Decizia civilă nr. 12/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 12/2013
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A. M.
Judecător A. -I. A. Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea apelului declarat de SC S. SA împotriva sentinței civile nr. din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Comercial C. în contradictoriu cu intimații M. V., T. G. C., S. ( F. L. ) V. NADIA având ca obiect pretenții.
La data de _ | se înregistrează din partea apelantei - concluzii scrise . | |
La data de _ | se înregistrează din partea intimatului, M. V. | - |
concluzii scrise.
La data de_ se înregistrează din partea intimatei, T. G. - concluzii
scrise.
La data de_ se înregistrează din partea intimatei, S. V. -Nadia -
concluzii scrise
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22 ianuarie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 1.494 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta S.C. SSA. C. -N., în contradictoriu cu pârâții M. V., S. (fostă L. ) V. NADIA și T. G. C., având ca obiect obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 3.115.789,21 lei, reprezentând creanțe neîncasate de către reclamantă pentru marfa livrată în perioada 1 octombrie 2008 - 30 septembrie 2009, cu cheltuieli de judecată. A fost obligată reclamanta SC S. SA să plătească pârâtului M. V. suma de 20.000,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, iar pârâtelor S. (fostă L. ) V. NADIA și T. G. C. suma de câte 4.000,00 lei fiecăreia cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în conformitate cu art. 111, alin. 1 și alin. 2 lit. d din Legea nr. 31/1990, adunarea generală ordinară se întrunește cel puțin o dată pe an, în cel mult 5 luni de la încheierea exercițiului financiar. În afară de dezbaterea altor probleme înscrise la ordinea de zi, adunarea generală este obligată …d) să se pronunțe asupra gestiunii consiliului de administrație, respectiv a directoratului. Potrivit art. 113 din Legea nr. 31/1990, adunarea generală extraordinară se întrunește ori de câte ori este necesar a se lua o hotărâre pentru: a) schimbarea formei juridice a societății; b) mutarea sediului societății; c) schimbarea obiectului de activitate al societății; d) înființarea sau desființarea unor sedii secundare: sucursale, agenții, reprezentanțe sau alte asemenea unități fără personalitate juridică, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel; e) prelungirea duratei societății; f) majorarea capitalului social; g) reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune de noi acțiuni; h) fuziunea cu alte
societăți sau divizarea societății; i) dizolvarea anticipată a societății; i1) conversia
acțiunilor nominative în acțiuni la purtător sau a acțiunilor la purtător în acțiuni nominative; j) conversia acțiunilor dintr-o categorie în cealaltă; k) conversia unei categorii de obligațiuni în altă categorie sau în acțiuni; l) emisiunea de obligațiuni; m) oricare altă modificare a actului constitutiv sau oricare altă hotărâre pentru care este cerută aprobarea adunării generale extraordinare.
În conformitate cu art. 155 alin. 1, alin. 2 și alin. 4 din Legea nr. 31/1990, actualizată, acțiunea în răspundere contra fondatorilor, administratorilor, directorilor, respectiv a membrilor directoratului și consiliului de supraveghere, precum și a cenzorilor sau auditorilor financiari, pentru daune cauzate societății de aceștia prin încălcarea îndatoririlor lor față de societate, aparține adunării generale, care va decide cu majoritatea prevăzuta la art. 112 din Legea nr. 31/1990. Adunarea generală desemnează cu aceeași majoritate persoana însărcinată să exercite acțiunea în justiție……Dacă adunarea generală decide să pornească acțiune în răspundere contra administratorilor, respectiv a membrilor directoratului, mandatul acestora încetează de drept de la data adoptării hotărârii și adunarea generală, respectiv consiliul de supraveghere, va proceda la înlocuirea lor. În conformitate cu art. 130, alin. 2 din Legea nr. 31/1990, votul secret este obligatoriu pentru numirea sau revocarea membrilor consiliului de administrație, respectiv a membrilor consiliului de supraveghere, pentru numirea, revocarea ori demiterea cenzorilor sau auditorilor financiari și pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea membrilor organelor de administrare, de conducere si de control ale societății. Din coroborarea dispozițiilor legale mai sus citate, tribunalul a reținut că atribuția de a hotărî asupra oportunității exercitării unei acțiuni în răspundere contra directorilor aparține adunării generale ordinare, adunare ordinară în care votul asupra acestei probleme trebuie să fie în mod obligatoriu secret, iar majoritatea necesară pentru adoptarea hotărârii asupra acestei probleme trebuie să fie cea prevăzută de art. 112 din Legea nr. 31/1990.
