Decizia civilă nr. 649/2013. Contestație la executare silită
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 649/2013
Ședința publică din 27 Noiembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. P.
JUDECĂTOR I. U. JUDECĂTOR V. C.
GREFIER L. C. A.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta SC U. S., împotriva încheierii civile nr.504/2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. _
, în contradictoriu cu intimata SC. S. C. S., având ca obiect contestație la executare reunire dosare de executare .
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că prezenta cauză s-a dezbătut în ședința publică din 13 noiembrie 2013, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea din aceeași ședință, încheiere care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța, pronunțarea acesteia fiind amânată pentru a da posibilitatea părților de a formula eventuale concluzii scrise pentru termenul din 20 noiembrie 2013 când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pentru data de azi, când:
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată:
Prin încheierea civilă nr.504/2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, s-a admis, în parte cererea formulată de petenta U. S., lichidator al SC FINPETRI CONST S., în contradictoriu cu intimata SC S. C. S., și în consecință: S-a dispus conexarea executărilor silite ce formează obiectul dosarelor de executare silită nr. 21/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc Ilovan D. și nr. 299/2012 al Societății civile profesionale de executori judecătorești M. i și Asociații și efectuarea unei singure executări silite de către Societatea civilă profesională de executori judecătorești M. i și Asociații;
S-a dispus suportarea de către debitorul Finegari Petru a cheltuielilor de executare în cuantum de 1040,8 lei reprezentând onorariul executorului judecătoresc Ilovan D. pentru actele de executare efectuate până în momentul conexării, contravaloare timbru judiciar, taxe timbru și timbre poștale, efectuate în dos. de executare nr. 21/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc Ilovan D. până în momentul conexării.
S-a dispus trimiterea dosarelor astfel conexate la Societatea civilă profesională de executori judecătorești M. i și Asociații.
S-a respins cererea petentei U. S. de efectuare a unei singure executări silite de către Biroului Executorului Judecătoresc Ilovan D. .
Executorie.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Ca urmare a cererilor de executare silită formulate de către creditorii U. S. și SC S. C. S. s-au format dosarele de executare silită nr. 21/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc Ilovan D. și nr. 299/2012 al S.P.C.E.J. M. i și Asociații, în ambele dosare fiind urmărit silit imobilul teren în suprafață de 5500 mp, situat în loc. Șieu Măgheruș, jud. B. -Năsăud, identificat în CF nr. 1845 Șieu Măgheruș, nr. cad. 999.
Potrivit art. 373 ind. 4 alin. 1 din Codul de procedură civilă, când privitor la aceleași bunuri se efectuează mai multe executări silite, instanța de executare din circumscripția căreia a început prima executare, poate să le reunească, dispunând să se facă o singură executare de către executorul judecătoresc care a îndeplinit actul de executare cel mai înaintat.
Având în vedere dispozițiile legale referitoare la reunirea executărilor silite menționate mai sus și faptul că în cele două dosare de executare silită este urmărit același bun imobil, instanța a admis cererea formulată de reclamantă de reunire a celor două executări silite.
În ceea ce privește executorul judecătoresc care urmează a efectua executarea silită, instanța constată că ultimul act de executare efectuat în dos. nr. 21/2012 al executorului judecătoresc Ilovan D. este procesul-verbal de situație întocmit în temeiul art. 496 Cod pr. civ. la data de_, iar în dosarul de executare nr. 299/2012 al Societății civile profesionale de executori judecătorești M. i și Asociații ultimul act de executare este somația emisă la data de_ în temeiul art. 497 alin. 1 Cod pr. civ., după întocmirea procesului-verbal de situație, astfel că instanța a dispus efectuarea unei singure executări silite de către Societatea civilă profesională de executori judecătorești M. i și Asociații. Susținerea reprezentantului reclamantei potrivit căreia actul de executare mai înaintat a fost efectuat în dosarul de executare silită nr. 21/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc Ilovan D. este neîntemeiată, somația emisă la data de_ în dosarul de executare nr. 299/2012 al Societății civile profesionale de executori judecătorești M. i și Asociații reprezentând un act de executare ulterior întocmirii procesului-verbal de situație, fiind emisă în temeiul art. 497 alin. 1 Cod pr. civ., potrivit căruia, după întocmirea procesului-verbal de situație, executorul va soma pe debitor că, dacă nu va plăti, se va trece la vânzarea imobilelor cuprinse în acest proces-verbal.
