Decizia civilă nr. 62/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr. 62/2013
Ședința publică din data de 4 februarie 2013 Completul este compus din:
PREȘEDINTE: N. K. JUDECĂTOR F. M. JUDECĂTOR D. D. GREFIER A. B.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta SC BCR A. V.
I. G. SA împotriva sentinței civile nr. 709/30 mai 2012, pronunțată de Judecătoria Gherla în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C.
C., C. LOCAL G., M. G., cauza având ca obiect în primă instanță pretenții.
La ambele apeluri nominale se constată lipsa reprezentanților părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său la dezbateri.
Tribunalul rămâne în pronunțare asupra recursului pe baza înscrisurilor existente la dosarul cauzei.
T R I B U N A L U L :
Deliberând asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 709/30 mai 2012 pronunțată în dosarul nr. _
, Judecătoria Gherla a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. Local al municipiului G., invocată de pârât, și a respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta SC BCR A. V. I. G. SA
împotriva pârâților C. C., C. LOCAL AL M. UI G. și M. G., prin P. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat că excepția absolută, peremtorie invocată de pârâte este neîntemeiată, întrucât pe de o parte conform art. 3 alin. 4 din Legea nr. 213/1998 cu modificările ulterioare, domeniul public al comunelor, al orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute în pct. III din anexă și din alte bunuri de uz sau
interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau interes public național sau județean; iar pe de altă parte, în anexa 1 pct. III, domeniul public local al comunelor, orașelor și al municipiilor, este alcătuit din: drumuri comunale, vicinale și străzi. Tot în același act normativ, la pct. 12, se prevede că, în instanță, calitatea procesuală activă sau pasivă, revine în litigiile privitoare la dreptul de administrare, titularului acestui drept, adică consiliului local. Această calitate procesuală a consiliului local este prevăzută și de OG nr. 53/1997, în care se prevede că administrarea drumurilor județene se asigură de consiliul județean, iar a drumurilor de interes local de consiliile locale, pe raza administrativ teritorială a acestora.
Prin urmare, prima instanță a concluzionat că C. Local al municipiului
G. are calitate procesual pasivă în cauză, întrucât este titularul dreptului de administrare a drumurilor de interes local din municipiul G., care includ și
cele două străzi invocate de reclamantă, adică str. Liviu Rebreanu și str. Fizeșului.
În privința celui de-al treilea tronson de drum invocat de reclamantă, respectiv str. Dejului, care se află pe traseul drumului național DN1C, a reținut că acesta este în administrarea pârâtei C. - prin DRDP C. și nu a C. ui Local al municipiului G., prin urmare și această instituție are calitate procesuală pasivă în cauză.
Pe fond, a reținut că reclamantei, în calitatea sa de asigurator CASCO, i s-a solicitată de către d-l Zanc Ariton M. să achite contravaloarea unor reparații la două anvelope și la o jantă a autoturismului său marca Mercedes, cu nr. de înmatriculare_, ca urmare a faptului că ar fi fost avariate de starea proastă a străzii Liviu Rebreanu în intersecția cu strada Fizeșului și str. Dejului.
În acest sens, reclamanta a întocmit trei dosare de daune, unul sub nr. AVA/CJ/0638/08 pentru suma de 1536,07 lei, în care s-a reținut, potrivit celor declarate de d-l Zanc Ariton M., că în data de_, o jantă a autoturismului condus de el - din partea dreaptă spate - și proiectorul de ceață dreapta au fost avariate datorită unei gropi din șoseaua din direcția G. -Dej, adică str. Dejului din localitatea G. ; cel de-al doilea dosar de daună a fost înregistrat sub nr. AVA/CJ/1008/08 pentru suma de 2918,56 lei, în care s-a reținut că în data de_, aceluiași autoturism, condus de aceeași persoană, i s-au avariat două anvelope datorită unui șanț adânc existent pe str. Liviu Rebreanu la intersecția cu str. Fizeșului din municipiul G. ; cel de-al treilea dosar a fost înregistrat sub nr. AVA/CJ/000215/09 pentru suma de 5369,98 lei: s-a reținut că în data de_ i-au fost avariate din nou două jante din față și anvelopele din cauza unui șanț pe str. Liviu Rebreanu, iar apoi pe str. Dejului a sărit o piatră și i-a fisurat parbrizul.