Astfel cum rezultă din convocatorul adunării generale a reclamantei din data de 10 august 2010 (f.12-14 vol. II) și din hotărârea adunării generale din 10 august 2010 a reclamantei (f.267-269), adunarea respectivă a fost una extraordinară, iar hotărârea a fost adoptată prin vot deschis. În consecință, tribunalul a reținut că hotărârea adunării generale din 10 august 2010 a reclamantei a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 111 alin. 2 lit. d și ale art. 130 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, fapt care atrage nulitatea absolută a acestei hotărâri. Tribunalul nu a putut primi susținerile reclamantei în sensul că nulitatea care ar afecta hotărârea ar fi una relativă, deoarece dispozițiile încălcate nu protejează un interes privat. Dispozițiile art. 111 alin. 2 lit. d, coroborate cu cele ale art. 113 din Legea nr. 31/1990 stabilesc regimul juridic al adunărilor generale ale societăților comerciale, impunând limitele atribuțiilor fiecărui tip de adunare generală. Aceste dispoziții legale conțin în principiu, norme de ordine publică, deoarece ele organizează structurile deliberative ale tuturor societăților pe acțiuni, protejând nu doar acționarii, ci și totalitatea terților interesați, care sunt îndreptățiți să urmărească voința societară - hotărârile care le-ar putea afecta drepturile și obligațiile - în anumite tipare predeterminate de lege, de la care acționarii nu pot deroga.
Singurele derogări pe care legea le permite în această materie (care atrag și caracterul de ordine privată a normelor respective) sunt cele referitoare la delegarea exercițiului atribuțiilor prevăzute la art. 113 lit. b, c și f din Legea nr. 31/1990, Legea societăților comerciale neinstituind vreo derogare în ceea ce privește atribuțiile adunării generale ordinare, care rămâne organul de conducere cu plenitudine de competență în luarea deciziilor în viața societară. Dimpotrivă, atribuțiile adunării generale extraordinare sunt determinate prin enumerare în art. 113, lit. a -l din Legea nr. 31/1990, iar lit. m a art. 113 extinde atribuțiile adunării generale extraordinare doar pentru acele situații în care legea prevede expres faptul că un anumit tip de hotărâre este de competența acestei adunări. Pentru toate celelalte situații (cum este
și cea prevăzută de art. 155 din Legea nr. 31/1990), competența de a lua hotărârea revine adunării generale ordinare. Din aceeași coroborare a prevederilor art. 111 și art. 113 din Legea nr. 31/1990 rezultă fără dubiu că adunarea generală extraordinară, în pofida denumirii sale, nu poate prelua atribuții ale adunării generale ordinare, competențele celor două tipuri de adunări generale fiind distincte, fără suprapuneri.
În ceea ce privește majoritatea cu care a fost adoptată această hotărâre, tribunalul a avut în vedere faptul că acest aspect este lipsit de relevanță, existența unanimității voturilor exprimate neputând acoperi nulitățile mai sus analizate.
