Sentința civilă nr. 1876/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 1876/2013
Ședința publică din data de 26 iunie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: F. -IANCU M.
GREFIER: F. B.
Pe rol fiind examinarea acțiunii formulate de către creditoarea SC INTERPUNKT P. SS, în contradictoriu cu debitoarea C. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză, la amânări fără discuții, se prezintă reprezentanta creditoarei, d-na avocat Prodan M., în substituirea d-lui avocat Godorogea D. L., cu împuternicire avocațială de substituire depusă la dosar la acest termen și reprezentanta pârâtei, d-na avocat Resteșan Oana Marilena, cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că creditoarea a înregistrat la dosar, în data de_, o cerere prin care solicită acordarea unei reduceri precum și a unei eșalonări la plata taxei judiciare de timbru datorate în prezentul dosar, cerere având atașate balanțele analitice pentru conturile 704 și 766 venituri. De asemenea a înregistrat la dosar la aceeași dată o adresă prin care înțelege să indice contul bancar al creditoarei și a anexat timbrul judiciar în valoare de 10,3 lei, 2 exemplare lizibile ale facturii nr. 16 precum și interogatoriul pârâtei.
Totodată se constată că debitoarea a înregistrat la dosarul cauzei în data de_, întâmpinare raportată la cererea de chemare în judecată, însoțită de acte anexe.
De asemenea se constată că debitoarea a înregistrat la dosarul cauzei, în data de_, răspunsul la interogatoriul formulat de către creditoare.
Reprezentanta creditoarei arată că a solicitat cauza la amânări fără discuții întrucât în cauză s-a formulat întâmpinare care nu i-a fost comunicată precum și pentru faptul că a formulat o cerere de acordarea unei reduceri precum și a unei eșalonări la plata taxei judiciare de timbru datorate în prezentul dosar și consideră că se impune acordarea unui nou termen de judecată pentru soluționarea acestei cereri și pentru studierea întâmpinării și formulării unei poziții procesuale.
Se procedează la comunicarea către reprezentanta creditoarei a unui exemplar al întâmpinării și al înscrisurilor anexate acesteia, iar în ceea ce privește răspunsul la interogatoriu, reprezentanta debitoarei se obligă să comunice reprezentantei creditoarei un exemplar din acest răspuns, întrucât la dosar s-a depus într-un singur exemplar.
Tribunalul, din oficiu, ridică și pune în discuție cu prioritate, având în vedere dispozițiile art. 131, art. 130 alin. 2, art. 129 pct. 2 și art. 136 din NCPC, raportat la dispozițiile art. 286 alin. 1 din Ordonanța 34/2006, excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C., întrucât contractul în baza căruia s-au formulat pretențiile apare ca fiind un contract încheiat în baza prevederilor Ordonanței 34/2006.
Reprezentanta creditoarei consideră că Tribunalul Specializat C. este competent să soluționeze cauza, fiind vorba de un contract de achiziție publică.
Reprezentanta debitoarei arată că înțelege să susțină excepția necompetenței materiale astfel cum a fost invocată în cuprinsul întâmpinării, considerând că în prezenta cauză este aplicabil art. 94 pct. 1 lit. j din NCPC, astfel că instanța competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cerere este judecătoria. Menționează că contractul nu are natura unui contract de achiziție publică el fiind încheiat doar pe acel formular de contract de achiziție publică.
Tribunalul rămâne în pronunțare în ceea ce privește excepția propriei necompetențe materiale.
