primiseră citația, afirmațiile acestor apărând dubioase.
Intimații au mai învederat că la dosar era înregistrat, aferent recursului, un timbru judiciar de 0,15 lei. Instanța a citat recurentele cu mențiunea achitării a încă unui timbru judiciar de 0,15 lei. S-au emis două citații, cu aceeași mențiune pe fiecare, însă acest lucru nu înseamnă 0,15 lei x 2, date fiind dispozițiile legale ale art. 47 C.proc.civ, ambele recurente fiind citate a achita un singur timbru judiciar de 0,15 lei. Recurentele au anexat 0,30 lei (0,15 lei x 2) cererii de citare la noul sediu de la f. 26 din dosarul de recurs.
Intimații au arătat că se poate prezuma, pe bază de deducție logică, că recurentele au primit citația și aveau cunoștință de ea, dat fiind că au depus anexat cererii de la fila 26 dosar recurs două timbre judiciare de 0,15 lei considerând, deci, că fiecare a fost citată cu 0,15 lei timbru judiciar, având în vedere mențiunile de pe citații.
Intimații au mai arătat că nu se poate primi afirmația din contestația în anulare "din cunoștințele noastre trebuie să aplicăm doar un timbru judiciar de 0,30 lei"; pentru că atunci l-ar fi achitat o dată cu cererea de recurs, când au achitat timbru judiciar de 0,15 lei. Puteau cunoaște despre necesitatea achitării unui timbru judiciar de 0,30 lei (0,15 lei x 2) doar de pe citație; instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării referitoare la un timbru judiciar de 0,15 lei. Au mai arătat că depunerea timbrului judiciar după închiderea dezbaterilor, după pronunțarea hotărârii, după redactarea minutei nu echivalează cu depunerea în termenul legal și se sancționează cu anularea cererii, cum corect a procedat instanța de recurs.
Intimații au mai arătat că în contestația în anulare formulată în 19 iunie 2013 societățile au sediul ales la avocat, conform împuternicirii avocațiale nr. 90/2013, însă nu se știe în baza cărui contract de asistență juridică a fost emisă împuternicirea, deoarece nu conține un nr. de contract; avocatul contestatoarelor cunoștea despre existența recursului promovat de cele două societăți, fapt ce rezultă din cele două contestații la executare, formulate de cele două societăți prin avocat în aprilie 2013, astfel că în prezent cele două societăți nici nu mai au interes în soluționarea recursului.
În drept, au invocat art. 320 și art. 115 C.proc.civ. A fost acvirat dosarul nr._ .
Analizând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate de contestatoare și a apărărilor intimaților, precum și a dispozițiilor art. 317 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ., instanța reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;
În contextul acestor dispoziții legale, contestatoarele au invocat faptul că nu au fost citate conform dispozițiilor legale pentru termenul la care s-a judecat recursul în dosarul nr._, 10 iunie 2013, motiv pentru care nici nu li s-a adus la cunoștință obligația de a completa timbrul judiciar conform dispozițiilor legale.
De asemenea, în conformitate cu art. 318 C.proc.civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale …
În contextul acestor dispoziții legale, contestatoarele au arătat că au timbrat corect cererea lor de recurs în ceea ce privește timbrul judiciar, însă instanța de recurs nu a observat timbrul judiciar aflat la dosar. Nu au invocat expres acest temei de drept, el fiind dedus de instanță din motivarea în fapt a contestației.
Din perspectiva momentului introducerii contestației în anulare, tribunalul reține aceasta a fost introdusă la 19 iunie 2013, cu respectarea termenului prevăzut de art. 319 alin. 2 teza finală C.proc.civ..
Verificând incidența motivului de contestației în anulare prevăzut de art. 317 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ., tribunalul reține că în cuprinsul cererii de recurs ce a format obiectul dosarului nr._, recurentele SC P. SS și SC S.
SS și-au indicat sediile în C. -N., str. Vrancea, nr. 9, jud. C., conform art. 3021lit a. C.proc.civ.
Potrivit art. 87 pct. 2 C.proc.civ., persoanele juridice de drept privat se citează la sediile lor. În conformitate cu dispozițiile art. 921C.proc.civ., comunicarea citației și a altor acte de procedură nu se poate realiza prin afișare în cazul persoanelor juridice, precum și al asociațiilor sau societăților care, potrivit legii, pot sta în judecată, cu excepția cazurilor în care se refuză primirea sau dacă se constată lipsa oricărei persoane la sediul acestora.
Astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare a celor două recurente la data de 13 mai 2013, aflate la f. 9 și 10 în dosarul nr._, agentul procedural a afișat citațiile pe ușa principală a locuinței destinatarului -
C. -N., str. Vrancea, nr. 9, jud. C., meționând expres în cuprinsul dovezilor faptul că nicio persoană nu a fost găsită și în lipsa oricărei persoane la sediul respectiv nu s-a putut afla data când cel citat poate fi găsit. Ambele recurente au fost citate cu mențiunea de a completa timbrul judiciar cu 0,15 lei sub sancțiunea anulării cererii ca nelegal timbrată.
