Încheierea civilă nr. 457/2013. Conflict de competență
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 457/2013
Ședința camerei de consiliu din data de 23 septembrie 2013 Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: M. S. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare conflictul de competență ivit între Judecătoria Cluj- Napoca și Judecătoria Bistrița, în soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta C. - D. R. D. ȘI P. C., în contradictoriu cu pârâta SC P. G. SRL.
Examinarea cauzei s-a făcut în camera de consiliu, fără citarea părților. Curtea reține cauza în pronunțarea în baza înscrisurilor existente la dosar.
C U R T E A
Deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr.3782 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. s-a admis excepția necompetenței teritoriale și în consecință, s-a declinat în favoarea Judecătoriei Bistrița cererea formulată de reclamanta C. SA- D. R. D. ȘI P. C. și pe pârâta S.C. P. G. S.R.L., având ca obiect obligație de a face.
Deliberând asupra excepției necompetenței teritoriale, instanța a reținut următoarele:
Conform art.5 Cod procedură civilă cererea se face la domiciliul pârâtului, iar conform art.7 alin.1 Cod procedură civilă, cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanța sediului ei principal.
Potrivit art.10 alin.1 pct.1 C.proc.civ., care se referă la "instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte a obligației";.
Conform art.12 Cod procedură civilă reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.
În cazul analizat, însă, Judecătoria Cluj-Napoca nu este niciuna din instanțele competente alternativ să soluționeze cauza, câtă vreme pârâta are sediul social în localitatea Adămuș iar bunurile ce trebuie ridicate de pârâtă se găsesc în localitatea Bistrița.
Față de cele ce preced, 137 C. pr. civ., instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. -N. și, potrivit dispozițiilor art.158 alin 1 și 3 C.pr.civ., a înaintat dosarul Judecătoria Bistrița, instanță în drept să soluționeze cauza.
Judecătoria Bistrița prin sentința civilă nr.5093 din 12 iunie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bistrița și a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta C. SA, prin D. R. D.
1
ȘI P. C., în contradictoriu cu pârâta SC P. G. SRL, ce formează obiectul prezentului dosar, în favoarea Judecătoriei C. -N. .
S-a constatat existența conflictului negativ de competență intervenit între Judecătoria Bistrița și Judecătoria Cluj-Napoca.
S-a suspendat procedura și s-a dispus trimiterea dosarului Curții de Apel
C. în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției necompetenței teritoriale instanța a reținut că la
data de_ între reclamantă și pârâtă a intervenit contractul de vânzare-cumpărare nr. 19, părțile prevăzând în art. IX din contract că eventualele litigii care s-ar putea ivi în legătură cu acest contract vor fi soluționate de instanța judecătorească competentă material din C. -N. . La data de_ reclamanta a depus la Judecătoria Cluj-Napoca cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar iar prin sentința civilă nr. 3782/2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. -N., invocată din oficiu de instanță, și s-a dispus trimiterea cererii spre soluționare Judecătoriei Bistrița.
Potrivit art. 19 din Codul de procedură civilă, părțile pot conveni prin înscris sau prin declarație verbală în fața instanței, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competența teritorială, afară de cazurile prevăzute de art. 13, 14, 15 și 16. Cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar reprezintă o pricină privitoare la bunuri iar părțile au stabilit prin contract competența instanțelor din C. -N., situație în care instanța apreciază că Judecătoriei C. -
N. îi revine competența de soluționare a prezentei cauze, fiind aplicabile disp. art. 19 din Codul de procedură civilă.
Ținând seama de aceste considerente instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bistrița și va declina competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei C. -N. .
Având în vedere dispozițiile art. 20, 21 și 22 alin. 2 din codul de procedură civilă instanța a constatat existența conflictului negativ de competență intervenit între Judecătoria Bistrița și Judecătoria Cluj-Napoca și a dispus trimiterea dosarului Curții de Apel C. în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Asupra prezentului conflict, Curtea reține următoarele:
Demersul judiciar al reclamantei vizează obligarea pârâtei la îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate de părți prin contractul de vânzare-cumpărare comercială nr.19 din data de_ .
Din cuprinsul convenției încheiate între părți reiese că acestea au stabilit încă de la momentul încheierii contractului - art.IX - că eventualele litigii care s- ar putea ivi în legătură cu acest contract vor fi soluționate de instanța judecătorească competentă material din C. -N. .
Potrivit art. 19 din CPC, părțile pot conveni prin înscris sau prin declarație verbală în fața instanței, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte
instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competența teritorială, afară de cazurile prevăzute de art. 13, 14, 15 și 16.
Cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar reprezintă o pricină privitoare la bunuri iar părțile au stabilit prin contract competența instanțelor din C. -N., astfel că revine acestei instanțe competența materială de soluționare a prezentei cauze, ipoteza normei legale enunțată în art. 19 CPC fiind întrunită.
În consecință, Curtea, în temeiul art.22 CPC va stabili că în prezenta cauză, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei C. -N. .
2
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabilește competența materială de soluționare a cauzei privind pe reclamanta C. - D. R. D. ȘI P. C. cu sediul în C. -N., str.D. nr.128, jud.C. în contradictoriu cu pârâta SC P. G. SRL cu sediul în comuna Adamus, D., str.P., nr.107, jud.Mureș, în favoarea Judecătoriei
C. -N. .
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 23 septembrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
M. S. V. D.
red.M.S./A.C.
4 ex. - _
3
← Sentința civilă nr. 1267/2013. Conflict de competență | Sentința civilă nr. 181/2013. Conflict de competență → |
---|