Decizia civilă nr. 148/2013. Acțiune în pretenții comerciale

Decizii comerciale (litigii cu profesioniști) - CA Cluj (2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR.148/2013

Ședința publică din data de 11 octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B. JUDECĂTOR: M. -I. I.

GREFIER: D. B.

S-au luat în examinare-în vederea pronunțării, apelurile declarate de reclamantul R. G. V. și de către pârâta SC A. T. SA împotriva Sentinței civile nr. 1700/2013 pronunțată de Tribunalul Specializat C., în contradictoriu cu intimat B. G., intimat SC A. A. SA, intimat S. D.

, având ca obiect pretenții L. 136/1995.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de _

, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

C. EA

Prin sentința civilă nr.1700 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. s-a respins excepția lipsei calității procesuale a pârâtei SC asigurare REASIGURARE A. SA.

S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul R. G. V. în contradictoriu cu pârâta SC A. T. A. SA și cu intervenientul forțat B. GHERGHE.

A fost obligată pârâta SC A. T. SA să plătească în favoarea reclamantului R. G. V. suma de 250.000 lei cu titlu de daune morale.

S-a respins cererea reclamantului având ca obiect plata daunelor materiale în cuantum de 20.400 euro și a daunelor morale în cuantum de 750.000 lei.

A fost obligată pârâta SC A. T. A. SA să plătească reclamantului

R. G. V. suma de 6.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul R.

G. V. în contradictoriu cu pârâta SC ASIGURARE REASIGURARE A. SA și cu intervenienta forțată S. D. .

A fost obligat reclamantul R. G. V. să plătească pârâtei SC ASIGURARE REASIGURARE A. SA suma de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Din procesul verbal încheiat la data de_ IPJ C. rezultă că pe Calea Florești din C. -N., în apropierea imobilului nr. 3 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autoturismele cu nr. de înmatriculare_ condus de intervenienta S. D. și cu nr. de înmatriculare_ condus de intervenientul B. G. (f.14). Accidentul de circulație a avut ca rezultat

vătămarea corporală a persoanelor aflate în cele două autoturisme, printre care și reclamantul aflat în autoturismul cu nr. de înmatriculare_ .

În dosarul nr. 464/P/2011 al Parchetului de pe lângă C. ea de Apel C. a fost efectuată urmărirea penală a celor vinovați de producerea accidentului de circulație care a avut ca urmare vătămarea corporală din culpă a pasagerilor, iar prin rechizitoriul întocmit s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. G. pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părți vătămate fiind Cioantă Beniamin și Reperuc D. .

Față de intervenienta S. D. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, reținându-se incidența dispozițiilor art. 10 lit. e C.pr.pen. Astfel, s-a reținut că d-na S. D. ar fi putut evita producerea accidentului dacă s-ar fi deplasat cu o viteză care să se încadreze în limita minimă admisă pe sectorul de drum pe care a avut loc evenimentul rutier (aceasta având în momentul impactului o viteză de 58 km/h) și dacă ar fi luat măsurile de evitare în momentul declanșării stării de pericol iminent. Însă, s-a reținut că prezența cazului fortuit înlătură caracterul penal al faptei săvârșite de S. D., considerându-se că, deși aceasta a circulat cu o viteză peste limita legală admisă în zonă, respectiv 50 km/h, nu s-ar fi întâmplat nimic dacă învinuitul B. G. nu ar fi virat stânga, brusc, fără să se asigure și fără să semnalizeze, astfel încât în mod imprevizibil și neașteptat să taie calea autoturismului condus de S. D. .

Având în vedere că reclamantul R. G. nu a formulat plângere penală, prin același rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. f C.pr.pen., atât față de B. G., cât și față de S. D. (f.184-189).

Prin sentința penală nr. 668/_ pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosarul nr._ a fost condamnat inculpatul B. G. pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală gravă din culpă, părți vătămate fiind Cioantă Beniamin și Reperuc D. . Din considerentele sentinței rezultă că în sarcina inculpatului B. G. s-a reținut că acesta, în data de_, în jurul orei 23:30, a condus autoturismul marca "BMW"; cu nr. de înmatriculare_ pe Calea Florești din mun. C. -N., pe direcția centru - comuna Florești, după ce a trecut podul "Calvaria", la capătul dinspre comuna Florești, a virat, fără să se asigure și să semnalizeze, brusc stânga cu intenția de a trece pe sensul contrar de circulație, deși cele două sensuri de circulație erau despărțite de marcaj longitudinal dublu continuu, încălcând în acest fel dispozițiile art. 54 alin. 1 din

O.U.G. nr. 195/2002R și art. 77 alin. 2 din R. O.U.G. nr. 195/2002R și a intrat în coliziune cu autoturismul marca "Skoda Octavia" cu nr. de înmatriculare_ condus de S. D., ce venea din spate pe același sens de deplasare, în urma impactului rezultând vătămarea corporală grava a părților vătămate, fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală grava din culpă prev.și ped. de art.184 alin.2,4 Cod Penal, cu aplicarea art. 33 alin.1 lit.b) Cod penal.

În accidentul de circulație produs din culpa intervenientului B. G. a

fost vătămat corporal și reclamantul R. G., însă acesta nu a formulat plângere penală împotriva autorului accidentului, astfel încât inculpatul B. G. nu a fost cercetat penal și pentru o eventuală vătămare corporală din culpă produsă reclamantului.

Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC ASIGURARE REASIGURARE A. SA care a încheiat polița de asigurătoare de răspundere civilă cu intervenienta forțată S. D., instanța a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 41 din Legea nr. 136/1995, asiguratorul se obliga sa plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii fata de terțele persoane păgubite și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil. Existența contractului de asigurare de răspundere civilă creează premisa existenței unei obligații de plată a asigurătorului, calitatea procesuală a acestuia fiind justificată de încheierea contractului de asigurare. Susținerea pârâtei conform căreia asigurata sa nu are nici o culpă în producerea accidentului de circulație și, implicit în producerea prejudiciului pretins de către reclamant, este o apărare care vizează fondul litigiului, instanța trebuind să analizeze dacă sunt

îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și față de intervenienta S. D., motiv pentru care s-a respins excepția lipsei calității procesuale a pârâtei SC ASIGURARE REASIGURARE A. SA.