A reținut că toate cele trei sume de bani menționate și stabilite în dosarele de daune, ca despăgubiri ale avariilor suferite de autovehiculul în cauză, au fost achitate de reclamantă d-lui Zanc Ariton M., iar prin acțiunea de față reclamanta a solicitat ca despăgubirile achitate persoanei fizice menționate să fie recuperate de la pârâte, prin regres, în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. 6 din OUG nr. 195/2002. Potrivit acestui act normativ, "în cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia, precum și a obstacolelor ori lucrărilor care se execută pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor răspunde, după caz, administrativ, contravențional, civil sau penal, în condițiile legii.";
A mai reținut că, dintre evenimentele rutiere invocate, două au avut loc pe un drum public aflat în administrarea pârâtului C. Local al municipiului G.
, adică cele din str. Liviu Rebreanu, la intersecția cu str. Fizeșului, iar cel de-al treilea eveniment rutier a avut loc pe drumul național DN1C str. Dejului, direcția G. -Dej, care se află în administrarea pârâtei C. C. .
A mai reținut că pârâtul C. Local al municipiului G. a depus la dosar în probațiune înscrisuri prin care a arătat că în perioada reținută în dosarele de daună, mai-decembrie 2008, în municipiul G., la intersecția str. Liviu Rebreanu cu str. Fizeșului nu au fost efectuate lucrări la partea carosabilă; de asemenea, a mai arătat că nici pe str. Dejului nu arau efectuate lucrări, deși acest tronson de drum nu era în administrarea sa; la fel și pârâta C. C. a susținut aceleași argumente.
Pentru clarificarea acestor aspecte, prima instanță a audiat persoana implicată, adică pe d-l Zanc Ariton M., conducătorul auto, care a arătat instanței că nu își amintește unde au avut loc acele evenimente rutiere,
menționând doar vag că ar fi avut loc pe str. Liviu Rebreanu și str. Dejului, fără să poată localiza exact evenimentele rutiere.
A mai reținut că reclamanta a depus în probațiune planșe foto, alb-negru, cu vizibilitate redusă și neclare, în care nu se poate identifica locul producerii evenimentelor rutiere invocate.
Având în vedere dispozițiile art. 5 alin. 6 din OUG 195/2002, a reținut că răspunderea civilă delictuală a celor trei subiecți enumerați de legiuitor, printre care și administratorul drumului, poate fi întrunită dacă sunt îndeplinite cele patru condiții ale răspunderii, adică fapta ilicită, care constă în starea tehnică necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia, precum și a obstacolelor ori lucrărilor care se execută pe acesta, respectiv culpa, prejudiciul cert, determinat și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
A reținut că în speța de față, din ansamblul probator administrat în cauză nu a rezultat că pârâții au vreo culpă în producerea evenimentelor rutiere reclamate și nici că există vreun raport de cauzalitate între fapta ilicită, adică starea tehnică necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia, precum și a obstacolelor ori lucrărilor care se execută pe acesta și prejudiciul produs, mai ales că în fața instanței conducătorul auto Zanc Ariton M. a declarat că nu cunoaște unde au avut loc evenimentele rutiere, arătând că a fost vorba de un șanț și groapă; totodată aceste evenimente nu au fost constatate printr-un act al poliției rutiere ci doar prin declarația conducătorului auto și de inspectorul de daune.
Față de aceste considerente, prima instanță a apreciat că nu se poate reține în sarcina celor două pârâte răspunderea civilă delictuală, motiv pentru care a respins acțiunea reclamantei împotriva pârâților ca nefondată, reținând și faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC BCR A. V.
