Decizia civilă nr. 99/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 99/R
Ședința publică din 01 Februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. S.
J. ecător: M. H.
J. ecător: M. P.
G. ier: A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul R. A. L.
, domiciliat în B. M., str. G., nr. 105/38, împotriva sentinței civile nr. 6981/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul cu nr. de mai sus, în contradictoriu cu intimații SC P. S. și P. D. M., având ca obiect pretenții
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_ și_, când în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.
T.
Prin sentința civilă nr. 6981/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare s-a respins cererea formulată de reclamantul R. A. L. , domiciliat în B.
, str. G. nr. 105/38, jud. M., în contradictoriu cu pârâții: S.C. P. S.R.L., cu sediul în B. M., str. M., nr. 12/27, jud. M. și P. D. M.
, cu domiciliul în B. M., str. M., nr. 12/27, jud. M., având ca obiect pretenții, s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți reconvențional S.C. P. S.R.L. și P. D. M. , cu sediul respectiv domiciliul în B. M., str. M., nr. 12/27, jud. M., în contradictoriul cu reclamantul-pârât reconvențional R. A. L. , domiciliat în B. M., str. G. nr. 105/38, jud. M. și s-a constatat nulitatea absolută clauzei penale prevăzută în Cap. II pct. 2.4 din Contractul de împrumut încheiat la 18 iunie 2009, stabilită la nivelul penalităților de întârziere de 2%/zi.
În considerentele sentinței prima instanță reține următoarele:
Potrivit înscrisului denumit de părți "Contract de împrumut"; încheiat la data de 18 iunie 2009 (f. 7-8) reclamantul R. A. L. a împrumutat pârâților S.C. P. S.R.L., reprezentată prin pârâtul P. D., acesta având calitatea de garant fidejusor, suma de 30.000 lei, predată cu titlu de împrumut la data încheierii contractului, urmând ca suma împrumutată să fie restituită la data de 15 august 2009, conform prev. art. 3 din contract.
Părțile au stabilit, în art. 2.4. din contract, că "Nerespectarea termenului de plată, creează în sarcina societății împrumutate obligația la plata unor penalități pe zi de întârziere de 2% calculate din suma rămasă neachitată până la achitarea efectivă.";
Restituirea împrumutului a fost garantată de societatea împrumutată și de reprezentantul acesteia în nume propriu, prin art. 5.1 și 5.2 din contract.
Pârâta a achitat cu întârziere raportat la termenul de restituire a împrumutului convenit, suma împrumutată, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar - extrase de cont (f. 9-18), penalitățile de întârziere de 2%/zi, cifrându-se conform calculului efectuat de reclamant, la suma de 77.230 lei pretinsă în cauza pendinte (f. 6 și 19), respectiv după data restituirii din_, în perioada_ -_, urmare a inițierii demersurilor privind executarea silită.
După promovarea acțiunii reclamantului, pârâții nu au înțeles să recunoască pretenția emisă de reclamantă, ci din contră a solicitat respingerea acesteia, iar pe care reconvențională au cerut constatarea nulității absolute a clauzei penale din contractul de împrumut stabilită în art. 2.4.
În raport de cele de mai sus, față de dispozițiile legale incidente speței de soluționat, analizând cererea principală introductivă de instanță și cererea reconvențională, s-au constatat următoarele:
Este cert că reclamantul a împrumutat pârâta persoană juridică cu suma de 30.000 lei, la data de 18 iunie 2009, care sumă nu a fost însă restituită creditorului împrumutător de pârâta împrumutată, la termenul convenit, iar în cauză reclamantul pârât reconvențional R. A. L. a solicita obligarea pârâților la plata penalităților contractuale de întârziere.
