Decizia civilă nr. 668/2013. Acțiune în anulare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 668/R
Ședința publică din 21 Iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. P.
J. ecător N. B.
J. ecător V. F.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă T. (F. C. ) A. P., împotriva sentinței civile nr. 11341 din_ a Judecătoriei B. M., jud. M., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. C.
B., având ca obiect acțiune în anulare.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_ ,_ și_, în urma deliberării s- a pronunțat decizia de mai jos.
T.
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin Sentința Civilă nr. 11341/2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei B. M., s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamanta T. A. P. în contradictoriu cu pârâta B. C. "B. ";.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Conform contractului de credit persoane fizice nr. 160 din 26 noiembrie 2008 încheiat între pârâta B.C. B. B. M. în calitate de creditor și Vanciu
I. D. în calitate de debitor, pârâta a acordat debitorului un credit de consum în sumă de 17000 lei pe o perioadă de 59 luni cu o dobândă anuală variabilă de 18.00%. Rambursarea creditului a fost garantată cu garanții personale asupra veniturilor realizate, precum și a averii mobile și imobile ale garanților C.
P., care s-a obligat solidar cu debitorul la rambursarea creditului, plata dobânzilor și a comisioanelor aferente până la achitarea integrală a datoriilor (pct 5 lit d din contractul de credit). Contractul de credit este semnat de reclamantă. Reclamanta a încheiat cu pârâta și contractul de garanții personale prin care a garantat rambursarea creditului cu toate veniturile prezente și viitoare, cu întreaga avere mobilă și imobilă, obligându-se solidar și indivizibil
cu beneficiarul creditului la rambursarea acestuia, renunțând la beneficiul de discuțiune și diviziune. Reclamanta a semnat și angajamentul de plată din data de 26 noiembrie 2008 prin care a consimțit la reținerea din veniturile lunare obținute în calitate de angajat în caz de neplată la scadență a obligațiilor aferente contractului de credit .
Conform art. 1 din Legea 193/2000 orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.
Este interzisă stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatorii.
O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei- credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv (art 4 din legea 193/2000). Anexa la Legea 193/2000 cuprinde clauzele ce sunt considerate ca fiind abuzive.
Clauzele contractuale pentru care se solicită, prin acțiune a se constata că sunt abuzive nu se circumscriu dispozițiilor Legii 193/2000. Este adevărat că este un contract standard preformulat contractul de credit persoane fizice nr. 160 din 26 noiembrie 2008, prevederile art 5 lit d) din contractul de credit și prevederile anexei 1 la contract nu reprezintă însă, clauze abuzive. Prevederile contractuale menționate sunt clauze contractuale explicite, inserate într-o formulare accesibilă și care nu creează dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. Prevederile contractuale au menirea de a garanta rambursarea creditului, obligația solidară a garantului și renunțarea de către garant la beneficiul de discuțiune și diviziune sunt explicite. Reclamanta în calitate de garant și-a asumat obligația de rambursare a creditului, garantând cu veniturile prezente și viitoare, cu întreaga avere mobilă și imobilă. Desigur reclamanta în situația necunoașterii înțelesului anumitor termeni din contract avea posibilitatea să ceară lămuriri cu privire la semnificația termenilor/noțiunilor necunoscute. Prin semnarea contractului de credit în calitate de garant, cât și a anexei 1 la contract - contractul de garanție personală, reclamanta și-a asumat executarea obligațiilor contractuale, de a achita solidar și indivizibil cu beneficiarul creditului sumele de bani datorate pârâtei, renunțând la beneficiul de diviziune (posibilitatea garantului de a solicita divizarea urmăririi silite în cazul existenței mai multor garanți) și discuțiune (posibilitatea garantului de a solicita creditorului să urmărească mai
întâi debitorul principal). Reclamanta în cazul neînțelegerii unor termeni ai convenției și în lipsa solicitării unor explicitări a termenilor convenției avea posibilitatea de a refuza semnarea contractului. Este greu de crezut că reclamanta, având chiar și numai diligența unui om obișnuit, nu avea cunoștință în momentul semnării convenției de semnificația tuturor clauzelor contractuale, de obligațiile asumate prin semnarea contractului de împrumut și a clauzei de garantare, inclusiv a angajamentului de plată, în condițiile în care astfel de garanții sunt utilizate frecvent în cazul contractelor de credit. Prin semnarea convenției de credit, a anexei la convenția de credit și a angajamentului de plată reclamanta și-a asumat rambursarea creditului chiar dacă nu a beneficiat în mod direct de acest credit, având obligația îndeplinirii cu bună credință a obligațiilor contractuale. Termenii convențiilor sunt clari, fără echivoc, nu reprezintă clauze abuzive în înțelesul dispozițiilor Legii 193/2000, nu creează dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, nu fac parte din lista clauzelor abuzive prevăzute în anexa la Legea 193/2000.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii introductive.
