Decizia civilă nr. 81/2013. Acțiune în pretenții comerciale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 81/A

Ședința publică din 20 Noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. I.

J. ecător S. O.

G. ier A. H.

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta S. R. DE R.

, cu sediul în B., sector 1, str. G. Berthelor, nr.60-64, împotriva sentinței civile nr. 6843 din_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud. M., în contradictoriu cu intimata SC A. S., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Verificându-și din oficiu competența, în temeiul art. 131 coroborat cu art.

95 pct. 2 Noul Cod de procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Totodată având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că în temeiul art. 223 Noul Cod de procedură Civilă se solicită judecarea cauzei în lipsă, instanța consideră cauza lămurită și în temeiul art. 394 Noul Cod de procedură Civilă o reține în pronunțare.

T.

Prin sentința civilă nr. 6843 din_ Judecătoria Baia Mare a respins excepția netimbrării cererii formulate de S. R. de R., a respins cererea formulată de reclamanta S. R. de R., cu sediul în B., str. G. B., nr. 60-64, sector 1, împotriva pârâtei S.C. A. S.R.L., cu sediul în mun. B. M., P-ța R., nr. 5, jud. M. .

In considerentele sentinței s-a reținut că reclamanta S. R. de R.

B. a solicitat, în temeiul prev.art. 40 alin.1 și alin.3-5 din Legea nr. 41/1994, obligarea pârâtei SC A. S. la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune. Reclamanta nu a dovedit că pârâta are calitatea de beneficiar al acestui serviciu.

Prima instanță a reținut că față de conținutul art. 40 din Legea nr. 41/1994 textul art. 3 din HG nr. 977/2003 așa cum a fost modificat prin HG nr. 1012/2009, nu poate constitui unic temei al cererii reclamantei, întrucât prin prevederile sale adaugă la lege. S-a reținut că de altfel cu privire la prev.art. 3 din HG 977/2003 s-a constatat nelegalitatea prin sentința civilă nr. 3531/_

pronunțată în dosarul nr._ a Curții de Apel B. - Secția de contencios administrativ și fiscal, sentință devenită irevocabilă prin Decizia

I.C.C.J. nr. 442/_ .

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamanta

  1. R. de R. B. solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii pe care a formulat-o, cu cheltuieli de judecată.

    Recurenta a arătat că plata taxei radio de către persoanele juridice reprezintă în fapt o aplicare a dispozițiilor constituționale care guvernează dreptul la informare al cetățenilor prin asigurarea resurselor de finanțare a principalelor mijloace de informare, art. 31 din Constituție.

    Dispozițiile art. 40 alin.3 din Legea nr. 41/1994 prevăd în mod legal faptul că "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune în calitate de beneficiari ai acestor servicii";.

    Prin conținutul art. 40 alin.3 legiuitorul a instituit o prezumție absolută cu privire la calitatea de beneficiar a tuturor persoanelor juridice, indiferent dacă acestea dețin sau nu receptoare radio.

    Prin urmare s-a arătat că toate persoanele juridice, inclusiv microîntreprinderile au prezumată calitatea de beneficiar conform art. 40 alin.3 din Legea nr. 41/1994 fără a se putea da o altă interpretare termenului de beneficiar, cu atât mai mult cu cât Curtea Constituțională a stabilit prin Decizia nr. 297/2004 că textul de lege este constituțional.

    În drept au fost invocate prev. art. 480 al. 1 C.pr.civilă.

    Examinând sentința atacată prin prisma criticilor invocate, a înscrisurilor de la dosar, tribunalul reține următoarele:

    Dispozițiile art. 40 alin.3 din Legea nr. 41/1994 stabilesc obligativitatea plății serviciului public de radiodifuziune exclusiv în sarcina persoanelor juridice care beneficiază de acest serviciu.

    În mod corect prima instanță a reținut că prin înscrierea automată a taxei de radiodifuziune în facturile emise cu scopul de a încasa prețul datorat de destinatarul facturii pentru serviciile de furnizare a energiei electrice nu se face dovada calității de beneficiar al serviciului de radiodifuziune.

    Apelanta-reclamantă nu a dovedit că societatea pârâtă este beneficiar al serviciului de radiodifuziune și implicit nu a dovedit că are de recuperat o creanță de la aceasta.

    Pentru aceste considerente tribunalul va înlătura criticile aduse hotărârii, apreciindu-le neîntemeiate și va menține această hotărâre ca fiind temeinică și legală.

    În consecință, apelul va fi privit ca nefondat și respins ca atare potrivit art. 480 al. 1 C.pr.civilă, conform dispozitivului.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

    Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta S. R. DE R.

    , cu sediul în B., sector 1, str. G. Berthelor, nr.60-64, Cod fiscal R08296093, împotriva sentinței civile nr. 6843 din_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud. M. .

    DEFINITIVĂ.

    Pronunțată în ședință publică de azi,_ .

    Președinte, J. ecător,

    V. I. S. O.

    G. ier,

    1. H.

Red. O.S. / Tred. A.H.

_ ex. 2

J. ECĂTOR LA FOND D. D. R.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 81/2013. Acțiune în pretenții comerciale