Decizia civilă nr. 86/2013. Acțiune în pretenții comerciale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. UL SPECIALIZAT C. Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 86/2013
Ședința publică din data de 14 februarie 2013 Completul este compus din:
PREȘEDINTE: C. G. JUDECĂTOR: V. L. O. JUDECĂTOR: S. I. GREFIER: A. B.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul P. I. în contradictoriu cu intimat S.C LSA împotriva sentinței civile nr. 17106/2012 pronunțată la 12 septembrie 2012 în dosarul_ al Judecătoriei C. -N., cauza având ca obiect în primă instanță pretenții.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă în reprezentarea intereselor intimatei, d-na avocat Iordăchescu I. M., lipsă fiind recurentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că recurentul a înregistrat în data de 16 ianuarie 2013, de către recurent dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei.
Se constată, de asemenea, că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri.
Reprezentanta intimatei arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul, în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, menținerea hotărârii primei instanței ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată; solicită amânarea pronunțării pentru depunerea concluziilor scrise.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T. UL,
Prin sentința civilă nr.17106/2012 pronunțată la data de_ în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă excepția nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă și a fost anulată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. I., în contradictoriu cu pârâta SC L. SA, având ca obiect pretenții, ca nelegal timbrată, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că potrivit disp. art. 1 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru,
"acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate M. ului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevazute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege";.
În ceea ce privește timbrul judiciar, instanța a reținut că acesta trebuie să însoțească, potrivit art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, acțiunile, cererile, actele și serviciile adresate instanțelor
judecătorești, M. ului Justiției, Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și actele notariale, îndeplinite de către notarii publici.
Instanța a constatat că acțiunea de față are ca obiect pretenții, demersul procesual fiind supus unei taxe judiciare de timbru determinabila, raportat la valoarea pretențiilor formulate, conform art. 2 alin. 1 lit. d) din Legea 146/1997, cu modificările ulterioare, și art.3 alin. 1 din OG 32/1995, cu modificările ulterioare. Textul art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 statuează, în mod imperativ, că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat";, trebuind a fi achitate chiar în momentul formulării cererii introductive de instanță (dovada achitării taxelor trebuie să însoțească cererea formulată), iar, pe de altă parte, instanța a stabilit prin rezoluție în sarcina reclamantului obligația de a achita taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, astfel că acesta era ținut de complinirea acestor lipsuri, instanța procedând în conformitate cu dispozițiile art. 18 și art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997.
Deși obligația de plată a taxei judiciare de timbru a fost adusă la cunoștința reclamantului, acesta nu s-a conformat dispoziției instanței, fiind în culpă față de obligația procesuală reținută în sarcina sa, împrejurare față de care instanța a rămas în pronunțare asupra excepției nulității cererii.
În soluționarea acestei excepții instanța a avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii.
În consecință, ținând seama că reclamantul nu s-a conformat dispoziției instanței de plată a taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, instanța a admis excepția nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată, cu consecința anulării acesteia ca nelegal timbrată.
Deopotrivă, instanța a reținut că cerința achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, in cuantumul determinat de instanta, potrivit dispozițiilor legale anterior amintite, constituie o cerință de formă a cererii introductive de instanță, a cărei nerespectare se sancționează cu nulitatea cererii, iar îndeplinirea acestei obligații se verifică cu precădere de către instanța de judecată.
Prin urmare, având în vedere că reclamantul nu s-a conformat dispoziției instanței de a timbra cererea de chemare în judecată cu taxa judiciara de timbru în cuantumul stabilit de instanță, cuantumul taxei de timbru, precum și sancțiunea neexecutării obligației fiind aduse la cunoștința acestuia, văzând dispozițiile art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, instanța a admis excepția nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată, excepție de procedură, absolută și peremptorie, invocată din oficiu, cu consecința anularii cererii ca nelegal netimbrată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurentul
P. I., solicitând instanței admiterea recursului, arătând în motivare că nu a semnat nici un contract cu SC L. SA așa cum se menționează, internarea, analizele, toate investigațiile, precum și operația fiind efectuate în Spitalul din
-N., Secția Urologie. Intimata SC L. SA nu a contribuit cu nimic la efectuarea operației și recuperarea postoperatorie a recurentului, astfel că suma de 6.800 euro achitată acesteia nu este justificată.