În speță, instanța a reținut că înscrisul constatator al creanței intitulat
"Contractul de împrumut";, reprezintă un înscris sub semnătură privată care, în conformitate cu dispozițiile art. 1180 alin. 1 Cod civil, ar fi trebuit să îndeplinească mențiunea "bun și aprobat";, în sensul că înscrisul sub semnătură privată care constată o obligație unilaterală trebuie să fie scris în întregul lui de acela care l-a subscris sau acesta, înainte de a semna, să adauge la finele actului cuvintele "bun și aprobat";, arătând în litere suma pentru care se obligă și apoi să iscălească. În cauză, trecând peste această formalitate considerată excesivă, instanța reține că potrivit art. 1584 Cod civil, "împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în aceeași calitate și cantitate la timpul stipulat";.
Cu privire la clauza penală, inserată în cuprinsul contractului de împrumut de constituie temeiul creanței reclamantului privind plata penalităților de întârziere, de 2%/zi, pretinse în cauza pendinte, instanța constată că potrivit art. 1 din Legea nr. 313/_ pentru anularea clauzei penale din oricare contracte și pentru adaosul unui alineat la art. 1089 din Codul civil - în vigoare până la 01 octombrie 2011, când a fost abrogat prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului cod civil din_, constituționalitatea acesteia fiind confirmată și prin Decizia nr. 524/_ a Curții Constituționale a României, se prevăd în alin. 1 și 2, următoarele:
Clauza penală aflată în contracte de împrumuturi sau de prestațiuni în natură, este și va rămâne anulată, oricare va fi data actului a cărui executare se cere.
J. ecătorul, în caz de împrumut, va putea condamna numai la plata dobânzii prevăzute de art. 1589 din Codul civil, sau în caz de alte obligațiuni, la daune-interese, conform art. 1084 din Codul civil.
De asemenea, art. 2 din legea mai sus amintită statuează că Dacă clauza penală nu va fi stipulată direct, ci va fi deghizată sub o altă formă, sau va rezulta din condițiunile actului, judecătorul va aprecia și va putea anula din contract aceea ce ar avea caracterul de clauză penală, putând aplica după caz, art. 1589 (n.n. privitor la dobânda legală civilă și comercială, în toate cazurile unde s-a hotărât de părți, cuantumul dobânzii) sau art. 1084 Cod civil.
În raport de dispozițiile legale mai sus prezentate, rezultă că deși potrivit art. 969 Cod civil, convenția legal făcută, are valoare de lege între părți, instanța nu va putea trece peste caracterul anulabil al clauzei penale stabilite de părți în contractul de împrumut. Așa fiind, clauza penala nu are o cauză licită, prin raportare la dispozițiile legale mai sus enunțate, coroborate cu prev. art. 5 și 968 Cod civil.
Dar, deoarece această clauză este nulă, indiferent de natura convenției și fără nicio distincție cu privire la natura actului încheiat - civile sau comercial așa cum încearcă să acrediteze ideea reclamantul (deși contractul părților este esențial civil, întrucât împrumutătorul reclamant nu poate desfășura acte de comerț - în sensul acordării de împrumuturi în mod legal ca persoană autorizată, neavând relevanță calitatea de comerciant a pârâtei împrumutate în calificarea convenției ca fiind una comercială și nu civilă), instanța va constata nulitatea clauzei penale în conformitate cu prevederile Legii nr. 313/1879 care au un caracter special și derogatoriu de la dreptul comun, indiferent de natura actului.
Iar o interpretare contrară ar crea premisa adăugării la lege, nepermisă
însă.
A reținut instanța că în cauză nu își găsesc aplicarea nici disp. art. 2 din
legea amintită, acestea reliefând că nu este permisă nici adăugarea dobânzii la dobândă.
În cauză, a fost respinsă cererea creditoarei raportat la nulitatea clauzei penale și implicit admisă cererea reconvențională, formulată în sensul constatării nulității absolute a clauzei penale.
Nu s-a reținut că penalitățile de 2%/zi de întârziere reprezintă daunele reclamantului, întrucât acestea sunt permise în raporturile civile, conform prev. OG nr. 9/2001 în vigoare la data încheierii și derulării convenției, la fi stabilite la nivelul dobânzii legale, fără să o poată depăși pe aceasta cu mai mult de 50%, contractul încheiat, aceasta fiind mult superioară.