Referitor la caracterul deschis sau secret al votului, tribunalul a avut în vedere faptul că Regulamentul nr. 6/2009 al CNVM nu conține vreo normă derogatorie de la dispozițiile art. 130 alin. 2 din Legea nr. 31/1990. Indiferent dacă votul este exprimat personal sau prin reprezentant, caracterul său secret presupune nedezvăluirea sensului votului cu ocazia adoptării hotărârii, fapt care nu a avut lor cu ocazia adoptării hotărârii adunării generale din 10 august 2010 a reclamantei. Cât privește sancțiunea pe care o atrage exprimarea deschisă a voturilor, contrar susținerilor reclamantei, aceasta este nulitatea relativă, ci nulitatea absolută, caracterul votului fiind o condiție de formă a manifestării de voință a acționarului, a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității absolute. Aplicând principiul quod nullum est, nullum producit effectum, tribunalul a reținut că această hotărâre a adunării generale a acționarilor nu poate constitui actul de voință societară care să permită exercitarea acțiunii în răspundere contra celor trei directori pârâți. În consecință, tribunalul, reținând neîndeplinirea condiției de admisibilitate a adoptării unei hotărâri a adunării generale ordinare a acționarilor reclamantei în sensul formulării unei acțiuni în răspundere contra celor trei directori pârâți, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta S.C. SSA. în contradictoriu cu pârâții M. V., S. (fostă L. ) V. NADIA și T. G. C., având ca obiect obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 3.115.789,21 lei, reprezentând creanțe neîncasate de către reclamantă pentru marfa livrată în perioada 1 octombrie 2008 - 30 septembrie 2009, cu cheltuieli de judecată.
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 C.proc.civ. și culpa procesuală a reclamantei de a fi demarat prezentul litigiu cu nerespectarea condiției de admisibilitate mai sus analizate, tribunalul a obligat-o pe reclamanta S.C. SSA. să plătească pârâtului M. V. suma de 20.000, 00 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, respectiv o va obliga pe reclamanta S.C. SSA. să plătească pârâtei
S. (fostă L. ) V. NADIA suma de 4.000,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și pârâtei T. G. C. suma de 4.000,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (f.24-30 vol. II).
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta S.C. SSA. C. -N. a declarat apel
, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii sale și obligarea intimaților, în solidar, la plata sumei de 3.115.789,21 lei precum și reducerea cheltuielilor de judecată acordate intimatului M. V. .
În motivarea apelului, reclamanta a adus critici de nelegalitate și netemeinicie hotărârii pronunțate de instanța de fond, apreciind că motivele de nulitate absolută învederate de către instanța de fond sunt în fapt motive de nulitate relativă, iar doar în funcție de caracterul nulității absolute sau relative, instanța putea sau nu să ridice excepția inadmisibilității din oficiu. Astfel, în speță, atragerea răspunderii directorilor executivi pentru modul cum si-au exercitat atribuțiile si au gestionat patrimoniul societății, constituie o chestiune de interes privat al acționarilor, concret al societătii comerciale si tine de mecanismele interne prin care se formează voința acționarilor societății în exercitarea interesului colectiv. Reținerea instanței de fond care arată ca în cauza au fost încălcate norme de ordine publică care nu protejează doar acționarii ci si terte persoane interesate care sunt îndreptățiți sa urmărească vointa societara este total eronată si greșită în fond, deoarece voința societară o formează acționarii
societății care isi urmăresc realizarea drepturilor si obligațiilor ce decurg din contractul de societate. Or, ignorând cu desăvârșire faptul ca acționarii însăși au hotărât cu unanimitatea celor prezenti adoptând în mod legal o hotărâre, instanța de fond arata ca acest aspect este lipsit de relevanță, continuând sa susțină o cauza în afara vointei societare exprimate în mod expres. Cu privire la modalitatea atragerii răspunderii organelor de conducere ca si aspect strict procedural, reclamanta a invocat reglementările expres prevăzute de către LSC, dispoziții care ocrotesc interesele acționarilor, deci nu se poate vorbi de o nulitate absoluta a hotărârii AGA din_ ci, eventual, de o nulitate relativa care poate fi ridicată doar de acționarii care au votat împotrivă, de acționarii care nu au votat sau oricare persoană interesată care justifică un interes real, actual si legitim societar în anularea hotărârii.
În consecință, luând în considerare faptul că aspectele invocate pot fi lovite eventual de o nulitate relativă si nicidecum de o nulitate absolută, reclamanta consideră că exceptia ridicata din oficiu de instanța de fond este neîntemeiată si nelegala, instanța neavând calitatea de a ridica o astfel de excepție. De asemenea, raportat la dispozitiile art. 132 alin. 4 din L.S.C., pârâții nu au calitate procesuala activa pentru a se pronunța asupra nulității relative a hotărârii AGA.