Din raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză(f.223-228) rezultă că, în urma accidentului rutier din data de_, reclamantul R. G. a suferit următoarele leziuni traumatice: fractură cominutivă os frontal și sinus frontal perete anterior și posterior, fractură planșeu orbitar drept, disjuncție

malară dreaptă, fractură oase proprii nazale, contuzie cerebrală, contuzie toraco- abdominală, excoriații multiple și echimoze periorbitale. Între leziunile suferite în cadrul accidentului și diagnosticul de "Pareză de mușchi drept extern și drept superior OD. Diploxie în ax vertical"; s-a stabilit că există legătură de cauzalitate, iar examenul neorochirurgical a stabilit că îndepărtarea materialului de osteosinteză nu este posibilă. De asemenea, s-a efectuat o evaluare psihiatrică a reclamantului stabilindu-se diagnosticul "Tulburare organică de personalitate (postraumatică) cu decompensări depresive anxioase";, iar evaluarea psihologică a stabilit că reclamantul are "reacție la stres cu modificarea stării afective mixtă anxios-depresivă";. Evaluările de specialitate au stabilit că reclamantul are nevoie de corecție optică permanentă cu lentile prismatice(ochelari) și tratament antidepresiv și sedativ. Raportul de expertiză a concluzionat că reclamantul prezintă o incapacitate adaptativă în proporție de 40% generată de tulburări morfologice și funcționale diverse.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză(f.232-233), instanța a reținut că, după vătămările suferite în accidentul de circulație, comportamentul reclamantului s-a modificat, acesta fiind irascibil, nervos și agitat. De asemenea, reclamantul a acuzat frecvent dureri de cap. Reclamantul nu a mai putut să desfășoare aceleași activități. Astfel, martorul Murgoi Remus a arătat că reclamatul nu a mai putut coordona activitatea de construcții pe care o desfășura în cadrul unei societăți comerciale, iar martorul Mîț A. T. a declarat că din cauza durerilor de cap, reclamantul nu a putut să lucreze mai mult de o lună.

a conduce autoturismul cu nr. de înmatriculare_ cu încălcarea dispozițiilor art. 54 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 77 alin. 2 din Regulamentul de punere în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, respectiv virarea, fără să se asigure și să semnalizeze, brusc stânga cu intenția de a trece pe sensul contrar de circulație, deși cele două sensuri de circulație erau despărțite de marcaj longitudinal dublu continuu a avut ca rezultat vătămarea corporală a reclamantului, putând fi antrenată răspunderea pentru prejudiciul cauzat acestuia.

Autoturismul cu nr. de înmatriculare_ se afla în proprietatea SC FORVEST SRL, iar polița de asigurare pentru răspundere civilă delictuală nr.

111854821/_ a fost încheiată cu pârâta SC A. T. A. SA, fiind valabilă până la data de_ (f. 11.)

Reclamantul a solicitat pârâtei, în calitate de societate asigurătoare de răspundere civilă, să plătească suma necesară reparării prejudiciului cauza de intrevenient, însă din cuprinsul dosarului de daună întocmit de pârâtă(f.8-16), precum și din întâmpinarea formulată de aceasta rezultă că nu a fost plătită despăgubirea solicitată motivat de faptul că nu au fost finalizate cercetările penale și că există o culpă comună ambilor conducători auto implicați în accidentul rutier.

În conformitate cu art. 49 din Legea nr. 136/1995, în cadrul asigurării de răspundere civilă obligatorie, asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil. Potrivit art. 54 din Legea nr. 136/1995, în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați. În conformitate cu dispozițiile art. 51 din legea nr. 136/1995 despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la art. 49 și 50, se acorda și în cazul în care cel care conducea vehiculul, răspunzător de producerea accidentului, este o alta persoana decât asiguratul.

Pentru ca asigurătorul de răspundere civilă să fie obligat să plătească despăgubirile pretinse de persoana prejudiciată este necesar să se dovedească că față de cel care conducea vehiculul, în cazul de față intervenientul forțat B. G.

, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv să se facă dovada ca intervenientul a săvârșit o faptă ilicită, a produs un prejudiciu altei persoane, vinovăția acestuia în producerea accidentului de circulație, precum si existenta legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, condiții care sunt îndeplinite, după cum rezultă din starea de fapt reținută.

Apărarea formulată de pârâta SC A. T. A. SA în sensul că trebuie să se rețină o culpă comună în producerea accidentului pentru ambii intrevenienți, respectiv B. G. și S. D., este nefondată. Este adevărat că în procesul penal ce a format obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei C. -N., instanța nu s-a pronunțat și cu privire la vinovăția intrevenientei S. D. deoarece față de aceasta s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 10 lit. e C.pr.pen. și că, sub acest aspect, nu există putere de lucru judecat. Însă analizând probele administrate în cauză, rezultă că intervenienta S. D. se deplasa pe sensul său de mers, iar faptul că aceasta circula cu o viteză de 58 km/h pe un sector de drum în care limita de viteză era de 50 km/h nu duce la concluzia că și aceasta ar fi vinovată de producerea accidentului de circulație. Accidentul de circulație a fost produs din culpa exclusivă a intervenientului B. G. care a virat stânga, brusc, fără să se asigure și fără să semnalizeze. În cazul de față vinovăția intervenientei secară D. care a condus autoturismul cu încălcarea dispozițiilor legale care reglementează limitele de viteză este înlăturată de cazul fortuit. Intervenienta a fost în imposibilitatea de a prevedea intervenția energiei străine care a produs prejudiciul, nu a prevăzut și nici nu putea prevede că celălalt conducător auto va avea un comportament în trafic imprevizibil și neașteptat și că va tăia calea autoturismului condus de intrevenientă. Fapta acesteia de a conduce cu depășirea limitei legale de viteză nu a provocat sau influențat producerea accidentului rutier, vinovăția acesteia fiind înlăturată de intervenția cazului fortuit. Reținând că față de intervenienta S. D. nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, lipsind vinovăția acesteia, nici pârâta SC ASIGURARE

REASIGURARE A. SA nu are obligația de a plăti despăgubirile pretinse se de reclamant, fiind respinsă acțiunea formulată împotriva acestora.

În prezentul litigiu s-a invocat și faptul că prejudiciul cauzat reclamantului ar fi putut fi evitat sau diminuat dacă acesta ar fi purtat centura de siguranță. Pentru a lămuri aceste împrejurări în cauză s-a efectuat o expertiză criminalistică(f.272-280), iar din concluziile acesteia rezultă că în momentul impactului victima purta centură de siguranță și că nu au existat posibilități de prevenire a rezultatului periculos din partea victimei, în sensul că, nu s-a putut reține că, la momentul impactului, reclamantul ocupa o poziție pe scaunul din dreapta astfel încât această poziție să reprezinte un pericol potențial de accidentare a sa în cazul unei coliziuni sau a unei decelerații bruște. Raportat la concluziile acestui raport de expertiză, instanța a reținut că reclamantul nu a avut nici o contribuție la producerea prejudiciului, acesta fiind rezultatul exclusiv al faptei ilicite a intervenientului B. G. .

Față de considerentele reținute, s-a apreciat că intervenientul B. G. este vinovat de prejudiciul produs reclamantului, iar pârâta SC A. T. A. SA, în baza dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 136/1995, trebuie să acorde despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil.