I. G. SA, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și al obligării pârâților C. C., C. Local al municipiului
G. și M. G., prin P. la plata sumei totale de 9824,61 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate de ea ca asigurător CASCO către asigurat, precum și la plata dobânzii legale, calculată de la data la care reclamanta-recurentă a achitat indemnizația de asigurare și până la data plății efective, cu cheltuielile de judecată de la fond și din recurs.
În motivarea recursului, recurenta arată că prima instanță a apreciat în mod eronat că, deși situația de fapt a fost dovedită de reclamantă, că deși accidentul s-a produs unui autovehicul asigurat CASCO de recurenta- reclamanta, ca deși au fost produse avarii mașinii, cu toate acestea nu există raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită, adică starea tehnică necorespunzătoare a drumului public și prejudiciu; în mod similar, a apreciat că prima instanță a reținut în mod eronat că din probe nu a rezultat neapărat culpa pârâților și că evenimentele nu au fost constatate printr-un act al poliției. A apreciat că sentința este netemeinică și nelegală, cele trei dosare de daună fiind instrumentate, având toate elementele: cererea de despăgubire, autorizația de reparații, dovada de plată de către asigurătorul CASCO către asigurat,
fotografii, polița de asigurare CASCO valabilă; declarația asiguratului.
A considerat că o asemenea motivare echivalează cu anularea de plano a dreptului societăților de asigurare de a se regresa împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, în cazul de față împotriva administratorilor drumului public, fiind vorba despre o asigurare CASCO. Mai mult, a se aduce în discuție culpa totală sau parțială a conducătorului auto, în cazul în care există
polița de asigurare CASCO, care acoperă inclusiv accidentele din culpa șoferului asigurat, atunci când aceasta există, dovedește o abordare total greșită, cu încălcarea legii speciale a asigurărilor.
A apreciat că o asemenea motivare este total greșită, dată cu aplicarea greșită a legii, iar sentința nu este întemeiata pe probele de la dosar pe care instanța trebuia să se întemeieze, din declarația conducătorului auto, coroborată cu constatările tehnice ale mașinii și cu autorizațiile de reparații, rezultând împrejurările producerii accidentelor respective, iar daunele constând în contravaloarea avariilor respective le-a suportat recurenta, achitând contravaloarea despăgubirilor propriului asigurat.
A arătat că din probele administrate a rezultat că accidentele s-au produs din cauza stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, fiind avariate jantele, anvelopele, parbrizul și proiectoarele de ceață ale autoturismului.
Recurenta a apreciat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 22 din Legea nr. 136/1995, conform cărora, în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei ... raportate la cele ale art. 5 alin. 6 din OUG nr. 195/2002, care arată că în cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, răspunzător este administratorul drumului public respectiv. Având în vedere că două din evenimentele rutiere s-au produs pe str. Liviu Rebreanu, un drum public aflat în administrarea C. ui Local al municipiului G. și M. G. prin P. și un eveniment rutier a avut loc pe drumul național DN1C, pe str. Dejului, direcția G. -Dej, care se afla în administrarea pârâtei C. a jud. C., rezultă ca acești pârâți răspund pentru starea necorespunzătoare a drumului public respectiv.
A mai arătat că, ținând cont că autoturismul era asigurat CASCO și având în vedere că reclamanta, în calitate de asigurător, a plătit în baza poliței CASCO contravaloarea reparațiilor mașinii, aceasta are dreptul, la rândul său, să se regreseze împotriva vinovatului de producerea evenimentului asigurat producător de daune, adică în cazul în speță împotriva pârâților - intimați C. ui Local al municipiului G., C. C. și M. G. prin P., acțiune prin care urmează să recupereze contravaloarea prejudiciului total aferent celor trei dosare de daună, în cuantum total de 9824,61 lei, de la pârâți.
Recurenta a apreciat că la fond s-a făcut dovada tuturor elementelor răspunderii delictuale în speță: prejudiciul constând în avariile autoturismului asigurat CASCO; valabilitatea poliței de asigurare CASCO; plata contravalorii reparațiilor mașinii asiguratului CASCO; avarierea mașinii, care s-a produs prin impactul cu gropile/șanțurile respective din carosabil.