Potrivit art. 373 ind. 4 alin. 2 Cod. Pr. civ., în cazul în care se dispune conexarea executărilor, instanța se va pronunța și asupra cheltuielilor de executare efectuate până în momentul conexării. Raportat la aceste dispoziții legale instanța a dispus suportarea de către debitorul Finegari Petru a cheltuielilor de executare în cuantum de 1040,8 lei reprezentând onorariul executorului judecătoresc Ilovan D. pentru actele de executare efectuate până în momentul conexării - 1000 lei, contravaloare timbru judiciar, taxe timbru și timbre poștale, efectuate în dos. de executare nr. 21/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc Ilovan D., până în momentul conexării. La stabilirea onorariului executorului judecătoresc Ilovan D. instanța a avut în vedere onorariile maximale și minimale prevăzute de Ordinul nr. 2550/2006 și actele de executare efectuate de BEJ Ilovan D. până în momentul reunirii executărilor - emiterea somației în temeiul art. 387 și 411 Cod pr. civ. și întocmirea procesului-verbal de situație.
Împotriva încheierii civile nr.504/2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ a declarat recurs SC U. S. în contradictoriu cu intimata SC.
S. C. S., solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii cererii formulate de aceasta, să se dispună să se facă o singură executare de către B.E.J. Ilovan D., în calitate de executor judecătoresc care a îndeplinit cel mai avansat act de executare, precum și în calitate de executor judecătoresc care a început cel dintâi executarea, precum și stabilirea cheltuielilor de executare efectuate de S.C.P.E.J. "M. I SI ASOCIATII ".
Prin Înch.civ.nr.504/2013 instanța de fond a admis în parte cererea privind reunirea dosarelor execuționale nr.21/2012 al B.E.J. Ilovan D. și nr.299/2012 al
S.C.P.E.J. "M. i și Asociații";, în sensul că a dispus ca executarea să continue în acest din urmă dosar, al SCPEJ "M. i și Asociații";.
In motivarea hotărârii se menționează faptul că în dos.nr.299/2012 al SCPEJ
"M. i și Asociații"; s-a efectuat actul de executare cel mai înaintat, constând în somația emisă în baza disp.art.497 C.pr.civ., în timp ce în dos.nr.21/2012 al B.E.J. Ilovan D., s-a ajuns până la întocmirea procesului-verbal de situație în conf.cu disp.art.496 C.pr.civ., fără a se emite somația.
Recurenta mai solicită recurenta instanței să se constate că aceste considerente sunt neîntemeiate, deoarece SCPEJ "M. i și Asociații"; a emis somația în baza disp.art.387 C.pr.civ., ca prim și ultim act de executare. S.C.P.E.J. "M. i și Asociații"; nu a întocmit procesul verbal de situație prev.de art.496 C.pr.civ., care se întocmește prin prezentarea executorului judecătoresc la locul situării imobilelor, fapt care nu s-a întâmplat, chiar dacă în somația de executare, alături de art.387 C.pr.civ., se menționează și art.497 și art.500 C.pr.civ.
In consecință, cel mai înaintat act de executare este procesul verbal de situație întocmit de B.E.J. Ilovan D. . De asemenea, BEJ Ilovan D. a început primul executarea.
Având în vedere motivele invocate, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Intimata S.C. S. C. S. a formulat "note scrise"; (f.19-20), cu privire la motivele de recurs formulate de intimata U. S., prin care solicită: continuarea executării în dos.nr.103/2013 de către B.E.J. Ilovan D. ; respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea Încheierii civile nr.504/2013 și, în consecință, continuarea executării de către S.C.P.E.J. "M. i și Asociații"; în dosarul nr.299/2012 pentru următoarele considerente:
Instanța de fond în mod corect decis ca executarea să fie continuată de către
S.C.P.E.J. "M. i și Asociații";. S-a reținut pe bună dreptate că actul de executare cel mai înaintat a fost efectuat în dos.nr.299/2012 SCPEJ "M. i și Asociații";. Astfel, în acest dosar a fost emisă o somație în baza ar.497 Cod proc.civilă, în timp ce în cadrul dos.nr.21/2012 BEJ Ilovan D. s-a ajuns doar în etapa întocmirii procesului verbal de situație conform art.496 C.pr.civ., fără a fi urmată de emiterea unei somații.
