Decizia civilă nr. 78/2013. Acțiune în anulare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 78/2013
Ședința publică din data de 29 Mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea apelului declarat de pârâtul B. F. împotriva sentinței civile nr. 888 din data de_, pronunțată de Tribunalul Specializat
C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta B. C. R. SA și pârâta SC D. & C. S. PRIN LICHIDATOR J. SS, având ca obiect - acțiune în anulare.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ apelantul-pârât a depus la dosar concluzii scrise, iar la data de_ intimata-reclamantă B. C. R. SA a transmis prin fax concluzii scrise, în două exemplare.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C. EA
Prin sentința civilă nr. 888 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. s-a admis actiunea formulata de reclamanta B.
C. R. SA in contradictoriu cu paratii B. F. si SC D. & CO S., prin lichidator judiciar SS .
S-a dispus anularea actului de renuntare al reclamantei la dreptul de urmarire a creantei fata de debitoarea SC D. & CO S., formulata de reclamanta in cadrul dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului Specializat C. .
A fost obligat paratul B. F. sa plateasca reclamantei suma de 16.591,90 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentand taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.
S-a respins cererea paratul B. F. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentinta comerciala nr.1255/2011 pronuntata de Tribunalul Comercial Cluj in dosarul nr._, s-a dispus deschiderea procedurii insolventei fata de debitoarea SC D. & CO S., fiind desemnat in calitate de administrator judiciar practicianul in insolventa SS . Prin sentinta comerciala pronuntata la data de_, judecatorul sindic a dispus trecerea debitoarei in faliment in procedura simplificata, fiind confirmat in calitate de lichidator SS . Reclamanta B. C.
SA a fost inscrisa la masa credala cu o creanta in cuantum de 1.405.690,49 lei, potrivit tabelului definitiv de creante aflat la fila 241 in dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. .
Din inscrisurile atasate intampinarii depuse de debitoarea SC D. & CO
, prin lichidator judiciar, rezulta ca acesta din urma a notificat in mai multe randuri fostul administrator statutar pentru predarea actelor prevazute de art.28
al.1 din Legea nr.85/2006. Potrivit sustinerilor lichidatorului judiciar, necontestate de catre paratul B. F., fostul administrator statutar, acesta din urma a predat doar o parte a documentelor contabile ale societatii debitoare, care insa nu erau relevante pentru stabilirea componentei activelor aflate in patrimoniul societatii.
In patrimoniul debitoarei SC D. &CO S. au fost identificate doar patru parcele de teren situate in comuna J., inscrise in CF nr.414 J. nr.cad.82/12, CF nr.374 J. nr.cad.82/13, CF nr.375 J. nr.cad.82/14 si CF nr.388 J. nr.cad.82/2, asupra carora reclamanta avea un drept de ipoteca înscris in cartea funciara. Cele patru parcele de teren au fost evaluate la suma de 157.700 lei potrivit raportului de evaluare depus la dosar (filele 11-26).
Paratul B. F., in calitate de asociat al debitoarei, a formulat o propunere transmisa reclamantei prin intermediul lichidatorului judiciar, de a achita imediat suma reprezentand valoarea de evaluare a bunurilor, proprietatea SC
D. & CO S., stabilita prin raportul de evaluare, precum si cheltuielile reprezentand onorariul lichidatorului judiciar aprobat de adunarea creditorilor si cheltuielile de procedura, in considerarea faptului ca creditoarea SC B. C. R. SA va renunta la diferenta de creanta fata de debitoarea SC D. & CO S. . Aceasta propunere a fost comunicata reclamantei prin adresa nr.3446/_ emisa de lichidatorul judiciar.
Prin adresa nr.1151/_ emisa de reclamanta, aceasta a comunicat lichidatorului judiciar ca aproba propunerea paratului B. F. si informeaza lichidatorul ca va renunta la diferenta de creanta ramasa, dupa distribuirea sumei obtinute din tranzactia de mai sus.