În ceea ce privește despăgubirile pe care reclamantul este îndreptățit să le primească, instanța a reținut că acesta a pretins despăgubiri în cuantum de

1.000.000 lei pentru repararea prejudiciului moral. Prejudiciul moral constă în suferința fizică provocată reclamantului de accidentare, de suferința fizică determinată de intervenția chirurgicală, de durerile de cap existente și după vindecarea din punct de vedere chirurgical, de afectarea permanentă a nervului optic. De asemenea, la stabilirea întinderii despăgubirilor pentru prejudiciul moral s-a avut în vedere și faptul că, în urma accidentului de circulație, reclamantul a rămas cu o incapacitate adaptativă de 40%, ceea ce presupune existența unor modificări morfologice și funcționale și limitarea posibilităților reclamantului de a se adapta la mediul natural și social. Astfel, posibilitatea de adaptare a reclamantului este influențată negativ și de faptul că a intervenit o modificare a stării afective mixte anxios-depresivă. Pentru repararea daunelor morale cauzate, instanța a apreciat că acordarea unei compensații în cuantum de 250.000 lei este

suficientă pentru a acoperi suferințele fizice și psihice ale reclamantului, considerându-se că suma de 1.000.000 lei este excesivă și nu răspunde scopului urmărit de instituția răspunderii civile delictuale, respectiv acordarea de despăgubiri în limita prejudiciului suferit. Așa fiind, instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul R. G. V. și a obligat pârâta SC A. T. SA să plătească în favoarea reclamantului suma de

250.000 lei cu titlu de daune morale.

În ceea ce privește daunele materiale în cuantum de 20.400 euro pretinse cu titlu de beneficiu nerealizat pentru a se repara prejudiciul cauzat reclamantului ca urmare a imposibilității acestuia de a executa contractul de muncă încheiat cu BVBA DUMA, societate cu sediul în Belgia, instanța a reținut că pretențiile reclamantului nu au fost dovedite. Astfel, contractul de muncă depus în probațiune(f.17-23) nu a fost înregistrat la autoritățile din Belgia, iar în cauză nu au fost administrate și alte probe care coroborate cu înscrisul prezentat să ducă la concluzia că reclamantul a prestat în mod efectiv activitate în temeiul acestui contract anterior producerii accidentului, după cum nu au fost dovedite nici veniturile efectiv realizate de la data pretinsei angajări, respectiv 15 octombrie 2008 și până la producerea accidentului. Astfel, nefiind îndeplinite cerințele impuse de art. 49 pct. 1 lit. a din Ordinul CSA nr. 20/2008, instanța a reținut că

nu s-a făcut dovada veniturilor nete realizate de pârât anterior producerii accidentului, motiv pentru care s-a respins cererea reclamantului având ca obiect plata daunelor materiale în cuantum de 20.400 euro.

Reținând culpa procesuală a pârâtei SC A. T. SA, în temeiul art. 274 c.pr.civ., s-a dispus obligarea acesteia la plata către reclamant a sumei de 6.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat, justificat prin chitanța de la fila nr. 286 din dosar.

Ca urmare a respingerii cererii de chemare în judecată formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâta SC ASIGURARE REASIGURARE A. SA, acesta se află în culpă procesuală, motiv pentru are în temeiul art. 274 c.pr.civ. a fost obligat să plătească pârâtei suma de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând valoarea expertizei criminalistice suportate de către această parte(f.262).

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul R. G.

și pârâta SC A. Ț. A. SA.
1. Prin apelul declarat de apel reclamantul R. G. V.
  s-a solicitat sa se admită apelul, iar prin hotărârea ce se va pronunța sa se modifice in parte sentința apelata obligând in solidar cele doua societăți de asigurare la plata sumelor de: -1.000.000 lei cu titlu de daune morale, -cheltuieli de judecata.
  Cu privire la respingerea cererii de chemare in judecata in contradictoriu cu SC A. A. SA
  Instanța de fond a apreciat ca in sarcina intervenientei forțate S. D. nu se poate retine o culpa in producerea evenimentului rutier din data de_ . In opoziție cu soluția Instanței de fond, concluziile Raportului de Expertiza Criminalistica efectuat in dosarul penal nr_ al Judecătoriei C. N. sunt in sensul ca intervenienta forțată S. D. putea evita producerea accidentului daca autovehicolul condus de dansa ar fi circulat cu viteza legala admisa pe respectivul sector de drum. Raportat la concluziile expertizei mai sus menționate, apreciză ca producerea accidentului rutier al cărui victima a fost, s-a datorat culpei comune a celor doi intervenienti forțați, repectiv B. G. si S. D. si implicit se impune obligarea in solidar a celor doua intimate parate sa-i acorde despăgubirile stabilite de către Instanța de judecata.
  Cu privire la respingerea petitului prin care a solicitat obligarea intimatelor parate la plata sumei de 20.400 euro in echivalent lei cu titlu de daune materiale
  Instanța de fond a respins cererea reclamantului apreciind ca probele propuse sunt insuficiente pentru dovedirea acestui prejudiciu. Întrucât este in imposibilitatea de a propune alte probe in susținerea cererii sale, înțelege sa nu conteste soluția Instanței de fond cu privire la acest petit.
  Cu privire la admiterea in parte a petitului prin care a solicitat obligarea intimatelor parate la plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de daune morale, au fost subliniate consecințele deosebit de grave pe care le-a avut accidentul asupra vieții sale personale și profesionale, considerente pentru care apreciază că suma acordată de către tribunal se impune a fi majorată.
  Este evident ca sarcina Instanței de a determina cuantumul sumei care sa reprezinte o compensație rezonabila pentru modificările majore ale vieții reclamantului determinate de acest accident nu este una ușoara. Insa se poate pune o întrebare care nu este una deloc retorica: Ar accepta o persoana sănătoasa din punct de vedere fizic si psihic ca in schimbul sumei de 1.000.000 lei(aprox.
  220.000 euro) sa fie in situația reclamantului?
  Jurispudenta Curții de Apel C. precum si intenția legiuitorului de a asigura o protecție reala a persoanelor care suferă vătămări corporale in urma unui eveniment rutier, intenție manifestata prin creșterea constanta a sumelor acoperite de polițele de asigurare RCA (dublata evident de creșterea primelor de asigurare pe
  care le achita) sunt argumente solide care demonstrează ca suma pe care o solicită este una rezonabila si care nu excede rolului sau de a compensa prejudiciile suferite.
2. Prin apelul declarat de pârâta A. T. A. SA
  s-a solicitat admiterea apelului si modificarea in parte a sentinței apelate in sensul diminuării cuantumului despăgubirilor acordate reclamantului R. G. V., acestea urmând a fi corect dimensionate, tinand seama de efectul compensatoriu pe care aceste sume trebuie sa-1 aiba, iar nicidecum sa constituie venituri nejustificate pentru intimat.

