Sentința civilă nr. 2018/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR.2018/2013

Ședința publică din data de 24 iulie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: V. LAURA OROS GREFIER: C. P.

Pe rol fiind cererea de emitere a unei ordonanțe de plată formulată de creditoarea SC G. C. S. în contradictoriu cu debitoarea SC R. S. .

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că în data de 23 iulie 2013 a fost înregistrată la dosar o cerere de amânare formulată de debitoare.

Instanța constată că nici una din părți nu se prezintă la cele două strigări ale cauzei, dar creditoarea a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său de la dezbateri.

Instanța constată că prin cererea de amânare a judecării cauzei debitoarea a invocat lipsa de apărare și dorința de a soluționa cauza pe cale amiabilă. În ceea ce privește lipsa de apărare invocată de către debitoare, instanța reține că în cauză nu sunt întrunite condițiile art.222 alin.1 C.pr.civ. întrucât debitoarea nu a invocat și nu a făcut dovada unor motive temeinice care să nu-i fie imputabile pentru care nu și-a angajat un avocat, instanța constatând că aceasta a avut suficient timp la dispoziție în acest sens, întrucât a primit citația pe data de 8 iulie 2013. În ceea ce privește cererea de amânare pentru soluționarea cauzei pe cale amiabilă, instanța reține că aceasta putea fi primită doar în baza art.221 alin.1 C.pr.civ., text ale cărui condiții nu sunt întrunite întrucât creditoarea nu a solicitat, la rândul său, amânarea soluționării cauzei. Pentru aceste motive, instanța respinge cererea de amânare formulată de către debitoare.

În baza art.131 alin.1 Cpr.civ instanța constată că Tribunalul Specializat C. este competent general, material și teritorial să soluționeze cauza, față de dispozițiile art.1015 C.pr.civ., art.95 pct.1 C.pr.civ. raportat la cele ale art.94 C.pr.civ.

Instanța, constatând că, deși a fost legal citată pentru termenul de judecată de azi cu mențiunea de a depune la dosar o taxă judiciară de timbru în cuantum de 198 lei și timbre judiciare în valoare de 4,7 lei, creditoarea nu a depus la dosar nici dovada achitării taxei judiciare de timbru și nici timbrele judiciare solicitate, invocă, din oficiu, excepția nelegalei timbrări a cererii formulate de creditoare și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea, înregistrată pe rolul acestui tribunal la_, creditoarea S.C. G.

C. S.R.L. a chemat în judecată pe debitoarea S.C. R. S.R.L., solicitând instanței, ca prin ordonanța de plată ce se va pronunța, să dispună obligarea debitoarei, ca în termen de 10 zile de la pronunțarea hotărârii, să achite suma de 531.156,69 lei,

reprezentând debit principal conform facturii fiscale nr. CJGC-1287/_, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1013 și urm. Cod proc.civ. și art. 1017 din Noul Cod Civil.

Deși legal citată, debitoarea nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei și nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări față de cererea creditoarei, depunând la dosar doar o cerere de amânare la_, prin care a arătat că în urma primirii citației a luat legătura cu creditoarea, a purtat discuții, s-au făcut măsurători la fața locului cu privire la lucrările executate, s-a stabilit existența unor lipsuri cantitative la lucrările presupus a fi executate de creditoare, urmând ca în perioada următoare să consemneze aceste aspecte și să identifice soluțiile optime pentru remediere.

Analizând cu prioritate excepția nelegalei timbrări a cererii de emitere a unei ordonanțe de plată formulată de creditoarea S.C. G. C. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea S.C. R. S.R.L., invocată din oficiu, tribunalul constată că aceasta este întemeiată, urmând să o admită, constatând că, deși a fost legal citată cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 198 lei și timbrul judiciar în valoare de 4,7 lei, creditoarea nu a depus la dosarul cauzei dovada de achitare a taxei judiciare de timbru și nici timbrul judiciar în cuantumul pus în vedere. Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 33 alin. 3 din O.U.G. nr. 80/2006 privind taxele judiciare de timbru, în baza art. 197 Cod proc.civ., care prevede că

"netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii";, tribunalul va anula, ca nelegal timbrată, cererea de emitere a unei ordonanțe de plată formulată de creditoarea S.C. G. C. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea S.C. R. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția nelegalei timbrări a cererii de emitere a unei ordonanțe de plată formulată de creditoarea S.C. G. C. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea S.C. R. S.R.L., invocată din oficiu.

Anulează, ca nelegal timbrată, cererea de emitere a unei ordonanțe de plată formulată de creditoarea S.C. G. C. S.R.L., cu sediul în mun. T., P. R. nr. 36, ap. 9, jud. C., în contradictoriu cu debitoarea S.C. R. S.R.L., cu sediul în com. C., str. V. nr. 742, jud. Mureș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi,_ .

JUDECĂTOR GREFIER

V. LAURA OROS C. P.

Red./Dact./O.V.L./4ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2018/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007