Potrivit sustinerii reclamantei, confirmate de lichidatorul judiciar, asociatul debitoarei, respectiv paratul B. F., a achitat suma de 189.311 lei la data de_, iar lichidatorul judiciar a intocmit raportul asupra fondurilor obtinute din lichidare si un plan de distribuire a sumei achitate, distribuind suma de 157.700 lei catre reclamanta.
Prin cererea depusa la dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. la data de_ (fila 297), reclamanta a solicitat instantei sa ia act de renuntarea la drepturile pe care le are asupra patrimoniului debitoarei SC D. & CO S. . Potrivit incheierii de sedinta din data de_, creditoarea prin reprezentantii sai legali Suciu Boldan Pavel si C. Ovidiu au reiterat cererea de renuntare la drepturile pe care creditoarea B. C. R. SA le avea asupra patrimoniului debitoarei (fila 23 vol. II dosarul nr._ ).
Prin sentinta civila nr.1743/_ pronuntata de Tribunalul Specializat
C. in dosarul nr._, s-a luat act de renuntarea la dreptul de urmarire al creantei fata de debitoarea SC D. & CO S., formulata de creditoarea B. C.
R. SA in contradictoriu cu debitoarea SC D. & CO S., prin lichidator judiciar (fila 10).
Prin cererea formulata de SC POLICLINICA APADS, in calitate de asociat unic al societatii debitoare SC D. & CO S., prin reprezentant legal B.
F., s-a solicitat sa se dispuna inchiderea procedurii insolventei debitoarei SC D.
& CO S., radierea debitoarei din registrul comertului si transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor aflate in patrimoniul debitoarei in favoarea asociatului unic SC POLICLINICA APADS . In acest sens, s-a aratat ca imobilele aflate in patrimoniul debitoarei sunt in numar de 41, identificate prin numar cadastral, suprafata si cartea funciara in care sunt inscrise.
Prin adresa nr.3687/_, lichidatorul judiciar a comunicat reclamantei faptul ca i s-a adus la cunostinta de catre debitor ca in patrimoniul acestuia se afla un numar de 41 parcele de teren.
In acest context a fost formulata prezenta actiune, prin care reclamanta a solicitat sa se dispuna anularea actului de renuntare la dreptul de urmarire a creantei fata de debitoarea SC D. & CO S. formulata de catre B. C. R. SA, invocand viciul de consimtamant al erorii, iar in subsidiar viciul de consimtamant al dolului.
Renuntarea la insusi dreptul dedus judecatii, reglementata de dispozitiile art.247 Cod procedura civila, este definita in doctrina ca fiind actul procesual prin care reclamantul, abandonandu-si dreptul subiectiv alegat, intelege ca astfel, irevocabil, sa stinga procesul. Alaturi de renuntarea la judecata, renuntarea la insusi dreptul dedus judecatii este o forma de desistare a partii care a promovat o cerere de chemare in judecata, insa spre deosebire de renuntarea la judecata, prin renuntarea la insusi dreptul pretins reclamantul renunta definitiv la pretentia sa, renunta deci si la posibilitatea de a exercita o noua actiune pentru sanctionarea aceluiasi drept litigios.
Prin cererea de chemare in judecata, reclamanta a solicitat anularea actului de renuntare la dreptul de urmarire a creantei, invocand dispozitii de drept material (art.1206, art.1207 si 1214 Cod civil, cu raportare la art.1325 Cod civil), ceea ce pune in discutie calificarea actului de renuntare la dreptul de urmarire al creantei, invocat de catre reclamanta, ca fiind un act de drept procesual sau act de drept material, pentru a se stabili daca normele legale invocate sunt incidente in cauza. Paratul B. F. a antamat aceasta problema, aratand prin intampinarea depusa la dosar ca nu sunt incidente dispozitiile art.1325 din NCC, intrucat nu este vorba despre un act juridic unilateral generator de obligatii civile si ca renuntarea la dreptul pretins este un act de procedura, in cadrul regulilor dupa care are loc judecarea procesului civil.