In aprecierea sa, daunele morale intr-un cuantum de 80.000 lei ar reprezenta o justa si echitabila compensație pentru prejudiciul moral suferit de reclamantul-intimat.

Prin Sentința Civila nr. 1700/2013 pronunțata de către Tribunalul Specializat C., in dosarul nr._, a fost admisa in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamant, fiind obligata societatea pârâtă la plata sumei de 250.000 lei către acesta, cu titlu de daune morale.

Apreciază ca suma acordata reclamantului cu titlu de daune morale este excesiva prin raportare la prejudiciul încercat de intimat si la practica consacrata in materie, depășind scopul acoperirii prejudiciului si constituind un venit nejustificat pentru acesta. Acordarea daunelor morale tinde sa acopere un prejudiciu moral ce nu poate fi cuantificabil pecuniar si de aceea, intinderea lor nu trebuie sa fie excesiva, ci doar sa compenseze intr-un fel durerea produsa, pentru a nu cădea, in caz contrar, sub imperiul unei alte instituții de drept civil.

Asa cum a arătat si in fata instanței de fond, nu contesta suferința provocata intimatului, dar nivelul daunelor morale trebuie sa fie in limite rezonabile, în concordanta cu jurisprudenta în materie, cu venitul mediu pe cap de locuitor si cu nivelul general de dezvoltare economica a României.

Cuantumul daunelor morale acordate de instanța de fond, depășește cu mult chiar daunele morale acordate părtilor civile din cauzele penale al căror obiect este constituit din infracțiunea de omor calificat, infracțiune săvârșita cu intenție despre care nu se poate spune ca a prejudiciat mai puțin subiectele pasive sau păgubite ale infracțiunii.

Faptul ca despăgubirile morale urmează sa fie preluate de asigurătorul RCA în baza unui contract de asigurare nu poate constitui motiv de amplificare a nivelului acestor despăgubiri numai pentru ca ..are cine si de unde sa plătească". O astfel de abordare, fără justificare în prevederile legale, creează grave inechități și discrepanțe între diversele categorii de victime, desi nu se poate considera ca suferința pricinuita prin vătămare este mai mica in căzut infracțiunilor săvârșite cu intenție pentru care nu exista un asigurător care sa preia plata despăgubirilor morale. lata de ce instanța investită cu soluționare unor asemenea cereri de despăgubire trebuia sa țină seama de faptul ca infracțiunea a fost produsă din culpa iar nu cu intenție. Consideră ca la stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru daunele morale, acest aspect are o mare relevanță și nu poate fi ignorat.

O astfel de inechitate s-a produs chiar intre victimele accidentului rutier in urma căruia a suferit prejudicii intimatul R. G. V., intrucat, asa cum a arătat in fata instanței de fond in dosarul_ al Judecătoriei C. N., disjuns sub aspectul soluționării laturii civile a dosarului nr._, privitor la partea civila Cioanta Beniamin au fost admise daune morale de 10.000 euro, în condițiile in care si aceasta parte civila a suferit considerabil in urma accidentului, fiindu-i necesar un număr de 120 zile de ingrijiri medicale. Or, reclamantului i-au fost acordați aprox. 57.000 Euro.

Cunoaște faptul că evaluarea în bani a daunei morale este uneori aproape imposibilă, în lipsa unor criterii legale de determinare, fapt ce duce la misiunea

dificila a judecătorului de a aprecia prin raportare la gravitatea, importanta si urmările evenimentului. Totuși, pentru a nu exista un hazard în apreciere și față de faptul că prejudiciul moral trebuie dovedit, se impune analizarea cauzei, a valorilor lezate, consecințele negative fizice si psihice, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării si măsura in care a fost afectata situația profesionala si sociala.

Este de notorietate ca Uniunea Europeana impune instanțelor naționale anumite limite ale despăgubirilor ce pot fi acordate in urma accidentelor de circulație, insa la aprecierea in concret a cuantumului acestor sume se impune a se avea in vedere condițiile de trai din România, veniturile părtilor civile, veniturile victimei cat si circumstanțele reale ale cauzei.

Pârâta intimată SOCIETATEA DE ASIGURARE REASIGURARE A. SA a

formulat întâmpinare

solicitând admiterea apelului formulat de parata A. -T.

S.C. si, în consecința, diminuarea daunelor morale și respingerea apelului formulat de reclamantul R. G. ca neîntemeiat, arătând că se opune categoric obligării sale, în solidar, la plata despăgubirilor solicitate.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate și a apărărilor formulate, C. ea constată următoarele:

O.U.G. nr. 195/2002R și art. 77 alin. 2 din R. O.U.G. nr. 195/2002R și a intrat în coliziune cu autoturismul marca "Skoda Octavia" cu nr. de înmatriculare_ condus de S. D., în urma impactului rezultând vătămarea corporală grava a părților vătămate, fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală grava din culpă prev.și ped. de art.184 alin.2,4 Cod Penal, cu aplicarea art. 33 alin.1 lit.b) Cod penal.

În accidentul de circulație produs din culpa intervenientului B. G. a

Raportat la starea de fapt reținută, tribunalul a apreciat că față de intervenientul B. G. sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale astfel cum acestea rezultă din dispozițiile art. 998 c.civ. Fapta ilicită a acestuia de a conduce autoturismul cu nr. de înmatriculare_ cu încălcarea dispozițiilor art. 54 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 77 alin. 2 din Regulamentul de punere în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, respectiv virarea, fără să se asigure și să semnalizeze, brusc stânga cu intenția de a trece pe sensul contrar de circulație, deși cele două sensuri de circulație erau despărțite de marcaj longitudinal dublu continuu a avut ca rezultat vătămarea corporală a reclamantului, putând fi antrenată răspunderea pentru prejudiciul cauzat acestuia.

Autoturismul cu nr. de înmatriculare_ se afla în proprietatea SC FORVEST SRL, iar polița de asigurare pentru răspundere civilă delictuală nr. 111854821/_ a fost încheiată cu pârâta SC A. T. A. SA, fiind valabilă până la data de_ .

Prin cererea de chemare in judecata si cererea de extindere a acțiunii, petentul a solicitat Instanței de fond obligarea in solidar a celor doua parate la plata sumei de 1000.000 lei cu titlu de daune morale si la plata sumei de 20.400 euro in echivalent iei cu titlu de daune morale. Prin Sentința Civila nr 1700/2013 Tribunalul Specializat C. respinge in totalitate cererea de chemare in judecata in contradictoriu cu SC A. A. SA si admite in parte cererea de chemare in judecata in contradictoriu cu SC A. T. A. SA, obligând aceasta societate sa-i achite cu titlu de daune morale suma de 250.000 lei si cheltuielile de judecata efectuate.