T R I B U N A L U L :
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat C. la 20 martie 2013 sub nr._, reclamanta SC INTERPUNKT P. SS a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. C., obligarea pârâtei la plata sumei de 59.882,00 lei cu titlu de preț, conform contractului de prestări servicii nr. 1069/1 aprilie 2010, încheiat cu pârâta și în temeiul facturii fiscale nr. 16/3 august 2010, obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 54.969,84 lei, respectiv 0,1% din valoarea sumei facturate pentru fiecare zi calendaristică de întârziere, calculate conform contractului de prestări servicii, de la data scadenței și până la data introducerii cererii de chemare în judecată, obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% din valoarea sumei facturate pentru fiecare zi calendaristică de întârziere de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de prestări servicii nr. 1069/1 aprilie 2010 având ca obiect consilierea privind criteriile de eligibilitate ale pârâtei pentru aplicarea la 4 programe operaționale sectoriale naționale și ale UE, precum și consultanță profesională prin redactarea cererii de finanțare în raport cu lucrările de specialitate necesare în completarea aplicației și a dosarului, contra prețului de 59.882,00 lei, rămas neachitat de pârâtă, la care s-au adăugat penalitățile de întârziere convenite contractual.
În drept, a invocat art. 1510, art. 1522 din noul C.civ., art. 194 și urm., art. 453 din noul C.proc.civ..
Prin întâmpinarea depusă la 4 iunie 2013, pârâta C. C. a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C. și excepția nelegalei timbrări, iar pe fond a invocat excepția de neexecutare a contractului și a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Specializat
C., a arătat că valoarea obiectului cererii, respectiv a debitului principal, este de 59.882,00 lei, fiind inferioară valorii de 200.000 lei care atrage competența judecătoriei, conform art. 94, pct. 1, lit. j din noul Cod de procedură civilă. A solicitat declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Gherla.
În continuare, a expus pe larg motivele de fapt și de drept ale celorlalte excepții și apărări mai sus arătate.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C., instanța reține următoarele:
Astfel cum s-a arătat mai sus, pretențiile reclamantei se întemeiază pe obligația de plată asumată de pârâtă prin contractul de prestări servicii nr. 1069/1 aprilie 2010.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 din OUG nr. 34/2006 (în forma în vigoare la data încheierii contractului, 1 aprilie 2010), acest act normativ
reglementează procedurile de atribuire a contractului de achiziție publică …, precum și modalitățile de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor emise în legătura cu aceste proceduri. Potrivit art. 3 lit. f raportat la art. 31lit. c din OUG nr. 34/2006, contractul de achiziție publică, (noțiune care include și contractele de servicii) este contractul care include și categoria contractului sectorial, astfel cum este definit la art. 229 alin. 2, cu titlu oneros, încheiat în scris între una sau mai multe autorități contractante, pe de o parte, și unul sau mai mulți operatori economici, pe de altă parte, având ca obiect … prestarea de servicii, în sensul prezentei ordonanțe de urgență. Contractul de servicii este acel contract de achiziție publică, altul decât contractul de lucrări sau de furnizare, care are ca obiect prestarea unuia sau mai multor servicii, astfel cum acestea sunt prevăzute în anexele nr. 2A și 2B. Pârâta comuna C. are calitatea de autoritate contractantă în sensul OUG nr. 34/2006, respectiv reclamanta are calitatea de operator economic în sensul OUG nr. 34/2006, uiar obiectul contractului se regăsește în anexa 2A la poziția 12, astfel încât contractul de prestări servicii nr. 1069/1 aprilie 2010 reprezintă un contract de achiziție publică de servicii în sensul OUG nr. 34/2006, contrar susținerilor pârâtei în sensul că s-a limitat la a folosi un formular de tipul celor utilizate pentru încheierea contractelor de achiziții publice pentru încheierea prezentului contract nr. 1069/1 aprilie 2010.
În conformitate cu art. 286 alin. 1 teza I din OUG nr. 34/2006, în forma în vigoare la data de 20 martie 2013 (data sesizării Tribunalului Specializat C. ), procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante.
Tribunalul specializat mai reține că natura comercială a activității prestate de reclamantă nu poate atrage competența sa materială, OUG nr. 34/2006 nefăcând vreo distincție între natura comercială sau necomercială a serviciilor de care beneficiază autoritatea contractantă.
Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, competența materială a celor trei tribunale comerciale era reglementată de dispozițiile art. 2, pct. 1, lit. a și art. 1 și, respectiv, art. 2 pct. 3 C.proc.civ., care diferențiau între procese și cereri în materie civilă și procese și cereri în materie comercială, toate coroborate cu dispozițiile art. 37 alin. 3 din Legea nr. 304/2004, care prevedeau că tribunalele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează, dispozițiile art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 prevăzând expres faptul că se pot înființa secții sau complete specializate pentru cauze comerciale. Desigur, din punctul de vedere al dreptului material, criteriile de delimitare între cauzele civile și comerciale se regăseau în dispozițiile art. 3 C.com., care se refereau la actele de comerț obiective, art. 4 C.com., care se refereau la actele de comerț subiective și art. 7, art. 9 și art. 56 C.com., care
defineau comercianții și condițiile de incidență a jurisdicției comerciale.
Codicele de comerț din 1887, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 10 mai 1887 a fost abrogat, cu excepția unor articole care nu prezintă relevanță în prezenta speță, prin dispozițiile art. 230 lit. c din Legea nr. 71/2011.
Același act normativ, Legea nr. 71/2011, prin art. 223 prevede expres faptul că doar procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluționează de către
instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite.
Potrivit dispozițiilor art. 227 din Legea nr. 71/2011, dacă legea specială prevede că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel, după intrarea în vigoare a Codului civil, competența de judecată revine tribunalelor specializate sau, după caz, secțiilor civile ale tribunalelor, reorganizate potrivit art. 228, respectiv secțiilor civile reorganizate conform art. 225.
În acest context se impune analiza noțiunii de "lege specială"; la care se referă art. 227 din Legea nr. 71/2011, precum și stabilirea modului de aplicare în timp a dispozițiilor acestei norme.
Dat fiind faptul că Legea nr. 71/2011 a fost adoptată pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, singura interpretare posibilă a noțiunii de "lege specială"; trimite la toate celelalte acte normative care se găsesc, față de Noul Cod Civil, în relația normă specială - normă generală. Aplicarea în timp a acestor dispoziții are, desigur, în vedere momentul intrării în vigoare a noului Cod civil, legile speciale fiind actele normative rămase neabrogate în urma intrării în vigoare a Legii nr. 71/2011.
În condițiile în care art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codicele de comerț din 1887, precum și art. 2, pct. 1 lit. a din codul de procedură civilă din 1865 au fost abrogate expres de către Legea nr. 71/2011 și nicio lege specială rămasă în vigoare la momentul intrării în vigoare a noului cod civil nu mai distingea în funcție de natura (fostă) comercială și, respectiv, civilă a litigiului, o
interpretare posibilă era aceea potrivit căreia toate litigiile civile (inclusiv cele denumite anterior "comerciale";) reveneau în competența tribunalelor de drept comun.
Noul Cod de procedură civilă a consacrat o soluție diferită în ceea ce privește competența materială a tribunalelor, instituind plenitudinea de competență a acestor instanțe, fără a diferenția tribunalele de tribunalele specializate, deși aceste instanțe au fost menținute. Ca atare, normele noului Cod de procedură civilă nu pot fi invocate pentru a diferenția competența materială a tribunalelor de cea a tribunalelor specializate.
Cu toate acestea, soluția care se desprinde din interpretarea art. 228 din Legea nr. 71/2011 (normă specială față de art. 227 din același act normativ, conform topografiei textului) este contrară celei arătate mai sus.
Astfel, art. 228 din Legea nr. 71/2011 prevede că până la data intrării în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Argeș, C. și Mureș se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secții civile în cadrul tribunalelor Argeș, C. și Mureș, în condițiile art. 226. La stabilirea cauzelor de competența tribunalelor specializate sau, după caz, a secțiilor civile reorganizate se va ține seama de numărul și natura cauzelor, de specializarea judecătorilor, de necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora, precum și de volumul de activitate al instanței. În consecință, competența materială a tribunalelor specializate urma a fi stabilită de către Consiliul Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competența tribunalelor specializate, respectiv cauzele pentru care legile speciale prin raportare la noul Cod civil prevăd expres că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel. Desigur, stabilirea întregii sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform art. 228 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, Consiliului Superior al Magistraturii.