A mai arătat că modul în care prima instanță a apreciat probele și a repsins acțiunea în aceste condiții echivalează cu a reproșa că recurenta nu a făcut probatio diabolica, ceea ce nici nu se impunea în speță, iar pe de altă parte, prima instanță, dacă a considerat insuficient probatoriul solicitat de părți, în temeiul art. 129 C.proc.civ., tocmai pentru aflarea adevărului și pentru o soluție corectă și legală, putea să ordone din oficiu probe chiar în contra voinței părților și nu să respingă acțiunea. A apreciat că critica primei instanțe că nu s-a încheiat un proces-verbal de constatare la fața locului de către un agent de poliție rutieră trebuie înlăturată ca total nefondată și nebazată pe legislația specifică. Astfel, art. 180 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice menționează expres ca deplasarea organului de politie este obligatorie doar când sunt victime omenești. Deci, practic, temeiul juridic invocat chiar de prima instanță contrazice motivul pentru care a reținut că nu s-a dovedit cauza producerii accidentului.
Recurenta a mai solicitat să se constate faptul că prima instanță a încălcat dispozitive legale aplicabile în cauză și a ignorat actele normative aplicabile în condițiile existenței acțiunii în regres, prevăzuta de art. 22 din Legea nr. 136/1995. A mai invocat și art. 5 alin. 1 și 2 din OUG nr. 195/2002, republicată, care specifică la alin. 1 că "administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor, conform competențelor ce îi revin, cu avizul poliției rutiere, este obligat să instaleze indicatoare ori alte dispozitive speciale, să aplice marcaje pe drumurile publice, conform standardelor în vigoare, și să le mențină în stare corespunzătoare";, respectiv alin. 2, care stabilește că "administratorul drumului public sau, după caz, antreprenorul ori executantul lucrărilor este obligat să semnalizeze corespunzător, cât mai repede posibil, orice obstacol aflat pe partea carosabilă, care stânjenește sau pune în pericol siguranța circulației, și să ia toate măsurile de înlăturare a acestuia";. Cu atât mai mult, art. 40 alin. 1 din OG nr. 43/1997 prevede că "drumurile trebuie să fie semnalizate și menținute în stare tehnică corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță de către administratorul drumului. În perioadele în care pe sectoarele de drum se desfășoară lucrări de întreținere, reparații, modernizare, reabilitare sau consolidare, această responsabilitate revine executantului lucrării";, ceea ce în mod cert ADP SECTOR 2, M. B. prin P. și C. LOCAL SECTOR 2 nu au întreprins pentru remedierea situației existente la fața locului, respectiv semnalizarea corespunzătoare a gropii din carosabil. De asemenea, a mai arătat că, în conformitate cu art. 68, lit. q din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, primarul
îndeplinește următoarele atribuții principale: trebuie să asigure "întreținerea și reabilitarea drumurilor publice, proprietate a comunei sau orașului, instalarea semnelor de circulație, desfășurarea normală a traficului rutier și pietonal";.
A solicitat judecarea recursului și în lipsa reprezentantului său la dezbateri. În drept, a invocat art. 304 pct. 9, art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Recursul a fost legal timbrat.
Recurenta a depus, cu titlu de înscrisuri noi, certificatul său de înmatriculare în registrul comerțului eliberat în urma fuziunii SC BCR A. V.
I. G. SA cu SC OMNIASIG V. I. G. SA și hotărârea judecătorească prin care s-a dispus înregistrarea fuziunii mai sus arătate în registrul comerțului.
Prin întâmpinarea expediată recomandat la 12 octombrie 2012, intimata C. prin DRDP C. a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond.
În susținerea poziției sale procesuale această intimata a arătat că în dosarul de dauna nr. AVA/CJ/0638/08 - evenimentul rutier a avut loc pe șoseaua din direcția C. - Dej "în localitatea G. ";. Din moment ce nu se precizează clar drumul național si poziția kilometrică exactă - aspecte necunoscute, se pare, de către reclamantă - cu siguranță ca aceasta nu poate pretinde de la intimată să-i achite despăgubiri pentru un eveniment rutier de care nu este răspunzătoare. A mai arătat că recurenta nu a făcut dovada faptului că avarierea vehiculului s-a produs pe un drum aflat în administrarea intimatei. din culpa exclusivă a administratorului drumului.
