Sentința civilă nr. 2877/6. Acțiune în pretenții comerciale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator date 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2877 Ședința publică din 6 IUNIE 2013 Instanța este constituită din:
Președinte: P. R. M., judecător
Grefier: O. Ana
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta C. H. - PRIN
P. în contradictoriu cu pârâta S. C. DS B. ,având ca obiect pretenții - declinat de la Judecătoria Zalău .
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art.85 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că s-au depus la dosar de către pârâtă actele solicitate la termenul anterior.
Instanța constatând că la dosarul cauzei sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei reține cauza în pronunțare .
T R I B U N A L U L
Prin cererea formulată de reclamanta C. H. - PRIN P. în contradictoriu cu pârâta S. C. DS B. se solicită a se dispune obligarea acesteia la plata sumei de 6562,60 lei și la dobânzile aferente sumei.
În motivare se arată că între părți a existat un contract de lucrări având ca obiect executarea de reparații la acoperișul clădirii primăriei, precum și alte lucrări de renovare și de izolare termică.
Lucrările de izolație nu au fost efectuate deși reclamanta a achitat întreaga contravaloare a lucrării.
Societatea a fost somată fie să efectueze lucrările fie să restituie sumele însușite necuvenit.
Pârâtul nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță deși a fost citat cu mențiunea personal la interogatoriu.
Inițial cererea a fost formulată și depusă la Judecătoria Zalău care prin sentința civilă nr. 123/_ și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Sălaj .
În considerente s-a reținut că fiind vorba despre un contract de achiziție publică, aceasta cauză se soluționează în primă instanță de secția comercială a Tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante.
Asupra cauzei de față instanța reține următoarele:
În data date de_ între părțile din litigiu a intervenit un contract de lucrări al cărui obiect era executarea de reparații la acoperișul primăriei, reparații
1
generale și de renovare la pereții exteriori, lucrări de instalare burlane și lucrări de izolare termică la pereții exteriori ai clădirii.
Prețul lucrării a fost stabilit la suma de 31933 lei la care se adaugă TVA în sumă de 6067 lei ( f.7-15).
Durata contractului a fost stabilit la 6 luni începând cu 28 octombrie 2008. Reclamanta a achitat în cursul anului 2008 întreaga lucrare .
Astfel cu ordinele de plată nr. 1083/_, 1127/_, 989/_ și 970/_ s-a achitat întreaga sumă de 38.000 lei (f. 22,23, 26, 28).
În cauză s-a încheiat la data de_ și un proces verbal de recepție în care se menționa că ,, lucrările trecute în deviz la capitolul II nu se pot executa din cauza vremii nefavorabile, ele urmează a fi executate în anul 2009";.
Aceste lucrări nu au mai fost niciodată executate.
În cursul lunii decembrie 2009 Curtea de Conturi a efectuat un control la sediul reclamantei și cu acea ocazie a constatat că lucrările de izolație nu sunt executate încălcându-se prevăzute de L.273/2006.
Pârâtul a fost citat la mai multe termene (f.12-14) dar nici o dată nu s-a prezentat și nici nu a exprimat vreun punct de vedere în legătură cu acțiunea reclamantei .
Prin urmare instanța reține că pârâta se află în culpă procesuală și o va obliga la plata sumei de 6.562,60 lei pretenții precum și la plata dobânzii legale începând cu data de_ până la recuperare.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite cererea formulată de reclamanta C. H. - PRIN P. în contradictoriu cu pârâta S. C. DS cu sediul în B., nr.260, jud. Sălaj pe care o obligă la plata sumei de 6562,60 lei pretenții precum și la plata dobânzii legale începând cu data de_ până la recuperare.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică.
Președinte, Grefier,
P. R. M. O. Ana
Red.PRM/_
Dact.OA/_ /4EX
2
← Decizia civilă nr. 681/2012. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 496/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
---|