La pct. 2 din motivele de apel, reclamanta susține că adunarea generală extraordinara a acționarilor din 10 august 2010 era competentă a hotărî declanșarea acțiunii în răspundere a organelor de conducere a societății și nu cum în mod greșit a reținut instanța de fond că această competență este atributul exclusiv al adunării generale ordinare a acționarilor și astfel constituie motiv de nulitate absoluta. Această poziție a fost întemeiata pe dispozițiile art. 111 si art. 113 din Legea nr. 21/1990, lege care menționează că diferențele principale si esentiale între o AGOA si o AGEA o constituie cvorumul de voturi ce trebuie întrunit în luarea unei hotărâri.
În aceste condiții, reclamanta consideră ca AGEA SC S. SA din 10 august 2010 putea sa ia în discuție si să aprobe prin hotărâre declanșarea acțiunii în răspundere a organelor de conducere ale societătii, iar temeiul de drept invocat în excepția ridicată de către instanța de fond, respectiv art. 111 lit. d) din Legea nr. 31/1990 prevede o obligație a AGOA fără însa a stipula o sancțiune anume, astfel încât este evident faptul că în nici un caz nu se poate vorbi de o nulitate absoluta a hotărârii AGA din_ si nici măcar de o nulitate relativa având în vedere faptul ca este vorba de o altă hotărâre AGA care are ea însăși efectele sale. Sancțiunea cu nulitate absolută trebuie sa fie stipulate în mod expres în lege, însă nicio dispoziție legală nu interzice dreptul acționarilor de a proceda la atragerea răspunderii directorilor pentru activitatea lor desfășurata în societate condiționat de existenta vreunei hotărâri anterioare pronunțate asupra gestiunii acestora pentru situatiile financiare anuale. Apoi, prevederea cuprinsă în art. 113 din Legea nr. 31/1990, raportat la AGEA din 10 august 2010, nu cuprinde vreo dispoziție expresă sau implicită care să conducă la sancțiunea nulității absolute a acestei hotărâri.
Având în vedere aceste aspecte, reclamanta consideră că nu exista nici un fel de temei de fapt sau de drept care sa conducă la constatarea nulității absolute a hotărârii AGEA din 10 august 2010 si astfel să se stopeze angajarea răspunderii directorilor pentru prejudiciile aduse societății. Referitor la calificarea nulității, absolute sau relative a hotărârii urmare a nerespectării votului secret, reclamanta consideră că nerespectarea dispozitiilor art. art. 130 alin. 2 constituie o cauza de nulitate relativa, deoarece reglementarea legala ocrotește interesele particulare ale acționarilor si nu constituie interese de ordin public, în acest sens pronunțându-se atât instanțele judecătorești cât jurisprudenta, votul secret constituie un drept al acționarului astfel încât orice acționar poate sa renunțe la acest drept, lucru care s-a si întâmplat.
În sprijinul poziției sale, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 31/1990, cu referire la dispozitiile Legii nr. 297/2004 privind piata de capital, precum si a Regulamentului nr. 6/2009 a CNVM, apreciind lipsa votului secret datorat faptului ca
toți acționarii prezenți în adunare au hotărât sa renunțe la dreptul lor la acest caracter secret al votului, nu constituie un motiv de nulitate absoluta a AGEA.
Mai susține reclamanta la pct. 4 din motivarea apelului că acționarii S.C. S. SA au aprobat prin AGOA din_ acțiunile de atragere a răspunderii a intimaților ca urmare a neîncasării creanțelor din perioada_ -_ . De asemenea, AGOA a ratificat acțiunile întreprinse de Consiliul de administrație în vederea atragerii răspunderii fostei conduceri, conform mandatului acordat de AGEA din _
. AGOA a ratificat acțiunea în atragerea răspunderii fostei conduceri, respective împotriva lui M. V., T. G. si L. Nadia pentru obligarea acestora la plata sumei de 3.115.789 lei. Ca o concluzie, reclamanta apreciază ca această hotărâre AGOA este o confirmare a voinței acționarilor prin care se ratifica toate acțiunile îndreptate împotriva intimaților, acționarii fiind singurii prejudiciați, în speta neexistând nici o lezare a ordinii publice care sa conducă la nulitatea absoluta a voinței societății însăși.
