Decizia civilă nr. 807/2013. Acțiune în pretenții comerciale

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

cod operator 4204

DECIZIA CIVILĂ nr. 807

Ședința publică din _

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. G.

J. ecător: M. P.

J. ecător: M. H.

G. ier: E. -A. I. C.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul-debitor T. L.

R., cu domiciliul ales în C. N., Calea Dorobanților, nr. 25/13, județul C., împotriva sentinței civile nr. 2685 din_ pronunțată de Judecătoriei S. M.

, în contradictoriu cu intimata-creditoare SC E. F. SA - A. B. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării cererii de recurs formulată de recurentul-debitor T. L. .

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate din oficiu.

T.

Deliberând asupra recursului de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2685 din data de_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei S. M. a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC E. SA Filiala de F., a Energiei Electrice, E. F. Transilvania Nord prin Agenția B. M., în contradictoriu cu pârâtul T. L.

R., a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 3783,23 lei reprezentând contravaloarea debitului principal și penalităților de întârziere, potrivit facturilor fiscale nr. 6109213009/_, nr. 6109360679/_, nr. 6109540658/_ ; nr. 6109756931/_ ; nr. 6109971275/_ ; 6109748079/_ și nr. 6110127397/_ . De asemenea pârâtul a fost obligat la plata penalităților de întârziere aferente până la achitarea integrală

a debitului și la plata către reclamantă a sumei de 315,16 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut că reclamanta a furnizat pârâtului energie electrică în temeiul contractului nr. 80116421 din_, însă acesta începând cu luna mai 2011 nu și-a îndeplinit obligația de plată a contravalorii energiei electrice livrate, cu ignorarea prevederilor contractuale.

În baza contractului sus menționat au fost emise facturile fiscale nr. 6109213009/_, nr. 6109360679/_, nr. 6109540658/_ ; nr.

6109756931/_ ; nr. 6109971275/_ ; 6109748079/_ și nr.

6110127397/_ .

Instanța a constatat că reclamanta se află în prezența unei creanțe certe, lichide și exigibile.

Art. 379 alin. 3 din Codul de procedură civilă, prevede că este certă creanța "a cărei existență rezultă din însăși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau însușite de dânsul";. Instanța constată că, în cauză, creanța a cărei valorificare se urmărește rezultă din facturile emise mai sus menționate, existența sa fiind neîndoielnică.

Referitor la caracterul lichid al creanței, art. 379 alin. 4 din codul de procedură civilă prevede că o creanță "este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui _";. Instanța reține că, în speță, această condiție este îndeplinită, deoarece câtimea creanței este determinată în cuprinsul facturilor anexate cererii.

În privința exigibilității creanței, o creanță este exigibilă sau scadentă dacă termenul prevăzut în favoarea debitorului s-a împlinit sau, în condițiile legii, debitorul este decăzut din beneficiul termenului. În speță, scadența este prevăzută în cuprinsul fiecărei facturi, astfel încât prin raportare la această precizare, instanța consideră creanța reclamantei-creditoare exigibilă.

Cu privire la acțiunea dedusă judecății, instanța apreciază incidența dispozițiilor art. 1073 din Codul Civil, ce dispun în sensul că, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare, precum și a prevederilor art. 969 Cod civil, ce consacră principiul forței obligatorii a convențiilor legal întocmite. Aceasta deoarece raportat la principiul aplicării legii civile în timp, contractul este supus legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Acest principiu este transpus prin dispozițiile art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Prin urmare, contractul ce a fost încheiat între părți este guvernat de dispozițiile Codului civil din 1864.

De asemenea, conform art. 1 alin. 3 din Ordinul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 5/_ privind modificarea contractelor cadru de furnizare a energiei electrice, neachitarea facturii de către consumator în termen de 30 de zile de la scadență atrage plata de penalități de întârziere, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la timp a obligațiilor bugetare. Penalitățile se datorează din prima zi după data

scadenței. Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 88/_ s-a stabilit că începând cu_ nivelul acestei dobânzi este de 0,04%.

Potrivit art. 200 alin. 5 din regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1007/2004, cheltuielile furnizorului pentru deconectarea de la rețea a consumatorului vor fi suportate de către acesta

Față de considerentele arătate, instanța a admis cererea de chemare în judecată, considerând-o întemeiată.

Cu privire la cererea de obligare a debitorului la plata cheltuielilor de judecată, instanța a constatat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, deoarece acesta este în culpă procesuală, astfel că a admis această cerere și a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 315,16 lei, reprezentând taxa de timbru achitată de reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul-debitoare T. L.

R., solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței civile atacate.

La data de_, instanța a invocat din oficiu excepția nelegalei timbrări a recursului, excepție de procedură absolută pe care în temeiul art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă a soluționat-o cu precădere și a constatat următoarele:

Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe de timbru sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și se plătesc anticipat.

În mod excepțional, obligația de timbrare se poate împlini până la termenul stabilit de instanța de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea 146/1997 cererile pentru exercitarea recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată pentru cererea soluționată de prima instanță.

În situația de față, recurentul-debitor nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația transmisă pentru termenul din_, motiv pentru care instanța urmează a da eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1, 3 din Legea nr. 146/1997 și va anula recursul ca netimbrat, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurentul T. L. R., cu domiciliul ales în C. N., Calea Dorobanților, nr. 25/13, județul C., împotriva sentinței civile nr. 2685 din_ pronunțată de Judecătoriei S. M.

.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

PREȘEDINTE,

J. ECĂTOR,

J. ECĂTOR,

C. G.

M. P.

M.

H.

GREFIER,

E. -A. I. C.

Red. M.P./_

Tehnored. E.A.I.C./_ - 2 ex.

J. . la fond C. I.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 807/2013. Acțiune în pretenții comerciale