Pârâții reclamanți reconvențional datorează dobânzi legale în temeiul art. 1589 alin. 1 Cod civil, în situația în care părțile nu au stabilit cuantumul dobânzii.
În raport de cele de mai sus, instanța a reținut totuși că prin nerestituirea la scadență a sumei împrumutate, reclamantul a fost lipsit de folosința creanței ce a făcut obiectul contractului de împrumut, împrejurare ce atrage plata de
daune interese (dobânzi), care nu vor fi însă acordate întrucât separat de faptul că acestea nu au fost prevăzute în contract, în temeiul art. 1088 Cod civil, deși sunt datorate de împrumutații pârâți, raportat la principiul disponibilității în procesul civil, constatându-se totodată că reclamantul nu a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale, datorate prin raportare la prev. OG nr. 9/2001, în vigoare la data încheierii și derulării convenției între părți, iar instanța nu poate acorda mai mult decât s-a cerut, sau ceea ce nu s-a cerut.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, nu a fost reținută ca aplicabilă în cauză, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 11/_ pronunțată în recursul în interesul legii, întrucât aceasta stabilește nevalabilitatea clauzei penale prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, care contravine prevederilor legii, în speță nefiind cazul acestei situații prezentate.
Căzând în pretenții reclamantul pârât reconvențional a fost obligat să plătească reclamanților cheltuielile făcute de aceștia cu procesul, constând în taxe de timbru precum și onorariu de avocat, în conformitate cu prev. art. 274 alin. 1 și 3 Cod proc. civ..
Reclamantul a formulat recurs, întemeiat în drept pe art. 304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă prin care a solicitat modificarea în tot a sentinței și admiterea cererii formulate în contradictoriu cu intimații - pârâți, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată la fond și în recurs.
În dezvoltarea motivelor de recurs se invocă următoarele:
Raportul fundamental care a generat obligația de plată îl constituie un act juridic cu caracter esențialmente comercial, fiind încheiat un contract de împrumut comercial pentru care la punctul 3.2 din contract s-a prevăzut obligația de evidențiere contabilă a împrumutului.
Pârâtul - intimat P. D. M. a garantat în calitate de fidejusor atât restituirea împrumutului cât și a accesoriilor și a înțeles să renunțe în mod expres la beneficiul de diviziune și discuțiune prevăzut de art. 1662 și 1667 Cod civil, precum și să avalizeze un bilet la ordin în vederea restituirii împrumutului. Acest pârât nu are calitatea de împrumutat ci de garant fidejusor și avalist.
Textele O.G. nr. 9/2000 și art. 1589 Cod civil invocate prin cererea reconvențională se aplică contractelor de împrumut încheiate între necomercianți, or împrumutul contractat este comercial fiind luat de societate în vederea desfășurării unei activități comerciale. Pe de altă parte suma solicitată nu reprezintă dobânda contractuală, cum greșit au înțeles intimații și prima instanță ci penalități de întârziere contractuale calculate conform art. 2.4 din contract - natura juridică a acestora fiind diferită.
Intimații pârâți-reclamanți P. D. M. și S.C. P. S.R.L. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs. În esență se susține că în contractul de împrumut s-a inserat în capitolul II pct. 2.4 o clauză penală privind obligarea la restituirea împrumutului la scadență, sub sancțiunea plății penalităților de întârziere. Clauza penală are o cauză ilicită și este prohibită de lege conform art. 5 și art. 969 din Vechiul Cod civil.
În mod corect prima instanță a admis cererea reconvențională și a constatat nulitatea absolută a clauzei penale în temeiul art. 5 și art. 1 din O.G. nr. 9/2000, art. 1089 alin. 2 Cod civil coroborat cu Legea nr. 313/1897 și Decizia Curții Constituționale nr. 529/1997.
În recurs nu s-au administrat probe.