În final, reclamanta solicită reducerea cheltuielilor de judecata acordate pe fond intimatului M. V. reprezentând onorariu avocat, având în vedere că această sumă este nejustificat de mare în raport cu cheltuielile de judecată acordate celorlalți intimati, care aveau aceeași calitate în dosar, cu obiectul cauzei și volumul de muncă prestat de apărătorul acestuia.
Pe fondul cauzei, reclamanta solicită admiterea acțiunii asa cum a fost formulată cu obligarea intimaților la plata, în solidar, a sumei de 3.115.789,21 lei, reprezentând creanțe neîncasate.
Pârâții intimați M. V., S. (fostă L. ) V. NADIA și T. G. C. au depus atât întâmpinări cât și concluzii scrise
în cauză prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii apelate ca temeinică și legală, susținând că instanța de fond în mod întemeiat a reținut că hotărârea adunării generale a acționarilor din_ este lovită de nulitate absolută, deoarece a fost adoptată de o A.G.A. căreia legea nu îi recunoaște atribuția de a hotărî în acest domeniu al vieții societare, cu voturi exprimate într-o formă neacceptată de Legea nr. 31/1990, respectiv prin vot deschis. (f.19, 31,38, 48, 58.64).
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de apel invocate și a apărărilor formulate, C. ea reține următoarele
:
Calea de atac declarată împotriva sentinței civile nr. 1.494 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. nu poate avea ca obiect decât argumentele care au fundamentat soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, deoarece prin sentința apelată nu au fost analizate aspectele legate de fondul cauzei. Mai mult, nici dispozitivul sentinței apelate nu dezleagă vreun aspect legat de temeinicia pe fond a pretențiilor deduse judecății, deoarece admiterea excepției a făcut imposibilă din punct de vedere procedural această analiză.
Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, prima instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 115 alin.1 din Legea 31/1990, text potrivit căruia ,,Acțiunea în răspundere contra fondatorilor, administratorilor, directorilor, respectiv a membrilor directoratului și consiliului de supraveghere, ……………. pentru daune cauzate societății de aceștia prin încălcarea îndatoririlor lor față de societate, aparține adunării generale, care va decide cu majoritatea prevăzută la art. 112,,. Textul legal la care face trimitere art. 115 alin. 1 din Legea 31/1990 reglementează majoritatea necesară pentru adoptarea hotărârilor adunării generale ordinare a societăților. Astfel, ,,pentru validitatea deliberărilor adunării generale ordinare este necesară prezența acționarilor care să dețină cel puțin o pătrime din numărul total de drepturi de vot. Hotărârile adunării generale ordinare se iau cu majoritatea voturilor exprimate………,,.
Singura hotărâre depusă în probațiune la dosarul cauzei și prin care reclamanta apelantă a invocat adoptarea de către acționari a deciziei de angajare a răspunderii foștilor administratori este cea din_, depusă în probațiune (f. 267 dosar fond). Între antetul și considerentele acestei decizii există o neconcordanță în sensul că antetul face referire la ,,Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC S. SA,,, iar în conținutul acestei hotărâri se face vorbire de ,,Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor S.C. SSA.,,. Conținutul convocărilor comunicate acționarilor și procurile de reprezentare emise pentru participarea la această adunare generală relevă fără echivoc faptul că a fost vorba despre o adunare generală extraordinară (f. 12-17).
Instanța de apel are sarcina esențială de a stabili dacă aspectele de nelegalitate invocate și reținute de către prima instanță au drept consecință nulitatea relativă sau nulitatea absolută a hotărârii A.G.E.A. anterior enunțată, iar în funcție de caracterul nulității absolute sau relative, dacă prima instanța putea sau nu să ridice excepția inadmisibilității din oficiu și să o admită întemeiat.