Data și locul producerii evenimentului rutier reies numai din declarația conducătorului auto. Înscrisurile care provin fie de la reclamantă, fie au fost întocmite pe baza declarațiilor asiguratului reclamantei nu pot face dovada credibilă a veridicității celor descrise. Pentru ca un înscris sub semnătură privată să facă proba împotriva unei persoane este necesar ca acesta să fie
semnat sau recunoscut de partea căreia i se opune. În caz contrar, s-a da posibilitatea oricărei persoane să își constituie singura probele necesare pentru
a obliga o altă persoană la plata unor sume de bani. Mai mult, declarația conducătorului auto este subiectivă, dată fiind poziția sa de autor al reclamantei, aceasta dobândind dreptul dedus judecății prin subrogare legală în drepturile conducătorului auto. Totodată, acesta are interesul să declare faptul că accidentul s-a produs din cauze care nu îi sunt imputabile, pentru a beneficia de avantajele încheierii asigurării facultative, fără a se reține vreun accident produs din culpa sa, precum și pentru a evita eventuale sancțiuni contravenționale. De altfel, a învederat că chiar și conducătorul auto a arătat, în fața instanței de judecată, faptul că nu cunoaște/nu își amintește unde au avut loc evenimentele rutiere. Acest aspect, coroborat cu faptul că nici reclamanta nu a fost în măsură să depună planșe foto din care să rezulte exact care este locul unde a fost avariat vehiculul profită pârâtelor-intimate din prezenta cauză (in dubio pro reo).
A mai arătat că este foarte probabil ca avarierea vehiculului să se fi produs în alte circumstanțe decât cele descrise de conducătorul auto, însă acesta a dorit să evite eventuale sancțiuni contravenționale sau să se rețina în sarcina sa vreo culpă, caz în care ar fi întâmpinat greutăți la societatea de asigurări pentru remedierea avariilor.
A mai arătat că în conformitate cu OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, nu numai în sarcina administratorului drumului sunt reținute anumite obligații, ci și în sarcina participanților la trafic. Astfel, art. 35 din OUG 195/2002 prevede că participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să asigure fluenta si siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice sau private, iar în art. 48 din OUG se stipulează în mod expres faptul că conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.
Intimata a apreciat că, în cazul de față, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada faptului că avarierea vehiculului s-a produs din vina sa, astfel că în sarcina sa nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și nu poate fi obligată la plata sumelor pretinse de societatea de asigurări.
Întâmpinarea intimatei C. nu a fost motivată separat în drept.
Intimații C. LOCAL AL M. UI G. și M. G., deși legal citați, nu au depus întâmpinări.
Și-au exprimat poziția prin notele scrise depuse la 24 octombrie 2012 în fața Tribunalului C. .
În esență, au arătat că prima instanță a reținut în mod corect faptul că reclamanta recurentă nu și-a îndeplinit sarcina de a își proba afirmațiile, deși această sarcină îi revenea. Au mai arătat că art. 5, alin. 1, 2 și 6 din OUG nr. 195/2002 stabilesc răspunderi alternative: a administratorului drumului public, a antreprenorului și a executantului lucrării pentru ceea ce se întâmplă pe drumul public din punctul de vedere al siguranței circulației, iar reclamanta recurentă nu a probat faptul că răspunderea ar reveni administratorului drumului.
Au mai arătat că a învederat și instanței de fond faptul că autoritățile publice locale au executat lucrări în anii 2006 și 2007 în zona străzii L. Rebreanu, însă niciuna dintre aceste lucrări nu presupunea executarea de șanțuri transversale, cum ar fi trebuit să existe, conform declarației martorului audiat. Au mai arătat că, într-o atare situație, răspunderea revenea executantului acestor lucrări, însă reclamanta nu a făcut demersurile necesare pentru a identifica persoana respectivă, respectiv pentru a verifica dacă atare lucrări sunt autorizate și în favoarea cui a fost emisă autorizația.
