Decizia civilă nr. 629/2013. Obligatie de a face
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. Dosar nr. unic _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr. 629/2013
Ședința publică din data de 02 decembrie 2013 Completul este compus din:
PREȘEDINTE: D. H. JUDECĂTOR: M. C. B. JUDECĂTOR: C. C. GREFIER: N. N.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta S.C. F. I.
S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 25443/_, pronunțate de către Judecătoria C. - N., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații
V. I., G. I. și C. I., cauza având ca obiect, în prima instanță, obligația de a face.
La ambele apeluri nominale, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că este primul termen de judecată și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către recurentă, potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
T. ul, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a T. ului Specializat C. și reține cauza în pronunțare asupra excepției.
T. UL,
Prin sentința civilă nr.25443/_ pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosarul cu nr. de mai sus, a fost respinsă ctiunea civila formulata de reclamanta SC F. I. S. in contradictoriu cu paratii V. I., G. I. și
C. I. .
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că potrivit TP nr. 6829/_ s-a reconstituit dreptul de proprietate al defunctului V. Martin pentru suprafata de 5 ha si 693 mp. La dosarul cauzei nu a fost facuta dovada dezbaterii succesiunii dupa V. Martin si nu au fost depuse acte de stare civila din care sa rezulte most enitorii acestuia, sau ale defunctilor V.
N., reclamantul desi avand parator ales nu a facut demersurile necesare pentru a dovedi cele mentionate mai sus.
Apoi, pentru a dispune de dreptul dobandit prin titlul de proprietate, beneficiarul acesteia este tinut sa-si intabuleze in prealabil acest drept.
In contextul acestor dispozitii legale, nu se poate dispune executarea silita in natura a obligatiei de a face asumata de promitentii - vanzatori prin antecontractul de vanzare-cumparare mai inainte de a se realiza intabularea in CF a dreptului de proprietate dobandit de acestia prin titlul de proprietate, respectiv fara a se face dovada ca titularii titlului s-au intabulat.
Instanta i-a solicitat reclamantului sa faca demersuri in vederea depunerii extrasului de carte funciara privind inscrierea terenului in litigiu cu intabularile aferente insa acesta a invederat instantei ca dreptul de proprietate s-a reconstituit pe un alt amplasament iar certificat de sarcini nu exista
Nefiind depuse acte de stare civila, instanta nu a fost in masura sa constate daca dupa persoanele decedate ar avea vocatie succesorala legala
sau testamentara si alte persoane, astfel ca nici despre actul de vanzare cumparare nu se poate cunoaste ca ar fi fost incheiat cu acordul expres al tuturor mostenitorior respectiv coproprietarilor.
Este adevărat că potrivit art. 5 al. 2 din titlul X din Legea nr. 247/2005 ca de altfel, și anterior acestei reglementări, dacă s-a încheiat un antecontract iar una dintre părți refuză ulterior să încheie act autentic, partea care și-a îndeplinit obligația poate cere instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract. Este adevărat, de asemenea, că actul sub semnătură privată este datat și semnat și că nu a contestat nimeni nici semnătura, nici data, însă instanta nu poate aprecia daca acest teren a fost sau nu in posesia proprietarilor tabulari..
Pe de altă parte, instanța a reținut că reclamantul nu a făcut dovada preluării posesiei terenului in litigiu.
Ca urmare, instanta a apreciat actiunea formulata ca neintemeiata motiv pentru care a respins-o.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a formulat recurs recurenta SC F. I. S., solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului recurenta a arătat că, contrar susținerilor instanței de fond, a depus la dosarul cauzei toate actele de stare civilă din care rezultă cu certitudine gradul de rudenie și filiația intimaților față de defuncții
V. Martin și V. N., chiar dacă succesiunea acestora nu a fost dezbătută. Mai mult decât atât, dacă instanța nu era lămurită din probele existente la dosar, în temeiul rolului activ era obligată să pună în vedere reclamantei să completeze probațiunea. Ceea ce s-a solicitat, după repunerea cauzei pe rol, a fost depunerea extrasului de carte funciară privind înscrierea terenului sau certificatul de sarcini precum și certificatul fiscal emis de administrația fiscala, dovada achitării impozitului la zi. Extrasul de carte funciară nu s-a depus datorită faptului că pârâților li s-a reconstituit dreptul de proprietate pe un alt amplasament decât cel deținut inițial, iar reclamanta a achiziționat terenul identificat și înscris în titlul de proprietate.
Recurenta a arătat că în cuprinsul Legii 247/2005 și în prevederile Codului civil nu se menționează ca pentru încheierea unui antecontract sau înstrăinarea imobilelor asupra cărora s-a reconstituit dreptul de proprietate (și
pe un alt amplasament) trebuie să fie intabulat pe numele promitentului- vânzătorul, pentru ca acțiunea în prestație tabulară să fie admisibilă. Orice antecontract este de fapt o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare prin care părțile își promit în mod reciproc vânzarea și cumpărarea unui bun, în cazul nostru un bun imobil.