Un prim aspect care trebuie relevat este faptul că dispozițiile art. 155 alin. 1 din Legea 31/1990 nu trimit în mod expres și imperativ la un anumit tip de adunare generală ci doar la un anumit tip de majoritate, cea reglementată de art. 112 din Legea 31/1990. Or, noțiunea de majoritate specifică adunărilor ordinare nu impune în mod imperativ și necesar ca întreaga adunare să fie una guvernată de regulile și dispozițiile care reglementează adunările ordinare, și altele decât majoritatea la care art. 155 alin. 1 face trimitere în mod expres. Dimpotrivă, dacă legiuitorul ar fi dorit ca deciziile prevăzute expres la art. 155 alin. 1 din Legea 31/1990 să fie adoptate exclusiv de o adunare generală ordinară ar fi trimis expres și neechivoc la întregul conținut al dispozițiilor art. 111 și 112 din Legea 31/1990, nu doar la majoritatea specifică acestui tip de adunare generală. Desigur, este real și faptul că adunările generale extraordinare adoptă hotărâri cu un conținut limitativ reglementat la art. 113 din L 31/1990, însă concluzia acestei analize este aceea că legiuitorul nu a făcut o trimitere rigidă, expresă și imperativă la un anumit tip de adunare generală pentru a adopta decizia de introducere a unei acțiuni în răspundere reglementată de art. 155 alin. 1 din L. 31/1990, ci doar la un anumit tip de majoritate. În consecință, nici sancțiunea nu poate fi atât de drastică precum nulitatea absolută, mai ales în situația în care unica condiție impusă, legată de majoritatea la care face trimitere textul enunțat, a fost cu prisosință îndeplinită.
În acest context instanța reține cu titlul de principiu și faptul că atragerea răspunderii directorilor executivi pentru modul în care si-au exercitat atribuțiile si au gestionat patrimoniul societății, constituie o chestiune de interes privat al acționarilor și tine de mecanismele interne prin care se formează voința societății în exercitarea interesului colectiv al acestora. Voința societară o formează acționarii societății care isi urmăresc realizarea drepturilor si obligațiilor ce decurg din contractul de societate. În aceste condiții, dacă acționarii prezenți au decis în unanimitate și în mod lipsit de echivoc atragerea răspunderii, membrii organelor de conducere vizați nu pot invoca vreo vătămare care să decurgă din forma adunării în cadrul căreia această voință unanimă a fost adoptată. Altfel spus, dacă acționarii prezenți în procent de peste 90% au decis în unanimitate, voința societară exprimată nu poate fi cenzurată de un terț prin invocarea unor presupune încălcări ale unor condiții de formă în adoptarea deciziei, deoarece cvorumul de prezență și majoritatea cu care s-a votat erau cu prisosință suficiente pentru a adopta o hotărâre atât în cadrul unei adunări ordinare cât și în cadrul unei adunări extraordinare.
Toate dispozițiile invocate de către pârâții - intimați și prima instanță ocrotesc interesele acționarilor. Nu se poate vorbi în aceste condiții de o nulitate absolută a hotărârii AGA din_ deoarece nu există vreun interes de ordine publică încălcat prin adoptarea cu unanimitate de voturi a unei hotărâri în cadrul unei adunări extraordinare în locul unei adunări ordinare, cel mult de o nulitate relativă
condiționată de existența unei vătămări, situație cu totul ipotetică în condițiile votului unanim exprimat.
În consecință, luând în considerare faptul că aspectele invocate pot fi lovite eventual de o nulitate relativă si nicidecum de o nulitate absolută, instanța de apel consideră că exceptia ridicata din oficiu de instanța de fond este neîntemeiată, instanța neavând nici posibilitatea procedurală de a ridica din oficiu o astfel de excepție. Mai mult, raportat la dispozitiile art. 132 alin. 2 din Legea 31/1990, pârâții - intimați nu au calitate procesuală activa pentru a solicita și a se pronunța asupra nulității relative a hotărârii AGEA anterior analizată, doar acționarii au această calitate în condițiile textului enunțat.