Analizand acest aspect, instanta a reținut ca in doctrina s-a aratat ca legea materiala, in sens larg vorbind, are ca obiect de reglementare relatiile sociale. Odata reglementate, acestea devin relatii sau raporturi juridice, in care subiectii de drept devin titulari de drepturi si obligatii subiective, iar ansamblul acestor reglementari constituie dreptul material sau dreptul substantial. Legea procedurala este cealalta fateta a dreptului substantial, aspectul sau sanctionator, si intervine atunci cand modul de realizare a drepturilor subiective materiale nu mai poate fi cel natural, ci cel coercitiv, solicitandu-se in acest scop concursul unui organ competent, din afara raportului juridic substantial. Se mai arata ca legatura intre cele doua categorii de legi este reala, organica, directa si necesara si da expresie corelatiei dintre continut si forma. Unii autori precizeaza si ca dreptul procesual civil garanteaza eficacitatea dispozitiilor de drept material care consacra drepturi subiective pentru persoanele fizice si juridice. Nu in ultimul rand, se arata ca unele reguli procedurale nu au semnificatia sanctiunii, ci a unor conditii de valabilitate pentru actele juridice incheiate - ca urmare a exercitarii unor drepturi subiective materiale.
Doctrina defineste actul procedural ca fiind o varietate a actului juridic, reprezentand manifestarea de vointa sau operatiunea juridica, in forma prevazuta de lege, facuta pentru declansarea procesului civil si in cadrul acestuia, de catre instanta de judecata sau ceilalti participanti la proces. Termenul de act procedural poate fi descris sub doua aspecte: ca manifestare de vointa facuta in scopul de a produce efecte juridice, asadar in scopul de a creea, modifica sau de a stinge o operatiune juridica, si ca inscris necesar pentru validitatea sau pentru probarea acelei situatii juridice.
Pornind de la aceste considerente, instanta a constatat ca renuntarea la insusi dreptul pretins este un act de dispozitie al partii care a pus in miscare actiunea civila, o manifestare de vointa a acesteia in sensul abandonarii dreptului subiectiv dedus judecatii, cu consecinta asumata a stingerii procesului prin care a
incercat valorificarea lui. Doctrina este unanima in a aprecia ca aceasta desistare prezinta mai multe trasaturi: este un act unilateral de vointa al reclamantului, efectele acestuia nefiind conditionate de acceptarea partii adverse; este un act de dispozitie al partii, cu efecte defavorabile pentru acesta, astfel ca pentru a fi valabil este necesar ca partea sa aiba capacitate de exercitiu; de asemenea, renuntarea reclamantului trebuie sa fie expresia libera si neconditionata a consimtamantului acestuia. Consimtamantul trebuie sa fie exprimat intr-o forma precisa si neechivoca, manifestarea de vointa sa nu fie afectata de vicii de consimtamant, iar prin realizarea sa sa nu se urmareasca un scop ilicit, contrar ordinii publice, ceea ce ar pune in discutie validitatea cauzei.
Ca act de dispozitie, renuntarea la insusi dreptul pretins imbraca nu doar forma unui act procesual, expresie a principiului disponibilitatii ce guverneaza procesul civil, reglementat de art.247 Cod procedura civila, ci se circumscrie si notiunii de act juridic de drept civil, in sensul larg al termenului, ca manifestare de vointa facuta in scopul nasterii, modificarii sau stingerii de raporturi juridice.
O asemenea manifestare de vointa a exprimat si reclamanta, prin cererea scrisa depusa la dosar, ulterior sustinuta prin reprezentantii sai, prin care a aratat ca intelege sa renunte la dreptul de urmarire a creantei pe care o mai avea asupra patrimoniului debitoarei SC D. & CO S. . Contrar celor sustinute de paratul B.