Poziția procesuală a intimaților C. LOCAL AL M. UI G. și M.
G. nu a fost motivată separat în drept.
Recursul a fost înregistrat inițial pe rolul Tribunalului C. . Prin încheierea civilă nr. 991/R/24 octombrie 2012, Tribunalul Cluj a admis excepția propriei necompetența materiale și a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Tribunalului Specializat C. .
Recursul a fost înregistrat pe rolul instanței specializate la 7 noiembrie 2012.
Părțile nu au depus înscrisuri noi în sensul art. 305 C.proc.civ. în dosarul Tribunalului Specializat C. .
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor intimaților, cu luarea în considerare a prevederilor art. 304, art. 3041și art. 312 C.proc.civ., tribunalul reține următoarele:
Cu titlu preliminar, tribunalul are în vedere faptul că cererea introductivă de instanță a fost înregistrată la data de 8 decembrie 2010 și are ca obiect pretenții derivate din raporturi juridice născute în 26 martie 2008, 13 mai 2008
și 17 decembrie 2008.
Prin raportare la data nașterii raporturilor juridice dintre părți și la prevederile art. 6, alin. 2 și alin. 6 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, respectiv prin raportare la prevederile art. 3 și art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, tribunalul reține că raporturile juridice dintre părți s-au născut înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil, iar efectele lor în curs de desfășurare nu se încadrează în excepțiile prevăzute de art. 6 alin. 6 din Legea nr. 287/2009 și de art. 5 din Legea nr. 71/2011, pentru a le fi aplicabile dispozițiile Noului Cod civil. În consecință, legislația aplicabilă raporturilor juridice dintre părți este reprezentată de Legea nr. 136/1995, OUG nr. 195/2002 și OG nr. 43/1997, ca norme speciale și de Codul civil din 1864, ca lege generală.
O primă critică a recurentei se referă la interpretarea dată de prima instanță probelor administrate în cauză. Aspectele criticate se referă exclusiv la concluziile primei instanțe referitoare la fapta ilicită, la culpă și la raportul de cauzalitate, părțile necontestând existența prejudiciilor suferite de asiguratul reclamantei recurente, evaluarea lor, plata de către reclamanta recurentă a despăgubirilor și subrogarea ei în drepturile asiguratului păgubit.
În dosarul Judecătoriei Sectorului 1 B. se regăsesc copii ale înscrisurilor aflate în cele trei dosare de daună menționate de reclamanta recurentă (f.11-70).
Singurele înscrisuri relevante din perspectiva criticilor aduse de recurenta reclamantă hotărârii primei instanțe sunt cele trei declarații extrajudiciare ale martorului Zanc Anton M. (f.31-32, f.50 și f.67-69 din dosarul Judecătoriei Sectorului 1 B. ).
Potrivit primei declarații a martorului Zanc Anton M., avarierea roților din față ale autoturismului ar fi avut loc la 17 decembrie 2008 în G., pe str. Liviu Rebreanu, datorită trecerii peste un șanț în carosabil, care traversa strada; continuându-și drumul, la trecerea pe lângă un autovehicul de mare tonaj, parbrizul autoturismului_ a fost fisurat de o piatră pusă în mișcare de autovehiculul de mare tonaj. Avariile au fost confirmate de ASA Irimie H. din cadrul Formațiunii Poliției Rutiere G. .
Potrivit celei de a doua declarații a martorului Zanc Anton M., avarierea roții dreapta spate a intervenit la trecerea peste o groapă din șosea, la data de 26 martie 2008, atunci când se deplasa din C. -N. spre Dej, în localitatea G., pe DN1C. Proiectorul de ceață față stânga a fost avariat când autoturismul_ era parcat, de o piatră proiectată de un alt autoturism, care se afla în mișcare pe
sensul opus. Avariile au fost confirmate de ASA Gliga M. n din cadrul Poliției municipiului G. .