Prin urmare, procedura de citare a celor două recurente a fost valabil efectuată la data de 13 mai 2013 pentru termenul din 10 iunie 2013, actele procedurale mai sus analizate fiind efectuate conform datelor comunicate de către recurente.
În acest context, tribunalul nu poate primi susținerea recurentelor potrivit căreia citarea nu s-ar fi efectuat cu respectarea dispozițiilor legale, deoarece la sediul comun al recurentelor s-ar afla întotdeauna o persoană care putea primi corespondența. Dovada de îndeplinire a procedurii de citare face dovada aspectelor constatate de agentul procedural referitoare la negăsirea vreunei persoane la sediu și cu privire la afișare și la locul afișării până la înscrierea în fals, conform art. 100 alin. 4 C.proc.civ., iar recurentele nu au urmat această procedură specială de invalidare a dovezilor de comunicare. În consecință, dovezile de comunicare a citațiilor de la f. 9-10 din dosarul nr._ fac dovada deplină a legalei citări a recurentelor pentru termenul din 10 iunie 2013, inclusiv în ceea ce privește aducerea la cunoștința recurentelor a obligației de a completa timbrajul cu 0,15 lei timbru judiciar.
Cât privește schimbarea de domiciliu efectuată prin actul aflat la f. 26 din dosarul nr._, din cuprinsul acestuia, coroborat cu practicaua deciziei civile nr. 388/10 iunie 2013 (f.28 din dosarul nr._ ), rezultă neechivoc că a fost adus la cunoștința membrilor completului de judecată după pronunțarea hotărârii, nefiind menționat în practicaua deciziei, deci instanța de recurs nu a avut cunoștință despre această schimbare a sediului recurentelor la momentul pronunțării hotărârii, adoptând, deci, o soluție legală în ceea ce privește nelegala timbrare a recursului, anulându-l.
Potrivit art. 98 C.proc.civ., schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare
recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar o dată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului.
Momentul în care schimbarea de domiciliu a fost adusă la cunoștința instanței, prin petiție, reprezintă momentul de la care instanța va avea în vedere, pentru viitor, noul domiciliu / sediu al părții. Această schimbare de domiciliu / sediu nu operează retroactiv, astfel încât toate actele de procedură efectuate la vechiul sediu înainte de depunerea petiției la dosar rămând valabile.
În speță petiția prin care recurentele au indicat noul lor sediu a fost depusă la dosar la data de 10 iunie 2013, ora 14:40, după pronunțarea hotărârii, astfel încât doar actele de procedură ulterioare acestui moment vor fi valabil îndeplinite la noul sediu al recurentelor, nicidecum citarea lor la 13 mai 2013.
Într-adevăr, petiția depusă în copie în prezentul dosar având ca obiect contestația în anulare are un conținut diferit de cel al petițiilor de la f. 26 și f. 27 din dosarul nr._, cuprinzând o mențiune olografă suplimentară "Am aplicat t.jud. 0,30 lei";
Cât privește atașarea timbrelor judiciare în cuantum de 0,30 lei pe petiția mai sus arătată, tribunalul are în vedere faptul că acestea au fost depuse la dosar după expirarea momentului judecării cererii, astfel încât nu puteau fi avute în vedere de instanța care a soluționat în sensul admiterii excepția de nelegală timbrare a recursului.
În fine, în ceea ce privește o eventuală incidență a art. 318 C.proc.civ., tribunalul are în vedere că în dosarul nr._, la f. 3, se regăsește dovada achitării unei taxe judiciare de timbru de 5 lei și, pe verso, se află atașat un timbru judiciar de 0,15 lei și nu timbre judiciare în valoare de 0,30 lei, cum a susținut recurenta. În consecință, instanța de recurs a reținut corect cuantumul timbrului judiciar achitat de recurente, neexistând vreo greșeală a instanței de recurs în acest sens.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, tribunalul, în temeiul art. 1169 C.civ., coroborat cu art. 129 alin. 1 C.proc.civ. și art. 317, alin. 1, pct. 1 și art.
318 C.proc.civ. va respinge contestația în anulare formulată de către contestatoarele SC SS S. și SC P. SS, în contradictoriu cu intimații
I. M. și I. V., împotriva deciziei civile nr. 388/10 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge contestația în anulare formulată de către contestatoarele SC S.
SS și SC P. SS, în contradictoriu cu intimații I. M. și I. V., împotriva deciziei civile nr. 388/10 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER
D. D. F. M. E. B. A. VLAIC
În CO, semnează prim-grefier
Thred./FIM/LU/22.08.05
← Decizia civilă nr. 811/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Sentința civilă nr. 2877/6. Acțiune în pretenții comerciale → |
---|