Într-adevăr, pentru a dispune de dreptul de proprietate titularul dreptului trebuie mai întâi sa se intabuleze în cartea funciară. Însă, prin încheierea unui antecontract titularul dreptului nu dispune de dreptul său, ci doar promite, tocmai de aceea antecontractul (chiar dacă este semnat în fața notarului în formă autentică) nu poate sine die să transmită dreptul de proprietate. Existând doar o promisiune de a transfera dreptul de proprietate (momentul în care proprietarul dispune de dreptul său) și de a contracta pe viitor, dacă promitentul vânzător nu își îndeplinește obligația de a face toate demersurile pentru a se prezenta la notar și refuză perfectarea contractul de vânzare-cumpărare, promitentul-cumpărător are dreptul să ceară validarea antecontractului în fața instanței de judecată.
Astfel, dispozițiile art. 5 alin. 2 din Titlul X din Legea nr. 247/2005, prevăd că în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la
teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuza ulterior sa încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competenta care poate pronunța o hotărâre care sa țină loc de contract.
Având în vedere că un antecontract, prin care părțile intenționează transmiterea în viitor a unui drept real cu privire la un imobil, naște în sarcina lor o obligație de a face, adică de a încheia în viitor contractul în forma autentică, obligație care este susceptibilă de executare silită prin pronunțarea de către instanță a unei hotărâri, care să tină loc de act autentic de vânzare- cumpărare. Această posibilitate vizează suplinirea consimțământului părților la încheierea actului în formă autentică ți presupune prin ipoteză un antecontract valabil încheiat. În speță, valabilitatea antecontractului nu a fost contestată, prețul a fost achitat, iar recurenta reclamantă a intrat în posesia
imobilului astfel cum prevede antecontractul, adică la data semnării acestuia.
S-a susținut că instanța a interpretat în mod greșit dispozițiile legale cu privire la obligativitatea intabulării dreptului de proprietate, considerând că înainte de intabulare dreptului, proprietarul nu poate dispune de dreptul său. Însă, în cazul antecontractului, care are ca obiect un bun imobil, momentul în care proprietarul va dispune efectiv de bunul său este doar momentul la care proprietarul se prezintă în fata notarului si semnează contractul autentic. Până la acel moment această obligație, indiferent din ce motiv, promitentul - cumpărător nu are altă cale de a-și valorifica dreptul sau de a-l obliga pe creditorul obligației de a face, decât prin adresarea unei cereri instanței de judecată prin care să solicite validarea antecontractului, care este de fapt executarea silită în natură a obligației de a face asumată de către promitentul- vânzător.
Dreptul de proprietate stabilit și necontestat al pârâților a fost dovedit prin chiar titlul de proprietate. Astfel, pârâții sunt persoanele cărora le-a aparținut dreptul de proprietate în momentul semnării antecontractului. De altfel, după cum s-a stabilit atât în practică cât și în doctrină, antecontractul încheiat doar de unul dintre coindivizari sau copărtași. În cazul în care bunul care face obiectul antecontractului constituie bun proprietate comună, promitentul-vânzător este unul dintre coproprietari. În acest caz antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat cu unul dintre proprietarii bunului aflat în proprietate comună pe cote-părți, depinde de modalitatea în care se realizează partajul acestuia. Dacă bunul este atribuit la partaj copărtașului promitent-vânzător, antecontractul rămâne valabil și dreptul beneficiarului-cumpărător se consolidează, deoarece împărțeala are efect declarativ, deci produce efecte retroactive, promitentul-vânzător devenind proprietar exclusiv.
De asemenea, recurenta a arătat că preluarea posesiei s-a făcut astfel cum este menționat în art.4.7 din antecontract, adică la semnarea acestuia. Nici preluarea posesiei nu este esențială pentru validarea unui antecontract, mai ales în situația în care niciunul dintre pârâți nu a contestat antecontractul și nici nu s-a opus la admiterea acțiunii.
S-a mai arătat că toate acțiunile de același fel formulate de recurentă au fost admise de diferite complete de judecată (dosarele nr._ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ale Judecătoriei C. -N. ).
Intimații, deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus întâmpinare la dosar.
În ședința publică din data de 2 decembrie 2013 instanța, din oficiu, raportat la disp. art.158, art.159, 1591alin.2 și 4 C.pr.civ., coroborat cu prev. art.2 alin.1 pct.2 C.pr.civ., ținând cont de natura litigiului care se poartă între
părțile litigante, natură care nu se schimbă în calea de atac, a pus în discuție excepția necompetenței materiale a tribunalului specializat în soluționarea acesteia.