, instanta a apreciat ca actele juridice unilaterale nu sunt doar cele generatoare de obligatii in sarcina partii de la care emana manifestarea de vointa, cum sunt cele enumerate in Sectiunea a 2-a, Capitolul II din Cartea a V-a Noul cod civil (promisiunea unilaterala, promisiunea publica de recompensa), ci un asemenea act poate fi reprezentant si de o manifestare de vointa in sensul stingerii unui drept ori dupa caz a unui raport juridic, atunci cand partea indreptatita intelege, si are posibilitatea, sa isi exprime acordul in acest sens (cum este de pilda renuntarea la mostenire ori denuntarea unui contract). In acest sens, se impune si observatia ca Sectiunea 1 din Capitolul II din Cartea a V-a stabileste cadrul general in materia actelor unilaterale, in timp ce Sectiunea a 2-a reglementeaza actul juridic unilateral ca izvor de obligatii, continand reglementari speciale in materia unor acte unilaterale numite, insa sustinerea paratului in sensul ca actul juridic unilateral nu poate fi decat generator de obligatii nu este una pertinenta, intrucat dispozitiile art.1324 Cod civil definesc actul juridic unilateral ca fiind actul juridic care presupune manifestarea de vointa a autorului sau, or manifestarea de vointa poate fi facuta in vederea nasterii, modificarii ori stingerii unui raport juridic.
Avand in vedere aceasta premisa, instanta a apreciat ca este admisibila cercetarea valabilitatii consimtamantului exprimat de catre reclamanta sub aspectul existentei unor eventuale vicii de consimtamant, un asemenea demers putand fi realizat din perspectiva dispozitiilor art.1325 Cod civil, raportat la art.1207, 1214 Cod civil, care constituie norme de drept comun in materie de vicii de consimtamant ce ar putea afecta valabilitatea actelor juridice civile.
Potrivit prevederilor art.1207 al.1 si 2 Cod civil, Partea care, la momentul incheierii contractului, se afla intr-o eroare esentiala poate cere anularea acestuia, daca cealalta parte stia sau, dupa caz, trebuia sa stie ca faptul asupra caruia a purtat eroarea era esential pentru incheierea contractului.
(2) Eroarea este esentiala:
cand poarta asupra naturii sau obiectului contractului;
cand poarta asupra identitatii obiectului prestatiei sau asupra unei calitati a acestuia ori asupra unei alte imprejurari considerate esentiale de catre parti in absenta careia contractul nu s-ar fi incheiat;
cand poarta asupra identitatii persoanei sau asupra unei calitati a acesteia in absenta careia contractul nu s-ar fi incheiat.
In temeiul acestor dispozitii legale, instanta a apreciat, raportat la ansamblul circumstantelor expuse mai sus, in ordinea lor cronologica, faptul ca la exprimarea consimtamantului in sensul renuntarii la dreptul de urmarire a creantei, reclamanta s-a aflat in eroare in ce priveste o imprejurare pe care instanta a apreciat-o ca fiind esentiala, respectiv existenta in patrimoniul societatii debitoare a unui numar de 41 parcele de teren, reclamanta apreciind in mod cu totul gresit la acel moment ca in averea debitoarei falite s-ar afla doar 4 parcele, a caror valoare stabilita conform raportului de evaluare intocmit in cauza, i-a fost achitata de catre reprezentantul legal al debitoarei. Din actele depuse in probatiune, reiese ca lichidatorul judiciar desemnat sa administreze procedura insolventei debitoarei nu a avut cunostinta despre compunerea reala a activului societatii debitoare, desi a facut mai multe demersuri pentru ca debitoarea sa-i comunice actele sale contabile, care i-ar fi permis determinarea activelor aflate in patrimoniul acesteia. Nefiind cunoscuta nici macar lichidatorului existenta in averea debitoarei a mai multor parcele de teren, desi lichidatorul avea atributia de a identifica si a inventaria bunurile aflate in patrimoniul debitoarei, existenta acestor parcele nu a fost cunoscuta si nu avea cum sa fie cunoscuta nici de catre reclamanta care a avut calitatea de creditor in procedura insolventei.