Atât reclamantul cât și asigurătorul A. T. au declarat apel, solicitând schimbarea acesteia.

Prima critică adusă de reclamant este legată de dispoziția de respingere a cererii de chemare in judecată față de "A. " S.A., apreciindu-se că se impune obligarea în solidar a celor ouă societăți de asigurare la plata unor daune morale majorate, în considerarea faptului că există și o culpă a intervenientei S. D. în producerea accidentului, intimata A. trebuind să răspundă, în calitate de asigurător, polița de asigurare RCA fiind încheiată cu aceasta.

În acest context, se arată că în dosarul nr. 464/P/2011 al Parchetului de pe lângă C. ea de Apel C. a fost efectuată urmărirea penală a celor șoferi implicați în producerea accidentului de circulație care a avut ca urmare vătămarea corporală din culpă a pasagerilor, iar prin rechizitoriul întocmit s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. G. pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părți vătămate fiind Cioantă Beniamin și Reperuc D. .

Față de intervenienta S. D. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, reținându-se incidența dispozițiilor art. 10 lit. e C.pr.pen., considerându- se că, deși aceasta a circulat cu o viteză peste limita legală admisă în zonă, respectiv 50 km/h, nu s-ar fi întâmplat nimic dacă învinuitul B. G. nu ar fi virat stânga, brusc, fără să se asigure și fără să semnalizeze, astfel încât în mod

imprevizibil și neașteptat să taie calea autoturismului condus de S. D. .

Motivele de apel ale reclamantului se întemeiază pe concluziile raportului de expertiză criminalistică întocmit în cauza penală, speculându-se considerațiile privind viteza cu care circula intervenienta, precum și distanța la care se afla autovehiculul condus de aceasta la momentul la care intervenientul B. G. a inițiat virajul la stânga, ambele fiind de natură, în opinia apelantului, să

fundamenteze teza răspunderii civile delictuale a acesteia, respectiv a intimatei A.

C. ea constată că aceste considerații nu pot fi reținute, iar pentru a statua astfel, a luat act de caracterul fondat al apărărilor acestei intimate, în sensul în care instanța de judecata, si nu expertul, este cea care stabilește vinovăția in săvârșirea unei infracțiuni, implicit culpa in producerea unui accident. Or, se impune a se observa, ca in baza probatoriului administrat Judecătoria Cluj-Napoca a reținut in dosarul penal nr._ culpa exclusiva a inculpatului B. G. in producerea accidentului din 11 ianuarie 2009.

Totodată, Parchetul de pe langa C. ea de Apel C. a reținut prin rechizitoriul emis in dosar nr. 464/P/2011 ca, desi potrivit raportului de expertiza criminalistica s-a concluzionat ca aceasta ar fi putut evita producerea accidentului daca s-ar fi deplasat cu o viteza care sa se incadreze in viteza legala maxim admisa

pe acel sector de drum-50km/h, aceasta având in momentul impactului o viteza de 58 km/h, si daca ar fi luat masurile de evitare în momentul declanșării stării de pericol, totuși, raportat la declarațiile martorului ocular Chivu D., ale părții vătămate Reperuc D., ale căror mențiuni se coroborează cu declarațiile invinuitei

S. D., nu se poate retine in sarcina acesteia din urma săvârșirea infracțiunile de vătămare corporala din culpa intrucat sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. e din Codul de Proc. Penala, fiind in prezenta cazului fortuit prev. de art. 47 Cod Penal.

Conform art. 47 Cod Penal "nu constituie infracțiune fapta prevăzuta de legea penala, al cărei rezultat este consecința unei imprejurari care nu putea fi prevăzuta", această imposibilitate fiind una obiectivă. Este inlaturat caracterul penal al faptei in aceasta situație, tocmai pentru ca persoana care a efectuat acțiunea a fost in imposibilitate de a prevedea intervenția energiei străine care a produs rezultatul, ceea ce înseamnă ca nu a conceput si nici nu putea concepe intervenția acelei energii, lipsind astfel factorul intelectiv.

Rezulta prin urmare ca legiuitorul a avut in vedere, cf. art 47 din Codul Penal, imprevizibilitatea obiectiva, in sensul ca, in situația data nici o persoana, oricât de diligenta ar fi fost ea, nu putea sa prevadă intervenția imprejurării care a determinat producerea rezultatului daunator.

Cu alte cuvinte, chiar dacă organul de urmărire penala reține că este adevărat ca invinuita S. D. circula cu o viteza peste limita legala admisa in zona, respectiv a depășit limita legala cu 8 km, se subliniază că nu s-ar fi produs nici un accident daca numitul B. G. nu ar fi virat stânga, brusc, fara sa se asigure si fără sa semnalizeze, astfel incat in mod imprevizibil si neașteptat, autoturismul condus de intervenient a tăiat calea autovehiculului condus de asigurata A. S. D. . Ba mai mult, martorul Chivu D. a precizat ca invinuitul