Aceasta întrucât prin cererea dedusă judecății cu care a fost învestită judecătoria de către reclamantă s-a solicitat să se constate că după defunctul
V. N. au rămas ca moștenitori V. I. - soție, G. I. - fiică și V.
N. - fiu, să se constate că după defunctul V. N. a rămas ca moștenitoare C. I. - fiică și să se dispună obligarea pârâților la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, în caz contrar sentința să țină loc de act autentiv asupra imobilului înscris în titluld e proprietate nr. 6829/_ eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C., cererea dedusă judecății fiind întemeiată în drept pe disp. art. 5 alin. 2 din Titlul X din Legea nr. 247/2005, disp. art. 27 alin. 1-4 din Legea nr. 7/1996 și art. 1312 și urm. C.civ.
Obiectul litigiului dedus judecății îl reprezintă, astfel cum, de altfel, și reclamanta a arătat în cuprinsul cererii formulate în fața primei instanțe, stabilirea masei succesorale după defuncții V. N. senior și V. N. jr., precum și obligarea moștenitorilor acestora să încheie contract de vânzare- cumpărare în formă autentică cu privire la un teren înscris în titlul de proprietate nr. 6829/_, teren în suprafață de 2.100 mp, cererea având o natură pur civilă indiferent de faptul că reclamanta are calitatea de profesionist, fiind societate comercială înregistrată la registrul comerțului.
Obiectul de activitate al reclamantei nu îl reprezintă achiziționarea de
imobile și, cu atât mai puțin, partajul succesoral, astfel încât dispozițiile aplicabile raporturilor în speță sunt cele specifice unor raporturi de natură civilă, procedura împărțelii judiciare nefiind reglementată de Legea nr.31/1990 sau de Codul comercial.
În afara actelor și operațiunilor legate de activitatea pe care o exercită ca profesiune, comerciantul (profesionistul înregistrat la registrul comerțului) face și acte de natură civilă care, evident, nu pot fi supuse regimului de comercialitate.
Se consideră că trebuie avute în vedere actele de drept privat care prin structura și funcția lor esențială nu se pot referi la activitatea desfășurată ca profesie și care rămân civile indiferent de persoana care le săvârșește (profesionist sau neprofesionist).
Instanța consideră că în această categorie intră actele de drept civil propriu-zise, precum și actele juridice privind imobilele, în condițiile în care necomercialitatea rezultă chiar din actul săvârșit de către profesionist.
Profesionistul este îndreptățit să încheie și acte juridice străine de activitatea sa profesională, fiind îndrituit să imprime actului, prin propria sa voință, un caracter necomercial.
Stabilirea masei succesorale și acțiunea în prestație tabulară asupra unui imobil sunt operațiuni străine de activitatea profesională a reclamantei care este profesionist, actul în sine neavând un caracter comercial atâta timp cât nu îl constituie obiectul de activitate al acesteia.
Natura litigiului dedus judecății este esențialmente una civilă, această natură neputând fi modificată în calea de atac, astfel încât competent să soluționeze litigiul, respectiv căile de atac formulate atât de intervenienta în interes propriu, cât și de pârâtă, este Tribunalul Cluj și nu instanța specializată, raportându-ne la disp. art.2 alin.1 pct.2 și 3 C.pr.civ. conform cărora tribunalele judecă, ca instanță de apel și recurs, apelurile, respectiv recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă
instanță și respectiv recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii care potrivit legii nu sunt supuse apelului.
Instanța va reține, de altfel, și faptul că împrejurarea că una dintre părțile litigante are calitatea de profesionist nu are drept consecință directă calificarea litigiului ca fiind de competența tribunalului specializat, ca instanță ierarhic superioară judecătoriei, atâta timp cât nici una din normele legale ce se impun a fi aplicate soluționării acestuia nu este o normă specială aplicabilă profesioniștilor înregistrați la registrul comerțului, în speță nefiind aplicabile nici dispozițiile Codului Comercial.
Față de considerentele mai sus reținute, raportat la dispozițiile legale sus enunțate, ținând cont de prev. art. 299 alin. 2 și prev. art. 1591alin.2 și 4 C.pr.civ., conform cărora judecătorul este obligat, din oficiu, să-și verifice competența, excepția necompetenței materiale putând fi invocată de judecător la prima zi de înfățișare, se va dispune declinarea competenței de soluționare a căii de atac declarate de recurenta SC F. I. S. împotriva sentinței civile nr. 25443/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în favoarea T. ului
C. .
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite excepția necompetenței materiale a T. ului Specializat C. și, în consecință:
Dispune declinarea competenței de soluționare a recursului declarat de recurenta SC F. I. S. în contradictoriu cu intimații V. I., G. I. și
C. I., împotriva sentinței civile nr. 25443/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, în favoarea T. ului C. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
D. H. M. | C. B. | C. | C. N. N. |
aflată în concediu medical semnează președintele instanței
Red.CC/MM 2 ex./_
Judecător fond: E. E. P., Judecătoria Cluj-Napoca.
| ← Sentința civilă nr. 617/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 36/2013. Obligatie de a face → |
|---|