Tribunalele comerciale Argeș, C. și Mureș au fost reorganizate ca tribunale specializate, începând cu data de 1 octombrie 2011, prin Hotărârea C. nr. 654/31 august 2011. Pentru a pronunța această hotărâre, Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere volumul de activitate înregistrat la nivelul celor trei tribunale comerciale prin comparație cu volumul de activitate în materie comercială de la alte tribunale situate în localități în care își au sedii curți de apel, similar cu situația în care se află cele trei tribunale specializate și care au o schemă relativ apropiată cu cea rezultată din comasarea schemei tribunalului specializat cu cea a tribunalului de drept comun.
Deși Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a pronunțat expres asupra competenței materiale a tribunalelor specializate, a avut în vedere, în mod neechivoc, volumul de activitate al acestor instanțe, volum care include toate cauzele a căror natură "comercială"; era determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codicele de comerț din 1887. În consecință, nu se poate reține intenția legiuitorului de a transfera competența de soluționare a acestor cauze în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor specializate competența materială în limitele competenței fostelor tribunale comerciale.
Această concluzie rezultă cu o claritate sporită din analiza actelor preparatorii ale Hotărârii C. nr. 654/31 august 2011, nota Direcției Resurse Umane și Organizare a C. nr. 65/17937/1154/26 august 2011, notă însușită de Consiliul Superior al Magistraturii, prin în cuprinsul căreia s-a arătat expres că "din interpretarea sistematică a acestor dispoziții [art. 227, art. 228 alin. 1 și
2 din Legea nr. 71/2011], rezultă că, în măsura în care actualele tribunale comerciale specializate se reorganizează ca tribunale specializate, iar nu ca secții civile în cadrul tribunalelor de drept comun, intenția legiuitorului a fost să păstreze actuala competență de soluționare a cauzelor în materie comercială, pentru aceste tribunale operând doar o reorganizare a acestora, sub aspectul denumirii, ca tribunale specializate civile … În ceea ce privește aplicarea celor două texte de lege care reglementează competența tribunalelor specializate, art. 37 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, este normă generală în această materie, iar art. 228 alin. 2 din Legea nr. 71/2011 este normă specială pentru cazul tribunalelor specializate rezultate din reorganizare. Prin urmare, norma generală rămâne aplicabilă numai în cazul singurului tribunal specializat pentru care nu există normă specială, respectiv în cazul Tribunalului pentru minori și familie Brașov. Competența celorlalte tribunale specializate urmează a fi menținută, conform reglementărilor anterioare, având în vedere norma specială enunțată, care face referire la specializarea judecătorilor din cadrul tribunalului specializat și la necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora.";
Practic, legiuitorul a optat pentru o definire a competenței tribunalelor specializate prin norme de organizare judiciară și nu prin raportare la norme de drept material, tribunalele specializate având astfel competența definită diferit de cele de drept comun. La această soluție trimit și dispozițiile art. 225 alin. 3 din Legea nr. 71/2011, în caz de rejudecare. Potrivit acestei norme, cauzele civile și comerciale aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului civil vor continua să fie soluționate de aceleași complete de judecată, cu respectarea principiului continuității. În caz de trimitere spre rejudecare, cauza va fi repartizată conform normelor de organizare judiciară în vigoare la data înregistrării cauzei la instanța de trimitere.
Un alt argument în sprijinul acestei opinii poate fi dedus din caracterul enunțiativ și nu limitativ al dispozițiilor art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004, în forma în vigoare la momentul actual, și al dispozițiilor art. 226 alin. 1 din
Legea nr. 71/2011. Astfel, prima normă menționată prevede posibilitatea înființării de secții sau, după caz, de complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și
fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, societăți comerciale, registrul comerțului, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale, iar cea de a doua normă prevede posibilitatea înființării în cadrul secțiilor civile, a unor complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc; cereri în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate juridică, precum și în materia registrului comerțului; cereri care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței; cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.