G. ar fi efectuat manevra de virare in mod brusc cu 5-10 metri in fata autoturismului condus de S. D. .
La rândul sau, si partea vătămata Reperuc D. subliniază faptul ca invinuitul B. G. a virat brusc si neașteptat autoturismul pe care il conducea in fata autoturismului condus de S. D. . Aceste declarații se coroborează inclusiv cu declarațiile martorului Gava L., care cu ocazia audierii sale descrie o manevra de virare bruscă.
Faptul ca S. D. se deplasa cu o viteza ce depășea cu doar 8 km/h viteza legal admisa pe acel sector de drum, in condițiile in care autoturismul condus de B. G. i-a tăiat calea, virând brusc la stânga, nu este de natura nici de a justifica o eventuala culpa a asiguratei A. in producerea accidentului, fapta sa constituind cel mult contravenție, desi este binecunoscut ca este admisa o variație de viteza de pana la 10 km/h fata de limita legal admisa pe un sector de drum.
Concluzia de necontestat este ca lipsește raportul de cauzalitate intre fapta intervenientei forțate S. D. si producerea accidentului, respectiv cauzarea prejudiciului reclamantului R. .
Mai mult, in contextul in care instanța penala s-a pronunțat irevocabil cu privire la culpa exclusiva a inculpatului B. G. in producerea evenimentului rutier si cauzarea vătămării corporale a mai multor persoane, per a contrario rezulta ca nu este vinovata o alta persoana de producerea evenimentului rutier, ci doar condamnatul B. G. .
De altfel, art. 27 din Ordinul CSA 20/2008 prevede ca asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru:
1. cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs:
  c) din culpa exclusivă a unei terțe persoane;
  Răspunderea asigurătorului este una contractuală (in limitele si condițiile poliței RCA incheiate), subsecventa răspunderii persoanei vinovate, limitele si condițiile in care acesta răspunde fiind clar prevăzute in normele speciale, respectiv in Legea nr. 136/1995 si in Ordinele in vigoare la data producerii accidentului. In prezenta cauza nu sunt indeplinite insa condițiile antrenării răspunderii civile delictuale a asiguratei A., norme generale in materie, respectiv ale art. 998-999 C.Civ., astfel ca nu poate fi antrenata nici răspunderea societății de asigurare.
  Așa fiind, nu se poate da curs criticilor conform cărora evenimentul rutier s-ar fi produs din culpa comuna a celor doi intervenienti forțați si, prin urmare, obligația de a achita despăgubirile ce i se cuvin reclamantului revin ambelor societăți de asigurare.
  Al doilea motiv de apel invocat de către reclamant se referă la cuantumul solicitat cu titlu de daune morale, apreciindu-se că suma de 1.000.000 lei, este în acord cu consecințele negative pe care le-a suferit în urma accidentului.
  Instanța de apel constată că potrivit art. 998-999 din Codul civil din 1864 orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara. Omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sa sau prin imprudența sa.
  Deși Codul civil vechi nu le reglementează, doctrina și jurisprudența în mod unanim au stabilit drept condiții de angajare a răspunderii civile delictuale: existența faptei ilicite, existența prejudiciului, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.
  Răspunderea civilă delictuală are drept scop repararea unui prejudiciu cauzat victimei. Fără prejudiciu nu există răspundere. Angajarea răspunderii presupune așadar existența unui prejudiciu cert. Certitudinea vizează existența și întinderea prejudiciului.
  Prejudiciile nepatrimoniale denumite și daune morale sau prejudicii extrapatrimoniale sau nepecuniare, reprezintă acele consecințe dăunătoare cu conținut neeconomic și care rezultă din atingerile și încălcările drepturilor personale nepatrimoniale.
  Având în vedere caracterul neeconomic al acestui tip de prejudiciu, determinarea despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate va viza doar efectul compensatoriu și nu va încerca prețuirea valorii nepatrimoniale lezate, dreptul la viață și sănătate fiind inestimabile și incontestabile.
  În acest context, C. ea constată că ceea ce trebuie subliniat cu privire la solicitarea reclamantului este faptul că prin acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul nepatrimonial suferit, este vizată strict alinarea suferinței pricinuite prin vătămarea integrității corporale, a sănătății și nu conferirea unui grad de satisfacție persoanei prejudiciate prin sancționarea pe latură civilă a persoanei responsabile pentru producerea prejudiciului. În acest sens, de reținut este că aplicarea unei sancțiuni civile, cu caracter punitiv, persoanei responsabile nu ar avea eficiență, având în vedere că despăgubirile datorate ca urmare a producerii accidentelor de vehicule sunt achitate de către asigurătorii RCA, din volumul primelor de asigurare colectate de la toată masa asiguraților.
  Ca atare, având în vedere circumstanțele concrete ale accidentului, situația financiara reclamantului anterior producerii accidentului, ceea ce este obișnuit pentru acesta, vârsta sa, consecințele suferite, probate prin probațiunea administrată, declarațiile martorilor audiați la fond fiind relevante în acest sens, tribunalul a comensurat corect cuantumul sumelor solicitate cu titlu de daune morale.
  Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, este de reținut ca aceasta nu este supusa unor criterii legale de determinare. In acest caz, cuantumul daunelor morale se stabilește prin apreciere ca urmare a aplicării de către instanța de judecata a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei in cauza, in plan fizic si psihic, importanta valorilor lezate, măsura in care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura in care le-a fost afectata situația familiala, profesionala si sociala. Insa toate aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o baza echitabila, corespunzătoare prejudiciului real si efectiv produs victimelor.
  Neexistând criterii legale prestabilite, revine instanței sarcina să examineze în concret, de la caz la caz, care ar fi întinderea acestor prejudicii. În societatea noastră, cetățeanul, actor al solidarității sociale, devine animat de o filozofie a indemnizației, comportându-se cu ușurință ca victima a altuia, căutând în riscurile și nedreptățile vieții o sursă de finanțare și retribuție. Căutând în dosar repere obiective, judecătorul, debarasat de această filozofie, "a omului modern";, și a indemnizației cu orice preț, trebuie să aprecieze cât mai obiectiv cu putință care este valoarea pierderilor suferite de parte.
  În esență, prin aplicarea acestor linii directoare, s-a apreciat întemeiat că este de natură să aducă o compensație corespunzătoare a prejudiciilor morale, suma de 250.000 lei.
  Totodată, nu poate fi reținută ca relevantă susținerea conform căreia majorarea daunelor morale s-ar impune și din perspectiva faptului că nu a fost atins plafonul maxim stabilit, deoarece acel nivel constituie suma pe care asigurătorul RCA este obligat sa o garanteze ca ar putea-o plăti in cazul producerii riscului asigurat, neputându-se confunda limita de despăgubire cu suma asigurată sau cu prejudiciul efectiv cauzat.
  De observat este ca desi reclamantul R. G., retine ca legala si temeinica sentința Tribunalului Specializat C. prin care i s-a respins petitul de obligare a societăților de asigurare la plata sumei de 20.400 Euro cu titlu de daune materiale si nu critica sentința din punctul acesta de vedere, totuși solicita acordarea unui cuantum mai crescut al daunelor morale, care sa acopere, eventual, si daunele materiale, ceea ce nu este nici posibil si nici legal dat fiind regimul juridic diferit al reparării celor doua tipuri de prejudicii.
  Mai mult decât atat, raman la nivel de simple supoziții/ susțineri ale reclamantului, ca pentru a-i ameliora sau inlatura migrenele sunt necesare intervenții chirurgicale foarte costisitoare. Intimata arată corect că în măsura in care ar fi existat aceasta posibilitate medicala, reclamantul ar fi trebuit sa faca dovada unui prejudiciu cert, lichid si exigibil, sau cel puțin sa arate care ar fi costurile unei asemenea intervenții chirurgicale. Insa, reclamantul nu face altceva decât a se limita sa ceara majorarea de daune morale care sa acopere inclusiv daunele materiale- care trebuie dovedite cu inscrisuri justificative.
  În concluzie, sentința a fost dată cu aplicarea principiului acordării unei despăgubiri echitabile, prin obligarea la plata unor sume care sa respecte atat criteriul echității si evitarea imbogatirii fara justa cauza, cat si cel al proportionalitatii dintre prejudiciul suferit si suma acordată ca despăgubire.
  Așa fiind, în baza prev. art. 296 C.pr.civ., apelul reclamantului va fi respins ca nefondat.
  În ceea ce privește apelul declarat de către pârâta A. Ț. , C. ea reține că și aceasta încearcă să repună în discuție cuantumul sumelor acordate cu titlu de daune morale, solicitându-se reducerea acestuia.
ea va înlătura aceste susțineri, luând act de faptul că, în mod corect instanța de fond a reținut starea de fapt, iar din probele administrate, a concluzionat că reclamantul apelant este marcat de tragicul accident.