Compunerea reala a averii debitoarei este fara urma de dubiu o imprejurare esentiala, care a circumstantiat manifestarea de vointa a partii la exprimarea acordului sau in sensul renuntarii la dreptul de urmarire a diferentei de creanta, fiind evident ca daca ar fi cunoscut aceasta imprejurare, reclamanta, care este o unitate bancara, nu ar fi acceptat sa renunte la dreptul de a-si realiza creanta, care are o valoare considerabila, prin valorificarea bunurilor aflate in proprietatea debitoarei, facand astfel o liberalitate debitoarei falite.
Este real ca reclamanta nu si-a motivat actul unilateral de vointa si ca, in general, renuntarea la insusi dreptul pretins este o manifestare de vointa discretionara, pe care reclamantul nu este obligat sa o motiveze in mod formal, insa respectiva motivare (sau absenta ei) la care se refera paratul B. F. prin intampinarea depusa la dosar este un aspect care vizeaza cauza actului juridic, iar nu consimtamantul partii. Eroarea care a vizat imprejurarea existentei in patrimoniul debitoarei a mai multor bunuri este un viciu de consimtamant care afecteaza manifestarea libera de vointa a partii si care se impune a fi analizat ca atare.
Eroarea in care s-a aflat partea nu ii este imputabila acesteia, reclamanta neavand cum cunoaste, cu diligente rezonabile, compunerea reala a averii debitoarei, atata timp cat nici participantul la procedura insolventei, obligat sa stabileasca acest aspect, respectiv lichidatorul judiciar, nu a avut la dispozitie informatii cu privire la bunurile aflate in patrimoniul debitoarei. Apoi, reclamanta a invocat eroarea cu buna-credinta, aceasta fiind prezumata, fiind astfel incidente dispozitiile art.1208 si 1212 Cod civil. Intrucat renuntarea la drept este un act unilateral de vointa, eroarea in care s-a aflat partea nu trebuie sa fi fost cunoscuta de cealalta parte, intrucat, prin chiar ipoteza, nu exista un cocontractant, fiind indeplinita si conditia prevazuta de art.1207 al.1 Cod civil.
Pentru toate considerentele expuse, instanta a apreciat ca renuntarea la dreptul de urmarire a diferentei de creanta a fost o manifestare de vointa viciata prin eroare, astfel ca in baza art.1325 raportat la art.1207 Cod civil, actiunea in anulare formulata de reclamanta este intemeiata si a fost admisa.
Imprejurarea invocata de paratul B. F., anume ca in baza contractului de credit nr.557/2007 incheiat de reclamanta cu SC DBD PLAST S. si a contractului de fidejusiune incheiat cu debitoarea, s-a garantat cu ipoteca pentru cele 4 parcele de teren, a caror valoare a fost achitata, astfel ca ramane ca creditoarea sa-si recupereze diferenta de creanta de la debitoarea principala, nu
poate conduce la o alta concluzie, fiind un argument colateral care nu priveste valabilitatea consimtamantului reclamantei, pus in discutie prin prezenta actiune, si care oricum nu ar putea fi retinut, dreptul de creanta al creditoarei, inclusiv diferenta de 1.247.990,49 lei, fiind inscris in tabelul definitiv de creante, orice actuala contestare a acestuia la acest moment fiind tardiva.
In sfarsit, desi acelasi parat a sustinut ca dispozitiile legale invocate de reclamanta, din Codul civil si Codul de procedura civila, nu sunt aplicabile automat in procedura insolventei, ci doar in masura in care sunt compatibile cu prevederile Legii nr.85/2006, nu a facut dovada vreunei incompatibilitati si nici relevanta acestui argument in ce priveste admisibilitatea ori temeinicia actiunii promovate de reclamanta.