În fine, potrivit celei de a treia declarații a martorului Zanc M. Anton, avarierea a două anvelope (neprecizate) ale autoturismului cu nr._ a intervenit la data de 13 mai 2008, când se deplasa în municipiul G., pe str. L. Rebreanu, la trecerea peste un șanț care traversa această stradă.
Din analiza acestor declarații, tribunalul reține în primul rând faptul că avarierea parbrizului și a proiectorului de ceață față stânga nu pot fi imputate niciunuia dintre pârâți, deoarece avariile respective nu sunt provocate de starea drumurilor publice menționate, ci de acțiunile a două autovehicule neidentificate de martorul Zanc Anton M., care ar fi proiectat pietre aflate în zonele drumurilor respective. Chiar dacă despăgubirile corespunzătoare contravalorii parbrizului nu au fost solicitate, reclamanta recurentă a solicitat contravaloarea proiectorului de ceață, în mod netemeinic, neexistând vreo legătură de cauzalitate între starea drumului și această avarie.
Aplicând corect principiul nemijlocirii, prima instanță a procedat la audierea martorului Zanc Anton M. (f.55 din dosarul Judecătoriei G. ). Declarația sa din fața instanței este însă neconcludentă și nu se coroborează cu declarațiile extrajudiciare. Martorul nu a putut localiza cu o minimă precizie accidentele rutiere care ar fi cauzat avariile, a omis să menționeze avarierea roții dreapta spate de pe str. Dejului și avarierea proiectorului de ceață, arătând că ar fi fost vorba doar despre două accidente și nu a precizat niciun detaliu referitor la șanțurile care ar fi traversat str. Liviu Rebreanu. Ca atare, în mod temeinic prima instanță nu a luat în considerare nici declarația judiciară, nici cele extrajudiciare date de martorul Zanc Anton M., acestea neavând aptitudinea de a proba circumstanțele în care s-au produs avariile mai sus arătate.
În ceea ce privește fotografiile extrajudiciare realizate de reclamantă în locațiile unde ar fi avut loc accidentele, cu excepția celei de a treia fotografii (central jos) de la f. 19 din dosarul Judecătoriei G., calitatea și încadrarea imaginilor din celelalte fotografii nu permit nici identificarea locației și nici a caracteristicilor gropilor/șanțurilor reproduse.
Oricum, în absența unor probe care să ateste deplasarea martorului cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ în locațiile menționate, la datele menționate în declarațiile sale extrajudiciare, fotografiile respective sunt la fel de puțin concludente ca și declarația judiciară a martorului Zanc Anton M. .
Autorizațiile de reparații emise de organele de poliție, invocate de reclamanta recurentă în sprijinul afirmațiilor sale, fac, în mod indiscutabil, dovada avariilor suferite de autoturismul cu nr. de înmatriculare_, însă nu fac dovada circumstanțelor spațiale și temporale în care avariile respective s-au produs.
Chestiunea unei eventuale culpe concurente a martorului Zanc Anton M. nu este lipsită de relevanță, contrar susținerilor recurentei reclamante. Astfel cum rezultă din declarația sa extrajudiciară dată în fața asiguratorului recurent pentru accidentul din 13 mai 2008, (f.67 din dosarul Judecătoriei Sectorului 1
B. ), "având o viteză mai mare, nu am putut reduce suficient [viteza, n.n.], iar la impactul cu șanțul"; i s-au avariat două anvelope (neprecizate). Chiar dacă răspunderea contractuală a reclamantei recurente putea fi angajată, în condițiile asigurării CASCO, și pentru fapte culpabile neintenționate ale conducătorului auto, regresul asigurătorului CASCO împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului nu se poate exercita împotriva propriului asigurat, ci doar împotriva unui terț. Or, reclamanta nu a dovedit prin nicio probă administrată în cauză nici dacă groapa/șanțul respectiv era sau nu semnalizat/ă, nici viteza de deplasare a autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ și nici eventualul
grad de culpă al martorului Zanc Anton M. la producerea accidentului respectiv, în condițiile în care, pentru stabilirea eventualei răspunderi a pârâtului C. Local al municipiului G., aceste elemente erau esențiale.
