Decizia civilă nr. 74/2013. Ordonanță președințială
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ Nr. 74/R
Ședința publică din 25 Ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. S.
J. ecător M. H.
J. ecător M. P.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta A. N. DE M.
R. B. PRIN C. M. R. T. N., cu sediul în C. N., str. Vânătorului, nr. 17 jud. C., împotriva sentinței civile nr. 1919/_ pronunțată de J. ecătoria Sigetu M. în dosarul cu nr. de mai sua menționat, în contradictoriu cu intimata S. R. SS M., având ca obiect ordonanță președințială.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_, când în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.
T.
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1919 din 29 august 2012 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._ s-a respins ca neîntemeiată cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta Administrația Națională de Metrologie R. B., prin centrul Meteorologic regional T. N., cu sediul în C. N., str. Vânătorului nr.17, jud. C., împotriva pârâtei S. R. S.RL.cu sediul în S. M., str. D. V. nr.137, jud. M., având ca obiect evacuarea din imobilul situat în S. M., str.
D. V., nr.110 și a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 400 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Între părți a intervenit contractul de închiriere nr. 2062/_ privind spațiul situat în S. M., str. D. V., nr. 110, în suprafață locativă de 57,88 mp. Termenul de închiriere a fost pe durata de 5 ani. Ulterior prin actul adițional nr.1, închirierea spațiului a fost prelungită până la data de_ .
Deși pârâta a solicitat la expirarea termenului, prelungirea contractului de locațiune, aspect ce rezultă din adresa nr. 19/_, reclamanta a fost de acord cu aceasta dar cu modificarea chiriei și până la sfârșitul anului 2012. Pârâta nu a fost de acord cu modificarea chiriei, dat fiind faptul că nu s-a adus nici o îmbunătățire a spațiului de către reclamantă.
Deși părțile au emis diverse adrese, nu s-a realizat nici un acord privind prelungirea contratului de închiriere.
Pârâta începând cu anul 2005, a efectuat lucrări de investiții la spațiul închiriat, menționate în adresa nr. 21/_, în valoare totală de 12.000 de euro, iar destinația spațiului s-a modificat începând din acest an și nu se produce în prezent așa cum susține reclamanta, pentru a fi o cauză ce ar justifica urgența cererii.
Această transformare a spațiului închiriat, așa cum este denumită de reclamantă, este deja produsă spațiul având destinația de alimentație publică.
Prima condiție ce justifică folosirea ordonanței președințiale, este urgența, iar art.581 din c.proc.civ., enumeră categoriile generale de situații caracterizate prin urgență. Este necesar ca urgența să persiste pe tot parcursul judecății.
Această primă condiție de admisibilitate este reținută constat de practica judiciară. Astfel s-a decis că evacuarea provizorie a chiriașilor pentru efectuarea lucrărilor de consolidare a imobilului în care locuiesc poate fi dispusă pe calea ordonanței președințiale, doar dacă reparațiile sunt urgente, ceea ce se circumscrie situațiilor prevăzute de textul art.581 din c.proc.civ., cum ar fi prevenirea unei pagube iminente și care nu s-a putea repara.
Această situație nu poate fi justificată de reclamantă deoarece investițiile au fost efectuate de către pârâtă, cu acordul tacit al reclamantei după închirierea spațiului, iar trecerea unui interval lung de timp de la finalizarea lucrărilor inclusiv destinația dată spațiului, cu prelungirea ulterioară a contractului prin actul adițional, nu justifică urgența de a se lua măsura provizorie a evacuării.
Textul susmenționat, mai prevede și situația în care păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, dar această situație nu este întrunită din starea de fapt privind închirierea și din motivele prezentate de reclamantă.
Pentru admisibilitatea cererii de ordonanță președințială, sunt stabilite și condiția vremelniciei și neprejudecarea fondului dreptului.
Astfel ordonanța președințială nu are ca scop stabilirea definitivă a drepturilor părților, astfel că din practica judiciară măsura provizorie a evacuării, poate fi dispusă în situații extreme, cum ar fi sistarea unor lucrări abuzive, ori situația justificată de reclamantă nu poate avea un caracter vremelnic, pentru că s-ar soluționa litigiul pe fond, prin analizarea condițiilor rezultate din contractul de închiriere, a naturii investițiilor efectuate și dacă este îndreptățită pârâta la dreptul de retenție a spațiului până la achitarea contravalorii investițiilor.
Față de toate aceste considerente prezentate, instanța consideră că cererea este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.
În temeiul art.274 din c.proc.civ., reclamanta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, în sumă de 400 lei reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs reclamanta Administrația Națională de M. RA B. prin C. Meteorologic R. T. N., solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială.
În motivarea cererii reclamanta a arătat următoarele:
În fapt, instanța de fond a respins cererea formulată de către reclamanta fără a avea o motivare legală sau o dovadă a faptului că intimatul-pârât ocupă imobilul situat în localitatea S. M., str. D. V., nr. 110, jud. M. cu
vreun titlul legal. Așa cum am arătat în fața instanței de fond, imobilul se afla în administrarea recurentei Administrația Națională de M. RA B. prin
Meteorologic R. T. N., locație în care funcționează de peste 50 de ani Stația Meteorologică S. M. .
Stația Meteorologică S. M. constituie un bun proprietate publică a Statului Român, administrarea exclusivă fiind dată prin concesionare recurentei și predecesorilor legali, fiind destinată participării la sistemul de veghe meteorologică mondială și la programele de supraveghere hidrologică a bazinelor.