Asadar, in baza art.1325 raportat la art.1207 Cod civil, actiunea in anulare formulata de reclamanta este intemeiata si a fost admisa, urmand ca instanta sa dispuna anularea actului de renuntare al reclamantei la dreptul de urmarire fata de debitoarea SC D. & CO S., formulata de reclamanta in cadrul dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului Specializat C. .
Avand in vedere dispozitiile art.274 Cod procedura civila, constatand culpa procesuala a paratului B. F., precum si imprejurarea ca prin intampinarea depusa la dosar, parata SC D. & CO S., prin lichidator judiciar S.
a declarat ca este de acord cu admiterea actiunii, fiind incidente dispozitiile art.275 Cod procedura civila, instanta a dispus obligarea paratului B. F. sa achite reclamantului suma de 16.591,90 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentand taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.
Intrucat paratul B. F. a cazut in pretentii, a fost respinsa cererea acestuia de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul B. F.
solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
în principal, admiterea prezentului apel și suspendarea acțiunii formulate de reclamantă în baza art. 36 indice 2 din Legea 85/2006
în subsidiar, admiterea prezentului apel, schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulate, cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 36 indice 2 din Legea 85/2006 " de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiune judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau a bunurilor sale".
Prin Sentința comercială nr. 1255/2011 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului comercial C. s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență față de debitoarea SC D. & CO S. debitoarea fiind trecută în insolvență.
În dosarul de insolvență reclamanta este creditoarea majoritară înscriindu- se cu o creanță în cuantum de 1.405.690,49 lei pe tabelul creditorilor, creanță la care a renunțat prin declarație de renunțare de care s-a luat act prin Sentința civilă nr. 1743/0_ pronunțată în dosarul de insolvență.
Deși procedura insolvenței cuprinde norme exprese prin care se poate solicita anularea unor anumite categorii de acte reclamanta creditoare neuzând de aceste reglementări în procedură a formulat acțiunea în anulare -obiect al prezentei cauze- pe calea dreptului comun.
Ca atare, apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 36 indice 2 arătate anterior și care impun suspendarea de drept prezentului dosar.
Pe fondul cauzei, prin Sentința Civilă nr. 888/2013 Tribunalul Comercial Cluj a admis acțiunea civilă formulată de reclamantă și s-a dispus anularea actului de renunțare al reclamantei la dreptul de urmărire a creanței față de debitoare.
În esență instanța de fond a reținut că renunțarea la dreptul de urmărire a diferenței de creanță formulată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. a fost o manifestare de voință viciată prin eroare, fiind incidente dispozițiile art. 1325 raportat la art. 1207 Cod Civil.
Eroarea în care s-a aflat reclamanta nu-i este imputabilă, neavând cum cunoaște cu diligente rezonabile, compunerea reală a averii debitoarei.
Apreciază că sentința este netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
Corespunde realității că renunțarea la dreptul pretins este un act unilateral prin care reclamanta și-a manifestat voința în sensul stingerii dreptului său ca modalitate de exercitare a prerogativei pe care o are orice persoană de a dispune.
În cauză este vorba de o renunțare abdicativă, altfel spus de o renunțare propriu zisă ca act unilateral de voință cu existență de sine stătătoare prin care se stinge dreptul ia acțiune în ce privește exercitarea dreptului subiectiv civil.
Cu alte cuvinte, prin renunțarea la dreptul pretins potrivit art. 247 Cod Procedură Civilă reclamanta a pierdut posibilitatea de a se mai adresa instanței pentru valorificarea dreptului său, adică de a obține obligarea pârâtului și executarea silită a obligației.