Analizând recursul
prin prisma motivelor pe care se întemeiază, T. constată următoarele:
Clarificarea naturii juridice a contractului de împrumut pe care recurentul-reclamant l-a încheiat cu intimații-pârâți constituie chestiunea esențială care se impune a fi lămurită în cauză pentru soluționarea litigiului dintre părți.
Este recunoscută de către părți și rezultă în mod clar din clauzele contractului de împrumut semnificația de penalități de întârziere a daunelor- interese stipulate în art. 2.4.
Prima instanță a apreciat greșit că suntem în prezența unui contract civil, cu motivarea că nu are relevanță calitatea de comerciant a pârâtei SC P. S.
. În temeiul art. 56 Cod comercial acesta constituie o faptă de comerț unilaterală, raportul la calitatea de comerciant a initmatei-pârâte și destinația sumei împrumutate care a fost folosită pentru finanțarea activității comerciale a acesteia, așa cum s-a confirmat de către intimata-pârâtă în răspunsul la interogatoriu (fila 50 din dosarul de fond).
Nu sunt incidente niciuna dintre cele două situații de exceptare de la aplicarea legii comerciale prevăzute de art. 56 Cod comercial.
Calificarea contractului de împrumut ca un act juridic comercial nu schimbă legalitatea soluției dată în primă instanță, însă totuși confirmă numai parțial considerentele sentinței recurate. Excede însă cadrului procesului analizarea dreptului recurentului de a solicita dobânda legală întrucât prima instanță nu a fost învestită cu un capăt de cerere cu acest obiect, fără ca T. să se pronunțe asupra acestei chestiuni în recurs.
Legea nr. 319/2009 și O.G. nr. 9/2000 se aplică cererilor de împrumut de natură pur civilă.
În materie comercială acordarea împrumuturilor sub forma unei sume de bani este supusă unor cerințe speciale de autorizare stipulate în O.U.G. nr. 99/2006, fără a putea fi desfășurate acte de comerț cu acest obiect decât de către societăți comerciale care îndeplinesc anumite cerințe și obțin autorizarea din partea Băncii Naționale a României.
Întrucât Legea nr. 216/2011 care incriminează ca și infracțiune activitatea de cămătărie desfășurată de către o persoană neautorizată nu era în vigoare la data la care s-a încheiat contractul de împrumut nu poate fi avută în vedere retroactiv, pentru a analiza caracterul licit al obiectului și cauzei contractului.
Cu toate acestea, T. constată că întrucât recurentul a împrumutat suma de bani către o societate comercială, în temeiul art. 56 Cod comercial era obligat să se supună legii comerciale - O.U.G. nr. 99/2006 - care permitea această operațiune doar în condiții speciale de autorizare, pe care recurentul nu le-a îndeplinit.
Prin urmare, examinând cauza în limitele deduse judecății, T. reține că atât obiectul cât și cauza clauzei prin care s-au stipulat penalitățile de întârziere sunt ilicite, contrare normelor de ordine publică cuprinse în art. 5 și 966 Cod civil, ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute, în mod legal aplicată de prima instanță prin admiterea cererii reconvenționale.
Pentru aceste considerente în temeiul art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, T. va respinge ca nefondat recursul și va obliga pe recurent potrivit art. 316 coroborat cu art. 298 și 274 Cod procedură civilă la plata cheltuielilor de judecată suportate în recurs de către intimații-pârâți cu titlu de onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de către recurentul-reclamant R.
L., împotriva sentinței civile nr. 6981/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în dosarul nr._ .
Obligă pe recurentul-reclamant R. A. L. să plătească intimaților- pârâți-reclamanți SC P. S. și P. D. M. suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi,_ .
Președinte,
J. ecător,
J. ecător,
S.
A.
M.
H.
M.
P.
G. ier,
H.
Red. M.H./T.red. F.R.
2 ex. /_ .
J. ECĂTOR LA FOND I. B.
| ← Decizia civilă nr. 216/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 39/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