În motivarea recursului se arată următoarele:
Prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.pr. civ., sentința pronunțată de instanța de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii din următoarele considerente:
Prin sentința atacată a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea recurentei având ca obiect constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive inserate în Contractul de credit nr.160/_, respectiv clauza contractuală cuprinsă în art. 5 lit. d din Contractul de credit, precum și cea prevăzută în Anexa nr. 1 la Contractul de credit nr. 160/_, privitoare la solidaritatea între debitor și garant și aceea privitoare la renunțarea la beneficiul de diviziune și discuțiune.
În adoptarea acestei soluții, instanța a analizat cauza pe fond pornind de la premisa că, clauzele pentru care s-a solicitat a se constata abuzive "…nu se circumscriu dispozițiilor Legii nr. 193/2000";, deși contractul este unul preformulat.
Așadar este deopotrivă bizară și nelegală motivarea instanței în privința posibilității recurentei, "…în situația necunoașterii înțelesului anumitor termeni din contract…";, de a cere lămuriri cu privire la semnificația termenilor/noțiunilor, care pe lângă faptul că încalcă orice principiu de echitate și morală, se materializează prin adoptarea unor contracte de adeziune ce sunt impuse consumatorilor fără posibilitatea de a fi negociate și impunând cerințe și condiții exclusiv în favoarea creditorilor, recurenta fiind nevoită să semneze un contract standard preformulat.
În aceste condiții, recurenta apreciază că o atare clauză, respectiv clauza contractuală cuprinsă în art. 5 lit. d) din Contractul de credit, precum și cea prevăzută în Anexa nr. 1 la Contractul de credit nr. 160/_, privitoare la solidaritatea între debitor și garant și, respectiv, privitoare la renunțarea la beneficiul de diviziune și discuțiune este lovită de nulitate absolută, nefiind
negociată direct și creând în detrimentul acesteia și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, mai exact între obligația pe care aceasta și-a asumat-o prin semnarea în calitate de girant a contractului de credit și modalitatea de interpretare a acesteia de către bancă.
Nulitatea rezultă din interpretarea în mod cumulativ a prevederilor art. 1008 cod civil și ale art. 1 din Legea nr. 193/2000 republicată privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori. Potrivit acestui din urmă text de lege "orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea unor bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora u sunt necesare cunoștințe de specialitate";. Este considerată clauză abuzivă, potrivit art. 4 din același act normativ, orice prevedere contractuală care nu a fost negociată direct, nedând posibilitatea consumatorului de a influența natura ei și care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în defavoarea consumatorului și încălcând principiul bunei credințe.
Or, recurenta în momentul în care a încheiat acest contract, a acționat de pe o poziție inegală, în raport cu banca. Nu a avut, contrar susținerilor intimatei, posibilitatea să negocieze nicio clauză din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către bancă. Mai mult de atât, așa cum a arătat recurenta și în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, față de susținerile intimatei cu privire la semnarea contractului de credit de către recurentă, fără obiecțiuni și fără a fi constrânsă, recurenta menționează că, intimata nu a făcut dovada negocierii directe cu beneficiarul Contractului de credit și cu recurenta a nici uneia dintre clauzele cuprinse în Contractul de credit, deși conform prevederilor art. 4 alin.3 din Legea nr.193/2000, "dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens";.