Pe de altă parte, nefiind vorba în speță de un act bilateral (de ex.o tranzacție) ci de unul unilateral, reclamanta este cea care trebuie să suporte riscul erorii spontane în care s-a aflat la data renunțării. Nimic nu a împiedicat reclamanta pe parcursul celor doi ani de la data deschiderii procedurii să se informeze asupra bunurilor din patrimoniul debitoarei.
În mod obiectiv la data încheierii actului unilateral- renunțarea la dreptul pretins-nemotivată, pârâtul nu avea de unde să cunoască că renunțarea s-a făcut în considerarea faptului că nu mai sunt alte bunuri în patrimoniul debitoarei.
Aceasta deoarece cu bună-credință a fost semnatarul doar a contractului de fidejusiune încheiat cu debitoarea și prin care s-a garantat cu ipotecă doar pentru patru parcele de teren, a căror valoare a fost achitată de pârât pe parcursul procedurii.
Reclamanta intimată B. C. R. S.A. și lichidatorul judiciar SS au formulat întâmpinare
la apelul declarat de B. F., administrator special al S.C. "D. & Co" S.R.L împotriva sentinței civile nr. 888/22 martie 2013 a Tribunalului Specializat C., prin care solicită instanței judecătorești sa respingă ca nefondat apelul si, pe cele de consecința, sa mențină ca temeinica si legala sentința atacata prin care instanța a dispus anularea actului de renunțare la dreptul de urmărire a creanței fata de debitoarea S.C. "D.
& Co" S.R.L. formulata de B. C. R. S.A,, in ședința publica din data de 0_, in cadrul dosarului nr._, aflat pe rolul Tribunalului Specializat
C. .
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a apărărilor formulate și a probelor administrate, C. ea constată următoarele:
Starea de fapt reținută în cauză și necontestată de părți vizează deschiderea, la data de_, prin sentința nr. 1255 pronunțată în dosar nr. _
, a procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC D. & C. S. și desemnarea în calitate de practician în insolvență a SS .
Urmare a inventarierii bunurilor existente în patrimoniul societății debitoare au fost identificate 4 parcele de teren situate în localitatea J., administratorul special înaintând în acest sens o propunere în sensul achitării de îndată a sumelor reprezentând valoarea de evaluare a acestora, valoare ce se ridică la suma de 157.700 lei precum și cheltuielile de procedură. Această propunere a fost condiționată de renunțarea de către BCR la diferența de creanță deținută de debitoare, diferență în cuantum de 1.247.990,49 lei.
Creditoarea a fost de acord cu această propunere astfel încât administratorul statutar al SC D. & C. S. a virat în contul debitoarei suma de
189.311 lei din care 157.700 lei au reprezentat valoarea de evaluare a celor 4 parcele, 1.338 lei a reprezentat creanța DGFP și 30.222,56 lei au reprezentat cheltuieli de procedură.
Urmare a distribuirii sumei de 157.700 lei către creditoarea BCR aceasta a renunțat în ședința publică din 0_ în cadrul dosarului nr._ al Tribunalului Specializat C. la dreptul său de urmărire a creanței față de debitoare.
Ulterior acestui moment, la cunoștința lichidatorului judiciar și implicit a creditoarei BCR a fost adusă informația potrivit căreia în patrimoniul debitoarei existau în realitate un număr de 41 parcele de teren și nu 4 cum inițial se susținuse de către reprezentantul legal al debitoarei.
Două sunt problemele de drept invocate de către pârâtul B. F. în apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 888/_ prin care Tribunalul Specializat a dispus anularea actului de renunțare al reclamantei la dreptul de urmărire a creanței împotriva debitoarei SC D. & CO S. .
În ceea ce privește incidența art. 36 din Legea nr. 85/2006 C. ea reține faptul că, potrivit textului de lege menționat de la data deschiderii procedurii insolvenței se suspendă de drept toate acțiunile judiciare și extrajudiciare, inclusiv măsurile de executare silită, pentru realizarea creanțelor asupra debitoarei.