În acest context, de reținut este că orice atingere prejudiciabilă adusă corpului uman, în afara situațiilor expres statuate, antrenează răspunderea autorului pentru daune corporale.

Suma prejudiciilor patrimoniale si nepatrimoniale cauzate prin atingeri aduse integrității corporale sau sănătății persoanei dă expresie prejudiciului corporal.

Prejudiciul corporal poate avea un caracter material (economic) în varianta îngrijirilor medicale (damnum emergens), a incapacității de muncă (lucrum cessans

) și un caracter moral, cu următoarele variante: suferințe și dureri fizice (pretium doloris - prețul durerii), prejudiciu de agrement (în accepțiunea actuală - imposibilitatea de a avea o viață de calitate),

prejudiciu estetic (pretium pulchritudinis

), prejudiciul juvenil (pretium juventutis) și

prejudiciu sexual (pretium sexuale

) .

Conform recomandării facute de Consiliul Europei și de C. ea Europeană a Drepturilor Omului

(Protocolul 11 al Conventiei Europene privind Drepturile Omului din 1994) dreptul la indemnizare este consacrat prin rezoluția nr. 75-7 a C.E., care recomandă indemnizarea prejudiciilor corporale reprezentate prin dureri fizice, insomnii, sentimentele de inferioritate, sau în caz de limitare a anumitor activități recreative (teatru, activități sportive, activități tip hobby, etc). Unele prejudicii prezintă un caracter pecuniar sau patrimonial, corespunzând, fie unor pierderi suferite de victimă, în funcție de cheltuielile și eforturile depuse, fie unor câștiguri profesionale pierdute.

Prejudiciile extrapatrimoniale temporare cuprind deficitul funcțional temporar, suferințele îndurate și prejudiciul estetic temporar, până la refacere. Deficitul funcțional temporar corespunde incapacității funcționale totale sau parțiale suferite, până la refacere. El traduce pierderea calității vieții, a activităților și a bucuriilor uzuale ale vieții curente, mai ales în timpul spitalizărilor.

Suferințele îndurate

pot fi suferințe fizice și psihice sau tulburari asociate, suferite de victima.

Prejudiciul de agrement

vizează, repararea, în exclusivitate, a imposibilității, pentru victimă, de a practica în mod regulat o activitate specifică sportivă sau de petrecere a timpului liber și este definit de jurisprudență drept prejudiciul subiectiv cu caracter personal, rezultând din tulburările resimțite în condițiile de existență.

Doctrina a abandonat concepția restrânsă asupra prejudiciului de agrement în favoarea definirii acestuia drept pierdere a calității vieții persoanei vătămate, ale cărei funcții mentale și fizice sunt diminuate.

Noua concepție, inspirată din dreptul comunitar, este mai largă. Victima va fi indemnizată pentru că viața sa va deveni mai puțin agreabilă. De fapt, sunt avute în vedere toate actele cotidiene firești: posibilitatea de a se spăla, de a se hrăni, de a se deplasa, de a petrece timpul liber etc. În unele hotărâri, jurisprudența face diferență între prejudiciul de agrement și prejudiciul fiziologic sau funcțional. Acesta din urmă ar reprezenta deficitul funcțional cauzat de vătămările corporale, neajunsurile produse de atingerile fizice. În mod întemeiat, s-a afirmat că "extinzându-se, prejudiciul de agrement se obiectivează și tinde să se confunde, în parte cel puțin, cu prejudiciul fiziologic sau funcțional";.

În realitate, prejudiciul de agrement trebuie înțeles în accepțiunea sa largă, ca având o dublă natură. Aspectul obiectiv, concretizat în tulburări fiziologice care provoacă neplăceri în viața curentă nu este altul decât prejudiciul fiziologic.

Așadar, prejudiciul fiziologic se află înglobat în prejudiciul de agrement, care trebuie înțeles în sens larg. În același timp, victima conștientizează starea în care se află, privațiunile și restrângerile pe care acel prejudiciu i le provoacă. Această

percepție, diferită de la individ la individ, este expresia naturii subiective a prejudiciului de agrement.

Categoria prejudiciului concretizat în dureri fizice sau psihice include

"întreaga gamă de suferințe și dureri de natură fizică sau psihică ori deopotrivă de natură fizică și psihică, pe care le încearcă victima unui fapt ilicit și culpabil, pe lângă pagubele de natură patrimonială care îi pot fi cauzate pe această cale.";

Durerile fizice și psihice constituie cele mai frecvente, mai obișnuite și mai firești, dar în același timp și cele mai grave dintre urmările negative ale atingerilor corporale.

Ceea ce se indemnizează este durerea fizică, adică experiența senzorială dezagreabilă și suferințele psihice consecutive unui traumatism, manifestate prin depresii, nevroze, stări de angoasă.

Cauza acestor din urmă suferințe rămâne vătămarea corporală, chiar dacă există și factori favorizatori ai pagubei.

În general, indemnizarea suferințelor fizice și psihice este tratată sub apelativul pretium doloris sau prix de la douleur.

Atingerile generatoare de suferințe au ocupat un loc aparte în vechea jurisprudență care aprecia că orice consecințe păgubitoare (imposibilitatea fizică de a îndeplini acte ale vieții curente, de a desfășura activități domestice, teama de moarte, conștientizarea de către victimă a împrejurării că, datorită propriei neputințe, a devenit o povară pentru cei apropiați) reclamă despăgubiri.

Suferințele fizice și psihice sunt elemente constitutive ale aceluiași prejudiciu, indemnizabil sub forma lui pretium doloris.

Transpunând aceste repere teoretice în cauză, C. ea constată că sunt de reținut următoarele:

la data accidentului, reclamantul avea 29 ani
expertiza medico legala a relevat faptul ca traumatismele fizice suferite in urma accidentului au caracter permanent (reconstrucția bazei cutiei craniene cu material de osteosinteza si diploplie a ochiului drept determinata de pareza mușchilor oculari) determinând o incapacitate adaptiva de 40 %. Gradul de incapacitate adaptiva exprima procentual limitele persoanei de a se adapta la mediul natural si social.
Prin raportul de expertiza medico legala se retine de asemenea ca are dureri cronice ale capului pentru care nu s-a găsit pana in acest moment un tratament adecvat- i s-au recomandat doar sedative care nu rezolva cauzele acestor suferințe.
Datorita acestor dureri permanente, a faptului ca nu poate efectua activități care presupun efort fizic sau intelectual, a eșecurilor zilnice atat in ceea ce privește latura sociala si profesionala a dobândit si afecțiuni psihiatrice fiind diagnosticat cu " tulburare organica de personalitate posttraumatica cu decompensari depresiv anxioase", conform aceleiași expertize medico-legale.
anterior accidentului era o persoana sociabila, muncitoare care lupta sa-si croiască o viata normala alături de persoana pe care o iubea, fiica martorului Murgoi Remus. Ulterior accidentului datorita schimbărilor esențiale ale personalității sale determinate pe de o parte de suferințele fizice permanente iar pe de alta parte de eșecurile cotidiene determinate de incapacitatea adaptiva dobândita in urma accidentului, aceasta relație a încetat. De atunci nu a mai fost

in stare sa inchege o alta relație sentimentala.

