Încheierea civilă nr. 295/2013. Investire cu formulă executorie
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 295/R
Ședința Camerei de Consiliu din 15 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H.
J. ecător C. G.
J. ecător M. P.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-debitoare S.
T. -P. C. S., cu sediul în C. -N., str. P., nr. 9/6, jud. C., împotriva sentinței civile nr. 2832 din_ pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus, jud.
M., în contradictoriu cu intimata-petentă SC A. S., având ca obiect investire cu formulă executorie.
La apelul nominal făcut în ședința de azi se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că la data de_, s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, întâmpinare formulată de intimata-petentă SC A. S. și înscrisuri în suplimentarea probațiunii, respectiv contract vânzare-cumpărare, notificări, cerere de consultare cont, proces-verbal de predare primire a unei file CEC, încheierea nr. 2322/2012 a Judecătoriei Vișeu de Sus. La aceeași dată, s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, cerere de renunțare la judecata recursului formulată de recurenta-debitoare S. T. -P. C. S., arătând că au fost soluționate divergențele cu intimata-petentă SC A. S. .
Instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Prin încheierea civilă nr. 2322 din_ a Judecătoriei Vișeu de Sus, pronunțată în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de creditoarea SA S.R.L. cu sediul în G., str. T., nr.1, jud. G. și s- a dispus investirea cu formulă executorie a filei CEC BTRL 1BB 5596722, emisă de debitoarea S. T. p - P. C. S.R.L., cu sediul în Borșa, str. Viilor, nr. 7, jud. M., în favoarea creditoarei, pentru plata sumei de 5.237,16 lei.
În considerentele sentinței s-a reținut că raportat la dispozițiile art. 53 din Legea nr. 59/1934, cu ultimele modificări aduse prin O.U.G. nr. 38/2008, la prev. art. 269 și 376 C. pr. civ., la Decizia nr. 4/_ a Înaltei curți de Casație și Justiție (recurs în interesul legii), s-a dispus învestirea cu formulă executorie a filei CEC BTRL 1BB 5596722, emisă de debitoarea S. T. p - P. C. S.R.L., cu sediul în Borșa, str. Viilor, nr. 7, jud. M., în favoarea creditoarei, pentru plata sumei de 5.237,16 lei.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, debitoarea S. T. -P. C. S., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a încheierii civile pronunțată de instanța de fond, în sensul respingerii cererii de învestire cu formulă executorie formulate și obligarea intimatei SA S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În motivarea recursului se arată că debitoarea S. T. -P. C. S. a achiziționat de la intimată materiale de construcții achitate cu bilete la ordin, în momentul în care erau anunțați că factura era la scadență și nu s-a efectuat nici o plată cu file CEC.
Debitoarea recunoaște că are o datorie față de intimată în sumă de 5.237,16 lei, dar susține că cele două societăți se aflau în tratative pentru eșalonarea sau amânarea acestei datorii, fila CEC fiind completată de către intimată cu rea-credință, debitoarea ajungând în incident bancar și nu a mai avut dreptul să utilizeze instrumente bancare pe o perioadă de un an.
Prin criticile aduse încheierii pronunțate de instanța de fond, debitoarea arată faptul că a fost admisă cererea de învestire cu formulă executorie a filei CEC în alb, adică o garanție de plată și nu un instrument de plată, pe care intimata l-a completat în mod abuziv neexistând nici o convenție în acest sens.
Intimata SA S.R.L., legal citată, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii civile nr. 2322/2012.
La termenul de judecată din data de_, s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, cerere de renunțare la judecata recursului formulată de recurenta-debitoare S. T. -P. C. S.
Potrivit art. 246 alin.1 Cod procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În temeiul art. 246 Cod procedură civilă, ia act de renunțarea debitoarei
T. -P. C. S., cu sediul în C. -N., str. P., nr. 9/6, jud. C., la judecata cererii de recurs formulate împotriva sentinței civile nr. 2832 din_ pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus, jud. M., în contradictoriu cu intimata-petentă SC A. S. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, din_ .
Președinte,
J. ecător,
J. ecător,
M. H.
C. G.
M.
P.
G. ier,
H.
Red. M.P./Tred. A.H./_ / ex. 2/J. ECĂTOR LA FOND M. Ș.
DOSAR NR. _
DISPUNE:
În temeiul art. 246 Cod procedură civilă, ia act de renunțarea debitoarei
S. T. -P. C. S., cu sediul în C. -N., str. P., nr. 9/6, jud. C., la judecata cererii de recurs formulate împotriva sentinței civile nr. 2832 din_ pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus, jud. M., în contradictoriu cu intimata-petentă SC A. S. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, din_ .
Președinte, J. ecător, J. ecător,
← Decizia civilă nr. 1089/2013. Investire cu formulă executorie | Decizia civilă nr. 56/2013. Investire cu formulă executorie → |
---|