Recurentul a arătat că operația efectuată nu a fost reușită, motiv pentru care doctorul care l-a operat s-a oferit să-i restituie suma de 6.800 euro, însă fiind surprins de acest gest recurentul a refuzat.
S-a mai arătat că posibilitățile financiare ale recurentului sunt reduse, singurul venit al acestuia fiind pensia. Recurentul a solicitat să i se permită să achite suma de 900 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru, urmând ca la următorul termen de judecată să achite și diferența acestei taxe, precum și timbrul judiciar de 5 lei.
Intimata SC L. SRL, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare la dosar.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a susținerilor din cuprinsul întâmpinării, cu luarea în considerare a prevederilor art.304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:
Recurentul a invocat în cuprinsul cererii de recurs faptul că prima instanță a anulat cererea ca netimbrată, deși a solicitat acordarea ajutorului public judiciar, cerere care a fost respinsă.
Obiectul dedus judecății l-a reprezentat pretenția formulată de reclamantul P. I. în contradictoriu cu pârâta SC L. SRL având ca obiect restituirea sumei de 6.800 euro achitată de reclamant cu titlu de contravaloare a unei intervenții chirurgicale.
Pentru soluționarea cererii de chemare în judecată, prima instanță a stabilit în sarcina reclamantului obligația de a plăti o taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.767 lei și timbru judiciar în cuantum de 5 lei, taxe al căror cuantum nu a fost contestat în cadrul procedurii speciale reglementate de art. 18 din Legea nr. 146/1997.
Reclamantul a înțeles să formuleze o cerere de acordare a ajutorului public judiciar în conformitate cu prevederile OUG nr. 51/2008, solicitând scutirea de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și acordarea asistenței juridice gratuite. Cererea a fost respinsă de prima instanță prin încheierea civilă pronunțată la data de_, în considerente încheierii reținându-se că reclamantul realizează venituri suficiente care îi permit suportarea cheltuielilor generate de soluționarea cauzei. Cererea de reexaminare formulată de reclamant împotriva modului de soluționare a cererii de acordare a ajutorului public judiciar a fost respinsă de Judecătoria Cluj- Napoca prin încheierea civilă nr. 4439/_, reținându-se că reclamantul nu se află în stare de nevoie astfel încât să fie justificată acordarea ajutorului public judiciar.
La termenul de judecată din data de_ prima instanță a constatat faptul că reclamantul nu a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar aferente cererii de chemare în judecată și a anulat cererea ca nelegal timbrată.
Deoarece prin hotărârea care formează obiectul prezentului recurs nu a fost soluționat fondul litigiului dedus judecății, tribunalul nu va analiza motivele de fapt invocate de recurent care vizează fondul raportului juridic existent între acesta și pârâta SC L. SRL.
Pretenția recurentului de a i se permite să plătească taxa judiciară de timbru aferentă fondului litigiului în două tranșe nu poate fi analizată în cadrul prezentului recurs. Modalitatea în care prima instanță a înțeles să soluționeze cererea de acordare a ajutorului public judiciar poate face obiectul controlului judiciar numai în cadrul căii de atac speciale prevăzute de lege, respectiv cea a cererii de reexaminare. În recursul formulat împotriva hotărârii prin care s-a anulat cererea ca netimbrată nu poate fi analizată temeinicia sau legalitatea soluțiilor pronunțate asupra cererii de acordare a ajutorului public judiciar, acestea fiind soluționate în mod irevocabil de instanța sesizată cu soluționarea fondului litigiului.
La termenul de judecată fixat pentru judecarea fondului litigiului, reclamantul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului
judiciar eferent cererii formulate, astfel încât în mod legal și temeinic prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și a anulat cererea formulate netimbrată.
Având în vedere că în cauză nu există motive de ordine publică care să conducă la casarea sau modificarea hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurentul P.
.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca neîntemeiat recursul formulat de recurentul P. | I. | în |
contradictoriu cu intimata SC L. SRL împotriva sentinței | civile | nr. |
17106/2012 pronunțată la 12 septembrie 2012 în dosarul _ | al |
Judecătoriei C. -N., pe care o menține în întregime.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
C. G. | V. | L. | O. S. I. A. | B. |
Red.SI/MM 2 ex./_
Judecător fond: G. -R. F. -Hîngan, Judecătoria Cluj-Napoca.
← Decizia civilă nr. 62/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Sentința civilă nr. 89/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
---|