Mai mult, pentru a argumenta faptul că acționarii își mențin integral poziția, aceștia au aprobat prin AGOA din_ acțiunile de atragere a răspunderii a intimaților ca urmare a neîncasării creanțelor din perioada_ -_, iar AGOA a ratificat acțiunile întreprinse de Consiliul de administrație în vederea atragerii răspunderii fostei conduceri, conform mandatului acordat de AGEA din_ . Ca o concluzie, chiar dacă nu era esențialmente necesară, instanța de apel consideră că această hotărâre AGOA reprezintă o confirmare a voinței acționarilor prin care se ratifică toate acțiunile îndreptate împotriva intimaților, acționarii fiind singurii prejudiciați. În speta nu există nici o lezare a ordinii publice care sa conducă la nulitatea absoluta a voinței societății.
Aceleași concluzii se impun și în privința sancțiunii care lovește nerespectarea caracterului secret al votului. Dacă votul a fost public, doar acționarii pot invoca o vătămare născută dintr-o posibilă reticență de a-și exprima în această manieră voința, datorită unor diverse consecințe negative ce pot fi generate de această manifestare publică. Însă atât timp cât niciun asociat nu a contestat modul de vot aceștia au acceptat votul public renunțând implicit la votul secret care are ca unic scop o protecție a intereselor strict personale ale acestora. Voința societară nu poate fi viciată printr-un vot public asumat de acționari care are ca finalitate mărirea activului societății, și nici vreun terț nu poate pretinde că a fost vătămat printr-un astfel de vot neechivoc exprimat, mai ales printr-un vot exprimat în unanimitate. E imposibil de probat și iluzoriu de susținut că un vot secret ar fi generat un alt rezultat decât cel obținut la AGEA din_, mai ales în contextul în care o astfel de susținere nu vine din partea unuia dintre acționarii care au votat expres și care nu au exprimat în vreun fel ideea unei voințe externe viciate sau neconforme cu cea internă care ar fi fost exprimată și printr-un vot secret.
În ceea ce privește o pretinsă delegare în favoarea consiliului de administrație a deciziei de a solicita angajarea răspunderii foștilor directori pentru prejudiciile aduse societății, delegare care ar contraveni dispozițiilor art. 155 alin. 1 din Legea 31/1990, instanța de apel reține faptul că potrivit hotărârii AGEA supusă analizei, rezultă foarte clar faptul că ceea ce s-a mandatat consiliului de administrație este realizarea unei analize privind existența faptelor indicate care ar atrage răspunderea, iar în cazul în care aceste fapte există, introducerea cererii devine obligatorie, fără vreo posibilitate de apreciere din partea consiliului de administrație. În consecință, decizia de introducere a cererii aparține acționarilor și nu consiliului de administrație. Mai mult, decizia a fost adoptată prin votul acționarilor, în unanimitate, în cadrul adunării generale, și a fost doar condiționată de identificarea de către consiliul de administrație a faptelor concrete de încălcare a contractelor de administrare.
Pentru toate aceste argumente, instanța de apel apreciază ca nelegală soluționarea cauzei în temeiul admiterii unei excepții și în baza dispozițiilor art. 297
C.p.c. va anula sentința apelată și va trimite cauza primei instanțe în vederea soluționării pe fond a pretențiilor deduse judecății. Pentru a proceda în această manieră, instanța are în vedere solicitarea expresă a părților în acest sens, exprimată la termenul din data de_ în conformitate cu dispozițiile art. 297 C.p.c. După soluționarea fondului, în funcție de soluția adoptată, prima instanță va tranșa și
chestiunea suportării cheltuielilor de judecată avansate de către părți, în funcție de culpa procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite apelul declarat de reclamanta S.C. SSA. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 1.494 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., pe care o anulează în întregime și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | ||||
A. | A. M. A. | A. | I. | M. | N. ȚAR |
Red.A.A.I./_ .
Dact.H.C./6 ex. Jud.fond: F.I.Moțu.
| ← Decizia civilă nr. 143/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 148/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