La data de_ recurenta a încheiat cu societatea pârâtă contractul de închiriere nr.2062 pentru o perioadă de 5 ani, începând cu data de_, termen care ulterior, prin actul adițional nr. 1/_ s-a prelungit cu încă un an.
Acest contract are ca obiect închirierea unei suprafețe de 57,58 mp din spațiul Stației Meteorologice S. M., reprezentând birouri și dependințe.
La data de_, termenul contractului de închiriere al pârâtei așa cum a fost prelungit, a expirat, fără a fi prelungit în continuare. Pârâta de rea credință nu a predat spațiul închiriat și nici nu a fost de acord cu propunerile de Prelungire a contractului de închiriere, ocupând ilegal încă de la începutul anului și până la data prezentei spațiul care ne aparține.
Având în vedere că nu a fost prelungit contractul de închiriere încheiat cu societatea pârâtă, în conformitate cu prevederile art. 8.1 din contractul încheiat cu aceasta, raporturile de locațiune au încetat de drept la expirarea contractului(art. 1436 Cod civil).
Obligația locatarului conform contractului încheiat este de a preda spațiul închiriat la expirarea contractului( art. 6.3 din contract nr. 1062/2005), în stare de folosință.
Pentru că toate demersurile recurentei de soluționare pe cale amiabilă au rămas fără rezultat, am fost nevoiți să apelăm la instanța de judecată, cererea constituind obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul acestei instanțe, cu termen de judecată la 29 august 2012. Reclamanta menționează că acest dosar a avut deja două termen de judecată, epuizate numai prin tertipurile pârâtei, astfel că este posibil ca soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei să fie de lungă durată.
De aceea, având în vedere cele prezentate mai sus, constatând că în cauză sunt necesare măsuri urgente și cu caracter vremelnic, pentru a preîntâmpina o pagubă iminentă ce va fi suportată implicit de Statul Român, recurenta se vede obligată să abordeze și această cale preventivă prin care solicită admiterea acțiunii formulată pe calea ordonanței președințiale și prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea pârâtului din spațiul situat în S. M., str. D. V., nr. 110, jud. M. .
Potrivit art. 110 alin.3 din Legea nr. 216/2004 privind înființarea Administrației Naționale de M., coroborat cu art. 16 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, " veniturile obținute din închirierea în condițiile legii a unora dintre bunurile aparținând domeniului public al statului aflate în administrare, se vor utiliza în proporție de 50 % de Administrația Naționala de M. pentru completarea fondurilor necesare lucrărilor de întreținere și reparații ale acestor bunuri.";
Prezenta cerere ar fi fost admisibilă în sensul îndeplinirii condițiilor speciale ce o caracterizează, respectiv: urgență: lipsa de folosință a acestui spațiu reprezintă prejudiciu adus recurentei și implicit Statului Român. Ori, acest prejudiciu se majorează semnificativ în fiecare lună. Mai mult, este posibil ca acest prejudiciu să nu mai poată fi recuperat, existând riscul ca pârâta să abordeze și alte căi prin care s-ar putea sustrage de la acoperirea lui. Pentru a evita pericolul iminent de prejudiciere a Statului Român, este necesară intervenția de urgență a instanței.
Neprejudecarea fondului: admiterea cererii nu determină o prejudecare a fondului, instanța pe baza probelor administrate în cauză, având dreptul de a ordona măsuri de protecție față de limitarea pagubelor produse de pârât, în condițiile unei folosiri abuzive, fără drept a unui spațiu aflat în administrarea recurentei.
Deși fondul dreptului va fi discutat și tranșat în fața instanței de fond, în cauza ce formează obiectul dosarului nr._, prin soluționare, instanța de fond era îndrituită să ordone măsuri de protecție, dată fiind urgența invocată.
Vremelnicia: Prin admiterea cererii nu se iau măsuri definitive, acre să rezolve în fond litigiul dintre părți, ci se dispun măsuri vremelnice dar rapide, care pot împiedica o pagubă iminentă, în sensul majorării unui prejudiciu cert.
Pârâta S. R. S. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din 5 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș, Secția I civilă, cauza a fost transpusă la Secția II civilă, fiind înregistrată sub nr._ *.
Analizând actele și lucrările dosarului T. reține următoarele:
După cum a statuat jurisdicția supremă, acțiunea în evacuare pe motiv că închirierea s-a făcut numai pentru o perioadă scurtă de timp, care a expirat, nu justifică luarea unor măsuri prin ordonanță președințială, raporturile locative dintre părți putând fi lămurite numai în cadrul unei acțiuni de drept comun (C.S.J., Secția civilă decizia nr. 654/1994, în B.J. - Bază de date).
Așa stau lucrurile și în speță (argumentul a fortiori) situație în care recursul se vădește nefondat, urmând a fi respins în temeiul art. 312 alin.1 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ DE M. R. B. PRIN C. M. R. T. N. ,
împotriva sentinței civile nr. 1919 din_ pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, jud. M. .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi,_ .
Președinte,
J. ecător,
J. ecător,
SA
M.
H.
M. P.
în concediu de odihnă semnează președintele instanței
G. ier,
H.
în concediu de odihnă semnează grefier șef secție
Red. S.A. / _
Tred. O.M.O./_ / ex.2
J. ECĂTOR LA FOND N. P. I.
← Încheierea civilă nr. 954/2013. Ordonanță președințială | Încheierea civilă nr. 3067/2013. Ordonanță președințială → |
---|