Desigur, niciuna dintre aceste norme nu mai folosește termenul
"comercial"; în asociere cu vreun tip de cauze, deoarece acest criteriu de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material și-a pierdut funcționalitatea. În egală măsură, însă, niciuna dintre aceste norme nu interzice separarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți are calitatea de profesionist în materia "activităților de producție, comerț sau prestări de servicii"; (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, înlocuiește expresiile "acte de comerț";, respectiv "fapte de comerț";) de celelalte litigii care implică profesioniști în alte materii și conferirea competenței de soluționare a primei categorii tribunalelor specializate, astfel cum a procedat, e drept, implicit, Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 654/31 august 2011.
De altfel, la aceeași concluzie a ajuns și Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._, statuând prin decizia nr. 4485/13 noiembrie 2012 că
"Stabilirea întregii sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform art. 228 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, Consiliului Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competența tribunalelor specializate, respectiv cele pentru care legile speciale prin raportare la noul Cod civil prevăd expres că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel.
În acest context, din dispozițiile legale mai sus-evocate rezultă intenția legiuitorului, exprimată în mod expres și neîndoielnic prin Legea nr. 71/2011, potrivit căreia, tribunalele specializate - cum este și Tribunalul Specializat C. - să-și mențină aceeași arie de competență materială ca și fostul Tribunal Comercial C., practic, Tribunalul Specializat C. păstrând aceeași competență materială pe care a avut-o și fostul Tribunal Comercial C., pentru acest tribunal operând doar o reorganizare a acestuia, sub aspectul denumirii, ca tribunale specializate.";
În mod similar, OUG nr. 34/2006 nu distinge în ceea ce privește competența materială de primă instanță după valoarea obiectului litigiului, iar normele cuprinse în OUG nr. 34/2006 prezintă caracter special față de cele ale art. 94, pct. 1, lit. j din noul Cod de procedură civilă.
Din perspectivă procedurală, tribunalul specializat reține că, aplicând mutatis mutandis dispozițiile art. 136 NCPC, în condițiile în care regulile conflictului negativ de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești, ele sunt aplicabile, a fortiori, și conflictului negativ de competență între un tribunal și un tribunal specializat, necompetența fiind una de ordine publică.
Având în vedere toate considerentele mai sus expuse, tribunalul specializat reține, în condițiile art. 131 și, respectiv, art. 130 alin. 2, art. 129 alin. 2 pct. 2 și art. 136 din noul Cod de procedură civilă, că prezentul litigiu este de competența Tribunalului C. - secția mixtă de litigii de muncă, de contencios administrativ și fiscal, motiv pentru care va admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C. și, în consecință, va declina competența de soluționare a prezentei cauze, privind pe reclamanta SC INTERPUNKT P. SS și pe pârâta C. C., având ca obiect pretenții, în favoarea TRIBUNALULUI C. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C. și, în consecință:
Declină competența de soluționare a prezentei cauze, privind pe creditoarea SC INTERPUNKT P. SS, cu sediul în C. -N., p-ța Abator, fn, bloc TURN, ap. 43, jud. C., J_, CUI 23865648, cont _
Z2165069XXX022952 deschis la Trezoreria C. -N. și pe debitoarea C. C.
, cu sediul în com. C., str. P., nr. 14, jud. C., CIF 4426182, cont_ Z2182145020101XXX deschis la Trezoreria Gherla, având ca obiect pretenții, în favoarea TRIBUNALULUI C. .
Neexecutorie.
Definitivă; prezenta hotărâre nu este supusă niciunei căi de atac. Pronunțată în ședință publică, azi, 26 iunie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
F. -Iancu M. | F. | B. |
Thred./FIM/5 ex./02.09.13
| ← Decizia civilă nr. 1392/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 1026/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