Pentru toate aceste considerente, solicită instanței respingerea recursului ca nefondat și prin urmare menținerea sentinței instanței de fond și continuarea executării silite de către S.C.P.E.J. "M. i și Asociații";.
Recursul declarat în cauză este fondat.
Astfel potrivit pre.art.496 Cod proc.civ: "În vederea identificării imobilului urmărit, executorul judecătoresc se va deplasa la locul unde este situat acesta și va încheia un proces-verbal de situație";.
Comparând procesele verbale de situație întocmite în cele două dosare de executare silită se observă că procesele verbale de situație întocmit de executorul judecătoresc Ilovan D. a fost încheiat cu respectarea prevederilor textului de lege citat, în sensul că executorul judecătoresc într-adevăr s-a deplasat la fața locului astfel cum rezultă din aspectele concrete de la fața locului consemnate prin scriere olografă în cuprinsul acestui act (f.11 dos.execuțional nr.21/2012.
În schimb procesul-verbal de situație a imobilului întocmit de S.C.P. de executori judecătorești "M. i și Asociații"; a fost întocmit cu nerespectarea textului de lege citat în sensul că nu a fost întocmit în urma deplasării la fața locului a executorului judecătoresc, fapt ce rezultă din cuprinsul său în care nu sunt menționate aspecte concrete de la fața locului ci a fost întocmit pentru a se putea emite somație (f.10-11 din dos.execuțional nr.299/2012).
În aceste circumstanțe nu poate fi luat în considerare criteriul prevăzut în art.373/4 alin.1 Cod proc.civ. referitor la actul de executare cel mai înaintat.
În această situație trebuie avut în vedere al 2-lea criteriu prevăzut în acest articol și anume acela referitor la executorul judecătoresc care a început cel dintâi executarea.
Sub acest aspect se constată că cererea de executare silită adresată executorului judecătoresc Ilovan D. a fost formulată în data de 26 ianuarie 2012, iar procesul verbal de situație a fost întocmit în data de 5 martie 2012 (f.1 și 11 din dos.exec.nr.21/2012) în timp ce solicitarea adresată S.C.P.E.J. "M. i și Asociații"; a fost formulată în data de 19 aprilie 2012, iar procesul-verbal de situație a fost întocmit în data de 13 iunie 2012 (f.20 și 11 din dos.exec.nr.299/2012).
Având în vedere aspectele expuse precum și disp.art.373/4 alin.1 Cod proc.civ., cele două executări silite trebuie reunite la executorul judecătoresc Ilovan D. și executorului judecătoresc S.C.P.E.J. "M. i și Asociații";, trebuie să i se achite cheltuielile de executare cuvenite în cuantum de 1701 lei.
Pentru considerentele menționate, tribunalul în baza prev.art.312 al.1 Cod proc.civ., urmează să admită recursul potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de U. S.P.R.L., în calitate de lichidator al S.C. FINPETRI CONST S., cu sediul în mun.B., str.S. nr.9, jud.B. -Năsăud, în contradictoriu cu intimata SC S. C. S. cu sediul în B., B.Libertății - Tronson II, III, IV, nr.22, bl.102 MEZANIN, sau B., Bdul.R. E. nr.5, sectorul 5, și în consecință:
Modifică încheierea civilă nr.504/22 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dos.nr._, în sensul că dispune conexarea executărilor silite la B.E.J. Ilovan D. .
Obligă debitoarea Finegari Petru să suporte cheltuielile de executare efectuate de S.P.E.J. "M. și Asociații";, în sumă de 1.701 lei.
Dispune trimiterea dosarelor conexate BEJ Ilovan D. . Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 noiembrie 2013.
PRESEDINTE, | JUDECATORI, | GREFIER, | |||
I. P. | I. U. | V. C. L. | C. | A. |
Ch.V./VF.
2 ex./_ .
Jud.f d.Jârghiuiță A.M.
← Decizia civilă nr. 716/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 237/2013. Contestație la executare silită → |
---|