Chiar și în absența unor probe directe referitoare la circumstanțele producerii accidentelor, reclamanta recurentă putea și trebuia să dovedească măcar probabilitatea producerii avariilor constatate în urma unor accidente de tipul celor descrise de martorul Zanc Anton M., pe calea unei expertize, judiciare sau extrajudiciare. Date fiind soluțiile tehnologice adoptate de fiecare dată (înlocuire), care ar fi îngreunat în mod semnificativ administrarea probei de specialitate pe parcursul prezentului litigiu, reclamanta recurentă avea la dispoziție posibilitatea asigurării de dovezi, în condițiile art. 235 și urm. C.proc.civ.
Desigur, dată fiind calitatea sa procesuală activă, reclamantei recurente îi revenea sarcina de a dovedi toate elementele de fapt mai sus arătate, conform art. 1169 C.civ. din 1864 și art. 129 alin. 1 C.proc.civ. Contrar susținerilor reclamantei recurente, dovedirea acestor aspecte nu reprezintă probatio diabolica, deoarece, astfel cum s-a arătat mai sus, chestiunea raportului de cauzalitate putea fi lămurită pe calea asigurării de dovezi, prin administrarea probei cu un raport de expertiză judiciară, sau chiar extrajudiciară, în condițiile art. 7201C.proc.civ., iar chestiunea circumstanțelor în care s-au produc accidentele putea fi lămurită prin administrarea de probe testimoniale, inclusiv pentru notorietatea stării drumurilor reclamate în perioada de timp relevantă (februarie - decembrie 2008). În afară de probele scrise, singura probă solicitată de reclamanta recurentă, care a beneficiat permanent pe parcursul procesului de asistență juridică calificată, a fost aceea testimonială, cu declarația martorului Zanc Anton M. .
În aceste condiții, tribunalul nu poate primi cea de a doua critică majoră a recurentei reclamante referitoare la lipsa rolului activ al primei instanțe. Prima instanță a administrat toate probele solicitate de reclamantă, iar apărătorul reclamantei a declarat în mod expres la ultimul termen de judecată, 16 mai 2012, faptul că nu mai avea probe de propus în cauză. Mai mult, nici prin cererea de recurs, reclamanta recurentă nu a indicat vreo posibilă probă rămasă neadministrată în fața primei instanțe, iar expertiza tehnică la care tribunalul a făcut referire anterior nu putea fi administrată în cadrul judecării recursului.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, tribunalul concluzionează în sensul că reclamanta recurentă nu a dovedit alegațiile din cuprinsul cererii sale introductive, fiind incidente dispozițiile art. 1169 C.civ. din 1864 și cele ale 129 alin. 1 C.proc.civ., care sancționează cu respingerea cererii ca neîntemeiată, astfel cum în mod legal și temeinic a procedat prima instanță, în speță nefiind
incident cazul de modificare a hotărârii invocat de reclamanta recurentă, prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Având în vedere faptul că nici în recurs recurenta reclamantă nu a adus probe noi, apte să conducă la modificarea soluției primei instanțe, tribunalul, în temeiul art. 312, alin. 1, teza a II-a C.proc.civ., va respinge, ca nefondat recursul declarat de recurenta SC OMNIASIF V. I. G. SA în contradictoriu cu intimații C. C., C. LOCAL G. și M. G. prin P., împotriva sentinței civile nr. 709/2012, pronunțată la data de 30 mai 2012, în dosarul nr._, de către Judecătoria Gherla, pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTEMOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta SC OMNIASIF V. I.
G. SA în contradictoriu cu intimații C. C., C. LOCAL G. și M.
G. prin P., împotriva sentinței civile nr.709/2012, pronunțată la data de 30 mai 2012, în dosarul nr._, de către Judecătoria Gherla, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
N. K. | F. | M. | D. D. A. | B. |
În CO, semnează președintele instanței
Red.FIM/MM 2 ex./_
Judecător fond: d-na C. Stănilă, Judecătoria Gherla.
| ← Decizia civilă nr. 103/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 531/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