În speță acțiunea în anulare formulată de BCR nu se circumscrie categoriei acțiunilor prin care se urmărește recuperarea creanțelor deținute de creditor împotriva societății debitoare, fiind vorba de o acțiune în anulare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, realizarea creanței băncii urmărindu-se în cadrul dosarului de insolvență nr._ .
De altfel, interpretând prin analogie dispozițiile art. 159 ind. 1 C.pr.civ. eventuala nelegalitate în ceea ce privește constituirea completului de judecată (judecător sindic - judecător de drept comun) ar fi trebuit invocată în fața primei
instanțe neputând fi pusă în discuție în mod direct în calea de atac.
În ceea ce privește al doilea motiv de nelegalitate, renunțarea creditoarei BCR la dreptul de urmărire a creanței deținute împotriva debitoarei constituie un act juridic unilateral căruia i se aplică potrivit dispozițiilor art. 1325 din Noul Cod Civil dispozițiile legale privitoare la contracte. În acest sens, actul de renunțare la creanță este un act juridic ce poate face obiectul unei acțiuni în anulare, aflându- ne în prezența nu doar a unui act procesual, expresie a principiului disponibilității, ci și a unei manifestări de voință făcută în scopul nașterii, modificării sau stingerii de raporturi juridice.
Raportat la starea de fapt anterior prezentată, C. ea constată că nu sunt
incidente dispozițiile art. 1209 din Noul Cod Civil având în vedere că BCR nu și-a asumat riscul de eroare și nici nu trebuia să și-l asume. Este evident criticabilă susținerea apelantului potrivit căreia nu a cunoscut faptul că renunțarea la dreptul de urmărire a restului de creanță s-a făcut în considerarea faptului că în afară de cele 4 parcele nu mai există alte bunuri în patrimoniul societății. Aflându-ne în prezența unor profesioniști, nu poate fi acceptat faptul că societatea bancară a renunțat pur și simplu, fără nicio justificare rațională, la dreptul său de a recupera un rest de creanță de 1.247.990,49 lei mulțumindu-se cu încasarea sumei de 157.700 lei. Această renunțare s-a datorat informațiilor incomplete deținute la momentul respectiv potrivit cărora în patrimoniul debitoarei existau 4 terenuri ce puteau fi valorificate. Identificarea ulterioară a unui total de 41 de terenuri schimbă în opinia instanței în mod radical datele speței fiind evident faptul că societatea bancară s-a aflat într-o eroare în
momentul manifestării de voință în sensul renunțării la dreptul de urmărire, fiind vorba de o împrejurare esențială în sensul art. 1207 alin. 2 pct. 2 Cod civil.
Falsa reprezentare a realității în ceea ce privește componența reală a activului debitoarei la momentul formulării cererii de renunțare la dreptul de urmărire a întregii creanțe și deci eroarea esențială invocată în cauză a fost generată de omisiunea administratorului debitoarei de a-și îndeplini obligațiile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006.
Nu prezintă relevanță împrejurarea potrivit căreia SC D. & CO S. a avut calitatea de fidejusoare și de garantă ipotecară doar în ceea ce privește cele 4 terenuri în condițiile în care a garantat cu întregul său patrimoniu creanța bancară iar aceasta a fost înscrisă în tabelul definitiv al creanței la întreaga valoare incluzând inclusiv creanța de 1.247.990,49 lei.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 296 și urm. C.pr.civ., C. ea va respinge apelul declarat de B. F. împotriva sentinței civile nr. 888 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de B. F. împotriva sentinței civile nr. 888 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., pe care o menține în întregime.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
M. H.
Judecător,
F. T.
Grefier,
D. C.
Red.M.H./dact.L.C.C.
5 ex./_
Jud.fond: M. C. B.
| ← Decizia civilă nr. 615/2013. Acțiune în anulare | Sentința civilă nr. 5605/2013. Acțiune în anulare → |
|---|