În aceste condiții, este evident că noțiuni de genul "beneficiul de discuțiune"; sau "beneficiul de diviziune";, în lipsa unor clauze de interpretare pe înțelesul consumatorilor, sunt străine acestora și, în speță, nu au fost înțelese de către recurentă efectele asumării unei asemenea obligații, aceasta nefiind calificată pentru a înțelege astfel de noțiuni.
Totodată pe fondul greșitei aprecieri a probelor din dosar, prima instanță, a conchis că: "Este greu de crezut că reclamanta, având chiar și numai diligența unui om obișnuit, u avea conștiința în momentul semnării convenției, de semnificația tuturor clauzelor contractuale…în condițiile în care astfel de garanții sunt utilizate frecvent în contractele de credit…";deși, Legea nr. 193/2000 republicată în art.1 alin.2 prevede că "chiar și în cazul unui dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului, fiind așadar inechitabil ca girantul, respectiv recurenta din prezenta clauză să fie obligată la plata unei datorii pe care aceasta a înțeles să o achite numai dacă debitorul principal Vanciu I. D. ar fi insolvabil și nu de drept, în locul său.
Caracterul flagrant abuziv ala cestor clauze, precum și aplicarea cu rea- credință a acestora, au fost pe deplin ilustrate, prin însăși modalitatea în car s-a derulat acest contract. Așadar, pe de o parte, recurenta nu a putut influența conținutul Contractului de credit, având în vedere că respectiva convenție reprezintă un contract tip, care conține clauze prestabilite, în mod unilateral de către intimată. Pe de altă parte, prevederea în discuție produce un dezechilibru grav între situațiile părților, în defavoarea recurentei care s-a văzut obligată a proceda la restituirea unor sume de bani de care aceasta nu a beneficiat în mod direct. Prin necircumstanțierea în nici un mod a elementelor care-i permit băncii, recuperarea sumelor împrumutate către titularul Contractului de credit de la recurentă, aceste clauze încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să o prejudicieze.
În data de_ intimata a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.
Analizând recursul prin prisma prevederilor art.304 și art.3041Cod procedură civilă, și în raport de motivele invocate, T. reține următoarele:
În cauză nu se poate reține caracterul abuziv invocat de recurentă, în raport de clauzele contractuale asumate de aceasta.
Astfel, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 "O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților";.
Astfel, solidaritatea între debitor și garant și renunțarea la beneficiul de diviziune și discuțiune nu pot fi reținute a genera un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților atâta timp cât condițiile de acordare, rambursare și mai ales dobândă aferentă creditului sunt stabilite prin luarea în considerare a riscului nerestituirii creditului, risc diminuat tocmai prin inserarea acestor clauze.
Or, reiese de aici că în lipsa acestor clauze, contractul nu putea fi încheiat în aceste condiții, tocmai aceste condiții asigurând echilibrul necesar a exista la încheierea contractului.
Pe de altă parte, recurenta reclamantă nu a indicat și probat că ar fi fost constrânsă în vreun fel la încheierea contractului, în cazul în care aceasta nu ar fi fost de acord cu aceste clauze, având libertatea de a nu semna contractul de garanție în această formă.
În acest sens, având în vedere aceste considerente și apreciind că în cauză nu sunt incidente motive de modificare sau casare a hotărârii primei instanțe, T. urmează să respingă recursul conform dispozitivului.
PENTRU ACELEAȘI MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta T. A. P., domiciliată în S. Nou de Sus, nr. 31, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 11341 din_ a Judecătoriei B. M., jud. M. .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi,_ .
Președinte,
J. ecător,
J. ecător,
V. P.
N. B.
V.
F.
G. ier,
H.
Red. F.V./Tred. M.S-
_ /2 ex.
J. ECĂTOR LA FOND A. R. A.
| ← Sentința civilă nr. 172/2013. Acțiune în anulare | Decizia civilă nr. 107/2013. Acțiune în anulare → |
|---|