Din această perspectivă, de reținut este că, deși victima se afla la vârsta potrivită pentru întemeierea unei familii, pe fondul existenței unei incapacități adaptative semnificative, sansa de a realiza un proiect de viață familială a fost afectată.Acest lucru este de natură să-i provoace suferințe psihice ca expresie a sentimentelor de inferioritate generate de statutul să familial.

Perspectiva îndepărtată de a întemeia o familie și de a putea asuma venirea pe lume a unui copil sunt de natură să destabilizeze în plan emoțional orice individ.

Nu trebuie ignorat faptul că șansele de avea un copil sănătos sunt considerabil mai mari în cazul familiilor tinere.

Tot astfel, posibilitatea de a găsi un partener de viață poate fi mai bine valorificată cât timp individul se află la prima tinerețe.

Or, în locul șansei de a se bucura de frumusețea unei vieți trăite în condiții de sănătate corporală, care să-i permită să trăiască experiențele tinereții plenar, să se bucure de bucuria întemeierii unei familii, reclamantul se află azi în postura de a trăi fără a avea parte de aceste satisfacții.

- reclamantul mai arată în apărare că, raportat la legislația muncii din tara noastră, este apt de munca si deci nu primește vreun ajutor bănesc din partea statului, dar, pe de alta parte, nu reușește sa-și găsească un loc de munca fiindcă nici un angajator nu are nevoie de un angajat care in mod constant are probleme medicale ce-l împiedica sa -si desfășoare activitatea pentru care ar trebui sa fie retribuit.

În concluzie, prin raportare la imposibilitatea fizică a reclamantului de a îndeplini acte ale vieții curente, de a desfășura activități domestice,la teama de moarte justificată de faptul că leziunile i-au pus viața în pericol, conștientizarea împrejurării că datorită neputinței a devenit o povară pentru cei apropiați și că viitorul său în planul vieții sociale și familiale se află sub semnul incertitudinii, C. ea apreciază că prima instanță a apreciat asupra cuantumului daunelor acordate. De asemenea, se reține că această proporție răspunde exigențelor jurisprudenței în materia dedusă judecății și care a fost depusă la dosarul cauzei. Instanța nu s-a putut raporta la sumele acordate cu același titlu, celorlalte victime ale accidentului, care au înțeles să formuleze plângere prealabilă, tocmai datorită faptului că ele sunt legate în mod intrinsec de situația specifică a fiecărei persoane afectate, toate elementele anterior expuse fiind de natură să justifice soluția adoptată de C. e.

Vârsta reclamatului a fost considerată un criteriu determinant în cuantificarea daunelor morale, fiind știut că intensitatea cu care un individ resimte emoțiile negative este mult mai mare la persoanele care se află în prima parte a tinereții, în perioada în care și așteptările cu privire la viitor sunt pe măsură.

În consecință, deziluziile resimțite în tinerețe ca urmare neîndeplinirii acestor deziderate se impun a fi recompensate plenar. Totodată, s-au luat în calcul consecințele suferite pe plan profesional, care este alcatuit din totalitatea activitatilor pe care individul le poate intreprinde in scopul obtinerii de mijloace existentiale sau a recunoasterii meritelor prin afirmarea in plan social. Planul profesional interfereaza cu planul social si este in stransa legatura cu planul familial, afectiv sau corporal.

Chiar dacă prejudiciul moral este ireparabil, tribunalul a cuantificat corect sumele acordate, în ideea de a acorda posibilitatea reclamantului de a beneficia de banii necesari pentru a-și asigura în viața de zi cu zi o ambianță care să contribuie într-o anumită măsură la diminuarea suferinței inerente.

Cu toate că apelanta-pârâtă face referire la condițiile materiale preexistente ale fiecărei familii afectate, precum și la condițiile economice actuale, acestea nu sunt suficiente, prin sine înseși, să valideze teza reducerii daunelor morale, deoarece suferința provocată nu variază în intensitate în funcție de astfel de elemente. Reclamantul arată corect că în cuantificarea acestui prejudiciu instanțele au în vedere mult mai multe criterii decât cel la care face referire

pârâta ( vârsta victimei, relațiile de afecțiune și sprijin material ale acestora cu familiile lor, etc.).

Totodată, susținerile pârâtei că sumele acordate de către instanța de fond sunt excesive prin raportare la practica în materie nu au temei. La dosarul cauzei au fost depuse soluții ale instanțelor de judecată din România prin care s-au acordat daune morale pentru suferințele cauzate familiilor celor decedați în sume mult mai mari decât cele acordate în prezentul dosar. Chiar dacă este adevărat că există și soluții care par să susțină poziția pârâtei, ele nu sunt relevante în sensul indicat în motivele de apel, din perspectiva faptului că în această materie nu există jaloane trasate de legiuitor, rămânând la aprecierea instanțelor acest aspect, el trebuind să fie rezolvat funcție de particularitățile fiecărei spețe, fiind căutată existența acelor indicii minime pe baza cărora să se poată realiza o justă despăgubire.

În concluzie, raportat la schimbările majore ale vieții reclamantului, rezultate in urma accidentului rutier, sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale sunt rezonabile si nu exced rolului lor compensator.

Așa fiind, în baza art. 296 C.proc.civ, instanța va respinge și apelul pârâtei

A. Ț., păstrând soluția dată de prima instanță, luând în considerare și împrejurarea că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge apelurile declarate de reclamantul R. G. V. și pârâta SC

A. Ț. SA împotriva sentinței civile nr.1700/2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. pe care o menține în întregime.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

M. B.

JUDECĂTOR,

M. -I. I.

GREFIER,

D. B.

Red.M.B./dact.L.C.C.

7 ex./_

Jud.fond: S. Ivănescu

← Decizia civilă nr. 12/2013. Acțiune în pretenții comerciale		Decizia civilă nr. 957/2013. Acțiune în pretenții comerciale →

Decizia civilă nr. 148/2013. Acțiune în pretenții comerciale

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 148/2013. Acțiune în pretenții comerciale